Sunteți pe pagina 1din 4

Schema de vaccinare a copiilor pentru 2018

Pentru administrarea tuturor vaccinurilor se folosesc numai seringi de unică folosinţă.

Abrevieri:

DTPa = vaccin diftero-tetano-pertussis acelular,

VPI = vaccin polio inactivat,

Hep B = vaccin hepatitic B,

DTPa–VPI-Hib = vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B,


DTPa-VPl-Hib-Hep B = vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B,

ROR = vaccin rujeolic-rubeolic-oreion,

BCG = vaccin de tip Calmette Guerrin,

dT = vaccin diftero-tetanic pentru adulţi.

Mai jos, informații pentru fiecare vaccin în parte, administrat prin schema de vaccinare:

VACCINUL HEPATITIC B
Antigene în componență: antigen de suprafață al virusului hepatitic B

Bolile împotriva cărora oferă protecție: Hepatita B.

Vârstă recomandată: începând cu primele 24 de ore de viață.

Intervale minime de vaccinare: între prima și a doua doză – minimum o lună, între a doua și a treia doză
– cel puțin două luni, între prima și a treia doză – minimum patru luni.

Cale de administrare: intramuscular.

Tip de ambalaj: suspensie înjectabilă în seringă preumplută.

Recomandări pentru depozitare: a se păstra la frigider (2°C – 8°C), a nu se congela.

UNDE SE FACE: În maternitate

CÂND: În primele 24 de ore

VACCINUL BCG
Antigene în componență: Bacil Calmette-Guerin

Bolile împotriva cărora oferă protecție: : vaccinarea nu împiedică infectarea, ci progresia către boală.
Reduce riscul de îmbolnăvire pentru formele grave de tuberculoză, precum Meningita tuberculoasa și
Tuberculoza miliara, dar și pentru contacții din focare.

Vârstă recomandată: vaccinul se face la externarea din maternitate, la nou-născuții cu greutate mai mare
de 2500 de grame.

Intervale minime între vaccinări: nu este cazul.

Cale de administrare: strict intradermic, în partea postero-externă a braţului stâng, în treimea medie.

Tip de ambalaj: pulbere liofilizată (vaccin BCG) şi solvent (Sauton diluat), pentru suspensie injectabilă
intradermic.

Recomandări pentru depozitare: vaccinul BCG va fi păstrat la o temperatură cuprinsă între 20 Celsius şi
80Celsius, în ambalajul original (ferit de lumină). Pentru solvent: a nu se congela.

UNDE SE FACE: În maternitate


CÂND: 2-7 zile

VACCINUL HEXAVALENT (DTPa-VPI-Hib-Hep. B)


Antigene în componență: difteric, tetanic, pertussis acelular, poliomielitic trivalent inactivat, haemophilus
influenzae tip b, hepatitic B.

Bolile împotriva cărora oferă protecție: difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită, boli determinate
de Haemophilus Influenzae, Hepatita B.

Vârstă recomandată: se face la două, patru și la 11 luni.

Intervale minime: între prima și a doua doză – minimum o lună, între penultima și ultima doză –
minimum șase luni.

Cale de administrare: intramuscular.

Tip de ambalaj: suspensie injectabilă în seringă preumplută, doză unică.

Recomandări pentru depozitare: la frigider, 2 – 8 grade, a nu se congela.

Observații: medicamente autorizate prin procedură centralizată în Uniunea Europeană pentru care, până
la data editării Nomenclatorului, a fost deja emisă decizia Comisiei Europene, cu anexele în limba română.

UNDE SE FACE: La medicul de familie

CÂND: 2 luni, 4 luni, 11 luni

VACCINUL ROR (RUJEOLIC – RUBEOLIC – URLIAN, VIU


ATENUAT)
Antigene în componență: rujeloic, rubeolic, urlian.

Bolile împotriva cărora oferă protecție: rujeolă, rubeolă, oreion.

Vârstă recomandată: la 12 luni și la cinci ani.

Intervale minime: o lună.

Cale de administrare: intramuscular.

Tip de ambalaj: pulbere + suspensie injectabilă în seringă preumplută.

Recomandări pentru depozitare: A se păstra şi transporta la frigider (2°C-8°C), a nu se congela. A se


păstra flaconul cu pulbere în cutie pentru a fi protejat de lumină.

Unde: la medicul de familie

Când: La 9 luni, 12 luni/5 sau 7 ani


VACCINUL TETRAVALENT (DIFTERO-TETANO-
PERTUSSIS-POLIO INACTIVAT)
Antigene în componență: difteric, tetanic, pertussis acelular, poliomielitic trivalent inactivat.

Bolile împotriva cărora oferă protecție: difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită.

Vârstă recomandată: șase ani.

Intervale minime între vaccinări: doza de rapel.

Cale de administrare: intramuscular.

Tip de ambalaj: suspensie injectabilă în seringă preumplută.

Recomandări pentru depozitare: a se păstra la frigider (2 grade – 8 grade Celsius). A nu se congela.

Unde se face: medicul de familie


Când: 6 ani

VACCINUL DT (DIFTERO-TETANIC)
Antigene în componență: anatoxină difterică, anatoxină tetanică.

Bolile împotriva cărora oferă protecție: difterie, tetanos.

Schema de vaccinare de rutină: se administrează după patru ani.

Intervale minime între vaccinări: se folosește ca rapel.

Cale de administrare: intramuscular.

Tip de ambalaj: suspensie injectabilă în seringă preumplută.

Recomandări pentru depozitare: la frigider (2-8°Celsius).

Unde se face: Medicul de familie

Când: 14 ani

S-ar putea să vă placă și