Obiective:
Stimularea continuă a interesului
elevilor pentru lectură;
Orientarea preferinţelor elevilor către
valorile autentice;
Îndrumarea elevilor în efectuarea
lecturii cu maximum de folos sub aspectul
folosirii tehnicilor de muncă intelectuală.
“Copii eram noi amândoi
Frate-meu şi cu mine
……………………..
Şi el citea pe Robinson,
Mi-l povestea şi mie”
(M.Eminescu Copii eram noi
amândoi
Activităţi
a)de cunoaştere şi de popularizare a cărţii:
 vizite;
 expoziţii de carte;
 recenzii;
 medalioane;
 activităţi de cerc;
 concursuri;
 vizionări de filme sau diapozitive;
 primirea unor invitaţi etc.
b) înregistrarea (redarea) conţinutului cărţilor: fişa de
lectură, rezumatul, recenzia, lista bibliografică etc. (Se
cunosc din orele de limba română)
“Cartea îţi aduce mângâiere…din ea culegi
multă înţelepciune” (I.Creangă)
 Călătorie în istoria cuvântului şi a cărţii
Elementele tipografice ale unei cărţi
1. Teme, idei pentru Sfaturi pentru întreţinerea şi folosirea unei cărţi
discuţii Cum alcătuim o bibliotecă personală
Cum, când şi unde citim?
Arta lecturii
Dragostea pentru lectură se învaţă
Cugetări despre carte
Chestionar de verificare a gradului de preocupare a
elevilor pentru lectură
 2. Călătorie în istoria cuvântului şi a cărţii

a. Cum au apărut primele înfiripări de grai omenesc

Unele vorbe s-au ivit din încercările oamenilor primitivi de a imita glasul unor animale, şuierul vântului, plescăitul
apei, etc., din nevoia de a se înţelege cu cei din jur în truda lor de fiecare zi.
Într-o fază mai înaintată de dezvoltare a gândirii sale, omul a reuşit să creeze noţiuni (deci şi cuvintele
corespunzătoare) despre lucruri şi fiinţe: băţ, bărbat, cald…Ca limbaje de comunicare au fost folosite fluieratul – cu
care se transmiteau informaţii sau se conversa la câţiva kilometri – toba şi, mai aproape de noi, trompeta, cu ajutorul
cărora se transmiteau mesaje până la zeci de kilometri distanţă.

b. Cum a apărut scrisul

Oamenii au căutat să găsească o cale trainică de a transmite experienţa lor de viaţă generaţiilor viitoare. Astfel, au
apărut semnele convenţionale notate pe diferite materiale. La început au fost desenele care reprezentau anumite fiinţe
sau obiecte. Un asemenea scris , prin desene, s-a numit pictografic. Cele mai multe dintre asemenea desene aveau
substrat magic. Scrisul pictografic a evoluat spre scrisul ideografic. Ideogramele erau desene simplificate, reprezentând
noţiuni şi judecăţi (latină, ideo= concepţie; greacă, graph = scris). Un pas înainte l-a reprezentat scrierea egipteană cu
hieroglife (descifrate în secolul al XIX-lea de savantul francez Champollion), care sunt figuri corespunzând unor noţiuni
(cuvinte) bine determinate. De exemplu: o apă se reprezenta printr-o linie şerpuitoare.
Scrierea cuneiformă a aparţinut sumerienilor din Mesopotamia, cam pe vremea hieroglifelor egiptene. Cuvintele şi
silabele erau redate prin linii sau grupuri de linii drepte, verticale, oblice sau orizontale. Se scria pe lut, de sus în jos şi de
la dreapta la stânga. Mai târziu, din motive necunoscute, scrisul acesta a căpătat o altă dispunere exterioară, de la stânga
la dreapta, semnele fiind culcate pe orizontală.Scrierea alfabetică a apărut în jurul anului 2000 î.Hr., fiind inventată de
fenicieni. Realizând simboluri cu valori fonetice pentru monosilabe şi consoane, ei au creat primul alfabet, aproape în
întregime fonetic (vocalele încă nu erau cunoscute). Alfabetul fenician a fost împrumtat de către greci, apoi s-a
răspândit şi la alte popoare (începând cu secolul al IV-lea î.Hr.). Alfabetul grec este primul şi cel mai vechi alfabet în
sensul că denotează fiecare vocală şi consoană cu semnul separat.
 Pe baza alfabetului grecesc s-a dezvoltat alfabetul latin, răspândit apoi în toată lumea în timpul Imperiului
Roman. În secolul al VIII-lea d.Hr. a fost alcătuit şi alfabetul slavon (apărut în Bulgaria) (glagolitic, apoi chirilic). Până în
secolul al IX-lea s-a scris numai cu litere mari (majuscule, lat. majus = “mai mare”). Dacii au început, probabil , să scrie
împrumutând caracterele de la vecini, întâi de la greci, apoi de la romani. După retragerea romană (271 d.Hr.), scrierea
în limba latină se pierde treptat. Prin secolul al IX-lea, pătrunde pe teritoriul românesc alfabet slavon. De-abia în 1860,
alfabetul latin va fi adoptat oficial în Principatele Române.

c. Materiale şi instrumente de scris

S-a scris pe tăbliţe acoperite cu ceară, bronz, aramă, fildeş, pergament , frunze, scoarţă de copac, lemn, pânză,
papirus iar în final pe hârtie.
Primele instrumente de scris au fost diverse materiale ascuţite, cu care se scrijelau formele alese. Mai târziu au
apărut dalta şi ciocanul, pensula, condeiul ( de lemn, fildeş sau metal) ascuţit la un capăt , tubul de trestie ascuţit, pana de
pasăre ( mai ales de gâscă, scoasă din uz în secolul al XIX-lea), tocul cu peniţă (începând cu secolul al XVIII-lea ), tocul
rezervor sau stiloul (inventat de românul Petrache Poenaru), creionul (fabricat din cărbune-grafit, începând cu secolul al
XVIII-lea). Cerneala este cunoscută de pe vremea vechilor egipteni, extrem de rezistentă în timp, fiind fabricată din
coloranţi naturali.

d. Istoria cărţii
În Antichitate se scria pe tăbliţe de lut sau cerate care, legate între ele la o margine, alcătuiau un codex . Cartea -
manuscris (pe papirus, pergament, hârtie) s-a dezvoltat mai ales în Evul Mediu, când copierea şi împodobirea
manuscriselor au atins culmi de adevărată artă. În sec. al XV-lea, Johannes Gutenberg a inventat literele mobile, primele
cărţi tipărite numindu-se incunabule. La noi, tiparul a apărut în secolul al XVI-lea, iar în 1508 s-a tipărit prima carte
religioasă în Ţara Românească. Cuvântul “carte” este moştenit din limba latină, unde “charta” înseamnă “hârtie,
scrisoare”.
De-a lungul timpului, a căpătat mai multe înţelesuri: a) scrisoare; b) document, hotărâre, certificat, act scris ;
c) capitol al unei lucrări; d) învăţătură, instrucţie, cultură.
 litera, de diferite forme şi dimensiuni : cursive (ca de mână) ,
aldine (îngroşate) , normale ;
formatul : mare (de exemplu 1,90/1,90 m – un atlas vienez) şi
mic (de exemplu, 24mm/18mm – o carte aflată la Leipzig) ; broşura
nu depăşeşte 48 de pagini ; placheta nu depăşeşte 100 de pagini;
cartea depăşeşte 100 de pagini;
 3. Elementele
tipografice ale unei
cărţi

ediţie: toate cărţile imprimate cu aceeaşi serie ;

4. Termeni tiraj: numărul de exemplare tipărite în aceeaşi ediţie ;
indice de nume sau de materii : tabel care îl ajută pe cititor să găsească
importanţi rapid o informaţie ;
din lumea bibliografie: lista de cărţi, reviste, etc, consultate de autor;
cărţii erată: lista greşelilor strecurate la tipărire ;
caseta tipografică : imprimată pe verso la fila de titlu sau pe ultima pagină,
 editor : cel care pregăteşte manuscrisul pentru tipar, stabileşte condiţiile de imprimare ;
anticar : persoana care cumpără şi apoi vinde cărţi ;
bibliotecă : dulap sau mobilă specială cu rafturi de ţinut cărţi ; încăpere, sală în care se păstrează şi se citesc
cărţile ;
adnotare: notă explicativă , însemnare pe marginea unui text ;
subsol : partea de jos a unei pagini, unde se fac trimiteri bibliografice, explicaţii ;
autograf: ceea ce este scris de mâna autorului;
bibliofil : cel care are un interes deosebit faţă de cărţile preţioase şi rare;
abreviere: cuvânt sau grup de cuvinte prescurtate.
 Nu îndoiţi pagina! Folosiţi un semn de carte !
 Nu scrieţi nimic pe carte! Folosiţi fişe!
 Nu întoarceţi filele cu mâinile murdare sau cu degetele muiate în gură !
 Nu ţineţi cărţile în dulapuri (spaţii) închise, lângă alimente sau pe masa unde
mâncaţi !
 Nu presaţi între filele cărţii frunze, flori !
 Nu rupeţi niciodată filele unei cărţi, nu-i smulgeţi ilustraţiile, nu-i distrugeţi
5. Sfaturi pentru
cei
care iubesc
cartea

Biblioteca trebuie să cuprindă, în primul rând, lucrări de referinţă şi de

bază de care avem nevoie tot timpul, pentru studiu şi pentru informare
6. Îndrumări ( îndreptar ortografic, dicţionar explicativ al limbii române, dicţionar de
pentru neologisme, atlas, ghiduri turistice, jurnale de călătorie, o lucrare cu sfaturi
gospodăreşti, un îndreptar privind comportarea civilizată), enciclopedii diverse,
alcătuirea unei tratate generale de istorie, literatură, artă, ştiinţă, etc.;
biblioteci Nu trebuie să lipsească operele marilor scriitori români şi străini, cărţi
preferate – alese, la început, cu ajutorul profesorilor ,părinţilor, librarilor ;
personale Biblioteca trebuie revizuită periodic şi împrospătată ;
Trebuie să existe o evidenţă a cărţilor din bibliotecă şi una a cărţilor
împrumutate;
Când ştii că ai lipsuri în lectură, poţi citi cu glas tare, pentru a te supraveghea
Aranjarea cărţilor se poate realiza alfabetic, pe domenii, după gradul de
mai bine ;
interes şi de folosinţă .
Lectura expresivă (ritm, intonaţie, mimică, gesturi) se face numai cu voce tare ;
Când citeşti în gând, nu sări peste cuvinte sau rânduri ;
Nu trebuie să fim obosiţi ;
Lectura particulară trebuie făcută în timpul liber ;
Lectura serioasă se face în condiţii de igienă intelectuală perfectă ;
Lectura nu trebuie întreruptă des ;
7. Când, cum şi
unde citim?

Copiii şi adolescenţii din ziua de astăzi citesc mai puţin decât citeau
8. Dragostea părinţii lor iar televiziunea, jocurile video şi computerul sunt la “ordinea zilei”.
La unii copii interesul pentru lectură apare mai târziu, la alţii scade
pentru lectură se pentru o perioadă de timp, dar reapare subit.
învaţă Interesul celor mici pentru lectură depinde în mare măsură de anturaj.
Dacă li se citeşte, dacă părinţii citesc şi dacă acasă există cărţi şi reviste peste
tot, copilul va urma mai uşor drumul lecturii.
 Cărţi potrivite în perioada copilăriei:
Înainte de 5 ani – La 6 ani – vremea
trăiesc imaginile buchiselii
Recomandări: reviste Recomandări: basme şi
pentru copii, cărţi cu poveşti (chiar dacă le
animale domestice sau cunoaşte), poezii mai
sălbatice, basme, lungi, cu “acţiune” pe care
poveşti, povestiri să o poată urmări, fabule
adevărate, poezioare cu animale cunoscute,
pentru copii. cărţi ce pot fi citite “în
De exemplu: “Să serial” seară de seară, ca
numărăm împreună”, să-i stimuleze imaginaţia
“Winnie şi teribila şi memoria.
furtună”, “Familia lui De exemplu: “Împăratul
Tigrilă”. vrăjit”, “102 dalmaţieni”,
“Doamna şi vagabondul”,
“Alba ca zăpada”,
“Poveşti, povestiri,
amintiri” (I.Creangă)
Între 7 şi 12 ani – istorie,
aventuri şi romane mici
Recomandări: romane
istorice romanţate, cărţi de
aventuri, poveşti moderne,
povestiri cu intrigă mai
complicată.
De exemplu: “Legendele
Olimpului”, “Neamul
Şoimăreştilor”, “Comoara
din insulă”, “Robinson
Crusoe”, “Aventurile lui
Tom Sawyer”, “Cărţile
junglei”, “Winnetou”, “De
la Pământ la Lună”,
“Şarpele de mare”, “Mary
Poppins”.
Între 12 şi 15 ani – lectură “la
liber”…şi nu numai
Recomandări: îşi va alege singur
cărţile; se va interveni doar dacă pierde
prea mult timp cu lectura suplimentară
şi nu mai învaţă suficient pentru şcoală
sau atunci când conţinutul cărţilor
exagerează în elemente de violenţă, sex
sau limbaj obscen. Se pot recomanda
romane istorice sau de aventuri (cele de
capă şi spadă ale lui Al.Dumas şi Paul
Feval, SF-uri cunoscute cum sunt cele
ale lui Isac Asimov, seria
“Cireşarilor”), enigmele şi cărţile
poliţiste mai “cuminţi” (Agatha
Christie, seria Maigret, Sherlock
Holmes), operele mai “uşoare” ale
marilor clasici ai literaturii (Balzac,
Tolstoi, Dostoievski, Stendhal).
 “ Oamenii simpli nu ştiu cât timp şi câtă trudă îţi trebuie ca să înveţi să
citeşti; eu am muncit 80 de ani şi nu pot spune că am reuşit.” (Goethe)
“ Ca să citeşti destule cărţi bune, trebuie să citeşti mai puţine cărţi proaste
căci viaţa este scurtă, timpul şi puterile limitate.” ( A. Schopenhauer)
9. Arta lecturii “ La mulţi copii se dezvoltă o manie stranie: devorarea cărţilor… nu se opresc
în citate pentru a înţelege…nu se întreabă dacă poate fi adevărat ceea ce citesc. Ei
gonesc în lectură ca maniacii vitezei pe o şosea; cititorii pasivi înghit paginile,
cum înghit automobiliştii kilometri.” (Jules Payot)
“Pentru a învăţa să citeşti, trebuie, în primul rând, să citeşti încet, apoi
trebuie să citeşti mereu mai încet, până ce la ultima carte vei învăţa să citeşti
foarte încet….atunci te vei putea bucura de frumuseţea ei…atunci vei învaţa
din ea…atunci vei avea dreptul s-o critici.” (Emile Faguet)

“Cărţile sunt profesori muţi.” (maximă latină)

“Barbarii (inculţi) se vor lupta întotdeauna cu armele, oamenii luminaţi se vor
întrece prin cărţi.” (maximă latină)
“…nu este alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă
10. Cugetări decât cetitul cărţilor…” (Miron Costin)
despre “Cartea e lumina ce călăuzeşte civilizaţia.” (F.D.Roosevelt)
“O cameră fără cărţi e ca un trup fără suflet.” (Cicero)
carte “Cartea îţi aduce mângâiere…din ea culegi multă înţelepciune” (I.Creangă)
“O, sfintele mele cărţi…cât vă datorez că sunt om, că sunt om adevărat, ca
oamenii din ţările unde nu s-a întrerupt niciodată cultura…” (N. Iorga)
“Cu cei învăţaţi mai mult vei învăţa, iar cu cei proşti vei pierde şi ceea ce ai
învăţat.” (proverb latin)
 1. Aveţi bibliotecă personală ?
2. Câte şi ce cărţi aţi cumpărat în ultima vreme (lună, semestru) ?
11. Chestionar 3. La ce bibliotecă eşti înscris ?
pentru verificarea 4. Ce cărţi ai citit în ultima vreme ? Care dintre ele ţi-a plăcut mai
lecturii mult şi de ce?
5. Ce fel de cărţi doreşti să citeşti mai mult? (versuri, proză,
particulare sau aventuri, din lumea ştiinţei, fantastice, basme, de călătorii, etc.)
suplimentare 6. În ce momente ale zilei (săptămânii) obişnuieşti să citeşti ?
7. Ce loc ocupă lectura pentru tine între celelalte preocupări
extraşcolare?
8. Cum îţi alegi cărţile pentru lectură ? Te ajută cineva ?
9. Ce ziare şi reviste citeşti?
10. Consemnezi ceva din cărţile citite? Din care şi ce anume?

Bibliografie:
1.Cosma, T., Ora de dirigenţie în gimnaziu, Ed. “Plumb”, Bacău, 1994
2.Lemeni,G., Porumb,M., Consiliere şi orientare. Activităţi pentru
clasele V-VIII, Editura ASCR, Cluj, 2011
3.Puia,M.,Comşa,F.,M.,Îndrumar de dirigenţie, Editura Niculescu, Prof. Cornelia Cucu
Bucureşti, 2007 Liceul cu Program Sportiv Bacău