ȘCOALA PRIMARĂ KIDS PALACE

Raportul învăţare – învăţătură şi integrare socială în grădiniţă

Prof. Înv. Preșc.: Spînu Adriana

Educaţia se constituie ca o modalitate a factorului de mediu ce intermediază

modul organizat, conştient şi dirijat de acţiune asupra individului şi asupra valorificării
potenţialului său biologic.
Ca mijloc de educaţie munca apare ca o modalitate de dezvoltare multiplă a
copilului, din punct de vedere fizic intelectual,afectiv şi social.
Între 3 şi 6 ani munca preşcolarului se caracterizează prin faptul că ea nu este
organizată de subiect, ci este dirijată din exterior de către adult. Tot la această vârstă,
munca este puternic şi intim legată de activitatea fundamentală de joc, specifică întregii
copilării.
Procesul de integrare se extinde pe mai multe zone şi anume, integrarea în mediul
intelectual, în mediul moral, afectiv, social.
Intrând în grădiniţă, copilul realizează un nou contact social, observă alţi indivizi
decât familia. De asemenea, are loc un nou contact psihic, determinat în constituirea
coeziunii psihice şi contactul social, care are la bază activităţi comune ale membrilor
noului grup social.
Prin activităţile de autoservire, prin activităţile practice şi prin învăţătură copilul
se formează ca individualitate în cadrul colectivului din care face parte.
 Activităţile gospodăreşti şi munca în natură au rol în dezvoltarea expansivităţii şi
integrării sociale, privite ca laturi componente ale sociabilităţii, sociabilitatea fiind un
atribut al personalităţii.
Integrarea socială – ca latură a sociabilităţii – reprezintă capacitatea pe care o are
un individ de a fi acceptat preferenţial, sau de a nu fi acceptat de un număr mai mare sau
mai mic de membri ai grupului de apartenenţă.
Învăţarea este activitatea pe care oamenii o desfăşoară pentru a-şi însuşi
cunoştinţe, operaţii de prelucrare a acestora, deprindere şi priceperi de aplicare în
practică. Orice activitate umană are consecinţe şi în planul învăţării.(H. Barbu,
A.Mateiaş, E. Rafailă, E. Popescu, F. Şerban, 1993)
Noţiunea de învăţare se leagă strâns de aceea de cunoaştere. A cunoaşte înseamnă
a lua contact cu realul, dar nu prin a-l copia, ci acţionând asupra lui, transformându-l.
Copilul preşcolar trebuie să fie, nu un bun ascultător al celor transmise de
educatoare în cadrul diferitelor activităţi instructiv-educative din grădiniţă, ci un factor
activ, aici găsindu-şi locul formula ,,să înveţe acţionând ”.
Activităţile de cunoaşterea mediului oferă copilului posibilitatea de a vedea
diferite aspecte din grădiniţă, din natură, în sensul de a dobândi cunoştinţe legate de
aceste aspecte, de a le înţelege, de a asimila noile cunoştinţe, restructurându-le pe cele
mai vechi la un nivel calitativ superior.
Copilul primeşte informaţii despre anotimpuri, despre fenomenele specifice
acestora şi el observă evoluţia acestora de primăvara până iarna, i se comunică o serie
de cunoştinţe despre activităţile specifice omului în fiecare din aceste anotimpuri.
Preşcolarul reţine ce i s-a spus, dar înţelegerea lor reală necesită şi o activitate practică,
posibilă în cadrul muncii în grădină, când preşcolarul seamănă legume primăvara, le
îngrijeşte vara şi le culege rodul toamna.
Copilului i se spune cum trebuie să se comporte în diverse situaţii, învaţă norme
de conduită morală şi socială. Dar la această vârstă nu poate înţelege sensul moral şi
social al normelor respective, în schimb acţionează în spiritul lor în viaţa de zi cu zi, din
grădiniţă şi familie.
Preşcolarului i se dau o serie de informaţii despre diverse profesii, pe care le
reţine mult mai uşor, observând în cadru natural exercitarea acestora. Chiar dacă la nivel
ontogenetic nu are loc o înţelegere reală a semnificaţiei sociale a profesiilor despre care
li se vorbeşte, abordarea unei astfel de tematici este totuşi necesară pentru introducerea
copiilor în viaţa socială.
O problemă de mare importanţă este cea legată de educarea limbajului, privită din
punct de vedere al învăţării, ca activitate intelectuală. Copilul se naşte cu posibilitatea
de a-şi dezvolta limbajul, dar limbajul este dobândit de-a lungul evoluţiei ontogenetice.
El învaţă să vorbească, imitându-l iniţial pe adult, continuând şi elaborând apoi structuri
proprii de exprimare.
Însuşirea limbajului presupune exersarea lui. În cadrul activităţilor din grădiniţă,
limbajul şi exersarea operaţiilor intelectuale îi conferă copilului preşcolar autonomie şi
posibilitatea de a se mişca cu uşurinţă în mediul apropiat sau mai îndepărtat şi de a
experimenta evenimente şi fenomene care, mai târziu, vor avea o semnificaţie aparte
pentru un domeniu sau altul de cunoaştere.
Incursiunea copilului în lumea înconjurătoare, cu obiecte, fiinţe şi fenomene
diverse, are un scop bine definit şi anume: achiziţiile pe care acesta le face în planul
limbajului urmăresc să-i dezvolte abilităţi de predicţie şi să-i formeze capacităţi de a-şi
exprima liber şi de a-şi argumenta părerile despre aspectele abordate.(Programa activ.
instr.-educ., 2000)
Întreaga activitate pedagogică din grădiniţă trebuie privită ca un tot unitar, ca un
ansamblu de activităţi care au drept scop pregătirea copilului pentru şcoală şi pentru
viaţă.
Astfel, conceptul de învăţare se leagă strâns de cel de învăţătură ca activitate cu
caracter de muncă.
 Învăţătura ca activitate cu caracter de muncă nu este specifică vârstei preşcolare,
ea devenind predominantă abia odată cu debutul în şcolaritate. Pregătirea pentru acest
debut implică formarea unor deprinderi esenţiale de muncă intelectuală, premisă absolut
necesară integrării fără dificultăţi, în activităţile de tip şcolar.
Deprinderile de muncă intelectuală constau în învăţarea gradată de către copil a
modului cum să observe, cum să memoreze ceea ce este esenţial, să reproducă cele
memorate, să fie capabil a elabora un raţionament clar şi corect.
În cadrul procesului instructiv-educativ din grădiniţă, munca de învăţare apare în
activităţile comune de transmitere de cunoştinţe, de exemplu, când copiii sunt solicitaţi
să înveţe o poezie, regulile unui joc sportiv, mişcările unui dans, unele cântece, etc. În
aceste situaţii, preşcolarii sunt conştienţi că învaţă, iar învăţarea ca act psihic este
însoţită de efort voluntar.
Atât învăţarea, ca dobândire de cunoştinţe, cât şi învăţătura, ca modalitate
conştientă de abordare a unui domeniu ce trebuie cunoscut contribuie la formarea
preşcolarului, la pregătirea lui pentru a face faţă şcolarităţii.
Copilul preşcolar, informându-se se formează, formându-se se conturează ca
individualitate distinctă într-un microgrup social cu care are din ce în ce mai multe
legături cu caracter complex. În acelaşi timp, integrarea sa optimă în microstructura
socială căreia îi aparţine acum, dă posibilitatea integrării cu succes în macrostructura
socială.
Funcţia socializatoare a grădiniţei se concretizează în formarea şi
dezvoltarea sociabilităţii la copilul preşcolar. Acest atribut este rezultanta întregului
proces instructiv-educativ desfăşurat în instituţia preşcolară. (R. M. Banciu, 1977).