STIMA DE SINE LA COPIII

PREŞCOLARI

REFERAT

Prof. inv. prescolar,

MARICESCUMARIA CRISTINA
 STIMA DE SINE LA COPIII PREŞCOLARI

Prof. inv. prescolar,

MARICESCU MARIA CRISTINA

Stima de sine reprezintă componenta evaluativă a sineluişi se referă

la trăirea afectivă, emoţiile pe care le încearcă persoana atunci când se
referă la propria persoană(Constantin, 2004).
Stima de sine reprezintă o evaluare pe care o facem despre noi
înşine şi care poate avea diferite forme (globale sau multidimensionale,
de stare sau dispoziţionale, personale sau colective)
Cei mai mulţi psihologi definesc stima de sine ca fiind evaluarea
globală a valorii proprii in calitate de persoană. Este vorba de evaluarea
pe care o persoana o face cu privire la propria sa valoare, cu alte cuvinte,
asupra gradului de mulţumire faţă de propria persoană. (Harter, 1998).
Stima de sine poate fi definită şi ca tonalitatea afectivă a reprezentării
conceptului de sine. (Tap, 1998). Rosenberg (1979) defineşte stima de
sine ca o sinteză cognitivă şi afectivă complexă. El consideră că stima de
sine dicteazăatitudinea mai mult sau mai puţin bună a individului faţă de
propria persoană.
″ O persoană va avea o stimă de sine ridicată in măsura in care
succesele sale sunt egale sau superioare aspiraţiilor. Şi invers, dacă
aspiraţiile depăşesc reuşitele, stima de sine va avea un nivel scăzut. In
acelaşi timp, dacă un individ nu cunoaşte succesul intr-un domeniu care
nu are o importanţă foarte mare pentru el, stima sa de sine nu va avea de
suferit (Tap, 1998).
Putem fi mulţumiţi/satisfăcuţi de felul cum suntem sau enervaţi de
propria persoană. Sentimentele de mulţumire sau de dezgust faţă de sine
sunt în mod normal provocate de succese, de dorinţe împlinite, de poziţia
bună sau recunoaşterea pe care o avem in societate.
Fiecare copil are nevoi, dorinţe şi emoţii. De modul în care acestea
sunt receptate şi li se răspunde, de experienţele pe care le trăieşte copilul
în relaţiile cu familia, rudela, prietenii, educatorii, depinde decisiv
atitudinea sa ulterioară faţă de viaţă.
Copiii sunt diferiţi temperamental, caracterial, aptitudinal. Ca
urmare nici performanţa lor nu va fii egală în toate domenile. Este
esenţial ca fiecare copil să fie respectat şi susţinut în ritmul său propriu, în
transformarea progresivă ce o va înregistra potrivit nevoilor sale. Familia
şi educatoarea trebuie să îi înveţe de mici pe copii că fiecare are valoarea
sa şi să-i ajute să-şi formeze o imagine pozitivă de sine.
În strânsă legătură cu imaginea de sine se află stima de sine.
Stima de sine se referă la modul în care ne evaluăm pe noi înşine,
la cât de ,,buni,, ne considerăm comparativ cu alţii.
Stima de sine pozitivă este sentimentul de autoapreciere şi încredere în
forţele proprii.
Copilul se simte atasat de parinte, care ii ofera afectiune, incredere
in el insusi, apreciere, dar care ii este totodata si un bun model. Pentru a
se simti bine copilul trebuie apreciat, insa fara a cadea in extrema
alintarii. Un copil cu stima de sine ridicata este respectuos, dar are curaj,
initiativa, nu se simte dependent de parinti, nu plange cand este lasat
singur, isi poate face singur temele, practic prezinta un anumit grad
pozitiv de control in propria lui viata, este vesel, rade si nu vede in
"negru" tot ceea ce i se intampla, se integreaza usor in colectivul de la
gradinita sau de la scoala si ii place joaca.
Copilul care prezinta o stima de sine scazuta este mereu nervos,
nemultumit, se integreaza greu sau deloc in colectivul de la scoala sau de
la gradinita, plange des, nu rade mereu, nu este comunicativ, este
interiorizat, dependent de parinti, fara initiativa, curaj sau independenta,
prea timid fata de ceilalti copii si ii place sa se joace mai mult singur sau
cu cel mai bun prieten. Este negativist, poate chiar depresiv si anxios.
Mesajul de valoare transmis de adult este foarte important în
prevenirea neîncrederii. Un eşec nu trebuie perceput ca un simptom al
non-valorii, ci ca o situaţie ce trebuie rezolvată.
Copiii cu stimă de sine scăzută se simt nevaloroşi şi au trăiri emoţionale
negative, de cele mai multe ori cauzate de experienţe negative.
Pentru preşcolarii mici, sursa cea mai importantă de formare a
stimei de sine o constituie aprecierile educatoarei şi ale părinţilor.
Etichetarea copilului după comportament conduce la formarea unei
imagini de sine negativă.
Alte elemente care converg spre acelaşi rezultat negativ sunt: gesturile de
interzicere absolute sau nejustificate total, ameninţările cu
abandonul(,,dacă nu faci.....nu te mai iubesc...... te trimit la .........te dau
la...,,), stil deficitar de relaţionare părinte-copil, educatoare-copil.
La preşcolarii mari, sursa de formare a stimei de sine se extinde şi
la grupul de prieteni, la alte persoane din viaţa lor.
Copiii care au, în urma experienţelor proprii stimă de sine pozitivă
se manifestă astfel:
 Îşi asumă responsabilităţile;
 Se comportă independent;
 Sunt mândri de realizările lor;
 Realizează fără probleme sarcini noi;
 Îşi exprimă atât emoţiile pozitive cât şi pe cele negative;
 Oferă ajutor şi sprijin celorlalţi colegi de grupă.
Dintre experienţele anterioare care le-au construit acestora imaginea de
sine echilibrată, am putea menţiona:
 Au fost lăudaţi, încurajaţi;
 Au fost ascultaţi;
 Li s-a vorbit cu respect;
 Li s-a acordat atenţie;
 Au fost îmbrăţişaţi;
 Au avut prieteni;
La polul opus se află copiii care, în urma experienţelor proprii, au
o stimă de sine scăzută. Ei se manifestă astfel:
 Nu sunt mulţumiţi de propria persoană;
 Evită să realizeze sau să se implice în sarcini noi;
 Se simt neiubiţi şi nevaloroşi;
 Par rebeli sau nepăsători.
Printre experienţele anterioare care le-au format o stimă de sine scăzută
ar putea fi:
 Au fost criticaţi;
 Li s-a vorbit pe un ton ridicat;
 Au fost ignoraţi şi ridiculizaţi;
 Aşteptările celorlalţi de la ei înşişi au fost exagerate(să fie
perfecţi);
 Au fost frecvent comparaţi defavorabil cu alţi copii.
Copiii cu stimă de sine crescută reuşesc să facă faţă mai bine situaţiilor şi
comportamentelor de risc care ar apărea în relaţiile interpersonale
nesănătoase sau în eşecuri.
Ce trebuie să facă părinţii?
 Să-i încurajeze permanent pentru exprimarea propriilor emoţii,
construindu-le un mediu sigur, aprobator;
 Să-i înveţe să-şi folosească imaginaţia în exprimarea
emoţiilor(,,Ce ţi-ar fi plăcut să-i spui celui care te-a necăjit?)
 Povestirea unei situaţii asemănătoare trăite de adult(,,Când eram
de vârsta ta, mi s-a întâmplat şi mie să.... şi am făcut aşa....,,)
 A-i învăţa să se accepte pe ei chiar dacă se simt abătuţi sau
dezamăgiţi(,,Nu ai câştigat concursul, dar nu a fost vina ta. Cu
încă puţin exerciţiu vei fi cel mai bun,,)
 Stima de sine a copilului reprezinta felul in care el se percepe, in
care isi constientizeaza talentele, aptitudinile, atitudinea, felul in
care crede ca este vazut de ceilalti, perceptia propriului potential
si a efectelor actiunilor sale.
Integrarea in colectiv
Pentru ca micutul sa invete sa interactioneze are nevoie sa fie
integrat in colectivul de la gradinita, cel de la scoala, dar si cel de
prieteni. Copilul are nevoie sa interactioneze cu ceilalti pentru a-si
dezvolta spiritul competitiv, dar si pentru a empatiza cu cei din jur si
pentru a invata acele reguli sociale pe care este imposibil sa i le zici, ca
acelea de a fii bun, dar a avea o limita (unde este plasata acea limita?) si
tot asa. Copilul isi invata astfel valorile, se poate percepe mult mai usor
avand ca etalon de raport pe ceilalti, poate invata metodele celorlalti de
reusita si se poate simti minunat in comania prietenilor, plus ca impreuna
au mai mult curaj, inclusiv la prostioare. Trebuie insa ca parintele sa
controleze acest cerc de "prieteni" astfel incat sa se influenteze reciproc
intr-o maniera pozitiva.
Ce trebuie să facă educatorul pentru a dezvolta copiilor stima de
sine?
 Să exprime cerinţe rezonabile faţă de vârsta copiilor;
 Să planifice din timp activităţile. Dacă se anticipează nevoile
copiior, probabilitatea ca ei să fie cooperanţi va creşte;
 Să formuleze clar ceea ce aşteaptă de la copii;
  Să se focalizeze asupra aspectelor pozitive(însuşiri, realizări) şi
să le menţioneze;
 Să ofere posibilităţi şi opţiuni copiilor ori de câte ori este
posibil;
 Să ofere recompense. Recompensa să nu fie exagerată sau
extravagantă.
Încrederea de sine şi sentimentul valorii proprii pot fi considerate
rezultate ale încurajării prin intermediul dezvoltării sentimentului de
comuniune. Astfel, când copilul colaborează în vederea bunăstării
celorlalţi, aceasta întăreşte sentimentul forţei proprii.
Arata-i afectiune, dar si fermitate
Copilul trebuie sa se simta iubit si apreciat in special de oamenii
care sunt cei mai importanti pentru el: parintii si bunicii. Insa nu il puteti
aprecia daca nu da dovada de activitati bune. O activitate bine realizata de
copil (efectuarea temelor, nu a stricta o jucarie sau si-a facut singur
curatenie in camera si lista poate continua) trebuie sa fie totodata si pe
masura posibilitatilor lui. De multe ori nu copilul este de vina ca nu
reuseste unele lucrururi, ci mai ales parintele ca nu a reusit sa-l ghideze,
sa ii arate o cale de a obtine acel "ceva" intr-o maniera cat mai placuta
pentru copil. Poate ca nu are cele mai bune lucrari la gradinita, dar poate
este cel mai talentat in pictura, ori are talent la literatura. Parintele trebuie
sa sesizeze aptitudinile copilului si sa investeasca in dezvoltarea lor, chiar
daca micutul nu este premiant. El trebuie stimulat in acele activitati care i
se potrivesc in primul rand. Ajuta-l atunci cand ii este greu, gasiti
impreuna o cale, ci nu il critica mereu sau mai ales nu rosti replica: "X-
ulescu este mai bun, uite ce cuminte e, uite ce minunat este!". Acest lucru
nu il va face pe copil decat sa se simta o povara pentru parintii pe care nu
reuseste sa-i multumeasca, se autoinvinovateste, se inchide in el, stima lui
de sine scade, ajungand intr-un final depresiv. Nu uita sa-l lauzi si sa-l
premiezi macar cu o vorba dulce atunci cand micutul are o reusita sau isi
indeplineste cu succes o sarcina. Aceasta lauda va avea efecte uluitoare,
vei vedea! Nu uita ca orice copil este foarte sensibil la vorbele parintilor
sai!

Fii tu insati un model pentru copil

Copilul trebuie invatat sa priveasca pozitiv si trebuie sustinut sa
incerce sa isi urmeze telurile si sa nu devina delasator la cel mai mic esec.
Insa pentru asta trebuie ca tu insati sa privesti viata prin aceasta
perspectiva. Asadar, primul model pentru copilul tau esti chiar tu: primul
model de educatie, primul care face curatenia, primul care se incadreaza
cat de cat in invatamintele care ii sunt date copilului.