2.

DETERMINAREA PARAMETRILOR REGIMULUI DE

POMPARE

2.1. Determinarea frecvenţei de pompare şi a numărului de curse

duble pe minut ale pistonului pompei de adâncime
Frecvența de pompare/ curselor pistonului, respectiv a curselor capului de
balansier reprezintă inversul perioadei ciclului de pompare:
1
  . (2.1.1)
T
Frecvența curselor capului de balansier este egală cu frecvența de rotație a
manivelelor, unei rotații complete corespunzându-i o cursă dublă. Daca se admite că
manivelele au o mișcare de rotație cu viteza unghiulară constantă, atunci între viteza
unghiulară   și perioada ciclului de pompare există următoarea relație:
  T  2    rad (2.1.2)
Folosind relația de mai sus, se obține dependența dintre viteza unghiulară a
manivelelor și frecvența de rotație a acestora, respectiv frecvența curselor pistonului/
capului de balansier:
  2     rad (2.1.3)
Determinarea frecvenței de pompare se face din condiția de limitare a
solicitărilor dinamice și a fenomenelor vibratorii ale G.PP, considerând un regim static
de pompare, adică (conform lui A.N.Adonin):
  0,4, (2.1.4)
unde  este coeficient al regimului de pompare și se definește prin expresia:
L
 , (2.1.5)
c
unde L este lungimea G.PP., c – viteza de propagare a deformaţiilor elastice, respectiv a
sunetului, prin G.PP.,  ‒ viteza unghiulară a manivelelor.
Pentru L  LG. PP se acceptă aproximație:
L  H  880 m, (2.1.6)
iar măsura lui c a fost determinată pe cale experimentală, având valoarea:
c = 4 968,24 m/s < ct = 5172 m/s,
deoarece îngroșările umerilor și îmbinărilor cu mufă de la capetele prăjinilor au ca efect
o creștere aparentă a densității oțelului.
Condiţia de mai sus se exprimă astfel:
0,4  rad  c
 , (2.1.7)
H

23
 Rezultă:
0,4  rad  4968,24 m/s rad
   2,258 rad/s.
880 m s
Viteza unghiulară maximă obținută d.p.d.v al regimului static de pompare este:
M  2,258 rad/s.
Turația maximă se calculează în funcție de M cu relația:
30   M rot
nM  (2.1.8)
 min
Se obține:
30  2,258 rot/min
nM   21,56 rot/min.
π
Deoarece trebuie îndeplinită condiția:
n  nM , (2.1.9)
se alege:
n = 20 rot/min.
Se calculează viteza unghiulară a mişcării de rotație a manivelelor în funcție de
n cu expresia:
  n rad
 (2.1.10)
30 s
și rezultă:
π  20 rad
  2,094 rad/s.
30 s
Deoarece într-o rotație completă capul de balansier, respectiv prăjina lustruită
efectuează o cursă dublă, atunci n este și numărul de curse duble pe minut.
Frecvența curselor capului de balansier și, ca urmare, frecvența curselor prăjinii
lustruite și a pistonului, se calculează cu formula următoare (în funcție de n):
n
  , (2.1.11)
60  rad
şi rezultă:
20
  0,33 Hz.
60  rad

24
 2.2. Verificarea condiţiei de evitare a fenomenului de rezonanţă a
garniturii de prăjini de pompare la vibraţii longitudinale
Structura G.PP este pusă în evidenţă în tabelul 2.2.1.
Tabelul 2.2.1 Structura G.PP
Nr. ordine tronson 1 2
j
dP.j, in ⅝ ¾
(mm) (15,875) (19,05)
kL.P.j, % 62,7 37,3
LP.j, m 551,76 328,24

Conform datelor iniţiale, G.PP este tronsonată, alcătuită din 2 tronsoane pentru
care se cunoaşte diametrul nominal al prăjinilor (dP.j ).
Din [2], tabelul 4.1, se determină raportul dintre lungimea fiecărui tronson şi
lungimea G.PP (kL.P.j) şi rezultă valorile prezentate în tabelul 2.2.1.
Pe baza relaţiei de definiţie a acestui raport, şi anume:
𝐿𝑃.𝑗
kL.P.j = , (2.2.1)
𝐿
se calculează lungimea fiecărui tronson de PP, adică:
LP.j = kL.P.j ∙ L (2.2.2)
Rezultatele obţinute pentru fiecare tronson în parte se introduc în tabelul 2.2.1.
Evitarea manifestării fenomenului de rezonanţă impune ca viteza unghiulară să
respecte condiţia [1]:
ω ∉ [0,8 ; 1,2]∙ ω’p.k , k = 1, 2.
unde ω’p.k reprezintă pulsaţia proprie a G.PP pentru armonica de ordinul k.
Se presupune că primele două armonice sunt periculoase.
Pulsaţia proprie se determină în funcţie de frecvenţa proprie de oscilaţie/ vibraţie
longitudinală a G.PP tronsonate cu formula:
ω’p.k = 2 ∙ π ∙ rad ∙ ν’p.k (2.2.3)
Frecvenţa proprie de ordinul k a oscilaţiei longitudinale a G.PP tronsonate se
exprimă în funcţie de frecvenţa proprie fundamentală (ν’p.0) cu relaţia:
′
ν’p.k = (2 ∙ 𝑘 + 1) ∙ 𝜈𝑃.0 , k = 1, 2. (2.2.4)
Frecvenţa proprie fundamentală a oscilaţiilor longitudinale ale G.PP tronsonate
se calculează în funcţie de aceea corespunzătoare G.PP netronsonate cu relaţia:
ν’p.0 = fν.p ∙ νp.0, (2.2.5)
în care fν.p reprezintă factorul de frecvență
νp.0 se calculează cu formula următoare:
𝑐
νp.0 = 4 ∙ 𝐿, (2.2.6)
preluată din [1].

25
Rezultă:
4968,24 m/s
νp.0 = = 1,411 Hz.
4∙880 m
Factorul de frecvență se determină în funcţie de structura tipodimensională a
G.PP. Astfel, din [2], API tab. 4.1, se alege:
fν.p = 1,104.
Se calculează:
ν’p.0 = 1,104 ∙ 1,411 Hz = 1,557 Hz.
Apoi, se calculează ν’p.k , k = 1, 2, cu relaţiile de mai sus, iar rezultatele se
introduc în tabelul 2.2.2.
De asemenea, se calculează ω’p.k şi măsurile obţinute se concentrează în tabelul
2.2.2. Rezultă, astfel, domeniile de măsuri ale vitezei unghiulare a (mișcării de rotație a)
manivelelor care trebuie evitate, pentru a se preveni apariţia fenomenului de rezonanţă.
Tabelul 2.2.2. Măsurile frecvenţei proprii şi pulsaţiei proprii ale G.PP
Nr. de ordine al armonicei,
0 1
k
νp.k,, Hz 1,411 4,233
ν’p.k, Hz 1,557 4,671
ω’p.k, rad/s 9,783 29,348
[0,8 ; 1,2]∙ ω’p.k, rad/s [7,826;11,740] [23,478;35,217]
Analizând aceste domenii, se constată că viteza unghiulară aleasă, ω = 2,094
rad/s, nu se include în ele, ceea ce înseamnă că nu se produce fenomenul de rezonanță a
G.PP la vibrații longitudinale.

2.3. Determinarea lungimii cursei de adâncime/ cursei pistonului

Cursa de adâncime este cursa efectuată de pistonul P.Ad.
Deci, lungimea cursei de adâcime reprezintă lungimea cursei pistonului (Sp).
Ea se determină din condiţia ca debitul realizat de P.Ad. (Q) sa fie egal cu debitul
stratului productiv ( QStr,Pr), adică:
Q = QStr,Pr (2.3.1)
Conform [1], formula de calcul este:
8 ∙ 𝑄𝑆𝑡𝑟.𝑃𝑟
Sp = , (2.3.2)
𝐷𝑝2 ∙𝜔 ∙ 𝜂𝑉

unde QStr,Pr este debitul stratului productiv, care este un debit volumic,
QStr,Pr ≡ QV.Str,Pr;
Dp – diametrul pistonului; ω – viteza unghilara a manivelelor; ηV – randamentul volumic
al P.Ad.
În datele iniţiale, debitul Str.Pr este un debit masic (Qm.Str,Pr).
Între debitul masic şi cel volumic există relaţia:
Qm.Str,Pr = ρL ∙ QV.Str,Pr . (2.3.3)
Ca urmare, debitul volumic are expresia:
𝑄𝑚.𝑆𝑡𝑟,𝑃𝑟
QV.Str,Pr = . (2.3.4)
𝜌𝐿

26
 Se obține:
16 𝑡/24ℎ
QV.Str,Pr = = 15,70552 m3/24h = 1,818 ∙ 10-4 m3/s.
1,01875 𝑡/𝑚3
Conform tipodimensiunii P.Ad, diametrul pistonului este de 1¼ in.
Dp = 1¼ in = 31,75 mm = 31,75 ∙10-3 m.
Viteza unghiulară a manivelelor se calculează în funcție de turație cu expresia
cunoscută:
𝜋∙𝑛 𝑟𝑎𝑑
𝜔= ∙ ; (2.3.5)
30 𝑠
și rezultă:
𝜋 ∙ 20 𝑟𝑎𝑑 𝑟𝑎𝑑
𝜔= ∙ = 2,094 .
30 𝑠 𝑠

Randamentul P.Ad este determinat de două componente, conform [1], cu relaţia:

ηv = ηu ∙ ηs, (2.3.6)
în care ηu este randamentul de umplere cu lichid, ηs – coeficientul de scurgeri de lichid.
Se admite că P.Ad funcţionează fără gaze, adică s-a făcut o alegere corectă a
separatorului de gaze, şi ca urmare,
ηu = 1.
ηs se alege în funcţie de adâncimea de fixare a P.Ad (H). Astfel pentru H = 880
m, se acceptă, conform [1]:
ηs = 0,65.
Pe baza rezultatelor de mai sus se obţine:
8∙1,818 ∙10−4 m3 /s
Sp = = 1,060 m.
(31,75∙10−3 m)2 ∙2,094 rad/s ∙0,65

2.4. Calculul lungimii pierderii de cursă a pistonului

1. Determinarea lungimii pierderii de cursă a pistonului la CA

Pierderea de cursă a pistonului la CA este fenomenul de reducere a lungimii

cursei pistonului, care are loc la începutul CA (pe durata tA.1), din cauza alungirii
elastice statică şi staţionară a G.PP.
Deci, lungimea pierderii de cursă a pistonului la CA reprezintă deformaţia
(𝐴)
elastică statică şi staţionară a G.PP (𝛥𝑆𝑝 ):
(𝐴) (𝐴)
𝛥𝑆𝑝 = 𝛥𝐿𝑃.𝑠 (2.4.1)
Atunci când un corp elastic este supus la o forţă de tracţiune, el suferă o alungire
(𝛥𝐿) iar în corp ia naştere o forţă care se numeşte forţă elastică.
Între această forţă şi alungire există relaţia:
Fe = k ∙ ∆L (2.4.2)
unde k este coeficientul de rigiditate al corpului prăjinii.

27
 În tabelul 2.4.1 este prezentată structura G.PP şi constanta de elasticitate.
Tabelul 2.4.1 Structura G.PP şi constanta de elasticitate
Nr. ordine tronson,
1 2
k
d P.k , in (mm) 5
/8 (15,875) 3
/4 ( 19,05)
AP.k , mm2 197,933 285,023
m1.k , kg/m 1,75 2,43
q k , N/m 17,17 23,84
k L . P .k , % 62,7 37,3
LP.k , m 551,76 328,24
GP.k , kN 9,473 7,825
GG.PP , kN 17,298
kP.k , kN/m 75,33 182,35
kG.PP , kN/m 53,308

În cazul G.PP, formula alungirii elastice statice și staționare la CA se exprimă

astfel:
(𝐴)
(𝐴) 𝐹
𝛥𝐿𝑃.𝑠 = 𝑘 𝑒.𝑠 , (2.4.3)
𝐺.𝑃𝑃
(𝐴)
unde 𝑘𝐺.𝑃𝑃 este coeficientul de rigiditate al G.PP iar 𝐹𝑒.𝑠 - forţa elastică la cursa
ascendentă care este egală cu rezultanta forţelor statice și staţionare care o produce,
(𝐴) (𝐴)
𝐹𝑒.𝑠 = 𝐹𝑃𝑠 (2.4.4)
Deoarece G.PP este tronsonată, fiecare tronson reprezentând un element elastic,
înseamnă că cele două elemente elastice, care sunt tronsoanele G.PP, sunt legate în
serie. Atunci, constanta elastică a G.PP se determină, conform [1], cu relaţia:
1 𝑡.𝑝𝑛 1
= ∑𝑘=1 , (2.4.5)
𝑘𝐺.𝑃𝑃 𝑘 𝑃.𝑘

în care nt.P este numărul de tronsoane de PP, nt.P = 2; kP.k – constanta de elasticitate a
tronsonului de prajini de ordin k.
Conform [1], kP.k se calculează cu formula:
𝐸∙𝐴𝑃.𝑘
𝑘𝑃.𝑘 = , (2.4.6)
𝐿𝑃.𝑘
unde AP.k este aria secţiunii transversale a prăjinii din tronsonul de ordinul k; LP.k –
lungimea tronsonului de ordin k ; E – modulul de elasticitate longitudinală a oțelului din
care se confecționează PP,
N
E = 2,1 ∙ 1011
2
= 2,1 1011 Pa.
m
În figura 2.4.1 se reprezintă G.PP cu cele două tronsoane şi mărimile ce
caracterizează structura sa şi, de asemenea, sub formă de elemente elastice legate în
serie, cu mărimile elastice respective.

28
 Figura 2.4.1 Structura G.PP tronsonate şi modelul pentru determinarea constantei
de elasticitate a acesteia: L ≡ LG.PP – lungimea G.PP; LP.k – lungimea tronsonului
de ordin k, k =1, 2,3 ,...,n; n ≡ nt.P – numărul de tronsoane ale PP; dP.k – diametrul
PP din tronsonul de ordin k; ∆LP.s.k – deformaţia elastică, statică şi staţionară a
tronsonului de ordin k; kP.k – constanta de elasticitate a tronsonului de ordin k.

Se calculează aria secţiunii transversale pentru fiecare tronson cu formula:

𝜋 2
𝐴𝑃.𝑘 = 4 ∙ 𝑑𝑝.𝑘 (2.4.7)
şi rezultatele se concentrează în tabelul 2.4.1.
Se calculează constanta de elasticitate a fiecărui tronson cu relaţia (2.4.6) şi se
completează tabelul 2.4.1. Astfel, constanta de elasticitate a tronsonului 1 are măsura:
N
2,1 ∙ 1011 ∙ 197,933 ∙ 10−6 m2 N kN
k P1 = m2 = 75333,35 = 75,33 .
551,76 m m m
La fel se calculează şi constanta de elasticitate a celui de-al-2-lea tronson, iar
măsurile se concentrează în tabelul 2.4.1.
Forţa statică şi staţionară ce acţioneză asupra G.PP la începutul CA, la momentul
𝑡𝐴 , şi care o solicită la tracţiune se determină cu formula (conform [1]):
(𝐴) (𝐴) (𝐴) (𝐴)
𝐹𝑃.𝑠 = 𝐹𝑃 + 𝐹𝑓.𝑝−𝐶 + 𝐹𝑓.𝐺𝑃𝑃−𝐶.𝑇𝐸 , (2.4.8)
(𝐴)
unde 𝐹𝑃 este forţa de presiune statică totala care acţionează asupra pistonului la CA;
(𝐴) (𝐴)
𝐹𝑓.𝑝−𝐶 –forţa de frecare dintre pistonul (p) şi cilindrul (c) a P.Ad. la CA; 𝐹𝑓.𝐺𝑃𝑃−𝐶.𝑇𝐸 –
forţa de frecare a G.PP cu C.TE.

29
 Pe baza ipotezelor precizate în datele iniţiale, şi anume sonda are raţia de gaze-
lichid foarte mică, VSL este deschis complet şi debitul de lichid pompat prin CP nu este
mare, forţa de presiune care acţionează asupra pistonului în faza A.2 a cursei ascendente
(CA) a capului de balansier se poate aproxima cu expresia [1]:
(𝐴) (𝐴) (𝐴) (𝐴)
𝐹𝑃 ≅ 𝐹𝑝.𝐿.𝐶𝑃 + 𝐹𝐿 + 𝐹𝛥𝑝.𝐶.𝑇𝐸 , (2.4.9)
(𝐴) (𝐴)
unde 𝐹𝑝.𝐿.𝐶𝑃 este forţa de presiune statică a lichidului de la CP la CA; 𝐹𝐿 – forţa de
(𝐴)
presiune hidrostatică datorată coloanelor de lichid din C.TE şi din SI; 𝐹𝛥𝑝.𝐶.𝑇𝐸 – forţa
datorată pierderii de presiune la transportul lichidului prin intermediul C.TE.
(𝐴)
𝐹𝑝.𝐿.𝐶𝑃 se determină cu expresia (cf. [1]):
(𝐴) (𝐴)
𝐹𝑝.𝐿.𝐶𝑃 = 𝑝𝐿.𝐶𝑃 ∙ (𝐴𝑃 − 𝐴𝑡 ) , (2.4.10)
(𝐴)
în care 𝑝𝐿.𝐶𝑃 este presiunea lichidului de la capul de pompare (CP); 𝐴𝑝 – aria secțiunii
transversale a pistonului; 𝐴𝑡 – aria secțiunii transversale a tijei pistonului.
(𝐴)
Se scrie măsura lui 𝑝𝐿.𝐶𝑃 cu o unitate de măsură adecvată:
(𝐴)
𝑝𝐿.𝐶𝑃 = 4,6 bar = 0,46 MPa = 460 kPa = 460 kN/m2 .
Aria secţiunii transversale a pistonului se obţine cu formula:
𝜋
𝐴𝑃 = 4 ∙ 𝐷𝑝2 , (2.4.11)
unde Dp reprezintă diametrul pistonului P.Ad.
𝐷𝑝 = 1¼" = 31,75 mm.
Rezultă:
π
Ap = ∙ 31,752 mm2 = 791,73 mm2 .
4
Aria tijei pistonului se exprimă cu relaţia:
𝜋
𝐴𝑡 = 4 ∙ 𝑑𝑡2 , (2.4.12)
în care dt este diametrul tijei pistonului, care se aproximează cu diametrul prăjinilor din
tronsonul inferior, adică:
dt ≈dp.1 (2.4.13)
Deci:
𝑑𝑡 = 5/8" = 15,875 mm.
Rezultă:
π
𝐴𝑡 = ∙ 15,8752 mm2 = 197,933 mm2 .
4
Se obţine:
(𝐴) kN
𝐹𝑝.𝐿.𝐶𝑃 = 460 (791,73 − 197,93) ∙ 10−6 m2 = 0,273 kN.
m2
Forţa de presiune hidrostatică a coloanelor de lichid din C.TE şi din spațiul
inelar, la cursa ascendenta (CA) se calculează cu relaţia (în conformitate cu [1]):
(𝐴)
𝐹𝐿 = 𝑝𝐻 ∙ (𝐴𝑃 − 𝐴𝑡 ) − 𝑝ℎ𝑑 ∙ 𝐴𝑃 , (2.4.14)

30
unde 𝑝𝐻 reprezintă presiunea hidrostatica a lichidului din coloana de TE; 𝑝ℎ𝑑 −
presiunea hidrostatică a lichidului din spațiul inelar.
Presiunea 𝑝𝐻 se obţine cu formula:
𝑝𝐻 = 𝜌𝐿 ∙ 𝑔 ∙ 𝐻, (2.4.15)
în care 𝜌𝐿 este densitatea lichidului din C.TE; 𝐻 − adâncimea de fixare a P.Ad.
Rezultă:
t m
𝑝𝐻 = 1,01875 ∙ 9,81 ∙ 880 m = 8794,665 kPa = 8,794 MPa ≃ 87,94 bar.
m3 s2
Presiunea 𝑝ℎ𝑑 se exprimă astfel:
𝑝ℎ𝑑 = 𝜌𝐿.𝑆𝐼 ∙ 𝑔 ∙ ℎ𝑑 (2.4.16)
unde 𝜌𝐿.𝑆𝐼 este densitatea lichidului din SI; ℎ𝑑 − submergența pompei.
Se obţine:
t m
𝑝ℎ𝑑 = 0,84 3
∙ 9,81 2 ∙ 150 m = 1236,06 kPa = 1,236 Mpa.
m s
(𝐴)
Cu aceste date se calculează 𝐹𝐿 :
(𝐴)
𝐹𝐿 = 8794,665 kPa ∙ (791,73 − 197,933) ∙ 10−6 m2 − 1236,06 kPa ∙ 791,73 ∙ 10−6 m2 .
(𝐴)
𝐹𝐿 = 4,244 kN.
Forţa de pierdere de presiune care se produce la transportul lichidului prin
interiorul C.TE, la cursa ascendentă, se poate estima cu formula (conform [1]):
(𝐴)
𝐹𝛥𝑝.𝐶.𝑇𝐸 = 𝐶𝐹.𝛥𝑝.𝐶.𝑇𝐸 ∙ 𝑚𝐿 ∙ 𝑣𝑃2 (𝜑). (2.4.17)
În această expresie, notaţiile folosite sunt următoarele: 𝑣𝑝 (𝜑) − viteza de
deplasare a pistonului, care este variabilă şi depinde de unghiul de rotaţie al manivelelor
UP; 𝑚𝐿 − masa totală a lichidului din interiorul C.TE; 𝐶𝐹.𝛥𝑝.𝐶.𝑇𝐸 − constanta forţei
𝐹𝛥𝑝.𝐶.𝑇𝐸 .
Se consideră că pistonul se deplasează cu aceeaşi viteză ca şi capul de balansier
(punctul A):
𝑣𝑝 = 𝑣𝐴 (2.4.18)
şi că:
𝑣𝐴 ∈ [1,2] ∙ m/s.
Se acceptă:
𝑣𝐴 = 1 m/s.
Masa lichidului din interiorul C.TE se calculează ţinând cont de construcţia
C.TE şi de structura G.PP. Pentru aceasta, trebuie să se reprezinte la scară o secţiune
prin C.TE în care se află G.PP (vezi figura 2.4.2).
Pe baza acestei scheme, masa lichidului din C.TE se determină cu formula:
𝑚𝐿 = 𝜌𝐿 ∙ 𝑉𝐿 , (2.4.19)
în care 𝑉𝐿 este volumul total de lichid din C.TE, care are expresia (2.4.20).

31
 Figura 2.4.2 Schema de calcul a volumului de lichid din C.TE.
𝑛𝑡.𝑇𝐸 𝑛𝑡.𝑃

𝑉𝐿 = ∑ ∑ 𝑉𝐿.𝑗.𝑘 , (2.4.20)
𝑗=1 𝑘=1
unde 𝑉𝐿.𝑗.𝑘 este volumul de lichid din C.TE, din dreptul tronsonului de TE de ordinul j şi
tronsonului de PP de ordinul k. Acest volum se calculează astfel:
𝑉𝐿.𝑗.𝑘 = 𝐿𝑗.𝑘 ∙ (𝐴𝑖.𝑇𝐸.𝑗 − 𝐴𝑃.𝑘 ), (2.4.21)
în care 𝐿𝑗.𝑘 reprezintă lungimea porţiunii de tronson de PP de ordinul k din dreptul
tronsonului j de TE; 𝐴𝑖.𝑇𝐸.𝑗 − aria secţiunii transversale interioare a ţevilor din tronsonul
de ordinul j; 𝐴𝑃.𝑘 − aria secţiunii transversale a PP de ordin k.
C.TE este netronsonată şi se obţine:
𝑛𝑡.𝑃

𝑉𝐿 = ∑ 𝑉𝐿.𝑘 , (2.4.22)
𝑘=1
în care 𝑉𝐿.𝑘 este volumul de lichid din C.TE din dreptul tronsonului de ordin k de PP:
𝑉𝐿.𝑘 = 𝐿𝑃.𝑘 ∙ (𝐴𝑖.𝑇𝐸 − 𝐴𝑃.𝑘 ) (2.4.23)
Se calculează aria secţiunii interioare a TE:
𝜋 2
𝐴𝑖.𝑇𝐸 = 4 ∙ 𝐷𝑖.𝑇𝐸 , (2.4.24)
unde 𝐷𝑖.𝑇𝐸 este diametrul interior al TE.
𝐷𝑖.𝑇𝐸 = 𝐷𝑇𝐸 − 2 ∙ 𝑠𝑇𝐸 (2.4.25)
Rezultă:
𝐷𝑖.𝑇𝐸 = 60,325 mm − 2 ∙ 6,45 mm = 47,425 mm.

32
 Se obţine:
π
𝐴𝑖.𝑇𝐸 = ∙ 47,4252 mm2 = 1766,46mm2 = 1766,46 ∙ 10−6 m2 .
4
Se calculează 𝑉𝐿.𝑘 și 𝑚𝐿.𝑘 :
VL.1 = 551,76 m ∙ (1766,46 − 197,933) ∙ 10−6 m2 = 0,865451 m3 .
t
𝑚𝐿.1 = 1,01875 3 ∙ 0,865451 m3 = 0,88168 t.
m
VL.2 = 551,76 m ∙ (1766,46 − 285,023) ∙ 10−6 m2 = 0,817398 m3 .
t
𝑚𝐿.2 = 1,01875 3 ∙ 0,817398 m3 = 0,83272 t.
m

Se obține volumul total:

VL = (0,865451 + 0,817398) m3 = 1,68285 m3 .
și masa de lichid din C.TE:
𝑚𝐿 = 0,88168 𝑡 + 0,83272 𝑡 = 1,7144 𝑡.
(𝐴)
Constanta forţei 𝐹𝛥𝑝.𝐶.𝑇𝐸 se determină cu formula (conform [1]):
𝑛𝑡.𝑃
1 (𝐴𝑃 − 𝐴𝑡 )3 𝑚𝐿.𝑘
𝐶𝐹.𝛥𝑝.𝐶.𝑇𝐸 = ∑ 𝜆𝑘 ∙ ∙ , (2.4.26)
2 𝐷𝑖.𝑇𝐸 (𝐴𝑖.𝑇𝐸 − 𝐴𝑃.𝑘 )3 𝑚𝐿
𝑘=1
unde 𝜆𝑘 este coeficientul pierderilor hidraulice liniare care se consideră o constantă
pentru întreaga C.TE şi se poate aprecia cu valoarea (conform [1]):
λk = λ = 0,046.
Cu datele de mai sus, rezultă:
1 (791,73 − 197,933)3 m2
CF.Δp.C.TE = ∙ 0,046 ∙ ∙
2 1,7144 t ∙ 47,425 ∙ 10−3 m
0,88168 t 0,83272 t
∙[ 2 2 3
+ ]
(1766,46 m − 197,933 m ) (1766,46 m2 − 285,023 m2 )3
CF.Δp.C.TE =0,028 𝑚−1.
Rezultă forţa de pierdere de presiune care se produce la transportul lichidului
prin C.TE la CA:
(𝐴) 𝑚2
𝐹𝛥𝑝.𝐶.𝑇𝐸 = 0,028 𝑚−1 ∙ 1,7144 𝑡 ∙ 12 ∙ = 0,048 kN.
𝑠2
Se calculează forţa de presiune care acţionează asupra pistonului în faza A.2 a
cursei ascendente (CA) a capului de balansier:
(𝐴)
𝐹𝑃 ≅ 0,273 kN + 4,244 kN + 0,048 kN = 4,565 kN.
Forţa de frecare dintre piston şi cilindru se apreciază, conform [1], cu relaţia
empirică:
𝐹𝑓.𝑝−𝐶 = 25 ∙ 𝐷𝑝 (2.4.27)
și se obține:

33
 𝐹𝑓.𝑝−𝐶 = 25 ∙ 31,75 ∙ 10−3 kN = 0,79375 kN.
Forța de frecare dintre G.PP și C.TE se poate estima cu o relație datorată lui A.
S. Virnovski [1]:
(𝐴)
𝐹𝑓.𝐺𝑃𝑃−𝐶.𝑇𝐸 = 𝑘𝑓 ∙ 𝐺𝑎.𝐺.𝑃𝑃 , (2.4.28)
unde 𝐺𝑎.𝐺.𝑃𝑃 este greutatea aparentă a G.PP, iar 𝑘𝑓 − un coeficient al forței de frecare,
care se poate aprecia cu expresia:
𝑘𝑓 = 0,5 ∙ 𝜃 ∙ 𝜇𝑎 , (2.4.29)
𝜃 fiind unghiul mediu de deviere a sondei față de verticală, [𝜃] = rad, iar 𝜇𝑎 coeficientul
de frecare de alunecare. Valoarea coeficientului de frecare s-a determinat pe cale
experimentală în funcție de greutatea specifică, respectiv densitatea lichidului pompat.
Astfel, D. M. Jones recomandă valorile prezentate în [2], aplicația 8, tabelul 2 pe baza
cărora s-a reprezentat diagrama din figura 3.
Astfel rezultă:
𝜇𝑎 = 0,60.
6∙𝜋
𝜃 = 60 = 𝑟𝑎𝑑 = 0,1047 𝑟𝑎𝑑.
180
Rezultă:
𝑘𝑓 = 0,5 ∙ 0,1047 ∙ 0,60 = 0,031.
Greutatea aparentă a G.PP se determină cu expresia:
𝜌𝐿
𝐺𝑎.𝐺.𝑃𝑃 = (1 − ) ∙ 𝐺𝐺.𝑃𝑃 .
𝜌𝑜
și se obține:
1,01875
𝐺𝑎.𝐺.𝑃𝑃 = (1 − ) ∙ 17,298 𝑘𝑁 = 15,053 𝑘𝑁.
7,85
Rezultă forța de frecare dintre G.PP și C.TE:
(𝐴)
𝐹𝑓.𝐺.𝑃𝑃−𝐶.𝑇𝐸 = 0,031 ∙ 15,053 kN = 0,466 kN.
Se obține, astfel, rezultanta forțelor statice și staționare care solicită G.PP la
începutul CA:
(𝐴)
𝐹𝑃.𝑠 = 4,565 kN + 0,79375 kN + 0,466 kN = 5,825 kN
și lungimea pierderii de cursă a pistonului la CA:
(A) 5,825 kN
ΔSP = = 0,109 m.
53,308 kN/m
2. Determinarea lungimii pierderii de cursa a pistonului la CD

Pierderea de cursă a pistonului la CD este fenomenul de reducere a lungimii

cursei pistonului, care are loc la începutul CD (pe durata tD.1), din cauza forței de
compresiune.
Deci, lungimea pierderii de cursă a pistonului la CD reprezintă deformația
elastică, statică și staționară a G.PP.

34
 (𝐷) (𝐷)
∆𝑆𝑝 = |∆𝐿𝑃.𝑠 |. (2.4.30)
Expresia deformației elastice, statice și staționare la CD se determină astfel:
(𝐷)
(𝐷) 𝐹
∆𝐿𝑃.𝑠 = 𝑘 𝑒.𝑠 , (2.4.31)
𝐺.𝑃𝑃
(𝐷)
unde 𝑘𝐺.𝑃𝑃 este coeficientul de elasticitate al G.PP iar 𝐹𝑒.𝑠 − forța elastică, statică și
staționară la CD care este egală cu forța statică care o produce,
(𝐷) (𝐷)
𝐹𝑒.𝑠 = 𝐹𝑃.𝑠 . (2.4.32)
Forța (statică și staționară) care produce contracția G.PP la CD este o forță de
compresiune care solicită G.PP și este dată, conform [1], de expresia:
(𝐷) (𝐷) (𝐷) (𝐷) (𝐷)
|𝐹𝑃.𝑠 | = 𝐹𝑃 + 𝐹𝑓.𝑝−𝐶 + 𝐹𝑓.𝐺𝑃𝑃−𝐶.𝑇𝐸 + 𝐹𝑓.𝐺.𝑃𝑃−𝐿 , (2.4.33)
în care primele trei forțe din membrul drept au aceeași semnificație ca și forțele
(𝐷)
corespunzătoare de la CA iar 𝐹𝑓.𝐺.𝑃𝑃−𝐿 este forța de frecare a G.PP cu lichidul din TE la
CD.
Relațiile de calcul ale acestor forțe sunt următoarele:
(𝐷) (𝐷) (𝐷)
𝐹𝑃 ≃ 𝐹𝑝.𝐿.𝐶𝑃 + 𝐹𝐿 (2.4.34)
𝑛𝑡.𝑃
(𝐷) (𝑘) (𝑘)
𝐹𝑓.𝐺.𝑃𝑃−𝐿 = ∑(𝐶𝑓.𝐶.𝑃𝑃−𝐿 ∙ 𝐿𝑃.𝑘 + 𝐶𝑅.𝑀.𝑃𝑃−𝐿 ) ∙ 𝑣𝐴 (𝜑), (2.4.35)
𝑘=1
(𝑘)
unde 𝐶𝑓.𝐶.𝑃𝑃−𝐿 este coeficientul forței de frecare dintre corpul prăjinilor de pompare
(𝑘)
(C.PP) și lichid (L) din tronsonul de ordin k iar 𝐶𝑅.𝑀.𝑃𝑃−𝐿 − coeficientul de rezistență
opusă de mufele și părțile ramforsate, cu locașuri de cheie și umeri ale prăjinilor
(M.PP), la deplasarea acestora prin lichid, din trosonul de ordin k.
Conform [1], forțele din expresia (2.4.34) se determină cu formulele următoare:
(𝐷) (𝐷)
𝐹𝑝.𝐿.𝐶𝑃 = 𝑝𝐿.𝐶𝑃 ∙ 𝐴𝑡 ; (2.4.36)
(𝐷)
𝐹𝐿 ≃ 𝑝𝐻 ∙ 𝐴𝑡 (2.4.37)
Rezultă:
(𝐷)
𝐹𝑝.𝐿.𝐶𝑃 = 500 kPa ∙ 197,93 ∙ 10−6 m2 = 0,099 kN.
(𝐷)
𝐹𝐿 ≃ 8794,665 kPa ∙ 197,93 ∙ 10−6 m2 = 1,741 kN.
(𝐷)
𝐹𝑃 ≃ 0,099 kN + 1,741 kN = 1,84 kN.
(𝑘) (𝑘)
Coeficienții și 𝐶𝑅.𝑀.𝑃𝑃−𝐿 se obțin cu formulele datorate lui M. D.
𝐶𝑓.𝐶.𝑃𝑃−𝐿
Valeev, E. N. Garipov și N. N. Repin (citați de [1]):
𝐷
1+ 𝑖.𝑇𝐸
(𝑘) 𝑑𝑃.𝑘
𝐶𝑓.𝐶.𝑃𝑃−𝐿 = 9,75 ∙ 𝜂𝐿 ∙ 𝐷𝑖.𝑇𝐸 𝐷 ; (2.4.38)
𝑙𝑛[ ∙(1+ 𝑖.𝑇𝐸 )]
𝑑𝑃.𝑘 𝑑𝑃.𝑘

(𝑘) 𝑑
𝐶𝑅.𝑀.𝑃𝑃−𝐿 = 2,04 ∙ 104 ∙ 𝜂𝐿 ∙ 𝐷𝑖.𝑇𝐸 ∙ (𝛼 − 0,381)2,75 ∙ 𝐸 (𝐷 𝑃.𝑘 , 𝛼), (2.4.39)
𝑖.𝑇𝐸

35
în care
𝑑 2 𝑑 2
𝑑 2,77∙( 𝑃.𝑘 ) 𝑑 𝛼2 ∙( 𝑃.𝑘 )
𝐷𝑖.𝑇𝐸 𝐷𝑖.𝑇𝐸
𝐸 (𝐷 𝑝.𝑘 , 𝛼) = [ 𝑑 + 1,69 ∙ (1 + 𝐷 𝑝.𝑘 )] ∙ 2 (2.4.40)
𝑖.𝑇𝐸 1− 𝑃.𝑘 𝑖.𝑇𝐸 𝑑
1−( 𝑃.𝑘 )
𝐷𝑖.𝑇𝐸 𝐷𝑖.𝑇𝐸

𝛼 = [0,757; 0,890].
Pentru 𝛼 se admite valoarea medie a intervalului considerat mai sus, adică:
𝛼 = 0,824.
Se calculează:
47,425
1+ N∙s
(1) 15,875
𝐶𝑓.𝐶.𝑃𝑃−𝐿
= 9,75 ∙ 0,15 Pa ∙ s ∙ = 2,354 2 .
47,425 47,425 m
ln [ ∙ (1 + )]
15,875 15,875
15,875 2 2 15,875 2
𝑑𝑃.1 2,77 ∙ ( ) 15,875 0,824 ∙ ( )
47,425 47,425
𝐸( , 𝛼) = [ + 1,69 ∙ (1 + )] ∙
𝐷𝑖.𝑇𝐸 1−
15,875 47,425 15,875 2
47,425 1 − ( )
47,425
= 0,233.
(1)
𝐶𝑅.𝑀.𝑃𝑃−𝐿 = 2,04 ∙ 104 ∙ 0,15 Pa ∙ s ∙ 47,425 mm ∙ (0,824 − 0,381)2,75 ∙ 0,233.
(1)
𝐶𝑅.𝑀.𝑃𝑃−𝐿 = 3603,254 Pa ∙ s ∙ mm.
47,425
1+ N∙s
(2) 19,05
𝐶𝑓.𝐶.𝑃𝑃−𝐿 = 9,75 ∙ 0,15 Pa ∙ s ∙ = 2,361 2 .
47,425 47,425 m
ln [ ∙ (1 + )]
19,05 19,05
19,05 2 2 19,05 2
𝑑𝑃.2 2,77 ∙ (
) 19,05 0,824 ∙ ( )
47,425 47,425
𝐸( , 𝛼) = [ + 1,69 ∙ (1 + )] ∙
𝐷𝑖.𝑇𝐸 1−
19,05 47,425 19,05 2
47,425 1−( )
47,425
= 0,407.
(2)
𝐶𝑅.𝑀.𝑃𝑃−𝐿 = 2,04 ∙ 104 ∙ 0,15 Pa ∙ s ∙ 47,425 mm ∙ (0,824 − 0,381)2,75 ∙ 0,407.
(2)
𝐶𝑅.𝑀.𝑃𝑃−𝐿 = 6 294,097 Pa ∙ s ∙ mm.
Se obține:

(𝐷) m (2,354 N ∙ s ∙ 551,76 m + 2,361 N ∙ s ∙ 328,24 m)

𝐹𝑓.𝐺𝑃𝑃−𝐿 = 1∙ ∙[ m2 m2 ]
s
+3,603254 Pa ∙ s ∙ m + 6,294097 Pa ∙ s ∙ m
(𝐷)
𝐹𝑓.𝐺𝑃𝑃−𝐿 = 2083,715 N = 2,084 kN.
Se calculează:
(𝐷)
|𝐹𝑃.𝑠 | = (1,84 + 0,79375 + 0,466 + 2,084)kN = 5,184 kN.
și
(𝐷) 5,184 kN
𝛥𝑆𝑃 = = 0,097 m
53,308 kN/m

36
 3. Determinarea lungimii totale a pierderii de cursă a pistonului

Lungimea totală a pierderii de cursă a pistonului se obține prin însumarea

pierderilor de cursă a pistonului la CA și CD, adică:
(𝐴) (𝐷)
∆𝑆 = ∆𝑆𝑝 + ∆𝑆𝑝 (2.4.41)
și rezultă
∆𝑆 = 0,109 m + 0,097 m = 0,206 m.

2.5. Calculul lungimii cursei de suprafaţă şi a lungimii supracursei

pistonului
1. Determinarea lungimii cursei de suprafață

Lungimea cursei de suprafață (S) este, de fapt, lungimea cursei efectuate de

capul de balansier (SCB).
S ≡ SCB ≡ SA. (2.5.1)
Ea se determină cu relația următoare:
𝑆𝑝 +∆𝑆
𝑆= , (2.5.2)
𝑐𝑆𝑐
în care Sp este lungimea cursei pistonului și a fost calculate anterior:
𝑆𝑝 = 1,060 m.
∆𝑆 − lungimea pierderii de cursă a pistonului, a cărui măsură este:
∆𝑆 = 0,206 m.
𝑐𝑆𝑐 se numește coeficient de siguranță și se calculează, conform [1], cu relația:
𝛿
𝑐𝑆𝑐 = 1 + ∙ (𝐿 ∙ 𝑛)2 (2.5.3)
1010
Deoarece G.PP este tronsonată, coeficientul 𝛿 se apreciază, conform lui Gilbert
cu valoarea:
𝛿 = 2,6.
Cunoscând L și n, din datele anterioare:
L ≈ H = 880 m; n = 20 rot/min.
rezultă:
2,6
𝑐𝑆𝑐 = 1 + ∙ (880 ∙ 20)2 = 1,08.
1010
Cu aceste rezultate se obține:
(1,060 + 0,206)m
𝑆= = 1,172 m.
1,08

37
 2. Determinarea lungimii supracursei pistonului

Lungimea supracursei pistonului reprezintă deformația elastic dinamică totală a

G.PP de la sfârșitul celor două curse:
SSc ≡ ∆LPd . (2.5.4)
Această lungime se poate calcula, conform [1], cu relația:
𝛿
𝑆𝑆𝑐 = 1010 ∙ (𝐿 ∙ 𝑛)2 ∙ 𝑆 (2.5.5)
și rezultă:
2,6
𝑆𝑆𝑐 = ∙ (880 ∙ 20)2 ∙ 1,172 m = 0,0943 m.
1010

2.6. Concluzii
În acest capitol s-a arătat care sunt principalele mărimi fizice ale procesului de
pompare şi s-au calculat parametrii procesului de pompare, s-a calculat numărul de
curse duble pe minut, lungimea cursei pistonului, lungimea pierderei de cursă a
pistonului pentru a putea calcula debitul sondei şi a ne face o asociere despre
productivitatea sondei. De asemenea s-a căutat să se evite fenomenul de rezonanţă
pentru o bună şi cât mai lungă funcţionare.
S-a calculat frecvenţa curselor capului balansier care determină în timpul
procesului de pompare apariţia unor solicitări dinamice şi vibratorii ale G.PP care
produc ruperi la oboseală ale PP. Acest calcul s-a făcut ţinând cont de coeficientul
regimului de pompare (μ) definit de A.N. Adonin şi de faptul că în cazul G.PP viteza de
propagare a sunetului are o măsură mai mică decât măsura teoretică (obţinută pentru o
bară de oţel dreaptă care are acelaşi diametru la toată lungimea sa) din cauza
îngroşărilor, umerilor şi îmbinărilor cu mufă de la capetele prăjinilor care au ca efect o
creştere aparentă a densităţii oţelului.
În funcţie de debitul stratului productiv şi de debitul pe care trebuie să îl
realizeze pompa de adâncime s-a determinat lungimea cursei pistonului.
Ştiind că atât la începutul CA cât şi la începutul CD în prima fază a acestor curse
se produce o deformaţie elastică statică şi staţionară a G.PP (conform [1]), s-a calculat
lungimea pierderii de cursă a pistonului şi în funcţie de aceasta lungimea supracursei
pistonului determinată de deformaţia elastică dinamică totală folosind relaţia lui
W.E.Gilbert în cazul G.PP tronsonate.

38
39
40
41
42
43
44