„Asistentul medical încurajează şi ocroteşte — e pregătit să se îngrijească de bolnavi, de

accidentaţi şi de persoanele în vârstă.“ — Nursing in Today’s World — Challenges, Issues, and

Trends (Nursingul în societatea de azi — dificultăţi, controverse şi tendinţe).

ALTRUISMUL este esenţial, însă nu e suficient pentru a fi un bun profesionist ca asistent medical.
Un bun asistent medical trebuie să fie bine instruit şi să aibă o experienţă bogată. O cerinţă
fundamentală este studiul şi instruirea practică pe parcursul a unu până la patru ani sau chiar
mai mult.

S-au scris foarte multe definiţii despre nursing, dar toate au în comun faptul că nursingul
reprezintă ideea de a ajuta persoanele care au nevoie de a fi ajutate în modul cel mai eficient
posibilSănătatea omului nu este numai lipsa simptomelor de boala, ci şi expresia unei rezerve de
energie care să-i permită a trece prin situaţii de boala sau criză, fără urmari. Sănătatea este acea
stare complexă de bine general, fizic, mental şi social.

Traim cu falsa impresie ca violenta domestica este intalnita in special in patura de jos a societatii,
ca victimele sunt persoane "slabe", care nu sunt in stare sa paraseasca o relatie abuziva sau chiar
ca persoana abuzata ar putea sa opreasca abuzul daca ar fi suficient de hotarata. E adevarat ca
problemele financiare reprezinta un factor de risc si pot genera reactii agresive, insa violenta
domestica este rezultatul nevoii unei persoane de a demonstra partenerului ca detine controlul,
ca puterea e in mainile sale. Statisticile arata ca problema se regaseste in egala masura atat in
clasele sociale joase, cat si in cele de mijloc si inalte. Drumul intre "merita o bataie", "e spre
binele lui/ei", "a cautat-o cu lumanarea", si ranile adanci, fizice si psihice, se masoara in pumni
indiferent de patura sociala.

Acest tip de violenta este mai putin vizibil. De regula, familia pastreaza aparentele in public,
agresiunile se petrec "in spatele usilor inchise", iar uneori victima nu admite nici fata de propria
persoana ca este supusa unui abuz, mai ales daca acesta este de natura psihologica. De aici si
dificultatea institutiilor si specialistilor de a identifica si interveni in aceste cazuri.

Chiar si asa, numai in Romania, in perioada 2004–2009 s-au inregistrat 59.795 de cazuri de
violenta in familie, din care 778 au dus la decesul victimei, asa cum indica un raport al Agentiei
Nationale pentru Protectia Familiei ANPF. Refuzul victimelor de a cere ajutor impiedica
specialistii sa ia masuri reale de combatere a fenomenului. Astfel, cele mai multe victime au intre
0-14 ani (17,65%); 37% dintre victime au solicitat certificate medico-legale, numai 30% au depus
plangere la politie si un procent minuscul, 2%, au cerut divortul in instanta, mai precizeaza
raportul. Consecintele nu se rasfrang doar asupra victimei, ci asupra intregii familii (a copiilor mai
ales) si asupra mediului socio-profesional.

Violenta in familie reprezinta un risc major pentru sanatatea victimei. Pe langa efectele imediate
asupra sanatatii fizice si psihice, violenta creste riscul dobandirii unor probleme de sanatate
severe pe termen lung.

Violenţa presupune utilizarea puterii de orice natură pentru a leza integritatea

fizică, psihică sau morală a unei persoane sau a comunităţii. Violenţa

poate lua forma unor acţiuni fizice (loviri cu diferite obiecte, cu pumnul,

piciorul) sau a unor expresii verbale.

În spatele uşilor închise, multe familii din România se confruntă cu situaţii de violenţă domestică
extremă – o dată la trei zile se înregistrează un caz de omor în familie. Cel mai adesea victimele
agresiunilor sunt femei, o dată la cinci zile o femeie fiind ucisă în bătaie!

Violenţa domestică durează de cele mai multe ori ani de zile. Agresiunile fizice, psihice,
economice şi sexuale lasă urme adânci asupra victimei căreia îi este tot mai greu să iasă din
situaţia de violenţă. Copiii nu sunt niciodată cruțați de violența care domnește în familia lor. Fie
că sunt martori direcți, fie indirecți, aceștia suferă, sunt fragilizați și pot fi predispuși tulburărilor
precum sentimente de insecuritate, angoasă, culpabilizare, tulburări de somn sau de alimentație,
dificultăți de învățare sau relaționare. Entitatile implicate in activitati de prevenire si combatere a
violentei in familie pot indruma victima catre spital pentru ingrijiri medicale, daca este cazul, sau
catre serviciul de medicina legala/institut de medicina legala pentru obtinerea certificatului
medico-legal. Atunci cand victima se confrunta cu o situtie de violenta domestica, pentru
inlaturarea starii de pericol, aceasta se poate adresa, in functie de situatia in care se afla, catre
urmatoarele institutii:

- Unitate de primiri urgente si/sau Institutul de Medicina Legala/Serviciul de Medicina Legala – in

cazul in care victima a suferit leziuni fizice sau traume psihice, aceasta se poate adresa la
unitatea de primiri urgente pentru a fi evaluata/tratata din punct de vedere medical, dupa caz.
Daca starea de sanatate ii permite, victima trebuie sa se prezinte la Serviciul de medicina legala
pentru obtinerea certificatului medico-legal de constatare a agresiunilor; Certificatul medico-
legal este o proba foarte importanta in demersul legal al victimei de obtinere a ordinului de
protectie.Oricat de mult ar incerca victimele sa isi ascunda suferinta, exista situatii cand aceasta
iese la suprafata, moment in care specialistii sau persoanele carora victima li se adreseaza pot sa
intervina si sa ajute. Fie ca ajunge la un cabinet medical sau la o sectie de politie, identificarea si
gestionarea situatiilor de acest gen reprezinta mai curand un proces decat un act in sine, de
aceea colaborarea dintre institutii este extrem de importanta.

In ceea ce priveste personalul medical, acesta nu poate rezolva direct o situatie de violenta in
familie, insa de multe ori interventia si modul in care acesta actioneaza poate face diferenta. Nu
este suficient ca un cadru medical sa trateze ranile fizice. Acesta ar trebui sa fie capabil sa
recunoasca semnele de violenta si sa poata indruma victima catre institutii unde poate gasi
ajutor.

In Romania, problema violentei in familie a inceput sa fie recunoscuta public inca de la inceputul
anilor ’90, insa pregatirea specialistilor in acest domeniu nu a mers foarte departe.

Consecinţele violenţei sunt profunde şi pot influenţa mai mult decât sănătatea şi starea de bine
individual, respectiv starea "de sănătate" a întregii comunităţi.

O femeie care trăieşte într-o relaţie de violenţă îşi pierde încrederea în ea însăşi şi în capacitatea
sa de a participa la viaţă. Femeile maltratate prezintă dificultăţi de acces la informaţii, precum şi
la seviciile de sănătate existente. Consecinţele violenţei domestice pot persista timp îndelungat
după consumarea actului de violenţă propriu-zis, iar repercursiunile în timp ale diferitelor tipuri
şi multiple episoade de violenţă sunt cumulative.

Cu cât violenţa este mai gravă, cu atât impactul asupra sănătăţii fizice şi mentale este mai
profund.Violenţa domestică poate fi definită ca o ameninţare sau producere a unei răniri fizice,
în trecutul sau în prezentul convieţuirii cu partenerul.

Violenţele în familie sunt la originea numeroaselor maladii fizice şi psihice, a frecventelor

consultaţii, spitalizări şi a incapacităţilor temporare de muncă, precum şi a unui consum ridicat
de medicamente şi de alte servicii de sănătate [8].

Familia este locul unde legea intervine cel mai puţin şi unde se observă frecvenţa cea mai mare
de violenţe îndreptate împotriva unor fiinţe umane mai vulnerabile, "mai fragile fizic şi psihic",
fie că această violenţă este îndreptată împotriva femeilor, copiilor, persoanelor în vârstă,
bărbaţilor.

Există patru tipuri de violenţă îndreptată împotriva femeii: emoţională, fizică, sexuală şi socială
[12].

1. Violenţa emoţională: este cea mai larg întâlnită şi se regăseşte ca şi parte componentă a
tuturor formelor de violenţă domestică. Deşi precede şi acompaniază celelalte forme de abuz, ea
se poate manifesta şi izolat prin cuvinte injurioase, ameninţări, intimidări.

2. Violenţa fizică: constă în atingeri sau contacte fizice dureroase orientate către victimă sau cei
dragi victimei: copii, părinţi, fraţi, surori; precum şi în intimidarea fizică. Violenţa fizică începe cu
gesturi şi lovituri care ţintesc victima şi poate duce până la crimă.

3. Violenţa sexuală: începe cu comentarii degradante la adresa femeii şi continuă cu atingeri

neplăcute şi diverse injurii provocate victimei în timpul sau în legătură cu actul sexual. Violul este
o formă de violenţă pe care femeia o suportă adesea suferind în tăcere, plătind tribut normelor
sociale care consideră că relaţiile intime sunt în primul rând un drept al barbatului, un teritoriu
unde el este stăpânul care decide.

4. Violenţa socială: este o condiţie care înrăutăţeşte situaţia de victimă a femeii. Aici intră rolul
sexual rigid conturat de aşteptările sociale faţă de femeie şi barbat şi care, în continuare, va
limita resursele existente în comunitate pentru a ajuta femeia victimă sau chiar a o blama pe
aceasta pentru situaţiile de violenţă pe care le trăieşte. Violenţa socială este în acelaşi timp o
barieră în calea valorizării resurselor femeii în afara familiei şi un cadru care favorizează
agresionarea ei pe planul vieţii private şi intime

CONSECINŢELE VIOLENŢEI DOMESTICE ASUPRA HOMEOSTAZIEI FAMILIEI

Consecinţele violenţei domestice nu se răsfrâng doar asupra victimei ţintite, ci şi asupra întregii
familii, a copiilor mai ales, şi sunt resimţite ca o pierdere şi o suferinţă a societăţii în general:

Tratarea cu violenţă a partenerului, cât şi relaţionarea violentă în cadrul familiei sunt

comportamente învăţate. Dacă nu se intervine pentru stoparea violenţei domestice, de la un
eveniment la altul severitatea agresiunilor se accentuează. Concomitent cu creşterea riscului,
scade capacitatea victimei de a se proteja.Consecinţele asupra sănătăţii fizice sunt: un
comportament distructiv al stării de sănătate (fumat, sex neprotejat), un consum de alcool sau
droguri, tulburări intestinale iritative, astmul, migrenele şi durerile de cap, vătămarile corporale,
dizabilităţile parţiale sau permanente, moartea.

Consecinţele asupra sănătăţii mentale sunt: depresiile, frica, anxietatea, respectul de sine scăzut,
disfuncţiile sexuale, tulburările de nutriţie şi de somn, tulburările obsesiv-compulsive, tulburările
de stress postraumatic, suicidul.

Consecinţele asupra sănătăţii reproductive sunt: sarcinile nedorite, problemele ginecologice,

naşterile premature, greutatea mică la naştere, bolile inflamatorii pelviene, durerile pelviene
cronice, mortalitatea şi morbiditatea maternă.

Multiple studii au pus în evidenţă, pe toate continentele, diversele forme de traumatisme fizice
suferite de femei şi cauzate de violenţa domestică. Raportul mondial (OMS) asupra violenţei şi
sănătăţii (2002), a evidenţiat astfel, în diverse ţări, toate aceste consecinţe complexe asupra
sănătăţii femeii (8).

Consecinţele mortale sunt: Mortalitatea cauzată de SIDA, Mortalitatea maternă, Omuciderea ,

Suicidul.

Efectele violenţei asupra femeii sunt atât imediate cât şi de durată.

Femeile şi barbaţii care au suferit violenţe ce au pus în pericol viaţa lor sau agresiuni sexuale pot
avea diverse reacţii care în ansamblul lor constituie o reacţie de stress post-traumatic (3).

În afara reacţiei de stress acut, starea care se remarca cel mai frecvent la victimele unor astfel de
evenimente traumatice, din cauza duratei şi gravităţii, este sindromul de stress post-traumatic.
Chiar dacă unii contestă existenţa sa, acest sindrom corespunde unui ansamblu de reacţii
studiate asupra victimelor violenţei şi, în particular, victimelor violului.

Sindromul femeii agresate fizic (“sindromul femeii bătute”)

Definirea acestui sindrom s-a făcut în ultimii ani prin studierea fenomenului violenţei în viziunea
teoriei traumei. Este sindromul cel mai grav de agresivitate maritală şi este definit ca o vătămare
deliberată, provenită de la un partener şi demonstrată clinic. După datele poliţiei diferitelor ţări,
prezintă o frecvenţă de 75%. Sindromul femeii bătute este un complex de probleme fizice şi
psihosociale generate de relaţia cu un partener cu comportament violent şi în relaţie cu
intervenţiile inadecvate şi neglijarea instituţională.

Sindromul de stress post-traumatic

Sindromul de stress post-traumatic a fost definit prima dată în 1980 cu referire la supravieţuitorii
unor situaţii catastrofale: supravieţuitorii de război, din lagărele de concentrare, catastrofe
naturale, viol (3,14). Victimele violenţei domestice suferă de acest sindrom. Herman (1992) a
identificat trei caracteristici majore ale acestui sindrom:

· stare de alertă cronică;

· intruziunea în momentul prezent a unor trăiri dramatice anterioare;

· stare de „constricţie” psihică în care individul are un calm detaşat pe fundalul căruia
evenimentele ce se derulează continuă să se înregistreze în memorie dar sunt deconectate de la
înţelesul lor normal.

Victima violentei in familie se poate adresa urmatoarelor institutii:

Unitatii de primire urgente din cadrul spitalului sau medicului de familie, pentru ingrijiri
medicale;

Politiei, pentru a depune plangere impotriva agresorului;

Institutului (serviciului, laboratorului) de Medicina Legala, pentru a obtine certificat medico-

legal;

Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, pentru a beneficia de servicii sociale
specifice;

Centrelor de violenta in familie (adaposturi, centre de recuperare pentru victimele violentei

domestice), pentru a beneficia de gazduire temporara, asistenta sociala, consiliere psihologica si
juridica, reinsertie sociala si profesionala, informare sau indrumare catre alte institutii;

Unei organizatii neguvernamentale (ONG) care ofera servicii sociale specializate pentru victimele
violentei in familie;

Directiei de Munca si Protectie Sociala – Compartimentul pentru combaterea violentei in familie,

pentru a obtine informatii, consiliere si indrumare catre institutiile competente.

In Romania, exista in prezent:

50 de adaposturi pentru victimele violentei domestice (600 de locuri);

doua centre de recuperare;

doua centre de informare si sensibilizare a populatiei;

sase centre care se adreseaza agresorilor.

Violenţa domestică se află la originea a numeroase boli fizice şi mentale, consultaţii, spitalizări şi
incapacitate temporară de muncă, precum şi a unui consum ridicat de medicamente şi de alte
servicii de sănătate.

Cu alte cuvinte, consecinţele violenţei domestice pot persista pentru o lungă perioadă de timp
după actul efectiv de violenţă, iar repercusiunile pe termen lung a diferitelor tipuri şi multiplelor
episoade de violenţă sunt cumulative.