Norii

Nori cumulus deasupra Australiei

Un nor este o masă vizibilă de picături de lichid condensat (apă pe planeta Pamânt) sau de cristale
de gheață sublimate care se găsește în atmosferă deasupra suprafeței Pământului sau deasupra unei
alte planete ce posedă atmosferă. Există o ramură specială a meteorologiei care studiază norii,
nefologia.

Pe planeta Pamânt, substanța care se condensează este apa, care formează picături foarte mici de
apă sau de cristale de gheață (de obicei de 0,01 mm în diametru), care fiind înconjurate de un număr
imens de alte picături asemănătoare, produc efectul vizibil de nori având culori variind de la albul
pur (când proporția de cristale de gheață este mare) până la nuanțe foarte închise de gri (pentru
norii ce conțin picături de apă în proporție majoritară). O altă cauză a culorii norilor variind între alb
și negru, trecând prin nenumărate nuanțe intermediare de gri, este grosimea acestora, deoarece
norii reflectă la fel toate lungimile de undă ale luminii solare albe. Totuși, cu cât norul este mai gros
și mai dens, cu atât culoarea este mai închisă, din cauza absorbției luminii produsă în interiorul
norului.

Deplasarea norilor (în redare rapidă) în apropiere de Seloncourt, Franța.

Estetica norilor
 Nori cumulus mediocris

Norii se formează când vaporii invizibili de apă din aer se condensează în picături de apă vizibile sau
în cristale de gheață. Acest fenomen se produce în trei modalități distincte.

1) Aerul este răcit sub punctul de saturație. Aceasta se întâmplă când aerul intră în contact cu o
suprafață rece sau cu o suprafață care se răcește prin iradiere, sau în cazul în care aerul este răcit de
expansiunea adiabatică, care este datorată creșterii în altitudine. Aceasta se poate întâmpla:

 de-a lungul fronturilor calde și reci, așa numita ridicare frontală;

 când aerul se ridică în susul versantului unui munte și se răcește în timp ce se înalță în atmosferă
(ridicare orografică);
 prin convecția cauzată de încălzirea unei suprafețe prin expunere la soare, numită încălzire diurnă;
 atunci când aerul cald trece pe de-asupra unei suprafețe mai reci cum ar fi o suprafață de apă rece
sau o platformă de eroziune, alpină sau nu.

2) Norii se pot forma atunci când se amestecă două mase de aer care sunt ambele sub punctul de
saturație. De exemplu respirația într-o zi rece, evaporarea apei Oceanului Arctic, etc.

3) Aerul rămâne la aceeași temperatură dar absoarbe mai mulți vapori de apă, până când ajunge la
saturație.

Apa dintr-un nor obișnuit poate avea o masă de câteva milioane de tone. În orice caz, volumul unui
nor este corespunzător de mare, iar densitatea vaporilor este de fapt destul de scăzută încât curenții
de aer de desubtul și din interiorul norului să fie capabili să susțină picăturile suspendate în aer. De
asemenea, condițiile din interiorul unui nor nu sunt statice: picăturile de apă se formează și se
evaporă în mod constant. O picatură de apă obișnuită are o rază de 1 x 0.00001 m și o viteză
terminală de circa 1–2 cm/s. Aceasta oferă picăturilor de apă destul timp să se reevapore când cad în
aerul mai cald de sub nor.

Majoritatea picăturilor se formează când vaporii de apă se condensează în jurul unui nucleu de
condensare, o particulă minusculă de fum, praf, cenușă sau sare. În condiții de suprasaturare,
picăturile de apă se pot comporta ca nuclee de condensare.
Picăturile de apă care sunt destul de mari pentru a cădea pe pământ sunt produse în două feluri. Cel
mai important se presupune a fi Procesul Bergeron, descoperit de către Tor Bergeron, care
afirmă[necesită citare] că picăturile de apă suprarăcite, împreună cu cristalele de gheață dintr-un nor,
interacționează și duc la creșterea rapidă a cristalelor de gheață, care precipită din nor și se topesc în
timp ce cad. Acest proces are loc de obicei în nori ai căror vârfuri au temperaturi de mai puțin de -15
°C. Al doilea proces important este acela de coliziune și captare, care are loc în nori cu vârfuri mai
calde, în care coliziunea picăturilor de apă care se ridică și coboară, produce picături din ce în ce mai
mari, care sunt în final destul de grele pentru a cădea pe pământ sub formă de ploaie. În timp ce o
picătură cade printre alte picături mai mici care o înconjoară, ea produce o “trezire” care atrage
câteva dintre picăturile cele mici în coliziuni, ajutând astfel la răspândirea procesului. Această
metodă de producere a picăturilor de ploaie reprezintă mecanismul primar în norii stratiformi joși, și
în micii nori de tip Cumulus.

Precipitație (meteorologie)
Precipitațiile atmosferice reprezintă orice formă de apă care cade din atmosferă pe pământ. Formele de
precipitații sunt: ploaia, zăpada (ninsoarea), lapovița, grindina, ploaia înghețată, măzărichea, chiciura și
virga. Precipitațiile sunt o componentă de bază a circuitului apei în natură.