Cine a furat primăvara?

(Scenetă)

Decor: Pe cortină, o abundenţă de fluturi, flori, păsări; flori mari,

confecţionate din carton, pe care s-a lipit hârtie creponată, se fixează pe suporturi
învelite în hârtie creponată verde (tulpina) şi se amplasează de o parte şi de alta a
scaunului împodobit, pe care va sta Primăvara.
Câteva buturugi vor fi aşezate ici-colo, iar după ele se vor ascunde unele
personaje; o creangă de copac, împodobită cu frunze şi cu flori este fixată într-un
suport şi amplasată într-o margine a scenei.
Pe o măsuţă aflată la intrarea în scenă, se aşază umbreluţele pe care copiii le
vor lua atunci când intră Ploaia în scenă.

Personajele:
 Cloanţa;
 Prinţul-Pădurii;
 Zâna-Pădurii;
 Ghici-Ghici;
 Primăvara;
 două Brânduşe;
 două Brânduşe;
 Soarele;
 Floarea;
 Caisul;
 Buburuza;
 Pictorul;
 Ploaia;
 trei Vrăbioi;
 Ariciul;
 Martinică.

(Se aude un vânt puternic, şuierând. Intră în scenă Cloanţa, care a furat
Primăvara şi o aduce legată cu o sfoară groasă.
Cloanţa poartă o pelerină lungă, cu multe petice, pe cap are o glugă; are
un nas lung, strâmb, confecţionat din carton, iar în mână ţine o mătură. În timp ce
interpretează rolul, se mişcă, sare, gesticulează, se strâmbă.)

Cloanţa:
Fată verde, înflorită,
Ai picat în mâna mea!
Nu scapi tu nepedepsită
C-aduci vremea rea!

De vrei soare şi căldură,

1
Am aici o oală.
Fac un foc de uscătură
Şi te bag în smoală.

Tu n-auzi cum bate vântul,

Ţurţurii atârnă şui.
Vrei să îmi dezgheţi pământul?
Pune-ţi pofta-n cui!

(Intră în scenă.) Prinţul-Pădurii:

Pocitanie gheboasă,
Cum poţi tu să crezi
Primăvara cea frumoasă
C-o s-o sechestrezi?

Tu nu ştii că tot pământul

O aşteaptă ca să vină,
Să îşi ţeasă iar veşmântul
De culori şi de lumină?
Cloanţa:
Gerul aprig şi năprasnic
E copilul meu cel harnic.
El prin lume a-nălţat
Munţi albi de brocart.

Vântul şuieră, scrâşneşte,

Aleargă vuind,
Până-n lună grămădeşte
Zăpezi de argint.
Prinţul-Pădurii:
Ce să-ţi dau, clonţată babă,
Primăvara să o laşi
Să se-ntoarcă iar, cu iarbă,
Cu flori şi cu fluturaşi?
Cloanţa (Stă pe gânduri şi apoi se hotărăşte.):
Eu mă prind cu tine-n joc,
Să vedem de ai noroc.
Îţi plac ghicitorile?
Prinţul-Pădurii:
Cum iubeşti tu ciorile.
Cloanţa:
Dacă una nu ghicesc,
Fata eu ţi-o dăruiesc.
Prinţul-Pădurii:

2
Bine. Atunci chem aici,
Să m-ajute, pe Ghici-Ghici.

(Iese Prinţul-Pădurii.)

Cloanţa (Vorbeşte publicului în şoaptă.):

Ce mai fleaţă, ce cap sec.
Ei cu mine se întrec?

(Intră Prinţul-Pădurii şi Ghici-Ghici care are aplicate pe costum semne de

exclamare şi de întrebare).

Ghici-Ghici:
Cloanţă hoaţă, cum te-nduri
Primăvara să o furi?
Toţi copiii aşteapt-afară
Primăvara să apară.

(Intră Zâna-Pădurii.)

Cloanţa (Nervoasă.):
Ce-i cu tine, jumulito?
Primăvara ai zărit-o?
Iarăşi vrei umbră-n zăvoi,
Zgomot de păsări şi ploi?
Zâna-Pădurii (Batjocoritor.):
Preamărită Cotoroanţă,
Dulce şi suavă Cloanţă,
N-ai obosit de strigat,
De certat şi de furat?

An de an ascunse ţii
Ale lumii bogăţii,
Triluri mii de ciocârlii,
Zbor de fluturaşi zglobii,

Milioane de culori
Pentru tot felul de flori
Şi vântul ce toarce când
Vede codrul renăscând.
Eu ţi-aş cere să te duci
Şi vreo cinci ani să te culci.
Cloanţa:
Eu să dorm? Ce glumă, frate,

3
Nu ai treabă-n altă parte?
Ghici-Ghici:
Gata, gata, lasă cearta!
Toţi te-nvaţă de o viaţă
Că eşti rea şi eşti haină
Şi ascunzi fără pricină
Pe iubita primăvară
Aşteptată de o ţară
Ce s-a săturat de tine!
Haide-odată, n-auzi bine?
Cloanţa:
Bine, bine, întreabă-mă.

Ghici-Ghici:
Are pene-n evantai,
Este-al păsărilor crai
Şi pe coada lui pictaţi
Stau ochi mari, viu coloraţi.
Cloanţa:
Ştiu ce este, m-am gândit
E păunul, am ghicit!
Ghici-Ghici:
După ploaie el apare,
Ca un pod scăldat în soare.
Culori calde împleteşte,
Toată lumea îl priveşte.
Cloanţa:
Ce uşor, am şi aflat:
E curcubeul vărgat!
Ghici-Ghici:
Este perla apelor,
Alintata razelor,
De lună şi de soare,
Floricică plutitoare.
Cloanţa:
Ştiu ce este. Ce uşor!
E nufărul plutitor.
Gata, că m-am plictisit.
Totul ştiu, tot am ghicit.
Hai, duceţi-vă, fugiţi,
Nu vedeţi că m-adormiţi?
Ghici-Ghici:
Cine-aduce iar în ţară
Mândre păsări călătoare,

4
Îmbracă grădina-n floare
Şi-ncălzeşte vremea-afară?

Cloanţa (Se gândeşte mai mult decât de obicei.):

Ştiu ce este, m-am gândit.
E pictorul, am ghicit!
Toţi:
N-ai ghicit, clonţato,
Primăvara ai scăpat-o!

(Personajele o alungă pe Cloanţa, dezleagă Primăvara şi ies din scenă.

Revin imediat pe o melodie adecvată anotimpului primăvara, următoarele
personaje: Prinţul-Pădurii, Zâna- Pădurii, Ghici-Ghici, Soarele, Ghiocelul,
Floarea, Toporaşul, Brânduşele, Caisul, Buburuza, Veveriţa şi Primăvara, care
are în mână o baghetă.
Primăvara, Prinţul-Pădurii, Zâna-Pădurii, Ghici-Ghici, Soarele se aşază în
semicerc; celelalte personaje se ascund în diferite locuri ale scenei: după
buturugi, după celelalte obiecte de decor.
Fluturii, Pictorul, Vrăbioii, Ploaia, Ariciul şi Martinică intră mai târziu.)

Prinţul-Pădurii:
Sunt al pădurii păzitor
Şi am în grijă viaţa toată,
De la gingaşul măcuşor
Pân' la ursoaica cea roşcată.

Ciocănitoarea mă-nsoţeşte,
Orice copac a consultat
Şi la ureche îmi şopteşte
Ce tratament e de urmat.
Zâna-Pădurii:
A controlat cum se cuvine
Aripi de fluturi şi albine
Şi-n cupa florii a turnat
Polenul fin şi parfumat,

Căci vine iarăşi primăvara

Şi viaţa iar vrea să trezească
Din zori şi pân' se lasă seara,
Natura toată să-nflorească.

(Primăvara trezeşte Ghiocelul, pe care-l atinge cu bagheta. Copiii

interpretează „Cântec de primăvara“, muzica L. Comes.)

5
Ghiocelul:
Un ghiocel, privindu-se,
Se auzi mirându-se:
„Ce frumoasă, delicată
E cupola mea de vată.

Ce tecuţă cu dantele,
Strâng petalele-ntre ele.
Iar trupşorul fin, verzui
Urcă pân' la căpătâi.

Frunzele, aripi micuţe

Agăţate de codiţe,
Se deschid şi sus, şi jos.
Doamne, cât sunt de frumos!“

Dar deodată, o mânuţă,

Prefăcută-n forfecuţă,
Rupe finul ghiocel
Şi-l adună-n bucheţel…
Zâna-Pădurii:
Un greieruş îşi ia chitara
Strigând la păsări şi albine,
Cântaţi, că vine primăvara!
Să o primim cum se cuvine!

(Copiii interpretează cântecul „A venit primăvara“, de Tatiana Donciu.)

Primăvara:
Sunt primăvara şi aduc
Pe plaiuri încă-nzăpezite
Sute de flori într-un papuc
Şi-n altul ramuri înverzite.

Aici, în pumn, am mândrul soare,

Pe cer albastru pun, senin,
Dau alizeului scăpare
S-alinte zarea de satin.

În buzunarul de la spate
Adus-am păsările toate
Şi-n pălărie, chiar pe bor,
Mi-am prins un fir de mărţişor.
(Primăvara atinge Toporaşul, care se trezeşte.)

6
Toporaşul:
Toporaşul nu-i o floare
Cu toporul în spinare,
Ci este un viorel
Cu un singur clopoţel.

Ia priviţi! Sunt aşa mic,

Cât o geană de pitic,
Însă Domnul m-a-nzestrat
Cu un parfum minunat.

Alte flori, mai înăltuţe,

Nu atrag pe albinuţe
Aşa cum „dânsul“ o face.
Mor de ciudă. Mor, şi pace!

(Primăvara atinge Brânduşele, care vin în faţă.)

Brânduşa1:
- Ce covor se-ntinde jos,
Violet şi mătăsos?
A răsturnat careva
O găleată cu vopsea?

Cam aşa striga odată

O fetiţă bucălată
Ce privea nedumerită
O cărare înflorită.
Brânduşa2:
Aplecând a ei spinare,
A cules de jos o floare
Şi mămica i-a şoptit:
- E brânduşa, a-nflorit!

- Cum brânduşa? Eu sunt, oare,

Soră geamănă c-o floare?
- Nu, Brânduşo, nu-i aşa.
Floarea nu e sora ta,

Însă împreună-n lume

Purtaţi iat-acelaşi nume.
Pentru mine, fata mea,
Eşti o floare, ca şi ea.

7
 (Copiii interpretează cântecul „Vine, vine primăvara“, muzica Nicolae
Saxu.)

Soarele:
Toată zarea se topeşte
Când pe cer apar,
Gândăcimea se piteşte,
Oamenii dispar.

Eu vin să usuc pământul,

Lumea să-ncălzesc,
Floricele cresc ca gândul,
Straie noi gătesc.

Când nu ard aşa de tare,

Păsări se alintă,
Bat voios din aripioare,
Spre mine se-avântă.

Fluturii coboară-n flori

Uşori, duşi de vânt,
Bumbişori multicolori
Se deschid pe rând.

(Copiii interpretează cântecul „Soarele de primăvara“, de Tatiana Donciu.)

Primăvara:
De sub o frunză ciufulită
Ieşi o gâză ameţită,
Mirată foarte că afară
Toţi: E iarăşi primăvară!
Brânduşa1:
Din scorbura aceea oarbă,
Ieşi o veveriţă slabă,
Sperând sărmana că afară
Toţi: E iarăşi primăvară!
Brânduşa2:
Şi ursul leneş, somnoros,
Cojocul a întors pe dos,
Când soarele-i şopti c-afară
Toţi: E iarăşi primăvară!
Ghiocelul:
O vulpe mare şi roşcată,
De foame-aproape leşinată,

8
Nici nu visa cum că afară
Toţi: E iarăşi primăvară!

Toporaşul:
Doar câţiva ghiocei cuminţi,
Cu viorele împletiţi,
Se legănau în vânt c-afară
Toţi: E iarăşi primăvară!

(Primăvara trezeşte Floarea.)

Floarea:
Cine mă trezeşte
Şi mă necăjeşte?
Ce bine dormeam
Şi ce vis aveam...

Cum că-i soare-afară

Şi e primăvară,
Ursul s-a trezit,
Codrul a-nverzit,

Două gărgăriţe
Cu fine rochiţe
Căutau de zor
Un parfum uşor.

Au pus o mimoză
Şi apoi o roză,
O floare de tei
Şi doi ghiocei
Şi-aşa parfumate,
Pe faţă pudrate,
Mie mi-au şoptit:
- Iarna a fugit!

(Intră fluturaşii.)

Ghici-Ghici:
Legănat de vânt uşor,
S-a oprit pe un bujor
Fluturaşul obosit,
Cu mii de culori stropit.
Dis-de-dimineaţă el

9
A pornit-o cătinel,
Să surprindă negreşit
Ce floare nu s-a trezit.
Fluturaşul1:
Căci eu am misiune mare:
Să descopăr o culoare
Pentru voalul de brocart,
Al miresei din palat.

Crinul iute m-a servit

Cu un alb desăvârşit,
Violeta c-o stamină
Şi-o aripă de albină.

Şi-un păianjen a ţesut,

Pe voal, cum nu s-au văzut,
Forme stranii, aurite,
Cu broderii împletite.
Ghici-Ghici:
Şi aşa s-a împlinit
Nunta-n codru înverzit,
Nuntă mare,-mpărătească,
Nuntă-n lumea fluturească.
Fluturaşul2:
Un pictor mare a murit
De ciudă, fiindcă n-a găsit
Taina culorilor suflate
Pe-aripi de fluturi minunate.

Din soare dac-ar fi luat

Tot aurul fin şi curat
Şi-argintul lunii de-ar fi pus...
L-aşa luciri n-ar fi ajuns.

Şi chiar de-ar fi amestecat

Tot curcubeul colorat
Într-o lumină de-asfinţit...
Aşa culori n-ar fi găsit.
Soarele:
De-aceea fluturaşii sunt
Puţin cam cu nasul în vânt,
Căci ştiu cât sunt de minunaţi
Aşa măiastru coloraţi.

10
Dar poate că-ntr-o bună zi
Un alt pictor va reuşi
Să smulgă taina asta crudă,
Să facă la fluturi în ciudă.
(Copiii interpretează cântecul „Primăvara a sosit“ , muzica N. Oancea.)

Caisul (Poartă pe spate o creangă pe care s-au agăţat multe flori de culoare roz.):
Port pe ramuri nestemate,
Cu petale sidefate
Şi nu dorm de grija lor,
Să nu le ia vântul în zbor,

Căci, de-un timp, s-a apucat

Floricele de furat
Şi le poartă pe furiş,
Pân' la el în ascunziş.

Păsărelele şi ele
Se ating de rămurele
Şi îşi fac la gât ghirlande
Şi le duc la cer ofrande.

Albinuţe rotunjoare
Strâng polenul de pe floare
Şi pun mierea-n făguraş,
Pentru tine, copilaş!

(Primăvara atinge Buburuza.)

Buburuza:
Să vedeţi ce întâmplare!
Cum mergeam aşa, pe soare,
S-a iscat un vânt turbat
Ce în cer m-a ridicat,
M-a zburlit, m-a şifonat
Şi-o bulină mi-a furat!

Cum în lume să apar

În aşa hal, n-am habar!
Dacă aş găsi pe-aici
Să lipesc un licurici
Sau un puf de catifea,
Rătăcit de-o rândunea...

11
Ajutaţi-mă măcar
Fustiţa să mi-o repar.
Nu aveţi un acuşor?
Am oră la coafor!

(Primăvara trezeşte Veveriţa.)

Veveriţa :
Ghemotoacele roşcate,
Cu urechile moţate,
Le vezi căţărându-se
Pe crengi, legănându-se?

Cozi pufoase, mătăsoase,

Prin coroanele stufoase,
Şerpuiesc în sus şi-n jos,
Căutând un nuc gustos.

Sau poate nişte alune

În gheruţe să le-adune,
Să le scoată miezu-apoi
Şi cu coji s-arunce-n noi!

(Copiii interpretează cântecul „Veveriţa“, iar personajul dansează printre

copii. Când intervin versurile „Vine doctorul...“, intră un copil costumat în doctor,
care bandajează piciorul veveriţei.
În scena intră Pictorul - poate fi Cloanţa - care are în mână o paleta de
culori, un penson, iar pe cap poartă un basc.)

Pictorul:
Cu penelul viaţă dau
Pânzelor de mult uitate,
Pe un raft, pe care stau
Tuburi vechi şi flori uscate.

Pun un roşu sângeriu

Pe guriţa unei fete
Şi un negru albăstriu
Discret presărat în plete.

Apoi, într-un câmp cu flori,

Fata am să o aşez,
Gingaşi fluturi plutitori,
Pe hăinuţe-am să-i pictez.

12
Şi ca totul să inspire
Drag de viaţă şi iubire,
Fetei îi pun fericire
Şi pe buze, şi-n privire.

(Pictorul iese din scenă şi se întoarce costumat în ursuleţ, trece prin spatele
copiilor şi se culcă într-un colţ.
Primăvara aduce în scenă Ploaia, iar copiii îşi iau umbreluţele, le deschid
şi cântă pe melodia „Cântec de primăvară“ - „Iarnă, să te duci cu bine!“-,
muzica L. Comes.)
Ploaia (Intră în scenă pe cântec, aleargă printre copiii care se feresc de
ea.)

Copiii cântă:
1. Ploaie, iarăşi ai venit,
Toată strada ai stropit.
Refren: Eu stau sub umbrela mea,
Pic, pic, pic!
Ploaie nu mă poţi uda.
Pic, pic, pic!
2. Tot pământu-ţi mulţumeşte,
Iarba creşte şi-nverzeşte.
Refren:
3. Ploaie, te-aş ruga şi eu:
Când pleci, las-un curcubeu.
Refren:
Ploaia:
Hai, puneţi-vă ghetuţe
Şi deschideţi umbreluţe!
Auziţi, băieţi şi fete?
Vă voi face ciuciulete.

Norişorii vineţii
Îi voi stoarce peste vii,
Iară vântul o să fure
Florile de prin pădure.

Hai, puneţi-vă ghetuţe

Şi deschideţi umbreluţe!
Căci pe străzi, am pus drăguţe
Bălţi călduţe, cu broscuţe!

(Intră în scenă trei Vrăbioi, costumaţi în salopete pe care s-au aplicat pene.)

13
Primăvara:
Doamne, cine sunteţi voi
Şi ce căutaţi la noi?
Vrăbioiul1:
Tocmai din ou ce-am ieşit
Şi mâncare am poftit.
Dar vă rog să ascultaţi
Povestea celor trei fraţi
Care s-au născut, ce-i drept,
Cu-n defect:
Au un stomăcel gigant,
Ca de elefant.
Vrăbioiul2:
Trei gogoşi cu ciocul mare
Piscuiesc, cerând mâncare,
La tăticul vrăbioi,
Dus cu treburi în zăvoi.

Poate el să reuşească
Foamea să le-o potolească?
Nu poate, căci vrăbiuţa,
De dimineaţă, drăguţa,
Vrăbioiul3:
Cară, cară gâze mici,
Viermişori şi chiar furnici,
Cară apă de izvor,
S-astâmpere setea lor.

Peste gălăgia toată

Trecu o cioară-nfoiată
Şi văzând grozavu-i cioc,
Puii au muţit, pe loc.

(Intră în scenă Ariciul, care poartă pe spate un oval din polistiren, îmbrăcat
în material de culoare gri, pe care s-au înfipt multe scobitori.)

Ariciul:
Cum veneam încet încoace
Gânditor şi plin de ace,
L-am văzut pe Martinică
Şi am îngheţat de frică!

Sforăie atâta, frate,

Aşa, răsturnat pe spate,

14
Şi se tot plânge că moare
Şi tot mişcă din picioare...

Păsările fug de frică

Şi pământul se despică.
Soarele, întreaga fire,
Au îngheţat de uimire.

Haideţi toţi să îl sculăm

Şi pădurea s-o salvăm
De ursul cel puturos,
Mincinos şi somnoros!

(Se aud sforăituri venind din spatele scenei, unde doarme Martinică. Copiii
strigă: „Martinicăăă!“ Martinică nu răspunde. Copiii strigă din nou:
„Martinicăă!“)

Martinică:
Cine e, cin’ mă trezeşte,
Somnul dulce mi-l opreşte?
Copiii:
Suntem noi, prietenii Primăverii!
Martinică:
Primăvara n-a venit.
Vreau să dorm, sunt obosit!
Copiii:
Toată iarna-ai sforăit
Şi-acum eşti tot obosit?
Martinică:
Of, mi-e somn de nu mai pot,
Patul s-a răcit de tot!
Ei, vă spun cu vorbă bună,
Că mai dorm numai o lună.
Hai, plecaţi, gata cu gluma,
Că vă-nghit pe toţi acuma!
Copiii:
Hai, copii, să îl sculăm
Şi un cântec să-i cântăm!

(Doi copii îl aduc pe Martinică, iar ceilalţi interpretează cântecul

„Martinică“, muzica Motora Ionescu.)

Zâna-Pădurii:
Dragii noştri invitaţi,

15
Este timpul să aflaţi
Că al nostru carnaval
A ajuns la final.
Toţi:
Dacă nu vă supăraţi,
Am dori s-aplaudaţi!

(Copiii ies din scenă (după ce fac o reverenţă în faţa spectatorilor) pe o

melodie adecvată, de exemplu „Anotimpurile“, de Vivaldi.)

16