Sunteți pe pagina 1din 4

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 10325/182/2013

DECIZIA CIVILĂ NR.931/A


Ședința publică din 25 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P__ V_______
Judecător: H____ M______
Grefier: B_____ D___

Pe rol fiind pronunțarea soluției la apelul declarat de către apelantul I____________


DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M___,
____________________.37 împotriva sentinței civile nr. 4359/20.05.2014 pronunțată de
Judecătoria Baia M___ în contradictoriu cu intimatul D_____ A________ D__, cu domiciliul în
Baia M___, ____________________.2, ________________ obiect anulare proces verbal de
contravenție.
Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 04
iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă
din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 394, art. 396 raportat la art. 482
din Noul Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției la data de 11 iunie 2015 și 25
iunie 2015, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:


Prin sentința civilă nr. 4359/20.05.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M___ în dosar
nr.XXXXXXXXXXXXXX s-a admis plângerea formulată de către petentul D_____ A________
D__ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș și anulat
procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 13.08.2013, încheiat de
intimat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în cuprinsul procesului-verbal
de constatare a contravenției, încheiat de un agent constatator din cadrul IPJ Maramureș,
________ nr. xxxxxxx din data de 13.08.2013, se precizează că la aceeași dată, ora 18.55,
petentul a condus autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, în
care se afla singur, pe _________________________ M___, cu viteza de 119 km/h, abatere
constatată cu aparatul radar montat pe autoturismul MAI xxxxx și filmat pe hard-ul XNF – 1.
În aceste condiții în sarcina petentului s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 48
din OUG nr. 195/2002, pentru care i-au fost aplicate sancțiunea amenzii în cuantum de 720 lei
și măsura suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea
prevederilor art. 17 din OG nr. 2/2001.
Petentul susține că nu a circulat cu viteza menționată în procesul-verbal contestat.
În ceea ce privește fapta contravențională reținută în sarcina petentului, art. 48 din OUG nr.
195/2002 instituie în sarcina conducătorului auto obligația de a respecta regimul legal de viteză
și de a o adapta în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în
condiții de siguranță.
Potrivit prevederilor art. 109 alin. 2 din OUG nr.195/2002 “constatarea contravențiilor se poate
face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate
metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”. Instanța
reține faptul că natura acestei contravenții presupune, în mod obligatoriu, constatarea
săvârșirii sale cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Instanța constată, din documențatia depusă la dosar de intimat, că cinemometrul care a
înregistrat fapta imputată petentului îndeplinește condițiile de funcționare prescrise de NML
021-05 și că agentul constatator era abilitat să opereze acest aparat.
Procedând la vizionarea înregistrării video puse la dispoziție de intimat, instanța observă că
aparatul radar, montat pe mașina poliției staționată lângă carosabil, înregistrează un
autoturism de culoare neagră, care se deplasează pe același sens de mers, în interiorul
localității, la data de 13.08.2013, ora 18.55.50 cu viteza de 119 km/h. În urma acestei
înregistrări de viteză, echipajul de poliție se angajează în urmărirea autoturismului în cauză,
însă agentul de poliție nu reușește să surprindă cu aparatul radar numărul acestuia de
înmatriculare, ieșind din raza vizuală a acestuia.
Potrivit prevederilor art. 3.5.1 din NML 021-05 “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație
a autovehiculelor (cinemometre)” înregistrarea efectuată cu aparatul radar trebuie să cuprindă
„imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al
acestuia”.
Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că fapta contravențională prevăzută de art. 48
din OUG nr. 195/2002 nu este imputabilă petentului, întrucât intimatul nu a reușit să
dovedească săvârșirea acestei fapte, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Pentru aceste considerente instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată
împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției CP nr. xxxxxxx din data de
13.08.2013.
Intimatul I.P.J. Maramureș a formulat apel prin care a solicitat în principal schimbarea
sentinței și respingerea în tot a plângerii. Motivele de apel au fost susținute oral, sentința fiind
criticată pentru greșita aplicare a legii și interpretare a probațiunii, susținându-se că prima
instanță a apreciat eronat că înregistrarea pe suport CD, depusă în probațiune de către
apelantul-intimat, nu permite atribuirea vitezei de 119 km/h vehiculului condus de intimatul –
petent.
Intimatul – petent D_____ A________ D__ nu a depus întâmpinare la apel .
În apel nu s-au administrat probe .
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel care s-au
invocat și potrivit art. 476-479 Cod procedură civilă, fără a se constata motive de ordine
publică, Tribunalul reține:
Sentința primei instanțe este legală și temeinică întrucât unica probă legală și esențială a
săvârșirii contravenției prevăzute de art.48 și art.100 alin.2 coroborat cu art.102 alin.3 lit.e) din
O.U.G. nr.194/2002 și anume înregistrarea depusă la dosar de către apelantul I.P.J.
Maramureș nu respectă exigențele prevăzute de art.109 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002
coroborat cu art.181 alin.2 și art.181 din H.G. nr.1391/2006.
Prin procesul-verbal de contravenție CP nr. xxxxxxx, încheiat de apelantul-intimat la data
13.08.2013, petentul D_____ A________ D__ a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției
prevăzută de art.48 coroborat cu art.102 alin.3 lit.e) din O.U.G. nr.195/2002 cu amendă în
cuantum de 720 lei și 9 puncte de penalizare, reținându-se că la aceeași dată, ora 18.55, a
condus autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, în care se afla
singur, pe _________________________ M___, cu viteza de 119 km/h, abatere constatată cu
aparatul radar montat pe autoturismul MAI xxxxx și filmat pe hard-ul XNF – 1. S-a aplicat și
măsura suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Așa cum reține și prima instanță, tribunalul constată că înregistrarea pe suport CD,
depusă în probațiune de către apelantul-intimat, nu permite atribuirea vitezei de 119 km/h
vehiculului condus de intimatul – petent D_____ A________ D__.
Unica probă legal admisibilă pentru a face dovada săvârșirii contravenției prevăzute de art.48
coroborat cu art.102 alin.3 lit.e) din O.U.G. nr.195/2002 nu este relevantă atât datorită lipsei de
acuratețe a înregistrării,din care reiese că aparatul radar, montat pe mașina poliției staționată
lângă carosabil, înregistrează un autoturism de culoare neagră, care se deplasează pe acela și
sens de mers, în interiorul localității, la data de 13.08.2013, ora 18.55.50 cu viteza de 119 km/h.
Deși echipajul de poliție se angajează în urmărirea autoturismului în cauză, înregistrarea nu
redă numărul de înmatriculare al acestuia.
Potrivit prevederilor art. 3.5.1 din NML 021-05 “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație
a autovehiculelor (cinemometre)” înregistrarea efectuată cu aparatul radar trebuie să cuprindă
„imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al
acestuia”.
Depășirea limitei de viteză legală se constată cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și
verificate metrologic. Potrivit art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002
dacă fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic
omologat și verificat metrologic, politistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a
contravenției, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducatorului de
vehicul.
Pentru ca înregistrarea să constituie o probă legală și concludentă trebuie să cuprindă conform
art. 3.5.1 din NML 021-05 imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență
numărul de înmatriculare al acestuia și valoarea vitezei măsurate, or, din înregistrarea CD
depusă de către intimat nu rezultă nici un element care să ateste că apelantul-petent a circulat
la momentul înregistrării cu viteza de 119 km/h .
Această cauză de nulitate a procesului – verbal subzistă în condițiile în care conducătorul auto
sancționat contravențional a contestat atât viteza cu care a circulat, cât și înregistrarea depusă
în probațiune.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă apelul va fi
respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE


ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de către intimatul I____________ de Poliție al Județului
Maramureș împotriva sentinței civile nr.4359/20.05.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M___
în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25.06.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER


P__ V_______ H____ M______ B_____ D___

S-ar putea să vă placă și