MARICESCUMARIA CRISTINA STIMA DE SINE LA COPIII PREŞCOLARI
Prof. inv. prescolar,
MARICESCU MARIA CRISTINA
Stima de sine reprezintă componenta evaluativă a sineluişi se referă
la trăirea afectivă, emoţiile pe care le încearcă persoana atunci când se referă la propria persoană(Constantin, 2004). Stima de sine reprezintă o evaluare pe care o facem despre noi înşine şi care poate avea diferite forme (globale sau multidimensionale, de stare sau dispoziţionale, personale sau colective) Cei mai mulţi psihologi definesc stima de sine ca fiind evaluarea globală a valorii proprii in calitate de persoană. Este vorba de evaluarea pe care o persoana o face cu privire la propria sa valoare, cu alte cuvinte, asupra gradului de mulţumire faţă de propria persoană. (Harter, 1998). Stima de sine poate fi definită şi ca tonalitatea afectivă a reprezentării conceptului de sine. (Tap, 1998). Rosenberg (1979) defineşte stima de sine ca o sinteză cognitivă şi afectivă complexă. El consideră că stima de sine dicteazăatitudinea mai mult sau mai puţin bună a individului faţă de propria persoană. ″ O persoană va avea o stimă de sine ridicată in măsura in care succesele sale sunt egale sau superioare aspiraţiilor. Şi invers, dacă aspiraţiile depăşesc reuşitele, stima de sine va avea un nivel scăzut. In acelaşi timp, dacă un individ nu cunoaşte succesul intr-un domeniu care nu are o importanţă foarte mare pentru el, stima sa de sine nu va avea de suferit (Tap, 1998). Putem fi mulţumiţi/satisfăcuţi de felul cum suntem sau enervaţi de propria persoană. Sentimentele de mulţumire sau de dezgust faţă de sine sunt în mod normal provocate de succese, de dorinţe împlinite, de poziţia bună sau recunoaşterea pe care o avem in societate. Fiecare copil are nevoi, dorinţe şi emoţii. De modul în care acestea sunt receptate şi li se răspunde, de experienţele pe care le trăieşte copilul în relaţiile cu familia, rudela, prietenii, educatorii, depinde decisiv atitudinea sa ulterioară faţă de viaţă. Copiii sunt diferiţi temperamental, caracterial, aptitudinal. Ca urmare nici performanţa lor nu va fii egală în toate domenile. Este esenţial ca fiecare copil să fie respectat şi susţinut în ritmul său propriu, în transformarea progresivă ce o va înregistra potrivit nevoilor sale. Familia şi educatoarea trebuie să îi înveţe de mici pe copii că fiecare are valoarea sa şi să-i ajute să-şi formeze o imagine pozitivă de sine. În strânsă legătură cu imaginea de sine se află stima de sine. Stima de sine se referă la modul în care ne evaluăm pe noi înşine, la cât de ,,buni,, ne considerăm comparativ cu alţii. Stima de sine pozitivă este sentimentul de autoapreciere şi încredere în forţele proprii. Copilul se simte atasat de parinte, care ii ofera afectiune, incredere in el insusi, apreciere, dar care ii este totodata si un bun model. Pentru a se simti bine copilul trebuie apreciat, insa fara a cadea in extrema alintarii. Un copil cu stima de sine ridicata este respectuos, dar are curaj, initiativa, nu se simte dependent de parinti, nu plange cand este lasat singur, isi poate face singur temele, practic prezinta un anumit grad pozitiv de control in propria lui viata, este vesel, rade si nu vede in "negru" tot ceea ce i se intampla, se integreaza usor in colectivul de la gradinita sau de la scoala si ii place joaca. Copilul care prezinta o stima de sine scazuta este mereu nervos, nemultumit, se integreaza greu sau deloc in colectivul de la scoala sau de la gradinita, plange des, nu rade mereu, nu este comunicativ, este interiorizat, dependent de parinti, fara initiativa, curaj sau independenta, prea timid fata de ceilalti copii si ii place sa se joace mai mult singur sau cu cel mai bun prieten. Este negativist, poate chiar depresiv si anxios. Mesajul de valoare transmis de adult este foarte important în prevenirea neîncrederii. Un eşec nu trebuie perceput ca un simptom al non-valorii, ci ca o situaţie ce trebuie rezolvată. Copiii cu stimă de sine scăzută se simt nevaloroşi şi au trăiri emoţionale negative, de cele mai multe ori cauzate de experienţe negative. Pentru preşcolarii mici, sursa cea mai importantă de formare a stimei de sine o constituie aprecierile educatoarei şi ale părinţilor. Etichetarea copilului după comportament conduce la formarea unei imagini de sine negativă. Alte elemente care converg spre acelaşi rezultat negativ sunt: gesturile de interzicere absolute sau nejustificate total, ameninţările cu abandonul(,,dacă nu faci.....nu te mai iubesc...... te trimit la .........te dau la...,,), stil deficitar de relaţionare părinte-copil, educatoare-copil. La preşcolarii mari, sursa de formare a stimei de sine se extinde şi la grupul de prieteni, la alte persoane din viaţa lor. Copiii care au, în urma experienţelor proprii stimă de sine pozitivă se manifestă astfel: Îşi asumă responsabilităţile; Se comportă independent; Sunt mândri de realizările lor; Realizează fără probleme sarcini noi; Îşi exprimă atât emoţiile pozitive cât şi pe cele negative; Oferă ajutor şi sprijin celorlalţi colegi de grupă. Dintre experienţele anterioare care le-au construit acestora imaginea de sine echilibrată, am putea menţiona: Au fost lăudaţi, încurajaţi; Au fost ascultaţi; Li s-a vorbit cu respect; Li s-a acordat atenţie; Au fost îmbrăţişaţi; Au avut prieteni; La polul opus se află copiii care, în urma experienţelor proprii, au o stimă de sine scăzută. Ei se manifestă astfel: Nu sunt mulţumiţi de propria persoană; Evită să realizeze sau să se implice în sarcini noi; Se simt neiubiţi şi nevaloroşi; Par rebeli sau nepăsători. Printre experienţele anterioare care le-au format o stimă de sine scăzută ar putea fi: Au fost criticaţi; Li s-a vorbit pe un ton ridicat; Au fost ignoraţi şi ridiculizaţi; Aşteptările celorlalţi de la ei înşişi au fost exagerate(să fie perfecţi); Au fost frecvent comparaţi defavorabil cu alţi copii. Copiii cu stimă de sine crescută reuşesc să facă faţă mai bine situaţiilor şi comportamentelor de risc care ar apărea în relaţiile interpersonale nesănătoase sau în eşecuri. Ce trebuie să facă părinţii? Să-i încurajeze permanent pentru exprimarea propriilor emoţii, construindu-le un mediu sigur, aprobator; Să-i înveţe să-şi folosească imaginaţia în exprimarea emoţiilor(,,Ce ţi-ar fi plăcut să-i spui celui care te-a necăjit?) Povestirea unei situaţii asemănătoare trăite de adult(,,Când eram de vârsta ta, mi s-a întâmplat şi mie să.... şi am făcut aşa....,,) A-i învăţa să se accepte pe ei chiar dacă se simt abătuţi sau dezamăgiţi(,,Nu ai câştigat concursul, dar nu a fost vina ta. Cu încă puţin exerciţiu vei fi cel mai bun,,) Stima de sine a copilului reprezinta felul in care el se percepe, in care isi constientizeaza talentele, aptitudinile, atitudinea, felul in care crede ca este vazut de ceilalti, perceptia propriului potential si a efectelor actiunilor sale. Integrarea in colectiv Pentru ca micutul sa invete sa interactioneze are nevoie sa fie integrat in colectivul de la gradinita, cel de la scoala, dar si cel de prieteni. Copilul are nevoie sa interactioneze cu ceilalti pentru a-si dezvolta spiritul competitiv, dar si pentru a empatiza cu cei din jur si pentru a invata acele reguli sociale pe care este imposibil sa i le zici, ca acelea de a fii bun, dar a avea o limita (unde este plasata acea limita?) si tot asa. Copilul isi invata astfel valorile, se poate percepe mult mai usor avand ca etalon de raport pe ceilalti, poate invata metodele celorlalti de reusita si se poate simti minunat in comania prietenilor, plus ca impreuna au mai mult curaj, inclusiv la prostioare. Trebuie insa ca parintele sa controleze acest cerc de "prieteni" astfel incat sa se influenteze reciproc intr-o maniera pozitiva. Ce trebuie să facă educatorul pentru a dezvolta copiilor stima de sine? Să exprime cerinţe rezonabile faţă de vârsta copiilor; Să planifice din timp activităţile. Dacă se anticipează nevoile copiior, probabilitatea ca ei să fie cooperanţi va creşte; Să formuleze clar ceea ce aşteaptă de la copii; Să se focalizeze asupra aspectelor pozitive(însuşiri, realizări) şi să le menţioneze; Să ofere posibilităţi şi opţiuni copiilor ori de câte ori este posibil; Să ofere recompense. Recompensa să nu fie exagerată sau extravagantă. Încrederea de sine şi sentimentul valorii proprii pot fi considerate rezultate ale încurajării prin intermediul dezvoltării sentimentului de comuniune. Astfel, când copilul colaborează în vederea bunăstării celorlalţi, aceasta întăreşte sentimentul forţei proprii. Arata-i afectiune, dar si fermitate Copilul trebuie sa se simta iubit si apreciat in special de oamenii care sunt cei mai importanti pentru el: parintii si bunicii. Insa nu il puteti aprecia daca nu da dovada de activitati bune. O activitate bine realizata de copil (efectuarea temelor, nu a stricta o jucarie sau si-a facut singur curatenie in camera si lista poate continua) trebuie sa fie totodata si pe masura posibilitatilor lui. De multe ori nu copilul este de vina ca nu reuseste unele lucrururi, ci mai ales parintele ca nu a reusit sa-l ghideze, sa ii arate o cale de a obtine acel "ceva" intr-o maniera cat mai placuta pentru copil. Poate ca nu are cele mai bune lucrari la gradinita, dar poate este cel mai talentat in pictura, ori are talent la literatura. Parintele trebuie sa sesizeze aptitudinile copilului si sa investeasca in dezvoltarea lor, chiar daca micutul nu este premiant. El trebuie stimulat in acele activitati care i se potrivesc in primul rand. Ajuta-l atunci cand ii este greu, gasiti impreuna o cale, ci nu il critica mereu sau mai ales nu rosti replica: "X- ulescu este mai bun, uite ce cuminte e, uite ce minunat este!". Acest lucru nu il va face pe copil decat sa se simta o povara pentru parintii pe care nu reuseste sa-i multumeasca, se autoinvinovateste, se inchide in el, stima lui de sine scade, ajungand intr-un final depresiv. Nu uita sa-l lauzi si sa-l premiezi macar cu o vorba dulce atunci cand micutul are o reusita sau isi indeplineste cu succes o sarcina. Aceasta lauda va avea efecte uluitoare, vei vedea! Nu uita ca orice copil este foarte sensibil la vorbele parintilor sai!
Fii tu insati un model pentru copil
Copilul trebuie invatat sa priveasca pozitiv si trebuie sustinut sa incerce sa isi urmeze telurile si sa nu devina delasator la cel mai mic esec. Insa pentru asta trebuie ca tu insati sa privesti viata prin aceasta perspectiva. Asadar, primul model pentru copilul tau esti chiar tu: primul model de educatie, primul care face curatenia, primul care se incadreaza cat de cat in invatamintele care ii sunt date copilului.