SUPORT DE CURS

DISCIPLINA NEUROLOGIE

Dr. Vitalaru Raluca

I. ELEMENTE DE SEMIOLOGIE

Examenul neurologic este efectuat de către medic.

Asistentul medical are rolul de a ajuta pacientul în timpul examinării, de a servi medicul cu
materialele necesare, de a pregătii mediul şi aparatura pentru examinare, de a asigura condiții
optime examinării.

Inspecţia  Atitudini caracteristice → devierea capului, devierea ochilor (strabism),

încovoierea corpului (atitudine caracteristica din boala Parkinson),
lordoza, scolioza etc.

Cercetarea semnelor  Cefalee

meningeale
 Vărsături în jet, fără efort

 Fotofobie

 Redoarea (înţepenirea) cefei

 Prezenţa semnelor Kerning, Brudzinski

Echilibrul static  Rezultă din coordonarea sistemului nervos central cu sistemul

vestibular, sensibilitatea profundă conştientă şi inconştientă, sistemul
extrapiramidal, analizatorul vizual.

 Schimbarea poziţiei capului determină senzaţii neplăcute; când

leziunea este distructivă pacientul are tendinţa de a cădea de partea

1
 bolnavului.

 Se investigheaza cu ajutorul probei Romberg (Se aşează pacientul în

poziţie verticală, cu picioarele apropiate – vârfurile şi călcâiele lipite.
Dacă pacientul îşi poate menţine poziţia cu ochii deschişi se continuă
examinarea cerând pacientului să închidă ochii: Romberg pozitiv →
pacientul nu-şi poate menţine staţiune verticală cu ochii închişi.
Romberg sensibilizat → pacientul stă cu un picior în faţa altuia sau va sta
pe un singur picior cu ochii închişi.)

Echilibru dinamic  Ortostaţiunea reprezintă menţinerea corpului în poziţie verticală.

 Mersul este un act complex în efectuarea căruia participă calea

piramidală, sistemul extrapiramidal, sistemul vestibular, sensibilitatea
profundă conştientă şi inconştientă, sistemul muscular.

o În hemiplegia spastică → membru afectat este mai lung.

o În paraplegia spastică gravă mersul este imposibil.

o În leziunile extrapiramidale tulburările de mers apar în legătură

cu modificările de tonus şi mişcările involuntare.

 La examinarea mersului se va urmări:

o Mărimea bazei de susţinere

o Amplitudinea flexiei şi extensiei membrului inferior

o Mişcările pendulare asociate ale membrelor superioare

o Mărimea pasului, modul aplicării şi desprinderii plantei de pe

sol.

o Direcţia de mers.

o Raportul dintre trunchi şi membre, trunchi şi cap.

o Oprirea şi întoarcerea din mers.

Motilitatea activă  Mişcările voluntare sunt executate conştient, bazate pe o activitate

(voluntară) condiţionată, legate de analizatorul motor cortical şi dependente de
calea cortico-piramidală.

2
  Examinarea motilităţii voluntare urmăreşte depistarea deficitului motor
prin studiul mişcărilor active şi al forţei musculare segmentare.

 La examinarea unei mişcări active se va ţine seama de trei elemente

principale:

o Amplitudinea mişcării (limita)

o Viteza de execuţie (rapiditatea)

o Forţa musculară

 Se cere pacientului executarea de mişcări active (flexie, extensie,

abducţie, adducţie, rotaţie) în diverse articulaţii şi în toate sensurile →
se examinează mişcările active la membrele superioare şi inferioare,
mişcările trunchiului – urmărind comparativ mişcările la membrul
sănătos cu cel bolnav.

 Determinarea forţei musculare se face opunându-ne mişcării pe care o

execută bolnavul

 Tulburările de motilitate activă se notează după intensitatea lor:

o Uşor diminuate

o Diminuate

o Foarte diminuate

o Limitate

o Schiţate

Coordonarea  Mișcările coordonate se realizează prin conlucrarea armonioasă dintre

mişcărilor mai multe grupe musculare.

 Tulburările de coordonare ale mişcărilor duc la ataxie:

o Ataxie de tip cerebelos → dismetrie cu hipermetrie, asinergie,

adiadocokinezia (imposibilitatea executării mişcării repezi,
simultane şi de sens contrar), tremurătură cerebeloasă,
tulburări ale tonusului muscular.

o Ataxie de tip tabetic → mers talonat cu baza largă, Romberg

pozitiv, fenomene ce se accentuează sau apar numai cu ochii

3
 închişi.

 Pentru cercetarea ataxiei cerebeloase se execută proba indice-nas,

proba călcâi-genunchi, proba asimetriei tonice dinamice.

 Pentru cercetarea asinergiei se execută 3 probe descrise de Babinski –

proba în mers, proba aplecării pe spate, proba ridicării din decubit
dorsal.

 Pentru cercetarea adiadococineziei se execută proba marionetelor,

proba închiderii şi deschiderii pumnului, proba moriştii.

 Tremurătura cerebeloasă statică apare în mers şi dispare în decubit.

 Tremurătura cerebeloasă intenţională apare în mişcarea voluntară şi

poate fi pusă în evidenţă prin probe indice-nas şi călcâi-genunchi.

Tonusul muscular  Tonusul muscular reprezintă starea de contracţie uşoară a muşchilor

care asigură postura normală a corpului.

 Examinarea motilităţii voluntare urmăreşte depistarea deficitului motor

prin studiul mişcărilor active şi al forţei musculare segmentare.

 Poate fi pus în evidenţă cu ocazia mişcărilor pasive în toate articulaţiile şi

în toate sensurile, musculatura membrelor fiind în relaxare completă.

 Examinarea tonusului musculare:

o Tonus de repaus → palparea consistenţei muşchiului, aprecierea

extensibilităţii şi rezistenţei la mobilizarea pasivă

o Tonus postural → cercetarea reflexelor de postură

o Tonus de acţiune → urmărirea tonusului în timpul execuţiei

mişcărilor voluntare

 În hipotonie → se fac mişcări cu uşurinţă, amplitudine mărită, peste

limitele fiziologice:

 În hipertonie → mişcările pasive se fac cu dificultate şi sunt limitate.

Contracţii şi mişcări  Mişcări autonome fiziologice:

involuntare

4
 o Clipitul

o Pendularea membrelor în mers etc.

 Contracţii şi mişcări involuntare patologice(diskinezii):

o Tremurături → Parkinson, Basedow, degenerescenţe, scleroză

în plăci.

o Contracturi → tetanie, tumori cerebrale, tetanos

o Mioclonii → mişcări involuntare dezordonate, bruşte, rapide ale

unui muşchi sau grup de muşchi

o Mişcări coreice → mişcări involuntare dezordonate, bruşte şi

rapide în coree.

o Mişcări atetozice → mişcări involuntare, lente, care se schimbă

fără încetare în leziuni extrapiramidale

o Convulsii tonico-clonice → crize epileptice.

o Ticuri → contracţia neaşteptată şi repetată a unor grupe de

muşchi ce pot imita anumite gesturi obişnuite cum ar fi
închiderea ochilor, extensia capului, încreţirea nasului etc.
Bolnavul se poate controla voluntar, dar numai pentru scurt
timp.

Reflexele  Reflexul este un răspuns motor, secretor sau vasomotor (vegetativ) la o

excitaţie → un anumit stimul din mediul intern sau extern.

 După I. P. Pavlov reflexele se împart în:

o Reflexe condiţionate → sunt temporare, căpătate în timpul

vieţii.

o Reflexe necondiţionate → sunt înnăscute, permanente

 Clinic sunt cercetate în mod curent reflexele necondiţionate.

 În mecanismul reflexelor osteotendinoase percuţia tendonului

determină alungirea bruscă a muşchiului.

 În funcţie de locul de aplicare a excitantului reflexele se împart în:

5
 o Reflexe osteotendinoase (ROT)

Reflex stiloradial- Percuţia apofizei stiloide radiale

Reflex bicipital- Percuţia tendonului inferior al bicepsului – la plica cotului

Reflex tricipital - Percuţia tendonului tricepsului supraolecranian

Reflex cubito-pronator - Percuţia apofizei stiloide a cubitusului pe faţa

posterioară

Reflexul rotulian- Percuţia tendonului rotulian

Reflexul achilian- Percuţia tendonului Achile

o Reflexe cutanate

Troficitatea  Examenul troficităţii permite obţinerea de informaţii importante.

 Atrofiile musculare sunt în general de origine periferică (poliomielită).

 Când atrofiile se însoţesc de fibrilaţii musculare, sunt de natură

medulară (scleroză laterală amiotrofică).

 Alte tulburări trofice de natură nervoasă se pot întâlni la articulaţii

(tabes) sau tegumente, piele subţire, lucioasă (leziunile nervilor
periferici) etc.

 Escare cutanate

 Anchiloză articulară.

Limbajul  Examinarea limbajului constă în punerea în evidenţă a tulburărilor de

vorbire.

 Tulburările de vorbire pot interesa:

o Înţelegerea limbajului.

o Afazie (imposibilitatea exprimării şi înţelegerii cuvintelor).

o Articularea cuvintelor (disartrie, anartria)

o Pronunţarea cuvintelor - disfazia (bâlbâială)

6
 o Dislalia (imposibilitatea de a pronunţa anumite sunete).

 Afonie → pierderea patologică a glasului putând merge până la lipsa

totală a vocii.

Tulburări ale stării de  Tulburări cantitative:

conştienţă
o Starea de obtuzie

o Starea de habetitudine

o Starea de torpoare

o Starea de obnubilare → percepţie întârziată prin ↑

pragurilor senzoriale, lentoare, dificultatea procesului
asociativ

o Starea de stupoare

o Starea de sopor

o Starea comatoasă → reducerea până la suprimare a

perceptivităţii şi reactivităţii

 Se modifică natura răspunsului faţă de excitanţi

 Sunt afectate funcţiile vegetative, constantele

hidroelectrolitice şi umorale

 Tulburări calitative:

o De tip delirant → dezorientare alopsihică, temporală,

tulburări de percepţie (halucinaţii)

o Starea oneiroidă → confuzie, dezorientare, îndepărtare de

lumea reală, reprezentări senzoriale fantastice

o Starea amentivă → dezorientare auto-alopsihică şi

temporală totală, absenţa conştiinţei propriului eu,
incoerenţa gândirii, vorbirii, îndepărtarea totală de lumea
reală

o Starea crepusculară → doar automatisme motorii ce pot

determina desfăşurarea unui comportament ordonat,
coerent

7
  Halucinaţii, idei delirante → automatism
comportamental

Tulburări sfincteriene  Retenţie urinară şi/sau fecală

 Incontinenţă urinară şi/sau fecală

o Tulburările sfincteriene pot fi cauzate de abolirea controlului

voluntar asupra reflexelor de micţiune şi de defecaţie sau de
abolirea acestor reflexe.