Sunteți pe pagina 1din 9

Bîrlădeanu Elena-Roxana

Anul III, M7, AMG

I. Factorii dezvoltării ontogenetice

Explicitați, utilizând cât mai multe argumente, contribuția adusă de fiecare dintre cei trei
factori: ereditate, mediu, educație la dezvoltarea personalității umane.
Ereditatea este esenţială în orice proces de educare a individului: capacitatea
senzorio-perceptivă depinde de particularităţile anatomo-fiziologice ereditare şi înnăscute
ale analizatorilor; memoria, depinde de însuşirile celulei nervoase și ale acizilor nucleici
(mai ales ARN), de particularităţile SNC; inteligenţa – ca predispoziţie (în dimensiunea ei
aptitudinală) e determinată genetic; temperamentul se bazează pe biotipul determinat de
sistemul cerebro-spinal, cel neurovegetativ, cel endocrin şi metabolism; kinestezia ca şi
capacitate potenţială, este dependentă de particularităţile biofizice ale materiei osoase, ale
fibrelor musculare şi nervoase.
Mediul - Structura nișei de dezvoltare vizează: obiectele, locurile, fenomenele
accesibile copilului la diferite vârste; răspunsurile și reacțiile celor din jurul copilului;
cerințele adultului în raport cu așteptările, posibilitățile și performanțele solicitate
copilului la anumite vârste (mersul fără ajutor, aspecte privind limbajul, efectuarea unor
activități de tip școlar în avans); activitățile impuse, propuse sau acceptate de acesta.
Funcțiile educației:
• transmiterea experienței sociale de la o generație la alta
• economică: pregatirea tinerilor pentru activitatea profesională
• axiologică: ofera criterii de ierarhizare a valorilor, de creație
• de dezvoltare a potențialului biopsihic a individului

II. Conceptul de educație, laturi, funcții, caracteristici

Identificați modalități de realizare a educației morale.


Ca şi alte forme ale conştiinţei sociale - religia, ştiinţa, arta, filozofia - morala este
condiţionată şi determinată de existenţa şi condiţiile de viaţă ale omului, reflectate în
creaţia populară orală. Elementul etic al activităţii educaţionale trebuie considerat un tot

1
Bîrlădeanu Elena-Roxana
Anul III, M7, AMG

unitar înglobînd conştiinţa, comportamentul şi convingerile morale ale personalităţii. Prin


urmare, multitudinea conţinuturilor educaţiei morale, în general, şi a formării
convingerilor morale, în particular, poate fi pusă în evidenţă prin raportarea acestora la
principiile moralei universale şi naţionale.
Sarcina fundamentală a familiei şi a şcolii (la etapa ei de modernizare) rămîne a fi
formarea conştiinţei şi comportamentului moral, consolidarea convingerilor etice,
cultivarea valorilor culturale ale poporului.
Conceptul de “educaţie moralǎ”:
Educaţia morală constă în activarea pedagogică a normelor, principiilor, valorilor
morale specifice unei societăţi istoric determinate în vederea formării de atitudini,
sentimente, convingeri, comportamente, deprinderi şi obişnuinţe morale, a trăsăturilor
morale de personalitate. Este o activitate sistematic organizată de diferite instituţii
sociale, între care şcoala ocupă poziţia cea mai importantă. În perspectivă pedagogică,
educaţia morală reprezintă activitatea de formare și dezvoltare a conştiinţei morale a
personalităţii umane, proiectată şi realizată la nivel teoretic şi nivel practic. Conţinutul
moralei se concretizează în idealul moral, valorile, normele şi regulile morale. Toate
aceste componente constituie structura sistemului moral.
Metode de educaţie morală:
Exemplul are o mare eficiență în determinarea executării faptei morale. Exercitiul
moral constă în executarea sistematică şi organizată a unor fapte şi actiuni, în conditii
relativ identice, cu scopul formării deprinderilor şi obişnuintelor de comportare morală, al
constituirii şi fixării trăsăturilor voliţionale şi de caracter implicate în atitudinea şi
conduita morală a individului. Această metodă presupune două momente principale:
formularea cerinţelor si exersarea propriu-zisă. Supravegherea este metoda de observare
atentă de către educator a comportării în devenire a copilului, a tânărului sau adultului.
Pedeapsa este o sanctionare a nerespectării regulilor de comportare, a îndrumărilor şi
ordinelor date, a îndatoririlor şi obligatiilor şcolare. Recompensa este faţa pozitivă a
sancțiunii, în sensul că prin ea încurajam anumite fapte care, prin repetare, duc la
deprinderi şi obişnuințe bune.

III. Stadialitate: cognitivă, morală, psihosocială

Realizați portretul unui adolescent, făcând referire la stadialitatea cognitivă, morală


și psihosocială (caracteristici cognitive, morale și psihosociale ale stadiului).

Adolescenţa este subiectul privilegiat şi controversat al psihopedagogilor, generator de


opinii şi discuţii contradictorii. Unii o consideră ,,vârstă ingrată”, alţii, dimpotrivă,
,,vârsta de aur”; pentru unii ea este ,,vârsta crizelor, anxietăţii, nesiguranţei,
insatisfacţiei”, în timp ce pentru alţii este ,,vârsta marilor elanuri”; este ,,vârsta

2
Bîrlădeanu Elena-Roxana
Anul III, M7, AMG

contestaţiei, marginalităţiişi subculturii”, dar şi ,,vârsta integrării sociale”; este ,,vârsta


dramei, cu tot ce are ea ca strălucire, dar şi ca artificiu” – decretează unii. Alţii ripostează
că este ,,vârsta participării la progresul social”; cei mai mulţi o consideră ca fiind în
totalitate o ,,problemă moral-psihologică”, dar sunt şi unii care cred că este aproape în
exclusivitateo ,,problemă socială.
La ieşirea din copilărie şi începutul adolescenţei, ca şi în tot decursul acesteiperioade,
avem în faţa noastră dezvoltarea impetuoasă a unei personalităţi cu trăsături în plină
formare.
Adolescenţa propriu-zisă se caracterizează printr-o echilibrare puternică, intimă a
concepţiei despre lume şi viaţă, prin clarificarea şi intensificarea elaborării idealurilor
omului, printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive, afective şi voliţionale a personalităţii.
Caracteristici cognitive
Gândirea. În procesul dobândirii diverselor cunostinte are loc asimilarea bazelor
științei. Elevul trebuie să învețe să sistematizeze, să lege între ele diversele cunoștințe,
să-și însușească diverse procedee de activitate mintală. Aceasta înseamnă că se creează
condițiile de a proceda amplu, inductiv, apoi deductiv, adică de a raționa logic. De aceea
în procesul însușirii noțiunilor se constituie și se întăresc sisteme de a raționa într-un mod
interogativ mai larg, se dezvoltă deci capacități operative intelectuale generale, cu
exigențe față de exactitatea și succesiunea logică în expunere; se dezvoltă, treptat,
formele abstracte ale gândirii, gândirea propozițională.
Specific pentru această perioadă este procesul de constituire a unor moduri mai
complicate de a utiliza analogia, ca mijloc de comparație între fenomene din domenii
relativ diferite, fapt ce atestă o simțitoare creștere a folosirii criteriilor logice analitice în
scheme de sinteză. Sub influența solicitării școlare, are loc dezvoltarea criteriilor logice
ale clasificării. Dezvoltarea și întărirea proceselor gândirii logice se exprimă în favoarea
deprinderilor de a gândi cauzal, logic, dialectic.
În perioada adolescenței, structura generală a solicitărilor intelectuale tot mai largi,
mai complexe și multilaterale duce la modificări profunde ale gândirii și la dezvoltarea
gândirii diferențiate: gândire matematică, gândire gramaticală, gândire fizică etc. Studiul
diferitelor obiecte de învatamânt îl apropie tot mai mult de însușirea unei concepții
proprii despre lume și viață, întelege legăturile obiective ale dezvoltării naturii și
societății, stabileste relația cauzală și de finalitate a producerii diferitelor fenomene.
Activitatea cognitivă reflectă aviditatea pentru achiziționarea de cunoștințe și
disponibilitatea pentru confruntarea de idei. Cu toate ca în această perioadă dezvoltarea
cognitivă este evidentă, adolescentul are dificultăți în a gândi rațional în legatură cu
experiențele lui imediate. Această trăsătură a cogniției adolescentine definește
egocentrismul specific vârstei (Elkind 1978).

Caracteristici morale
Afectivitatea. Maturizarea organismului se manifesta de obicei cu o evidenta
maturizare intelectuala si afectiva a copilului. Viata afectiva se complica si se diversifica,
preadolescentul si mai ales adolescentul admira, iubeste, simte, aspira, stie sa doreasca,
are idealuri afective, îi întelege pe cei din jur cu intentiile, reactiile acestora. Intensitatea ,
3
Bîrlădeanu Elena-Roxana
Anul III, M7, AMG

amploarea si valoarea emotiilor sunt dependente de însemnatatea pe care o au pentru


adolescent diverse fenomene, obiecte, persoane.
Nevoia de a fi afectuos se amplifica, luând la început forma unui nou egocentrism
afectiv, pentru ca pe parcurs, acesta sa lase locul unei ,,reciprocitati" afective; are loc o
senzualizare a individului, reapare agitatia instinctualã, se instituie nevoia de a i se
împartasi sentimentele. Nevoia de grupare se ,,sparge", se destrama pentru a lasa loc
nevoii de prietenii efective, nevoia unui cerc intim de prieteni. Relatiile dintre sexe sunt
foarte strânse, mai mult platonice, romantice, cu mare încarcatura de reverie si fantezie;
au loc furtuni afective, ,,ruperi" spectaculoase si dramatice de prietenie.
În dezvoltarea generala a vietii afective, trei directii apar mai importante. În primul
rând, dezvoltarea sensibilitatii si a conceptiei sale morale. În al doilea rând, cresterea si
afirmarea constiintei de sine, ca mobil al dorintei evidente de a deveni independent.
Situatia de tutela, de tipul aceleia din copilarie, este mai greu suportata. În fine, a treia
consta în erotizarea, în continuare, a vietii afective. Se dezvolta sentimente superioare-
morale, estetice, intelectuale - baza lor reprezentând-o largirea cunoasterii.
Intensitatea trairilor afective face ca perioada adolescentei sa se caracterizeze adesea ca
perioada a pasiunilor si a furtunilor afective, o perioada de romantism în viata omului si
de spontaneitate, de poezie. Totodata, ea este perioada autonomizarii morale. E o etapa de
mare sensibilitate morala, ce se caracterizeaza prin încercarea si dorinta de a se ajunge la
un sistem moral explicit.
Caracteristici psihosociale
Esenta integrarii sociale consta în atasamentul din ce în ce mai constient si mai activ la
grupul caruia îi apartine (clasa, scoala, marele organism social). Cu cât înainteaza în
vârsta, cu atât el este mai obiectiv în judecatile sale, aprecierile efectuându-se în functie
de criteriile sociale pe care si le-a însusit. Dorinta de a cunoaste valorile sociale si
culturale se manifesta riguros si tenace. Integrarea adolescentilor în aceste valori ale
colectivitatii contribuie la formarea conceptiei despre lume si viata. Datorita experientei
de viata limitata si a lipsei unor criterii de autoapreciere corecta, adolescentii au nevoie
de consiliere si îndrumare discreta, fiind sprijiniti sa-si formeze idealul de viata, sa-si
perfectioneze judecatile morale si sa-si ridice nivelul constiintei si al conduitei morale.

De regula, adolescentii se confrunta cu probleme de genul:


● Teama de a-si asuma responsabilitatea: o relatie de prietenie presupune o
responsabilitate fata de celalalt partener care, printre altele, trebuie ajutat atunci când are
nevoie.
● Teama de a nu fi manipulat: astfel de persoane sunt deosebit de atente sa observe
comportamente de manipulare chiar acolo unde nu este cazul.
● Teama de a nu-l deranja pe celalalt: datorita acesteia relatia între cei doi se depreciaza
întrucât se instaleaza un zid care nu le mai permite sa-si împartaseasca sentimentele.
Foarte multi oameni îsi petrec viata încercând sa-si atinga scopurile, iar adolescenta
este doar primul pas spre împlinirea lor. În toate societatile au existat si vor exista legaturi
între parinti si copii (mamele se ocupa în special de copii la vârste mici), în toate

4
Bîrlădeanu Elena-Roxana
Anul III, M7, AMG

societatile copiii vor considera parintii responsabili de necesitati, reusite si insuccesele


lor.

IV. Demers educațional: finalitățile educației

Arătați relațiile dintre finalitățile educației: ideal, scopurile și obiectivele


educaționale (obiectivele cadru și de referință din programa trimisă) la disciplina
Educație pentru sănătate.
Idealul educațional = reprezintă finalitatea educaţională de maximă generalitate care
exprima modelul sau tipul de personalitate solicitat de condițiile sociale ale unei etape
istorice si pe care educația este chemată să-l formeze în procesul desfășurării ei.
Idealul educațional are trei dimensiuni:
socială - vizează tendinţa generală de dezvoltare a societăţii cu trăsăturile ei
definitorii;
psihologică - profilul de personalitate și configuraţia de trăsături necesare pe care
societatea le solicită de la majoritatea membrilor ei;
pedagogică - se referă la posibilităţile de care dispune activitatea educaţională pentru
a transpune în practică acest ideal.
Scopurile educaționale concretizează conţinutul idealului la diferite niveluri ale
activităţii educative. Le regăsim la nivelul diferitelor tipuri de educaţie (educaţia
intelectuală, morală etc.), diferitelor nivele şi profiluri de învăţământ sau tipuri de
şcoli.
Obiectivele educaționale - finalitățile care concretizează idealul si scopurile
educaționale, la nivelul diferitelor discipline de învățământ sau al diferitelor forme ale
activității instructiv-educative.
Din punct de vedere al generalității pot fi:
 obiective cadru - capacități si atitudini specifice unei discipline de
învățământ, realizabile de-a lungul mai multor ani de studiu.

5
Bîrlădeanu Elena-Roxana
Anul III, M7, AMG

 obiective de referință - specifică rezultatele asteptate ale învățării pe


fiecare an de studiu și urmăresc progresul în achiziția de capacități si
cunostințe de la un an de studiu la altul
 obiective operaționale - vizează performanţele de învăţare ale elevului
proiectate de fiecare profesor la nivelul lecției, în termeni de acţiuni ale
elevului, observabile şi măsurabile.

V. Demers educațional: principii didactice

Ce principii credeți că se cer respectate în educarea pacientului? Explicați.


Principiile educaţiei pentru sănătate sunt:
- al priorităţii: cu cât începuturile educaţiei pentru sănătate sunt mai timpurii cu atât
rezultatele în starea de sănătate a populaţiei sunt mai bune;
- al specificităţii şi autorităţii: se consideră că educaţia făcută de persoane specializate
are impact mai mare asupra comportamentului sanogenetic;
- al integrării educaţiei pentru sănătate în obiectivele politicii social-sanitare a
statului.
După alţi autori (L. Vulcu) principiile în educaţia pentru sănătate sunt următoarele:
- principiul cultural-ştiinţific: educaţia pentru sănătate reprezintă o componentă a
fondului cultural general şi a ştiinţelor medicale;
- principiul optimizării: educaţia pentru sănătate fiind integrată actului medical necesită
adaptarea la individ în combaterea stresului bolii;
- principiul de influenţare a individului şi grupului în schimbarea comportamentului
spre un cadru sanogen;
- principiul educaţiei continue – atât în ceea ce priveşte un program de instrucţie
legiferat şi stratificat pe etapele instrucţiei generale şi de consolidare a cunoştinţelor, cât
şi în ceea ce priveşte necesitatea aducerii informaţiei la actualitatea noilor maladii ce apar
pe plan mondial, sau în situaţia recrudescenţei unor stări morbide anterioare;
- principiul de grup – din punct de vedere al specificului grupului căruia i se adresează;
- principiul de informaţie şi instrucţie teoretică şi de aplicabilitate practică prin
demonstraţii;

6
Bîrlădeanu Elena-Roxana
Anul III, M7, AMG

Proiectare didactică, Sem.II, Educație pentru


sănătate,cls.a VIII- a,an sc.2006-2007

Nr.crt. Continut tematic Obiective de referinta vizate Nr.ore Saptamana Obs.


Cap.Sanatatea reproducerii si a La sfarsitul sem.II,elevul va fi : 5
familiei capabil:
1 Ceasul organismului feminin si -sa cunoasca consecintele S1
masculin debutului vietii sexuale
2 Comportamentul sexual -sa intervina eficient in situatiile S2
responsabil problema din domeniul sanatatii
Mituri legate de comportamentul -sa-si sustina propriile idei
sexual conforme cu principiile educatiei
3 Infectii cu transmitere sexuala pentru sanatate S3
4 Planuri de viata S4
Conceptia si sarcina;Sarcina
nedorita
5 Violenta in sexualitate S5

Cap.Consumul si abuzul de -sa-si identifice punctele tari si 4


substante toxice punctele slabe ale propriei stari
6 Consumul accidental si abuzul de de sanatate S6
droguri -sa evalueze pericolul reprezentat
7 Dependenta de alte substante de consumul de S7
8 Mituri privind consumul de substante toxice si droguri pentru S8
substante toxice starea de sanatate
Consecintele toxicomaniei -sa analizeze consecintele
9 Legislatia privind substantele consumului de substante toxice S9
toxice asupra sanatatii

Cap.Accidente,violenta,abuz -sa manifeste initiativa in 5


fizic,valori umanitare combaterea comportamentelor
10 Forme ale violentei in familie neadecvate observate la cei din S10
11 Prevenirea violentei jur:violenta intragrupala,violenta S11
12 Violenta in mass-media mass-media,traficul de fiinte S12
13 Traficul de fiinte umane umane S13

7
Bîrlădeanu Elena-Roxana
Anul III, M7, AMG

14 Solidaritatea umana in caz de -sa intervina eficient in situatiile S14


Cataclisme,razboi,in zone de problema generate de accidente,
conflict violenta,abuz fizic

15 Recapitulare finala S15


16 Recapitulare finala S16
,,…

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, sănătatea individului este definită drept „o


stare de bine fizică, mentală și socială și nu doar absența bolii sau a infirmității”. Așa cum
se știe deja, dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului.
Programele școlare ar trebui să vină în întâmpinarea nevoilor fundamentale de educație
ale oricărui copil/adolescent, punându-se accent pe formarea unui stil de viață sănătos,
controlul situațiilor stresante, maturitate emoțională, dobândirea de repere în ceea ce
privește atât școala, cât și în viața de zi cu zi.
În ceea ce privește prezenta programă școlară, sunt de părere că primul capitol legat de
sănătatea reproducerii (Ceasul organismului feminin si masculine/Comportamentul
sexual responsabil/Mituri legate de comportamentul sexual), nu ar fi trebuit neapărat să
fie inclus. Cred că ar fi trebuit să se pună accent mai mult pe infecțiile cu transmitere
sexuală și planurile de viață, despre sarcina, metodele contraceptive (incluzând și efectele
adeverse ale acestora), precum și despre avort (implicând și urmările
fiziologice/psihologice). Un alt aspect important aici, este cel legat de bolile contagioase,

8
Bîrlădeanu Elena-Roxana
Anul III, M7, AMG

transmisibile, cum ar fi tuberculoza în special. Consider că ar trebui să se vorbească mai


mult despre ceea ce presupune această boală, dat fiind faptul că este vorba despre o mini
comunitate, dar în special consider că ar trebui să se pună în aplicare anumite activități
de conștientizare și implicare a acestora în ceea ce privește oferirea de suport
moral/psihologic, dacă sunt prezente asemenea cazuri.
De asemenea consider că ar fi trebuit să se urmărească mai mult promovarea sănătății și a
stării de bine a elevului, incluzând (buna funcționare din punct de vedere somatic, mintal,
fizic, emoțional, spiritual, social, precum și formarea unui stil de viață sănătos); pe
dezvolarea personală a elevului (autocunoaștere, controlul situațiilor care provoacă stress,
anxietate, controlul comportamentelor cu risc pentru sănătate).

S-ar putea să vă placă și