DESPRE INSECTE Spuneţi ce-ar putea să fie.

(Fluturele)
Colorat e ca o floare,
Trupul fin şi mic el are, Parcă-i floare zburătoare
Zboară vara pe câmpie, Şi are şase picioare!
(Fluturele)
Cine zboară printre flori
În zig-zag, de-atâtea ori?
Uite-aicea, pe o floare,
Două aripi gălbioare.
(Fluturele)
Aripi are,
Parcă-i floare.
Încotro a zburat oare?
(Fluturele)
De-o parte şi de alta două scuturi.
Eşti floarea care nu te scuturi.
O floare însă, zburătoare,
Doar gingăşie şi culoare.
(Fluturele)
Panseluţă zburătoare
Cu argint pe aripioare –
Colindă din floare-n floare.
(Fluturele)
Pe sub razele de soare
Zboară pe câmp o floare.
(Fluturele)
Printre petale de floare,
Zboară aripi gălbioare.
(Fluturele)
Mici pitici cu felinare
Umblă noaptea pe cărare.
(Licurici)
Licărul ce trece-n zbor
Îl vezi noaptea călător.
E un bec pentru furnici?
Felinar e?
Tu ce zici? (Licurici)
Turmă mică, târâtoare,
Paşte-n pomi, nu pe ogoare!
(Omizile)
Mică, dar voinică,
În spate ridică
Sacul cu povară
Să-l ducă-n cămară.
(Furnica)
Trec grăbite pe cărare
Patru sute de picioare.
(Furnicile)
Cine cântă toată vara
Prin fâneţe cu chitara?
(Greierele)
În loc să-şi caute mâncare,
El cântă vara pe ogoare.
(Greierele)
Zi şi noapte prin fâneţi,
Auzi mii de cântăreţi.
(Greierii)
Ghici, ce gâză mititică
Cară-ntruna şi ridică
Boabe de grâu, păpuşoi,
S-aibă iarna-n muşuroi?
(Furnica)
La trup are aripioare
Şi zboară din floare-n floare,
Harnică-i ca gospodina.
Ghiciţi cine-i? e …
(Albina)
Mititica şi drăguţă,
În stup cu regina stă.
Ea zboară din floare-n floare,
Mierea dulce s-o prepare.
(Albina)
La cap limbă cu miere,
La coadă limbă cu venin.
(Albina)
Inspectează floricele
Şi strânge nectar din ele!
(Albina)

Are-un ac micuţ şi fin,
Zboară lin din floare-n floare,
Acul este cu venin
Iar polenu-i pe picioare.
(Albina)
Ştiu o gâză hărnicuţă foc,
Strâns ă la mijloc,
Mereu zboară şi se duce
Pe la flori cu sucul dulce,
Îl adună pentru hrană,
În căsuţa din poiană.
Ştiţi voi oare cum o cheamă?
(Albina)
Din flori plicuri de dulceaţă
Strânge de cu dimineaţă.
(Albina)
Hărnicuţa gospodină
Strânge zahăr din grădină!
(Albina)
Printre fluturi şi lumini,
Strânge aur din grădini
Şi-l tot cântă, şi-l descântă,
Şi-l aşează-ntr-un palat
Dulce şi înmiresmat.
(Albina)
Stă la stup, că-i casa ei
Şi-ţi dă miere dacă vrei.
Însă, ştii că de-ai urlat
Una rea te-a înţepat
Şi ţipând cu gura plină
Te mai muşcă o...
(Albină)
Din flori, plicuri cu dulceaţă
Strânge chiar de dimineaţă.
(Albina)
Cară pulbere de stele
Şi dulceaţă din vâlcele.
(Albina)
Care gospodină
Strânge pentru cină
Zahăr din grădină?
(Albina)
Toată ziua ea adună
Din a florilor cunună,
Stropii de dulceaţă bună.
(Albina)
DESPRE ANIMALE DOMESTICE
Este un prieten bun,
El mă duce unde-i spun
Cu căpăstru şi cu şa,
Iarna-mi plimbă sania.
(Calul)
Roade oase,
Stă în cuşcă,
Pe duşmanii săi îi muşcă.
(Câinele)
E lânos şi stă la stână
Şi pe oi el le adună.
(Câinele)
Pe stăpân el îl păzeşte,
Pe duşman îl încolţeşte. (Câinele)
Când e frig, stă covrig,
Iar când vede un motan
Sare ca un năzdrăvan!
(Câinele)
Stă în lanţ, doarme în cuşcă,
Doar pe hoţ îl muşcă
Şi vesteşte pe oricine
Vine-n vizită la mine.
Ham, ham, ham,
Ce nume am?
(Câinele)
Slujba în gospodărie
El o face credincios
Şi primeşte drept răsplată
Câte-un… os.
(Câinele)

Un prieten credincios,
Fără frică, bătăios,
Hoţul frică de el are
Când îi iese în cărare.
Poţi să spui cum se numeşte
Cel ce curtea ţi-o păzeşte?
(Câinele)
Face sluj şi dă din coadă,
Ştie oasele să roadă,
Stă in curte, doarme-n cuşcă,
Te şi latră, te şi muşcă!
(Câinele)
Animalele din casă
Umblă adesea pe sub masă,
Dar când se întâlnesc,
Tare rău se mai sfădesc!
(Câinele şi pisica)
Are blana mătăsoasă,
La căldură toarce-n casă;
La lăbuţe-are ghetuţe –
Stau ascunse în pernuţe.
(Pisica)
Are şi mustăţi şi gheare,
Uneori ca tigrul sare.
Lângă mine n-o mai las!
Am şi-acuma semn pe nas!
(Pisica)
Cu pernuţe la lăbuţe,
Cine calcă-ncetişor
Parcă umblă pe covor?
(Pisica)
După sobă la bunica,
Toarce-ntruna mitica
Şi o cheamă Miaunica.
(Pisica)
Iată, bieţii şoricei
Fug iute din calea ei ?...
(Pisica)
Albă, neagră, pestricioară,
Sforăind în mustăcioară,
Dar când simte-un şoricel,
Ţup! Îl prinde sprintenel.
(Pisica)
Te zgârie, te ciupeşte,
Mereu se linguşeşte.
Pe şoareci îi pândeşte,
Din casă nu lipseşte.
(Pisica)
De-i mai pun: ochi de sticlă,
O mustaţă mică,
O ureche
Cu pereche,
Gura mică,
Se numeşte Miaunica.
Cine-i oare?
(Pisica)
Toarce-ntruna pe cuptor,
Fără fus, fără fuior,
Dar cum simte-un şoricel
Se repede după el.
(Pisica)
Să stea lângă sobă-i place,
N-are furcă, dar tot toarce.
Pe şoareci îi nimereşte,
Dar de câine se fereşte.
(Pisica)
Are mustăţi şi gheare,
Şoricelu-i de mâncare!
(Pisica)
Are coadă, are gheare,
Merge în patru picioare
Şi când nu-i acasă,
Joacă şoarecii pe masă.
Ghici, ghicitoarea mea! (Pisica)
Labe moi, trec pe oriunde,
În lăbuţe, gheare-ascunde!
(Pisica)
Cine îndrăgeşte focul
Şi-şi spală mereu cojocul,
Toarce-ntruna cu mult spor
Fără furcă şi fuior?
(Pisica)
Toarce zi şi noapte.
(Pisica)
Cenuşiu şi tare mic,
El se teme de pisic.
Stă pitit, deoarece
Se numeşte…
(Şoarece)
Mic, cu inima haină,
Roade sacul de făină!
(Şoricelul)
Roade peste tot ce-apucă
Şi-şi târăşte coada lungă.
Roade toată ziulica
Până îl prinde pisica.
(Şoricelul)
Ea este bună la toate,
Ne dă carne, ne dă lapte,
Iar viţei mititei
Se numesc copiii ei. (Vaca)
Este mare, coarne are,
Hrănită bine e-n stare
Să-ţi dea lapte şi smântână,
Brânză proaspătă şi bună.
(Vaca)
Laptele ce-l bei
Este tot al ei.
“Muu” e vorba ei,
Ghiceşte, dacă vrei!
(Vaca)
Un dovleac pe patru beţe,
Geme şunca în coteţe!
(Porcul)
Butoiaş cu patru beţe,
Ce mai carne de ospeţe!
De nas poartă un inel
Şi drept coadă, un cârcel.
(Porcul)
Cu râtul ei scormoneşte
Pământul îl răscoleşte,
El creste în bătătură,
Ne dă carne şi untură?
(Porcul)
În noroi se tăvăleşte,
Cu porumb el se hrăneşte,
Are coada covrigel
Şi la rât are inel.
(Porcul)
Vara buruieni îi dai
Toamna, boabe şi mălai,
Cartofi, sfeclă furajeră.
Grăsanul nostru de-aici
Iarna dă la schimb, şorici,
Cârnaţi, caltaboşi, cărniţă,
Şi-o gustoasă şunculiţă.
(Porcul)
Gât semeţ,
Picioare zvelte,
Poartă şaua în spinare
Şi duce omul călare.
Cine-i oare? (Calul)
Roşcat, negru sau bălan
Cu potcoavă la picior,
Face-ntruna tropa-trop
Şi aleargă la galop.
(Calul)
E un animal cuminte,
Nu-i place însă ploaia,
Paşte-n turmă şi dă lapte,
Dă şi lână şi e…
(Oaia)
Bucălaia de la stână
Ne dă miel, lapte şi lână!
(Oaia)
Are lâna lungă, creaţă,
Paşte iarba sus la stână
Şi-ţi dă caş şi brânză bună.
(Oaia)
Cu copite încălţată
Şi-n cojoc e îmbrăcată.
Rumegă la iarbă-ntr-una.
Ne dă carne, lapte, lână,
Adăpostul ei e-n stână.
(Oaia)
Blana ei e bună
De ciorapi de lână.
Bunicuţa-i face,
Pe când lână toarce.
Ghiceşte!
(Oaia)
E păzită zi şi noapte
Când mănâncă sau dă lapte,
Sau când doarme (că-i firesc)
De un câine ciobănesc.
Puiul i-l sacrificăm
Când de Paşte îl mâncăm.
De e neagră sau bălaie
Ştim cu toţii că e..
(Oaie)
Clăi de lână-n patru beţe
Pasc răzleţe prin fâneţe…
(Oile)
Are coarne şi bărbiţă,
Părul aspru şi-o codiţă.
Ea pe pomi se caţără,
Iedul drag îşi apără.
(Capra)
Are două mici corniţe,
Coadă scurtă şi bărbiţă,
Bea într-una multă apă,
Oare cum se cheamă?
(Capră)
Cărăuş vestit în turmă,
Duce oile din urmă.
(Măgarul)
Cu oile stâna-mparte
Şi cară desagi-n spate.
(Măgarul)
Roşcăţel, negru sau bălan,
Cu potcoavă la picior,
Face-ntruna tropa-tropa
Şi aleargă la galop.
(Calul)
Urechiat cu blana deasă
Stă mai mult pe lângă casă!
(Iepurele de casă)
E fricosul cel mai mare
Iute-aleargă-n depărtare,
Dar la morcovi de îl chem
Vine, doar să-i fac un semn!
(Iepurele de casă)
Cât e vară - cucurigu!
Cucurigu - când dă frigul!
Cine-i frate dumnealui?
Cum îl cheamă?
Poţi să-mi spui?
(Cocoşul)
Nu sunt ceas, nu cânt tic, tac,
Gălăgie însă fac,
Zorile eu le vestesc
Şi pe toţi eu vă trezesc?
Cocoşul)
La cap pieptene
Şi la coadă secere,
La grumaz coş cu grăunţe.
(Cocoşul)
Cine este pintenat ?
Şi ne cântă de pe gard ?...
Cucurigu!
(Cocoşul)
La cap pieptene,
La trup pepene,
La coadă secere,
La picioare răşchitoare.
(Cocoşul)
Cavaler împintenat,
Sus, pe gard, stă cocoţat
Şi tot strigă prin vecini
Că e şef peste găini!
(Cocoşul)
Roşior, împintenat,
Este primul la sculat.
Calcă ţanţoş, ostăşeşte,
Poartă cuşmă haiduceşte,
Cântă de te asurzeşte.
(Cocoşul)
Am un ceas cu pieptene
Şi-n coadă c-o secere.
Cine-i?
(Cocoşul)
Orologiu pintenat
Dimineaţa cântă-n sat.
(Cocoşul)
Ziua cotcodăceşte,
Ouăle şi le cloceşte,
Cu boabe ea se hrăneşte,
Ziceţi voi, cum se numeşte?
(Cloşca)
Cu ghearele scormonesc
Şi râme ştiu să găsesc.
Prieten îmi e cocoşu’,
Cel frumos cu pinten roşu,
Sigur sunt că mă ghiciţi,
Dar vă rog nu vă pripiţi?
(Găina)
Face ouă zeci si sute
Dacă-i dai grăunţe multe.
(Găina)
Ghemuleţ cu fraţi mai mulţi,
Piuind umblă desculţ,
După apă şi mâncare.
Puf de aur, puf de soare.
Cine-i oare?
(Puiul de găină)
Motocel, mititel, auriu,
Cu glasul viu,
Strigă tare: piu, piu, piu!
(Puiul)
Cioc, cioc, cioc în fortăreaţă
Sparge zidul către viaţă!
Ghemotocul auriu:
„Unde-i mama? Piu, piu, piu!”
(Puiul)
Am o pasăre rotată
Stă cu coada învolburată
Şi te-aleargă în curtea toată.
(Curcanul)
Cine-i mândru şi-nfoiat
Şi cu moţ de nas legat?
(Curcanul)
Am şi moţ, am şi mărgele,
Vai, cum mă mândresc cu ele!
În pene mă umflu tot
Şi sunt roşu, roşu, foc!
(Curcanul)
Se roteşte şi pufneşte,
Prin curte el se mândreşte
C-are coada evantai
Şi mărgele cum tu n-ai.
(Curcanul)
Ba îşi umflă penele
Şi-şi pune mărgelele,
Ca să facă pe măreţul,
Ba pe urmă, cântăreţul,
Cu gâtul lui costeliv,
Devine cam guraliv.
(Curcanul)
Atunci când sunt în ogradă
Ga, ga, ga se iau la sfadă,
Iar când sunt pe lângă lac,
Baie întruna fac.
(Gâştele)
Papucii ele caută
Şi fac o gălăgie…
Cu capul sunt sub apă,
Cine să fie?Cine să fie?
(Gâştele)
Jupâneasa durdulie,
Cu rochiţa cenuşie,
Lucrată din pene lucii,
Caută pe lac papucii.
(Gâsca)
Te-asurzeşte
Când grăieşte,
Spune-ntruna: ga, ga, ga,
Parcă numai s-ar certa. (Gâsca)
Cred că macu-i place tare
Zilnic cere-n gura mare
După atâta mac-mac-mac
Pleacă să înoate-n lac.
(Raţa)
Toată ziua stă pe lac
Şi ne cere mereu ... mac!
(Raţa)
Când o cauţi e pe lac.
Toată ziua: mac, mac, mac!
Şi te scoală dimineaţa!
Mac, mac, mac! Este …
(Raţa)
Lipa, lipa, talpă lată.
Maca, maca, ziua toată.
Trece lacul goană,
La înot e campioană.
(Raţa)
Balta o iubeşte,
Apa o doreşte,
Măcăie de zor,
Cine-o fi? Azor?
(Raţa)
Legănat e mersul meu,
Puii mei sunt "bobocei”
Şi la baltă merg cu ei.
Cu gâsca sunt rudă bună
Şi-n coteţ stăm împreună.
Dăm foloase omului,
Creştem lângă casa lui.
(Raţa)
Are mersul legănat,
Dar mai mult ea stă pe lac.
(Raţa)
E o pasăre ce-noată
Şi măcăie prin ogradă.
(Raţa)
Cine are ciocul lat,
Are mersul legănat,
Se îndreaptă către lac
Şi tot face...
Mac, mac, mac?
(Raţa)
Nu e mire, nici mireasă,
Are trenă mătăsoasă
Cu bănuţi frumoşi, verzui,
Hai ghiciţi numele lui!
(Păunul)
Cine şade în cuibar
Ca un cocoloş de var?
(Oul)
DESPRE ANIMALE SĂLBATICE
Ce este ţepos şi mic,
Şi mănâncă şerpi?
(Ariciul)
Animal cu capu-n jos
Şi este foarte ţepos,
De vrei să-l ridici de jos.
(Ariciul)
Pleacă moşu-ncet la vie
Cu scai mulţi pe pălărie!
(Ariciul)

Ghicitoarea ştiu că-ţi place.
Ce-i ca un burduf de ace,
Ca un pepene cu ţepi?
Ia gândeşte-te. Pricepi?
Şi răspunde-n doi, trei timpi,
Cine are mii de ghimpi?
Cui îi ustură şoriciul?
N-ai ghicit ca e…?
(Ariciul)
(T. Arghezi)
Are zeci de ace groase
Dar nu ţese nici nu coase.
(Ariciul)
Mititelul plin de ace,
Vine pe cărare-ncoace.
Şi la mine dacă-l chem,
Iute el se face ghem.
(Ariciul)
Din gradina lui Mihai,
De sub tufe de urzici
A ieşit un ghem de scai
Ca sa caute furnici.
Ce sa fie oare, ghici?
(Ariciul)
Noi cu acul tragem aţa,
El cu ace-şi apără viaţa!
(Ariciul)
Trece paşa pe uliţe
Cu trei mii de suliţe.
(Ariciul)
Cine trece-ncet pe uliţi
Înarmat cu mii de suliţi?
(Ariciul)
Are capul plin de ace.
De-l atingi, el ghem se face!
(Ariciul)
Dar pricepi,
N-are păr, ci numai ţepi!
(Ariciul)
Se tot plimbă fără grabă
Şi prin iarbă are treabă.
Dacă simte un duşman,
Se preschimbă-n buzdugan.
De-ai avea două cojoace,
Tot nu poţi scăpa de ace.
(Ariciul)
Pe luncă şi prin zăvoaie
Scoate moşul muşuroaie!
(Cârtiţa)
În cojoc întors pe dos
Mormăind morocănos,
Umblă pustnic prin pădure
După miere, după mure.
Vara-l vezi după vânat,
Iarna stă-n bordei culcat.
Când dezgheţurile vin,
S-a trezit şi…
(Moş Martin)
Umblă moşul prin pădure
După zmeură şi mure!
(Ursul)
Ştiţi voi cine umblă după mure
Şi trăieşte în pădure ?
(Ursul)
În bârlog petrece iarna,
La prisacă merge vara.
Mor, mor, mor...
(Ursul)
Vara umblă după miere,
Iarna doarme să prindă putere.
(Ursul)
Cu cojoacă şi desculţ
Umblă mormăind prin munţi!
Lenevos cum e, nu şagă,
Doarme dup-o vară-ntreagă
Şi visează el, vezi bine,
Numai miere de albine.
(Ursul)
Mormăind de zor prin iarbă,
La albina vine-n grabă
Miere să îi dea şi lui
Să mănânce cu ai săi pui.
(Ursul)
Iarna-şi vâră nasu-n blană
Şi din unghii îşi sug hrană,
Iar vara, sus pe munţi,
Zmeură culeg desculţi.
(Urşii)
Blana roşcată,frumoasă,
Coada-i lungă şi stufoasă,
Vine noaptea prin gradină,
Fură-o raţă şi-o găină.
(Vulpea)
Cumetriţa cea şireată
Vine-adesea prin vecini
Şi-amatoare se arată
De a “cumpăra” găini.
(Vulpea)
Roşcovana cea isteaţă
Umblă pe la cotineaţă.
(Vulpea)
Are-o coadă înfoiată,
Hoaţă este şi şireată
Dar e vai de coada ei
Când dă peste ea Grivei.
(Vulpea)
Coada ei e stufoasă,
De găini ea nu se lasă.
(Vulpea)
Roşioară şi codată
Umblă noaptea prin poiată
Şi la noi şi la vecini,
Ca să „cumpere” găini.
De plătit, nu le plăteşte
Şi pe loc le jumuleşte,
Hoaţa aste, cum se numeşte?
(Vulpea)
În scurteică îmbrăcată,
Dă târcoale la poiată.
Şi tot umblă prin pădure,
Ca ceva-ceva să fure.
(Vulpea)
Ce să fure dacă n-are?
Pare moartă-n drumul mare.
Despre cine vorba este?
O cunoaşteţi din poveste.
(Vulpea)
Cine-i doamna roşcovană,
Ce-şi tot plimbă mândra blană
De ici, acolo prin vecini,
Rost să facă de găini?
(Vulpea)
Cu coada stufoasă,
Cu bot ascuţit,
La coteţul nostru
Des a nimerit.
(Vulpea)
Găini, pui şi raţe,
Ia tot ce găseşte,
Hoaţa asta spuneţi:
Ştiţi cum se numeşte?
(Vulpea)
Plimbă-te codată
Cu blana roşcată
Prin pădurea toată,
Dar nu prin poiată,
Că Grivei, de vine,
Va fi vai de tine!
(Vulpea)
Cumătra cea roşcată
Şi din fire e şireată,
Se furişează-n grădini,
Dând iama pe la găini.
(Vulpea)
Îl zăreşti cam de departe,
Că-i sticlesc ochii în noapte,
Lângă stână stă la pândă
Ca să-i pice-o oaie blândă.
(Lupul)
Pădurar cu şubă sură,
Ce păzeşte, asta fură.
Lacom, hrăpăreţ, avan
S-ar tocmi la oi cioban.
(Lupul)
Pădurile ocoleşte,
După miel se prăpădeşte
Şi tot strigă: hau, hau, hau!...
Multă pradă vreau să iau.
(Lupul)
Sare iute pe crenguţe
Cu alune în lăbuţe.
Şi roşcată e blăniţa.
Cin-să fie?
(Veveriţa)
O sportivă cu renume
Umblă-n pomi după alune.
(Veveriţa)
Tuş ghiduş, coadă roşcată
Peste cetini aruncată.
(Veveriţa)
Ronţăie nuci şi alune
Sare graţioasă,
Coada-i e stufoasă –
De-o ghiceşti, îndată spune!
(Veveriţa)
Roşioară flacără
Pe copaci se caţără.
(Veveriţa)
Toată lumea-aşa îi spune:
„Mâncătoarea de alune”.
Ronţăind cu dinţişorii,
Macină ca roata morii.
(Veveriţa)
Casă, ca o gospodină,
Are o cămară plină,
Crengile-o-ndrăgesc şi-o saltă
De pe una pe cealaltă.
(Veveriţa)
Flăcăruie, flacără
Iute se mai caţără!
Uite-o, nu e!
Uite-o, nu e!
Mică e, dar coada-i mare,
Pe copaci în fugă suie
Şi din creangă-n creangă sare.
Roade nuci, îi plac alune…
Cum o cheamă? Haide, spune!
De-i vezi flacăra-codiţă,
Strigi îndată…
(Veveriţă)
În copac se caţără
Şi pare că scapără
Ca o flacără,
Uite-o, nu ;
Roade-alune.
Cum îi spune?
(Veveriţa)
Este tare mititică,
O zăreşti prin rămurică,
Însa coada ei stufoasă
O face aşa frumoasă.
Cu alune se hrăneşte,
Spuneţi voi cum se numeşte?
(Veveriţa)
Are coada măturoi,
Ochii mici, foarte vioi,
La urechi cu cănăfei
Şi la bot mustăţi vreo trei.
(Veveriţa)
Fuge, chiar la deal mai bine
Şi se teme de oricine.
Este mic şi drăgălaş
Şi se cheamă…
(Iepuraş)
Cum mănâncă un morcov mare
Frica-l pune pe picioare
Două lungi şi două scurte
Cin’ să fie el poznaşul,
Dacă nu e...
(Iepuraşul)
La deal repede şi fără ocol,
Iar la vale rostogol.
(Iepurele)
Urechiat cu haine sure
Stă pe câmp şi în pădure!
(Iepurele de câmp)
Lungi urechi, picioare lungi,
Doar cu puşca îl ajungi.
Doarme-n lan ori sub tufiş,
Tot cu ochii mari, deschişi.
Mustăciosul acesta, oare, e fricos?
Sau mi se pare?
(Iepurele)
Urechi lungi şi coadă scurtă,
Parcă-aleargă tot pe burtă.
Are-o hrană preferată:
Morcovi, varză şi salată.
(Iepurele)
Lungi urechi, mustăţi la bot,
O codiţă cât un ciot,
Ţopăie la vale,
Pe patru picioare
Câte două egale.
Cine-i oare? (Iepurele)
Urechi lungi, mustăţi, codiţă
Şi-o fărâmă de codiţă.
(Iepurele)
Fricos ca dânsul nu-i,
Se teme şi de umbra lui.
(Iepurele)
Codiţa mi-e mititică
Şi tremur mereu de frică.
Urechile-lungi de tot
Şi mustăţi am pe la bot.
Eu cu morcovi mă hrănesc,
Spuneţi voi, cum mă numesc?
(Iepurele)
Urechi lungi, mustăţi la bot
Coadă nu mai am de loc.
Sunt fricos nevoie mare,
Am doar morcovi de mâncare.
(Iepurele)
Urechi lungi, picioare lungi,
Nici cu puşca nu-l ajungi.
E fricos nevoie mare
Şi de-o frunză el tresare.
(Iepurele)
Motan cu blana tărcată
Şi cu coada mult scurtată,
La urechi are-agăţaţi
Doi cercei catifelaţi!
(Râsul)
Mândru şi încoronat,
Prin poieni este-mpărat!
(Cerbul)
Cine umblă mult prin lume
Şi tot se strigă pe nume?
(Cucul)
Singuratic şi hai-hui,
Îşi cântă numele lui.
(Cucul)
Tot îşi strigă numele
Sus, în pădurice;
Puii însă creşte…
Mica pitulice!
(Cucul)
Doar primăvara-n crânguri
I se-aude numele şi cântul.
Cântă des, însă puţin,
Puii-i ies în cuib străin.
(Cucul)
Toată ziua zboară-n zare
Şi din pliscu-i ciripeşte,
Iar când plouă se opreşte,
Sub streşini se zgribuleşte.
(Vrabia)
Lacomă, gălăgioasă
Ţopăie pe lângă casă!
(Vrabia)
Cip, cirip, cip, cirip,
Se aude-n pădurice.
Cine cântul dulce-şi zice?
Cine, ca n-o văd la chip?
(Vrabia)
Duce veste
Ca-n poveste
Şi oricui el ştie-a spune,
Că e semnul păcii-n lume.
(Porumbelul)
Pe picioare lungi, înaltă,
Paznică e peste baltă.
(Barza)
Să-mi ghiciţi o ghicitoare:
Înaltă, cu lungi picioare,
Pene negre pe-aripi are,
Peste broaşte e mai mare!
(Barza)
Cine crezi că este oare?
Cine-ntruna numai sare?
Ea trăieşte şi în lac
Şi tot strigă: oac, oac, oac!
(Broasca)
Oac, oac, oac,
Se-aude pe lac.
De te-apropii –
Cântăreţii iute tac!
(Broscuţele)
Umblă fără picioare!
Nu zboară, doar cu aripioare!
Ochii privesc,
Nici nu clipesc!
(Peştele)
Zână albă ca o vrajă
Lin pe apă ea pluteşte,
Între trestii stă de strajă
Şi în apă ea priveşte
Cine e? Cine-o ghiceşte?
(Lebăda)
O săgeată de cărbune
Zboară iute peste lume!
(Rândunica)
Sol de primăvară!
La trup, curată;
În zbor, săgeată;
Coada crestată…
Toamna pleacă iar,
Departe de ţară.
(Rândunica)
De cu primăvară,
Ca săgeata zboară,
Doamna noastră nouă
Cu coada în două. (Rândunica)
Negre şi-albe-s penele,
Coada parc-ar fi un V.
Pleacă de la noi din ţară,
Primăvara vine iară.
Zboară iute, este mică
Şi se cheamă…
(Rândunică)
Coada ca o furculiţă,
Roşioară sub bărbiţă.
Toamna plec de-aici din ţară,
Primăvara mă-ntorc iară.
(Rândunica)
Lângă voi stau fără frică
Şi mă cheamă...
(Rândunică)
Pasăre galbenă-n cioc,
Fluieră un cânt cu foc!
(Mierla)
Ce moţată, dragii mei,
A prins Creangă într-un tei?
(Pupăza)
E doctor vestit în crâng,
Dă cu ciocul târnăcop
Poc, poc, poc din loc în loc.
(Ciocănitoarea)
Şoricel cu aripioare
Poartă numele de floare!
(Liliacul)
Poartă-n spate o cetate
Şi din ea doar capu-l scoate!
(Ţestoasa)
Farfurie umblătoare
Cu cap, coada şi picioare.
(Ţestoasa)
Voinicel cu cornişoare
Umblă cu casa-n spinare.
(Melcul)
Cine umblă pe cărare
C-o cetate în spinare?
Are coarne, dar nu-mpunge,
Orice gâză-l poate-ajunge,
Că el mere-agale, agale,
Şi la deal, dar şi la vale.
(Melcul)
Cu căsuţa în spinare
Să alerge, nu e-n stare,
Dar pe unde trece lasă
Fire lucii de mătase.
(Melcul)
Stă întotdeauna-n casă,
Iar de ploaie nici că-i pasă
Şi, deşi n-are picioare,
Merge-agale pe cărare.
(Melcul)
Casa mare-şi duce-n spate,
Pe tălpici adevărate,
Iar pe unde trece lasă
Fir de-argint şi de mătase.
(Melcul)
Are coarne, dar nu-mpunge,
Şi pe leneşi îi ajunge!
(Melcul)
Merge, merge, greu ajunge!
Are coarne, dar nu-mpunge,
Iar când iese la plimbare,
Îşi ia casa în spinare. Cine-i?
(Melcul)
Duce singur casa-n spate.
Vezi cât e de mic, şi poate!
Da, dar vezi, şi casa-i mică
Ei, da’ totuşi o ridică
Mai ales că el nu are
Mâini, o coadă sau picioare.
Merge-ncet, nu se grăbeşte
Că e greu şi oboseşte
Seara nu-şi aprinde becul
Ci se culcă-n casă...
(Melcul)
Cine umblă-n ziua mare
Cu căsuţa în spinare?
(Melcul)
Nu e peşte, nici vapor
Uriaşul mărilor!
(Balena)
ANIMALE DIN JUNGLĂ, DE LA
POL
Nu-i pisică, nici motan
E vărgat şi roşcovan!
(Tigrul)
Uriaş cu nasul mare
Poartă oameni în spinare!
(Elefantul)

Are trompă,- i uriaş,

Merge leneş pe făgaş
Şi îi place după ploaie
Să se scalde în noroaie.
Cel din Asia e mai mic
Şi mai jucăuş un pic,
Cel din Africa-i mai mare
Şi de nimeni teamă n-are.
(Elefantul)

Animal cu chip de om
Ţopăie din pom în pom!
(Maimuţa)

Animal cu trup tărcat

Şi cu gât nemăsurat!
(Girafa)

Cărţile cu poze, toate,

Se întrec să ne-o arate.
Haina ei de stropi e plină
Şi-are-un gât cât o prăjină.
(Girafa)

Toată ziua poţi vedea

Un căluţ în pijama.
(Zebra)

Alb, greoi, cu părul fin,

Seamănă cu Moş Martin!
(Ursul polar)

Sunt „cumetre” cu grămada,

Însă albe ca zăpada!
(Vulpile polare)

Cine poate să-l ajungă

Pe acest alergător,

Care-şi poartă puii-n pungă?

Îl ghiciţi foarte uşor!
(Cangurul)