SUBIECŢII PROCESULUI PENAL

TEMA 4. SUBIECŢII PROCESULUI PENAL

1. Noţiunea şi cercul subiecţilor procesului penal.
2. Organele de stat împuternicite de a exercita activitatea procesual penală.
3. Bănuitul. Poziţia procesuală. Drepturile şi obligaţiile bănuitului.
4. Învinuitul şi inculpatul. Drepturile şi obligaţiile.
5. Partea vătămată.
6. Partea civilă şi partea civilmente responsabilă.
7. Reprezentarea în procesul penal.
1. Noţiunea şi cercul subiecţilor procesului penal
Activitatea procesual penală este legată de cercetarea şi examinarea cauzelor penale. Persoanele
care realizează activitatea procesual penală se numesc subiecţi ai procesului penal. Aceşti subiecţi,
pentru a putea să-şi realizeze obiectivul într-o cauză penală, ei posedă anumite drepturi şi obligaţii,
care, în final, le determină statutul în cadrul procesului. Subiecţii procesului penal, în dependenţă de
scopurile lor, se află pe poziţii diferite, adică a acuzării, a apărării sau a judecării.
În doctrină este prevăzută următoarea clasificare a subiecţilor procesului penal:
1. Organele de stat împuternicite şi competente de a realiza procesul penal (ofiţerul de urmărire
penală, procurorul, judecătorul);
2. Persoane care acordă ajutor în cadrul desfăşurării procesului penal fără a urmări vreun scop
propriu (martorul, expertul, specialistul);
3. Persoane care urmăresc un interes propriu în procesul penal (bănuitul, învinuitul, inculpatul,
condamnatul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă).
Subiecţilor respectivi li se mai atribuie şi denumirea de participanţi la procesul penal.
4. Reprezentanţi a unor întreprinderi, instituţii, organizaţii (exemplu: în cazul minorilor sau
infracţiunilor săvîrşite intervin reprezentanţii legali ai acestora).
2. Organele de stat împuternicite de a exercita activitatea procesual penală.
1. Apărătorul
Conform art. 67 CPP, apărătorul este persoana care pe toată durata desfăşurării procesului penal
reprezintă interesele bănuitului, învinuitului, inculpatului şi îi acordă asistenţă juridică prin toate
mijloacele şi metodele care nu sînt interzise de lege. În cadrul procesului penal, în calitate de
apărător, pot participa:
a. Avocatul.
b. Alte persoane abilitate prin lege cu atribuţii de apărător.
c. Avocat din străinătate în cazul în care acesta este asistat de un avocat din R. M.
Odată ce-şi asumă această responsabilitate de a apăra persoana, el trebuie ca să anunţe despre
aceasta organul de urmărire penală sau instanţa. Avocatul acordă asistenţă juridică atît gratuită, cît
şi calificată (cu plată), această decizie fiind luată de către Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică
Garantată de Stat. Această informaţie privind asistenţa juridică calificată, se aduce la cunoştinţa
solicitantului, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. Odată ce bănuitul sau
învinuitul au fost reţinuţi şi şi-au angajat un apărător, acesta va fi considerat apărătorul lor pe
această perioadă de timp, însă dacă bănuitul şi inculpatul îşi dau consimţămîntul cu privire la
participarea în continuare în calitate de apărător, acesta din urmă îi va reprezenta pînă la finisarea
procesului în cauza respectivă sau pînă nu se va include în proces o altă persoană care va fi în
calitate de apărător.
O persoană nu poate fi în calitate de apărător în cazul în care:
§ Nu întruneşte condiţiile prevăzute mai sus.
§ S-au stabilit restricţii prevăzute de lege sau s-a luat o sentinţă judecătorească în acest sens.
§ A acordat asistenţă juridică unei părţi care se află în contradicţie cu partea pe care o apără.
§ Se află în legătură de rudenie sau în relaţii de subordonare cu persoana ale cărei interese sînt în
contradicţie cu interesele persoanei pe care o apără.
§ Anterior a participat în această cauză în calitate de judecător, procuror, ofiţer de urmărire penală,
expert, specialist, interpret, traducător, martor.
Apărătorul îşi încetează participarea dacă:
§ Persoana pe care o apără a renunţat la el.
§ Nu este competent de a participa în cauza respectivă.
§ Procurorul sau instanţa îl exclude de a participa în această clauză deoarece s-au constatat
anumite circumstanţe care exclud participarea lui în această calitate sau la cererea acestuia din alte
motive întemeiate.
§ Procurorul sau instanţa a acceptat cererea bănuitului, învinuitului, inculpatului de renunţare la
apărător.
§ Avocatul străin şi-a transmis împuternicirile.
2. Procurorul (art. 51 CPP)
Procurorul este persoana care, în limitele competenţei sale, exercită sau conduce în numele statului
urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţă, etc. Procurorul are dreptul să pornească o
acţiune civilă împotriva învinuitului, inculpatului sau a persoanei care poartă răspundere materială
pentru fapta învinuitului, inculpatului:
§ În interesele persoanei vătămate.
§ În interesul statului.
Procurorul, în cadrul unui proces penal are funcţia de acuzator de stat, care este independent. El, la
fel execută indicaţiile scrise de procurorul ierarhic superior privind înlăturarea încălcărilor de lege şi
omisiunilor admise la efectuarea şi/sau conducerea urmăririi penale. Indicaţiile care sînt date de
procurorul ierarhic superior pot fi contestate de procuror la procurorul general şi adjuncţii lui. Aceştia
decid asupra contestării, prin ordonanţă motivată, în termen de cel mult 15 zile. Procurorul prezintă
toate probele acumulate de organul de urmărire penală care dovedesc vinovăţia bănuitului şi
hotărîrile care sînt luate de instanţa de judecată pot fi atacate cu apel sau recurs, dacă le consideră
ilegale.
Procurorul general şi adjuncţii lor sînt în drept să atace pe căi extraordinare de atac, hotărîrile
judecătoreşti rămase definitive pe care le consideră ilegale sau neîntemeiate. În situaţia în care a
fost pornit un proces penal neîntemeiat în privinţa unei persoane sau a fost pronunţată o sentinţă de
achitare, procurorul care a condus sau exercitat urmărirea penală ori procurorul ierarhic superior,
aduce scuze oficiale persoanei respective.
Ø Atribuţiile procurorului în cadrul urmăririi penale
El poate porni şi ordona efectuarea urmăririi penale în conformitate cu CPP, cît şi poate refuza sau
înceta urmăririi respective. Odată ce are această atribuţie, el conduce, controlează legalitatea
efectuării urmăririi penale. La fel, cere toate dosarele şi documentele cu privire la infracţiunile
săvîrşite cît şi persoanele identificate în dosarele penale. Urmăreşte ca probele administrate să fie
legale, veghează ca orice infracţiune să fie descoperită şi orice infractor să fie tras la răspundere
penală.
Atribuţiile procurorului în instanţa de judecată
§ Reprezintă învinuirea din numele statului şi prezintă în şedinţa de judecată probele acuzării.
§ Examinează probele prezentate de partea apărării.
§ Poate cere de la instanţa de judecată pentru a i se stabili o acuzare mai gravă dacă în urma
cercetării judecătoreşti se constată că inculpatul a săvîrşit şi alte infracţiuni.
§ Poate întrerupe examinarea cauzei penale pe un anumit termen.
§ Poate da mandat privind aducerea silită a persoanelor în instanţa de judecată.
§ Poate declara apel, sau după caz, recurs, privind latura penală şi civilă a cauzei.
Abţinerea sau recuzarea procurorului
§ Procurorul nu poate participa în şedinţa de judecată dacă partea cealaltă îi este soţie sau rudă.
Dacă el personal, ascendenţii ori descendenţii lui, fraţii, copiii, înfiaţii, etc., sînt direct sau indirect
interesaţi în proces.
§ Dacă nu poate fi procuror în baza legii sau sentinţei de judecată.
Abţinerea sau recuzarea procurorului se soluţionează:
§ În cursul urmăririi penale de către procurorul ierarhic superior, iar în privinţa procurorului general,
de către un judecător al Curţii Supreme de Justiţie.
§ În cursul judecării cauzei, de către instanţa respectivă.
§ Hotărîrea privind recuzarea nu poate fi atacată.
Procurorul poate fi însoţit de un consultant care-i va acorda asistenţă tehnică la efectuarea acţiunilor
procesuale. Consultantul cere de la persoanele fizice cît şi juridice să prezinte documente şi
materiale ce ţin de procesul penal, asigură citarea persoanelor în cauze penale cît şi organizează
aducerea silită a persoanelor citate de procuror. Consultantul procurorului activează sub conducerea
acestuia şi nu este în drept să efectueze anumite acţiuni procesuale, care nu au fost coordonate sau
încredinţate procurorului. Toate actele procesuale a procurorului sînt semnate de consultant.
Consultantul este obligat ca să păstreze secretul profesional, confidenţialitatea asupra faptelor şi
informaţiilor cu care i-a cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor care-i revin, în caz contrar, el va
răspunde conform legii pentru acţiunile ilegale săvîrşite în exerciţiul funcţiei.
3. Statutul ofiţerului de urmărire penală
În cauzele penale, atribuţiile de conducător a organului de urmărire penală le execută ofiţerul de
urmărire penală din M.A.I., Serviciul Vamal, C.N.A., numit în modul stabilit de lege şi care
acţionează în limitele competenţei sale.
Ofiţerul este persoana care, în numele statului şi limitele competenţei sale, efectuează urmărirea
penală în cauze penale şi exercită acţiuni prevăzute expres de lege. Atribuţiile acestuia sînt:
§ Asigură înregistrarea sesizării privind pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni, atunci cînd
sesizarea nu a fost înregistrată de conducătorul organului de urmărire penală.
§ Poartă răspundere pentru efectuarea urmăririi penale.
§ Propune procurorului de a înainta în instanţa de judecată demersul, în vederea obţinerii
autorizaţiei de efectuare a acţiunilor procesual penale, a măsurilor speciale de investigaţii sau
măsurile procesuale de constrîngere, care se efectuează doar cu autorizaţia judecătorului de
instrucţie.
§ Citează şi audiază persoane în calitate de bănuit, parte vătămată, martori.
§ Cercetează şi fixează în modul stabilit, locul săvîrşirii infracţiunii, efectuează percheziţii, ridică
obiecte şi documente, etc.
§ Înfăptuieşte toate măsurile de investigaţii cu privire la fapta social – periculoasă.
§ Adoptă ordonanţe referitor la cererile persoanelor participante la proces, în legătură cu cauza
penală.
§ Soluţionează recuzarea interpretului, traducătorului, specialistului, expertului.
§ Propune alegerea, prelungirea, modificarea şi revocarea măsurilor preventive, eliberarea
bănuitului reţinut, pînă cînd instanţa nu autorizează reţinerea acestuia.
§ Prezintă procurorului în scris, toate probele administrate.
Cerinţele ofiţerului de urmărire penală, legate de efectuarea urmăririi penale, în condiţiile legii, sînt
obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice. În exercitarea atribuţiilor sale, el îşi alege mijlocul
de realizare a acestora, excepţie fiind cazurile cînd legea prevede modalitatea executării. Dacă
ofiţerul de urmărire penală nu este de acord cu decizia sau indicaţia conducătorului organului de
urmărire penală ori a procurorului privind efectuarea unor acţiuni de urmărire penală, atunci ofiţerul
de urmărire penală, o va contesta, într-un termen de maxim 3 zile, înaintînd procurorului care
conduce urmărirea penală sau procurorului ierarhic superior, toate materialele care se referă la
urmărirea penală, inclusiv şi obiecţiile sale scrise.
Ø Abţinerea sau recuzarea ofiţerului de urmărire penală
Ofiţerul de urmărire penală, nu va putea fi împuternicit în funcţia sa, dacă există cel puţin o
circumstanţă care e prevăzută la articolul 33, alin. 2. Exemplu: sînt soţi sau rude cu persoana
percheziţionată.
Nu constituie temei de recuzare, efectuarea de către ofiţerul de urmărire penală a acţiunilor de
urmărire penală pentru cauza dată. Dacă există temei de recuzare, ofiţerul de urmărire penală este
obligat să întocmească declaraţia de abţinere de la efectuarea urmăririi penale. La fel, el nu poate fi
recuzat şi de ceilalţi participanţi la proces care au drept de recuzare. Ofiţerul de urmărire penală
trimite, fără să-şi întrerupă activitatea procesuală, în 24h, declaraţia de abţinere sau cererea de
recuzare procurorului, care conduce urmărirea penală, de unde acesta, prin ordonanţă, în decurs de
72h, va decide asupra recuzării abţinerii.
Ordonanţa de abţinere sau recuzare a ofiţerului de urmărire penală este irevocabilă.
4. Judecătorul
Puterea judecătorească se exercită numai prin instanţa judecătorească în persoana judecătorului.
Judecătorul este persoana învestită constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le
execută în baza legii. Judecătorii sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii.
Judecătorul nu poate:
§ să ocupe orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice;
§ să fie deputat în Parlament sau consilier în autoritatea administraţiei publice locale;
§ să facă parte din partide sau să desfăşoare activităţi cu caracter politic, inclusiv pe perioada
detaşării din funcţie;
§ să desfăşoare activitate de întreprinzător;
§ să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase.
§ să efectueze orice activitate legată de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în cazuri care presupun
existenţa unui conflict între interesele lui şi interesul public de înfăptuire a justiţiei, cu excepţia
cazurilor cînd conflictul de interese a fost adus, în scris, la cunoştinţa preşedintelui instanţei sau,
după caz, a fost comunicat Consiliului Superior al Magistraturii.
Drepturile judecătorilor
§ să beneficieze de drepturile şi libertăţile consacrate de Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova;
§ să fie aleşi în organele autoadministrării judecătoreşti;
§ să beneficieze, în procesul înfăptuirii justiţiei, de drepturile procesuale stabilite de legislaţia
procesuală;
§ să întemeieze sindicate şi să se afilieze la sindicate sau la alte organizaţii naţionale sau
internaţionale pentru reprezentarea intereselor lor, pentru perfecţionare profesională şi apărarea
statutului lor;
§ să beneficieze de instruire continuă în mod gratuit, în limitele stabilite de lege;
§ să participe la elaborarea de publicaţii ori studii de specialitate, de lucrări literare sau ştiinţifice, cu
excepţia celor cu caracter politic;
§ să fie membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a
unor documente interne sau internaţionale;
§ să fie membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai asociaţiilor sau fundaţiilor care
au scop ştiinţific ori profesional.
Cerinţele şi dispoziţiile judecătorilor legate de înfăptuirea activităţii judecătoreşti sînt obligatorii
pentru toate persoanele fizice şi juridice. Neîndeplinirea lor atrage răspunderea prevăzută de lege.
Obligaţiile judecătorilor
§ să fie imparţiali;
§ să asigure apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor, onoarei şi demnităţii acestora;
§ să respecte întocmai cerinţele legii la înfăptuirea justiţiei şi să asigure interpretarea şi aplicarea
uniformă a legislaţiei;
§ să se abţină de la fapte care dăunează intereselor serviciului şi prestigiului justiţiei, care compromit
cinstea şi demnitatea de judecător, provoacă îndoieli faţă de obiectivitatea lor;
§ să respecte prevederile Codului de etică al judecătorului;
§ să nu divulge secretul deliberării, informaţiile obţinute în şedinţă închisă, precum şi datele urmăririi
penale;
§ să depună declaraţia cu privire la venituri şi proprietate;
§ să depună declaraţia de interese personale;
Judecătorii sînt obligaţi să informeze imediat preşedintele instanţei judecătoreşti şi Consiliul Superior
al Magistraturii despre orice tentativă de a fi influenţaţi în procesul de examinare a cauzelor.
Organizarea judecătorească
Instanţele care înfăptuiesc justiţia în cauzele penale sînt instanţele judecătoreşti, Curţile de Apel şi
Curtea Supremă de Justiţie. Judecarea cauzelor se face de către 3 judecători sau de către unul
singur, dacă instanţa de judecată este de gradul I. Soluţionarea infracţiunilor excepţional de grave se
realizează de către 3 judecători. Acest complet din 3 judecători poate fi modificat, cu excepţia
situaţiei cînd este vorba despre soluţionarea unei infracţiuni excepţional de grave. În situaţia în care
unul din cei 3 judecători nu se poate prezenta din diferite motive, atunci, în locul acestuia, se
angajează alt judecător şi cauza se judecă în continuare.
Acest judecător are la dispoziţie un interval de timp de a face cunoştinţă cu materialele cauzei,
inclusiv cele de cercetare în instanţă pentru a se pregăti de participare în proces. Toate materialele
şi toate cauzele penale sînt judecate la sediul instanţei, în caz contrar, instanţa va trebui, prin
încheiere argumentată, să lămurească motivele pentru care desfăşurarea judecăţii, se efectuează în
alt loc.
Judecătorii, dacă sînt soţi sau rude, atunci nu pot face parte din acelaşi complet. La fel, el poate fi
recuzat din aceleaşi motive care au fost prevăzute anterior, adică: este rudă, soţ, soţie, etc., sau
dacă el este parte vătămată sau reprezentant al acesteia, etc.
Recuzarea sau abţinerea judecătorului se soluţionează de către un alt judecător sau complet de
judecată care este format din 3 sau 5 judecători.
Competenţa instanţei judecătoreşti
Instanţa de judecată, judecă în primă instanţă cauzele penale, privind infracţiunile prevăzute de
partea specială a C. P., excepţie fiind art. 39, alin.1, adică demersurile şi plîngerile împotriva
hotărîrilor şi acţiunilor organului de urmărire penală, precum şi chestiuni legate de executarea
sentinţei, etc.
Judecătoria militară are competenţa de a judeca persoane care prestează serviciul militar sau fac
parte din efectivul de angajaţi ai M.A.I., F.A., S.I.S., etc.
Curtea de apel (instanţă de recurs)
Judecă cauzele penale privind anumite infracţiuni din C. P. şi soluţionează conflicte de competenţă
apărute între judecătorii.
Curtea Supremă de Justiţie (instanţă de recurs)
Judecă cauzele penale, privind înfracţiunile săvîrşite de Preşedintele R.M. Judecă recursurile
împotriva hotărîrilor pronunţate de către instanţele de apel cît şi cauzele supuse căilor extraordinare
de atac.
Sesizează Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii actelor juridice şi
asupra cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice. Adoptă hotărîri explicative în
chestiunile de practică judiciară, a aplicării uniforme legislaţiei penale şi procesual penale.
Judecătorul de instrucţie
Persoana care asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale prin:
§ Dispunerea, înlocuirea, încetarea sau revocarea arestării preventive şi arestării la domiciliu.
§ Dispune de liberarea persoanei reţinute sau arestate.
§ Emite autorizare pentru efectuarea percheziţiei, examinării corporale, sechestrării bunurilor, etc.
§ Dispunerea internării persoanei în instituţie medicală.
4. Bănuitul. Poziţia procesuală. Drepturile şi obligaţiile lui
Bănuitul este persoana reţinută ca fiind bănuită în săvîrşirea unei infracţiuni, avîndu-se în privinţa
acestuia anumite probe de bănuială pînă la punerea sub învinuire.
Statutul de bănuit este atribuit persoanei prin următoarele documente:
a. Proces verbal de reţinere.
b. Ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative de libertate.
c. Ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit.
Organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit:
a. Persoana reţinută mai mult de 72h.
b. Persoana căreia i-a fost aplicată o măsură preventivă neprivativă de libertate mai mult de 10 zile
din momentul cînd i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa despre aplicarea măsurilor preventive.
c. Persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate mai mult
de 3 luni, iar în unele cazuri, mai mult de 6 luni.
Persoana poate fi reţinută pînă la 72h în următoarele cazuri:
a. Flagrant delict.
b. Cînd asupra ei arată ca infractor partea vătămată sau martorii oculari.
c. Cînd pe corpul, hainele persoanei bănuite sînt descoperite urme a infracţiunii.
Drepturile şi obligaţiile bănuitului
1. Dreptul de a se apăra prin toate mijloacele care nu sînt interzise de lege.
2. Dreptul de a şti de ce este bănuit şi să i se aducă la cunoştinţă aceasta imediat după reţinere, în
prezenţa unui apărător, în limba pe care o înţelege.
3. Odată ce a fost reţinut, el are dreptul de a primi toată informaţia în scris cu privire la drepturile
sale.
4. Să primească o copie de pe hotărîrea sau procesul verbal privind reţinerea sa.
5. Să primească consultaţie juridică din partea apărătorului pînă la prima audiere în calitate de
bănuit.
În situaţia în care judecătorul de instrucţie a autorizat nişte măsuri speciale de investigaţii, procurorul
poate amîna aducerea la cunoştinţă a actului procedural de recunoaştere în calitate de bănuit, pînă
la 6 luni, printr-o ordonanţă motivată.
6. Dreptul la avocat şi poate fi audiat doar în prezenţa lui.
7. Dreptul de a face declaraţii, cît şi dreptul de a refuza.
8. Să anunţe imediat, prin intermediul organului de urmărire penală, rudele sale, la propunerea sa,
despre fapta reţinerii şi locul reţinerii.
9. Să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal.
10. Să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului de instrucţie,
interpretului, traducătorului.
11. Dreptul la asistenţă medicală independentă.
12. Dreptul de a face cunoştinţă cu procesele – verbale întocmite, cît şi să facă obiecţii asupra
corectitudinii acesteia şi să ceară completarea lui cu circumstanţe care el consideră că trebuie
menţionate.
13. Dreptul să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea
obiecţiilor sale în procesul penal al acţiunii procesuale.
14. Dreptul să atace în modul stabilit de lege, acţiunile şi hotărîrile organului de urmărire penală.
15. Să retragă orice plîngere ori cerere a sa sau depusă de către apărătorul său.
16. Să se împace cu partea vătămată.
17. Să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime a organului de
urmărire penală, a procurorului sau a instanţei.
18. Să fie reabilitat în cazul în care bănuiala nu a fost confirmată.
19. Bănuitul, dacă renunţă să exercite anumite drepturi, atunci acesta nu va fi în detrimentul lui. El
nu poartă răspundere pentru declaraţiile sale, excepţie fiind cazul în care el face un denunţ
intenţionat fals că infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană care de fapt nu are atribuţie cu aceasta.
Examinarea corporală, precum şi prelevarea mostrelor de eliminări sau alte mostre biologice a
bănuitului, nu pot fi efectuate fără acordul acestuia, însă pot fi efectuate doar cu autorizarea
judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni nu pot fi realizate în acele locuri sau circumstanţe în care
există riscul că bănuitul să fie traumatizat sau riscul violării drepturilor omului. Exemplu: examinarea
corporală a femeii de către ofiţerul de urmărire penală bărbat.
Obligaţiile bănuitului
1. E obligat să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei.
2. În caz de reţinere, să accepte la cererea organului de urmărire penală de a fi supus examinării şi
percheziţiei corporale.
3. Să accepte, la cererea organului de urmărire penală controlul medical, dactiloscopie,
fotografierea, să accepte de a i se lua mostre de sînge, eliminări a corpului.
4. Să fie supus la cererea organului de urmărire penală expertizei judiciare.
5. Declaraţiile care vor fi date de către bănuit, vor fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.
6. Bănuitul poartă răspundere pentru acele declaraţii pe care le-a făcut în mod intenţionat fals cu
privire la faptul că infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană care nu a avut legătură deloc cu
infracţiunea respectivă. Aici va răspunde şi pentru declaraţiile false făcute sub jurămînt.
4.1 Învinuitul şi inculpatul. Drepturile şi obligaţiile.
Învinuitul – este persoana fizică faţă de care s-a emis în conformitate cu prevederile CPP, o
ordonanţă de punere sub învinuire.
Inculpat – este persoana învinuită în privinţa căreia cauza a fost trimisă în judecată.
Condamnat – este persoana inculpată în privinţa căreia a fost dată o sentinţă de condamnare.
Achitat – persoana inculpată căreia i-a fost dată o sentinţă de achitare.
Statutul de învinuit al persoanei încetează cînd încetează şi procesul penal sau cînd a fost scoasă
de sub urmărire penală.
Drepturile şi obligaţiile învinuitului, inculpatului
Ambele persoane au dreptul la apărare prin diferite mijloace care nu sînt interzise de lege. Învinuitul
şi inculpatul au următoarele drepturi:
1. Să ştie pentru ce faptă este învinuit, iar după reţinere să i se aducă ordonanţa la cunoştinţă şi să
primească o copie a ordonanţei respective.
2. După ce se finisează urmărirea penală, el are dreptul să ia cunoştinţă cu toate materialele cauzei
şi să noteze din ele datele necesare, să înainteze cereri de completare a urmăririi penale.
3. Să primească de la organul de urmărire penală toată informaţia în scris privind drepturile sale.
4. Să primească consultaţie juridică în caz de reţinere de la apărătorul său, pînă la începutul primei
audieri în calitate de învinuit.
5. În caz de reţinere, să fie adus în faţa judecătorului nu mai tîrziu de 72h pentru a fi judecat în
termen rezonabil sau eliberat în timpul procesului.
6. Are dreptul la avocat cu care poate colabora nelimitat.
7. Are dreptul de a cere să fie audiat doar în prezenţa apărătorului.
8. Dreptul de a refuza să dea anumite declaraţii, iar dacă le dă, atunci ele vor fi mijloace de probă
împotriva sa.
9. Odată ce a fost reţinut, are dreptul ca să anunţe prin intermediul organului de urmărire penală,
rudele apropiate sau altă persoană la propunerea sa, despre locul unde este ţinut sub arest.
10. Dreptul să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi
pentru cercetare în şedinţa de judecată.
11. Să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, a procurorului, judecătorului,
expertului, interpretului, traducătorului, grefierului.
12. Dreptul să solicite ca martorii apărării să fie citaţi şi audiaţi similar cu martorii acuzării.
13. Dreptul la asistenţa medicală din cont propriu.
14. Dreptul să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea
obiecţiilor sale în acest proces verbal cît şi are dreptul de a lua cunoştinţă cu acest proces verbal şi
poate înainta anumite obiecţii privind corectitudinea procesului verbal, precum şi poate cere ca
acesta să fie completat cu anumite circumstanţe care în opinia sa, consideră că sînt importante.
15. Dreptul să ia cunoştinţă cu toate materialele care se trimit în judecată pentru a confirma
arestarea persoanei.
16. Dreptul de participare în cadrul instanţei de judecată la judecarea cauzei.
17. Să se apere atunci cînd nu este asistat de apărător.
18. Dreptul la ultimul cuvînt.
19. Dreptul de a fi înştiinţat de organul de urmărire penală despre măsurile preventive şi alte măsuri
de constrîngere, despre calea ordinară de atac cît şi cea extraordinară, prin care poate ataca
hotărîrile cît şi acţiunile organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, inclusiv şi sentinţa
sau decizia instanţei care a judecat cauza pe cale ordinară de atac.
20. Dreptul de a retrage orice plîngere a sa sau a apărătorului său.
21. Să se împace cu partea vătămată.
22. Să facă obiecţii asupra plîngerilor altor participanţi la procesul penal care i-au fost aduse la
cunoştinţă de către organul de urmărire penală sau despre care a aflat pe alte căi.
23. Să-şi expună opinia în cadrul şedinţei de judecată privind toate cererile şi propunerile altor părţi
precum şi chestiunile soluţionate de instanţă.
24. Dreptul de a face obiecţii împotriva acţiunilor ilegale a celorlalţi participanţi cît şi a acţiunilor
preşedintelui şedinţei de judecată.
25. Dreptul să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime a
organului de urmărire penală sau instanţei de judecată.
26. Dreptul de a sesiza procurorul ierarhic superior, procurorul sau instanţa de judecată despre
încălcarea termenului rezonabil.
27. Examinarea corporală, precum şi prelevarea mostrelor de eliminări sau alte mostre biologice a
bănuitului, nu pot fi efectuate fără acordul acestuia, însă pot fi efectuate doar cu autorizarea
judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni nu pot fi realizate în acele locuri sau circumstanţe în care
există riscul că bănuitul să fie traumatizat sau riscul violării drepturilor omului. Exemplu: examinarea
corporală a femeii de către ofiţerul de urmărire penală bărbat.
28. Să fie reabilitat în cazul în care învinuirea nu a fost confirmată.
29. Învinuitul, inculpatul, dacă renunţă să exercite anumite drepturi, atunci acesta nu va fi în
detrimentul lui. El nu poartă răspundere pentru declaraţiile sale, excepţie fiind cazul în care el face
un denunţ intenţionat fals că infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană care de fapt nu are atribuţie
cu aceasta.
Învinuitul, sau după caz, inculpatul, au următoarele obligaţii:
1. E obligat să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei.
2. În caz de reţinere, să accepte la cererea organului de urmărire penală de a fi supus examinării şi
percheziţiei corporale.
3. Să accepte, la cererea organului de urmărire penală controlul medical, dactiloscopie,
fotografierea, să accepte de a i se lua mostre de sînge, eliminări a corpului.
4. Să fie supus la cererea organului de urmărire penală expertizei judiciare.
5. Să se supună dispoziţiilor legitime a reprezentantului organului de urmărire penală şi a
preşedintelui şedinţei de judecată.
6. Să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată şi să nu părăsească sala de şedinţe fără
învoirea preşedintelui şedinţei.
În conformitate cu prevederile CPP, drepturile învinuitului, inculpatului minor se exercită şi de
reprezentantul lui legal.