G.

Ibrăileanu, Creaţie şi analiză (Note

pe marginea unor cărţi) (1926)
*comportism şi analiză

z
creaţie şi analiză
(termenul creaţie →
perceput ca fiind familiar)
*clarificarea raportului dintre cele două
dimensiuni: ele nu sunt radical opuse, nu se
exclud reciproc, creaţia şi analiza sunt, mai
degrabă, complementare
 *În romanele în gradul cel mai înalt de analiză există un „strict
necesar” zde creaţie şi invers, însă există şi romane în care raportul
dintre cele două este unul relativ echilibrat
*Cazuri particulare, atipice: François Mauriac, Pustiul dragostei
(1925), Jean Rostand, Deux Angoisses. La Mort. L’Amour (1924)

Evoluţia romanului.
VIZIUNEA LUI EUGEN SIMION Romanul-problemă
ASUPRA STATUTULUI AUTORULUI
*forma
ÎN TEXTUL romanului a evoluat
BIOGRAFIC

*„romanul-problemă” (dominant în lit. din Franţa în acea perioadă)

→ „o «invenţie» epică menită să ilustreze o problemă de psihologie
sau de morală”
*ex.: André Gide, Falsificatorii de bani (1925)
 Analişti Moralişti
z
Dostoievski („deloc moralist”), Marcel Proust Anatole France, Paul Bourget (şi analist, dar mai
(„rar moralist”) ales moralist)

*„Analistul observă sufletul, îl descompune *„Moralistul face observaţii asupra sufletului şi

(«analizează»), îl descrie, îl redă, aşa cum poate a conduitei omului, caută cauzele stărilor
el, cît poate mai exact” sufleteşti tipice”

*„analistul se observă mai mult pe sine” *„moralistul observă mai mult pe alţii”

*analiza presupune „o bogată viaţă interioară” *moralismul presupune „gustul ideilor generale” +
(indiferent dacă e analiză a sinelui sau analiza „spirit de generalizare”
altuia)

*analiza completează „fizionomia tipului prin *moralismul „ajută creaţia, luminând-o, explicînd
relevarea mecanismului vieţii lui interioare” tipurile prin clasificare psihologică”
 Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut (1913-1927)
z

În ce constă noutatea, revoluţia în capodopera romancierului francez?

-nu atât valorificarea subconştientului particularizează opera (această

trăsătură fiind prezentă şi în scrierile altor autori), ci faptul că, în
romanul lui Proust, analiza este creaţie (Proust realizează o „descriere a
sufletului”, „povestire a sufletului”, „face portretul şi romanul «epic» al
unor stări de suflet”, un roman în care subiectul şi intriga sunt interne)

Amorul şi gelozia, de pildă (pe care le regăsim frecvent în operele

multor autori), devin în creaţia romancierului francez „Amorul şi
Gelozia” (cu majusculă) (sunt vii, nu abstracte).
 Esenţa unei opere / unui artist
z

*eseistul consideră imposibil de realizat sintetizarea notei

particulare într-o formulă

Soluţia propusă de Ibrăileanu are la bază doi paşi:

-identificarea aspectului care dă farmec operei (care este cea
mai imp. realizare a autorului operei respective)
-identificarea unui „secret” al tehnicii autorului.