Elevii organizaţi în trei echipe aplică metoda jurnalul cu dublă intrare pe

fragmentele de text selectate.

CE? DE CE?

îmi place/ nu-mi place

mă impresionează

mă surprinde

mă intrigă

îmi aminteşte de o experienţă personală

aprob/ dezaprob în atitudinea

personajelor

1
 1

Învăţământul este general, obligatoriu şi gratuit. Doar că, zmeii

născându-se cu toate cunoştinţele necesare, la şcoală se duc numai cei bătrâni, care-au uitat
aproape tot. Îi vezi, cocârjaţi, cu ghiozdanele-n spinare, îmbrâncindu-se şi ţipând pe străzi.
Adesea sunt urecheaţi de propriii lor copii şi nepoţi sau puşi să spună câte o poezie.
Învăţământul începe cu universitatea, continuă cu colegiul şi şcoala medie. Încununarea
studiilor o constituie grădiniţa, dar puţini sunt zmeii care se pot lăuda că au ajuns atât de
savanţi. Preşedintele Academiei trebuie să facă dovada că a absolvit şase luni de creşă. Fizica
zmeiască ne învaţă că spaţiul are doar două dimensiuni. A treia, deşi o văd prea bine, o neagă cu
încăpăţânare. În toată ştiinţa fizicii, de altfel desfăşurată pe sute de pagini, nu întâlneşti decât o
singură formulă:E=mc².(Eficienţa este Magia Capetelor Pătrate). Zmeii cred şi în existenţa
atomilor: brânza e compusă din atomi de brânză, buzduganul din atomi de buzdugan, zâmbetul
din atomi de zâmbet. Chimia lor nu combină numai substanţe între ele, ci şi stări sufleteşti,
fenomene ale naturii, acţiuni sau pasiuni. Aurul modelat într-o stare de spirit tristă e alt metal
decât cel prelucrat la o petrecere. Cetăţile se construiesc pe ploaie, ca să înnegureze sufletul
inamicului. Nu sunt cunoscute matematica şi statistica. Numerele sunt considerate superstiţii.
Niciun zmeu nu ştie câte degete are. De ce ar şti?....

2
 2

Am învăţat cu el în şcoala primară. Nu-mi era drag,

pentru c-avea o figură răutăcioasă şi pentru că, de câte ori se uita la mine, se
strâmba: ceea ce a făcut într-o zi să-mi pară grozav de bine când am văzut pe dnul
Udrea c-odată mi-l înşfacă de urechi şi-l toarnă „ la bancă”. Turnatul la bancă era
teribil. Micul vinovat era aşternut cu pieptul pe capătul băncii, un monitor îl ţinea
bine de grumaz, altul de picioare, şi „ Domnu” îi trăgea cu varga la ....spate, ca să
gonească mintea la cap. Uneori „ Domnu” se înfuria straşnic de ţipetele
nenorocitului copil, şi atunci vergile se rupeau una după alta şi asta îl necăjea şi
mai rău.....pe Domnu, vezi bine.

3
 ”A spus că va dansa cu mine dacă îi voi da un trandafir roşu.
Dar în toată grădina nu este niciun trandafir roşu.” Bietul student plângea, iar
privighetoarea îl asculta din cuibul ei ascuns între crengile stejarului.

„Iată un om care ştie să iubească cu adevărat”, îşi spuse privighetoarea. “Ceea ce

eu cânt, el suferă; noapte de noapte, am cântat despre el, deşi nu-l cunoşteam. (...)
Iubirea este un lucru minunat. E mai preţioasă decât smaraldul şi diamantele. Nu se
poate cumpăra cu perle sau pietre preţioase. Nu se vinde în piaţă, nu se poate
cântări, nu poate fi preţuită în aur.” (...)

Înţelegând secretul suferinţei studentului, privighetoarea reflecta asupra misterului

iubirii. După un timp îşi deschise aripile şi zbură în înalturi, oprindu-se într-o
grădină unde împărăţea o preafrumoasă tufă de trandafiri.

- Dă-mi un trandafir roşu şi-ţi voi cânta cel mai dulce cântec al meu, o rugă
ea.

- Trandafirii mei sunt albi ca şi spuma mării, mai albi decât neaua de pe
fruntea munţilor, îi zise tufa, dar du-te la fratele meu, care locuieşte mai
departe de aici, şi poate-ţi va da el ce doreşti.

Privighetoarea zbură într-acolo.

- Dă-mi un trandafir roşu şi-ţi voi cânta cel mai frumos cântec pe care-l ştiu!

Tufa însă îi răspunse:

4
 - Trandafirii mei sunt galbeni, ca şi grâul, dar du-te la fratele meu care
locuieşte sub fereastra tânărului şi poate îţi va da el un trandafir roşu.
Privighetoarea zbură şi acolo cu aceeaşi rugăminte. De data asta, răspunsul a fost
diferit: „Trandafirii mei sunt într-adevăr roşii (...), dar iarna mi-a îngheţat venele,
gerul mi-a ucis mugurii, iar furtuna mi-a frânt crengile; nu voi avea niciun
trandafir în acest an.”

- Un trandafir roşu, atâta vreau! Doar unul! Nu există niciun mod să-l găsesc?,
strigă privighetoarea.

- Ba da, numai că e atât de înfiorător de greu încât nu îndrăznesc să-ţi spun.

- Spune-mi, mie nu-mi este frică!

- Dacă vrei un trandafir roşu, trebuie să-l colorezi cu sângele tău. Trebuie

să-mi cânţi mie, cu pieptul înfipt într-un spin. Toată noaptea trebuie să cânţi pentru
mine, spinul să-ţi străpungă inima, sângele tău să curgă în venele mele şi să devină
al meu.

„Moartea este un preţ mare (...), iar viaţa ne e dragă tuturor (...). Şi totuşi
iubirea este mai de preţ decât viaţa..., mai înţeleaptă decât filosofia, mai puternică
decât puterea” , îşi spuse privighetoarea.

Când pe cer apăru luna, privighetoarea se aşeză cu pieptul în spin. Toată noaptea
cântă, iar spinul îi pătrunse foarte adânc în inimă, în timp ce sângele curgea. Aşa
înflori un trandafir roşu, mai roşu decât rubinul, în timp ce vocea privighetorii
încetă. Aripile începură să-i tremure şi o durere mare o cuprinse. Aşa se stinse
privighetoarea în timp ce trandafirul roşu strălucea în soarele dimineţii...