TIPOLOGIA SURSELOR DE INFORMARE

loading...

TIPOLOGIA SURSELOR DE INFORMARE

Credibilitatea informatiei depinde, in viziunea lui C.F. Popescu, de o serie de factori: a).
sinceritatea sursei in raport cu informatia transmisa;

b). abilitatea jurnalistului de a cauta sursa cea mai avizata (aceea care este in posesia
informatiei cautate);

c).capacitatea jurnalistului de a formula cele mai adecvate intrebari;

d).maniera de a controla informatia prin incrucisarea surselor (regula fundamentala a

colectarii informatiei);

e). capacitatea de a ierarhiza informatia, de a redacta corect/cu acuratete textul de

informare;

f). atribuirea corecta, prin indicarea in text a sursei/a tuturor surselor, in absenta careia nu
se raspunde la intrebarea legitima a publicului de unde stii?

Materializarea acestor cerinte au loc ca urmare a stabilirii unei relatii profesional – etice
corecte a jurnalistului cu sursele sale de informare.

In etapa de predocumentare, ziaristul se intalneste cu urmatoarele posibile surse:

a). surse conventionale: legi, lucrari de referinta, lucrari de specialitate, dosarul de presa
(declaratii anterioare ale sursei ce urmeaza a fi contactata, declaratii ale altor surse in legatura cu
tema/domeniul ce urmeaza a fi abordate), banca de date (informatizata) de care dispune orice
institutie de presa contemporana.

b). surse de context: alte persoane competente pentru a obtine datele care
formeaza contextul evenimentului: cadrul mai larg in acre se inscrie tema, relatiile faptelor ce
urmeaza sa fie investigate cu late fapte, eventual din domenii conexe etc. „preistoria”
evenimentului. Aceste surse pot oferi alte piste de cercetat. In viziunea jurnalistilor de
informare experimentati, o pista echivaleaza cu o informatie corecta. In cazul jurnalismului de
investigare, sursele de context sunt tot atat de importante ca sursele propriu-zise. Informatiile
culese de la aceste surse pot forma contextul (background) textului de informare sau pot ramane
doar in postura reperelor orientative ale jurnalistului.
 c). Expertul neutru: un medic neimplicat in situatia care va face obiectul colectarii
informatiei, un economist, un jurist, un inginer, un functionar, un politist etc. Acesti specialisti
neutri reprezinta o varianta a surselor de context. Acestor specialisti nu li se vor cere opinii
(banuieli, previziuni), ci fapte, definitii, date prin care sa se reconstituie istoricul/geneza
evenimentului.

In etapa de documentare propriu-zisa ( colectarea efectiva, directa a informatiilor pe

teren), sursele sunt clasificate din perspective diferite:

a). la granita cu sursele specifice predocumentarii, se afla sursele

neconventionale [Herbert Strentz, 1989: 125]. Aceste surse sunt oamenii obisnuiti, care il ajuta
pe jurnalist sa ia contact cu atmosfera ce inconjoara faptele – obiect al investigarii: soferul de
taxi, vanzatorul de ziare, portarul, liftierul etc. Deoarece ele nu detin informatia cautata, nu vor fi
citate si – in nici un caz – stirea nu se va baza pe aceste surse.

b.1. surse oficiale (autorizate): purtatorul de cuvant, functionarul public in persoana:

ministrul, managerul, parlamentarul, omul de afaceri etc.

b.2. sursele neoficiale.

b.2.1. surse din interiorul institutiei care, de obicei, transmit informatia in regim
confidential.

b.2.2. surse din interiorul institutiei, persoane competente profesional si juridic care,
dintr-un motiv sau altul, nu mai reprezinta institutia: pensionari, transferati etc.

b.2.3. ONG-uri.

b.2.4.alti jurnalisti

c). in functie de experienta relatiilor cu jurnalistii: surse experimentate vs. surse

neexperimentate.

c.1. sursele experimentate sunt sursele oficale.

c.1.1. vedetele

c.1.2.personalitatile

c.2. sursele neexperimentate sunt sursele neconventionale.

c.2.1. martorii oculari. Acesti interlocutori trebuie tratati in mod aparte:

 1. trebuie dezinhibati (luarea de notite sau folosirea reportofonului se vor face cu acordul
lor);

2. nefiind martori antrenati, ei au tendinta de a divaga sau de a transmite cu toata buna

credinta, informatii neconforme cu realitatea. Jurnalistul va trebui sa le puna niste intrebari de
control si sa nu-i intrerupa din enumerarea detaliilor nesemnificative sau din divagatii.

3. jurnalistul va transa reactiile emotionale (preferinte, indignari, prejudecati fata de cele

vazute), de elementele factuale.

4. ziaristul isi va adapta limbajul la starea sociala/culturala a interlocutorului.

5. atitudinea jurnalistului va fi amabila, prietenoasa.

6. in orice categorie s-ar incadra interlocutorul, informatia trebuie controlata prin alte
surse.

7. toate acestea nu-l obliga pe jurnalist sa-si piarda vremea cu aceia care nu au nimic de
spus, ci dimpotriva.

d. in functie de modalitatea in care jurnalistul contacteaza sursa:

d.1. sursa directa este aceea la care jurnalistul are acces direct si care trebuie citata
corect si complet, ori de cate ori este nevoie. In cazul in care sursa este un mijloc de informare,
trebuie sa i se specifice orientarea. In cazul in care sursa este o persoana neoficiala, sunt
obligatorii specificarea functiei sau a rolului jucat in evenimentul relatat. Pe scurt, atribuirea
trebuie sa fie completa, clara, corecta.

d.2. sursa identificata este sursa nominalizata, careia i se mentioneaza numele si functia.
Este situatia in care se spune ca sursa se exprima ON THE RECORD. Este permisa prezentarea
sursei identificate drept colectiva, in cazul in care se poate obtine o simplificare a textului, si nu
se urmareste protejarea acesteia. Este preferabil ca in corpul aceleiasi stiri sa fie nominalizat un
factor de raspundere, altminteri, sursa nu poate fi considerata identificata. Totodata, sursa trebuie
sa stie ca informatiile pe care le furnizeaza pot fi facute publice, alaturi de numele si functia sa.

d.3. sursa indirecta sau sursa de mana a doua este aceea citata cum ca ar fi informat in
legatura cu evenimentul („Informeaza ziarul Gandul, citand surse guvernamentale”).

d.4. surse neidentificate. Sursa este confidentiala sau/si informatia este confidentiala (on
background, on deep background, off the record). In aceasta situatie, modalitatile atribuirii
sunt multiple. Michel Voirol le inventariaza:

d.4.1. din sursa oficiala; din sursa autorizata; oficios: informatia furnizata oficial de o
institutie.
 d.4.2. din surse apropiate de; in anturajul lui; in medii apropiate de. Sursa oficiala nu vrea
sa fie identificata formal, dar doreste ca informatia sa circule, chiar daca o va dezminti in situatia
in care efectul nu este cel scontat. Este balonul de incercare (trial baloon).

d.4.3. din sursa foarte bine informata; din sursa sigura: de la persoane fizice apropiate de
sursa, daca nu chiar de la sursa.

d.4.4. din surse bine informate, din surse informate: informatori bine plasati. Se indica
gradul de incredere pe care jurnalistul o acorda sursei;

d.4.5.observatorii, expertii, analistii etc. opinie curenta in mediile citate;

d.4.6. in conformitate cu marturii concordante;

d.4.7. se spune, se aude, marea majoritate considera ca etc. Zvon, informatie neverificata,
la limita, fictiune, manipulare, intoxicare etc.