Cum nu se scrie istoria

Radu Preda,

Asa cum se poate intelege ce este filosofia parcurgand definitia a ceea ce aceasta nu este, la fel putem aprofunda
orizontul istoriografic prin enumerarea greselilor care se comit voit sau din imprudenta.

O prima eroare in materie de istorie, mai ales in cazul celei recente, rezida in impartirea fara rest, cu titlu
definitiv, a actorilor ei in buni si rai. Este un act de maxima comoditate care ne scuteste de cunoasterea propriu
zisa a trecutului. De ce sa mai cercetam, daca tot stim. De ce sa avem ipoteze de lucru, daca tot suntem convinsi.
Ideologia o ia inaintea analizei, dorinta de obiectivitate, comuna oricarui discurs istoric, fiind complet
abandonata pe motiv ca incurca. Pur si simplu.

Apoi, in continuarea nemijlocita a acestui tip de logica a istoriografiei ca arma in dispute parastiintifice, o eroare
majora o reprezinta instrumentalizarea fatisa a datelor istoriei. In contextul problematicii trecutului totalitar
comunist, nu este deloc in regula sa vedem doar o parte din adevar si sa o ignoram cu obstinatie pe cealalta.
Concret, nu este admisibil sa vorbim doar despre fascisti, reali sau catalogati ca atare abuziv, ocolind insa
biografiile sulfuroase ale unor comunisti cu mainile murdare de sange.

Tot in seria derapajelor care fac impracticabil recursul la istorie se inscrie tentativa de a legifera asupra
adevarului. Or, nu exista ceva mai impropriu, mai abuziv si mai pagubos pentru constiinta istorica si memoria
colectiva decat apelul superficial la textul de lege. In loc de dezbaterea academica, de prezentarea in manuale
sau de spatiile expozitionale, subiectul este imbracat in camasa de forta a unor titluri, sectiuni, capitole, articole,
alineate, puncte, litere si paragrafe.

In fine, istoria nu se scrie de catre cei care, prin parcursul personal, s-au dovedit prieteni nesinceri ai libertatii.
Cum poate cineva care a laudat Partidul Comunist Roman, care a cultivat cultul personalitatii cuplului
dictatorial si care a diseminat, cum se spune astazi, ideologia de la baza unuia dintre cele mai sangeroase si
longevive regimuri sa vina acum cu pretentia luciditatii si a moralitatii? Nu cumva graba de a scrie istoriile
altora ascunde intentia de a o sterge pe a sa proprie?