Ce este radiația ionizantă?

Radiația ionizantă este un tip de energie eliberată de atomi care se deplasează sub
formă de unde electromagnetice (raze X sau gama) sau particule (neutroni beta sau
alfa). Acest tip de radiație are suficientă energie pentru a rupe legăturile chimice și
a forma ioni. Dezintegrarea spontană a atomilor se numește radioactivitate, iar
energia în exces emisă este o formă de radiație ionizantă. Elementele instabile care
dezintegrează și emit radiații ionizante se numesc radionuclizi.

Omul trăieşte pe Pământ supus continuu acţiunii unor multiplii agenţi ambientali,
printre care se numără şi radiaţiile ionizante. Radiaţiile ionizante sunt acele radiaţii
care au proprietatea de a ioniza materia cu care interacţionează.

Majoritatea radiaţiilor sunt de origine naturală la care omul a adăugat în ultima sută
de ani şi pe cele artificiale datorate propriei activităţi. Descoperirea energiei
nucleare este considerată una din cele mai mari realizări a secolului XX, însă
utilizarea radiaţiilor în multiple domenii economice în prezent înseamnă şi
extinderea problemelor de sănătate produse de aceste radiaţii, de la nivel de mediu
ocupaţional la cel de mediu general populaţional, cu alte cuvinte o problemă de
sănătate publică. După accidentul nuclear de la Cernobîl (Ucraina) în aprilie 1986 a
crescut preocuparea şi interesul societăţii civile pe glob, deci şi la noi, privind
efectele asupra sănătăţii induse de expunerea la radiaţii ionizante. Această situaţie a
impus căutarea şi adoptarea de măsuri cu eficienţă maximă în protejarea
individuală şi colectivă împotriva acestor radiaţii.
 Surse de radiație

Suntem cu toții expuși la diferite cantități de radiații ionizante din mai multe surse,
atât naturale (cosmice sau terestre), cât și produse de om (de exemplu, utilizări
medicale, centrale nucleare, căderi radioactive ca urmare a experimentelor cu arme
nucleare efectuate cu mulți ani în urmă). Radiațiile ionizante sunt utilizate pentru a
diagnostica și a trata boli. Nivelul individual de expunere la radiațiile ionizante
depinde de diferite aspecte ale vieții, s-a calculat că doza medie anuală din surse
naturale este de 2,4 mSv, dar există mari variaţii în funcţie de regiunea de locuit.

Radiațiile naturale

Sursele naturale genereaza 85% din expunerea totală a populatiei globului. Ele sunt
reprezentate de: - radiaţia extraterestră, reprezentată de radiaţia cosmică prin
radionuclizi cosmogenici = 10%, aproximativ 0,4 mSv/an; - radioactivitatea
naturală a solului, prin radionuclizii din seria radioactivă a uraniului (238, 235),
thoriului (232), potasiului (40) - radioactivitatea naturală a aerului, generată de
descendenţii de viaţă scurtă ai radioizotopilor radonului, aproximativ 1,3 mSv/an -
radioactivitatea naturală a apei, vegetaţiei, alimentelor şi a omului însuşi.

Surse artificiale

Sursele artificiale genereaza 15% din expunerea totala a populatiei globului. Ele
sunt reprezentate de: - expunerea medicală, aproximativ 13%, echivalent a1
mSv/an. Expunerea medicală este expunerea la radiaţii ionizante suportată de
indivizi din populaţie ca parte a propriului tratament sau diagnostic; - expunerea
profesională repreyintă aproximativ 0,2%. Expunerea profesională include
expunerile la radiaţii ionizante suportate în timpul lucrului, indiferent de sursa lor.
Acestea au fost calculate, în medie: 4-5 mSv/an pentru minerii din minele
uranifere, 2-3 mSv/an pentru echipajele de la bordul avioanelor, 1-2 mSv/an pentru
minerii din minele neuranifere, 2,5 mSv/an pentru un operator de reactor nuclear, 1
mSv/an pentru un tehnician în radiografiere industrială, 0,5 mSv/an pentru un
lucrător din domeniul medical. - alte expuneri ale populaţiei apar prin activităţi
industriale, de cercetare, de testare a armelor nucleare (mai crescute in 1964-1965),
accidente nucleare (ex. după Cernobâl, 250.000 persoane au primit 5- 10 mSv în
anul ce a urmat accidentului, 9000 de persoane au primit 100-200 mSv în anul
imediat următor accidentului), pierderi sau furturi de surse radioactive.
 Efectele asupra sănătăţii

Efectele asupra sănătăţii ale expunerii la radiaţii ionizante au fost descrise curând
după descoperirea radiaţiilor şi substanţelor radioactive. Expunerea la o doză
foarte mare de radiaţii poate conduce în scurt timp la arsuri ale pielii, stări
de vomă şi hemoragii interne; organismul nu poate genera celule noi într-
un timp foarte scurt. Expunerea îndelungată la doze mai mici de radiaţii
poate cauza apariţia cu întârziere a cancerului şi posibil a unor boli
ereditare, lucru constatat în special la supravieţuitorii bombardamentelor
de la Hiroshima şi Nagasaki.

Efectele biologice apar în urma interacţiunii radiaţiilor ionizante cu atomii cu

număr atomic mic (carbon, hidrogen, oxigen, azot) care constituie materia vie. Din
această interacţiune rezultă o energie care este comunicată unui atom sau unei
molecule, ceea ce defineşte transferul de energie şi care conduce la ionizări,
excitări sau acumulare simplă de energie termică. Efectele radiaţiilor ionizante pot
fi privite prin prisma TIMP şi atunci se clasifică în imediate şi tardive, şi sunt
somatice sau apar la descendenţi (fătul expus in uter), sau prin GRADUL DE
AFECTARE (efecte benigne, efecte maligne, efecte letale). Efectele biologice din
punct de vedere al radiobiologiei se clasifica in deterministice şi stocastice.

Efectele deterministice se caracterizează prin următoarele aspecte: - au prag de

apariţie (sub acest prag nu apar efecte biologice) - severitatea efectelor creşte cu
doza - efectele se datorează morţii celulelor dintr-un tesut - au o doză-prag – de
câţiva Gray - sunt specifice în funcţie de ţesutul afectat.
 Radiosensibilitatea celulară şi a organelor

În general, cele mai radiosensibile celule sunt cele care se divid foarte rapid, au un
timp lung până la terminarea diviziunii (la începutul diviziunii, în faza
intermediară) şi sunt nediferenţiate (celule stem) urmind sa se specializeze la
maturitate. Exemple ale aşa numitei legi ale lui Bergonie şi Tribondeau includ
celule imature ale sângelui, celule ale peretelui intestinal, celule fetale, etc.
Muşchii şi celulele nervoase sunt relativ insensibile la radiaţii. Datorită faptului că
radiosensibilitatea unui organ este determinată de sensibilitatea celulelor
constituente, vătămări semnificative ale acestor celule se manifestă adesea prin
simptome clinice ca scăderea numărului elementelor figurate ale sângelui, boala
radiaţiilor, defecte congenitale, etc., iar pe termen lung o creştere majoră a riscului
de apariţie a cancerului.

Celulele prezintă sensibilitatea cea mai mare atunci când se reproduc. Prezenţa
oxigenului în celulă creşte radiosensibilitatea. Celulele anoxice ,tind să fie inactive
şi astfel mai puţin radiosensibile. Un exemplu de variaţie drastică a
radiosensibilităţii este cel al unei tumori maligne: celulele din stratul exterior au o
rată foarte mare a diviziunii şi un aport ridicat de sânge şi oxigen implicând o
radiosensibilitate foarte mare spre deosebire de cele din interior care pe măsură ce
tumora se extinde, au un aport tot mai scăzut de oxigen şi nutrienţi, deci o
radiosensibilitate foarte scăzută. Pe măsură ce tumora este expusă la radiaţii, stratul
exterior de celule este distrus ducând la micşorarea în dimensiune şi expunerea
straturilor interne de celule canceroase precum şi creşterea radiosensibilităţii
acestora. Distrugerea tumorii nu reprezintă o problemă, dar distrugerea fără a
afecta ţesutul sănătos din jurul tumorii reprezintă ţelul terapiei cancerului. Aşadar,
doze fracţionate sunt administrate pacienţilor pentru ca tumora să scadă gradual şi
ţesutul sănătos din jurul tumorii să se poată auto-repara şi recupera în urma
vătămărilor (eventuale) provocate de radiaţii.
 Efecte biologice

Efectele asupra corpului omenesc ca rezultat al vătămărilor celulelor se clasifică în

două clase: somatice şi ereditare. Efectele somatice apar în urma vătămării
celulelor corpului şi se manifestă doar la persoana expusă, iar efectele ereditare
(sau genetice) sunt rezultatul mutaţiilor apărute la nivelul celulelor reproducătoare
ale unui individ expus şi care se pot manifesta la nivelul urmaşilor, copii sau mai
departe, la generaţii ulterioare. Din punct de vedere al probabilităţii apariţiei
efectelor biologice somatice acestea sunt clasificate în efecte deterministe şi efecte
stocastice (aleatorii). Efectele deterministe apar după depăşirea unui prag al
expunerii şi sunt certe, iar efectele stocastice nu au prag şi prezintă o
proporţionalitate între doză şi probabilitatea de apariţie a efectului.

Cum afectează sănătatea accidentele nucleare?

Efecte biologice au fost observate pentru expuneri acute, care înseamnă doze mari
primite în perioade scurte de timp (una,doua zile). Expunerea acută a corpului la
mai mult de 2 Gy (200 rad), mult mai mult decât primeşte un expus profesional în
toată activitatea lui, poate vătăma un număr suficient de celule pentru a produce
simptome ale bolii radiaţiilor care se manifestă într-o perioadă scurtă, câteva zile
până la câteva săptămâni de la expunere. Efectele imediate somatice pot include
simptome cum ar fi schimbări ale compoziţiei sângelui, ameţeli, cefalee, stare de
vomă, pierderea părului, diaree, tulburări nervoase, hemoragie şi chiar moartea. În
ceea ce priveşte moartea individului, se utilizează totuşi mărimi probabilistice care
sunt exprimate prin doza letală (LD-lethal dose în lb. engleză). Fără asistenţă
medicală, jumătate din persoanele expuse acut pe tot corpul la 4 Gy (400 rad) pot
muri într-o perioadă de 60 de zile (LD50/60). Altfel spus un individ expus la 4 Gy are
probabilitatea de 50% de a deceda în 60 de zile dacă nu i se acordă asistenţă
medicală de specialitate. Indiferent de asistenţa medicală, persoanele iradiate la
expuneri acute de peste 7 Gy nu au nici o şansă de supravieţuire (LD100).
Persoanele expuse care supravieţuiesc la iradieri acute mari, pot dezvolta alte tipuri
de efecte întârziate cum ar fi cadera parului, cataractă eritem,sterilitate şi/sau
cancer.
Doza (Gy) Simptome clinice

<0.25 Efecte clinice nedetectabile

0.5 Uşoare modificări ale compoziţiei sângelui

1 Modificări detectabile ale compoziţiei sângelui

2 Schimbări ale compoziţiei sângelui, stare de rău, stare de vomă, oboseală

4 Schimbări ale compoziţiei sângelui, stare de rău, stare de vomă, oboseală, anorexie,
deces probabil în 2-6 săptămâni

7 Faţă de 4 Gy, probabilitatea de 100% de deces pe parcursul a două luni de la expunere

Pentru efectele stocastice severitatea efectului este independentă de doză şi doar

probabilitatea de apariţie a efectului creşte cu doza, fără a se demonstra existenţa
unui prag de doză. Efectele stocastice se caracterizează prin următoarele aspecte: -
nu există prag de doză, efectele pot sa apară şi la doze foarte mici, - probabilitatea
de apariţie creşte cu doza - severitatea este determinată de apariţia cancerului -
severitatea este independentă de doză - se datorează modificărilor celulare la nivel
de ADN şi proliferării spre boli maligne. Efecte stocastice sunt: cancerul, efecte
genetice.

 Căderea părului este similară cu vătămarea pielii şi poate surveni după

depăşirea unei doze acute de 5 Gy.
 Sterilitate, depinde de doză şi poate fi temporară sau permanentă pentru
bărbaţi. Deşi în cazul femeilor este necesară o doză mai mare (datorită profunzimii
în corp), sterilitatea este permanentă. Această doză se situează la valori în jur de 4
Gy sau mai mult pentru celulele reproducătoare.
 Cataracta pare a avea un prag de 2Gy şi este mult mai probabilă în cazul
expunerii la neutroni.
 Eritemul (înroşirea pielii în zona expusă) apare la o singura expunere de 6-8
Gy
Efecte asupra sistemului hematopoietic

Celulele stem ale sistemului hematopoietic sunt cele mai radiosensibile din corp.
Doze de 2 Gy sau mai mult pot vătăma semnificativ capacitatea formării de celule
sangvine noi. La doze acute sunt distruşi precursorii activi pre-mitotici ai celulelor
stem, diminuând astfel aportul necesar de elemente constitutive ale sângelui
(hematii, leucocite, etc.). Pe măsură ce celulele mature ale sângelui mor (viaţa unei
hematii este de 7 zile) şi împrospătarea cu noi celule este afectată, consecinţele
fiziologice ale vătămării sistemului hematopoietic încep să devină vizibile.
Vătămarea măduvei roşii a oaselor duce la simptome cum ar fi susceptibilitatea
crescută la infecţii, sângerări (nu se poate face hemostaza), anemie şi în general o
imunitate scăzută. Principalul motiv al morţii în urma expunerii acute este infecţia.

Efecte asupra sistemului gastrointestinal

La doze de peste 7 Gy, vătămările tractului intestinal contribuie şi mai mult

la înrăutăţirea calităţii vieţii persoanei expuse care deja manifestă celelalte
simptome asociate dozei LD100. O expunere atât de mare inhibă reînnoirea celulelor
peretelui tractului digestiv. Aceste celule au o viaţă scurtă şi trebuie înlocuite cu o
rată crescută. Expunerea conduce la scăderea ratei de inoire a acestor celule în
câteva zile. Consecinţele fiziologice ale vătămărilor la nivel gastrointestinal pot
varia depinzând de regiunea şi extinderea ariei afectate. Intestinul subţire are
celulele cele mai radiosensibile de acest tip urmate de cele ale stomacului,
colonului şi rectului. Gura şi esofagul au un răspuns radiologic similar pielii.
Astfel, rezultatul unei expuneri mari duce la colapsul mucoasei intestinale şi la
ulceraţii. Pe măsură ce mucoasa îşi pierde rolul de membrană selectivă, bacteriile
pot pătrunde în circuitul sangvin unde nu sunt anihilate datorită căderii sistemului
imunitar. De la 12.5 Gy, mortalitatea survine rapid datorită deshidratării şi al
dezechilibrului electrolitic provocat de pierderile masive care au loc prin ulceraţiile
mucoasei intestinale. Practic, peretele intestinal şi-a pierdut orice funcţie. Aceste
simptome apar după câteva zile şi sunt caracterizate de crampe, dureri abdominale
şi diaree, urmate de şoc şi moarte.
Efecte somatice întârziate

Efectele imediate sau acute descrise anterior sunt în mare rezultatul distrugerii
celulelor din populaţii critice susţinerii vieţii. Efectele întârziate sau târzii se
datorează vătămării celulelor şi implică supravieţuirea acestora păstrând urmările
expunerii la radiaţii, altfel spus, se datoreaza celulelor care au suferit mutaţii non-
letale. O astfel de celulă transferă mutaţia la generaţiile următoare de celule. Dacă
celula afectată este un gamet sexual, rezultatul mutaţiei genetice se manifestă la
indivizii din generaţia următoare, urmaşi ai persoanei expuse. Dacă celula
vătămată este o celulă somatică, consecinţele pot fi leucemie sau cancer dezvoltate
de individul expus.

Efecte genetice

Efectele ereditare rezultate în urma expunerii la radiaţii ionizante rezultă în urma

vătămării cromozomilor celulelor reproductive ale persoanei expuse. Aceste efecte
se pot manifesta ca mutaţii genetice, defecte congenitale sau la nivelul urmaşilor
persoanei expuse şi generaţiilor următoare. La fel ca în cazul inducerii cancerului
de către radiaţii care nu era discernabil de cancerul apărut natural, mutaţiile induse
de radiaţii nu pot fi discernabile de apariţia naturală aleatoare a mutaţiilor.
Vătămarea cromozomilor apare în permanenţă în timpul vieţii unui individ datorită
agenţilor mutageni cum ar fi chimicale, poluanţi, etc. Există o incidenţă normală a
defectelor congenitale de aproximativ 5-10 % din naşteri. Efecte genetice în exces
cauzate de radiaţii nu au fost observate la populaţii expuse la doze joase. Totuşi,
datorită faptului că radiaţia ionizantă are potenţialul de a creşte rata naturală a
mutaţiilor (expunerea la 0.01 Sv poate sa creasca probabilitatea de aparitie a
efectelor genetice de 5-75 la 1000000 de persoane expuse), este esenţial ca
materialele radioactive să fie controlate.
Expunerea în perioada sarcinii

Dezvoltarea embrionului este în intimă legătură cu compunerea sa din celule cu o

rată extrem de rapidă a diviziunii celulare, cu un bun aport de sânge şi oxigen. Deşi
similar în radiosensibilitate tumorilor, embrionul manifestă consecinţe diferite în
urma expunerii la radiaţii ionizante. Efectele teratogene sunt acele efecte somatice
care pot fi observate la copii expuşi la doze relativ mari în timpul dezvoltării fetale
şi embrionice. Printre supravieţuitorii bombardamentelor atomice, s-a observat că
fetusul este mai sensibil la radiaţii ionizante decât copii şi adulţii. În plus, creşterea
sensibilităţii este dependentă de timp. Perioada cu radiosensibilitatea cea mai mare
este primul trimestru (primele trei luni), în particular de la săptămânile 2-8, când
se formează organele şi sistemele (organogeneza). Vătămarea poate duce la
anomalii care de cele mai multe ori conduc la moartea fătului. Printre fetuşii expuşi
la doze mari (peste 1Gy), câţiva au prezentat anomalii de creştere cum ar fi
greutate mică la naştere, microcefalie, retardare mintală, etc.
Accidentele nucleare si efectelor lor asupra mediului si populatiei

O centrala nucleara reprezinta o instalaţie complexa cu ajutorul careia se

produce energie electrica din energie termică.

Există numeroase surse de poluare radioactivă cu importanţă secundară

datorită activităţi lor mici, dar care cumulate pot deveni deosebit de
periculoase.

Dintre acestea, la nivel mondial, trebuie menţionate:

 3321 unităti nucleare în economie şi viaţa socială (industrie, spitale,

şantiere, cercetare, învătământ etc.) care utilizează:
 circa 6000 de aparate generatoare de raze X,

 circa 510 instalaţii cu surse g de iridium sau cobalt pentru controlul

nedistructiv industrial (activitatea totală 20 000 Ci),
 circa 300 000 surse radioactive diferite (cu activitate mică între 2
µCi şi câteva sute de mCi) utilizate în diferite procese industriale
(măsurat grosimi sau nivele în rezervoare, controlul proceselor
tehnologice etc.).
 Poluarea atmosferei

Poluarea radioactiva este rezultatul contaminarii mediului cu substante

acestea reprezentand un risc pentru sanatatea oamenilor si a altor
organisme ce traiesc in natura.

În atmosferă au fost puse peste 100 substanţe poluante, care odata cu

producerea accidentului se raspandesc in natura, precum:

 dioxidul de sulf şi oxizii de azot care împreună cu apa dau naştere

ploilor acide ce conţin acid sulfuric şi azotic; acestea ard ţesuturile
superficiale ale plantelor, determinând în cele din urmă uscarea
acestora.; irită organele de simţ; modifica pH-ul solului etc.;
hidrocarburile florurate sau clorurate, care afectează stratul de
ozon cu rol în filtrarea şi reţinerea radiaţiilor ultraviolete;
 alţi oxizi, dar mai ales anhidrida sulfurică, care în condiţii de
umiditate atmosferică şi în prezenţa unui strat de aer cald,
îmbogăţeşte atmosfera sub formă de aerosoli, formând un compus
toxic numit smog (ceaţă). Acesta îngreunează respiraţia vieţuitoarelor
şi diminuează expunerea la soare (fotosinteza).
 Poluarea apei

o rezidurile radioactive eliminate in urma accidentelor

o caderile radioactive care se produc in urma exploziilor nucleare
experimentale sau a accidentelor de la centralele nucleare

Poluarea solului

Poluarea solului este strâns legată de poluarea aerului şi a apei. Ea se

produce însă, mai ales, cu pesticide şi îngrăşăminte chimice pe bază de
azot şi fosfor. O parte dintre acestea sunt luate de plante şi astfel ajung în
corpul animalelor şi al omului, alterând funcţia diferitelor organe.

Poluarea aerului

In cazul producerii unor avarii sau explozii la reactoarele sau instalatiile ce

folosesc substante radioactive, acestea sunt expulzate in atmosfera sub forma de
emanatii radioactive care se deplaseaza dupa directia vantului, a curentilor
atmosferici la inaltime, la distante foarte mari, constituind un grav pericol pentru
oameni, animale si mediu inconjurator. Norul de aer contaminat cu substante
radioactive, actioneaza un timp limitat, dupa care, prin depunere, contaminarea
ramane activa de la cateva zile, pana la sute de ani in dependenta de natura
substantelor radioactive.
 Testele nucleare, cu bombe pe bază de fisiune a uraniului sau plutoniului
(numeroase teste efectuate între 1945 şi 1963 de către SUA, fosta URSS,
Anglia, dar şi după, mai ales de Franţa şi China) sau de fuziune a
elementelor uşoare (bomba cu hidrogen, numită şi termonucleară), au
contaminat cu numeroşi radionuclizi (mai ales emisfera nordică) care şi în
prezent mai pot fi puşi în evidenţă.

Accidentul nuclear, conform definiţiei date de Normele Fundamentale de

Securitate Radiologică, este evenimentul care afectează instalaţia nucleară
şi provoacă iradierea şi/sau contaminarea populaţiei şi a mediului
înconjurător peste limitele admise.

Dacă după accidentul de la Cernobâl se considera că centralele nucleare

electrice, cu reactori a căror putere depăşeşete 400 Mwe, constituiau
principalele surse de accident nuclear, accidentul produs în 1987 în
Goiânia – Brazilia, cu o sursă de cesiu 137 utilizată pentru tratamentul
cancerului, a reconsiderat noţiunea de accident nuclear major care poate
apare chiar şi unităţi sanitare care utilizează surse puternice de radiaţii.

Principalele accidente şi activităţi nucleare, cu impact asupra

mediului, implicit şi asupra omului, au avut loc:

 între 1948 şi 1951, la Celiabinsk (fosta URSS), de la instalaţiile de

producere a plutoniului 239 (utilizat ca material fisionabil pentru
armele nucleare), au fost deversaţi peste 1017 Bq (2,7 milioane de Ci)
în râul Teka,
 decembrie 1952, la Chalk River – Canada, accidentul de la un reactor
nuclear a dus la deversarea în apa de răcire a 3,7•1014 Bq (10000 Ci),
 octombrie 1957, la Windscale – Anglia, accident la un reactor nuclear
cu plutoniu, urmat de incendiu şi eliberarea în atmosferă a cca 7•1014
Bq (20000 Ci), în care a predominat iodul 131,
 decembrie 1957, la Kistim (fosta URSS), la instalaţiile de producere a
plutoniului a avut loc explozia unui tanc cu deşeuri radioactive, urmată
de împrăştierea în mediu a 7•1017 Bq (20 milioane Ci),
 între 1954 şi 1963, în poligoanele de testare a armelor nucleare din
fosta URSS şi SUA, dar şi în oceanul Pacific, au fost executate peste
1000 teste nucleare (cu bombe atomice şi cu hidrogen) urmate de
contaminarea puternică atmosferei şi solului,
 1965 – 1985, la Sellafield – Marea Britanie, de la uzinele de
reprocesare a combustibilului uzat au fost deversate anual în Marea
Irlandei cca 3,7•1015 Bq (100000 Ci) de cesiu 137,
 ianuarie 1966, la Palomares – Spania, un avion B-52 al SUA cu
încărcătură nucleară a suferit un accident, rezultând împrăştierea în
mediu a uraniului şi plutoniului utilizaţi pentru detonarea a patru
bombe cu hidrogen; cu toată decontaminarea care s-a efectuat, în 2006
încă mai persista contaminarea mediului,
 în 1976, în Canada cade satelitul Cosmos 954 aparţinând URSS, cu un
reactor nuclear, rezultând contaminarea a peste 100 000 km2,
 martie 1979, la centrala din Three Mile Island – SUA, a avut loc un
accident nuclear la reactorul nr. 2 anvelopat, urmat de contaminarea
mediului cu 480•1015 Bq (13 milioane Ci) de gaze nobile radioactive
(xenon 133, kripton 85 etc.), precum şi foarte puţin iod 131, dar cu
impact redus asupra omului,
 aprilie 1986, Cernobâl – Ucraina, a avut loc cel mai mare accident
nuclear la reactorul nr. 4 neanvelopat; explozia şi incendiul au dus la
împrăştierea în mediu a peste 3,7•1017 Bq (10 milioane Ci), de gaze
nobile radioactive, iod 131, cesiu 137, cesiu 134, stronţiu 90 şi alţi
radionuclizi, cu impact deosebit sănătăţii oamenilor în Rusia, Belarus
şi Ucraina,
 13 septembrie 1987, Goiânia – Brazilia, dezmembrarea inconştientă a
unei surse de cesiu 137, utilizată pentru terapia cancerului, a dus la
contaminarea a sute de persoane, dintre care 4 au decedat în câteva
săptămâni.
 11 martie 2011 la centrala electrică atomică Fukushima din Japonia, care constă
din 4 reactoare nucleare, ca urmare a cutremurului din nord-estul țării, urmat de
un tsunami de mari proporții.
Tinand seama de marimea accidentului, zonele si nivelurile de radiatie, analizand
influenta factorilor caracteristici, organele de decizie trebuie sa ia o serie de
masuri de protectie si interventie, pentru a evita sau cel putin limita influenta
facorilor nocivi si pentru a minimaliza pierderile:

1). Instiintarea si alarmarea salariatilor si populatiei despre pericolul nuclear

- se face in scopul avertizarii si luarii masurilor adecvate.

2). Asigurarea protectiei prin adapostire in spatii ermetizate a oamenilor si

animalelor - are drept scop izolarea in zona de actiune a norului radioactiv, in
adaposturi si incaperi la care s-au aplicat masuri de etansare.

3). Introducerea unor restrictii de circulatie si a masurilor de paza si

ordine in zona de actiune a norului radioactiv - in scopul de a preveni iradierea
oamenilor si animalelor si pot asigura desfasurarea actiunilor de interventie.

4). Asigurarea masurilor de prim ajutor si asistentei medicale a persoanelor

iradiate in zona accidentului nuclear si in zona de actiune a norului radioactiv - in
scopul scoaterii victimelor de sub actiunea substantelor radioactive si transportarea
acestora la spital.

5). Introducerea restrictiilor de consum a apei, produselor agroalimentare si

furajelor - se face pentru a preveni iradierea colectivitatilor umane si animalelor.

6). Asigurarea protectiei colectivitatilor umane prin mijloace de

protectieindividuala in scopul impiedicarii patrunderii substantelor radioactive in
organism.
 7). Asigurarea protectiei populatiei si salariatilor prin evacuarea temporara si
autoevacuare se face pentru a realiza protectia atunci cand celelalte mijloace
lipsesc sau sunt ineficiente.

8). Organizarea cercetarii de radiatie, a controlului si supravegherii nivelului

deradiatie din zona contaminata pentru stabilirea caracteristicilor focarului nuclear,
cat si a evaluarii urmarilor si efectelor in vederea asigurarii interventiei.

9). Organizarea si desfasurarea actiunilor de decontaminare a substantelor

radioactive si de impiedicare a dispersarii norului radioactiv, colectarea, transportul
si depozitarea materialelor contaminate - in scopul diminuarii actiunii substantelor
radioactive, localizarii si inlaturarii urmarilor accidentului nuclear.

10). Instruirea populatiei si salariatilor asupra modului de aplicare a

masurilor de protectie si a regulilor de comportare - pentru cunoasterea si
constientizarea masurilor de protectie.

Bibliografie:

“Supravegherea medicala speciala a lucratorilor expusi professional la radiatii

ionizante” (Ghid), autor doctor Felicia Steliana Popescu

ANPM(Ministerul mediului) www.anpm.ro

International Agency for Research of Cancer, World Health organization

www.iarc.fr

World Health organization www.who.int

 Instituția publică Universitatea de Stat

de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

Catedra Medicină Militară și a calamităților

Referat

Tema : Impactul radiațiilor ionizante asupra sănătății omului și mediului

ambiant în accidentele nucleare

(lucru individual)
 Conducător: Anatolie Bulgac

Asistent universitar,

colonel medic

Efectuat: Plesca Victoria

Studenta anul IV, Stomatologie, GrS1406

13 martie 2018