Broscuța cea înțeleaptă

Constanța Nițescu

La marginea unei păduri trăia odată o broscuță cu pielea cafenie, ca mai toate broscuțele de
prin partea locului. Broscuța avea ochii atât de blânzi, încât oricine o vedea, simțea că sufletul
i se umple de bunătate. Și mai avea ceva deosebit: era foarte înțeleaptă. Toate animalele
pădurii, mici sau mari, veneau la ea să-i ceară sfatul atunci când aveau vreun necaz. Broscuța
avea timp pentru fiecare și-i sfătuia cum se pricepea ea mai bine. Mulți erau cei ce se
întorceau să îi mulțumească pentru binele făcut.
Auzind împăratul de broscuță, se hotărî să o cheme la palat, pentru că de la un timp tare îl
mai frământa un gând. Pe căi numai de el știute, aflase că în împărăție au loc jafuri, furturi,
nedreptăți iar supușii săi sunt nemulțumiți. De ce nu făceau nimic sfetnicii? Că doar asta era
datoria lor, să se gândească. Da! Să gândească în locul împăratului, pentru ca acesta să facă ce
fac toate capetele încoronate: să se odihnească, să-și numere bogățiile, să-și scoată la plimbare
veșmintele aurite. Și mai ales, de ce nu îi spuneau nimic? Astea toate le povesti împăratul
broscuței, după care o întrebă:
-Ei, ce zici, broscuțo, mă poți ajuta?
-Eu pot, împărate, dar va fi rău și de mine și de Măria-Ta.
-Cum așa? Ce poate fi rău în a face ordine în țară?
Broscuța nu mai zise nimic, doar clătina capul a pagubă. Se gândi puțin, apoi grăi:
-Mărite împărate, ia o foaie de hârtie și desenează o vulpe. Împăratul o privi mirat dar nu
zise nimic și făcu ce i se ceruse, desenă o vulpe de-ai fi zis că-i vie, nu alta. Broscuța luă
foaia, o privi cu atenție, apoi adăugă vulpii niște coarne de cerb și îi șterse coada.
-Acum, zise, cheamă-i pe sfetnicii tăi și întreabă-i de le place tabloul. Intră primul sfetnic
și împăratul îl întrebă:
-Ei, preaiubite sfetnice, ce părere ai de tabloul desenat de mine?
-E foarte frumos, Măria-Ta, zise acesta, plecându-se până la pământ. Împăratul se încruntă
puțin, dar insistă:
-Chiar și coarnele?
-Mai ales coarnele, Măria-Ta.
Împăratul nu mai întrebă nimic și porunci să intre al doilea sfetnic.
-Dar ție, înțeleptule, cum ți se pare tabloul desenat de mine?
-Foarte reușit, Măria-Ta , zise și acesta, făcând o plecăciune și mai adâncă decât a primului
sfetnic.
-Dar de coadă, ce părere ai?
-Este o coadă foarte frumoasă, Mărite Împărate, grăi sfetnicul și mai făcu o plecăciune.
Fața împăratului se întunecă și mai mult, dar nu zise nimic și porunci să intre și următorul.
Și tot așa, sfetnicii care intrau nu știau cu ce cuvinte meșteșugite să laude vulpea cu coarne de
cerb și fără coadă. Doar la sfârșit, când împăratul se săturase până peste cap de atâtea laude,
ultimul sfetnic zise:
-Să ne fie cu iertare, Mărite Împărat, dar cine a mai văzut vulpe cu coarne și fără coadă?
Așa ceva nu există!

1
 La auzul acestor cuvinte, luminându-se la față împăratul se ridică de pe tron, se apropie de
sfetnic și îi spuse:
-De azi înainte doar tu vei fi sfătuitorul meu, pentru că ai fost singurul care a avut curajul
să spună adevărul.
A doua zi împăratul cu singurul sfetnic rămas s-au apucat dis-de-dimineață să deslușească
treburile țării. Au stat până seara, dar tot n-au terminat. Și tot așa și a doua zi, și a treia zi…
Supușii erau din ce în ce mai mulțumiți, dar împăratul nu mai avea timp să se plimbe pe aleile
palatului, să dea porunci, să se ducă la ospețe… Și culmea, visteria țării în loc să crească,
scădea. De unde să știe Măria-Sa că o parte din banii jefuiți și furați intrau în lada sa? Răbdă
împăratul ce răbdă și într-o zi zise:
-Dau poruncă să se întoarcă toți sfetnicii alungați și să conducă țara cum vor găsi ei de
cuviință! Și să-mi aduceți și broscuța aceea neisprăvită! Lucrurile se făcură întocmai, sfetnicii
se întoarseră bucuroși că își vor umple iarăși buzunarele, iar ostașii plecară să caute broscuța.
Au răscolit pădurea, lacul, poiana, dar nimic….
Cred că nu ați uitat că broscuța era o broscuță înțeleaptă. Așa că, bănuind ce se va
întâmpla, de mult timp se mutase în altă împărăție îndepărtată. Nimeni nu a putut da de ea, ba
mai mult, nimeni nu a mai auzit de ea. Pentru că, de atunci, broscuța nu a mai dat niciodată
sfaturi.