„Fiecare zi, un dar al lui DUMNEZEU", Editura Sophia, 2008

- 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului -

30 mai

Imparatia lui Dumnezeu. "Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin" (Matei 6, 13).
Suntem nascuti pentru vesnicie si aspiratia catre vesnicie ne umple viata. Desi Imparatia lui
Dumnezeu nu s-a aratat, cu toate ca a trecut mult timp, ea exista de buna seama si trebuie sa
asteptam cu rabdare deplina sa biruinta. Dar Hristos a invins transmitand putere de biruinta si
madularelor trupului Sau, adica noua. Daca inima noastra razvratita Il va accepta pe Dumnezeu ca
Stapan si Indrumator, puterea lui va rodi in noi si, oricat de greu ar putea fi uneori, indreptandu-ne
privirea spre Cer, vom invinge. Vom invinge prin Acela care ne-a iubit si, de aceea, toata slava si
inchinaciunea i se cuvin doar Lui.

29 mai

Puterea care pe toate le poate. „Ci ne izbaveste de cel rau"(Luca 11, 14). „Daca veti avea in voi
cuvantul lui Dumnezeu, il veti birui pe cel rau" (I Ioan 2, 14), „pentru ca Cel care este-n voi e mai
mare decat cel care este in lume" (I Ioan 4, 4). Exista o putere care pe toate le poate si care nu
ingaduie ca vrajmasul sa ramana in sufletul credincios. Rugaciunea „ci ne izbaveste de cel rau", spusa
cu sinceritate nu ramane niciodata fara raspuns. Un suflet prea increzator in sine rataceste pe caile
de el alese, este lipsit de protectia lui Hristos si, de aceea, este vulnerabil. Biruinta aceasta se obtine
nu cu puterea omului, ci cu puterea lui Dumnezeu. „Credincios este Domnul, Cel ce va va intari si va
va pazi de cel rau" (II Tesaloniceni 3, 3)

28 mai

Sufletul ne este pus la incercare. „Si nu ne duce pe noi in ispita"(Luca 11, 4). Cuvantul „ispita" are
doua sensuri. Cand omul „este ispitit de propria sa pofta" (Iacov 1, 14), arata ca nu vietuieste in
Duhul lui Hristos, caci cei ce sunt ai lui Hristos „si-au rastignit trupul, impreuna cu patimile si cu
poftele" (Galateni 5, 24). Cand sufletul oamenilor este pus la incercare, Dumnezeu ii incearca pentru
a le vedea credinta. Prima incercare a fost cea la care au fost supusi protoparintii nostrii in rai, in
privinta pomului cunoasterii binelui si raului. Cand omul si-a tradat locul sau de la picioarele Crucii, s-
a dedat patimilor si poftelor. Cat acestea sunt vii, supunerea fata de Dumnezeu nu este deplina. De
aceea, El trimite incercarea pentru ca rabdarea omului sa se maturizeze. Dar cum El insusi a fost
incercat prin ceea ce a patimit, „celor ce sunt in incercari poate sa le ajute" (Evrei 2, 18). Si nu va
ingadui sa fim pusi la incercare mai mult decat putem duce. Fiind pus la incercare si iesind cu bine din
ea, omul va capata cununa fagaduita de Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El. De aceea, si in cele mai
marunte probleme, trebuie sa ne rugam la Dumnezeu sa ne conduca si sa ne pazeasca de tot raul.
Asa vom fi puternici in neputinta noastra si in afara oricarei primejdii, cautand sprijin si putere in
atotputernicia lui Dumnezeu. Sa punem inceput bun fiecarui lucru din viata cu o rugaciune in care sa-
I cerem ajutor.

27 mai

Impaca-te! „Si ne iarta noua pacatele noastre, caci si noi iertam oricui ne-o datoreaza noua"(Luca 11,
2). Ni se va ierta noua in masura in care si noi am iertat. Deseori, chiar daca iertam o ofensa, in
adancul sufletului nutrim o oarecare retinere fata de cel ce ne-a ofensat. Sa ne amintim atunci ca „Cu
masura cu care masurati, cu aceea vi se va masura" (Matei 7, 2). De aceea, lasa totul si mergi mai
intai sa te impaci pe deplin si in toate privintele cu toti si dupa aceea revino la Dumnezeu. Numai
puterea crucii lui Dumnezeu ne poate izbavi de tinerea de minte a raului, dandu-ne posibilitatea de a
ierta asa cum ne iarta Dumnezeu.

26 mai

Adreseaza-te lui Dumnezeu. "Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua in fiecare zi"(Luca 11,
3).Hristos S-a aratat compatimitor atat fata de necesitatile sufletesti cat si fata de cele trupesti. Tot
ceea ce obtinem, prin El obtinem. Cei care se intristeaza atunci cand oamenii trateaza cu refuz
cererea lor de sprijin, ar trebui sa stie ca Lui avem a ne adresa pentru ajutor, direct si simplu, caci
inimile oamenilor sunt in mainile Lui si El le inclina spre ajutorarea aproapelui, atunci cand doreste. Si
chiar daca ne refuza ceva, El ne da altceva insutit. Nu depindem de nici o conditie exterioara ci doar
de vointa lui Dumnezeu-Tatal, de Cuvantul ce iese din gura lui Dumnezeu. Dumnezeu ne da atat
hrana pamanteasca, cat si hrana duhovniceasca care poate da tarie sufletului atunci cand corpul
suporta lipsuri. De aceea, inima omului trebuie sa se umple de bucurie, rabdare si recunostinta.

25 mai

Voia lui Dumnezeu. "Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant"(Luca 11, 2). Cautand mai intai
voia lui Dumnezeu si implinind-o pe masura luminii data fiecaruia, omul patrunde in Imparatia lui
Dumnezeu si slaveste numele Celui de la Care vine raspunsul pentru toata nevoia. Cel mai bun lucru
pe care il poate face un om pe pamant este sa faca voia lui Dumnezeu. Nu uneori, nu superficial, nu
in sila, voia lui Dumnezeu nu trebuie implinita cu trista supunere ci cu energia si increderea iubirii
devotate. Dar noi punem pe primul loc ceea ce este al nostru, grijile, afacerile si mergem la
Dumnezeu doar cand suntem in impas. De aceea, El nu-si gaseste loc in inima noastra si de aici
decurge lipsa de finalitate a existentei noastre. Hristos abate privirile oamenilor, care sunt atintite
asupra lumii inconjuratoare, indreptandu-le spre Tatal, reasezand ordinea lucrurilor: Dumnezeu pe
primul loc. Cand omul accepta din tot sufletul acest adevar, atunci incepe o viata crestina si in
sufletul lui apare echilibrul.

24 mai

Rugaciunea Domnului. "Sfinteasca-se numele Tau" (Luca 11, 2). Cinstim numele Sau, al Tatalui nostru
ceresc mai presus decat orice nume. Daca ne-am intinat numele noastre, ni le putem spala in numele
Tatalui nostru ceresc, caci prin Hristos am dobandit impacare cu Dumnezeu si numele noastre „sunt
scrise in ceruri" (Luca 20, 10). Prin credinta avem calea deschisa la harul acesta. „Vina imparatia Ta"
(Luca 11, 2). Ne rugam sa vina imparatia Sa pe acest pamant corupt, in care ne luptam cu propriile
noastre patimi, cu ademenirile lumii, unde este atata zgomot, zadarnicie, nedreptate si suferinta, cat
si in sufletul nostru, pentru a-l preface, a-l spala si a-l innoi in toate ale sale.

23 mai

Suntem copiii lui Dumnezeu. "Tatal nostru Carele esti in ceruri" (Luca 11, 2). Am fost infiati de Tatal
ceresc pentru patimirea lui Hristos. Avem acces nelimitat la Tatal, pentru a-i spune toate necazurile si
grijile si a nadajdui in izvorul sau de bunatate. „I-ai iubit pe ei asa cum M-ai iubit pe Mine" (Ioana 17,
23).

22 mai

Dumnezeu stie. Providenta vegheaza asupra fiecaruia dintre noi, chiar daca uneori ni se pare ca
nimeni nu ne aude si nu ne vede in pustiul pe care uneori il strabatem. Dar, desi ne-am indoit, in timp
ce strabateam pustiul, Dumnezeu era nevazut cu noi. „Intr-adevar, Domnul era in locul acela si eu n-
am stiut" (cf. Fac 28, 16) El sadea atunci semintele ce urmau sa rasara pe Pamantul Fagaduintei.
Mergand pe Calea Lui, nu te poti rataci, pt. ca El le stie pe toate si iti da tarie. "Caci Domnul
Dumnezeul nostru te-a binecuvantat pe tine si tot lucrul mainilor tale" (Deuteronom 2, 7).

21 mai

In lumina lui Hristos. Doar ochii credintei ne pot ajuta sa vedem raza de lumina in intunericul
amaraciunilor. De aceea, cele mai intunecate laturi ale vietii noastre sunt si cele mai apte pentru a
descoperi in ele lumina cereasca. Credinta sporeste in momentele cele mai grele, pentru ca lumina
apare tocmai atunci cand suntem convinsi ca a disparut definitiv. Credinta este cea care ne da sprijin
si speranta in puterea de dincolo de puterea omeneasca. Crucea este cununa slavei noastre.

20 mai

Binecuvantare. Agonisind cele ale lui Dumnezeu, vom putea sa ne ajutam semenii. Vom putea oare
sa nu dam si altora din ce am primit? Vom putea sa nu raspundem nenumaratelor nevoi ale
oamenilor ? Sa ne amintim ca suntem binecuvantati nu dupa meritele noastre, ci intru Iisus Hristos si,
de aceea, din ceea ce primim de la Dumnezeu se cuvine sa dam si noi oamenilor. Compatimirea,
iubirea frateasca, smerenia, marinimia, generozitatea trebuie sa mearga mai departe, la fratii nostri
care duc lipsa de toate acestea. Sa iubim pentru ca suntem iubiti, sa daruim pentru ca ni se daruieste,
sa binecuvantam pentru ca suntem binecuvantati de Dumnezeu.

19 mai

Dulceata si veninul cuvantului. Un singur cuvant cat de bine poate face, precum si ce rau
inimaginabil. De multe ori privim cu prea mare usuratate cuvantul ce ne iese din gura. Din dorinta de
a face impresie suntem gata sa denaturam adevarul iar efectul acestor cuvinte se poate dovedi mai
mare decat am fi putut banui. De aceea, sa avem tot timpul in vedere ca rostul cuvantului este sa
binecuvanteze, sa raspandeasca binele, sa se impotriveasca raului, sa se pronunte intru apararea
adevarului, sa aduca imbarbatare, alinare, caldura si putere aproapelui. "Limba mic madular este dar
cu mari lucruri se faleste" (Iacov 3, 5).

18 mai

Idealul spiritului crestin. Daca aspiratiile noastre ar putea fi satisfacute pe Pamant, dezvoltarea
noastra morala s-ar opri. Asa cum foamea este un indiciu de sanatate al unui organism viu, aspiratia
spre un ideal, setea duhovniceasca atesta evolutia sufletului nostru. Dorinta pentru o comunicare cat
mai deplina cu Dumnezeu, neobosita aspiratie spre mai bine este manifestarea sufletul renascut.
Acesta nu poate sa absoarba dintr-o data prisosul de bogatie a Celui Preainalt si, de aceea, inainteaza
spre el mereu, se bucura si, potolindu-si setea din belsug, isi sporeste dorinta de a sorbi din nou. Si,
adapandu-se sufletul necontenit cu aceasta, Harul devine tot mai cuprinzator si se revarsa din belsug
si asupra altora. Nostalgia dupa patria cereasca este idealul spiritului crestin.

17 mai

Iubirea lui Hristos. In iubirea pamanteasca mai exista inca mult egoism, aceasta fiind o iubire in care
vrem sa ne regasim pe noi insine. Iubirea pamanteasca se indreapta spre cei care ne atrag prin
calitati deosebite, in timp ce iubirea lui Hristos se indreapta spre cel cazut, spre cel ratacitor, spre cel
respins. Iubirea crestina este atotcuprinzatoare, universala, starpeste orice urma de egoism, ne
invata sa facem binele nu doar apropiatilor, ci intregii omeniri, chiar si celor cu care nu ne asemanam
nicicum, chiar si celor care ne urasc. In iubirea crestina ii numim frati pe toti oamenii din lume. „In
prietenia frateasca este iubire" (Petru 1, 7).

16 mai

Mahnirea dispare. Exista momente cand si sufletul credincios se mahneste caci se simte apasat de
nepasarea semenilor, de esecuri, de neintelegere si de deznadejde. Dar sa invatam sa dam slava lui
Dumnezeu, sa nadajduim si mahnirea noastra va disparea. Sa invatam ca orice mahnire pe care o
indreptam catre Dumnezeu sa o prefacem in cuvant de lauda. Sa ne ridicam deasupra grijilor si
talazurilor si sa tinem minte ca prin ele ni se deschide Calea si ca, deasupra lor, straluceste Lumina si
Adevarul Lui.

15 mai

Puterea lui Dumnezeu. Cand tii seama doar de puterea ta, cazi in neputinta. Dar puterea lui
Dumnezeu pe toate le ridica. Sa nu va fie frica ca nu sunteti indeajuns de puternici, sa nu va temeti,
sa nu va ingrijorati, daca va va incerca, Dumnezeu va va da si puterea de a face fata incercarii.
Asteptati in liniste, speranta si supunere sa se faca voia Sa. De aceea, nu va ingrijorati de grija
incercarilor prin care s-ar putea sa treceti, atunci cand acestea nici n-au aparut inca. Alungati orice
temere cu credinta in Dumnezeu si cu convingerea ca El va va ajuta la nevoie. Infatatsati-va lui
Dumnezeu cu toate ale voastre, incredintati-va Lui cu nestirbita credinta ca Lui toate ii sunt cu
putinta. Dumnezeu „implineste toate trebuintele noastre, dupa bogatia Sa, cu slava" (cf. Filipeni 4,
19).

14 mai

Iubirea si rugaciunea. Pe masura ce inaintam, ne dam seama ca atunci cand am trait doar pentru noi
am indurat foame duhovniceasca si cu cat iubim mai mult, cu atat mai mult dorim sa ne desavarsim,
cu atat suntem mai fericiti. Fericirea sta in iubire iar aceasta este completa atunci cand ne-am pus
sufletul pentru semenii nostri. „Mai mare iubire decat aceasta nimeni nu are: sa-si puna cineva viata
pentru prietenii sai" (Ioan 15, 13) Cea mai mare bucurie este bucuria duhovniceasca intru Hristos, si
anume deplinatatea iubirii. Si cel ce se bucura de iubire se roaga neincetat, fiindca adevarata iubire
este prin ea insasi rugaciune. Rugaciunea este relatia cu Dumnezeu, ea se face si la bucurie si la
suparare, pentru ca toate cele de la El vin. Tot darul ne vine de Sus, bucuriile si intristarile, toate ne
vin de la El. „Bucurati-va-ntotdeauna, rugati-va ne-ncetat" (I Tesaloniceni 5, 17-18). De aceea, sa
cerem de la Dumnezeu puterea iubirii Sale pentru a gusta din bucuria cea vesnica, sa avem nu numai
setea de a ne mantui sufletul nostru, dar si setea de a se mantui toti oamenii.

13 mai
Avertisment. Tot ce exista in noi necurat, rau, pacatos fuge in mod instinctiv din fata lui Dumnezeu.
Pe de alta parte, o parte din noi se simte atrasa de El si tinde sa-L imite. Dar sa fim atenti: de indata
ce am facut primii pasi pe calea pacatului, ne va fi greu sa mai facem calea intoarsa. De aceea,
recunoscandu-ne pacatosenia, sa ne lepadam pentru totdeauna de acel duh al rautatii si sa-L rugam
sa ne traga la Sine prin puterea Sa.

12 mai

Rugaciune pentru izvorul iubirii. Starile intermediare sunt dificil de suportat, vechiul a fost depasit iar
noul inca nu si-a facut aparitia. Dragostea noastra fata de pacate poate fi inlocuita doar de o noua
iubire ce transforma jertfa in izvor de bucurie. Dar aceasta comoara duhovniceasca trebuie ceruta
prin rugaciune iar atunci cand o primim duhul raului este izgonit din noi pentru totdeauna si casa
noastra devine templu al Duhului lui Dumnezeu.

11 mai

Lumea lui Dumnezeu si iubirea lui Hristos. „Sa cunoasteti iubirea lui Hristos, cea mai presus de
cunoastere" (Efeseni 3, 19). Sa nu spunem ca nu putem crede ceea ce nu putem intelege, pentru ca
exista in noi o calitate care depaseste ratiunea, care scapa oricarei explicatii, pe care nicio minte nu o
poate cuprinde si care ne deschide sufletul unei intregi lumi pe care vazul mintii nu o poate percepe:
lumea lui Dumnezeu si iubirea lui Hristos. Cum si pe ce cai pogoara asupra noastra aceasta nu stim
dar simtim asupra noastra aceasta actiune binefacatoare. Lumea Lui ne umple sufletul in mijlocul
acestei lumi agitate, pline de galceava, neliniste si desertaciune. Setea noastra de a-L cunoaste pe
Hristos demonstreaza ca El este aproape de noi, ca iubirea Lui a pogorat asupra sufletului nostrum
pacatos si l-a facut sa se transforme. Si daca omul, in nimicnicia si pacatosenia lui, este obiectul iubirii
divine, cum am putea sa nu-L iubim noi pe El ? Il iubim pentru ca El ne-a iubit intai.

10 mai

Calea supunerii. Renuntarea la noi insine si ajutarea aproapelui ne ajuta sa suportam mai lesne
propriile noatre necazuri. Cand un suflet lipsit de un sprijin aparent merge pe calea supunerii fata de
vointa lui Dumnezeu, acesta afla minunea dragostei si griji pe care Insusi Dumnezeu i le poarta.
Principala noastra grija trebuie sa fie renuntarea la noi insine. Necazurile noatre provin de la prea
marea atentie pe care ne-o acordam noua insine. Concentrandu-ne asupra propriilor noastre
dificultati si necazuri nu obtinem usurarea pe care ne-o dorim. Insa, daca vom fi atenti la necazurile
altora, ajutandu-i sa le suporte mai usor, vom suporta mai lesne supararile noastre. De aceea,
foloseste darul daruind mai departe.

9 mai
Duhul blandetii si al iubirii. De cate ori, convinsi ca avem dreptul s-o facem, i-am osandit cu asprime
pe semenii nostri, cerand asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu ? Dar „mania omului nu lucreaza
dreptatea lui Dumnezeu" (Iacov 1, 19-20). De aceea, sa fim zabavnici la manie, sa-i tratam pe cei
vinovati cu duhul blandetii, care invinge raul cu puterea iubirii. Sa nu cerem razbunare nici pentru cei
pe care-i iubim, aceasta dragoste nu este pe placul lui Dumnezeu, caci din ea lipseste duhul blandetii.
Duhul crestinismului este duhul blandetii.

8 mai

Privirea care da in vileag. "Si intorcandu-Se Domnul, a privit spre Petru" (Luca 22, 61). Cand suntem
pe punctul de a ne uita fagaduielile, bunele intentii si de a ne abate de la Cale, sa ne amintim privirea
plina de repros iubitor cu care Iisus l-a privit pe Petru, cand acesta s-a lepadat de El. Dumnezeiasca
privire a Mantuitorului, constiinta ca Ii provocam durere, ne ajuta sa-I ramanem fideli si cand ni se
clatina pamantul de sub picioare.

7 mai

In ce consta viata crestinului. Cuvantul lui Dumnezeu este o revelatie si intreaga viata crestina consta
in primirea acestei revelatii. Revelatia Sa patrunde in inima prin mijlocirea Duhului Sfant si nu prin
cea a trupului si a sangelui, care se razvratesc impotriva Sa. Dar ceea ce vine de la trup si sange este
fragil, superficial, schimbator si nerodnic. Credintele care vin de la oameni nu fac sa renasca inima, nu
rezista incercarilor, insa ceea ce este descoperit de Dumnezeu este durabil si etern. Cei ce stau pe
piatra acestei Revelatii sunt de neclintit si nu pentru ca ar fi ei tari si puternici, ci pt. ca El este
puternic si de neinvins.

6 mai

Mijlocitorul. Dumnezeu ne satura prin mijlocitorii Sai. „A luat cele sapte paini si doi pesti si,
multumind, a frant si le-a dat ucenicilor; iar ucenicii, multimilor" (Matei 15, 36). Mantuitorul a
inmultit painile dar nu le-a impartit El multimilor, ci dumnezeiescul dar a ajuns la acestea prin
mijlocitorii Sai. Merindele lui Dumnezeu ne sunt oferite cu maini sau in vase pamantesti. In fiecare
clipa ne intalnim cu mijlocitori trimisi de Sus, caci intreaga experienta de viata de educa, intr-o forma
sau alta, asa cum ne educa, de altfel, si relatiile cu oamenii cu care ni se intersecteaza drumurile. Si
noi, smerindu-se, putem fi mijlocitorii lui Dumnezeu, putem hrani un flamand cu painea Lui, putem
intari un om cu taria Lui. Insa, pentru ca Dumnezeu sa lucreze prin om, aceste trebuie sa inteleaga in
adanc ca nu dispune de propriile sale rezerve, ca trebuie mai intai sa inalte mainile sale spre El si apoi
sa le intinda spre aproapele sau, pentru a da acestuia nu ceea ce este al lui, ci ceea ce este al lui
Dumnezeu.

5 mai
Vesnicia a inceput. Putem fi in comunicare si comuniune cu Dumnezeu chiar si pe acest Pamant daca
ne aducem trupurile ca jertfa vie lui Dumnezeu. Calea egoismului, a pacatului, a desfatarilor si
superficialitatii este larga dar nu duce la Dumnezeu. Calea cea noua, a renuntarii le sine si a iubirii
aproapelui poate fi grea si, de aceea, poate fi strabatuta doar avand credinta, iubre si nadejde in
viata vesnica, in unire cu harul lui Dumnezeu, care ne intareste si ne desavarseste sufletul. Si, daca
mergem pe calea Lui nu ne putem rataci pt. ca El merge inaintea noastra dandu-ne har mantuitor.
Putem intra in relatie cu Dumnezeu inca din aceasta viata, nu trebuie sa asteptam viata vesnica
pentru aceasta.

4 mai

Slava cea vesnica. Slava cereasca copleseste tot restul, toata apasarea si greutatea supararilor, toata
povara luptei si suferintei prin care trecem. De aceea, trebuie sa cerem nu schimbarea conditiilor in
care ne aflam, ci o noua lumina prin care sa privim si sa vedem aceste conditii. „Caci o clipa usoara de
necaz trecator ne aduce noua, din prisosinta in prisosinta, vesnica plinatate de slava" (II Corinteni 4,
17). Clipa de necaz trecator aduce slava vesnica daca ne raportam la ea prin Lumina lui Dumnezeu.

3 mai

A fi crestin cu fapta. "Ca am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc…bolnav si in temnita si nu M-ati

cercetat" (Matei 25, 42-43). Multi dintre noi traim in nepasare fata de semeni, ne facem ca nu auzim
sau nu vedem lipsurile acestora si trecem pe langa suferinta omeneasca fara sa o usuram in vreun fel,
fara sa-i ajutam pe cei aflati in nevoie. In acest mod, comitem un pacat pentru ceea ce nu am facut
desi ar fi trebuit sa facem, caci Hristos este prezent in persoana semenilor nostri care au nevoie de
ajutorul nostru. A fi crestin cu fapta inseamna a nu rata prilejurile pe care Dumnezeu ti le da pentru
a-ti ajuta semenii.

2 mai

Libertatea renuntarii la sine. Aducandu-ne aminte de dificultatile prin care trec fratii nostri, rugandu-
ne pentru ei, luand asupra noastra poverile lor, ne impacam cu noi insine si ne aflam in legatura cu
Dumnezeu. Suntem liberi si impacati doar atunci cand uitam de noi insine, atunci cand ne eliberam
de povara egoismului, cand devenim copartasi la lucrarea lui Dumnezeu, in slujirea aproapelui prin
rugaciune, cu cuvantul si cu fapta.

1 mai

Linistea din toiul furtunii. Oricat de adanc ar fi abisul marii si oricat de puternica furtuna, totul este in
regula atata timp cat apa nu a patruns in vas. In timpul furtunii, grija marinarului nu este aceea de a
aduce corabia la mal ci de a impiedica apa sa patrunda in ea. Asa si in viata: la mal ne duce
Dumnezeu, daca avem grija sa nu ne lasam tulburati de evenimentele neprevazute, de neincredere,
de grijile care ne asediaza zi de zi, de nemultumiri, de enervari, de amaraciuni, de ispite, de incercari.
Un om care isi pastreaza pacea, bucuria, buna-dispozitie cand se confrunta cu situatii grele
raspandeste in jurul lui lumina, actionand mai sigur ca orice predica, dandu-le celorlalti curaj, avant si
ajutandu-i astfel sa-si continuie drumul.

30 aprilie

Rugaciunea de taina. Mereu si oriunde ne-am afla suntem in prezenta lui Dumnezeu. Oriunde sau in
singuratatea „camarii" noastre sa ne adapam de la izvorul cu apa vie, prin rugaciune. Rugaciunea
inseamna relatia personala a omului cu Dumnezeu. Prin rugaciune putem imploram binecuvantarea
Sa pentru tot lucrul nostru, pentru ca, luminati de lumina sa, plini de Duhul Sau, sa ne indreptam fara
grija spre cele ce le avem de facut si spre incercarile la care am putea fi supusi. De fiecare data cand
ne infatisam inaintea lui Dumnezeu, chiar daca si numai pentru cateva clipe, vom primi
binecuvantare de Sus. Convorbirea statornica a sufletului cu Dumnezeu ne da acces la tronul Celui
Prea Inalt. Constiinta iubirii Sale parintesti ne va ajuta sa trecem peste abisul indoielilor si al
pacatului.

29 aprilie

Pocainta. „Nu pe cei drepti, ci pe cei pacatosi am venit sa-i chem la pocainta" (Marcu 2, 17) Suntem
rascumparati din robia pacatului prin jertfa lui Hristos daca ne invingem cerbicia si impietrirea inimii
si, prin cainta si pocainta, acceptam darul Sau de necuprins in cuvinte. Daca intelege acest lucru,
omul dobandeste suprema bogatie a lumii si se umple de o fericire pe care nimeni altul nu i-o poate
da. „Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Timotei
2, 4)

28 aprilie

Neputinta si putere. Cand ne credem puternici, atunci suntem mai slabi pt. ca, bizuindu-ne pe noi, nu
cerem ajutor de Sus. Puternici suntem cand ne recunoastem slabi si nepriceputi si ne adresam lui
Dumnezeu, cerandu-I ajutorul pe care El nu ni-l refuza niciodata. Daca ne consideram incapabili
pentru a face o munca utila, sa nu ne sustragem cu acest pretext de la cele pe care suntem datori sa
le facem, sa nu acceptam sa trandavim, ci sa trecem lucrul nostru in mainile lui Dumnezeu, sa ne
patrundem de puterea Lui si El, care poate preschimba incapacitatea noastra omeneasca, ne va
indrepta cusururile. "Puterea Mea intru slabiciune se desavarseste" (II Corinteni 12, 9).

27 aprilie

Impreuna-lucratori cu Dumnezeu. Hristos isi savarseste lucrarea si prin oameni si, de aceea, omul
este unealta lui Dumnezeu, o unealta constienta si responsabila care trebuie sa Il asculte pentru a-I
indeplini lucrarea. Lucrarea lui Dumnezeu, la care ne cheama sa-I fim colaboratori, este, in primul
rand, renasterea si mantuirea sufletelor omenesti. Dar a sadi binele in sufletele oamenilor, a trezi
sufletele lor spre trairea duhovniceasca, presupune a avea un suflet si o inima curata. De aceea, sa ne
punem talantii la picioarele lui Hristos si sa ne indemnam unii pe altii spre cunoasterea adevarului
celui vesnic si spre facerea binelui. „Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este cel ce Ma
iubeste. Cel ce crede in Mine va face si el lucrurile pe care le fac Eu si mai mult decat acestea va face"
(Ioan 14, 12).

26 aprilie

O inima noua. Cel ce tinde spre desavarsire nu va da ascultare inimii sale. Inima omului este vicleana,
corupta si supusa pacatului. De aceea, prin rugaciune si speranta, sa capatam o inima noua aducand-
o sub ascultarea Sa, pentru ca Dumnezeu sa poata intra in ea.

25 aprilie

Blandete si rabdare. Duhul blandetii ne usureaza viata si ne aduce pace in suflet. Cresterea spirituala
a omului se produce treptat, nimeni nu dobandeste experienta vietii indata. Trece timp pana se
smereste vointa noastra, pana se topeste impietrirea inimii, pana iritarea se transforma in blandete,
pana invatam "paza gurii". Toate la timpul lor. Sa nu ne agitam, sa nu ne vaicarim, sa privim cu
detasare insuccesele de parcurs, sa asteptam cu rabdare si calm si asa Dumnezeu ne va face sa
rodim. A aduce roade intru rabdare inseamna a ne incredinta Lui. Succesul este la mana lui
Dumnezeu, sa ne smerim, sa asteptam cu rabdare, cu speranta si sa privim cu detasare si incredere
ceea ce ni se intampla. „Rodesc intru rabdare" (Luca 8, 15).

24 aprilie

Varsa la Dumnezeu grija ta. Adesea ne imprastiem in toate directiile, vesnic preocupati si in stare de
alarma si, uneori, desi ne straduim sa ne indeplinim obligatiile, lucrurile par sa ne scape printre
degete. Povara grijilor ce ne-au fost date sa le purtam este inevitabila dar ea nu trebuie sa ne ia
bucuria sau sa ne lipseasca de curaj. De aceea, in loc sa ne agitam, mai bine am incredinta lui
Dumnezeu cele ce consideram ca ne depasesc. Duhul blandetii, atitudinea calma, nadejdea in
ajutorul lui Dumnezeu, nestramutata supunere fata de vointa Lui ne vor da pacea sufleteasca fara de
care nimic nu poate fi dobandit. Bizuindu-ne doar pe fortele noatre, nu vom reusi sa ne ducem
indatoririle la bun sfarsit, dar incredintandu-ne iubirii Lui, lucrarea noastra devine opera Sa, caci noi Ii
devenim instrumente de lucru. Doar lucrand nedespartiti de Dumnezeu si in relatie cu El, ne vom
indeplini cu bine lucrul nostru. Pacea sufleteasca vine din incredintarea greutatilor noastre catre
Dumnezeu.

23 aprilie

Invatatura catre parinti. In curentul de necredinta care domina astazi, veti intampina
nenumarate obstacole daca veti dori sa dati copiilor vostri samanta cuvantului lui Dumnezeu.
Sa nu va tulburati insa. Duceti-va copiii la Dumnezeu de mici pentru a fi ocrotiti de Lumina
Lui si pentru a fi inarmati impotriva tuturor incercarilor vietii, ca sa stie unde pot gasi sprijin,
pentru a se simti ocrotiti si pentru a se obisnui sa mearga le El in orice moment de
amaraciune. Si nu uitati ca sufletele curate ale copiilor Ii sunt cu deosebire apropiate. El ii
primeste intotdeauna cu dragoste pe copii si binecuvantarea Lui cea de Sus o pogoara asupra
lor. "Si aduceau la El copiii, ca sa Se atinga de ei" (Marcu 10, 13).

22 aprilie

Lumina lui Hristos lumineaza si cele mai intunecate locuri. „Fiindca voi sunteti toti fii ai luminii…ca fii
ai luminii sa umblati" (I Tesaloniceni 5, 5; Efeseni 5, 8) Oricat de mare este durerea noastra sau
intunericul in jur, sa nu deznadajduim ci sa ne indreptam sufletul spre lumina, sa luam energie prin
Lumina lui Hristos si sa o iradiem mai departe prin slujirea semenilor, aducandu-le acestora lumina si
caldura iubirii si a alinarii. Hristos cheama sufletele de la intuneric la lumina, iar atunci cand vin la El
le face mai puternice, in stare sa iradieze ele insele lumina, lumina din lumina Sa.

21 aprilie

Mantuitorul le intinde mana tuturor. Toti gasesc la El vindecare, iertare si viata vesnica, dar, in acelasi
timp, Dumnezeu il mantuie pe om doar daca are acordul acestuia. De aceea se mantuie doar cei
atenti la glasul Sau. Roaga-te pentru ceilalti ca sa auda cuvantul lui Dumnezeu, pentru a se
metamorfoza. La El, totul este cu putinta. Credinta in El invinge orice deznadejde.

20 aprilie

Trimisii lui Hrisos. Sub chipul fratilor nostri care au nevoie de ajutor, Hristos va primi de la noi tot
ceea ce ii vom da Lui din tot sufletul. Primindu-i cu iubire pe cei loviti de soarta Il primim pe Insusi
Mantuitorul, care ni se infatiseaza sub acest chip. Astfel dobandim binecuvantare de Sus. „Si cel ce va
primi un copil ca acesta intru numele Meu pe Mine Ma primeste" (Matei 18, 5).

19 aprilie

Grabeste-te! „Lucrul Celui ce M-a trimis trebuie ca Eu sa fac pana este ziua; ca vine noaptea, cand
nimeni nu poate sa lucreze" (Ioan 9, 4). Cat de des ni se intampla sa pierdem ocazia de a ne ajuta
aproapele. Tarziu, ne dam seama cat de mult am pierdut dezinteresandu-ne de viata oamenilor cu
care ne-am aflat in relatie. Poate ca sufletul le-a fost coplesit de durere, fiind apasat de raul lumii, iar
fapta noastra le-ar fi putut risipi negura din suflet. Cand ne trezim ca nu mai putem face nimic pentru
ei suntem cuprinsi de o neputincioasa durere, ni se strange inima, ne mustra constiinta, ne dam
seama de tot ce am fi putut face si n-am facut, ne recunoastem nepasarea, neatentia pe care nu le
mai putem drege caci timpul nu-l mai putem intoarce inapoi. Sa nu lasam de azi pe maine, sa ne
grabim sa punem suflet in ajutorarea aproapelui. Sa fim sarguiniciosi in a lucra lui Dumnezeu.
18 aprilie

Curatirea sufletului. „Vreau, curateste-ma" (Marcu 1, 41). Necuratia pamanteasca, mazga pacatului
intineaza, intuneca, inabusa sufletul omului, face sa se stinga in el scanteia dumnezeiasca. Doar
atotputernica iubire a lui Dumnezeu, prin harul Sau, invinge puterea pacatului si, fara sa se
scarbeasca de sufletul cazut, patrunde, se salasuieste in el, ii da caldura, viata, il ridica de la pamant.
Atunci apare in inima omului setea si foamea duhovniceasca, dorul de patria cereasca si speranta
umple sufletul pacatos. Si, putin cate putin, Duhul lui Dumnezeu curata si spala inima omului, o face
sa renasca iar sufletul sau, stralucind de bucurie, poate intra in locasul luminii vesnice.

17 aprilie

Martorul Invierii. Desi unele clipe ni s-au parut irosite fara rost, de fapt, de la ele ne-am ales cu un
imens folos. Cand viata noastra parea a bate pasul pe loc, fara scop si fara folos, Dumnezeu ne-a
purtat pasii, fara sa ne dam seama, pregatindu-ne cruciala cotitura a vietii noastre sufletesti. In timp
ce eram cuprinsi de disperare si orbecaiam in bezna, ne slujeau ingerii, scotandu-ne din intuneric la
lumina cea fara de seaman a iubirii dumnezeiesti. Multe din cele traite cu durere pe pamant vor
aparea in vesnicie intr-o lumina noua, ceea ce am platit candva cu lacrimi urmand sa se prefaca intr-
un stindard al biruintei ce vesteste viata vesnica.

16 aprilie

Luminatorul lui Dumnezeu. Cuvantul lui Dumnezeu ne serveste drept luminator pe calea vietii. Daca
imprejur este intuneric, felinarul acesta ne lumineaza drumul pas cu pas, cat sa vedem micul spatiu
din fata noastra, pe care urmeaza sa pasim mai departe. Asa inaintam treptat, in siguranta, desi de
jur-imprejur poate fi bezna, zi de zi, pana ce ajungem la locul dorit. Indeplinindu-ne cu smerenie
datoria de fiecare zi, fara sa privim departe, preocupandu-ne doar de prezent, capatam intotdeauna
destula lumina pentru ziua aceea si, incredintandu-ne Lui Dumnezeu, putem astepta cu rabdare
lumina Sa pe care ne-o va da a doua zi. „Faclie picioarelor mele este legea Ta si lumina cararilor mele"
(Psalmi 118, 105)

15 aprilie

Greutatea crucii. Daca vietile altora ni se par inflorind sub semnul unei fericiri perpetue este pentru
ca nu vedem spinii ascunsi sub frunzele celor mai aratosi trandafiri. Noi nu putem judeca cat de grele
sunt incercarile trimise asupra altor oameni si, daca am fi in stare sa probam toate crucile, ne-am
convinge ca n-am avea forta de a purta niciuna, cu exceptia celei pe care Dumnezeu a ales-o pentru
noi, pentru ca El stie de ce cruce avem nevoie si ne-o da pe masura puterii noastre. "Sa-si ia crucea si
sa-Mi urmeze mie" (Matei 16, 26).

14 aprilie
Puterea cuvantului. Limba este un organ mic dar care produce efecte insemnate. Fiind creeat dupa
chipul si asemanarea lui Dumnezeu, omul a fost inzestrat cu minte si inima, precum si cu o unealta cu
care sa se serveasca de ele: cuvantul. Cuvantul este asadar forma prin care se poate exprima sufletul
omului. Acesta poate fi folosit pentru a sluji adevarul lui Dumnezeu dar, din pacate, in viata omului,
uneori sau deseori, cuvantul se pune in slujba raului, otravind si inflamand totul in jur. Cuvantul rau
lucreaza ca vrasmasul ascuns, pe furis, pe nevazute, fiind greu sa te feresti de el. Minciuna,
clevetirea, sacrilegiul ranesc, seamana vrajba, otravesc si ucid mai abitir decat sabia.Si mai ingrozitor
este cuvantul care, spus chiar si fara rea intentie, din nechibzuinta, raspandeste necredinta,
imoralitatea, vulgaritatea si inabusa samanta cuvantului lui Dumnezeu in sufletele receptive ale
copiilor si tinerilor. Un asemenea cuvant este ca o otrava latenta care se inmulteste si se dezvolta. De
aceea, se intampla sa pacatuim unii fata de altii nu numai prin cuvintele rele rostite dar si prin faptul
ca ramanem nepasatori fata de cuvintele rele ale altora. Si cea mai buna cale de a ne infrana cuvantul
este sa ne transformam inima. Atunci limba se preface intr-o unealta a vietii care da aproapelui
cuvinte de mangaiere, de intarire, de incurajare si ajutor, cuvinte care alina suferintele, care
inflacareaza inimile cu lumina credintei, sfintind viata din noi prin binecuvantare si rugaciune.
"Moartea si viata sunt in puterea limbii, iar cei ce si-o stapanesc ii vor manca roadele" (Proverbe 18,
22).

13 aprilie

Ingerul de deasupra pietrei. Invierea lui Hristos iradiaza lumina asupra intregului nostru trecut, da
durerii noastre o alta semnificatie. Fie ca Dumnezeu sa ne faca pe toti cei a caror inima sta sub
apasarea pietrei suferintei sa-l vedem pe ingerul mangaietor, sa vedem deschisa usa sperantei,
triumful invierii. "Ingerul Domnului, pogorandu-se din cer si venind a pravalit piatra de la usa si sedea
deasupra ei" (Matei 28, 2).

12 aprilie

Renasterea noastra. In viata, omul se poate confrunta cu evenimente inexplicabile, cu incercari care ii
sfasie sufletul, cu probleme irezolvabile, cu lovituri imprevizibile, cu enigme care raman nedeslusite.
Putea-va omul vreodata sa patrunda caile si intentiile lui Dumnezeu, sa gaseasca cauza si explicatia
evenimentelor ? „Ca sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui" (Filipeni 3, 10). Dar se intampla ca cea
mai vie si adevarata credinta sa se nasca doar din bezna totala, cand ni s-au spulberat toate
sperantele si nu mai putem vedea si nici simti nimic in jurul nostru, si deplina incredere in Dumnezeu
sa apara din durere, din furtuna, din dezamagire. Asceza trupului, infrangerea trufiei din noi ne fac
supusi la legea iubirii si rabdatori in incercari iar indelunga-rabdare ne aduce bucurie duhovniceasca
si pace launtrica. Aceasta putere, lucratoare asupra neputintelor noastre ni se da sa indeplinim cele
de neindeplinit si sa atingem cele de neatins. Si, in acest fel, Dumnezeu isi vadeste puterea in noi.

11 aprilie
Influenta binelui. „Faptele lor ii insotesc" (Apocalipsa 14, 13). Influenta activitatii noastre pamantesti
asupra celor din jur se poate extinde mult timp dupa ce noi nu mai suntem, avand o reverberatie si o
influenta neprevazuta si infinita. De aceea, o viata consacrata lui Dumnezeu, oricat de modesta ar fi,
cea mai smerita lucrare pe ogorul Sau, pornirile pozitive pe care le urmam lasa urme de nesters, timp
indelungat si dupa disparitia celor mai neluati in seama lucratori. In acest sens, faptele noastre ne
insotesc, ele „vin dupa noi".

10 aprilie

Cum sa ne rugam neincetat. „Parinte, de voiesti, departeaza paharul acesta de la Mine…" (Matei 22,
42). De ce ar trebui sa ne miram noi, muritorii, fiinte supuse pacatului, ca rugaciunile noastre par sa
ramana uneori fara raspuns ? Sa ne amintim ca n-a fost indeplinita nici rugamintea lui Hristos insusi,
pornita din inima Sa coplesita de suferinta. Cand ne rugam din adancul sufletului ca El sa ne crute, ni
se pare ca suntem gata de orice sacrificiu in afara celui pe care Dumnezeu il doreste de la noi. Dar
Dumnezeu, prin dumnezeiescul Sau exemplu, ne-a dat model de rugaciune, ne-a aratat cum putem si
cum trebuie sa ne rugam. Iar daca avem impresia ca nu primim raspuns, sa nu ne lasam cuprinsi de
amaraciune sau revolta ci sa ne amintim cateva cuvinte care ar trebui sa stea la temelia tuturor
gandurilor noastre: „Dar nu voia mea, ci voia Ta sa se faca" (Matei 22, 42).

9 aprilie

Curatie si intinare. Murdaria morala acopera intreaga lume, patrunde pretutindeni si noi ne invartim
in fiecare zi in rautatea ei. Dar noi, cei credinciosi, suntem chemati sa ramanem curati in mijlocul
acestei murdarii. Harul lui Dumnezeu poate savarsi aeasta minune: poate apara sufletul omului de
orice necuratie, il poate face sa ramana curat, neatins in mijlocul lumii devorate de vicii. Sub sfanta
Sa paza nu ingaduie puterilor intunericului sa-l ia in stapanire. "Toate sunt curate pentru cei curati"
(Tit 1, 15).

8 aprilie

Daca se isca furtuna. Imparatia lui Dumnezeu nu se poate inscauna intr-un suflet tulburat. Furtunile
sufletesti se isca pe neasteptate si este greu sa le tinem piept. Dar ce determina aparitia lor ? De cele
mai multe ori, incepem sa ne enervam din egoism, trufie si mandrie. Vrem ca toata lumea sa ne
cedeze, sa fie de acord cu ceea ce spunem, sa ne faca pe plac si orice incercare de a ne contrazice, cel
mai mic semn de retinere ne fac sa ne iesim din fire, enervarea sporind, intetindu-se, slutindu-ne
sufletul prin clocotul unei furtuni de rautate si intoleranta. Atunci, raul ia in stapanire sufletul omului,
pacea si linistea se tulbura, apare discordia si viata pasnica in prietenie se surpa. Ce este de facut in
asemenea situatii ? De indata ce incepe furtuna trebuie sa ne indreptam catre chipul cel bland al
Mantuitorului, sa luam pilda si tarie de la El pentru a ne smeri pe noi insine si a curma in noi orice
urma de rautate. Invatand de la El, mergand pe urmele Sale, luand de la El exemplu de smerenie si
blandete, vom afla ca jugul Sau este usor si cu folos de purtat si ca, devenind si noi smeriti si blanzi,
ne vom afla linistea si pacea sufletului nostru. "Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul"
(Matei 5, 5).

7 aprilie

Sprijin de nadejde. "Si iata, doi barbati vorbeau cu El, acestia erau Moise si Ilie" (Luca 9, 30).
Minunata intalnire de pe Muntele Taborului ne arata o mare taina ce nu ne este dezvaluita: si
anume, unirea celor pamantesti cu cele ceresti, relatia si legatura noastra intru Hristos cu lumea
nevazuta, de la care putem primi lumina cereasca in drumul nostru prin valea intunecoasa a
pacatelor omenesti.

6 aprilie

Aripile noastre. Incercarile si obligatiile pe care ni le trimite Dumnezeu au rostul de a ne invata sa ne

ridicam deasupra a tot ce este pamantesc. Cand se prefac in aripi, acestea ne pot ridica la cer iar fara
ele poate ca am ramane lipiti de pamant. Inaltandu-ne sufleteste, ele devin binecuvantare. De aceea,
trebuie sa le primim fara murmur. Sa nu ne ferim de indeplinirea unei datorii, sa nu incercam sa
scapam de sarcina ce ni s-a dat de purtat caci astfel pierdem sansa de a ne dezvolta sufleteste.
Sarcinile noastre trebuie sa se prefaca in aripile noastre. Iar daca aceste aripi sunt inca plapande,
daca au nevoie de curatire de colbul pamantesc ce le ingreuneaza, de protective si intarire, acestea le
vom gasi in dragostea lui Dumnezeu desfasurata asemenea unor aripi largi deasupra noastra pentru a
ne ajuta sa zburam. "Isi vor improspata puterea, ca vulturii se vor intraripa" (Isaia 40, 31).

5 aprilie

Urmeaza pe Hristos. Mantuitorul ne gaseste oriunde am fi, glasul Lui rasuna pana in strafundul
constiintei noastre. Sa ne ridicam si sa-L urmam pe calea ingusta a smereniei si a indatoririlor. In
munca noastra zilnica sa-L urmam cu supunere, smerenie, dragoste, cu iubire pentru aproapele, cu
hotararea de a-i sluji acestuia, cu uitare si daruire de sine, fara oprire, fara privit in urma. „Nu te
temme de cele ce ai sa patimesti" (Apocalipsa 2, 10), sa nu te tulbure lupta, obstacolele, sa mergi
mana-m mana cu cei dispretuiti si umiliti pentru a raspandi in jurul tau nemuritoarea samanta a
binelui si pentru a-ti culege roadele in vesnicie.

4 aprilie

Intarirea credintei. Cat de firava este credinta noastra si cat de dispusi suntem sa ne lepadam de ea.
Pentru a tine piep obstacolelor ce pot aparea ne trebuie o credinta puternica si, de aceea, trebuie sa
ne-o marturisimi in fiecare zi si in fiecare ceas prin exemplul vietii, prin fapte, prin relatiile cu cei din
jur. Sa nu lasam credinta noastra sa scada prin nelucrare, ci sa punem in lucrare toate cele primite de
la Dumnezeu, facandu-le sa sporeasca si sa capete tarie. Dupa faptele noatre ne vor cunoaste:
„Aceasta-i biruinta care a biruit lumea: credinta noastra" (I Ioan 5, 4). Iar atunci cand simtim indoiala
si slabiciune, sa-L rugam pe Dumnezeu „Sporeste-ne credinta" (Luca 17, 5), caci credinta aduce
ascultare, cunostinta, incredere, curaj. Iar acestea te fac sa capeti experienta, incredere, siguranta, sa
simti pamantul ferm si solid sub picioare si sa poti spune, fara ezitare: „Stiu in Cine mi-am pus
credinta" (II Timotei 1, 12).

3 aprilie

Dumnezeu te va vadi. „Pe acestea le-ai facut, iar Eu am tacut" (Psalmi 49, 21). Daca Dumnezeu a
tacut si ti-ai inchipuit ca El n-a bagat de seama pacatele tale si ca ele puteau ramane fara urmari este
pentru ca, pana la un timp, Dumnezeu ingaduie sa creasca palamida amestecata cu graul, insa vine
vremea cand ii aduce aminte omului de tot ce acesta a uitat. Dumnezeu ne vorbeste prin viata si
experienta noastra, aratandu-ne cand si cum am pacatuit si cu ce urmnari, caci urmele pacatelor
noastre se vad in tot. Totul a inceput banal, ai deprins un obicei urat, la inceput cat un firicel de ata,
care mai apoi a crescut cat franghia groasa, legandu-te de maini si de picioare. „Caci de-ndata ce nu
exista cearta asupra celor ce se grabesc sa faca raul, atunci inima oamenilor se umple de pofta de a
face rau" (Eclesiatul 8, 11) Daca Dumnezeu te intreaba despre ce ai facut dar tu intorci capul si megi
mai departe, atunci, peste sufletul tau nepasator, Dumnezeu iti va da in vileag pacatele, ca sa te
inteleptesti. El vrea si poate sa-ti ierte si sa-ti stearga pacatele, sa-ti dea o inima noua si sa te aseze
pe un nou drum in viata. De aceea, sa cadem inaintea Sa cu pocainta si cu inima zdrobita si sa-I dam
ascultare, caci El ne spune adevarul.

2 aprilie

Mijloc de vindecare. Oamenii au tendinta de a-si trai marile dureri in singuratate dar oricat de mult
am vrea sa ne alinam siguri, n-o sa izbutim. Singurul mijloc de a vindeca o inima ranita este sa o
indrepti spre Dumnezeu, sa uiti de toate in El, sa-i ajuti pe altii in numele Lui. Incredintandu-I Lui
durerile noastre, pornim impreuna cu El in intampinarea suferintelor lumii, ne scufundam in oceanul
suferintelor omenesti si acolo ni se va ineca propria noastra durere si ii vom mangaia pe altii „prin
mangaierea cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu" (II Corinteni 1, 4).

1 aprilie

Sa-L primim in inima pe Hristos. Cand din pricina multimii pacatelor omenesti timpurile sunt grele,
cand pare a birui intunericul, cand glasul lui Dumnezeu pare a nu mai ajunge la urechile noastre, cand
faradelegile nu inceteaza si bezna pare de nepatruns, sa repetam zilnic „vie imparatia Ta", inmultind
numarul celor care, aflati sub domnia pacatului si a trupului, se inchina lui Hristos cu intreaga fiinta si
cu toata viata lor.

31 martie
„Eu sunt viÈ›a, voi mladitele" (Ioan 15, 5) Butucul plantei sustine toate mladitele - chiar si fiecare
mugur, oricat de plapand ar fi -, da nastere la mladite tinere, sloboade noi lastari, inmultimdu-se la
nesfarsit din fiecare tulpina. In acelasi timp, butucul se curata de mladitele uscate, neroditoare si
acestea se ard. Fiecare crestin este o mladita care se nutreste din aceeasi vita, Biserica Sa, crescuta
din trupul Sau inviat. Tinandu-ne aproape de „butuc", vom creste in El, aducandu-I slava si roada
bogata.

30 martie

In viata, totul este milostivire. Un om credincios care cade in deznadejde nesocoteste voia lui
Dumnezeu, pentru ca tot ceea i se intampla este numai din mila lui Dumnezeu. Daca unele lucruri nu
par milostiviri, ci poveri apasatoare, uneori poate de nesuportat, nu trebuie sa ne vaicarim ci sa ne
aducem aminte ca orice stramtorare si truda ne sunt trimise pentru a ne intari in duh si pentru a ne
invata ca trebuie sa aducem multumiri pentru toate si, prin aceasta, sa dam lauda. Pentru a patrunde
cu credinta dincolo de negura stramtorarii si a descoperi si recunoaste milostivirea, o modalitate ar fi
si aceea de a nota intr-un caiet toate milostivirile primite de la Dumnezeu pe care, de obicei, le dam
repede uitarii, in loc sa le pastram in inima. Astfel, multumirea adusa lui Dumnezeu pentru toate cate
ne vin de la El, aceasta recunostinta constienta ne va usura, ne va inalta sufletul, ne va risipi
deznadejdea, ne va alunga indoielile si ne va da avant pe calea vietii. "Multumiti intru toate; caci
aceasta este voia lui Dumnezeu" (I Tesaloniceni 5, 18).

29 martie

Cu ajutorul lui Dumnezeu. Caderile au devenit un lucru obisnuit si a nu te ridica a devenit ceva firesc,
realitati de fiecare zi, privite cu indiferenta. Daca ai ales sa urmezi o cale crestina poti ajunge adesea
sa te infricosezi de piedicile, incercarile, primejdiile prin care ai putea trece si care te-ar putea face sa
nu-ti mentii credinta pana la capat. De aceea, la fiecare nevointa, la fiecare pas periculos trebuie sa-ti
pui nadejdea in Dumnezeu si ajutorul lui va veni neintarziat in clipa cand vei avea cea mai mare
nevoie de el. Pentru a primi acest ajutor trebuie sa-ti urmezi drumul cu curaj, sa-ti faci datoria, sa nu
eziti, sa te rogi cu deplina incredere si, atunci cand vei face voia Lui, ti se va da ajutorul Sau. Menirea
data de Dumnezeu omului este ca el sa stea neclintit pe aceasta piatra care este Hristos.

28martie

Sa ne respectam aproapele. „Nimeni dintre noi nu traieste pentru sine" (Romani 14, 7). Legea iubirii
presupune sa punem interesele altora mai presus de interesele noastre. Prin tot ceea ce facem
exercitam o influenta, in bine sau in rau, asupra semenilor nostri si asta are o importanta mult mai
mare decat am putea presupune. De aceea, iubirea trebuie sa fie legea intregii noastre vieti, prin ea
trebuie sa ne rezolvam toate problemele. Libertatea de actiune trebuie sa ni se opreasca acolo unde
am putea pricinui un necaz fratelui nostru (un cuvant urat sau mincinos, o judecata aspra, un
exemplu prost, un sfat nechibzuit). „Cu mancarea ta nu-l da pierzarii pe acela pentru care a murit
Hristos" (Romani 14, 15).
27 martie

Pastele nostru. „Caci Hristos, Pastele nostru, S-a jertfit pentru noi" (I Corinteni 5, 7). Neprihanitul
Miel al lui Dumnezeu a luat asupra Sa pacatele lumii, dandu-ne astfel fagaduinta fericirii supreme.
Noua, celor osteniti, stramtorati, neputinciosi, El ne da hrana, alinare si tarie cu iubirea sa. Prin
aceasta Sfanta Taina, pregustam acea clipa cand lupta noastra pamanteasca va ajunge la capat si
cand, dupa ce ne vom fi implinit lucrarea ce ni s-a dat, ne vom impartasi de nesfarsita fericire vesnica.
Sa ne curatam cu puterea Mantuitorului, Care S-a jertfit pentru noi, si sa traim in dreptate.
„…curatiti-va deci de aluatul cel vechi, ca sa fiti framantura noua…" (I Corinteni 5, 7).

26 martie

Dumnezeu nu ne va respinge. In pofida nevredniciei noastre, a nenumaratelor pacate si caderi,

putem dobandi viata vesnica, nu fiindca am fi „drepti" ci bizuindu-ne pe „Cel ce S-a facut dreptar
pentru noi, de la Dumnezeu". Nu suntem vrednici nici macar sa adunam firimiturile de la Sfanta Cina
dar putem veni la El nu doar o data, pentru totdeauna, ci iar si iar, in fiecare zi, in fiecare ceas, stiind
ca nu vom fi respinsi niciodata. El ne ofera Sfantul Sau Trup si Sfantul Sau Sange si astfel ne spala
pacatele ca sa fim in El si El cu noi, in veci. „Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata
vesnica, si Eu il voi invia in ziua de apoi" (Ioan 6, 54)

25 martie

Marea nevointa a Maicii Domnului. „Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!" (Luca 1, 28)
Preasfanta Fecioara Maria este exemplul deplinei supuneri si al nesfarsitei smerenii, de renuntare la
sine pana la totala uitare. "Vestea cea buna" ce i s-a adus nu i-a pricinuit nici tulburare, nici trufie, iar
ulterior nasterii Mantuitorului o mai vedem doar in templu, la nunta din Cana Galileii iar apoi la
picioarele crucii. Tainica fapta de iubire si de jertfire de sine, ascunsa de ochii oamenilor, neinteleasa
de oameni, dar mareata prin smerenia ei, sta inaintea lui Dumnezeu infinit mai sus decat oricare alta
fapta aflata la vedere, laudata si acceptata de oameni.

24 martie

Sufletul care canta. Sufletul omului este asemenea unei harpe care, cat timp nu se atinge de el mana
Creatorului, sau ramane dezacordata, prafuita, muta sau scoate sunete false si stridente. Daca il
primim pe Dumnezeu la noi, El curata rugina pacatului de pe strunele sufletului, drege tot ce a fost
dezacordat in inima noastra si, atunci, din sufletele noastre astfel primenite vor rasuna cantece de
bucurie, de biruinta si de lauda.

23 martie
Sa ne facem placuti aproapelui nostru. „Fiecare din noi sa i se faca placut aproapelui sau,
in ceea ce este bun, spre zidire" (Romani 15, 2). Iubirea crestina ne invata ca avem datoria de
a ne face placuti semenilor nostri. Dar ce inseamna „spre zidire" ? Cum si in ce fel sa ne
straduim sa ne facem placuti apoapelui ? „Spre zidire" inseamna ca trebuie sa ne facem
placuti aproapelui nostru nu spre raul lui, ci spre folosul lui. Adevarata iubire zideste si, de
aceea, iubirea noastra nu trebuie sa se exprime prin a-i face cuiva pe plac intr-un mod care sa-
i nutreasca egoismul. Viata pamanteasca a Mantutorului ne ofera un exemplu viu de iubire si
fermitate: El raspandea in jurul Lui bunatate si blandete dar nu se abatea de la adevar si
dreptate. Astfel, oriunde ne-am afla, sa fim o binecuvantare pentru semenii nostri, indulcind
tot ce ar putea sa-i doara si cautand mereu prilej de a face bine si, tinand seama de voia lui
Dumnezeu cand slujim oamenilor, slujirea noastra le va fi cu adevarat spre bine.

22 martie

Casa parinteasca. In fata casei lui Dumnezeu, unii aleg sa se opreasca in prag, ca cersetorii, si isi unplu
cosurile cu firimiturile Sale, caci El nu-i lasa sa plece cu mana goala. Altii aleg sa fie slugi: traiesc in
casa Sa, ii fac voia dar, dupa ce si-au terminat lucrul incredintat, merg intr-ale lor si nu raman sa se
odihneasca acolo. Iar altii aleg sa fie copiii lui Dumnezeu: ei stau mereu in casa Lui, traiesc in prezenta
Lui, stiu ce se afla in inima Lui si stau neincetat pe langa El. Dumnezeu ne ofera tuturor adapostul
Sau, in care gasim casa parinteasca: pace si multumire sufleteasca. Acolo aflam liman de nadejde
contra ispitelor, ademenirilor, indoielilor si pacatului. Dar a intra acolo este un har ce se da celor ce-l
cauta, inimilor ravnitoare.

21 martie

Hristos ajuta. Daca patimim in incercari, daca ne tulbura indoielile, daca ne apasa ganduri de care ne
rusinam sau le detestam sa ne amintim ca „El insusi a fost incercat prin ceea ce a patimit" (cf. Evrei 2,
18) si ca El „n-a venit sa-i cheme pe cei drepti la pocainta, ci pe cei pacatosi" (Matei 9, 13). De aceea,
sa ne descarcam sufletul in fata Lui, Singurul care ne poate ajuta pentru ca El insusi a trecut prin
incercari. Sa facem aceasta cu zdrobire de inima, cu constiinta pacatului, iubindu-L mult pentru a ne
ierta multe. Atunci ne vor disparea indoielile si vom invinge ispitele.

20 martie

Nadejdea este in harul lui Dumnezeu. Harul este in opozitie cu orice merit sau vrednicie personala.
Harul lui Dumnezeu care ni se da noua, nevrednicilor, din dragostea si milostivirea sa, ne schimba pe
de-a-ntregul, ne alina durerea, ne da forte noi, ne da credinta si iubire. De aceea, sa ne rugam fara
ragaz lui Dumnezeu pentru a ne umple intreaga fiinta cu aceste daruri.

19 martie
Samanta cea buna. Chiar daca pe parcursul drumului nostru ajungem sa ne pierdem puterea, sa
deznadajduim, sa cadem cu duhul, daca semanam samanta pocaintei si a smereniei, aceasta va
creste si va aduce roada la vremea hotarata de Dumnezeu. „Cel ce va semana in Duhul cu Duhul va
secera viata vesnica" (Galateni 6, 8).

18 martie

Apa cea vie. In viata se aduna nemultumiri, indoieli, aspiratii neimplinite, obligatii dificile, puteri
istovite. De aceea, multi dintre oameni sufera de sete spirituala, sunt insetati duhovniceste. Si, de
aceea, toti cei care tind spre mai bine si spre tot ce este frumos au de facut un singur lucru: sa se
adape de la apa cea vie care potoleste pentru totdeauna setea, Cuvantul lui Dumnezeu. "Daca
inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea" (Ioan 7, 37).

17 martie

Sa strigam catre Dumnezeu. „Aproape este Domnul de toti cei care-L cheama" (Psalmi 144, 18). De ce
sa cauti alinare si sprijin la creatura, cand le poti gasi la Creatorul Insusi ? Cand cautam o raza de
lumina fiind cufundati in noianul pacatelor, al indoielilor, din strafundul deznadejdii noastre, din
bezna neputintei si a slabiciunii noastre sa-L strigam pe El, neobositi, ziua si noaptea. Caci harul sau
poate fi dat fiecaruia, chiar si celui mai slab si mai pacatos. „…daca vor striga catre Mine…Eu le voi
auzi glasul" (Iesire 22, 23).

16 martie

Doua pahare. In Evanghelie se vorbeste de doua pahare. „Acest pahar este Legea cea noua, intru
Sangele meu, cel ce se varsa pentru voi" (Luca 22, 20). Acest pahar este Legea cea noua a iubirii,
pecetluita cu preacurat sangele Sau, varsat pentru pacatele noastre. „Parinte, departeaza de la Mine
paharul acesta" (Marcu 14, 36). „Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca!" (Luca 22, 42). Acest al doilea
pahar este paharul suferintei rascumparatoare a Rascumparatorului fara de pacat, care a fost baut
pana la fund. Toti crestinii suntem chemati sa devenim partasi la patimele Sale. Cand ne impartasim,
preacuratul Sau sange ne spala pacatele si sufletul ni se uneste cu Hristos, ca sa traim cu El, pentru El.
Insa viata pentru si in Hristos impune si o anumita suferinta, „foc aprins de incercare" trimis de Insusi
Hristos cu inima iubitoare si compatimire.

15 martie

Cel ce si-a recapatat vederea Il urmeaza pe Hristos. Cand ni se deschid ochii duhovnicesti catre
adevar, sufletul ni se unple de o negraita recunostinta si nu mai putem ramane in bezna, suntem
atrasi spre lumina, spre Hristos. Cand Dumnezeu ne lumineaza cu lumina Sa sufletul, sa mergem si
noi spre El, sa parasim viata in pacat si intunericul in care am orbecait, fara sa ne inspaimantam de
incercari, de greutati, de ispite. Pentru cei care nu-L slabesc din fata ochilor, calea va fi deschisa,
scaldata in lumina, ducand spre limanul de liniste, spre Imparatia vesnicii iubiri. „Si indata si-a
recapatat vederea si-L urma slavind pe Dumnezeu"(Luca 18, 43).

14 martie

Cand ne impartasim… „Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru
El" (Ioan 6, 56). Hristos se afla intreg in Taina Euharistiei. In acea clipa El este mai aproape de noi si
intr-o mai stransa relatie cu noi decat toti cei pe care-i vedem prin preajma. Asa, curatiti de toate
cele pamantesti si stricacioase, ne apropiem de Ierusalimul ceresc si de duhurile dreptilor care au
dobandit desavarsirea. Caci in fata noastra sta Insusi Hristos.

13 martie

In ce chip putem spori in iubire ? Iubirea vine „de sus". Iubirea lui Dumnezeu ne duce spre binele
suprem. Viata noatra trebuie sa fie mereu si in toate nutrita de ea, in vorbe si fapte, trebuie sa
sporim in ea, sa o facem sa se dezvolte in noi. Dar ce facem daca nu avem in noi sentimentul iubirii ?
Sa nu asteptam pana il vom avea ci sa incepem sa facem si fara el cele catre care ne-ar indemna
iubirea. Avem deschis intotdeauna drumul ascultarii poruncilor lui Dumnezeu si prin acesta, de cele
mai multe ori, se dobandeste iubirea. Pe masura ce ne indeplinim datoria din convingere, se trezeste
in noi simtul datoriei. Sa ne slujim aproapele din ascultare catre Dumnezeu, chiar daca ne lipseste
iubirea, si asa inima noastra rece se va incalzi, se va inmuia, si iubirea va veni.

12 martie

Iubirea cauta binele. „Iubirea acopera multime de pacate" (I Petru 4, 8). Toti avem lipsuri si viata si
chiar si relatiile noastre de familie ar deveni insuportabile si imposibile daca nu ne-am purta cu
blandete fata de lipsurile altora. Toata arta vietuirii in comun consta in blandetea si amabilitatea cu
care stim sa atenuam defectele altora. Iubirea cauta fata luminoasa a omului. In sufletul fiecaruia
exista o samanta de bine, raul insusi fiind, uneori, o denaturare a acelui bine aflat in germen. Iubirea
crede in bine, il cauta peste tot si ii place sa il gaseasca oriunde si oricand. Iubirea este intelegatoare
si compatimitoare, gaseste scuze si cauta sa acopere neimplinirile altora, ii iarta si pe cei cu inima
impietrita. Cea mai grea situatie in care se poate gasi cel ce iubeste este sa scuze lipsa de iubire a
altora, sa-l ierte pe cel care nu stie sa ierte. Cea mai minunata priveliste este cea a iubirii care se
smereste pe sine pana la a acoperi lipsa de iubire a celuilalt. Pentru a avea insa aceasta neclintita
iubire, trebuie sa ne amintim ca ea nu vine de la noi, ci de la El si cu cat vom trai mai aproape de
izvor, cu atat mai mult si mai statornic vom putea sorbi din apele lui.

11 martie

Sa ne vindecam prin pocainta. „Faceti-i pocaintei roade vrednice de ea" (Luca 3, 8). Pocainta in vorbe
este o pocainta fara roade cu care desori ne inselam pe noi insine. Daca ne dezicem de pacate si apoi
revenim la cele dinainte, inima impietrete tot mai mult si El nu ne va putea vindeca ranile pe care le
tinem ascunse de El. Pocainta, postul, rugaciunea, marturisirea, impartasirea cu Sfintele Taine
savarsite cu evlavie trebuie sa rodeasca in sufletul nostru astfel incat sa nu mai repetam pacatele,
pentru ca El sa ne poata vindeca. „Intoarceti-va, copii razvratiti si Eu voi vindeca neascultarea
voastra". (Ieremia 3, 22).

10 martie

Inainte de orice, roaga-te ! Mai puternica decat toate sa fie hotararea de a face voia lui Dumnezeu.
Sa nu intreprindem nimic inainte de a ne indrepta sufletul catre Dumnezeu, rugaciunea sa ne stea la
temelia fiecarui lucru si a fiecarui cuvant. Cand avem de luat o hotarare sa ne indreptam gandul spre
Dumnezeu si, indiferent catre ce ne-ar indrepta dorintele noastre, sa ne intrebam mai intai care este
vointa lui Dumnezeu, fiind gata sa renuntam la vointa noastra, daca trebuie. Asa putem spera ca
faptele si cuvintele noastre vor aduce roade pentru vesnicie.

9 martie

Sa deschidem ochii duhovnicesti. Sa ne intoarcem fata de la cele pamantesti si sa privim spre

Dumnezeu cel rastignit Care ne cheamna din abisul suferintei spre inaltimea cea de neatins a slavei
Sale. Sa chemam Duhul Sfant sa ne arate de ce avem nevoie si pentru ce sa ne rugam. "Nimeni nu
vine la Tatal decat prin Mine" (Ioan 14, 6). Dumnezeu stia ca nu putem gasi singuri Calea spre El si, de
aceea, L-a trimis pe Fiul Sau sa ne conduca si sa ne invete. El ne conduce pe cai vazute si nevazute,
aratandu-i fiecaruia dintre noi ce cale sa urmeze. Tot ce intalnim in cale vine de la Dumnezeu, este cu
ingaduinta Lui si spre folosul nostru. De aceea, trebuie sa primim totul cu dragoste si incredere. Daca
vom tine deschisi ochii cei duhovnicesti, vom fi uimiti de grija ce ni se poarta la fiecare pas si minunile
iubirii sale ni se vor arata in fiecare zi, pana si in lucrurile cele mai marunte. Vom vedea infinita
milostivire cu care Dumnezeu ne conduce pasii, ne pazeste, ne invata si ne intelepteste.

8 martie

Spre vindecarea sufletului. „Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele…" (din
Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul). Dumnezeu nu ne „lasa in pace", El nu inceteaza a lucra tot timpul,
caci pacea in care omul se complace il abrutizeaza si il face sa nu mai poata primi cuvantul Sau. De
aceea, supararile care ne fac sa ne simtim neputinciosi nu sunt altceva decat plugul cu care
Dumnezeu intoarce brazda in ogorul inimii noastre pentru a-l face, prin zdrobirea inimii si
recunpasterea pacatelor, bun sa primeasca samanta cea vie, cuvantul lui Dumnezeu. De aceea, sa nu
ne privim pacatele cu usurinta fiindca, pentru ele, Fiul lui Dumnezeu a fost pironit pe cruce. Si tot
Hristos a tinut post de patruzeci de zile pentru pacatele noastre. Sa ne amintim deci ca postul a fost
pus pentru ca oamenii sa-si aduca aminte de Dumnezeu, sa se smereasca, sa-si recunoasca pacatele,
sa le marturiseasca si sa se lepede de ele.

7 martie
La Dumnezeu gasim alinare. In clipele de adanca durere, cuvintele omenesti sunt neputincioase si
alinare putem gasi doar la Mantuitorul, caruia toate suferintele omenesti ii sunt de inteles si care, in
viata Sa pamanteasca i-a alinat pe cei aflati in suferinta. „Eu, chiar Eu sunt cel ce te alina" (Isaia 51,
12).

6 martie

Predica vie. Suntem neobositi atunci cand ne osandim aproapele dar foarte binevoitori fata de noi
insine. Atunci cand nu indeplinim in fapt acele reguli pe care cautam sa le impunem, gresim atat
impotriva legii pe care suntem chemati s-o slujim dar ii si ducem in ispita pe fratii nostri. Dar, cand
prin propriul nostru exemplu ii aducem la Dumnezeu pe fratii nostri cazuti, atunci viata noastra
devine o predica vie. Asadar, sa ne intoarcem deci privirea spre noi, sa ne judecam fara mila viciile si
scaderile si atunci vom fi "feriti de orice rau" (I Tesaloniceni 5, 22) caci "Dumnezeu le sta impotriva
celor mandri, dar celor smeriti le da har" (Iacov 4, 6).

5 martie

Sa ne continuam drumul cu staruinta. Primul pas poate fi greu dar, uneori, si mai greu este sa
pastram aceeasi cadenta de-a lungul intregului drum. Desi incepem bine, cu avant, se poate intampla
uneori ca bunele noastre intentii sa ramana neduse la capat. De aceea, sa nu uitam ca trebuie sa ne
continuam drumul, ca trebuie sa ne miscam mereu inainte, in fiecare zi si in fiecare ceas, oricate
piedici s-ar ivi in cale, avand o singura tinta si cu deplina incredere ca El va face pentru noi tot ceea ce
noi nu avem puterea sa facem. In acest fel se va vedea ca, in mod nevazut, Duhul lui Dumnezeu
lucreaza in noi.

4 martie

Suntem chemati sa postim. Postul bineplacut lui Dumnezeu inseamna apropierea si unirea sufletului
cu Dumnezeu. Acest post inseamna a cauta fata lui Dumnezeu, a avea o convorbire de taina cu
Dumnezeu. Acesta este postul lui Moise, postul unei apropiate relatii cu Dumnezeu, al unei
impreuna-vorbiri de taina cu El, postul apropiatei intalniri cu Dumnezeu, in care sufletul sau a primit,
in taina, putere si har pentru toata viata sa. „Si a stat Moise inaintea Domnului patruzeci de zile si
patruzeci de nopti" (Iesire 34, 38).

3 martie

In cine ti-ai pus credinta? Dorinta de a-l vedea pe Iisus ar putea sta la baza unei schimbari radicale in
viata noastra. Ce loc ocupa Mantuitorul in inima ta ? Se simte in tine Duhul lui Hristos ? Esti gata sa
dai ajutor oricui, sa incurajezi pe oricine, sa mangai, sa fii bland, sa uiti de tine, sa mergi cu toti pe
care ti-i trimite Dumnezeu, supunandu-te voii Lui si nu voii tale ?
2 martie

Legatura desavarsirii. Fiti buni, fiti buni, fiti buni. Iubirea cauta in oameni binele si deplange raul
cautand sa-l indrepte, nu sa-l condamne. Evitati raul produs de cuvantul aspru si atitudinea rece.
Compasiune, smerenie, blandete, indelunga-rabdare. „…imbracati-va intru iubire, care este legatura
desavarsirii" (Coloseni 3, 12, 14). Stiind ca, uneori, chiar si numai caldura unui cuvant bun il poate
face pe om sa vada din nou lumina, iubindu-i pe oameni, sa ne purtam cu ei asa cum am vrea sa se
poarte ei cu noi. „Ci fiti buni intre voi, milostivi, iertandu-va unul altuia, asa cum si Dumnezeu v-a
iertat voua intru Hristos" (Efeseni 4, 32).

1 martie

Lumina invinge intunericul. "Lumina intru intuneric lumineaza si intunericul nu a cuprins-o" (Ioan 1,
5). Este de ajuns sa se aprinda o singura luminita pentru ca lumina sa se raspandeasca. In vremuri de
restriste, cand pacatul, ura, neincrederea, vrajba, minciuna aduc o bezna ce pare de nepatruns, cand
parem neputinciosi in fata intunericului, sa nu cadem prada gandurilor negre, ci sa ne transformam
pe noi insine intr-o lumina de adevar si bunatate. Si asa se va aprinde si in altii scanteia
dumnezeiasca. Caci o singura scanteie poate aprinde o sumedenie de focuri.

29 februarie

Prezenta lui Dumnezeu. "Intr-adevar Domnul este in locul acesta si eu n-am stiut-o !" (Facere 28, 16).
Dumnezeu este si acolo unde nu ne-ar fi trecut prin gand sa-L cautam, chiar si acolo unde ne-a dus
pacatul, in locul de surghiun si de singuratate. El nu ne va parasi atata timp cat vom veni la El si ii vom
face altar in inimile noastre.

28 februarie

Unicul bine. Adevaratul sens al vietii, supremul, unicul si adevaratul bine, singurul care ne face liberi,
consta in a trai pentru altii. „Caile dreptilor intocmai ca lumina lumineaza, merg inainte si lumina
raspandesc, pana-n plinul zilei" (Proverbe 4, 18). Vrem sa primim binecuvantare ? Sa impartim cu altii
tot ce am primit. Vrem sa fim binecuvantare pentru aproapele nostru, vrem sa fim transmitatori ai
binecuvantarii Sale ? Atunci, sa-L urmam pe Dumnezeu, sa dam tot ce avem si asa vom fi izvor de apa
vie, caci numai cei binecuvantati de Dumnezeu pot fi o binecuvantare pentru altii. Si Dumnezeu ne va
da nadejde, rabdare, putere ca sa mergem inainte cu credinta si nu "cu vedere", iar la timpul nimerit
El ne va implini toate cele lipsa. Caci pe cel care si-a intarit inima intru Dumnezeu, Dumnezeu il ia sub
sfanta sa paza, ca sa nu se mai teama de uneltiri, caci lui „toate i se lucreaza spre bine". (Romani 8,
28)

27 februarie
Mostenirea pe care am primit-o. Iubirea ce am primit-o de sus in dar este mostenirea noastra,
pamantul duhovnicesc pe care trebuie sa-l lucram pentru a-l face sa aduca roada. Sa ne lasam
cuprinsi de aceasta iubire si vom afla liniste, ne vom indestula sufletul pe deplin.

26 februarie

Sensul suferintei. „Intr-adevar, eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu au nicio

insemnatate fata de marirea care ni se va descoperi" (Romani 8, 18). Cele ce se vad sunt trecatoare,
iar cele ce nu se vad sunt vesnice (cf. Corinteni 4, 18) Cand ni se va arata ceea ce acum cunoastem
doar in parte, vom vedea legatura dintre suferintele prin care am trecut si tinta la care am ajuns.
Atunci ii vom multumi lui Dumnezeu ca ne-a iubit intr-atat incat nu ne-a dat cele pe care I le-am cerut
din nestiinta. Vom intelege atunci ca ceea ce a facut sa ne doara in viata a determinat poate
inlauntrul nostru o schimbare ce ne-a scapat de marea primejdie ce ne ameninta sufletul. Si atunci
vom binecuvanta acea incercare. „Bine-mi este mie ca m-ai smerit, ca sa pot invata indreptarile Tale"
(Psalmi 118, 71). Sa ne traim viata prin credinta si nu prin vedere, cu rabdatoare nadejde, masurand
iubirea lui Dumnezeu nu cu masura incercarilor prin care trecem, ci prin masura crucii lui Iisus
Hristos.

25 februarie

"Domnul ii sprijina pe toti cei ce cad si-i ridica pe toti cei prabusiti (Psalmi 144, 14)". Sa ne rugam
Celui care este Iubirea cea vesnica sa faca lumina in bezna sufletelor noastre pacatoase pentru a
ajunge sa iubim toate cate au fost facute de El. Sa ne rugam sa ne dechida ochii nostri duhovnicesti,
pentru ca adevarul atotcuprinzator al poruncilor Sale sa ne patrunda pana-n strafundul mintii si al
simtirii si astfel, innoindu-ne, sa ne aduca la El, la viata cea vesnica.

24 februarie

Nicio rugaciune nu ramane fara raspuns. Se poate intampla in viata sufleteasca ca momentele de
bucurie duhovniceasca, cand atotputernicia si glasul lui Dumnezeu se arata si se aude din plin, sa
alterneze cu cele de disperare, cand Il chemam pe Dumnezeu dar nu primim raspuns si cand pare ca
cuvantul Sau a a amutit. Aceste momente greu de suportat ne sunt trimise ca niste mari „examene"
menite sa ne incerce credinta. Caci, chiar daca Dumnezeu nu ne „raspunde" indata, daca vom astepta
cu credinta si cu rabdare, El ne va vorbi cand va veni ceasul sa ne vorbeasca, si raspunsul il vom primi,
neindoielnic, cand vom avea cea mai mare trebuinta de el.

23 februarie

Razboiul nevazut. Desi nu suntem sfinti, desi nu ne-a fost atribuita o slujire speciala, totusi tuturor
ne-a fost adresata chemarea catre intalnirea cu Dumnezeu. Prin Iisus Hristos, Tatal ne-a deschis
posibilitatea de a ajunge la El. Mantuitorul ne-a dat porunca sa postim. Postul si rugaciunea sunt
strans legate intre ele, se completeaza unul pe altul, in lupta cu metehnele noastre morale,
persistente si incapatanate. Incercarile fiind nesfarsite, sa fim si noi statornici in lupta cu acel soi de
demoni „care nu iese decat numai prin rugaciune si prin post" (Marcu 17, 21).

22 februarie

Plangandu-i pe nepasatori. Lumea se lipseste de Cel care a rascumparat-o. Oamenii care traiesc
„dupa trup" si numai pentru „lumea aceasta" sunt orbi duhovniceste, stau sub povara pacatului
nesters si a refuzului de a se cai, nu vor si nu pot sa vada iubirea dumnezeiasca vadita in
rascumpararea lumii. Daca suferi vazand atatia crestini doar cu numele, cheama-i la Hristos Cel viu cu
vorba smerita, cu exemplul tau, printr-o viata inchinata Lui. Si cand vor ajunge sa-si dea seama de
starea lor, Duhul Sfant le va deschide ochii cei dinauntru si sufletul lor zdrobit va privi spre
Dumnezeu.

21 februarie

„Toata grija voastra lasati-I-o lui Dumnezeu, caci El are grija de voi" (I Petru 5, 7). Sa aducem in fata
lui Dumnezeu toate grijile vietii care, repetandu-se ajung sa ne aduca la disperare, toate oprelistile,
incidentele neplacute si tot ceea ce nu putem rezolva. El, care ne-a izbavit de suferinte si de pacate,
poate purta pentru noi orice povara si pe toate poate sa le savarseasca.

20 februarie

Ridica-te si mergi. Ti-ai pierdut speranta, te vaieti, te uiti in jur sau in tine insuti si vezi doar
necredinta, ura, tradare, dezamagire, esecuri, singuratate si alean ? Dar priveste in sus, spre Cel ce ti-
a primit si pretuit munca cinstita si care iti stie si numarul pasilor. El te va scoate din starea in care te
aflii, dandu-ti curaj, incredintandu-ti noi ascultari, facandu-te sa intelegi ceea ce disperarea ta te-a
facut sa nu mai poti vedea. Nu pierde vremea tanguindu-te, ci treci la treaba cu ravna si hotarare,
intorcandu-ti privirea de la persoana ta si de la treburile tale. Cum te va mangaia Dumnezeu ?
Chemandu-te la o noua slujire, la o noua ascultare, facandu-te sa lucrezi in folosul tau si pentru slava
Sa.

19 februarie

„Mangaierea noastra prisoseste prin Hristos" (II Corinteni 1, 5). Mangaierea oamenilor este
neputincioasa si superficiala, ei nu pot patrunde in durerea altuia, care le ramane straina. Dar nu-i
condamna pentru lipsa lor de intelegere ci, facand abstractie de oameni, indreapta-te catre
Atotputernicul Mangaietor caci El te cunoaste si te iubeste, El sufera alaturi de tine, te invata sa
astepti cu rabdare si iti preface suferinta in bucurie. In acest fel, vei inceta sa-ti mai plangi de mila si
vei voi sa alini si tu suferinta altuia, cu acea alinare cu care te-a alinat Dumnezeu pe tine.

18 februarie
Vei trai cu adevarat cand iti vei pune viata la dispozitia Celui care ti-a dat-o. „Astfel am urat viata; caci
fapta savarsita sub soare mi-a fost rautate asupra-mi" (Ecclesiastul 2, 17). Nu exista om care sa nu fi
cedat ispitei de a repeta aceste cuvinte, intrebandu-se daca merita sa traiasca si pentru ce anume.
Pentru a se tot invarti in aceasta valtoare a ispitei si a pacatului, pentru a-si adauga suspinul la o lume
aflata in vesnica suferinta ? Unii poate ca si-au dat seama cat de neadevarate sunt aceste cuvinte,
caci toate murdariile si ticalosiile care se intampla au rolul de a ne crea o repulsie fata de lume, desi
crestinul nu trebuie sa urasca viata. Desi viata poate fi uneori imperfecta, sumbra sau cruda, ea
trebuie iubita ca fiind supremul dar de la Dumnezeu. Un dar din care fiecare poate invata „lectia
vietii": aceea ca viata este „arena" in care suntem chemati sa luptam pentru bine, impotriva raului,
un camp de lupta pe care poti lupta pentru Hristos si impotriva pacatului. Se cuvine deci sa nu irosim
viata, sa nu blestemam ceea ce Dumnezeu a binecuvantat, sa tragem folos din ea, sa-I intoarcem
Creatorului darul pe care ni l-a dat. A iubi viata inseamna nu sa cautam in ea ceea ce ar putea ea sa
ne dea, ci sa ne gandim la ceea ce am putea noi sa-i oferim. A ne iubi viata nu inseamna sa o iubim la
modul egoist, ci de dragul lui Dumnezeu, gandindu-ne la ce folos am putea aduce prin ea altora.

17 februarie

Despre falsa evlavie. Dumnezeu se straduieste necontenit sa indeparteze privirea si inima noastra de
lumea pacatului si sa le indrepte spre cer iar, noi, in schimb, aducem pe pamant lucruri ce se cuvin
facute in numele lui Dumnezeu, intinandu-le din cauza trufiei, facandu-le in vazul lumii, pentru a
obtine slava de la oameni. Milostenii, rugaciuni, post facute in mod formal, cu fatarnicie, pentru a ne
slavi cu slava pamanteasca. Dar Dumnezeu vede in adancul sufletului fiecaruia, le vede pe cele
ascunse, vede pacatele ascunse, vede rugaciunea neputincioasa, vede postul cel dinlauntru al
inimilor noastre, ne cunoaste „in taina" si, daca vom depasi evlavia de fatada, El ne va raspunde si ni
Se va descoperi tot in taina. „Tatal, Care vede intru ascuns, iti va rasplati la aratare" (Matei 6, 18).

16 februarie

Inima nu se poate imparti in doua. Unii oameni cauta sa obtina profit fie dintr-o parte, fie din alta,
fara sa se decida de a cui parte sunt. Sunt sovaielnici si isi impart in doua inima, viata, stradaniile,
dandu-I lui Dumnezeu doar o parte din acestea. Dar este cu neputinta sa-ti intemeiezi viata pe El si
sa-ti masori faptele si deciziile cu etalonul „duhului lumii acesteia". Tinand seama de cuvantul lui
Dumnezeu doar din cand in cand acestia se clatina intre doua drumuri si traiesc o primejdioasa viata
dubla. Dumnezeu trebuie sa ocupe in viata noastra primul loc sau niciununul caci nu putem sluji in
acelasi timp la doi stapani, nu putem merge „schiopatand din amandoua gleznele" (III Regi 18, 21).

15 februarie

Sa traim in pace.In primele timpuri ale crestinismului duhul unitatii si al iubirii domneau intre cei care
L-au urmat pe Hristos. In ziua de azi, discutiile referitoare la credinta, parerile diferite in unele din
cele ale credintei isca cel mai adesea vrajba, nascandu-se adversitate si disensiuni tocmai intre cei
care ar trebui sa se uneasca sub semnul ei. De aceea, sa ne amintim ca roada adevarului lui Hristos
este iubirea si sa ne pastram intotdeauna duhul blandetii, singurul prin care putem convinge si
invinge. Exista un unic Dumnezeu pentru toti si o singura credinta comuna care ar trebui sa-i adune
pe oameni, pentru a trai in dragoste frateasca reciproca, sa-i faca sa se simta una cu inima si cu
sufletul. „Iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una" (Faptele Apostolilor 4, 32)

14 februarie

Sa nu-l lasam flamand pe aproapele nostru. Sa fim atenti la amanunte, sa aratam compasiune
semenilor nostri aflati in suferinta, chiar daca noi nu avem ce le da ca sa le nutreasca trupul si
sufletul. Il va nutri Dumnezeu in locul nostru. Sa-I incredintam Lui modestele noastre rezerve si El le
va inmulti cu prisosinta. „Dati-le voi sa manance" (Marcu 6, 37) El, Datatorul, apeleaza la noi ca la
niste instrumente ale Sale, prin care sa se aduca mangaiere si indestulare in toate.

13 februarie

Adevarata cale. „Eu sunt usa. De va intra cineva prin Mine se va mantui" (Ioan 10, 9). Oamenilor le
plac lucrurile noi si, in special cei tineri se satura sa li se repete aceleasi lucruri. Doar ca goana dupa
inedit este urmata, de obicei, de ratacirea unui drum vechi dar sigur, fiindca are la temelie cuvantul
lui Dumnezeu, de ruperea radacinilor, de o viata superficiala, ca o frunza purtata de vant, care se
poate termina in dezamagire si disperare. Pe de alta parte, repetarea acelorasi povete aduce folos
celor ce le sunt adresate. Pentru ca Adevarul este unul, Dumnezeu este Unul si Rascumpararea este
una. Crestinul nu se poate plictisi reauzind si recitind despre cele unice, neschimbate si vesnice, mai
ales ca, la fiecare repetare, va fi uimit sa descopere „noutati" in lucruri peste care trecuse fara sa le ia
in seama. Avem o singura cale pe care trebuie sa mergem: cea care merge cu El si care duce la El. Iar
pe aceasta cale putem intalni cele mai diverse experiente, descoperiri minunate, izvoare vii si o
lumina care nu se stinge niciodata.

12 februarie

Sa cautam pacea si sa o urmam. Dumnezeu ne vrea facatori de pace, noi insa staruim in galceava si
distrugere. Osandim fara mila in aproapele pacate pe care le acceptam in noi ca pe niste lucruri
firesti. Daca vom privim la roadele urii care bantuie printre noi, ne vom ingrozi. Presiunea rautatii,
amarul si inversunarea judecatilor omenesti lucreaza pagubitor asupra tuturor sufletelor. Daca insa
suntem crestini adevarati ne vom teme sa nu-L intristam pe Hristos, care a venit sa ne adune la Sine
pe cei de aproape si pe cei de departe, sa smereasca cu crucea Sa orice vrajba, sa le invinga cu cele
de sus pe cele de jos. Si asta va face sa stinga in noi toate nemultumirile personale si sa triumfe
asupra tuturor galcevilor care ne otravesc viata si inimile acest indemn: "Sa cautam pacea si sa o
urmam" (cf. I Petru 3, 11).

11 februarie
Esti liber. "Daca Fiul va va face liberi, cu adevarat liberi veti fi" (Ioan 8, 36) Suntem robi prin insasi
firea noastra dar Dumnezeu, in milostivirea Sa, ne-a rascumparat cu pretul sangelui Sau. Tot ce avem
de facut este sa pazim legile Lui, eliberandu-ne astfel de pacat si de ispite. Dar nu oamenii, si nici
bogatiile lumii, si nici repetarea formulei "sunt liber" ne scot de sub aservirea si prinsoarea pacatului,
ci indeplinirea vointei lui Dumnezeu. Si ne vine mai usor sa ne supunem Legii dumnezeiesti atunci
cand inima ne este larga, iar experienta arata ca atunci cand indeplinim o "ascultare", inima ni se
largeste chiar prin aceasta. Iar cand inima ni se deschide, respiram liber, mersul este fara osteneala si
putem privi limpede si fara teama inainte. Caci fiind liberi, ne putem supune ascultarii usor si cu
bucurie, ramanem in El si astfel aducem roada. Putem face lucrul nostru, caci s-a savarsit in noi
lucrarea lui Dumnezeu.

10 februarie

Ridica-te ! Dumnezeu vrea sa ne ridice de la cele pamantesti, la cele ceresti. Insasi viata noastra
poate fi privita ca o scara, pe care a coborat Fiul lui Dumnezeupana la treapta cea mai de jos, pentru
a ne ridica si a ne duce la Dumnezeu, uneori pe o poteca presarata cu spini, dar binecuvantata,
fiindca poarta urma pasilor Lui. Omul nu se poate elibera singur de pacat si de trup, pentru a se
smulge din valtoarea ispitelor si incercarilor si a se avanta spre inaltimi. Doar mana in mana cu Cel ce
deschide drum, sufletului nostru poate aspira catre cer.

9 februarie

Ajutorul lui Dumnezeu. Ajutorul primit de la oameni este intotdeauna limitat pentru ca oamenii nu
ajung sa inteleaga in profunzime nevoile fratilor lor si, chiar daca le-ar intelege, n-ar avea mijloace
pentru a oferi un ajutor veritabil. Dumnezu ne da insa, atunci cand cerem cu sinceritate, o valoare si
o putere fara seaman: pacea cea "intru Hristos Iisus" (Filipeni 4, 6-7) de nepatruns si de neclintit,
pentru a ne pazi si apara inimile noastre in suferinta de tulburarea cugetului.Aceasta ne umple
intreaga fiinta, caci sufletul nostru a tanjit dupa ea, ne aduce in starea de a ne impaca cu toti si cu
toate si de a face fata oricaror imprejurari. Atunci, fiind capabil sa renunte de bunavoie la toate cele
pe care le-ar putea avea dar nu le are, chiar si atunci cand se afla in suferinta, sufletul merge "din
puterein putere" (Psalmi 83, 5-7), preaslavindu-L pe Dumnezeu,

8 februarie

Sa respingem minciuna. „Pentru aceea, lepadand minciuna, graiti adevarul" (Efeseni 4, 25). Pare-se
ca sufletul omului, chiar daca a suferit o schimbare, nu se poate lepada usor si dintr-odata de
miniciuna, pe care o poarta ca pe o haina de toate zilele. Ne inselam unii pe altii folosind vorbe goale
si vorbe de prisos, in pofida constiintei noastre si chiar a cuvantului lui Dumnezeu. Ne multumim cel
mai adesea sa facem gesturi si demersuri de o corectitudine aproximatica si denaturam adevarul cu
spusele noastre. Totusi, daca vrem sa fim poporul lui Dumnezeu, ar trebui ca mereu si in toate sa nu
ne ingaduim duplicitatea, ci sa punem adevarul la temelia gandurilor noastre spre a ne conduce
fiecare pas pe care il facem in viata.

7 februarie

Ce-i trebuie omului. "Un lucru trebuie…" (Luca 10, 42). Deseori cautam vreme indelungata ceva de
care sa ne legam cu inima. Inima noastra bate cand intr-o usa, cand in alta, fara a-si gasi liman: intr-
un loc gaseste durere, in altul pacat, in altul deradere si, tot asa, ramane pustie si indurerata. Pana
cand, in cautarile, zbuciumul si stradaniile sale, va afla ca de un singur lucru nu se poate lipsi: relatia
cu Dumnezeu. Sufletul care a aflat aceasta inceteaza sa mai flamanzeasca ci se satura pe deplin, fara
sa mai intinda mana sa ceara de la lume sau sa alunece spre pacat, caci avand puterea Duhului, inima
impietrita si intinata se preface intr-o inima curata, renascuta de Dumnezeu. Cine s-a imbogatit cu
aceasta poate aduce marturie ca era singurul lucru de care avea nevoie.

6 februarie

Tine-te aproape de Conducatorul ceresc. „Nascutul din femeie e om cu viata scurta si plina de
necazuri" (Iov 14, 1). Tot ce gasim scris despre vremea lui Iov se confirma si in zilele noastre. Viata
noastra este agitata si plina de desertaciuni, ne sufocam de treburi, nu ne pricepem sa ne chivernisim
timpul, ne grabim, alergam in disperare catre ceva, undeva, in toate directiile, molipsindu-i si pe cei
mai calmi dintre noi. Doar atunci cand, datorita dezamagirilor si sfarselii sufletesti, se convinge de
zadarnicia multora dintre faptele sale, omul intelege ca un singur pas facut spre cetatea cereasca ii
este mult mai de folos decat o suta de pasi facuti pe drumul desertaciunilor si samavolniciilor
omenesti. Atunci pricepe talcul cuvintelor „linistea si nadejdea este cetatea voastra", inceteaza sa se
mai grabeasca si invata ca nu este de ajuns sa iti alegi un drum, ci trebuie si sa-l urmezi. Mergand cu
pas sigur, egal constant, fara a-L slabi din ochi pe Conducatorul ceresc, va vedea ca nu va exista
graba, nu vor exista opriri, va fi numai ascultare si roadele pe care le aduce aceasta.

5 februarie

Dumnezeu ne sta alaturi. Cand simtim ca totul se surpa in jurul nostru, cand totul pare intunecat si
fara nicio perspectiva de limpezire, o grea dezamgire si o tulburare launtrica ne incearca. In acele
momente nu-L mai vedem pe El care merge cu noi, caci fiind apasati de tristete, ne vedem de
durerea noastra si nu mai avem ochi pentru El. Asa cum Apostolii erau tristi mergand spre Emaus, asa
si noi nu-L recunoatem pe Cel ce merge impreuna cu noi. In acele momente, desi nu-L recunoastem
ca fiind langa noi, noi trebuie sa-I spunem, sa-I marturisim de ce suntem tristi. Si, facand aceasta, Il
vom auzi din nou cum Se adreseaza sufletului nostru, vom incepe treptat sa ne luminam la chip,
intristarea se va transforma in bucurie si, in aceasta incredere, ne vom gasi pacea.

4 februarie
Sa mergem la El. "Veniti cu Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni!" (Matei 11, 28) Nu
se va gasi niciun om care sa nu aiba nevoie de aceste cuvinte, mai devreme sau mai tarziu. Ele ne
sunt adresate noua, tuturor. Fericirea pamanteasca, visurile, sperantele cedeaza mult prea repede
locul deziluiziilor si uratului, cand ni se pare ca impartasim cu lumea intreaga o imensa suferinta
universala. Si atunci, dupa multe emotii si alarme, ar putea sa apara o deznadejde in care sa ni se
para ca nu mai avem nimic de asteptat de la viata, ca o nepasare fata de tot si de toate. Unora mai
necredinciosi, ce se simte oboisiti si impovarati, le va lipsi chiar si puterea sau hotararea de a se urni
din loc si de a merge catre Dumnezeu. Dar pentru cei credinciosi, carora cerurile le sunt deschise,
insusi Cuvantul Sau le da putere. Cuvantul Lui, care emana atata iubire, atata dorinta de a ajuta, ii
trage pe acestia spre Sine, le da acestora putere sa se ridice si sa porneasca spre El, pentru a gasi in El
mangaiere, intarire si vesnica odihna sufleteasca.

3 februarie

Primeste samanta cea buna. „Ceea ce va semana omul, aceea va si secera" (Galateni 6, 7). Fiecare om
seamana ceva. Cuvintele si faptele noastre sunt seminte raspandite zilnic, care nu se pierd fara urme,
ele incoltesc, cresc, se coc si, in final, ajung recolta in hambarul ceresc sau neghina aruncata in foc.
Dar oamenilor nu le prea pasa de asta. Seamana raul cu pumnul, inchipuindu-si ca, din ceea ce au
semanat, va creste si va rodi, in cele din urma, binele. Dar ochiul lui Dumnezeu vede tot si cuvantul
Sau ne avertizeaza: „Nu va amagiti; Dumnezeu nu se lasa batjocorit, caci ce va semana omul, aceea
va si secera". Daca in sufletul nostru au crescut palamida si maracini, doar samanta cea buna –
Cuvantul Lui Dumnezeu –, daca va patrunde acolo, va putea sa ni-l desteleneasca, sa ni-l aduca la o
viata noua, va face sa rodeasca in el „mai intai pai, apoi spic, apoi grau deplin" (Marcu 4, 28). Asadar,
daca nu vrem sa semanam semintele pacatului si ale stricaciunii si sa iscam astfel furtuna („Pentru ca
ei au semanat vant, vor culege furtuna" – Osea 8, 7), sa incepem a primi in sufletul nostru cuvantul lui
Dumnezeu.

2 februarie

Glasul lui Dumnezeu in toate. „Simone, am sa-ti spun ceva" (Luca 7, 40) Dumnezeu ne cunoaste
gandul, suferinta, pacatul ascuns, necredinta tainuita, si, desi poate ca nu ne-am adresat Lui direct, El
stie ce sa ne spuna, sta de vorba cu fiecare dintre noi si ne spune fiecaruia cuvantul de care avem
nevoie. Preocupati de griji, chinuiti de indoieli sau suferinte, ni se intampla uneori sa auzim direct sau
indirect glasul lui Dumnezeu. Cand ne apar in minte minunile atotputerniciei dumnezeiesti, atunci
simtim ca Dumnezeu „are ceva sa ne spuna" si sufletul ni se unple de cereasca lumina. Dumnezeu ne
vorbeste in felurite chipuri, prin oameni, prin imprejurari sau direct in inima prin acea inexplicabila
voce interioara care se aseamana cu o bataie prietenoasa in usa. "Iata, Eu stau la usa si bat"
(Apocalipsa 3, 20). El ne face sa ne trezim prin tot ce ne inconjoara. Daca ne vom astupa urechile sau
vom cauta sa inabusim acel glas ceresc, s-ar putea ca El sa amuteasca definitiv pentru noi si, fara El,
sufletele ni se vor usca si vor pieri.

1 februarie
Sa aducem roade duhovnicesti. „Intru aceasta S-a preamarit Tatal Meu ca voi sa aduceti roada multa"
(Ioan 15, 8). Se poate da slava lui Dumnezeu nu doar printr-o moarte martirica sau printr-o lucrare
misionara ci si prin belsug de roade duhovnicesti. Prin rugaciune si alte stradanii carora sa ne daruim
cu tot sufletul. „Iar roada Duhului este iubire, bucurie, pace, indelunga-rabdare, bunatate, facere de
bine, credinciosie, blandete, infranare, curatie" (Galateni 5, 22). Conditia obligatorie pentru a da
aceste roade este aceea de a sta prinsi de radacina, de a ramane in El, caci sufletul care ramane
nealtoit la butasul dumnezeiesc se usuca si zadarnic este sa se astepte de la el a da roade. „Eu sunt
vita; voi mladitele. Cel ce ramane intru Mine si eu intru El, acela aduce roada multa, caci fara mine
nu puteti face nimic" (Ioan 15, 5).

31 ianuarie

Nu va ingrijiti de marirea voastra. "Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez" (Ioan 3, 30). Una
din cele mai grele incercari ale omului este aceea de a-si recunoaste micimea in fata unei persoane
cu viata morala inalta si sa accepte ca tot ce a fost se va schimba sub actiunea unei noi forte. In
special pentru cei aflati intr-o pozitie publica, acestia trebuie sa aiba in vedere in primul rand scopul
pe care sunt chemati sa-l slujeasca si sa nu rateze o cauza obsteasca datorita pornirilor meschine si a
calculelor personale. Deplina smerenie inseamna sa fim gata mereu sa trecem in umbra, sa ne
bucuram de succesul altuia, sa nu ne stea gandul la propria noastra marire. Rugandu-ne sa primim
darul renuntarii si uitarii de sine, sa-L preaslavim pe Hristos cu buzele noastre si cu viata noastra,
pentru ca noi sa ne micsoram si El sa creasca.

30 ianuarie

In Domnul ne este mantuirea. Nicio opreliste nu ne poate pune la adapost de dreapta judecata a lui
Dumnezeu si numai Hristos ne va putea scapa de mania Lui, caci Mielul Care Se va arata atunci in
toata marirea Sa ne va judeca toti. Oricat de mult s-ar cazni oamenii sa tagaduiasca adevarul
dumnezeiesc, prin necredinta sau prin altceva, va veni o vreme cand el se va vadi si nimeni nu-l va
mai putea contesta si cand toate sufletele necredincioase se vor pleca inaintea Sa.

29 ianuarie

Reinsufleteste harul lui Dumnezeu. „E pricina pentru care te indemn sa reinsufletesti harul lui
Dumnezeu care este in tine" (II Timotei 1, 6). Fiecare om poseda cel putin o calitate pe care trebuie
sa si-o dezvolte. Din pacate insa, unii oamani nu intorc talantul primit de la El, fie pentru ca le lipseste
ravna de a spori darul, fie din cauza lenei, fie din cauza timiditatii, a modestiei sau a nepasarii. Dar
fortele si mijloacele pe care le avem nu trebuie irosite, nu trebuie sa ne complacem in inactivitate.
Oricare ar fi acel dar pe care l-am primit, acesta trebuie sporit, trebuie desavarsit neincetat, trebuie
folosit spre slujirea lui Dumnezeu.

28 ianuarie
Nu te increde doar in tine. „Eu voi fi cu tine" (Iesire 3, 12). Unicul nostru sprijin si singura noastra
putere consta in aceasta fagaduinta. Sunt multi care nu-si dau seama ce inseamna sa se avante de
capul lor intr-o treaba, bizuindu-se doar pe propriile forte, cunostiinte si bune-intentii, considerand
ca se pot descurca singuri si se pot lipsi de ajutorul lui Dumnezeu. Si, nefiind pregatiti pentru asa
ceva, neavand chemare de la Dumnezeu pentru acel lucru, se zbat, sufera si, de cele mai multe ori,
nu-si dau seama de ce li se intampla asa. Pe astfel de oameni fie ca Dumnezeu sa-i smereasca, sa le
infranga cerbicia, pentru a-si recunoasca neputinta si a-si indrepte privirea spre Cel ce i-a smerit
pentru a-i inalta cu adevarat, facandu-i sa-si aduca aminte de El, sa se supuna Lui si sa depinda de El.
"Fara mine nu puteti face nimic" (Ioan 15, 5) a spus Hristos. Nu ne mai ramane de spus decat "da" si
"amin".

27 ianuarie

Ce punem la temelie? „Si a cazut ploaia si au venit puhoaiele, si-au suflat vanturile si-au izbit in casa
aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca" (Matei 7, 25). Ce ganduri stau la temelia
noastra ? Sta sufletul nostru pe piatra nestramutata a credintei, gata sa tina piept tuturor incercarilor
si ispitelor ? Sau ne-am construit casa pe nisip, expunand-o unei prabusiri catastrofale ? "O alta
temelie nu poate nimeni sa puna in afara celei puse, care este Iisus Hristos" (I Corinteni 3, 11).

26 ianuarie

Cand va veni Mesia, ni se vor deschide ochii. „Stim ca vine Mesia care se cheama Hristos; cand va
veni El, pe toate ni le va spune" (Ioan 4, 25). Viata noastra este plina de evenimente enigmatice, de
taine nedeslusite, de neintelegeri care destrama cele mai stranse relatii, de lucruri inexplicabile. Am
vrea sa cunoastem mai mult si totusi stim atat de putin, o multime de probleme raman nerezolvate si
multe lucruri din propria noastra viata nu le putem intelege. Dar zadarnic cautam asa ceva aici pe
pamant, nu vom putea gasi nici macar simple aluzii care sa arunce lumina asupra acestora. Taina
vietii noastre, talcul ei, ramane pentru noi ascunsa. Dar aceasta se va schimba odata cu venirea
Mantuitorului. Atunci, toate vor capata o explicatie, un raspuns, tacerea ce ne apasa acum se va
curma, se vor dezvalui necunoscutele firii omenesti, vom intelege cele ce acum par neintelese sau
inutile, cele cu care nu ne putem impaca nicicum, vom intelege sensul suferintei noastre, cauza
nedreptatilor si a inegalitatii in "destinul" omului. De aceea, atata timp cat suntem in asteptare, nu
trebuie sa ne pierdem vremea cu intrebari fara rost, ci trebuie sa ne preocupam de cele ce se afla la
vedere si care nu se vor epuiza cat timp vom trai si care ne pot da puterea sa traim si sa murim intru
Hristos, caci „cand va veni Mesia" vom vedea „cine a lucrat spre bine" (cf. Romani 8, 28).

25 ianuarie

Nu vom muri. „Tot cel ce traieste si crede intru Mine, in veac nu va muri." (Ioan 11, 26) Jertfa lui
Hristos ne-a izbavit de cel mai cumplit vrajmas, cel nascut din pacate. "Cel din urmă vrajmaș care
va fi nimicit este moartea" (I Corinteni 15, 26). Sufletele noastre nu pot sa piara caci ne-am unit in
veci cu Hristos, suntem madulare ale trupului Lui, Ii aparținem iar El nu ne va lăsa din mainile Sale
si nimic nu ne poate desparți de iubirea Lui. Atata timp cat Duhul lui Dumnezeu salasuieste intru
noi, viata pe care El ne-a daruit-o nu poate fi despartita de El, Care este izvorul vietii.

24 ianuarie

Desertaciunile lumii acesteia. „Aud, dar umbland cu grijile si cu bogatia si cu placerile vietii, se
inabusa si nu rodesc." (Luca 8, 14) Fiind expusi influentelor lumii si desertaciunilor vietii, Cuvantul lui
Dumnezeu poate fi inabusit de desfatarile trupului, de distractii, de preocupari lumesti si atunci nu
mai aducem rod. Nu ne putem ocupa in acelasi timp de imparatia lui Dumnezeu si de imparatia lumii.
Si, inevitabil, cand ne ingrijim si ne silim pentru multe, uitam ca "de un singur lucru avem nevoie".
(Luca 10, 41-42) Indeosebi oamenii tineri sunt prudenti cand vine vorba de viata crestina,
considerand ca aceasta le impune un mod de viata rigid si monoton si le-ar rapi orice bucurie.
Aceasta prejudecata ii face pe multi sa se opreasca in fata acestei vieti. "Gustati si vedeti ce bun este
Domnul" (Psalmi 33, 9). Cei ce au incercat s-au convins ca nicio desfatare pamanteasca nu se poate
asemui cu bucuria, cu pacea si cu deplinatatea vietii pe care Dumnezeu o da celor ce-L iubesc.

23 ianuarie

Sa dea Dumnezeu sa fiu gata. "Sunt gata…" (Romani 1, 15; Faptele Apostolilor 21, 3) Apostolului
Pavel, viata i se infatisa ca o perpetua nevointa, la care raspundea fara sovaire: "Sunt gata." El era
gata de slujire, gata de suferinta, gata sa-si dea viata pentru convingerile sale, gata sa duca la
indeplinire totul pentru a face voia lui Dumnezeu, fiind hotarat de a merge in intampinarea datoriei
sale cu pretul oricarei suferinte. Sa dea Dumnezeu sa avem parte si noi de o asemenea hotarare: de
a-L urma, de a implini neobosit voia Lui, de a-I fi ascultatori, de a nazui cu toata inima spre El, de a ne
incredinta sufletul iubirii Sale.

22 ianuarie

Dumnezeu ne vrea desavarsiti. „Caci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfintirea voastra." (I
Tesaloniceni 4, 3) Chiar daca sunt credinciosi, unii oameni nu-si dau seama ca o credinta vie ii obliga
sa tinda spre desavarsire, ca suprema fericire consta in sfintenie, ca scopul final al jertfei
rascumparatoare a Mantuitorului este acela de a-i aduce pe oameni la sfintenie. Acesti oameni se
multumesc cu o existenta mediocra, netulburata, fara schimbari radicale, dorindu-si ca toate sa
ramana neschimbate si uitand ca „Credinta fara fapte este moarta." (Iacov 2, 20). Dar credinta
profunda si adevarata, hotararea de a-L urma pe Hristos, trebuie sa ne dea atat izbavire de ispite cat
si nesecat izvor de putere duhovniceasca, atat franarea aplecarilor spre pacat cat si fapte de iubire si
de jertfire de sine.

21 ianuarie
Oricine poate avea parte de har. „Te voi binecuvanta si-ti voi mari numele si tu vei fi izvor de
binecuvantare." (Facere 12, 2) Cine a capatat binecuvantarea, acela poate sa o si transmita, caci
binecuvantarea nu ii este data omului pentru a o tine doar pentru sine, ci pentru a o transmite si
celor din jur. Un asemenea om devine sprijin, ajutor si lumina pentru toti. Aceasta se poate transmite
si fara cuvinte, in liniste, fara zarva, in orice mediu, in orice conditii, in pofida oricaror piedici si
impotriviri. In fata sa pacatul nu va mai prinde cheag iar pacatosul se va simti tulburat pentru
pacatele lui. Sa tinem seama deci ca harul si dragostea lui Dumnezeu nu sunt menite sa ramana
zavorate in inima, oamenii au nevoie de ele, acestea pot fi date oricui, chiar si celui mai neputincios
care, recunoscandu-si neputinta si pacatosenia, se indreapta spre Izvor si se adapa din el.

20 ianuarie

Sa fim luminatori. „Eu sunt Lumina lumii; cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea
lumina Vietii." (Ioan 8, 12) Daca vom avea privirea indreptata mereu spre Lumina, daca vom avea
mereu inaintea ochilor chipul lui Hristos, intunericul isi va pierde puterea asupra noastra si sufletul ni
se va preface intr-un izvor de lumina si bucurie. Atunci vom raspandi noi insine lumina in vietile altora
prin fapte de iubire, de devotement, de caritate si de compasiune fata de semeni. Si aceasta putere a
luminii din noi ne va lumina si anii batranetii, ai neputintei si suferintelor, precum si clipa trecerii in
cealalta lume. Sa retinem in fiecare zi cate un cuvant din Sfanta Scriptura si atunci pacea si bucuria lui
Dumnezeu "care covarseste toata mintea" (Filipeni 4, 7) se va instapani in mintea noastra si vom
putea pregusta inca de aici, de pe pamant "vesnice desfatari" (Psalmi 15, 11).

19 ianuarie

Care imi este umbra ? „Atunci cand vine Petru, macar umbra lui sa umbreasca pe vreunul din
ei."(Faptele Apostolilor 5, 15) Pe vremea Apostolilor, lumea se grabea sa-i caute, fie si numai pentru
ca umbra lor sa treaca pe langa ei, pentru ca astfel sa le aduca spor in viata. Tot astfel, fiecare din noi,
trecand prin viata, lasa o umbra: viata noastra, prin ea insasi, se reflecta, constient sau involuntar,
asupra celor din jur. Influenta noastra lucreaza asupra celor din jur chiar si fara sa ne dam seama, pt.
ca atat meritele cat si cusururile omenesti sunt molipsitoare. Chiar si spre capatul vietii, atunci cand
nu mai ducem o viata activa, prin insasi existenta noastra ii ajutam sau ii stanjenim pe cei din jur.
Intotdeauna, ceva ce nu poate fi definit sau masurat se transmite din fiinta noastra asupra celor din
jur. De aceea, trebuie sa ne straduim ca aceasta "proiectie" sa aduca usurare si folos semenilor. Ce fel
de umbra lasam fiecare in urma si ce efect are ? Atunci cand sub influenta Duhului Sfant revarsam in
jur dragoste si pace (chiar si intr-o intalnire ocazionala sau intr-un banal schimb de cuvinte), fiecare
cuvant si fiecare privire ii poate inviora pe apropiatii nostri, transmitandu-le ceea ce Dumnezeu ne da
pentru ei. Asa poate lucreze binefacator umbra unui om.

18 ianuarie
Rugaciunea preface raul in bine. "Fiindca stiu ca aceasta imi va fi mie spre mantuire, prin rugaciunile
voastre si cu ajutorul Duhului lui Iisus Hristos". (Filipeni 1, 19), Apostolul Pavel vedea in toate un rost
bun, se astepta ca necazurile si suferintele sale sa aiba cele mai favorabile urmari. Dar vedem din
spusele sale ca împrejurările, de orice natura ar fi acestea, nu pot duce la nici un rezultat prin ele
insele. Ele pot da rezultatul dorit, pot da rod, prin rugaciune, numai atunci cand sunt traite in
rugaciune si cu smerenie, si numai avand in ajutor harul lui Dumnezeu. Rugaciunea poate avea efecte
miraculoase, deseori ea preface raul in bine, sub influenta ei tristetea se poate preface in bucurie,
furtuna in liniste si orice boala poate ajunge sa se vindece. Raspunsul pe care trebuie sa il primeasca
rugaciunea este harul lui Dumnezeu, dumnezeiasca "impreuna-lucrare a Duhului" si numai cu aceasta
ne va sluji spre mantuire orice lucru ni s-ar intampla.

17 ianuarie

Cuvantul nostru se aude in ceruri. „Pentru orice vorba desarta pe care o vor rosti, oamenii vor da
socoteala in ziua judecatii." (Matei 12, 36) Unul din numele cu care este numit Iisus Hristos insusi
este Cuvantul (vezi Ioan 1, 1). Macar si numai pentru aceasta, si cuvantul nostru ar trebui sa devina
sfant, curat si adevarat. Acesta ar trebui sa exprime adevarul, sa fie simplu, sincer, doritor de bine si
prisositor in dragoste. Si, in plus, gandul la judecata lui Dumnezeu trebuie sa ne tina limba in frau,
caci influenta morala a cuvintelor noastre este foarte mare si un cuvant nelalocul lui, lansat cu
usurinta in vant, poate determina evenimente sau poate avea urmari catastrofale. „Cuvintele
desarte" sunt cele care se nasc dintr-o existenta desarta: cuvinte frivole, glume sau aluzii nelalocul
lor, vorbe pline de venin, vatamatoare, acestea pot trece din gura in gura, pot intina oameni si pot
provoca rani. De aceea trebuie sa aratam maxima prudenta in utilizarea lor, cunoscand ca ele se aud
in ceruri.

16 ianuarie

Sa cunoastem adevarul cu ajutorul Crucii lui Hristos. "Multi vor veni in numele Meu zicand: eu sunt
Hristos." (Matei 24, 5) In zilele noastre, multe lucruri ne sunt prezentate ca fiind "ale lui Hristos".
Cum am putea recunoaste adevarata credinta, cum am putea sa ne orientam in nenumaratele
"scoli"si "doctrine" care urmaresc sa inlocuiasca tot ce am mostenit si a fost recunoscut drept sfant,
din vechime ? Intr-un singur fel: cautand semnele rastignirii in orice aparitie. Tot ceea ce nu e patruns
de duhul Crucii, tot ceea ce nu poartă urmele Mantuitorului rastignit, tot ceea ce contrazice
invatatura Evangheliei nu-I poate fi atrubuit lui Hristos, nu-I apartine, nu vine de la Dumnezeu.
Crucea lui Hristos este temelia si centrul din care iradiaza lumina pacii, a bucuriei si a sperantei, caci
fara moartea pe cruce a Mantuitorului, fara jertfa Sa rascumparatoare, Evanghelia n-ar avea nicio
putere. „Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci puneti duhurile la-ncercare, daca sunt de la
Dumnezeu." (I Ioan 4, 1)

15 ianuarie
Pentru Dumnezeu nu exista lucruri neinsemnate. Cei mai multi dintre noi tindem sa facem lucruri
marete, umblam dupa slava lumeasca, dorind sa facem totul singuri, neglijand asa-zisele lucruri
marunte. Nu ne dam seama ca pot exista lucruri care sa fie „marete" doar in aparenta, caci gandurile
si aprecierile noastre nu se potrivesc cu gandurile si aprecierile Lui, intentiile noastre nu sunt si
intentiile lui Dumnezeu si foarte multe fapte omenesti rasunatoare, chipurile importante, nu
pretuiesc nimic in ochii Lui. Sa ne amintim ca cei doi banuti ai vaduvei au fost mai de pret ca toate
comorile. De aceea, "Fiecare dupa darul pe care l-a primit, slujiti-va unii altora, ca niste buni iconomi
ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu." (I Petru 4, 10). Si sa tinem minte ca slujirea facuta
unuia dintre ucenicii Sai, profetilor si vestitorilor Sai, aduce de la El mare rasplata !

12 ianuarie

Il urmam oare pe Hristos ? „Iar Petru l-a urmat de departe." (Matei 26, 58) Petru continua sa il
urmeze pe Dumnezeu dar „de departe", lasand o considerabila distanta intre el si Invatatorul sau,
fapt ce l-a dus in final la renegarea Lui. Noi cum il urmam pe Hristos ? Cu ravna, cu dragoste sau
ocupandu-ne de alte lucruri ? Multi dintre noi facem ca Petru: nu-L parasim definitiv, nu devenim
necredinciosi dar nici nu stam strans legati de El. Preocupati de treburi, griji sau desfatari, pierdem
relatia cu Hristos, apropiindu-ne de El, inertial, doar duminica. Si, atunci cand rugaciunile devin tot
mai reci si mai scurte, cand incetam sa mai invatam cuvantul lui Dumnezeu, credinta se atrofiaza si
asupra noastra planeaza amenintarea ca maine sa renuntam definitiv la Mantuitorul. Ne dam oare
seama cat rau aducem astfel pentru noi insine si pentru altii ?

11 ianuarie

Omul cel tainic din noi. „Fiinta cea tainica a inimii." (I Petru 3, 4).

Toti traim o viata dubla.

Suntem, mai intai, asa cum aratam si cum ne vede lumea, dar, in acelasi timp avem si o viata
launtrica, tainica, cu care aparem in fata lui Dumnezeu.

Mai mult, cineva a spus ca in fiinta fiecaruia dintre noi sunt patru persoane:

- cea pe care o cunoaste lumea;

- cea pe care o cunosc rudele si prietenii;

- cea pe care noi o cunoastem;

- cea pe care o cunoaste doar Dumnezeu.

Aceste patru persoane, in cea mai mare parte, se cunosc foarte putin intre ele.

Omul adevarat nu este cel pe care zic ca il cunosc si il vad ceilalti oameni si nici macar cel ce el insusi
crede ca este. Omul adevarat este numai acela pe care il vede si il cunoaste Dumnezeu, „omul
tainic", strain de orice prefacatorie, orice minciuna si orice „cosmetizare".

10 ianuarie

Dumnezeu ne da painea vietii. Venim la Dumnezeu nu pentru ca am putea sa-I aducem inainte
credinta puternica, neclintita si o inima plina de nadejde si supunere, ci pentru ca am saracit, pentru
ca suferim de foame si de sete. Si atunci, asezandu-ne inima infranta la picioarele Sale, Il chemam sa
ne scoata din bezna indoielii si a pacatului, sa spulbere raul din noi, sa umple desertaciunea noastra
cu deplinatatea harului Sau.

9 ianuarie

Apele limpezi ale vietii. „Asa zice Domnul Dumnezeu Cel ce te-a facut (…) nu te teme…Ca Eu le voi da
apa celor ce insetati umbla in tinuturi fara apa." (Isaia 44, 2-3). El ne-a facut cu mana Sa si, de aceea,
El se arata intelegator fata de toate nevoile noastre: oriunde vor fi insetati, va fi si izvor de apa vie.

8 ianuarie

Nu dormi, suflete al meu. "Intristat de moarte imi este sufletul. Ramaneti aici si privegheati impreuna
cu mine." (Matei 26, 38) Mantuitorul insusi a dus lipsa de compasiune, caci ucenicii Sai, din neputinta
trupeasca, n-au fost in stare sa Il sustina in cele mai grele clipe cu compasiunea lor. Atunci, oare, ar
putea exista cineva care sa ne inteleaga aleanul mai bine decat El ? Si oare chemarea Mantuitorului
nu ne este adresata si noua, intr-o oarecare masura ? Mantuitorul S-a inaltat la ceruri dar lucrarea Sa
a ramas pe pamant, El ne aude orice soapta si ne aude orice geamat, El nu ne paraseste niciodata si
asta face ca viata noastra pamanteasca sa devina ceva solemn si sfant. Sa nu picotim cu sufletul cand
vom fi chemati sa facem lucrul Sau, ca sa nu se imputineze sfanta Sa lucrare din pricina neravnei
noastre.
7 ianuarie

Bogatie pentru mantuire. „Faceti-va prieteni prin bogatia nedreapta, pentru ca atunci cand ea va
lipsi, sa va primeasca in corturile cele vesnice." (Luca 16, 9) Nici un cuvant rostit de Mantuitorul nu
trebuie sa devina pentru noi piatra de poticnire. O asemenea tulburare nu o putem abate de la noi
decat prin rugaciune, pentru ca Dumnezeu „sa ne deschida mintea ca sa intelegem Scripturile." (Luca
24, 25) Parabola iconomului nedrept ii pune pe multi in incurcatura. Daca cautam insa sa patrundem
sensul acesteia, lucrurile se clarifica. Acolo Mantuitorul nu-l lauda pe iconomul cel viclean ci arata ca
"Fii luminii" nu arata aceeasi ravna pentru binele vesnic, pe cata preocupare depune iconomul pentru
scopurile sale pamantesti. Desi multi recunosc in vorbe ca numai vesnicia conteaza, grija lor se
concentreaza tocmai pe ceea ce este vremelnic, pe binele trecator. Considerand orice bogatie
pamanteasca ca fiind nedreapta (banii mai totdeauna devin prilej de ispita si mijloc de savarsire a
pacatului), Mantuitorul ne arata singura cale care poate duce spre mantuire si anume sa privim
bogatia ca pe un talant, incredintat noua spre folosul aproapelui, despre care ni se va cere sa dam
seama. De aceea, sa ne ingrijim de cei aflati in lipsuri, facandu-ne dintre ei prieteni care ne vor primi
dincolo cu bucurie, deschizandu-ne usa portile vesnicelor salasuri.

6 ianuarie

Intareste-te in comuniune cu Dumnezeu. Necredinta, renuntarile, caderile ne vin de la faptul ca

sufletul nostru inca nu s-a intalnit cu Dumnezeu, inca nu am prmit in noi Duhul Sfant. „Caci cand sunt
slab, atunci sunt tare." (II Corinteni 12, 10) Sa ne aducem aminte ca puterea Lui „in neputinta se
desavarseste", sa ne recunoastem neputinta si sa-L lasam pe El insusi sa lucreze in noi si prin noi. Sa
fim smeriti, sa nu ne lasam coplesiti de griji in ceea ce facem, sa fim asemenea pruncilor, caci numai
asa vom putea primi darurile Duhului Sfant. Numai prin comuniune zi de zi cu Dumnezeu, lasandu-l
numai pe El sa ne stapaneasca sufletul, luandu-ne ragaz si cand lucram pentru ca El sa vina la noi,
vom putea sa ne luptam cu neputintele, sa nu slabim, sa nu cadem, sa nu pierim pe calea vietii
pamantesti.

5 ianuarie

O minunata pilda de rabdare. Cu totii ducem lipsa de rabdare. Cu totii uitam ca un rod rupt inainte de
vreme, care n-a ajuns sa se coaca, n-are nici gust, nici valoare. De aceea, cu totii ar trebui sa venim
inaintea lui Dumnezeu cu rugaciune. „Iar Domnul va va indrepta inimile spre iubirea lui Dumnezeu si
spre rabdarea lui Hristos." (II Tesaloniceni 3, 5). In toate imprejurarile vietii Sale pamantesti, Domnul
ne-a dat un exemplu de dumnezeiasca rabdare. In Iisus Hristos, rabdarea, ca de altfel toate calitatile
sale, sunt de o absoluta perfectiune. Mantuitorul n-a dat niciodata semne de nerabdare, n-a incetat
niciodata sa iubeasca, sa binecuvanteze, sa faca bine tuturor si fiecaruia in parte, sa-i invete, n-a
slabit in iubirea ce le-o purta desi a vazut ca nici macar ucenicii nu L-au inteles si prin aceasta L-au
intristat cu necredinta lor, desi a vazut ca inima invartosata a oamenilor respinge darurile Sale. Fata
in fata cu cei porniti sa-L ucida, Mantuitorul a dat o minunata pilda de smerenie, raspunzand
cuvintelor de ocara, invinuirilor si amenintarilor cu dragoste, rugandu-Se pentru aceia. Aceasta
statornicie si rabdare apare ca fara de seaman, pentru ca El insusi parea sa nu fi vazut efectele
binefacatoare ale iubirii sale, caci El era Semanatorul iar secerisul avea sa se arate mai tarziu. Avand
in minte acest exemplu de blanda daruire de Sine in slujba omenirii cazute, sa invatam sa suportam
neimplinirile in munca noastra, pastrandu-ne speranta si sa avem grija sa nu facem, grabindu-ne, mai
mult rau decat bine.

4 ianuarie

Darul mantuitor al incercarilor. Necazurile si suferintele pot fi intalnite la fiecare pas, nu exista om
care sa poata sa le evite. Dar, desi suferinta este un lucru atat de obisnuit, aceasta poarta in ea si o
latura tainica. Omul aflat in suferinta isi pune intrebarea „de ce", cu privire la scopul si rostul
incercarilor la care este supus. Pentru a fi puternici in nadejde, „lucrarea rabdarii trebuie sa fie
desavarsita, ca sa fiti pe deplin desavarsiti si fara nicio meteahna." Privita asa, semnificatia
incercarilor care vin asupra noastra apare intr-o lumina in care nu eram obisnuiti sa o vedem, scopul
acestora fiind unul singur, mantuirea sufletului, caci fiecare incercare este un mod prin care
Dumnezeu le arata oamenilor cat de puternic si de mantuitor este harul Sau.

3 ianuarie

Izvor de mangaiere si bucurie. „Sa nu va intristati precum ceilalti care nu au nadejde." (I Tesaloniceni
4, 13) Suntem obligati sa ne indeplinim menirea ce ni s-a dat aici, pe pamant. Trebuie sa primim cu
smerenie si dragoste crucea ce ne-a fost data si s-o purtam cu rabdare. Avem de strabatut un drum
lung, suntem chemati sa ne ducem truda pana la capat, inca nu ne-am invrednicit de marea liniste, i-
am mai ramas datori lui Dumnezeu cu cate ceva. De aceea, trebuie sa ne acceptam cu bucurie povara
si sa ne-o ducem constiincios pana la capat. De-abia dupa aceea vom putea sa ne bucuram in ceruri
de fericita sarbatoare care nu va avea sfarsit. Si de aceea, nu ne este ingaduit sa ne intristam, ca unii
carora nu le-a mai ramas nicio speranta. Noi avem nadejde vie, aparare de toate stramtorarile si
toata frica, izvor de mangaiere si pace, caci Mantuitorul ne-a fost trimis noua de sus, pentru a ne face
sa ne indepartam de cele pamantesi si sa ne indreptam privirea spre Dumnezeu, acolo unde este
comoara noastra si unde trebuie sa cautam mangaiere si bucurie.

2 ianuarie

„Fericit este acela care nu se va poticni intru mine." Este tare cu duhul acela ce se preocupa mai mult
de Impararia lui Dumnezeu decat de propria lui soarta. Oamenii lauda cuvantul lui Dumnezeu atata
timp cat nu le scoate la lumina pacatele. De indata ce sufletul pacatosului se simte atins si dat in
vileag, refuzand sa se indreptre, se va revolta si va respinge Evanghelia care l-a scos din parelnica
impacare cu sine insusi. De aceea, fericit este cel ce nu cade in ispita, chiar si atunci cand nu-si vede
propria izbavire, fericit este cel ce va rabda pana la sfarsit, care sufera si care, la nevoie, isi da viata
pentru adevar. Fericiti sunt si acei smeriti ucenici pe care Dumnezeu ii trimite la cei aflati in
stramtoare, pentru a-i sustine si incuraja cu cuvantul neschimbatoarei Sale iubiri.

1 ianuarie

"Doamne, lasa-l si anul acesta." (Luca 13, 6-8) Oare cum am petrecut anul care s-a incheiat ? L-am
petrecut fara folos, am batut pasul pe loc, n-am agonisit niciun bine, am stiut sa folosesc prilejurile
care mi s-au ivit ca sa savarsesc binele ? Am ajuns sa dau roadele care se asteptau de la mine ?
Pentru ca, pe masura ce ma apropii de sfarsit, stiu ca nu-mi mai ramane mult timp pentru a implini
voia lui Dumnezeu, cu atat mai mult trebuie sa inteleg sa ma trezesc si sa-mi dau seama ca am multe
de schimbat in viata. Uitandu-ma la tot ce mi s-a intamplat pana acum, imi amintesc binefacerile fara
de numar cu care m-a coplesit Dumnezeu si, orice m-ar astepta in viitor, stiu ca Dumnezeu imi va
indrepta pasii si, de aceea, trec pragul anului care incepe cu deplina nadejde. Ajuta-ma, Doamne, sa-
Ti aduc roade, staruind cu toata inima in rabdare si smerenie !