EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII – artă poetică modernistă

De LUCIAN BLAGA
TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME -

Poezia 'Eu nu strivesc corola de minuni a lumii' de Lucian Blaga este o artă poetică modernă, alături de
'Testament' de Tudor Arghezi şi 'Joc secund' de Ion Barbu. Poezia deschide volumul de debut, 'Poemele luminii'
şi are rol de manifest literar. Dacă Arghezi punea în centrul artei sale poetice problema limbajului şi a 'cuvintelor
potrivite', Blaga accentuează raportul dintre poet şi lume şi dintre poet şi creaţie. În această poezie autorul face
distincţia între cele două tipuri de cunoaştere. Cunoaşterea paradisiacă este cunoaşterea de tip raţional, care
reduce misterul lumii prin intermediul logicii şi al intelectului. În schimb, cunoaşterea luciferică este bazată pe
intuiţie, pe imaginaţie, pe trăiri interioare, putând fi echivalată cu o cunoaştere de tip poetic. În creaţia
autorului se observă în mod clar opţiunea pentru al doilea tip de cunoaştere.
În poezia 'Eu nu strivesc corola de minuni a lumii' rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le
potenţa prin trăirea interioară, creatorul pătrunzand în tainele Universului, sporindu-le.
Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în faţa marilor taine ale Universului conform căreia cunoaşterea
lumii este posibilă numai prin iubire. Poezia este scrisă sub forma unei confesiuni lirice, în care Lucian Blaga
adoptă formula lirismului subiectiv, subliniat de atitudinea poetică transmisă în mod direct şi prin mărcile
lingvistice ale subiectivităţii: pronumele personale la persoana I singular: 'eu' (care se repetă de cinci ori pe
parcursul poeziei), adjectivul posesiv de persoana I: 'mea', verbele la persoana I: 'nu strivesc', 'nu ucid',
'întânlesc', 'sporesc', 'îmbogăţesc”, 'iubesc'.
Titlul include o metaforă revelatorie, 'corola de minuni a lumii', care semnifică ideea cunoaşterii luciferice.
'Corola de minuni a lumii', imagine a perfecţiunii, a absolutului, prin ideea de cerc, de întreg, semnifică
misterele universale, iar rolul poetului este de a adânci, de a spori taina.
Incipitul reia titlul poeziei, aflându-se în relaţie cu versurile care încheie arta poetică: 'Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii [...] căci eu iubesc / Si flori şi ochi şi buze şi morminte'. Faptul că această artă poetică începe cu
pronumele personal 'eu' atrage atenţia asupra ipostazei eului liric, care este un eu stihial, exacerbat. Încă din
primul vers al poeziei se subliniază poziţia pe care o adoptă poetul în legătură cu misterele lumii, el refuzând să
le cunoască în mod raţional, fapt exprimat prin verbul la forma negativă 'nu strivesc'. Ideea se menţine pe
parcursul operei prin intermediul altor verbe semnificative: 'nu ucid', 'sporesc', 'îmbogăţesc', 'iubesc'.
Opera literara este structurata in trei secvente de structura antitetice; prima secventa contine primele cinci
versuri in care eul poetic defineste viziunea proprie asupra universului, a doua secventa (versurile 6-14) si cea
de a treia care se intinde pe versurile 16-20 si reia ideea de iubire a universului asupra caruia se reflecta
cunoasterea luciferica. Forma negativa a verbelor 'nu strivesc', 'nu ucid' sunt sugestia unei acceptari a lumii in
perfectiunea ei.
In prima strofa apare ampla enumeratie 'in flori, in ochi, pe buze ori morminte' care semnifica frumusetea,
cunoasterea, sarutul si marea taina a mortii. A doua strofa aprinde apozitia dintre 'lumina mea' si 'lumina
altora', aceasta corespunde celor doua tipuri de cunoastere si anume luciferica si paradisiaca. A treia strofa are
o nuanta cauzala, exprimand atitudinea eului liric fata de tainele care se realizeaza numai prin iubire.
In concluzie, datorita elementelor prezentate mai sus si elementelor prozodice specific moderne (masura
inegala a versurilor), putem afirma ca in opera citata apar influente mitice si filosofice, creandu-se astfel un
puternica caracter reflexiv al limbajului. Totodata, opera se incadreaza in categoria artelor poetice moderniste,
interbelice.