Sunteți pe pagina 1din 6

ŞCOALA GIMNAZIALĂ ………….

Denumire opțional : INFODESIGN

Curriculum la decizia şcolii- elaborat ca disciplină nouă


Clasa: a VIII-a

Durata: 1 an

(An școlar 2017-2018)

Nr.ore pe săptămână: 1 oră


Argument

Un lucru important pe care noi putem să-i invățăm pe elevii noștri, cu certitudinea că va fi
valabil și mâine, este acela de a-i învăța cum să învețe, de a le forma tehnici de muncă
intelectuală.
Putem afirma, fără teama de a greși, că 99% din cei care folosesc un calculator sunt cu predilecție
utilizatori.
Astfel, încât devine primordial să știm să identificăm problema concretă pe care o avem de
rezolvat și să consultăm categoria de programe construite pentru soluționarea ei. După ce ne-am
decis pentru un program anume, trebuie să cunoaștem modul în care se utilizează un program, ce
se poate spera de la acel program și ce nu se va putea realiza niciodata cu un program.

În momentul în care se folosește cu succes acel program se poate considera că scopul final a
fost atins, iar calculatorul este exploatat eficient devenindu-ne prieten.
Cel mai important considerent este acela că astăzi trebuie să știm folosirea și exploatarea acestei
mașini – calculatorul personal- pentru că altfel viața nu ne iartă, necunoașterea devine un
adevarat handicap.

Notă de prezentare
Prezentul document conţine programa şcolară pentru disciplina opțională „Prietenul meu
calculatorul”, studiată în clasa a VIII-a , cu o oră/ săptămână.
Transformările societăţii româneşti din ultimii ani, dezvoltarea şi răspândirea informaticii,
pătrunderea elementelor moderne de comunicaţii şi tehnologii informatice în ţara noastră, impun
o pregătire diversificată a tinerilor în acest domeniu. Disciplina optionala „Prietenul meu
calculatorul”, din cadrul ariei curriculare tehnologii, trebuie să asigure dobândirea unor cunoştinţe
de utilizare a calculatorului si a programelor, la nivel de cultură generală, necesare unor activităţi
cu caracter aplicativ utile.

Programa cuprinde:
- argument
- notă de prezentare
- competenţe generale
- valori şi atitudini
- metodalități de evaluare
- competenţe specifice şi conţinuturi
- sugestii metodologice.
- bibliografie
Pornind de la faptul că nu există domeniu de activitate unde să nu se prelucreze şi să nu se
transmită informaţii atât în cadrul domeniului respectiv cât şi spre exteriorul lui, afirmăm că azi
informaţia este foarte preţioasă, ea trebuie stocată, prelucrată şi transmisă în condiţii care asigură
corectitudine şi exactitate, deci la nivel profesional.
Dezvoltarea deprinderilor moderne de utilizator, adică pregătirea elevilor astfel încât să poată
beneficia de lumea calculatoarelor, respectiv să poată folosi avantajele ştiinţei calculatorului,
trebuie să stea în atenţia învăţământului preuniversitar.
Este nevoie ca iniţierea tinerilor din toate şcolile în utilizarea calculatoarelor să se facă la un nivel
pe care îl numim azi nivel de cultură generală.
Optionalul „Prietenul meu calculatorul”, prin specificul ei, este esenţial legată de lucrul individual
pe un calculator, deci dezvoltă deprinderea de a lucra individual. Pe de altă parte, prin intermediul
reţelelor de calculatoare este posibil schimbul de informaţii între mai mulţi utilizatori de
calculatoare mult mai eficient decât prin orice altă metodă clasică.
Obişnuirea elevilor cu responsabilităţi, cu răspunderea privind finalizarea propriei munci şi
asigurarea înlănţuirii unor elemente realizate în paralel, îi va pregăti în mod cât se poate de clar
pentru o activitate pe care cu siguranţă o vor întâlni în viitor.
Educarea elevilor pentru realizarea unor produse utilizabile, dezvoltarea spiritului inventiv şi
creator apare ca un obiectiv impus de sistemul economic în care trăim şi vom trăi şi în viitor.
Indiferent de conţinutul aplicaţiei, ceea ce realizează elevul trebuie să fie utilizabil; altfel spus,
trebuie să aibă toate calităţile unui produs.
Elevii trebuie să înţeleagă conexiunile dintre utilizarea calculatorului şi societate şi să fie capabili
să se adapteze dinamicii schimbărilor determinate de aceste conexiuni.
Avantajele pe care le prezinta disciplina optionala „Prietenul meu calculatorul” sunt următoarele:
- curriculum centrat pe raţionalizarea activităţilor de învăţare, în funcţie de competenţele
generale şi de competenţele specifice; - încurajarea cooperării între elevi prin activităţi de grup cu
asumarea de roluri individuale pentru realizarea unor sarcini de lucru; - conţinuturile sunt
adaptabile resurselor locale.

COMPETENŢE GENERALE
1.Identificarea elementelor specifice sistemelor informatice
2.Prelucrarea informaţiei în format digital
3.Elaborarea de produse informatice care să dezvolte spiritul inventiv şi creativitatea
4.Dezvoltarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a creativităţii artistice
5.Dezvoltarea deprinderilor moderne de utilizator

VALORI ȘI ATITUDINI
1. Exprimarea unui mod de gândire creativ, în structurarea şi rezolvarea sarcinilor de lucru
2. Conştientizarea impactului social, economic şi moral al informaticii
4. Manifestarea unor atitudini favorabile faţă de ştiinţă şi de cunoaştere în general
5. Manifestarea disponibilităţii de a evalua/autoevalua activităţi practice
6. Manifestarea iniţiativei şi disponibilităţii de a aborda sarcini variate

METODE DE EVALUARE
 Teste grilă

 Aplicaţi pe calculator;

 Realizarea în grup/individual a unor proiecte


În cazul proiectelor(filmelor de scurt metraj) elaborate de elevi, la evaluare se va ţne seama de:
1. gradul de dificultate al realizării proiectului;
2. impactul pe care il are proiectul din punct de vedere estetic;
3. originalitatea proiectului;
4. timpul de lucru.

Competenţe specifice Conţinuturi


Identificarea principalelor elemente folosite Bara de instrumente
pentru realizarea unui film

Competenţe specifice Conţinuturi


1.1. Cunoaşterea principiilor de utilizare Program utilizat (Camtasia )
elementară a aplicaţiilorcu care se poate realiza -Noțíuni specifice aplicaíei
un film (ex Movie Maker, Camtasia Studio, etc. - Inserarea și formatarea textului introdus în film
-
- Modalități de vizualizare.

1.2. Aplicarea operaţilor necesare editării Program de editare video


filmului utilizând programul Camtasia Studio Noţuni specifice aplicaţei
-adăugarea unui video, a unei imagini sau a unui fisier audio;
-adaugare text;
- adaugare efecte video si audio;
-utilizarea unui blank pentru editare text, combinarea culorilor astfel
incat sa produca un efect vizual placut;
-modificarea imaginilor, videourilor si sunetului
-utilizarea unui blank pentru editare text, combinarea culorilor astfel
incat sa produca un efect vizual placut;
-modificarea imaginilor, videourilor si sunetului
-scurtare, taiere,imbinare,suprapunere , randare;
-salvare si stabilire caracteristici pentru videoul realizat.

1.3. Elaborarea de produse specifice Realizarea de aplicații practice


utilizând aplicaţiile propuse Editarea unor filme pe diverse teme.
SUGESTII METODOLOGICE
Modelul curricular centrat pe competenţe presupune că un anumit conţinut poate conduce la
formarea mai multor competenţe şi o competenţă poate fi atinsă prin parcurgerea mai multor
conţinuturi.
Fiecare profesor stabileşte unităţile de învăţare, succesiunea logică de parcurgere a acestora şi
bugetul de timp alocat, într-o manieră flexibilă, având în vedere în primul rând nivelul de achiziţii
ale elevilor şi punând în valoare experienţa şi creativitatea acestuia.
Predarea-învăţarea disciplinei Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor va fi orientată pe
rezolvarea unor sarcini de lucru, utilizându-se preponderent metoda învăţării şi a formării
deprinderilor prin rezolvarea unei game cât mai variate de aplicaţii practice şi punându-se accent
pe realizarea cu exactitate şi la timp a cerinţelor sarcinilor de lucru. Realizarea proiectelor în
cadrul activităţilor practice va urmări dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă.
Locul de desfăşurare a instruirii va fi laboratorul de informatică în care – pentru optimizarea
demersului didactic – este recomandat să existe o dotare minimală care presupune un număr de
calculatoare egal cu numărul elevilor din clasă, conectate în reţea şi cu acces la servicii Internet
necesare parcurgerii programei. Configuraţia calculatoarelor trebuie să permită rularea aplicaţiilor
prin care vor fi formate competenţe specifice.
Sugestii pentru aplicaţii practice de editare a unor filme: să dureze minim două minute, să conțină imagini,alte
filmulețe, fisiere audio, efecte de animație și culori potrivite cu tema prezentată.
BIBLIOGRAFIE

S-ar putea să vă placă și