George Bacovia Poveste

�ti aduci aminte ziua c�nd ti-am spus ca esti frumoasa,

C�nd cu buzele de s�nge si cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamna te opreai �ncet, sfioasa,
Las�nd g�ndul spre amorul �nteles de-at�tea ori?...

Asteptai sa fiu poetul �ndraznet ca niciodata

Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sarutari
Te duceai mereu nainte �nspre-o umbra-ntunecata
Ca o pala ratacire cobor�nd din alte zari.

Ah, mi-ai spus at�t de simplu ca ti-i sete de iubire

Neascult�nd dec�t soptirea singuratecei paduri,
�ti opreai cu m�na s�nul si z�mbea a ta privire,
Chinul departarii noastre neput�nd sa-l mai �nduri.

- Ha, ha, ha, r�dea ecoul, de r�deam de-a ta placere,

�ntre om si-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lasat sa-nsiri povestea cu dureri si cu mistere
Pentru mine, ca oricarui trecator necunoscut.

�ti aduci aminte ziua c�nd ti-am spus ca esti frumoasa,

C�nd, �n soaptele padurii, poate ca te-am sarutat
Ascult�nd ecoul rece, �nspre toamna friguroasa
Ce-aducea-nt�lnirii noastre un adio-ndepartat?