Determinarea densităţii lichidelor biologice

cu densimetrul şi picnometrul

I. Noţiuni teoretice
Densitatea unei substanţe este o mărime fizică caracteristică substanţei
respective. Densitatea absolută se defineşte ca fiind masa unităţii de volum.
m
 (1)
V
având ca unitate de măsură g/cm3 şi kg/m3.
Mărimile prin care se defineşte densitatea, respectiv masa şi volumul, sunt
dependente de presiune şi temperatură, aceşti factori influenţând valoarea densităţii. De
aceea, determinarea densităţii corpurilor solide şi lichide se va face la temperatură
constantă în tot timpul determinării, iar pentru gaze trebuie respectată şi condiţia
menţinerii constante a presiunii.
Deoarece determinarea densităţii presupune măsurarea masei şi a volumului, în
practică se determină densitatea prin comparatie cu densitatea unui corp de referinţă
(densitatea relativă), de obicei apa distilată pentru solide şi lichide şi aerul atmosferic
uscat pentru gaze.
Astfel, densitatea relativă se defineşte ca fiind raportul dintre densitatea ρ a unui
corp şi ρ0 densitatea corpului de referintă:

d (2)
0

iar pentru volume egale ale corpului de studiat şi a celei de referintă, relaţia devine:
m
d (3)
m0

Cele mai utilizate metode pentru determinarea densităţii lichidelor sunt:

- cu densimetre
- cu picnometre
- cu balanta Mohr-Westphal

a) Determinarea densităţii cu densimetrul

 Densimetrul numit şi plutitor liber sau areometru, fiind un instrument bazat pe
principiul plutirii corpurilor, este format dintr-un tub de sticlă, având prevăzută la partea
inferioară o umflătură unde se introduce mercur sau alice de plumb pentru menţinerea
sa în poziţie verticală la introducerea în lichide. Citirea valorii densităţii relative se face
cu ajutorul unei scări gradate aflată pe tija densimetrului.
Se utilizează truse de densimetre gradate diferit pentru intervale de densitate
diferite. Lichidul de analizat se introduce într-un cilindru uscat şi se aduce la
temperatură constantă. Densimetrul perfect uscat se introduce în lichid, iar măsurarea
densităţii se face când densimetrul ocupă o poziţie verticală fără să atingă pereţii
vasului. Se citeşte gradaţia de la nivelul meniscului lichidului. Pentru o precizie mai
mare citirea se repetă de mai multe ori şi se face media determinărilor.

b) Determinarea densităţii cu picnometrul

Picnometrele sunt vase de sticlă de diferite forme în funcţie de tipul de
determinare. Au capacitate cunoscută înscrisă pe vas, ca de altfel şi temperatura de
lucru.
În cadrul lucrării se va urmări determinarea:
- punctului zero al balanţei;
- masei picnometrului gol;
- masei picnometrului pentru soluţii date şi pentru apa distilată;
- densităţii relative

II. Parte experimentală

Mod de lucru:
A. Determinarea densităţii absolute a unui lichid biologic:
- se determină punctul zero al balanţei;
- înainte de folosire, se spală picnometrul cu apă distilată, se clăteşte cu acetonă
şi se şterge cu un tifon uscat;
- se cântăreşte picnometrul gol împreună cu dopul, valoarea masei se notează
cu m1;
- se umple picnometrul cu lichidul de studiu (soluţia 1);
 - se închide picnometrul cu dopul rodat care este prevăzut cu un canal capilar
(sau tub lateral) prin care se elimină surplusul de lichid.
- se citeşte masa picnometrului cu soluţia 1, masa respectivă notându-se cu m2.

Figura 11.1. Determinarea densităţii cu picnometrul.

Densitatea absolută se calculează cu formula:

m m2  m1
  (4)
V V
unde: V = volumul picnometrului, în cm3 (scris pe vas)
ρaer = densitatea aerului în conditii normale (0.0012g/cm3)
- se procedează în mod asemănător, cu determinarea densitătii soluţiei 2.
B. Determinarea densitătii relative a unui lichid biologic:
Densitatea relativă d este raportul dintre densitatea ρ a unui corp şi densitatea ρ o
a lichidului de referintă - apă distilată:
 m2  m1
d  (5)
0 m3  m1

unde: m3 = masa picnometrului cu apă distilată.

- se goleşte picnometrul şi se blochează balanţa.
Rezultatele experimentale se trec în tabelul de mai jos.

Masa
Soluţi
picnometrului d
a
m1 m2 m3
1
2

Importanţa densimetriei în practica medicală

 Determinarea densităţii lichidelor biologice are multe aplicaţii clinice. De
exemplu: determinarea densitătii urinii permite, alături de alte metode, diagnosticarea
unor afecţiuni renale.
Creşterea densitătii urinii peste 1.022 (valoarea normală este cuprinsă între
1.015 şi 1.022), apare în nefropatii glomerulare compensate; în cazul glicosuriei atinge
1.030 şi chiar mai mult.
Scăderea densităţii urinii apare în insuficienţa renală decom-pensată, în
nefropatii cu lezarea predominantă a tubilor distali (sub 1.010).
De menţionat şi variaţii fiziologice ale densităţii urinii:
- în raport excesiv de apă,
- în pierderi extrarenale de apă,
- în funcţie de vârsta pacientului.
Densitatea urinii se determină în urina colectată pe 24 de ore.