Marxismul, termen polisemantic, poate desemna noțiuni teoretice sau practici politice foarte diferite:

puține corpuri de idei sunt mai ample și contradictorii decât cele puse sub eticheta
„marxism”. [1] Această situație se datorează, pe de-o parte, faptului că fondatorul marxismului,
filozoful german de origine evreiască Karl Marx, a avut o vastă curiozitate în privința multor aspecte
ale umanității, dublată de o vigoare pe măsura acestei curiozități.[1] Pe de altă parte, marxismul a
fost adoptat, adaptat și dezvoltat într-un variat evantai de idei și doctrine pe diverse meridiane și în
diverse epoci.
Marxism poate de aceea desemna, uneori, corpul doctrinar dezvoltat de Karl Marx; alteori, termenul
desemnează corpul doctrinar dezvoltat de Karl Marx împreună cu colaboratorul lui apropiat,
Friedrich Engels, pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Acest marxism (adică marxismul „definit a fi
mai mult decât ideile lui Karl Marx”) consistă dintr-o antropologie filozofică, o teorie a istoriei și un
program economic și politic[2], fiecare dintre aceste trei categorii de interes marxian având identitatea
și destinul ei din perspectiva istoriei. Marxismul poate desemna, de asemenea, o vastă gamă de idei
care au avut ca punct de plecare teoriile lui Marx, în această categorie de marxism având doctrina
partidelor socialiste (social-democrate) înainte de 1914, precum și doctrina partidelor comuniste
occidentale de la înființarea lor până astăzi, dar și doctrina și, mai ales, practica partidului comunist
rus (acesta putând fi denumit „marxism sovietic”, sau chiar marxism-leninism, deși Lenin e departe
de a fi influențat singur fizionomia regimului bolșevic, așa cum s-a manifestat el timp de mai bine de
70 de ani în Rusia), pe modelul căruia după anii '40 au apărut, sub influența U.R.S.S., numeroase
regimuri similare în jumătatea orientală a continentului european, dar și în alte diverse colțuri de
lume, fiecare dezvoltând o varietate locală a marxismului bolșevic. Acest din urmă tip de marxism,
care este o dezvoltare a ideilor lui Marx de către revoluționarii ruși în primele decenii ale secolului al
XX-lea, sub influența experienței lor politice cu autocrația țaristă și a curentelor intelectuale
revoluționare specific rusești apărute ca reacție la regim, are o importanță specială pentru estul
Europei și România, zonă care a cunoscut în mod direct și îndelung regimurile comuniste organizate
pe modelul bolșevic.

Cuprins
[ascunde]

 1Marxismul ca teorie economico-socială

 2Rădăcinile hegeliene ale marxismului
 3Moștenirea marxismului
 4Despre problema românească
 5Vezi și
 6Note
 7Bibliografie
 8Legături externe

Marxismul ca teorie economico-socială[modificare | modificare

sursă]
Marxismul este o teorie economico-socială bazată pe lucrările lui Karl Marx, un filozof, economist,
jurnalist și revoluționar german de origine evreiască, din secolul al XIX-lea, care a colaborat în
elaborarea sus-numitei teorii cu Friedrich Engels. Marx s-a inspirat din filozofia lui Georg Hegel,
din economia politică a lui Adam Smith, din teoria economică Ricardiană și din socialismul francez
din secolul al XIX-lea, pentru a dezvolta o cercetare critică a societății care se dorea atât științifică,
cât și revoluționară. Această critică a atins cea mai sistematică expresie (deși neterminată) în
lucrarea lui de căpătâi Das Kapital, Capitalul: O cercetare critică a economiei capitaliste.
Marxismul este bazat pe lucrările filozofului Karl Marx.

De la moartea lui Marx în 1883, diferite grupuri din toată lumea au apelat la marxism ca bază
intelectuală pentru linia politică și tactica lor, care pot fi în mod spectaculos diferite și contradictorii.
Una dintre primele mari sciziuni a apărut între apărătorii social-democrației (care afirmau că tranziția
la socialism putea apărea într-o societate democratică) și comuniști (care afirmau că tranziția la
socialism poate fi făcută numai prin revoluție). Însă ambele posibilități sunt luate în considerare de
către Marx în scrierile lui: Marx considera că trecerea la socialism se putea produce atât prin
mijloace violente (confruntare violentă între proletariat și burghezie), cât și prin mijloace pașnice
(compromis cu partidele burgheze și câștigarea puterii prin mijloace electorale),[3][4] din acest punct
de vedere, opinia social-democraților (revoluție atinsă prin compromis cu burghezia și câștigarea
prin mijloace electorale a puterii) nefiind mai puțin marxistă decât aceea a comuniștilor (revoluție
violentă și confruntare directă între proletari și burghezie).
Social-democrația a apărut în interiorul Partidului Social Democrat German și a avut drept rezultat
abandonarea rădăcinilor marxiste[5], în vreme ce comunismul a dus la formarea a numeroase partide
comuniste.
Deși mai sunt încă multe mișcări sociale și partide politice revoluționare marxiste în toată lumea, de
la prăbușirea Uniunii Sovietice și a statelor ei satelite, mai sunt relativ puține țări care au guverne
care se descriu drept marxiste. Deși într-un număr de țări occidentale sunt la putere partide social-
democrate, ele s-au distanțat cu multă vreme în urmă de legăturile lor cu Marx și cu ideile lui. În
prezent, numai Laos, Vietnam, Cuba și Republica Populară Chineză au guverne care se descriu ca
fiind marxiste. Coreea de Nord este descrisă în mod inexact drept marxistă, atâta vreme cât atât Kim
Ir-sen , cât și Kim Jong Il au respins ideile marxiste convenționale în favoarea variantei
„comunismului coreean” , juche. De asemena, despre Libia se afirmă uneori că ar fi comunistă,
dar Muammar Gaddafi a căutat să conducă țara către socialismul islamic. De
asemenea, Venezuela merge pe calea marxismului încă din anii 2000, când au început
naționalizările companiilor deținute de firme străine, până acum fiind naționalizate, succesiv, petrolul,
băncile și anumite intreprinderi, fapte ale guvernelor Chavez și Morales, care arată determinarea de
a merge pe linia marxistă de împroprietărire a poporului cu mijloacele de prooducție.
Unii dintre membrii școlilor de neamestec guvernamental și „individualism” cred că principiile statelor
moderne burgheze sau ale marilor guverne pot fi înțelese ca marxiste. Manifestul Comunist al lui
Marx și Engels include un număr de pași pe care societatea trebuie să îi facă pentru ca muncitorii să
se elibereze de societatea capitalistă. Unele dintre aceste măsuri apar ca fiind introduse în
forma Keynesianismului, a statului bunăstării, a noului liberalism și a altor schimbări ale sistemului
din unele țări capitaliste. Există persoane care cred că unii dintre reformatorii din statele capitaliste
sunt (sau au fost) „marxiști nedeclarați”, devreme ce ei sprijină politici care sunt similare cu pașii pe
care credeau Marx și Engels că trebuie să-i parcurgă o societate capitalistă dezvoltată. Alți indivizi
văd, în conformitate cu teoria marxistă a materialismului istoric, reformele capitaliste ca vestitori ai
viitorului comunist.
Pentru marxiști, aceste reforme reprezintă răspunsul la presiunea exercitată de partidele și
sindicatele clasei muncitoare, ele însele răspunzând la abuzurile resimțite din partea sistemului
capitalist. Mai mult, aceste reforme reflectă eforturile de „salvare” sau de „îmbunătățire” a
capitalismului (fără a-l aboli) pentru a face față prăbușirii pieței datorită ineficienței sistemului.