Atunci când părinții cer prea mult … de la copii

9 martie 2017Ion-Ovidiu Pânișoară400 de articole de educație, Dezvoltarea personală la copii

De prea multe ori în ultimul timp părinții pun o presiune mult prea mare pe copiii lor.
Este vorba despre notele de la școală, despre concursurile din afara școlii etc. Peste
tot copiii trebuie să fie pe primul loc (se uită că primul loc este doar unul singur și nu
pot toți copiii să îl ocupe). Dacă la început putem spune că avem un factor
motivațional, foarte repede acesta devine un element destabilizator care poate să
ducă în direcția contrară celei dorite.

Să vedem mai întîi cu ce avem de-a face. În Encyclopedia of School Psychology

presiunea exercitată de părinți asupra copiilor este exemplificată de comportamentul
parental coercitiv sau orientat spre pedeapsă care tinde să aibă un efect negativ
asupra performanței. La rândul ei Nancy Morse spune că presiunea parentală începe
atunci când părinții le cer copiilor să îndeplinească un standard pe care aceștia chiar
nu sunt în stare să-l atingă.

Holly Schiffrin și colegii lui au descoperit ca atunci când părinții pun prea mare
presiune pe viața copiilor (supra-gestionând, monitorizând pas cu pas viața celor
mici) aceștia devin stresați, au un nivel de depresie ridicat, un nivel de satisfacție față
de viață scăzut și în general niveluri reduse de autonomie. Astfel – concluzionează
cercetătorii – un stil de parenting prea implicat duce la rezultate neașteptate:
subminează încrederea în sine și dezvoltarea copiilor.

Dar de ce este rău să ceri mult de la copil? Poate că nu este rău să ceri mult, este
negativ să ceri prea mult! În momentul în care părinții exercită o asemenea presiune
se ajunge la o epuizare și pierdem din vedere exact instrumentul cel mai important
spre succesul pe care ni-l dorim pentru ei. Merită să aducem în atenție observațiile lui
Tough în acest sens. Autorul remarcă faptul că succesul este intim legat de elemente
ca: optimismul, curiozitatea, sentimentul că ești capabil, precum și capacitatea de a
gestiona emoțiile. Câte dintre acestea sunt în practica de zi cu zi la școală sau
acasă?
Dar dacă presiunea prea mare diminuează tocmai aceste trăsături importante de ce
mai perseverează părinții în greșeala aceasta? Sunha observă că atunci când copiii
simt presiunea părinților ei devin stresați să obțină note mari pentru a alimenta
mândria acestora. Iată de ce este bine să analizați de fiecare dată: este visul copilului
sau visul dumneavoastră? Îl motivați sau îl dezechilibrați?

Presiunea funcționează într-un mod ascuns: ea poate să fie utila la început, dar în
curând o să apară și situațiile în care pentru copil o să fie imposibil să meargă mai
departe. Când primele eșecuri se anunță la orizont copiii care au ajuns acolo în urma
presiunii din partea părinților intră direct în spațiul întunecat al depresiei.

De multe ori – așa cum spune Hudson – așteptările părinților pot să fie mai mari
decât posibilitățile copiilor de a le îndeplini. Iată de ce este necesar ca părinții să aibă
– înainte de toate – așteptări realiste.

Este vorba despre implicare – dar ce fel de implicare? O implicare realistă care să-i
lase loc copilului pentru autonomie, pentru dezvoltare, pentru opțiune. O implicare
care trebuie să existe și să fie consistentă. De altfel, Holt și Morley se referă la
implicarea parentală și spun că aceasta trebuie să conțină:

 Suport emoțional – interes, încredere;

 Suport informațional – oferirea de sfaturi, intrarea într-un rol de partener de
învățare;
 Suport tangibil – cum este cel financiar.

Copilul care are părinți care nu se implică se poate pierde pe parcurs. Copilul care
are părinți care se implică prea mult poate să ajungă la depresie, lipsă de autonomie
și încredere în sine. Prea puțină presiune poate să aibă la bază o lipsă de interes pe
care copilul să o simtă și să-l destablizeze. Prea multă presiune poate să aibă un
rezultat similar. Soluția constă în moderație și – așa cum spunea Friedman –
părintele să fie un suporter pentru copilul său și nu un factor de presiune.