manipulare prin comunicare

În ce priveşte manipularea, putem vorbi despre ea atunci când o

situaţie socială este creată premeditat pentru a influenţa reacţiile şi
comportamentul manipulaţilor în sensul dorit de manipulator (Ficeac,
pg. 30).
Avem în vedere atat rolul comunicării în relaţiile interumane
(care constituie raţiunea de a fi a relaţiilor interumane în secolul
nostru), cat şi legătura indisolubilă dintre limbaj (ca funcţie de utilizare
a limbii în raporturile cu ceilalţi oameni) şi gândire.
Ne mai punem întrebarea: există identitate între gândire şi limbaj? Să
ne gândim la situaţia când avem o idee în minte şi nu o putem
exprima; aceasta înseamnă că există un control al gândirii asupra
limbajului, care supraveghează ceea ce spunem, pentru a fi coerenţi şi
logici- deci nu întotdeauna limbajul interior va putea fi exteriorizat; un
alt argument în favoarea afirmaţiei că nu există identitate între gândire
şi limbaj este faptul că există gândire şi la cei ce nu vorbesc (de
exemplu la surdomuţi) deoarece faptul de conştiinţă nu are nevoie de
verbalizare, verbalizarea nu-l precede, ci-l explică (C. Păunescu, pg.
201).
Această afirmaţie întrucât se cunoaşte faptul că limbajul interior
este mai rapid decît limbajul exterior, de aceea , uneori, trecrea de la
vorbirea internă la explicitarea ei externă este dificilă- lucru care ne
face să credem că într-un proces de comunicare, mai bine zis de
negociere, câştigă cel care dispune de o mai mare rapiditate a
operaţiilor gândirii, în special ne referim la mobilitatea gândirii- ca o
caracteristică a gândirii.
Integritatea structurilor neurolingvistice ale ţintei constituie,
deci, un factor hotărâtor în evaluarea posibilităţii de manipulare prin
comunicare; la aceasta se adaugă şi amplitudinea modificărilor
efectuate într-o situaţie socială (având astfel de-a face cu manipulări
mici, medii şi mari - clasificare a profesorului Philip Zimbardo, de la
Universitatea Stanford, California), având în vedere faptul că la
intensităţi mari ale manipulării, nu se mai poate lua în considerare
starea de integritate a structurilor neurolingvistice, deci s-ar putea
spune că există o valoare prag a manevrei de manipulare, peste care
scade sensibil corelaţia dintre starea de integritate a structurilor
neurolingvistice şi reuşita manipulării. Dealtfel cercetătorii John
Grinder (profesor în domeniul lingvisticii) şi Richard Bandler( o
somitate în domeniul psihiatriei) au ajuns la concluzia că o mare parte
din tulburările psihice îşi pot avea cauzele în deficienţe de limbaj şi în
lacune de comunicare; lingvistul Roman Jacobson a arătat că există
mereu o alterare mai mult sau mai puţin gravă fie a Axei
paradigmatice- de care ţin facultăţile de substituţie şi de selecţie, fie a
Axei sintagmatice- de care ţin elementele de combinaţie şi de context;
aceşti factori contribuie la realizarea scopului relaţionării sociale; se
poate face deducţia de la acest rezultat la facilitatea de a manipula cu
atingerea scopului sursei- concret, sursa are şanse mai mari de a avea
succes în manipulare dacă ţinta prezintă deficienţe ale structurilor
neurolingvistice(să ne gândim cât de uşor am putea să manipulăm pe
un oligofren sau pe un analfabet sau pe o persoană cu un grad inferior
de instruire - la care desigur, structurile neurolingvistice, chiar
formate, au o organizare labilă; dacă ne referim la o mulţime, aceasta
ar putea fi manipulată tot prin tehnici asemănătoare cu cele folosite în
cazurile precedente, mai ales dacă este vorba despre o mulţime
gregară, la care nu s-a instituit încă nici un fel de mecanism
neurolingvistic comun).
Revenind la intensitatea acţiunii de manipulare şi la existenţa
valorii prag menţionată, peste care nu se mai poate face o legătură
între integritatea structurilor neurolingvistice şi reuşita manipulării(în
mod normal existând o corelaţie negativă între ele), se poate menţiona
faptul că stresul indus de sursă la nivelul ţintei, în cadrul acţiunii de
manipulare intensă, ar putea provoca o modificare tranzitorie a
configuraţiei structurilor neurolingvistice ale ţintei, fapt care duce la
acelaşi rezultat (o alterare, chiar tranzitorie, a structurilor
neurolingvistice permite un succes mai mare în reuşita manipulării);
acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazuri de alterare a stării vigile a
ţintei, ca de exemplu în situaţiile de hipnoză sau chiar numai în cazuri
de oboseală marcată, cunoscându-se faptul că starea vigilă este
esenţială pentru producerea stării de conştiinţă, de asemenea
cunoscându-se rolul important al conştiinţei de sine implicată în
diversele tehnici de manipulare.
Definiţia dată de Septimiu Chelcea manipulării (1994) sprijină această
afirmaţie: înţelegem prin manipularea comportamentală influenţarea
subiecţilor umani (indivizi, grupuri, mulţimi umane) în vederea
realizării unor acţiuni în discordanţă cu propriile scopuri, fără ca
aceştia- subiecţii umani- să conştientizeze discrepanţa dintre propriile
scopuri şi scopurile îndepărtate ale celor care îi influenţează. În ce
priveşte rolul conştiinţei de sine în modificarea comportamentului prin
manipulare, acesta poate fi explicat prin teoria autopercepţiei formultă
de Bem(şi cu aportul lui Freedman şi Fraser): indivizii ajung să-şi
cunoască propriile atitudini, emoţii şi alte stări interne parţial prin
inferarea lor din observaţiile asupra propriului comportament şi/ sau a
circumstanţelor în care acesta se desfăşoară…(Şt. Boncu, pg. 360).

manipulare sau democratie

 Problema majoră a democraţiei este bunul simţ. Singură,
democraţia nu face altceva decât să dea frâu liber tuturor
manifestărilor indivizilor fie ele bune sau rele, deoarece corectitudinea
ca şi atribut nu se aplică decât acelor manifestări care au intenţie
bună. Exemplificand, nimeni nu-i poate imputa că nu-i în spiritul
democraţiei unui individ care lansează tot felul de prostii, de genul
politicianului care spune că holocaustul nu a existat sau că oponentul
său este gay. E părerea lui, şi are dreptul la ea. Dar singura chestie
care-l poate sancţiona este bunul simţ. De aceea în SUA dacă un
politician vorbeşte prostii şi opinia publică este împotriva lui îşi dă
demisia, iar în România stă bine mersi şi conduce în continuare.
Democraţia nu-şi poate face treaba dacă bunul simţ nu există. SUA
este din păcate ţara cea mai manipulată din lume în condiţiile în care
manipularea nu implică ascunderea adevărului. Nu putem pune pe
acelaşi piedestal China spre exemplu, deoarece acolo adevărul este
trecut sub preş. Există mai multe feluri de manipulare, de la cele
grosolane în care minciuna este la rang de adevăr, până la cele subtile
în care adevărul este spus doar parţial şi cu intenţia de a deturna
sensul adevărului.

Cea mai mare manipulare a lumii noastre constă în detaşarea

fricii de stres. Ceva de genul nu mi-e frică, dar sunt stresat. A doua ca
mărime constă în ascunderea faptului că toată civilizaţia vestică este
bazată pe frică, consumerismul generând mai multă frică decât toate
restul adunate.

Democraţia este un mod de a conduce populaţia pentru

maximizarea beneficiilor fiecăruia. Fiecare cetăţean are dreptul de a
influenţa modul în care este condus prin vot, având dreptul la părerile
proprii, iar politica având rolul de a netezi diferenţele de opinie – rol
conciliant şi moderator.

Dar ce se întâmplă dacă cetăţenii sunt aşa de puţin informaţi şi

uşor de manipulat încât politicienilor le vine mai uşor să manipuleze
pentru a obţine voturi decât să-şi facă treaba? E cazul lui Vadim spre
exemplu. Toţi ştim cât de bine a prins la marea masă a populaţiei stilul
incisiv şi manipulativ al acestuia, ajungând la un pas de a obţine
preşedinţia, fără a face absolut nimic decât promisiuni fără acoperire şi
acuze care mai de care mai nebune. Dacă instituţiile abilitate n-au
făcut nimic altceva decât să-l bată peste mână şi să zică „caca, nu-i
voie”, atunci el şi-a dat seama că beneficiile aduse de prostiile debitate
sunt mult mai mari decât sancţiunile primite şi a continuat în acelaşi
stil. La fel şi restul politicienilor. Toţi au dreptul la păreri, însă atunci
când părerile conducătorilor sunt lipsite de orice logică doar bunul simţ
le mai poate sancţiona. România se află în această postură de
democraţie nefuncţională, în care oamenii sunt suficient de needucaţi
şi uşor de manipulat, iar bunul simţ lipseşte cu desăvârşire din scena
politică. Prin urmare, având în vedere faptul că orice măsură de ieşire
din criză implică măsuri nepopulare (tăieri de salarii, pensii, concedieri,
etc) şi care au ca rezultat sancţionarea celor ce le iau prin votul celor
afectaţi, politicienii fac ce ştiu mai bine – manipulează opinia publică
pentru a impune ideea că economia îşi va reveni de la sine (şi au
dreptate, mai jos de podea nu putem cădea şi cândva vom ajunge la
fundul sacului şi economia de acolo nu va mai putea scădea, ci doar
creşte) şi aşteaptă să se producă asta.

O economie ca a noastră totuşi are o parte funcţională la nivelul

sistemului privat, prin urmare oamenii îşi vor restrânge
comportamentul de consum până la limita suportabilităţii după care
totul stagnează. Şi stagnarea asta înseamnă că ieşim din criză după
părerea oamenilor, prin urmare politicienii au dreptate. Problema însă
nu e dacă ieşim din criză, ci când şi la ce nivel al economiei. Dar asta-i
adevărata manipulare.

Încă de pe vremea romanilor, principiul Divide et Impera

(dezbină ca să conduci) era folosit cu la fel de mult succes de către
conducătorii de atunci. Oamenii primeau circ şi pâine şi îşi iubeau
conducătorii, nu că ar fi fost ei cine ştie ce de bogaţi sau de fericiţi, dar
erau manipulaţi în a crede că sunt. Aşa şi acum. Ca să înţelegem cu
adevărat modul de gândire al politicienilor, trebuie să înţelegem
fundamentul psihologic al maselor de oameni. Oamenii preferă să nu
gândească, preferă să imite comportamentul celor din jur. Prin
urmare, o mulţime de oameni este mult mai uşor de manipulat decât
un singur individ, deoarece presiunea celorlalţi – presiunea socială – îi
obligă să se conformeze. Aşadar ca fie conduşi eficient, oamenii
trebuie să facă parte dintr-un grup social arbitrar ales – gen creştini /
musulmani / evrei, sau liberali / social – democraţi / democrat –
liberali / minorităţi naţionale, sau altele de genul acesta. Toţi cu opinii
divergente, dar alese de către conducătorii grupurilor. În loc ca
politicienii să se constituie într-un mediator al acestora, ei aleg să
amplifice aceste tensiuni existente între grupuri ştiind că atâta timp cât
nici unul dintre ele nu atinge majoritatea votanţilor nu au o concurenţă
serioasă şi nu trebuie să muncească. Şi atunci conducerea se bazează
pe furtul voturilor dintr-un grup sau altul pentru a-şi atinge
majoritatea, prin promisiuni electorale, prin cumpăratul voturilor şi alte
asemenea mecanisme (uneori) ilegale. Cât timp e mai simplu aşa,
politicienii nu trebuie să-şi facă treaba (adică să medieze şi să producă
o conducere eficientă a poporului în folosul acestuia).
Adevărul acesta este, e mai simplu să promiţi şi să dezbini decât să
conduci cu adevărat pentru binele tuturor. Pentru că dacă unul dintre
grupuri ar deţine majoritatea votanţilor s-ar produce o ruptură
puternică a mesajului electoral, spre exemplu dacă electoratul PSD ar
fi cu adevărat spălat pe creier şi ar deţine majoritatea, politicienii PSD
ar trebui să producă exact schimbările promise şi să-şi îndeplinească
promisiunile electorale, ceea ce este imposibil pentru ei, prin urmare
ar fi sancţionaţi la vot în următoarea tură şi politicienii actuali s-ar trezi
fără obiectul muncii – fiind înlocuiţi de alţi politicieni, tot ai PSD, dar
care nu mai sunt ei. Scopul politicianului este să-şi păstreze scaunul şi
funcţia, ori dacă grupul votanţilor atraşi nu-l mai doreşte, e bai.

Bun, dar cum să dezbini ca să conduci? Prin frică. Arăţi grupului tău un
alt grup, îl declari pe al doilea drept duşmanul primului şi le spui că le
vor răul, prin urmare grupul tău va alege să lupte împotriva celuilalt
grup. Nu trebuie să ai soluţii la problemele grupului tău, ci declari că
însăşi existenţa celuilalt grup este problema.

Frica îndeamnă cetăţeanul să caute pe cineva să-l apere şi pe politician

să manipuleze. Or tot acest circ mediatic din ultima perioadă nu face
altceva decât să arate cetăţeanului cât de mult luptă politicienii să-l
apere, deşi adevărul este că nu luptă împotriva cui trebuie. E doar circ
şi abureală, fum şi oglinzi ca la un spectacol de magie, deturnând
atenţia cetăţeanului de la problema lui adevărată. Problema
cetăţeanului (economia românească) este lăsată astfel pe plan secund,
prim planul fiind ocupat cu muşcăturile şi lătrăturile dintre diversele
partide politice care se manipulează între ele. Bineînţeles că le-ar fi
foarte uşor să facă o majoritate parlamentară, unindu-se şi formând
alianţe, dar atunci cei ce deţin majoritatea sunt lipsiţi de argumentul
„nu putem facă că ne pun ceilalţi beţe în roate” şi nu mai pot da vina
pe altcineva, prin urmare nu sunt deloc interesaţi de aşa ceva. Singura
lor grijă este ca starea de fapt să dureze cât mai mult şi cetăţeanul să
fie cât mai distras de zgomotul lor. Ce mai contează că omul de rând
este tot mai stresat de gândul viitorului, de ce va pune pe masă, n-are
a face, ei să fie la conducere.

Adevărata faţă a politicii româneşti asta este, când n-ai nici o soluţie
faci scandal. Economia îşi vede înainte de treabă, cetăţeanul vede
scandalul şi crede că-i în folosul său, iar partidele doar extind perioada
în care nu fac absolut nimic şi ţin cu dinţii de scaune – şi aşa toţi sunt
fericiţi. Totuşi, ca treaba să meargă e nevoie de frică, şi atunci
măsurile propuse de politicieni musai să le arate băţul diverselor
grupuri de cetăţeni (bugetari, salariaţi la privat, cei cu pensii speciale).
Cetăţeanului trebuie să-i fie frică de perspectiva venirii la putere a unui
sau altui partid, şi atunci se va înrola singur în rândurile opozanţilor
acelui partid. Şi trebuie ţinut în frică continuă, iar pentru asta se
foloseşte mass media, prin mesajele apocaliptice şi contradictorii
repetate în fiecare minut. Dacă politicienii sunt conducătorii, mass
media îndeplineşte rolul de executant – hăhăind şi behăind cât mai
mult şi cât mai tare mesajul primit de la politicieni. Avea dreptate
raportul acela cu „ameninţarea la adresa siguranţei naţionale”, cu
siguranţă ziarele şi televiziunile exact asta fac, însă adevărata
ameninţare la adresa României sunt chiar politicienii actuali şi foşti.
Schema funcţionează şi nu-i văd vreun capăt în viitorul apropiat, cât
timp bunul simţ nu apare pe firmament.