ANGELICA MIHALCEA - STAN

BUMERANG

CARTEA ROMANEASCĂ
1999
CONCURS NAŢIONAL DE DEBUT
ZBOR DE PROBĂ
CAPILARE

scriu - vascularizez
trupul anemiat
un cearcăn alb
obosită
hârtia egala cu o clipă
oarecare din existenţă - scriu -
îndesesc rândurile capilare
de versuri
sângele care se vede
prin transparenţă
în bătaia luminii
spectrul poemului pulsând -

un alt fel de a putea respira.

HÂRTIE DE AER

respirând egal deasupra hârtiei

respirând egal aerul înzăpezit al hârtiei
respirând egal nimicul hârtiei de aer
- acest februarie prea scurt
pentru a putea să mă apăr
de literele ce sunt
si de cele încă neinventate

care s-ar putea înşira într-un singur şi fără de capăt

c u v â n t.
SCRISUL PE APE

rescriu. pun hârtia deasupra

linii firave muguri de cuvinte
un relief cu excrescenţe moi
apas: hârtia cu valuri cu organe apoase
tresărind dedesubt
mişcătoare placentă

scrisul pe ape - către ţărmuri

insulă de hârtie plutind
fiorduri si golfuri
în liniştea care dă suprafeţelor luciu.

rescriu: astup
porii deschişi ai memoriei.
VARIAŢIUNI

braţ arcuindu-se
arc
arcuş
îmbrătişând vacuitatea caldă
intimitate de corzi şi de fibre
bemol tactil
foc lubric sudoare sclipind
peste lemnul viorii
în porii
pielii
mai adânc
în ţesuturi
se scriu partituri.
CICATRICE

port
în secret
cicatricea făcută la naştere
de sărutul mamei.

ea creşte odată cu mine

uneori mai repede –
acoperindu-mă.
GIPS

un acvariu cu peşti răscoliţi

înghesuindu-se într-un colţ:
spaime străvezii
dimineaţa cu bisturie lucioase -
în rana ochilor
lumina desfăşoară pansamente.

chirurgi cu mâini de calcar extrag

din mâlul de vise
scoica rătăcită a craniului meu
abia mai putând presimţi
dimineaţa
când cineva mă îmbracă şi carnea refuză
gipsul cuvintelor

în eprubeta subţire precum gâtul

fără cântec al lebedei
sângele meu
desenează
confuze candori.
EPOLEŢII DE SCRUM

o epidemie a luminii şi pereţii se scorojesc brusc.

"ziua aceasta există ca urmare a nopţii" – spuneam.
cad în straturi icoanele cu îngeri mofluzi -
zaruri, vechea zăpadă
se scutură
epoleţii de scrum de pe umerii zeilor
măştile lor inversate.

pielea oglinzii - un tatuaj.

cade din uşi întunericul şi ramâne

- prea alb -
un decor de spital.

(sting lumina şi spun: ca urmare a oglinzii mele

sunt eu.)
SCARA

ceva mă urcă
- pe dinafară

pe dinauntru
ceva mă coboară.
***

cel care scrie aplecat

peste propria-i umbră

cel care-şi scrie umbra

îsi stabileşte conturul

cel care umbrei

îi devine mască
cel care sieşi
îşi devine umbră.
CURŢI INTERIOARE

de fiecare dată scriu acelaşi poem:

oricum aş începe - vine cineva din spate
mă ia de mână de fiecare dată
mă aplec
peste balustrade şi scări inegale
ating paienjenişuri
respir aerul înghesuit între robinete şi ţevi
caloriferele dau vocii mele
ecou.

oricum aş începe - acelaşi subsol

aceeaşi fereastră alunecând
către curţi interioare închise
aceleaşi cuvinte escaladând
acelaşi gol labirintic
inundat de cerneală.

odata cu vremea - gardul

dintre scris şi tăcere.
IZOLARE

am aces la creierul meu.

de asemenea, am aces la trupul meu.
stau liniştită în trupul meu
ca-ntr-o casă goală de lucruri.

lumină stoarsă prin fante înguste.

gândul asiatic al morţii.

scriu propozitii simple

pe pereţii palizi
leşinaţi în uitare.

când îmi amintesc ceva

zgârii cu unghia
tencuiala interioară.

nimeni nu mă provoacă.
nimeni nu-mi vede mâinile
crescute la-ntâmplare.

nimeni nu-mi vede semnele strâmbe.

creierul strâns sub unghii.
ZGOMOTUL

scrâşnesc din dinţi - e bine.

zgomotul durerii face bine
vindecă

fac zgomot
vreau să se audă
în albiile deşuchiate
ale liniştii de mormânt
îmi dau brânci mă lovesc pun
sonorul la maxim clape ciocane tobe
zgomotul meu
urletul fricii să-l acopere
zgomotul fiinţei trezite e fuga
zgomotul morţii e liniştea
smulg
din timpane dopuri de câlţi
fac ZGOMOT
ating
delirul percuţiei.
***

în acest vid
dumnezeu
se aşează -
carcera trupului îsi surpă pereţii
o disonanţă
un interstiţiu
şi iar claviaturi obiecte casante voci
străine penetrând aerul
ca pânza mototolită

în vreme ce îndărătul pupilei

se dau lupte grele
o mulţime de oameni se strânge ca pilitura de fier

iar peste gândul meu trece lent

o şenilă.
***

cazul unui
fluture
aflat sub influenţa
luminii

figurând
pe listele de stele
ale nopţii

acuzat de zbor frânt

cu bătaie înaltă de aripi

şi agresiune violentă
asupra unei flori

-din nebănuite motive -

achitat…
ZBOR DE PROBĂ

m-au dus pe un deal de unde se vedea Cartierul

un fel de platformă înaltă, periculoasă, lucioasă
şi supratensionată.

mi-au spus: "Zboară"

"Dă-ţi drumul"
"Încearcă şi tu"

am zburat şi am căzut imediat:se văd vânătăile

aerul dislocat, infestat.

mi-au spus : "Nu e bine.

e de vină balastul
materialul cenuşiu tumoarea
molozul cerneala pielea
pergamentoasă cuvintele
cancerul generalizat.
Nu e bine." -au spus
şi s-au sfătuit.
"E prea mult sânge
prea multe ligamente şi nervi
vertebre cerneluri umori
creioane pixuri echere gume
ascuţitoare -
prea multe obiecte nefolositoare"

"Despovărează-te"
-mi-au spus
şi eu m-am despovărat.

(golul aseptic, ordinea elementelor

ceea ce mai rămăsese din celulele mele
- totul s-a reaşezat)
*

un semn în aer
un semn în pământ
un semn în carne tatuat -
urmă trilobată de labă de gheară de animal fosilizat
mototolit ca un borderou de poliţie cu amprenta neagră
în chenarul cu tuş şi cu titlu:"APT DE ZBOR".

acceleraţie / deceleraţie a trupului

masiv şi greoi
un marsupiu de sentimente golaşe
piuind alarmant
un fel de foame joasă la mică înălţime
atingând vârfurile înmugurite ale pomilor
strivind crengile orgolioase bulbii încrezuţi
victorioşi
absurzi.
*

"sunt printre voi.

sunt asemeni vouă.
voi mă veţi învăţa să zbor
să pornesc odată şi eu
să-mi dau drumul
de pe înalţimea cheală a dealului înverzit
în pântecul căruia stau
-aliniaţi şi cuminţi-
străbunicii".

"va fi un zbor silenţios,

de probă.
totul va fi controlat de la sol.
chiar aripile confecţionate de noi
în ateliere obscure
vor fi pregătite oricând
pentru o cădere precisă.

nimic nu va fi lăsat la-ntâmplare"- mi-au spus.

"ca să mă nasc încă o dată căzând

ca să mi se deschidă ochii
şi să înţeleg odată ceva
rupând în cădere firele de paianjen
tulpinile florilor undele funiile
atelele de nichel dur"

Să se întredeschidă numai puţin

carcasa creierului (bogat colorată)
să pătrundă lumina
şi filmul vostru
să se voaleze încet…
BUMERANG
*

"n-ai nici o şansă - ţi se spune

lumea te veghează cu un ochi de pisică
ascuns între ieburile galbene ale serii"

aluneci pe o piele lucioasă şi bine întinsă

traversezi oraşe pe care apoi memoria ta
le mototoleşte ca pe nişte ciorne

îţi arzi amintirile într-un foc îngheţat:

asta e mica ta magie-noire
secretul tău deprins
în beciurile singurătăţii

şi prea obosit de travaliul sinelui

seara, ţi se prelinge pe trup
o miere amară.
*

rezişti: cu înverşunarea şi prudenţa celui ce ştie

că dacă va deschide ochii totul se va sfârşi
- cel ce visează şi cel visat
se vor apropia periculos
se vor suprapune
vor vorbi cu o voce dublă mixată
şi ecoul cuvintelor lor va bate în tine
precum limba unui clopot de bronz

cât frig
la polul fantasmelor tale!
dimineaţa îmbraci haina lumii:
rămân invizibile resturi.
*

de la un anumit punct încolo

creşterea nu mai poate fi oprită:
un buton pe care a căzut o mână de mort.

creştere impasibilă rece

ritmică
logaritmică-
între existenţă şi spirit ia naştere
o interfaţă neagră opacă
semnale slabe abia ajung şi se întorc
într-un efect pervers
de bumerang

straturi şi straturi
într-o neruşinată expansiune
mulţimi şi limbaje
învelind dezvelind camuflând
un miez sângeriu de cuvinte
rămas izolat
şi mereu flămând.
*

orbiţi de lumina beznei perfecte

ramaşi într-un recul amăgitor

din timp în timp sângele izbind

cu puterea valului

în fiecare dimineaţă nişte roţi dirijate

calcă indiferente straturi de flori
şi ierburi inofensive
trec şenile şi lasă în urmă
dâre uniforme, clare
ca o scriere de tipar

apoi alte şi alte maşini alienate

înalţă alte şi alte case oraşe
în permanente şantiere contagioase

construind închisori pentru îngeri

expropriind bucaţi întregi de cer.
*

a sta în tăcere şi nemişcare

în spatele obloanelor trase
a uşilor zidite cu pagini de carte
în trupul cărţii
cald
- mai real
decât orice alt trup
*

scriind
despre ceea ce se întâmplă scriind
- un act sexual petrecut în interiorul
fiinţei pliate - între două jumătăţi derutate
împinse una către cealaltă
vorbind din întâmplare limbi diferite
apropiindu-se confuz şi imperfect
ca-ntr-o fotografie mişcată

în posesiunea cifrei unu - plictisită secretând

cifra doi

şi trena unui limbaj vaporos

cade şi lasă în urmă tegumentele nude:

inexprimabilul sau
oglinda de apă deasupra careia
abia mai respiri.
*

faci o greşeală
şi timpul muşcă adânc
se întinde clei între obiecte
cad uleiuri grele
în încheieturile faptelor
se îngustează frunţile înţelepţilor
sub umbra violetă a -ndoielii

într-un extaz al coeziunii

ce leagă cu forţă
părţi dezmembrate deznădăjduite
aripi rudimentare încă lipite
pe acel corp simplificat
până la dispariţie
secţionat până la ultimul răspuns
*

te ridici apoi
revoltat
jupuindu-ţi imaginea
într-o oglindă veche

rămâne în spate
zidul plesnit
prezenţa fisurii ţinând loc
de liant

şi ceva astupă
goluri profunde
în fiinţa ta buretoasă
care absoarbe timp
căutându-şi punctul de saturaţie
locul întoarcerii în strunga clepsidrei
-unde început este egal cu sfârşit
*

cel care merge pe lângă ziduri de piatră

pe lângă ziduri de carne
pe lângă ziduri metalice numărând
şirurile de pietre
de trupuri
de stâlpi

cel care merge astfel fără nici un alt gând

decât acela de-a numara pană la capăt
fără nici o intenţie de-a găsi vreodată
o poartă
o ieşire
o spărtură
făra nici un dubiu totodată

că acestea există
undeva.
*

mereu demonstraţii
pe care ceilalţi ţi le pretind
umilindu-te

ţi se cere precizie - creierul tău

se lasă extras din grele geologii
trupul tău se lasă trăit
de animale reci

te întorci mai alb

din calcarul neputinţei
continui să înaintezi tremurând
strivind neverosimile ierburi carbonizate
risipind nisip
pe plaje uscate de orice mişcare

şi o dorinţă cu maxilarele încleştate te ţine

pe când ceilalţi articulează în juru-ţi
o plasă de verbe.
*

ca şi când într-o luptă rece

pierzi organe vitale
apoi primeşti încremenit loviturile
mut şi fără reacţii
dârdâind în coaja solzoasă a clipei

şi creierul tău secretă întârziat

otrăvuri şi leacuri amestecate

din care nu ştii ce să alegi

şi ridicându-te devine vizibil

locul părţilor lipsă
mişcându-te se aude
scrâşnetul metalic al golului

şi îl îmbrăţisezi pe cel puternic

părăsind
locul lecţiei/locul crimei
învingător şi învins totodată

neştiind în care să crezi.

*

- refuzat cu obstinenţă jocului

cu reguli clare şi simple -
te retragi cu capul înfaşurat în sfori
cu gesturi scheletice de indiferenţă
în camera obscură
a developărilor secrete

şi rămai brusc
faţă în faţă şi foarte aproape
cu animalul patetic şi nesăţios
care te atinge cu o sută de boturi umede
şi bale fierbinţi
linguşindu-ţi rănile fotogenice
ademenindu-te către primejdioase
insalubrităţi ale minţii :

şi-ţi exersezi maladia

nevindecabil şi vinovat.
*

absenţa -
delimitata precis prin sârmă ghimpată
- a insului fără chip
purtat de răni
eliminat din propriul său creier.
el se plimbă pe ţărmuri fragile
înconjoară
perimetrul sacralizat de tăcere.
cenuşă şi sânge muşcate de vânt.

din puncte fixe, timpul

îl imortalizează discret.
*

cu tălpile goale călcând

pe câmpia absurdului:
pielea se umple de floricele
şi ierburi pitice cu ţepi

plimbi cu tine
un miriapod suicid-
el îşi înghite clipă de clipă
câte un segment al trupului.

acum a ajuns la ultimul-

o clipă de panică
şi.
*

tragi un sertar din care picură

un lichid uniform de cuvinte
deschizi o uşă exclamativă

o bucătărie ruinată
în care încerci să prepari
- după o reţetă improvizată -
prajitura imposibilă
a prezentului.
*

de undeva urli
către cineva care nu te aude
se simte doar un puls
-ridicarea bruscă a unui stol de vrabii

o interferenţă în eterul clipei

unda de şoc
a unei explozii vechi

fluturele care a trecut secţionând norul

declanşând furtuna

şi pe kilometraje incalculabile
continuă fuga
aceluiaşi gând înnebunit
*

într-un târziu poemul

părăseşte încăperea în linişte:
rămâne trupul amiezii
amestecat într-o textură de ierburi
împleticit într-o lumină jilavă şi verde

rămâne o uşa întredeschisă

plutind
în aburul nerostirilor.
FREATICA
*

e iarnă, îngenunchezi lângă trup

ca lângă un vas uşor aburit
tatăl tău, săracul, creierul tău
rătăcit în parcul oraşului - noaptea aceea
cu piatra ei albă rostogolindu-se peste lac
lacul şlefuit de mirare - dimineaţa
ai privit locul lunii căzute -
- şanţul cu verbe
l-au găsit pe banca de lemn
lemnul ei era cald
trupul mereu aburit - cineva
trecuse pe-acolo scoţându-şi haina
învelindu-l cumva

au aruncat monede zornăitoare

în şanţul secat - moartea ţi-a numărat banii
viaţa ta - niciodată

cristal roşu greu pe gerul crunt

gândul de sânge uscat
gândul uscat.
*

acele nopţi depresurizate

cu pânze vagi răscolite de vânt
cu miezul tare sclipind ca diamantul
după nesfârşite exfolieri

în acel peisaj derivat

extras cu greutate din substanţa
unui vis consumat în pură virtualitate
- acolo te întorci ritmic ca-ntr-un oraş
distrus şi reconstruit din memorie
ca-ntr-o patrie bântuită
îţi cauţi locul sfânt
unde îţi stau adunate puterile

dimineaţa îngerul te aşteaptă zâmbind

aburul poemului niciodată scris
îi flutură pe buze
*

gând prelung obosit şuierat printre stânci

pe solul fără urme mă întind
- pământ secătuit ros de patimi
de lavă răcită şi scursă demult
în crevase subţiri
mă întind cuprind cu trupul meu
trupul vieţii mele:
osatura rămasă afară -
scheletul faptelor lustruit de vânt
înăuntru - carne, noroi, rădăcini albicioase
pungi de aer vechi
răsuflu, oftez
peste peisajul cutremurat
simt cu trupul meu
trupul trăit prea mult
un relief pe care nu-l pot cuprinde
atâta hău descompus în lumină aridă
între orizonturi mereu mai aproape

zgomotul inimii obturându-mi inima

şi fără nici un ecou
freatica plânsului pulsând
în adânc
*

ce uşor arde hârtia de scris

poemul cu flacăra moale
scrum alb fericit la final- acolo unde
n-ai mai ştiut ce cuvânt să adaugi
şi poemul
nenăscut / neterminat
arzând cu fulger mic
cum scânteia
din frecarea a două gresii găsite pe drum

toată cenuşa lor - câteva grame fierbinţi

cât să-ţi presari pe frunte
cât să-ţi vindeci
o tăietură de brici
*

"din cuvinte se fac cuvintele

din poezie se face poezia" - spun cei
de pe marginea Textului
iar la mare distanţă în faţă poezia poetului
îşi cară singură poverile sacii plini
cu nestemate false
rugile şi blestemele

viaţa poetului mereu în urmă

târându-se pe urmele scrise alambicat
hrănindu-se din ce pică
adulmecând rugurile pe care-şi va arde
averea puţină: ciornele albe uşoare
aripi de pergament
ale poemelor grele
de lut.
*

prea multă cerneală mai grea decât sângele

puls de cuvinte crescut în venă

strângând garoul de plastic al clipei
sânge din sângele Domnului Sfânt
început prin cuvinte
de la bun început

să mă duc să donez cerneală

(sub formă) de poezie
grupa sangvină a poeţilor-

cine ştie cine

când
va avea nevoie
*

atât cât durează poemul

doar un minut
degetele ţi le-ai putut încălzi
prin tot oraşul ai căutat şi n-ai aflat
din mână în mână din gură în gură ai dat
poemul
şi n-ai primit înapoi decât gheaţă
nimeni n-a văzut, nimeni n-a cunoscut
pe propria ta limbă ai fost blestemat
strigat pe nume, pierdut la zaruri,
găsit mort într-un parc

sub aceeaşi banchiză mută - spectrele toate

- morţii cu viii - am încercat să ne recunoaştem
şi singurătăţile noastre s-au desfăcut
una câte una din gheţarul conglomerat
sloiuri fumegânde alunecând pe o apa moale

o topire lentă măsurată în ere de istorie vană

şi la fiecare milimetru de secol

vieţile noastre s-ar fi putut întâlni
în acelaşi punct de cădere fluidă
în ciuda tuturor pierderilor

în ciuda faptului că însuşi poemul

n-a mai putut fi salvat
*

declin surd
vuiet de ape căzând

locul cascadei din creier unde nu te mai auzi

om cu om
capul de stâncă tare capul
pe umerii muntelui
urlet şi spume
gura cu pietre rotunde umplută
una câte una să arunci înapoi
urma să-ţi ţii drumul să nu-l rătăceşti
de sus
din creştetul semeţit
din vârful sedus de idee
urcat pe brânci pe arsură
aspru şi limpede abis îngustat de tăcere
ecoul sorbit în tâmpla de gheaţă
şi dorul de valea blandă - otravă şi miere
prelinsă promisă
- sudoare de timp istovit

apa urlând către hăuri

fără întoareere - locul tălpii

jivina ţi-a mirosit

*

cum că la un moment dat se va deschide în zid

o uşă secretă prin care voi putea trece
într-o viaţă vecină vacantă
fără să tulbur pe nimeni

fără durere voi ieşi din sacul de piele rupt

de tăişul angoasei
cu tot cu poemele mele din flori
- copii nelegitimi
strânşi într-un colţ al memoriei înfrigurate
precum o temniţă

(în fiecare noapte

unul se sinucide încercând să zboare
avântându-se în vid de pe promontorii)

ce faci tu cu sângele lor uşor precum creta

te întreabă unii - unde ascunzi
cadavrele lor superbe şi inutile ca nişte statui
în cetatea atinsă de ciumă?
ce faci tu - ce balet dezechilibrat
pe puntea fără grosime a unei oglinzi de hârtie?

ce dans al oaselor dârdâind în atelajul roşu al fricii?

ce faci tu dimineţile - te întreaba unii

când din dreptul tâmplelor îngheţate
două icoane şterse te urmăresc?
*

scriu cu cerneală albă pe hârtie albă

e ceaţă - îmi spun
de aceea cuvintele se topesc sub privire
e umezeală - îmi spun
de aceea simt în mâna dreaptă
ritmul prelingerii în rigole
şi nu mă pot apăra cu nimic
în mediul de spumă
- pernă moale amortizând loviturile repetate
ale capului în el însuşi
e de vina vremea - îmi spun – anotimpul
poemului la solstiţiu, fenomenele implacabile
de vină prognozele false, oboseala, cablul uzat
melancolia cu foiţa ei de cupru vibrând aiurea
transmisiile cu paraziţi, interferenţele, radiaţiile
satelitul rătăcit prin spaţiu - de vină e
antimateria poemului
cu mult mai puternic
refuzându-se scrierii
*

textul curge şi tu stai nemişcat

scrisul tău începe să semene
cu scrisul tatălui tău la aceeaşi vârstă
ca şi când s-ar putea intra de două ori
în acelaşi fluviu

ca şi când ce curge din viaţa ta

s-ar vărsa înapoi
în aceeaşi albie mereu adâncită

repetând istoria piatră cu piatră

cuvânt cu cuvânt

în curgerea care îţi mângâie tâmpla

cu blândă atrocitate
*

…poemul provocat şi abandonat

cartea frunzărită încet într-o seară
de mâinile unui bărbat plictisit…

din tot peisajul n-a mai rămas decât privirea

saturată şi insaţiabilă desăvârşita
în insistenţa ei oarbă
urmărindu-te din fundul creierului
ca o lanternă defectă

peste tot peisajul - numai reflexul cuantic

tresărirea egală
a acului perforând cu lentoare
matca eşecului.
*

scrii pe o piele atentă care-ţi absoarbe cuvintele:

"trecutul, prezentul şi viitorul
sunt părţi indiferente într-o ecuaţie
care te conţine ca pe o constantă (a-)nume
cu valoare fixă
şi pe care nici un rezultat final
nu o poate schimba"

scrii până ce simţi cum secundele

se lovesc între ele provocând salturi matematice
reacţii în lanţ:
"despre adevarul timpului dai dovada
precum hârtia de turnesol
lăsându-te purtat (utilizat) în razboaiele albe şi fără victorii
ale unei supranumite deveniri"

mai scrii până când secundele încep a se coagula

şi atunci le poţi desprinde ca pe un zaţ
depus la suprafaţa băii (al)chimice în care te scalzi -
ştiinţă a trecerii
dovedită prin fapte -
"din tot ce trăieşti se evaporă alcoolul greu
se curăţă zgura

iar ceea ce rămâne

stă scris"
*

şi la o anumită distanţă te opreşti

altfel ai cădea
altfel ai trece dincolo de graniţa lui “simultan”
a lui "unu pe unu":
un salt
la scara grafică diabolică
a microscopului privit la microscop

scrii, deci, un poem pe zidul vertical

al unei oarecare închisori
scrii un poem oarecare
la scara zeului căruia i te rogi
scrii şi te rogi şi te urci
pe trupul poemului ca pe o scară de fier
sus, către cerul cel nefăcut - încă -
prizonier

şi la o anumită distanţă te opreşti

şi măsori drumul: înainte / înapoi
şi te măsori cu Poemul
te suprapui transparent peste el
- mare harta întocmită la o scară ameţitoare
te întinzi pe el ca pe un pat procustian

şi ce se vede atunci - ce desen

rezistă privirii din culpa distanţei
din umilinţa unui zero etern?