DICŢIONAR JURIDIC

1. A Fortiori
Dacă legea permite mai mult, implicit ea permite şi mai puţin: „a majori ad
minus”; dacă legea penală interzice mai puţin, implicit ea interzice şi mai mult:
„a majori ad majus”.
2. Ab Intestat
Moştenire legală – transmiterea patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii
în ordinea, în cotele, precum şi la persoanele prevăzute de lege.
3. Accesorium Sequitur Principalae
Ceea ce este accesoriu urmează situaţia a ceea ce este principal, adagiu latin
care exprimă dependenţa necesară a regimului juridic al unui bun, a unui raport
juridic ori a unui drept, de regimul juridic al unui alt bun, de un alt raport juridic
ori de un alt drept. Una din aplicaţiile acestei reguli de principiu, în dreptul
procesual civil, o constituie competenţa instanţei învestite cu judecarea unei
cereri principale de a se pronunţa şi asupra cererilor accesorii sau incidente care,
dacă ar fi luate în considerare în mod separat, ar fi de competenţa unei alte
instanţe.
4. A Achiesa (Achiesare)
Recunoaştere de către pârât a pretenţiilor formulate de către reclamant în cadrul
unui proces; renunţarea de a mai ataca o hotărâre judecătorească.
5. Acrescământ
Mărirea cotei din moştenire a unor succesori în drepturi în defavoarea altor
moştenitori datorită înlăturării sau renunţării acestora.
6. Act:
Document elaborat de o autoritate de stat prin care se atestă un fapt, o obligaţie,
identitatea cuiva.
a) Actul juridic este o manifestare de voinţă a uneia sau mai multorpersoane, cu
scopul de a crea, modifica sau stinge între dânşii drepturi şi obligaţii.
b) Actul administrativ este actul care emană de la organele administrative, şi
care poate fi:
- normativ: prin el se statornicesc norme juridice cu caracter general.
- individual: când are drept scop naşterea, modificarea sau stingerea unor
raporturi juridice concrete.
c) Actul de administrare este actul prin care un bun este făcut producător de
venituri fără a fi înstrăinat.
d) Actul de dispoziţie: act prin care se transmite sau se constituie un drept real
privitor la un bun ori se renunţă la un drept (ex. Proprietate, gaj, uzufruct).
e) Actul procesual este actul de dispoziţie al organului judiciar.
f) Actul procedural este actul prin care se aduce la îndeplinire actul procesual.
7. Act Autentic:
Mijloc de probă din categoria înscrisurilor. Potrivit legii, actul autentic este
acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege de către un funcţionar public,
care are dreptul de a funcţiona în locul unde s-a făcut. Notarul public este
competent să autentifice un act (Legea nr. 36/1995). Actul autentic are puterea
de a proba, partea care înfăţişează un astfel de act nu mai are nicio dovadă de
făcut, oricine ar fi partea adversă. Actul poate fi atacat numai prin înscriere în
fals. De asemenea, actul autentic poate fi investit cu formula executorie şi are
aceeaşi putere ca şi o hotărâre judecătorească. Înscrisurile sunt probe
preconstituite. În categoria înscrisurilor, legea mai prevede: registrele
comercianţilor, registrele şi hărţile domestice sau casnice; răboajele,l două
bucăţi de lemn pe care se fac crestături destinate a constata numărul furniturilor
făcute de vânzător cumpărătorului şi care au valoare dacă crestăturile ambelor
bucăţi sunt corelative şi în număr egal; scrisorile, care devin proprietatea
destinatarului din moment ce ajung în posesia sa şi care pot fi asimilate cu o
mărturisire a celor arătate de persoana de la care emană, cu condiţia de a fi
recunoscute de aceasta; copiile, care reproduc în scris un act, pot constitui mijloc
de probă.
8. Act Abdicativ:
Act prin care se renunţă la un drept înainte de a se fi făcut acceptarea cerută de
lege pentru dobândirea lui. (ex: renunţarea la o moştenire deschisă ori la un
legat, dacă se face anterior acceptării acelei moşteniri sau acelui legat).
9. Act juridic anulabil:
Act juridic lovit de nulitate relativă susceptibil de a fi desfiinţat retroactiv, prin
hotărâre judecătorească, ca urmare a promovării acţiunii în anulare de către
persoana ale cărei interese sunt protejate de lege pe această cale.
10. Act juridic civil:
Manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a
crea, modifica ori stinge un raport juridic civil. Actele juridice sunt: uni, bi şi
multilaterale (după numărul părţilor); cu titlu oneros sau gratuit (după scopul
urmărit); cele cu titlu oneros se împart în comutative şi aleatorii; cele cu titlu
gratuit în liberalităţi şi acte dezinteresate.
11. Act Juridic Unilateral:
Act juridic constând în manifestarea de voinţă a unei singure persoane fizice sau
juridice. Acesta este caracteristic pentru activitatea organelor puterii de stat şi
ale administraţiei de stat; în dreptul civil are un domeniu mai restrâns de
aplicare, delimitat de lege. Printre actele juridice unilaterale ale dreptului civil:
testamentul şi declaraţia de acceptare a succesiunii sau de renunţare la
succesiune.
12. Act Multilateral:
Act juridic civil care este rodul acordului de voinţă provenit de la trei sau mai
multe părţi, care urmăresc realizarea aceluiaşi scop.
13. Act Nepatrimonial:
Act juridic civil care nu are un conţinut economic, nu poate fi exprimat în bani.
Astfel de acte juridice dau naştere la drepturi subiective fără conţinut economic
(ex. Înţelegerea părţilor unui copil din afara căsătoriei ca acesta să poarte numele
de familie al unuia dintre ei).
14. Act Notarial:
Denumire generică dată oricărui act juridic a cărui întocmire sau autentificare
este „potrivit legii” de competenţa notarilor publici sau a altor organe cărora
legea le conferă atribuţii notariale (secretarii consiliilor locale ale comunelor şi
oraşelor unde nu funcţionează birouri ale notarilor publici, misiunile diplomatice
şi oficiile consulare ale României).
15. Act Numit:
Act juridic civil care are o denumire stabilită de legea civilă şi o reglementare
juridică proprie.
16. Act Patrimonial:
Act juridic civil care are un conţinut economic, exprimabil în bani. Ele privesc
de regulă drepturile reale şi de creanţă. (ex. Contractul de vânzare-cumpărare, de
donaţie, de împrumut).
17. Act Pentru Cauza de Moarte (causa mortis):
Act juridic civil care îşi produce efectele numai la moartea autorului (ex:
testamentul, asigurarea asupra vieţii).
18. Act Prin Reprezentare:
Actele juridice civile pot fi încheiate în cea mai mare parte şi prin reprezentare
(prin mandatar). Reprezentarea constă în încheierea de către o persoană
(reprezentant) în numele şi pe seama altei persoane (reprezentat) a unui act
juridic ale cărui efecte se produc direct în persoana şi patrimoniul
reprezentantului.
19. Act Real:
Act juridic civil care nu se poate încheia prin simpla manifestare de voinţă, ci
aceasta trebuie să fie însoţită de remiterea (predarea) bunului. (ex: contractul de
împrumut, de depozit, de gaj).
20. Act secret (act ascuns, contraînscris); antonime – act aparent, act public, act
ostensibil, act simulat):
Act juridic ce exprimă voinţa reală a părţilor, materializând adevăratul raport
juridic stabilit între ele, care însă este ascuns terţilor prin încheierea
concomitentă a unui act aparent diferit, simulat. Este necesar să se îndeplinească
două condiţii: a) existenţa şi cuprinsul lui să fie necuinoscute terţilor. b) să fie
contemporan cu actul aparent, adică să coexiste în timp cu actul aparent (sau
public). Cele două acte sunt contemporane atunci când încheierea lor a fost
concomitentă, dar şi atunci când actul secret, în sens de negotium, a fost
perfectat anterior actului public, acesta din urmă fiind redactat ulterior.
21. Act Solemn:
Act juridic pentru a cărui valabilitate este necesară o anumită formă. Întrucât în
dreptul civil regula o constituie încheierea actelor juridice prin simplul acord de
voinţă al părţilor, actul solemn şi condiţiile întocmirii sale trebuie să fie expres
prevăzute de lege.
22. Act Strict Personal:
Act juridic civil care nu poate fi încheiat decât personal, nu şi prin reprezentare
(ex: testamentul).
23. Act Translativ de Drepturi:
Act juridic care are ca efect strămutarea unui drept subiectiv civil dintr-un
patrimoniu în alt patrimoniu (ex: contractul de vânzare-cumpărare, de donaţie,
de schimb, etc.).
24. Act Subiectiv:
Act juridic civil în care voinţa părţilor are un rol hotărâtor în privinţa stabilirii –
în limitele dreptului obiectiv - a conţinutului raportului juridic civil.
25. Act Sub Semnătură Privată:
Mijloc de probă din categoria înscrisurilor, cuprinde alături de conţinut şi
iscălitura părţilor, acestea fiind elemente necesare pentru valabilitatea sa. Actul
poate fi scris de mână, la maşină, imprimat, cu excepţia testamentului olograf
care trebuie scris în întregime de mâna testatorului. Actul sub semnătură privată
are putere probantă dacă este recunoscut de acela căruia i se opune. În acest
sens, legea arată că actul sub semnătură privată, recunoscut de către acela care i
se opune, sau privit după lege, ca recunoscut, are acelaşi efect ca şi actul
autentic, între cei care reprezintă drepturile lor. Când se neagă conţinutul
(scrisul) sau iscălitura instanţa va dispune verificarea lui. În cazul în care actele
sub semnătură privată conţin convenţii sinalagmatice, devin valabile numai dacă
s-a respectat regula multiplului exemplar, adică s-au întocmit în atâtea
exemplare originale câte părţi cu interese contarii sunt.
26. Act unilateral:
Act juridic civil care este rezultatul voinţei unei singure părţi (nu neapărat al
unei singure persoane). Ex: testamentul, promisiunea publică de recompensă,
acceptarea succesiunii, renunţarea la o moştenire, denunţarea unui contract,
confirmarea unui act anulabil, oferta, purga, etc.).
27. Act doveditor: (Legea 10/2001):
Orice act juridic ce atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau
juridică sau care atestă calitatea de moştenitor sau care permit încadrarea
preluării ca fiind abuzivă ori alte înscrisuri pe care persoana îndreptăţită înţelege
să le folosească în dovedirea notificării sau cererii sale.
28. Acţiune civilă:
Mijlocul legal cel mai important de protejare prin constrângere judiciară a
drepturilor civile încălcate sau a intereselor ocrotite de lege. Acţiunea civilă
reprezintă totodată şi un instrument juridic eficient de apărare a legalităţii şi
ordinii de drept precum şi de întărire a disciplinei sociale.
29. Acţiune în justiţie:
Mijloc legal în temeiul căruia se poate aduce înaintea justiţiei conflictul de drept
născut din încălcarea unei norme. Prin ea se solicită instanţei judecătoreşti
constatarea sau realizarea unui drept, şi este condiţia necesară ca o instanţă să
exercite atribuţiile sale jurisdicţionale. Ea se concretizează în: cererea de
chemare în judecată (în materie civilă); în plângerea prealabilă adresată de
persoana vătămată direct instanţei de judecată, în condiţiile prevăzute de lege (în
materie penală).
30. Acţiune în reclamaţie de stat:
Varietate a acţiunii de stat care se distinge prin aceea că prin intermediul ei
reclamantul solicită să i se stabilească sau să i se modifice starea civilă. Fac
parte din această subgrupă: 1. Acţiunea în stabilirea maternităţii. 2. Acţiunea în
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. 3. Acţiunea de divorţ. 4. Acţiunea de
desfacere a adopţiei.
31. Acţiuni succesorale:
Sintagmă ce desemnează în mod generic între setul de acţiuni în justiţie
reglementat de lege spre a fi utilizate în raporturile dintre moştenitori şi dintre
aceştia şi terţi, în vederea punerii în valoare a unor drepturi succesorale ori a
unor drepturi ce au o anumită legătură cu o moştenire sau cu calitatea de
moştenitori a unor persoane.
32. Act patrimonial:
Totalitatea bunurilor, lucrurile propriu-zise şi drepturile asupra lor, susceptibile
de o evaluare bănească, din patrimoniul unei persoane.
33. Activ succesoral:
Totalitatea bunurilor, lucrurile propriu-zise şi drepturile asupra lor, din
patrimoniul unei persoane la data decesului ei.
34. Actori incubit probatio:
Sarcina probei revine autorului unei reclamaţii, afirmaţii sau susţineri, expresie
latină ce consacră un principiu valabil la toate procesele penale, civile în orice
alte litigii. Prezumţia de nevinovăţie ocupă un loc dominant în dreptul penal,
dovada săvâşirii de către o persoană a unei infracţiuni fiind în sarcina organelor
de cercetare şi urmărire penală. În procesele civile, reclamantul are obligaţia
dovedirii acţiunii, după cum pârâtul are sarcina de a proba temeinicia
susţinerilor făcute în apărarea sa. Pentru litigiile de muncă, legea consacră
regula potrivit căreia regula temeiniciei şi legalităţii dispoziţiei sau măsurii luate
de unitate este în sarcina acesteia.
35. Actul cu titlu gratuit:
Actul juridic civil în care numai o singură pare are un avantaj patrimonial.
36. Actul cu titlu oneros:
Act juridic civil în care fiecare parte urmăreşte de la cealaltă un avantaj
patrimonial, de regulă echivalent.
37. Actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat: „legea trebuie
interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării”. Adagiu latin ce
explică regula de interpretare logică a legii civile, potrivit căreia orice normă
juridică trebuie astfel interpretată încât să se identifice posibilitatea aplicării ei,
iar nu să se motiveze imposibilitatea aplicării.
38. Ad Idem: „în acord”.
39. Ad probationem: „pentru a dovedi”: o anumită condiţie de formă a unui act
juridic este prevăzută de lege numai pentru a se putea face dovada actului, nu
pentru însăşi validitatea sa. În genere, în actele juridice care se încheie prin
simplul acord de voinţă al părţilor, condiţiile de formă sunt prevăzute în ad
probationem.
40. Ad validitatem: „pentru validitate”: forma cerută de lege pentru ca actul
juridic civil să fie încheiat valabil.
41. Adempţiune: luare în posesie sau acceptare a unui beneficiu.
42. Adeziune: exprimare scrisă a aderării la ceva. Din punct de vedere juridic,
un contract prin care una din părţi acceptă condiţiile impusp de cealaltă (ex. un
contract de închiriere).
43. Accesiune: mod de dobândire a proprietăţii, derivat, între vii, ce constă în
încorporarea unui lucru mai puţin important într-unul mai important. „Tot ce se
uneşte şi se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului”.
44. Adjoncţiune: din punct de vedere al dreptului civil, o accesiune mobiliară.
Ea constă în unirea a două bunuri mobile (ex. piatra preţioasă şi inelul în care
este fixat; tabloul şi rama în care este încadrat), având propprietari diferiţi, în aşa
fel încât, deşi formează un singur tot, ele pot fi despărţite şi conservate separat,
fără a-şi pierde individualitatea. Acest tot, rezultat din unirea celor două mobile,
revine, prin accesiune, proprietarului bunului care reprezintă partea principală.
Proprietarul în favoarea căruia operează adjoncţiunea este obligat de a plăti
celuilalt proprietar preţul bunului unit cu bunul său.
45. Afini: persoane între care există legătura de afinitate. Sunt soţul şi rudele
celuilalt soţ.
46. Afinitate: legătura juridică dintre soţ şi rudele, fireşti sau din înfiere, ale
celuilalt soţ.
47. Alienabil: bun, lucru care poate fi înstrăinat sau cedat. Toate bunurile
proprietate privată sunt alienabile/înstrăinabile. [potrivit Codului civil, toate
bunurile sunt în circuitul civil, cu excepţiile prevăzute de lege]
48. Alienare: transmitere a unui bun sa u a unui drept patrionial către o altă
persoană, cu titlu oneros sau gratuit.
49. Alieni juris: „având dreptul altuia” – [persoana] (cum ar fi un minor) care îşi
exercită drepturile prin intermediul unor autorităţi tutelare. Opus: sui juris.
50. Alieno nomine: în numele şi pe seama altei persoane (fizice/juridice). Opus:
proprio nomine.
51. Amiabil: (despre litigii, conflicte): rezolvarea prin negociere.
52. Amortisment: stingere treptată a unei datorii, rente, etc.
53. Antecesor în drepturi: sintagmă ce desemnează în mod generic orice
persoană fizică sau juridică de la care persoane denumite în raport cu aceasta
succesori sau avânzi-cauză au dobântit cu orice titlu (moştenire legală,
testament, contract, reorganizare, etc.) un întreg patrimoniu, o cotă-parte dintr-
un patrimoniu, unul sau mai multe bunuri sau drepturi sau obligaţii dterminate.
Antecesorul în drepturi transmise succesorilor lui în drepturi elementele
patrimoniale obiect al transmisiunii în starea în care acestea se găseau în
propriul patrimoniu la momentul când operează transmisiunea.
54. Antreprenor: 1. Persoană fizică sau juridică ce se obligă, pe baza unor clauze
şi condiţii contractuale, să execute diferite lucrări în beneficiul altei persoane sau
rganizaţii, în schimbul unei sume de bani dinainte convenite.
Sinonim: contractor. 2. Tip de agent economic reprezentativ în economia de
piaţă care adoptă un comportament de esenţă activă şi novatoare, specific
sistemelor economice bazate pe concurenţă şi iniţiativă privată. Sinonim:
întreprinzător.
55. Antrepriză: 1. Unitate de construcţie specializată în executarea unei lucrări
de construcţii pe baza unui contract. 2. Contract prin care o persoană
(antreprenor) se obligă să execute pentru o altă persoană (comitant) o lucrare în
schimbul unei plăţi.
56. Anulabil: expresie ce face referire la nulitatea relativă.
57. Anularea: desfiinţarea retroactivă a unui act juridic.
58. Apel: cale de atac; acţiune introdusă la instanţa judecătorească superioară
celei care a pronunţat o hotărâre în primă instanţă, prin care se solicită anularea
hotărâri judecătoreşti şi judecarea în fond a ceuzei; cerere de apel.
59. Aplicarea legii în timp: ansamblu de principii, norme juridice în baza cărora,
ţinându-se seama de momentul în care iau naştere raporturile, actele sau faptele
juridice, ori se produc efectele acestora, se determină întinderea aplicării unui
act normativ nou, în raport cu reglementările anterioare pe care acesta le
modifică, le completează sau le înlocuieşte. Un principiu fundamental este
neretroactivitatea legii, în sensul că prevederile unui act normativ nou
reglementează numai raporturile, actele şi faptele juridice care iau naşterre
ulterior intrării sale în vigoare, neaplicându-se deci situaţiilor trecute. Legea
nouă cuprinde, de regulă, dispoziţii tranzitorii, ce prevăd condiţiile de aplicare a
noii legi în raport cu reglementările anterioare. Legea nouă poate cuprinde
derogări de la principiul neretroactivităţii, în sensul că unele dispoziţii se aplică
şi raporturilor, actelor sau faptelor juridice anterioare intrării sale în vigoare. În
dreptul penal, pincipiul dominant este cel al aplicării legii mai blânde potrivit
căruia dintre două acte normative succesive au prioritate prevederile legale care
stabilesc un regim de sancţionare mai puţin sever.
60. Apostilă: rezoluţie scrisă pe o petiţie, pe un act oficial. Prin extensie,
semnătura pusă pe un asemenea act.
61. Arvună: sumă plătită în avans reprezentând o parte din contravaloarea
schiziţionării unui produs, a executării unei lucrări sau a efectuării unor servicii
conform prevederilor contractuale prestabilite.
62. Ascendent: rudă în linie dreaptă din generaţii anterioare, părinţi, bunici,
străbunici, etc. Ţinând seama de locul pe care-l asigură legea părinţilor în
ordinea succesorală, aceştia sunt denumişi ascendenţi privilegiaţi şi fac parte din
clasa II de moştenitori legali, spre deosebire de ceilalţi, care sunt numiţi
ascendenţi ordinari, constituind clasa a III –a de moştenitori legali.
63. Audi alteram partem: „ascultarea celeilalte părţi”, „audierea celeilalte părţi”.
64. Autentificare: procedură juridică prin care un act sau un înscris este
recunoscut în mod legal de către o autoritate notarială. Autentificarea actelor
este o atribuţie a birourilor notariale publice.
65. Autoritate competentă: termen desemnând ministrul, miniştrii sau altă
autoritate echivalentă responsabilă de regimurile de securitate socială pe întreg
teritoriul sau pe orice porţiune a teritoriului statului în cauză.
66. Autoritatea tutelară: organul de stat căruia îi revin potrivit legii, atribute
privitoare la stabilirea şi organizarea tutelei, la supravegherea, controlul şi
îndrumarea activităţii de ocrotire a minorului şi a altor incapabili.
67. Bona fide: buna credinţă; cu buna credinţă.
68. Bun: valoare economică destinată a satisface nevoi materiale sau spirituale,
susceptibilă de apropriaţiune sub forma dreptului patrimonial; un lucru, dreptul
patrimonial care are ca obiect lucrul.
69. Bun accesoriu: lucrul mobil care serveşte la folosirea altui lucru şi care
urmează situaţia juridică a acestuia din urmă.
70. Bun divizibil: lucru care, prin natura sa, poate fi împărţit fără a i se schimba
destinaţia. Prin act juridic, un bun divizibil poate fi considerat indivizibil.
71. Bun imobil: lucru cu o aşezare fixă şi, ca atare, nu poate fi mutat dintr-un loc
în altul fără a-şi pierde individualitatea ori fără a-şi schimba destinaţia iniţială.
72. Bun inalienabil: lucru care nu poate fi înstrăinat printr-un act juridic civil,
contract de vânzare-cumpărare, act de schimb, etc. potrivit Constituţiei
României sunt bunuri inalienabile bunurile care aparţin întregului popor:
bogăţiile subsolului, terenurile din fondul funciar de stat, pădurile, apele,
terenurile agricole care nu se află în proprietate privată. În condiţiile legii,
bunurile inalienabile pot fi repartizate sau date în administrare sau folosinţă.
73. Bun indivizibil: lucru care datorită naturii sale nu poate fi împărţit fără a i se
schimba destinaţia. Prin act juridic un bun indivizibil prin natura sa poate fi
considerat ca bun divizibil.
74. Bun mobil: lucru ce poate fi mişcat dintr-un loc în altul fără a-şi pierde
valoarea economică.
Bunurile pot fi imobile prin natura lor, prin destinaţie sau prin obiectul la care
ele se aplică. Buuri imobile prin natura lor: pământul şi orice alte lucruri
încorporate acestuia (clădirile, conductele, recoltele prinse de rădăcini şi fructele
de arbori neculese încă). Sunt bunuri imobile prin destinaţie obiectele pe care
proprietarul le afectează unui bun imobil fiind necesare pentru folosirea
acestuia. Din această categorie fac parte: animalele şi uneltele întrebuinţate la
lucrul pământului, stupii cu roii, teascurile, utilajul industrial, obiectele al căror
mod de aşezare lasă a se înţelege că au fost destinate de către proprietar să
rămână încorporate imobilului deoarece sunt întărite cu ghips, var sau ciment,
ori nu pot fi scoase fără a fi deteriorate ori fără a i se aduce deteriorări părţii
respective din imobil. Sunt bunuri imobile prin obiectul la care se aplică:
drepturile reale asupra imobilelor, drepturile de creanţă al căror obiect este darea
ori predarea unui lucru imobil, precum şi acţiunile în justiţie privitoare la
imobile.
Bunurile pot fi mobileprin natura lor, prin determinarea legii sau prin anticipaţie.
Prin natura lor, sunt bunuri mobile corpurile care se pot transporta dintr-un loc
în altul fie prin forţa proprie cum sun animalele, fie prin utilizarea energiei
exterioare cum sunt lucrurile neînsufleţite. Sunt bunuri mobile prin determinarea
legii drepturile reale asupta unui bun mobil, acţiunile în justiţie privind un
asemenea bun şi drepturile de creanţă. Bunurile mobile prin anticipaţie sunt
acele lucruri care, deşi în momentul încheierii actului sunt imobile [recoletele
prinse de rădăcini şi fructele încă neculese] părţile le consideră că sunt mobile
ţinând seama de calitatea lor viitoare, care este determinată sub aspectul
valorificării lor economice. Interesul detrminării caracterului de bun mobil al
unui lucru se relevă sub mai multe aspecte: posesorul cu buna-credinţă a unui
bun mobil este considerat, de regulă, proprietarul acestuia; oricare dintre soţi
este în drept să înstrăineze lucrurile mobile bunuri comune, fiind considerat de
lege că are consimţământul tacit al celuilalt; competenţa de a rezolva acţiunile în
justiţie referitoare la bunurile mobile revine instanţei de la domiciliul pârâtului.
75. Bun nefungibil: lucru care nu poate fi înlocuit prin altul; o acrte cu
autograful autorului sau o dedicaţie. Caracterul de bun nefungibil decurge nu
numai din însuşirile naturale ale lucrului, ci şi dn voinţa părţilor.
76. Bun neurmăribil: bun care nu poate face obiectul executării silite. Bun
insesizabil.
77. Bun pierdut: bun mobil ieşit legal din posesia proprietarului (deţinătorului)
prin pierdere saz uitarea într-un anumit loc. Proprietarul îşi păstrează dreptul de
a revendica bunul pierdut.
78. Bun principal: bun cu o existenţă independentă şi cu destinaţie economică
proprie, la folosirea căruia pot servi unul sau mai multe acceosrii.
79. Buna credinţă: convingere intimă a unei persoane că ceea ce face este bine,
conform legii; obligaţie de comportare potrivit cu regulile de convieţire, care
revine părţilor la încheierea şi executarea unei convenţi. Se deosebeşte martorul
de bună credinţă de cel de rea-credinţă („mincinos”).
80. Bunuri: lucruri utile omului, cu o valoare economică şi susceptibile de
apropriere. Prin bunuri se înţeleg lucrurile şi animalele precum şi drepturile şi
obligaţiile cu privire la ele. Bunuri mobile şi imobile, determinate individual şi
determinate generic, consumptibile şi neconsumptibile, principale şi accesorii,
frugifere şi nefrugifere, divizibile şi indivizibile. În literatura juridică se distinge
şi între bunuri aflate în circuitul civil (circulaţia lor este neîngrădită sau e supusă
unor restricţii) şi bunuri scoase din circuitul civil, cum sunt bunurile care fac
parte din proprietatea publică (art. 135 alin. (4) C.R.).
81. Bunuri accesorii: bunuri afectate întrebuinţării altor bunuri (bunuri
principale). Ex: cheia pentru lacăt.
82. Bunuri agricole: potrivit Legii arendării nr. 16/1994 modificată, terenurile cu
destinaţie agricolă şi anume: 1. Terenuri producţie (arabile, vii, livezi, pepiniere
viticole, pomicole, arbuşti fructiferi, plantaţii de hamei şi duzi).
2. păşuni împădurite. 3. Terenuri ocupate cu construcţii şi instalaţii
agrozootehnice. 4. Amenajări piscicole şi de îmbunătăţiri funciare. 5. Drumuri
tehnologice. 6. Platformele şi spaţiile de depozitare care servesc nevoilor
producţiei agricole şi terenurile neproductive care pot fi amenajate şi folosite
pentru producţia agricolă. 7. Animalele, construcţiile de orice fel, maşinile,
utilajele şi altele asemenea bunuri destinate exploatării agricole.
83. Bunuri certe: bunuri determinate, bunuri individual determinate. Bunuri
determinate prin caractere individuale şi specifice (ex: autoturism individualizat
prin numărul de înmatriculare). Expresia „bunuri certe” se referă numai la
determinarea lor prin caractere specifice, individuale şi nu la existenţa lor,
deoarece sub acest din urmă aspect toate bunurile sunt certe. Opus – bunurile
generice.
84. Bunuri comune (Comunitate de bunuri): regim stabilit de lege sau prin
învoiala părşilo cu privire la bunurile lor. Potrivit codului familiei, bunurile
dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt, la data dobândirii lor,
bunuri comune ale soţilor. Pot deveni bunuri comune toate bunurile. Soţii sunt
egal îndreptăţiţi să administreze şi să dispună de bunurile comune care nu pot fi
urmărite de creditorii personali ai unuia din soţi. Niciunul dintre soţi nu poate
ăsntrăina şi nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile
comune, dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ. La desfacerea
căsătoriei, bunurile comune fac obiectul partajului (buna învoială sau partajul
judecătoresc).
85. Bunuri consumptibile: acele bunuri a căror substanţă se consumă ori care se
înstrăinează la prima utilizare (de pildă, fructele).
86. Bunuri corporale: acele bunuri care au o exietenţă materială, fiind
perceptibile simţurilor noastre (ex. mobilierul).
87. Bunuri de consum: bunuri care contribuie direct la satisfacerea trebuinţelor
(individuale, de grup, colective).
88. Bunuri de interes public: acele bunuri care, prin natura lor, sunt destinate
spre a fi folosite sau exploatate în cadrul unui serviciu public, pentru realizarea
unor activităţi care interesează întreaga societate sau colectivitate, fără a avea
acces la folosinţa lor concretă şi nemijlocită orice persoană sau toate persoanele,
cum sunt:
- căile ferate, reţelele de distribuţie a energiei electrice, dotările tehnico-edilitare,
clădirile şcolilor şi spitalelor, teatrele şi muzeele statului, bibliotecile de stat,
clădirile autorităţilor statului şi altor instituţii de stat.
89. Bunuri de producţie: acele bunuri care participă la producerea altor bunuri
economice. Se numesc şi bunuri de capital pentru că satisfac indirect nevoile,
prin intermediul bunurilor la a căror producere participă.
 90. Bunuri de uz public: acele bunuri care prin natura lor sunt de folosinţă
generală.
91. Bunuri divizibile: acele bunuri care se pot împărţi fără ca prin aceasta să li se
schimbe destinaţia.
92. Bunuri frugifere: sinonim – bunuri producătoare de fructe. Acele bunuri
care, în mod periodic şi fără consumarea substanţei lor, sunt susceptibile de a
produce alte bunuri, denumite fructe.
93. Bunuri fungibile: bunuri care pot fi schimbate, înlocuite pentru executarea
unei obligaţii.
94. Bunuri generice: bunuri de gen, bunuri determinate generic. Acele bunuri
necesare persoanelor care sunt privite prin prisma caracterelor comune ale
întregii lor categorii şi care se individualizează ulterior prin numărare, măsurare,
cântărire (ex. banii, combustibilul, alimentele).
Opus: bunuri certe.
95. Bunuri imobile: bunuri nemişcătoare. Acele bunuri care au o aşezare fixă,
stabilă. Legea cunoaşte trei categorii de bunuri imobile:
- imobile prin natura lor (pământul, morile de vânt sau de apă, recoltele).
- imobile prin destinaţie (animalele afectate exploatării fondului, uneltele de
agricultură, seminţele destinate însămânţării, iepurii de casă, stupii cu roi,
viermii de mătase, peştii din iazuri sau bălţi, vânatul închis, aparatele destinate a
distila lichidele, vaselle destinate păstrării acestor lichide, paiele, gunoaiele,
ingredientele naturale sau artificiale care servesc la îngrăşarea solului, maşinile,
uneltele şi instrumentele destinate exploatării fondului, decorurile, costumele,
maşinile necesare activităţii unui teatru, icoanele, veşmintele şi toate bunurile
aşezate într-o biserică.
- imobile prin obiectul la care se aplică (uzufructul stabilit asupra unui imobil,
dreptul de uz şi abitaţie a unui imbol, servituţile, ipoteca, privilegiile asupra
imobilelor, acţiunile care tind la revendicarea unui imobil).
96. Bunuri incorporale: acele bunuri care au o înfăţişare abstractă, care nu cade
sub simţurile noastre (ex: drepturile). Opus: bunuri corporale.
97. Bunuri indivizibile: acele bunuri care nu pot fi împărţite fără a-şi schimba
destinaţia economică anterioară (ex: o haină, o maşină, un animal).
98. Bunuri mobile: acele luucruri apropriabile care nu au o aşezare fixă, putând
fi mutate dintr-un loc în altul, fără a se aduce atingere substanţei lor. Categorii:
a) bunuri mobile prin natura lor: se pot transporta de la un loc la altul.
b) bunuri mobile prin determinarea legii: obligaţiile şi acţiunile care au ca obiect
sume exigibile sau efecte mobiliare, adică bunuri mobile, acţiunile sau interesele
în comapnii de finanţe, de comerţ sau de insudtrie, chiar şi când capitalul acestor
companii constă în imobile.
c) bunurile mobile prin anticipaţie: acele bunuri care prin natura lor sunt bunuri
imobile, dar părţile actului juridic le privesc ca fiind mobile, în considerarea a
ceea ce vor deveni în viitor (ex: fructele şi recoltele, vândute înainte de
culegerea lor).
99. Bunuri neconsumptibile: acele bunuri care pot face obiectul unor acte de
folosinţă repetate, fără ca prin aceasta să se consume substanţa lor sau să fie
înstrăinate.
100. Bunuri nefrugifere: sinonim – bunuri neproducătoare de fructe. Acele
bunuri care nu au calitatea de a produce, în mod periodic şi fără consumarea
substanţei lor, fructe.
101. Bunuri nefungibile: acele bunuri care, în executarea unei obligaţii, nu se
pot înlocui cu altele de acelaşi fel.
102. Bunuri publice: denumire generică dată bunurilor aparţinând domeniului
public. Sfera acestor bunuri este limitată, ele fiind de regulă precizate de lege.
Sunt bunuri publice: bogăţiile de orice fel ale subsolului, căile de comunicaţie,
spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea care pot fi
folosite în interesul public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei
economice şi ale platoului continental, terenurile pe care sunt amplasate
construcţii de interes public, pieţele, reţelele stradale, parcurile publice,
porturile, terenurile cu destinaţie forestieră, albiile râurilor şi fluviilor, cuvetele
lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare şi al mării
interioare, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice,
monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosinţe
care sunt, potrivit legii, de domeniul public ori care prin natura lorsunt de uz sau
de interes public, clădirile proprietate a statului român aflate în străinătate în
care îşi desfăşoară activitatea misiunile diplomatice, precum şi alte bunuri
declarate ca atare de lege.
103. Bunuri sesizabile: bunuri care pot fi urmărite pentru plata datoriilor.
104. Bunuri viitoare: bunuri care urmează să fie confecţionate şi predate ulterior
perfectării contractului.
105. Caducitate: cauza de ineficacitate a actului juridic civil, constând în lipsirea
actului juridic de orice efecte, datorită intervenirii unor cauze ulterioare
încheierii sale şi independent de voinţa autorului actului.
106. Caducitate: despre acte juridice care nu mai au putere legală, sunt perimate,
ca urmare a unui eveniment ulterior facerii actului [ex.caducitatea dispoziţiei
testamentare în cazul în care persoana în favoarea căreia s-a făcut testamentul
moare înaintea testatorului).
107. Cale de atac: mijloc juridic procesual pus la dispoziţia părţii interesate,
procurorului, etc., prin care se creează posibilitatea verificării legalităţii şi
temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi înlăturarea eventualelor greşeli săvârşite.
În materie penală, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, căile de
atac sunt:
- ordinare (apelul şi recursul) şi extraordinare (contestaţia în anulare, revizuirea,
recursul în anulare şi recursul în interesul legii). Căile de atac pot fi exercitate
împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege. Dreptul
la folosirea unei căi de atac este unic, în sensul că, odată exercitat, se epuizează.
În materie civilă, potrivit Codului de procedură civilă, căile de atac sunt:
- ordinare (apelul şi recursul) şi extraordinare (contestaţia în anulare, revizuirea,
recursul în interesul legii şi recursul în anulare).
108. Capacitate: latură a capacităţii juridice, care constă în aptitudinea persoanei
de a-şi exercita singură drepturile şi de a-şi asuma în acelaşi mod obligaţii,
săvârşind acte juridice proprii. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice are la
bază ideea după care aceasta este în măsură să înţeleagă datorită maturităţii de
gândire şi a experienţei sale însemnătatea şi consecinţele actelor pe care urmează
să le săvârşească. De aceea, legea nu recunoaşte capacitatea de exerciţiu
minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum şi persoanei care suferind
de alienaţie sau debilitate mintală este pusă sub interdicţie prin hotărâre
judecătorească definitivă.
Ea poate fi deplină sau restrânsă.
Capacitatea de exerciţiu deplină începe la data când persoana devine majoră,
adică la împlinirea vârstei de 18 ani. Prin excepţie, minorul care se căsătoreşte
dobândeşte capacitatea de exerciţiu deplină. Capacitatea de exerciţiu restrânsă se
dobândeşte de către minor la împlinirea vârstei de 14 ani. Minorul care
dobândeşte capacitatea de exerciţiu restrânsă are dreptul de a încheia acte
juridice cu încuviinţarea prealabilă a reprezentanţilor legali, părinţi sau tutore.
De la această regulă există unele excepţii, legea autorizând ca minorul cu
capacitate de exerciţiu restrânsă să săvârşească acte juridice singur, fără
autorizaţia prealabilă a reprezentanţilor săi legali. Astfel, femeia se poate
căsători de la împlinirea vârstei de 16 ani şi, în unele cazuri chiar de la vârsta de
15 ani. Minorul care a împlinit 16 ani se poate încadra în muncă, prin încheierea
contractului de muncă. Minorul care are capacitate de exerciţiu restrânsă poate
face singur depuneri şa casele de păstrare de stat, fiind în drept să dispună de
sumele depuse în conformitate cu prevederile regulamentare referitoare la
activitatea acestor instituţii. Poate încheia acte de administrare a patrimoniului,
dacă aceste acte nu-i aduc nicio vătămare. Testamentul se face şi se revocă de
minor dacă a împlinit 16 ani. Minorul de la vârsta de 14 ani poate accepta o
donaţie, dacă aceasta nu e cu sarcini şi dacă nu este afectată de modalitatea
condiţiei. De asemenea, poate cere singur instanţei judecătoreşti modificarea
măsurilor privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale, care
se nasc între el şi părinţii divorţaţi. Minorul de 10 ani consimte singur la înfierea
sa.
109. Capacitate civilă: aptitudinea unei persoane de a fi subiect de drepturi şi
obligaţii , precum şi aptitudinea de a-şi exercita aceste drepturi şi obligaţii.
Capacitatea civilă este formată din capacitatea de folosinţă şi capacitatea de
exerciţiu.
110. Capacitatea de a contracta: componentă a capacităţii civilee concretizată în
aptitudinea persoanei (fizice sau juridice) de a perfecta contracte (civile sau
comerciale). Capacitatea de a contracta este o condiţie esenţială pentru
validitatea oricărei convenţii. În principiu, toate persoanele se bucură de
capacitatea de a contracta. Poate contracta orice persoană care nu este declarată
incapabilă. Sunt incapabili de a contracta: minorii, interzişii, cei cărora legea le-
a prohibit anumite contracte.
111. Capacitatea de a încheia acte juridice civile
Aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaţii
civile prin încheierea actelor de drept civil.
112. Capacitatea de a răspunde
Formă a capacităţii prin care se desemnează aptitudinea persoanei fizice de a da
socoteală, în faţa societăţii, pentru faptele ilicite săvârşite de ea, de a evalua
corect semnificaţia sancţiunii juridice corespunzătoare acestor fapte şi de a
suporta consecinţele negative pe care exercitarea constrângerii de stat, cu ocazia
aplicării şi executării acelei sancţiuni, le presupune ca necesare şi inevitabile.
Capacitatea de a răspunde presupune capacitatea de a înţelege şi voi, adică un
complex de atribute naturale cu care este înzestrat individul normal constituit
din punct de vedere psiho-fizic.
Capacitatea de a răspunde este un complex de atribute juridice, adică existenţa
unor drepturi, dar mai cu seamă a unor obligaţii reglementate pentru a fi
dobândite ori impuse celor ce nesocotesc ordinea de drept.
113. Capacitatea de exerciţiu
Aptitudinea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii
săvârşind acte juridice. Sunt lipsiţi de capacitate de exerciţiu alienaţii sau debilii
mintali, persoanele puse sub interdicţie judiciară sau legală, minorii sub 14 ani,
prezumându-se că nu au discernământ. Minorii peste 14 ani au o capacitate de
exerciţiu restrânsă.
114. Capacitatea de exerciţiu deplină
Ipostază a capacităţii de exerciţiu ce exprimă aptitudinea plenară a subiectului
de drept de a-şi exercita direct şi nemijlocit drepturile civile şi de a-şi asuma
astfel obligaţii civile încheind orice acte juridice permise de lege.
115. Capacitatea de exerciţiu restrânsă
Ipostază a capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice care comportă aptitudinea
minorului în vârstă de la 14 la 18 ani de a-şi exercita direct şi personal drepturile
şi de a-şi asuma tot astfel obligaţii, încheind anumite acte juridice.
Această capacitate este o ipostază, iar nu o formă a capacităţii de exerciţiu. Este
restrânsă deoarece comportă numai aptitudinea persoanei de a-şi exercita
drepturile şi de a-şţi asuma obligaţii încheind anumite acte juridice.
Actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsă se încheie de către acesta,
cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor/tutorilor.
Minorul care a împlinit 16 ani poate să încheie contractul de muncă sau să intre
într-o organizaţie cooperatistă fără a avea încuviinţarea părintelui sau a tutorelui.
116. Capacitatea de folosinţă
Latură a capacităţii juridice, care constă în aptitudinea persoanei de a avea
drepturi şi obligaţii. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este generală, ea
referindu-se la toate drepturile şi obligaţiile care sunt recunoscute în scopul
satisfacerii intereselor personale, materiale şi culturale, în acord cu interesul
general, potrivit legii şi regulilor de convieţuire socială.
Nu poate constitui obiectul vreunei renunţări, nu poate fi înstrăinată, ci numai
restrânsă în condiţiile prevăzute de lege. Capacitatea de folosinţă începe de la
naştere, când, prin excepţie copilul dobândeşte drepturi, dar nu poate avea
obligaţii din momentul concepţiunii, cu condiţia de a se naşte viu, şi încetează la
moarte sau la data declarării morţii prin hotărâre judecătoarească.
Restrângerea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este motivată obiectiv, fie
de necesitatea aplicării unor pedepse complementare sau accesorii cum este
interzicerea unor drepturi cum e dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o
profesie de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea
infracţiunii şi decăderea din drepturile părinteşti, fie pe necesitatea ocrotirii
persoanei cum este interdicţia garantării de către minor a obligaţiilor altor
persoane, interzicerea încadrării în anumite munci a tinerilor şi femeilor, […].
Capcitatea de folosinţă a persoanei juridice începe de la data înfiinţării valabile a
acesteia, şi ia sfârşit odată cu încetarea ei pe motivele prevăzute de lege.
Persoanele juridice nu au o capacitate de folosinţă generală, ele pot dobândi
numai acele drepturi şi obligaţii care corespund scopului stabilitt prin lege şi
statut la înfiinţarea lor. Orice act juridic neconform acestui scop este nul.
117. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
Expresie ce desemnează aptitudinea individului de a avea drepturi şi obligaţii.
Prin acest concept se exprimă calitatea persoanei de a fi subiect de drept.
Aptitudinea sa de a fi titular de drepturi şi obligaţii.
118. Capacitatea Juridică
Aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii, precum şi de a exercita
drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, săvârşind acte juridice proprii. Capacitatea
juridică este inerentă oricărei persoane, fizice sau juridice. Capacitatea juridică a
persoanei fizice începe odată cu naşterea sa şi ia sfârşit prin moartea sau
declararea judecătorească a morţii, iar cea a persoanei juridice durează de la
înfiinţare şi până la încetarea ei în condiţiile prevăzute de lege.
Aptitudinea persoanei fizice sau a persoanei juridice de a participa (în nume
propriu sau pentru altul) ca titular de drepturi şi obligaţii la raporturile juridice.
În dreptul civil se recunoaşte aptitudinea generală a persoanei de a avea drepturi
şi obligaţii făcânsu-se abstracţie de împrejurarea că aceasta are sau nu
aptitudinea de a le exercita ea însăşi, săvârşind acte juridice.
119. Capacitate subiectivă
Sintagmă ce desemnează aptitudinea persoanei (fizice sau juridice) de a avea
drepturi şi obligaţii. Pe această aptitudine se fundează calitatea de subiect de
drept, însuşirea persoanei fizice sau juridice de a fi titualr de drepturi şi obligaţii
civile. Capacitatea subiectivală este, alături de capacitatea de exerciţiu, o
componentă esenţială a capacităţii civile.
120. Capacitatea succesorală
Capacitatea succesorală nu este legată direct de capacitatea civilă (de folosinţă şi
de exerciţiu), ci se referă la existenţa în viaţă a persoanei succesibile. Au
capacitate succesorală:
a) persoanele născute şi aflate în viaţă la deschiderea succesiunii.
b) persoanele încă nenăscute, dar concepute la data deschiderii moştenirii, cu
condiţia de a se naşte vii(chiar dacă neviabile – dovada concepţiei se face prin
aplicarea prezumţiei timpului legal al concepţiei, considerându-se că era
conceput la data deschiderii succesiunii orice copil cu vocaţie succesorală născut
înainte de a se împli 300 de zile de la data morţii defunctului).
c) persoanele declarate dispărute prin hotărâre judecătorească.
d) persoanele juridice existente, acestea putând dobândi moştenirea numai prin
testament (legat).
Nu au capacitate succesorală:
a) persoanele predecedate (care au murit înaintea deschiderii succesiunii – care
nu mai au fiinţa legală la data deschiderii succesiunii)..
b) persoanele fizice neconcepute la data deschiderii succesiunii (cele născute la
mai mult de 300 de zile după moartea lui de cujus), precum şi persoanele
juridice care nu aveau încă fiinţă legală la data deschiderii succesiunii.
c) comorienţii.

121. Capacitate testamentară

Componentă a capacităţii de a dispune prin acte cu titlu gratuit, constând în
aptitudinea persoanei fizice de a face testament. Capacitatea testamentară
deplină începe la împlinirea vârstei de 18 ani. Minorul care a împlinit 16 ani
poate dispune prin testament numai cu privire la cel mult jumătate din avutul
său. Nu au capacitate testamentară minorii până la 16 ani şi persoanele puse sub
interdicţie.
122. Captaţie
În dreptul civil, folosirea de mijloace viclene în scopul de a câştiga afecţiunea
dispunătorului şi a-l determina astfel să facă o liberalitate (o donaţie, un legat) în
favoarea autorului acestor mijloace viclene, pe care altfel nu ar fi făcut-o.
123. Casare
Desfiinţare a unei hotărâri judecătoreşti ca urmare a admiterii unei căi de atac
(recurs, apel). Casarea hotărârii atacate poate fi totală, atunci când hotărârea este
desfiinţată în întregul ei (se referă la toate chestiunile de fapt şi de drept) sau
parţială, atunci când se desfiinţează numai o parte din hotărârea atacată (se
referă numai la unele chestiuni de fapt şi de drept). Motivele de casare sunt
prevăzute de lege. Casând hotărârea atacată, instanţa dispune fie achitarea
inculpatului sau încetarea procesului penal, fie rejudecarea de către instanţa a
cărei hotărâre a fost atacată (cu excepţia cazului de incompetenţă, când se
dispune rejudecarea de către instanţa competentă), fie rejudecarea cauzei de
către instanţa de recurs.
124. Causa remota
Scopul mediat – motivul determinant al încheierii unui act juridic civil.
125. Cauză
a) Scopul în vederea căruia o persoană se obligă faţă de alta printr-un act juridic.
b) Temeiul juridic al unei acţiuni în faţa unui organ de jurisdicţie.
c) Pricină, proces, speţă.

126. Cauza actului juridic civil

Obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act juridic. Împreună cu
consimţământul, cauza formează voinţa juridică. Spre a fi valabilă, cauza trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii: să existe, să fie reală, să fie licită, să fie
morală.
Sinonim: scopul actului juridic civil.
127. Cauza străină – Cauza exoneratoare de răspundere
(în domeniul răspunderii civile contractuale) Sintagmă ce desemnează în mod
generic o împrejurare de fapt ce se produce independent de vreo culpă a
debitorului şi care cauzează în planul raportului juridic contractual fie
neexecutarea, fie executarea întârziată sau necorespunzătoare a obligaţiei
asumată de debitor având ca efect exonerarea acestuia de răspundere.
128. Circuit civil
Proces complex format din ansamblul raporturilor juridice civile care au luat
naştere sau sunt posibile în conformitate cu prevederile legii. Potrivit unui
principiu general, se află în circuit civil bunurile şi valorile susceptbile de a fi
dobândite, conservate, administrate, folosite sau înstrăinate prin acte de drept
civil.
129. Clauză contractuală
Stipulaţie sau prevedere din cuprinsul unui contract.
130. Coerede
Persoană îndreptăţită la moştenire împreună cu una sau mai multe persoane.
131. Colaterali
Rude care descind dintr-un autor comun.
132. Comitent
Persoană îndreptăţită să exercite direcţia, supravegherea şi controlul asupra
modului de îndeplinire a funcţiei pe care a încredinţat-o altei persoane
(prepusului). Comitentul este răspunzător faţă de faptele ilicite şi culpabile
săvârşite de prepus în săvârşirea funcţiilor încredinţate.
133. Comodant
Persoana care, în temeiul unui contract de comodat, împrumută comodatarului
un lucru, pentru ca acesta să se folosaescă gratuit de el.
134. Comodatar
Persoana care, în temeiul unui contract de comodat, primeşte de la comodant un
lucru, spre a se servi gratuit de el.
135. Concedent
Subiect de drept care, în calitate de titular al unui drept real (de proprietate sau
de folosinţă) asupra unor bunuri sau în calitate de executant al unor activităţi
economice sau de prestator al unor servicii publice, obiect al contractului de
concesiune, transmite prin efectul acestui contract altui subiect de drept numit
concesionar spre administrare rentabilă pe un termen determinat, în schimbul
unei redevenţe, facultatea de a exploata acele bunuri şi, respectiv, de a îndeplini
acele activităţi economice sau servicii publice.
136. Concesionar
Orice persoană fizică sau juridică română sau străină care, participând la o
licitaţie de concesiune, obţine concesionarea unor activităţi economice, servicii
publice, unităţi de producţie, ale unor regii autonome şi terenuri proprietate de
stat în baza unui contract de concesiune.
137. Concesiune
O convenţie între stat şi concesionar prin care ultimul capătă dreptul de a
exploata terenuri petroliere, miniere, întreprinderi, etc., aparţinând statului.
Concesionarea se face în baza unui contract prin care o persoană numită
concedent transmite pentru o perioadă determinată, de cel mult 49 ani, unei alte
persoane numită concesionar, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun, a
unei activităţi sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevenţe.
138. Condiţie
Eveniment viitor şi nesigur de a cărui îndeplinire depinde, prin acordul de voinţă
al părţilor, fie naşterea efectelor unui act juridic (condiţie suspensivă), fie
desfiinţarea acestora atât pentru trecut cât şi pentru viitor (condiţie rezolutorie).
139. Conţinut al raportului juridic civil
Noţiunea de conţinut al raportului juridic civil se exprimă prin drepturile civile
ale părţilor şi obligaţiile corelative ce le incumbă.
140. Damnum emergens
Expresie latină care desemnează un element al prejudiciului, paguba efectivă. În
totalitatea sa, prejudiciul cuprinde atât pierderea efectivă, cât şi lipsa câştigului
ori a beneficiului pe care l-ar fi realizat creditorul obligaţiei sau persoana
vătămată dacă nu s-ar fi produs fapta ilicită.
141. De cujus
Persoana decedată de la care provine moştenirea
142. De facto
Expresie latină folosită pentru a caracteriza, în general, o situaţie existentă în
fapt, dar care nu îndeplineşte condiţiile pentru a dobândi consacrarea ei juridică.
În dreptul internaţional locuţiunea este utilizată cu referire la recunoaşterea cu
caracter limitat şi provizoriu a unui stat de către altul, având drept consecinţă
stabilirea anumitor relaţii între acestea, de cele mai multe ori în domeniul
comercial.
143. De jure
Locuţiune latină prin care este caracterizată o situaţie existentă consacrată prin
norme de drept. În dreptul internaţional recunoaşterea de jure aa unui stat de
către altul implică stabilirea între acestea de relaţii diplomatice.
144. De lege ferenda
Despre legea care urmează să fie elaborată. Expresie latină prin care se
caracterizează propunerile de îmbunătăţire sau completare a unor norme sau
instituţii juridice existente printr-o viitoare reglementare.
145. De lege lata
Despre legea care este în vigoare. Locuţiune latină prin care sunt caracterizate
referirile sau concluziile care au în vedere reglementările existente.
147. Delict civil
Faptă contrară legii săvârşită de o persoană cu intenţie sau din culpă, care
produce o daună altei persoane şi care atrage răspunderea patrimonială a celui
vinovat pentru repararea prejudiciului cauzat, fără ca această obligaţie la
despăgubiri să derive dintr-un raport contractual preexistent între autorul
conduitei ilicite şi cel prejudiciat.
148. Descendenţi
Rude în linie dreaptă, din generaţii ulterioare, care coboară una din alta, copii,
nepoţi, strănepoţi, etc. în ordinea succesorală legală formează prima clasă de
moştenitori.
149. Desistare
În materie civilă, desistarea este renunţarea reclamantului fie la judecată, fie la
însuşi dreptul pretins. Renunţarea la judecată poate fi făcută oricând în cusrul
judecăţii (verbal sau prin cerere scrisă) şi are ca afect închiderea procesului.
Renunţarea la dreptul pretins poate fi făcut oricând în faţa primei instanţe şi în
faţa instanţei de apel şi duce la stingerea procesului şi, odată cu acesta, se stinge
şi posibilitatea formării unui nou proces pentru valorificarea dreptului la care s-a
renunţat.
150. Despăgubiri civile
Despăgubiri ce se acordă părţii vătămate prin infracţiune şi care exercită
acţiunea civilă în cadrul procesului penal.
151. Detenţie precară
Actele pe care le exercităm asupra unui lucru sau altuia, sub nume precar, adică
în calitate de locatari, depozitari, etc., sau asupra unui lucru comun în puterea
destinaţiei legale a acestuia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
Tot astfel este posesiunea pe care am exercitat-o asupra unui lucru sau altuia
prin simpla îngăduinţă a proprietarului său.
152. Detentor precar
Persoana care deţine un bun, stăpânindu-l fără intenţia sau voinţa de a efectua
această stăpânire peentru sine, de a se comporta cu privire la bun ca proprietar
sau ca titular al altui drept real.
153. Devălmăşie
Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane, denuite devălmaşi, îl
au asupra aceluiaşi bun nedivizat în cote-părţi.
154. Dezincriminare
Abrogarea dispoziţiei legale prin care o faptă era prevăzută şi pedepsită ca
infracţiune, astfel încât această faptă este sancţionată ca abatere sau nu mai este
în nici un fel sancţionată, ţinându-se seama de lipsa perisolului social.
155. Dezmembrăminte ale dreptului de proprietate
Drepturi reale care, fără a duce la însăşi încetarea dreptului de proprietate, au ca
urmare restrângerea acestuia, prin separarea temporară, în favoarea unei alte
persoane, a unora din atributele lui componente.
156. Dezmoştenire
Act de ultimă voinţă prin care o persoană dispune înlăturarea de la moştenire a
uneia, a mai multora sau a tuturor succesorilor săi legali. Dezmoştenirea poate
produce efecte numai cu privire la partea sau cotitatea disponibilă, deoarece prin
natura sa rezerva succesorală este intangibilă. Când dezmoştenirea se referă
numai la unii dintre moştenitori partea cuvenită acestora revine celorlalţi
succesori legali, iar dacă priveşte totalitatea moştenitorilor, succesiunea se
transmite statului, potrivit legii.
157. Dilatoriu
Termen folosit pentru caracterizarea unui mijloc procesual de apărare, de obicei
a unei excepţii, care poate conduce numai la amânarea soluţionării cauzei, nu la
însăşi respingerea acţiunii.
158. Din oficiu
Expresie care desemnează modalitatea de învestire sau de sesizare a unui organ
cu rezolvarea unei cauze sau a unei probleme, din proprie iniţiativă, fără
intervenţia unei părţi sau a persoanei interesate. În probleme de interes general şi
în exercitarea rolului lor activ, organele de stat au obligaţia de a se sesiza din
oficiu.
159. Dispoziţie
Din punct de vedere al dreptului civil, dreptul de dispoziţie este alcătuit din
dreptul de dispoziţie materială şi dreptul de dispoziţie juridică. Dreptul de
dispoziţie materială este posibilitatea proprietarului de a dispune de substanţa
bunului, adică de a-l transforma, consuma sau distruge, cu respectarea
reglementărilor în vigoare.
Dreptul de dispoziţie juridică se concretizează în posibilitatea proprietarului de a
înstrăina dreptul de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, prin acte între vii sau
mortis causa, şi de a-l greva cu drepturi reale derivate, principale sau accesorii,
în favoarea altor persoane, cu respectarea regimului juridic stabilit de lege.
2. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură luată de un organ
ierarhic superior, obligatorie pentru organul ierarhic inferior căruia îi este
comunicată.
160. Dispozitiv
Partea finală a hotărârii pronunţată de către un organ de jurisdicţie, care
cuprinde soluţia dată cauzei. Măsurile din conţinutul dispozitivului se aduc la
îndeplinire prin executare silită şi împotriva lor se îndreaptă căile de atac.
Dispozitivul este consecinţa logică a motivării hotărârii. El trebuie să conţină,
într-o formulare succintă, precisă şi clară, toate elementele necesare care să
asigure executarea acesteia. În dispozitiv se menţionează expres data pronunţării
hotărârii, faptul că aceasta a avut loc în şedinţă publică, atunci când legea
impune caracterul definitiv al hotărârii sau, după caz, cale de atac.
161. Dol 1
Formă a vinovăţiei, caracterizată prin prevederea şi urmărirea de către autorul
unei conduite ilicite a rezultatului dăunător - dol direct ori numai prin acceptarea
eventualităţii producerii acestuia – dol indirect.
Dol 2
Viciu de consimţământ, constând în inducerea în eroare de dcătre o persoană a
unei alte persoane, prin folosirea unor mijloace viclene, pentru a o determina să
încheie un act juridic, la care altfel aceasta nu ar fi consimţit – dol principal, ori
ar fi consimţit în condiţii mai puţin oneroase – dol incident. Întrucât dolul direct
este determinant pentru încheierea actului juridic, el constituie o cauză de
nulitate. Dolul indirect nu conduce la anularea actului, ci justifică numai
introducerea unei cereri în daune. În toate cazurile, actul încheiat ca urmare a
dolului nu este nul de drept, ci dă loc numai la o acţiune în anulare.
163. Domiciliu
Loc în care persoana fizică îşi are locuinţa statornică sau principală. O persoană
nu poate avea decât un singur domiciliu. Constituind unul din mijloacele de
identificare a persoanei fizice, domiciliul are o importanţă deosebită în
raporturile fizice. Domiciliul este voluntar atunci când este stabilit de însăşi
persoana fizică. Dovada domiciliului volntar se face cu buletinul de identitate
sau prin alte mijloace de probă prevăzute prin lege. Domiciliul soţilor este
voluntar deoarece soţii îl aleg împreună. Domiciuliul este legal când este stabilit
prin prevederile exprese ale legii pentru anumite categorii de persoane.
Domiciliul legal al minorului este la părinţii săi, iar în cazul în care aceştia u
domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul,
decide instanţa judecătorească.
164. Domiciliul voluntar
Domiciliul pe care o persoană fizică şi-l alege în mod liber, stabilindu-şi
locuinţa statornică într-o anumită localitate, corespunzător propriilor interese.
165. Dotă
Bunuri aduse de o femeie în căsătorie. Zestrea unei femei.
166. Drept absolut
Drept subiectiv opozabil tuturor celorlalte persoane fizice sau juridice, toate
având obligaţia de a-l respecta. Sunt drepturi absolute drepturile personale
nepatrimoniale (drepturile la viaţă, la integritate personală, la nume, la onoare,
etc.), dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale.
167. Drept afectat de modalităţi
Drepturi subiective a căror naştere, exercitare sau stingere este afectată, prin
voinţa părţilor, de evenimente viitoare (termene sau condiţii) care afectează
concomitent şi corespunzător şi conţinutul obligaţiilor corelative, raporturile
juridice în temeiul cărora s-au născut aceste drepturi şi obligaţii, precum şi
actele juridice prin care se creează, modifică sau sting acele raporturi juridice.
168. Drept de abitaţie
Drept real în temeiul căruia o persoană dobândeşte posesia şi folosinţa asupra
unei case pentru locuit în ea, singură sau cu familia. Este un dezmembrământ al
dreptului de proprietate.
169. Drept de creanţă
Drept al uneia dintre persoanele participante la un raport juridic, creditor, de a
cere celeilalte părţi, debitor, să îndeplinească obligaţia de a da, de a face sau de a
nu face ceva, pe care acesta din urmă şi-a asumat-o. Spre deosebire de dreptul
real, dreptul de creanţă este un drept relativ, fiind opozabil numai unei anumite
persoane, ca subiect al unui raport juridic cu un conţinut determinat. Este un
element activ al patrimoniului creditoriului.
170. Drept de dispoziţie
Atribut al dreptului de proprietate, care constă în posibilitatea titularului acestuia
de a hotărî cum socoteşte de cuviinţă asupra destinaţiei şi înseşi existenţei
bunului care îi aparţine, săvârşind fie fapte materiale [consumarea, modificarea
sau distrugerea acestuia], fie acte juridice de grevare sau de înstrăinare.
Potrivit unui principiu general, exercitarea abuzivă a dreptului de dispoziţie
poate atrage răspunderea civilă a proprietarului, în măsura în care ar aduce
prejudicii altor persoane.
171. Drept de folosinţă
Atribut al dreptului de proprietate constând în posibilitatea titularului acestuia de
a întrebuinţa în interesul său bunul care îi aparţine şi de a dobândi produsele şi
veniturile obţinute din utilizarea lui.
172. Drept de posesie
Atribut al dreptului de proprietate constând în prerogativa proprietarului de a
stăpâni în fapt, direct şi nemijlocit bunul, prin putere proprie şi în interes propriu
sau de a consimţi ca stăpânirea de fapt a bunului să se facă , în numele şi în
interesul lui, de către o altă persoană.
173. Drept de proprietate
Drept de a poseda un lucru, de a-l folosi şi de a dispune asupra acestuia şi asupra
produselor sau veniturilor obţinute din utilizarea lui, săvârşind prin putere
proprie şi în interes propriu fapte materiale sau încheind acte juridice, în
condiţiile prevăzute de lege. Posesia, folosinţa şi dispoziţia sunt atributele care
definesc dreptul de proprietate; unele dintre acestea se pot separa, constituind
dezmembrăminte ale lui în favoarea altor persoane.
Dreptul de proprietate este un drept patrimonial, real, absolu. Ca atare,
exceptând cazurile în care legea ar dispune altfel, dreptul de proprietate este
opozabil tuturor, implicând obligaţia genarală de a-l respecta, de a nu împiedica
în nici un mod libera sa exercitare.
174. Dreptul de uz
Varietate a dreptului de uzufruct constând în posibilitatea unei persoane de a
poseda şi folosi, pentru nevoile sale şi ale familiei sale, un lucru mobil sau
imobil proprietate a altei persoane, de a dobândi fructele acestuia şi de a dispune
asupra lor. Este un dezmembrământ al dreptului de proprietate. Titularul
dreptului de uz are obligaţia de a păstra substanţa lucrului. Dreptul de uz are un
caracter personal, neputând fi cedat sau închiriat.
175. Drept de uzufruct
Drept real potrivit căruia o persoană, uzufructuar, posedă şi foloseşte un bun
aflat în proprietatea altei persoane, dobândeşte fructele acestuia şi poate dispune
asupra lor. Uzufructuarul are obligaţie să conserve substanţa lucrului.
176. Drepturi eventuale
Drepturi subiective cărora le lipseşte fie subiectul, fie subiectul activ, adică unul
din componentele esenţiale ale existenţei lor. Ele conferă titularului lor un grad
redus de putere şi de certitudine. Ex: dreptul la repararea unui prejudiciu
susceptibil de a se produce în viitor.
176. Drept imobiliar
Drept care are ca obiect bunuri imobile.
177. Drept mobiliar
Drept cre are ca obiect bunuri mobile corporale şi incorporale.
178. Drept patrimonial
Drept subiectiv care are un conţinut economic, putând fi cedat prin act juridic,
transmis prin moştenire şi exercitat prin reprezentare. Poate fi absolut sau
relativ, real sau de creanţă. Dreptul la acţiune pentru valorificarea dreptului
patrimonial este de regulă supus prescripţiei extinctive.
179. Drept personal
În sens larg, drepturi subiective intim legate de persoana titularului. Nu sunt
cesibile altor persoane prin acte juridice, nu se transmit prin moştenire şi nu sunt
susceptibile de exercitare prin reprezentare sau de către creditorii titularukui lor
pe calea acţiunii oblice. Sunt drepturi absolute.
180. Drept personal nepatrimonial
Drept subiectiv fără conţinut economic, strâns legat de persoana omului şi care,
ca atare, este absolut, nesusceptibil de a fi cedat prin act juridic sau transmis prin
moştenire ori exercitat prin reprezentare. În afara cazurilor când legea ar dispune
altfel, dreptul la acţiune pentru valorificarea în justiţie a dreptului personal
nepatrimonial este imprescriptibil.
Sunt drepturi personale nepatrimoniale: dreptul la viaţă, sănătate şi integritate
corporală, dreptul la nume, pseudonim sau denumire, la onoare, la reputaţie,
drept perrsonal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice, artistice ori
literare, de inventator. Drepturile personale nepatrimoniale sunt ocrotite şi după
moarte în măsura stabilită de lege sau de regulile de convieţuire socială.
Exercitarea unora dintre drepturile personale nepatrimoniale pot genera şi efecte
patrimoniale, de pildă drepturi patrimoniale ce decurg din dreptul de autor.
182. Drept pozitiv
Totalitatea normelor de conduită obligatorie, susceptibile de a fi duse la
îndeplinire prin puterea de stat, care sunt în vigoare la un moment dat. referirile
la dreptul pozitiv se fac în comparaţie fie cu reglementările anterioare, fie cu
cele preconizate pentru viitor în perspectiva perfecţionării legislaţiei într-un
anumit domeniu ori a unei instituţii juridice.
183. Drept principal
Drept subiectiv de sine stătător care dă naştere în mod direct unui drept la
acţiune şi în puterea căruia titularul poate pretinde altei sau altor persoane o
anumită conduită, sub protecţia legii.
184. Drept public
Cuprinde regulile care guvernează organizarea unui stat dat şi raporturile dintre
acel stat şi agenţii săi, pe de o parte, şi ceilalţi participanţi la astfel de raporturi
juridice, pe de alta. Normele de drept obiectiv public sunt norme imperative, nici
un participant la aceste raporturi juridice neputând deroga de la ele. Dreptul
public se subdivide în dreptul constituţional şi dreptul administrativ, dar şi drept
penal, drept fiscal (financiar) şi drept internaţional public.
180. Drept pur şi simplu
Drepturi subiective care conferă titularului lor cea mai mare putere şi
certitudine, producându-şi efectele de îndată, în mod definitiv şi irevocabil,
nefiind afectate de nicio modalitate. Formează categoria cea mai cuprinzătoare a
drepturilor civile.
186. Drept real
Drept subiectiv patrimonial care conferă titularului posibilitatea exercitării în
mod direct a posesiei, folosinţei şi dispoziţiei asupra unui lucru ori numai a
unora dintre aceste atribute. Este un drept absolut, deoarece este opozabil tuturor
celorlalte persoane, care au obligaţia de a nu stânjeni libera sa exercitare.
Drepturi reale principale: au o existenţă de sine stătătoare (ex: dreptul de
proprietate). Drepturi reale acceosrii – instituite pentru garantarea unor drepturi
de creanţă, şi a căror existenţă depinde de acestea din urmă (ex. dreptul de gaj,
de ipotecă şi privilegiile).
Dreptul real implică dreptul de urmărire, ce constă în posibilitatea titularului de
a urmări bunul în orice mâini s-ar găsi şi dreptul de preferinţă ce conferă
titularului posibilitatea de a exercita cu întâietate atributele dreptului său.
187. Dreptul real accesoriu
Drept real ce nu are o existenţă de sine stătătoare, presupunând existenţa unor
drepturi de creanţă a căror îndeplinire de către debitori o garantează. Acestea
sunt: dreptul de gaj, de ipotecă şi privilegiile. Opus: dreptul real principal.
188. Dreptul real principal
Drept real care are o existenţă de sine stătătoare. Astfel de drepturi sunt: dreptul
de folosinţă, dreptul de zufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de
servitute, dreptul de superficie.
Opus: drept real accesoriu.
189. Drept real principal derivat din dreptul de proprietate
Drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate sunt de două
feluri:
a) drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate publică: singurul
în legislaţia românească este dreptul de administrare a unor bunuri proprietate
publică constituit prin acte de putere emise de autorităţile statale sau locale, ai
căror titulari sunt regiile autonome şi instituţiile publice de stat.
b) drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate privată, care sunt
opozabile tuturor, inclusiv proprietarului. Ele se mai numesc dezmembrăminte
ale dreptului de proprietate. Codul civil reglementează următoarele drepturi
reale principale derivate din dreptul de proprietate privată: dreptul de uzufruct,
dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de servitute, dreptul de superficie.
190. Drept relativ
Drept subiectiv patrimonial ce produce efecte numai între titularul său şi una sau
mai multe persoane individualizate ca subiecte ale unui raport juridic determinat
(ex. dreptul locatorului de încasare a chiriei de la locatar, în baza contractului de
închiriere intervenit între ei).
191. Drept secundar
Drept subiectiv ce nu dă naştere în mod direct unui drept la acţiune şi care se
manifestă ca prerogativă ce conferă titularului său puterea ca printr-un act
juridic unilateral să determine producerea unui efect juridic de natură să afecteze
şi interesele altei persoane.
Drepturi secundare: dreptul debitorului de a alege în cazul obligaţiei alternative;
dreptul la denunţartea unilaterală a unui contract; dreptul de preemţiune.
192. Drept subiectiv
Facultate sau prerogativă garantată de lege unei persoane fizice sau juridice,
subiect activ al raportului juridic, de a avea o anumită conduită şi de a pretinde
altei persoane, subiect pasiv, să se comporte astfel încât să se realizeze întocmai
finalitatea care a stat la baza recunoaşterii acestei facultăţi sau prerogative. Fiind
ocrotite de lege, drepturile subiective pot fi înfăptuite, la nevoie, prin forţa de
constrângere a statului. Ele trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit cu
scopul lor economic şi social, ţinându-se seama de îmbinarea intereselor
personale, materiale şi culturale ale fiecărui cetăţean cu interesul obştesc. Partea
care foloseşte în mod abuziv drepturile sale poate răspunde patrimonial pentru
prejudiciile cauzate altor persoane.
193. Drept subiectiv civil
Dreptul subiectiv civil exprimă posibilitatea recunoscută de normele dreptului
civil (adică de dreptul civil obiectiv) subiectului activ, în virtutea căreia acesta
poate avea, în limitele determinate de lege o anumită conduită şi poate pretinde
subiectului pasiv să aibă o conduită corespunzătoare, adică să dea, să facă sau să
nu facă ceva, în caz de nevoie putând apela la forţa coercitivă a statului.
194. Drept tabular
Drepturi care izvorăsc sau se dobândesc prin înscrierea în cartea funciară. Sunt
drepturi reale imobiliare, deoarece se exercită de către titularul lor direct asupra
bunului nemişcător fără concursul altor persoane.
195. Drept viitor
Drepturi subiective cărora în prezent le lipseşte fie obiectul, fie subiectul activ
sau pasiv, fiind incertă împrejurarea dacă obiectul lor va exista în viitor sau dacă
ele vor aparţine unei anumite persoane.
196. Deptul civil
Ramură de drept ce înmănunchează normele juridice ce reglementează relaţiile
patrimoniale şi relaţiile nepatrimoniale, în care părţile se găsesc pe poziţie
juridică de egalitate, precum şi condiţia juridică a subiectelor de drept.
197. Dreptul de preemţiune
Dreptul unei părţi de a fi preferata unei alte persoane la cumpărarea sau vânzarea
unui anumit bun.
198. Dreptul de retenţie: se constituie în dreptul pe care o persoană care deţine
un bun mobil sau imobil al altcuiva refuză restituirea acestuia până la momentul
în care acea persoană îţi va executa obligaţiile pe care le are faţă de cel care
deţine lucrul şi totodată toate sumele pe care acesta le-a cheltuit cu păstrarea,
îmbunătăţirea sau întreţinerea lucrului.
Spre a se putea invoca dreptul de retenţie este necesar să existe o legătură între
bunul reţinut şi obligaţiile neexecutate ale creditorului restituirii.
199. Dreptul procesual civil
Ramură a sistemului de drept ce cuprinde totalitatea normelor juridice care
reglementează modul în care se desfăşoară activitatea organelor judiciare, a
părţilor şi a celorlalţi participanţi, precum şi raporturile ce se stabilesc între
acestea, în vederea soluţionării cauzelor civile şi executării hotărârilor
pronunţate în aceste cauze.
Ramură a dreptului României care reglementează unele raporturi patrimoniale în
care părţile figurează ca subiecte egale în drepturi, ca şi unele raporturi
nepatrimoniale legate de individualizarea persoanei, condiţia juridică a
persoanei fizice şi a altor subiecte de drept civil în calitatea lor de participanţi la
raporturile judiciare civile.
200. Drepturi civile
Drepturi subiective consacrate prin normele dreptului civil. Se bucură de
protecţia legii şi pot fi exercitate numai în acord cu scopul economic şi social.

202. Efect al actului juridic civil

Naşterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice civile concrete sau
însăşi drepturile subiective civile şi obligaţiilecorelative la care actul dă naştere,
pe care le modifică sau pe care le stinge.
205. Embatic
Dreptul real de folosinţă asupra imobilului altuia, care izvorăşte dintr-o
locaţiune perpetuă sau de lungă durată.

207. Emolument – avantaj, profit.

208. Erga omnes

În ceea ce-i priveşte pe toţi, fără excepţie.

210. Evenimente
Categorie de fapte juridice, care se produc independent de voinţa omului şi de
care legea leagă anumite efecte juridice. Un fapt natural constituie fapt juridic
numai în măsura în care urmările sale social-economice sunt considerate de lege
ca efecte juridice. Sunt evenimente: naşterea, moartea, inundaţia, cutremurul,
trăsnetul, erupţia vulcanilor, etc.

211. Evicţiune
Pierdere în total sau în parte a dreptului de proprietate asupra unui lucru decătre
persoana care a dobândit acest drept, ca urmare a recunoaşterii dreptului invocat
de o altă persoană asupra aceluiaşi lucru.

212. Ex nunc
Expresie latină cu sensul de: începând de acum, potrivit căreia efectele unui act
juridic se produc numai pentru viitor, adică de la data încheierii sale.

214. Exempţiune
Privilegiu care dispensează de o obligaţie, de o datorie.

215. Exigibilitate
Trăsătură a creanţei sau a obligaţiei scadente, a cărei executare poate fi cerută
imediat, eventual pe cale silită. Obligaţiile pure şi simple sunt exigibile din
momentul naşterii lor, iar obligaţiile aflate la termen suspensiv sunt exigibile la
împlinirea termenului.

217. Exonerare
Eliberarea de plata unei datorii, a unei sarcini impuse unei persoane care nu o
poate executa din motive străine de voinţa sa.

218. Exonerare de răspundere civilă

Eliberare de răspundere a unei persoane care nu îşi execută obligaţiile legale sau
contractuale din cauze străine culpei sale (forţă majoră, culpa creditorului, etc).
219. Expertiză judiciară
Mijloc legal de probă, constând în efectuarea de investigaţii, lucrări, analize,
calcule, aprecieri şi concluzii, de către un specialist într-un anumit domeniu, din
dispoziţia organului de urmărire penală sau jurisdicţie, în scopul elucidării unor
fapte sau împrejurări care formează sau ar urma să formeze obiectul unui proces.
După domeniul în care se execută, expertizele judiciare pot fi:: contabile,
balistice, biologice, genetice, medico-legale, grafologice, tehnice.

220. Expropriere
Trecerea în proprietatea de stat a unor bunuri aparţinând altor titulari. Potrivit
legislaţiei, exproprierea se dispune prin decret prezidenţial sau al Consiliului de
Stat pentru satisfacerea unui interes public, cu acordarea unei juste despăgubiri
fostului proprietar.
221. Expropriere pentru cauza de utilitate publică
Trecerea forţată în proprietatea publică prin hotărâre judecătorească a unor
imobile aflate în proprietate privată, cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire
pentru cauza de utilitate publică. Este o excepţie de la caracterul absolut şi
inviolabil al dreptului de proprietate privată.

222. Extinctiv
Care duce la înlăturarea efectelor unui act juridc.

223. Extingibil
Care poate fi stins sau trebuie stins.

224. Fapt comisiv

Fapta de a face, de a comite

225. Fapt juridic

Eveniment sau faptă voluntară care detrmină naşterea, modificarea sau stingerea
unor raporturi juridice, respectiv a drepturilor şi obligaţiilor din conţinutul
acestora.
Două categorii de fapte juridice:
a) evenimentele sau împrejurările care se produc independent de voinţa omului
şi cărora legea le atribuie afecte juridice (ex. naşterea, moartea, etc).
b) faptele voluntare: unele dintre acestea sunt săvârşite fără intenţia de a produce
efecte juridice, dar acestea se realizează totuş întrucât ele sunt prevăzute de lege.
De pildă, faptele ilicite generează răspunderea juridică. Alte fapte voluntare sunt
săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice şi, în genere, au caraccter ilicit.
Ele poartă denumirea de acte juridice.
Faptele juridice constituie izvorul principal al raporturilor juridice.

226. Fapta ilicită

Acţiune ori inacţiune a une persoane fizice sau juridice prin care se încalcă o
normă de conduită obligatorie. Se poate prezenta sub forma:
a) comisivă: atunci când autorul faptei încalcă o normă expresă care interzice
acţiunea săvârşită (ex. însuşirea bunului găsit, conducerea autoturismului fără
permis).
b) omisivă: atunci când persoana fizică sau juridică nu îndeplineşte o acţiune pe
care o impune o normă legală (ex: nedeclararea unor bunuri, nedenunţarea unor
infracţiuni).
În raport cu natura specifică a relaţiilor sociale care sunt ocrotite prin normele
legale şi cu pericolul ei social, fapta ilicită poate fi: delict civil, abatere
disciplinară, contravenţie, batere de la normele de convieţuire socială ori
infracţiune. Ea este o condiţie necesară a răspunderii juridice în diferitele ei
forme.

227. Fapta unui terţ

Cauza care apără de răspundere sau atenuează răspunderea civilă şi care constă
într-o faptă civilă ilicită săvârşită de o altă persoană decât subiectele raportului
juridic. Poate avea efect exonerator de răspundere atunci când este cauza
generatoare a prejudiciului sau numai de diminuare a răspunderii atunci când
este doar o condiţie care a favorizat producerea prejudiciului. Efectul exonerator
de răspundere sau de diminuare a răspunderii în repararea prejudiciului pentru
situaţia când se reţine existenta faptă a unui terţ are loc indiferent dacă terţul
autor al faptei este sau nu cunoscut, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) săvârşirea de către terţ faptei, cauză sau condiţie favorizatoare a prejudiciului
produs să nu fi fst determinată de către pârât.b) fapta terţului să fi fost
imprevizibilă şi de neînlăturat. Asemenea fapte apără de răspundere în condiţiile
similare cu forţa majoră.

228. Fictivitate
Formă a simulaţiei ce se distinge prin aceea că actul aparent (contractul)
disimulează total realitatea creând aparenţa existenţei unui contract care însă în
realitate nu există, părţile stabilind prin actul secret (contraînscris încheiat
anterior sau cel mult concomitent cu actul aparent) că actul aparent e lipsit de
orice valoare juridică pentru ele, deoarece operaţiunea juridică pe care acesta o
constată nu a avut loc în realitate.

229. Fideicomis
Dispoziţie cuprinsă într-un testament (sau contract de donaţie) prin care
testatorul dispune ca succesorii săi în drepturi să transmită anumite bunuri
persoanelor desemnate de el.
230. Fidejusiune (cauţiune)
Contract prin care o persoană (fidejusor) se obligă faţă de creditorul altei
persoane să execute obligaţia debitorului pentru care garantează în cazul în care
acesta nu o execută.

231. Filiaţie
Legătura juridică dintre o persoană şi părinţii săi. Filiaţia faţă de mamă este
denumită maternă, filiaţia faţă de tată este denumită paternă, paternitate.

232. Folosinţă
Facultatea proprietarului de a întrebuinţa bunul său culegând sau percepând în
proprietate toate fructele pe care acesta le produce.

233. Forma actului juridic civil

Modalitate de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a da
naştere, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

235. Fraus omnia corrumpit – frauda corupe totul

Adagiu latin având semnificaţia că frauda săvârşită la încheierea sau executarea
unui act juridic compromite validitatea actului încheiat sau a actului de
executare precum şi a tuturor consecinţelor acestora, pe care le afectează de
nulitate absolută sau relativă, după caz. Acest adagiu se întemeiază pe principiul
potrivit căruia drepturile recunoscute persoanelor fizice sau juridice trebuie
executate cu bună-credinţă în conformitate cu scopul urmărit de lege la stabilirea
lor.

236. Fructe
Tot ceea ce un lucru produce în mod periodic fără ca substanţa sa să scadă.
(recoltele, chiriile, dobânzile, prăsila animalelor).
- naturale şi civile. Ele revin proprietarului în virtutea dreptului de proprietate
care se întinde la tot ceea ce lucrurl produce.
Au dreptul să culeagă persoana căruia proprietarul i-a dat folosinţa lucrului sau a
fost obligat să-i recunoască folosinţa lucrului (ex. uzufructul), precum şi
posesorul de bună credinţă.

237. Fructe civile

Venituri în bani oţinute din exploatarea bunurilor, adică prin cedarea folosinţei
lor unei alte persoane în schimbul unor dume de bani plătite periodic de către
acesta (ex. chiriile şi dobânzile creanţelor).
238. Fructe naturale
Produse periodice ale pământului şi produsele animalelor. recoltele de orice fel
obţinute prin cultivarea cerealelor, legumelor, a plantelor industriale, a viţei de
vie, roadele livezilor, etc, precum şi lâna, laptele, ouelele, prăsila animalelor.

239. Gajul (amanetul)

Garanţie reală, îndeplinid aceeaşi funcţie ca şi ipoteca, cu deosebirea că are
întotdeauna ca obiect bunuri mobile care se încredinţează creditorului sau unui
terţ (gajul cu deposedare) sau rămân la debitor (gajul fără deposedare). Lucrul
mobil ce face obiectul contractului de gaj.

240. Gerant
Persoana care din proprie iniţiativă administrează bunurile altei persoane (gerat)
fără a avea încuviinţarea acesteia.

241. Grad de pericol social

Nivelul răului pe care îl reprezintă o faptă ilicită, pericolul social este una dintre
trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. Gradul de pericol social, privit sub aspect
cantitativ şi calitativ, este un criteriu esenţial care serveşte la stabilirea gravităţii
unei infracţiuni şi la deosebirea acesteia de alte fapte ilicite (contravenţiile,
delictele civile, abaterile disciplinare sau administrative, faţă de care sunt
adoptate sancţiuni civile, disciplinare, contravenţionale).

242. Grevat
Lucru sau bun asupra căruia este impusă o sarcină

243. Hotărâre de expedient

Hotărâre judecătorească prin care instanţa pune capăt procesului luând act de
învoiala intervenită între părţi.

244. Hotărâre judecătorească

Actul juridic procesual, final şi de dispoziţie, prin care se soluţionează cauza
penală de către instanţa de judecată, punându-se capăt judecăţii.

245. Iertarea de datorie – remiterea de datorie.

246. Ieşirea din indiviziune

Încetare a proprietăţii comune asupra unui bun sau asupra unei universalităţi de
bunuri, astfel încât în locul unei cote-părţi abstracte fiecăreia dintre persoane i se
atribuie în exclusivitate o porţiune determinată, concretă. Modul specific de
realizare a ieşirii din indiviziune este partajul pe baza convenţiei părţilor sau pe
cale judecătorească.
247. Ilicit
Calificativ ce exprimă neconcordanţa unui fapt sau act ori a unei conduite cu
prevederile legii şi cu celelalte norme de convieţuire socială. Săvârşirea faptelor
sau actelor ilicite atrage în condiţiile prevăzute de lege sau de un alt act normativ
răspunderea juridică. În raport cu natura juridică a faptei ilicite săvârşite sau a
actului îndeplinit, răspunderea juridică poate fi, după caz, penală pentru fapte
care constituie infracţiuni prevăzute ca atare de către legea penală;
contravenţională pentru fapte prevăzute ca iind contravenţii; civilă, contractuală
sau delictuală, materială, pentru prejudiciile aduse unităţii cu care persoana se
afla în raporturi de muncă, disciplinară pentru fapte ce constituie abateri
disciplinare în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii sau pentru abateri
de la regulile de convieţuire socială.

248. Imobil
Orice teren şi/sau construcţie situat în intravilan cu oricare din destinaţiile avute
la data preluării, precum şi orice bun mobil devenit imobil prin încorporarea în
această construcţie, în cazul Legii nr. 110 din 2001, respectiv construcţia
existentă în natură la data intrării în vigoare a legii, împreună cu anexele acesteia
şi terenurile aferente, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare din
destinaţiile avute la data preluării, în cazul procedurilor de restituire către cultele
religioase sau către comunităţile minorităţilor naţionale.

249. Împărţeală
Operaţiunea juridică prin care încetează starea de coproprietate ori de
indiviziune, în sensul că bunul sau bunurile stăpânite pe cote-părţi sunt împărţite
materialmente între copărtaşi, fiecare devenind proprietar exclusiv asupra unei
părţi determinate sau asupra unui anume bun dintre cele ce formau obiectul
coproprietăţii. Dreptul la proprietate comună se transformă astfel într-un drept
exclusiv. Împărţeala poate fi convenţională (realizată prin acordul părţilor) sau
judecătorească (atunci când copărtaşii nu se înţeleg cu privie la modul de
partajare a bunului comun).
Modalităţi de realizare a partajului judiciar:
- prin partajarea în natură a bunului sau bunurilor.
- prin atribuirea bunului comun în proprietatea exclusivă a unuia dintre
copărtaşi.
- prin vânzarea bunului şi împărţirea echivalentului bănesc.

250. Imprescriptibil
Dreptul care nu se stinge prin prescripţie, prin trecerea timpului.
251. Imputaţie
Suma pe care o plăteşte o persoană pentru un prejudiciu.

252. Imputaţie convenţională

Imputaţia plăţii făcută prin acordul părţilor sau prin voinţa uneia dintre ele.

253. Imputaţie legală

Atunci când imputaţia plăţii nu s-a făcut de părţile raporturilor obligaţionale,
aceasta se face de drept în puterea legii.

254. Imunitate
Nepedepsirea făptuitorului datorită unor cauze prevăzute de lege

255. In limite litis

La începutul procesului, expresie latină care consfinţeşte regula potrivit căreia
orice excepţie trebuie să fie ridicată de părţi înaintea începerii dezbaterilor
asupra fondului cauzei.

256. In personam (cu privire la persoană)

Termen folosit pentru a determina întinderea efectelor unor acte sau măsuri
procesuale. Acţiunea penală se exercită numai in personam, deci numai
împotriva persoanei care a săvârşit infracţiunea, în lipsa unei persoane
determinate aceasta neputând avea loc. de asemenea, împăcarea părţilor produce
efecte in personam, adică numai cu privire la cel învinuit sau inculpat cu care
partea vătămată s-a împăcat.

257. In rem (cu privire la faptă)

Concept folosit pentru a determina întinderea efectelor unor acte procesuale.
Potrivit legii procesual penale, urmărirea penală poate începe in rem, nefiind
necesară pentru luarea acestei măsuri cunoaşterea persoanei făptuitorului, fiind
suficient numai că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

258. Inalienabil
Care nu poate fi înstrăinat prin acte juridice de drept civil.

259. Incapabil
Termen prin care se desemnează persoana fizică lipsită de capacitate de
exerciţiu. Se află în această situaţie minorul în vârstă de 14 ani şi persoana pusă
sub interdicţie judecătorească (în acest din urmă caz din pricina alienării mintale
sau a altor boli care-l împiedică să aibă discernământ).
Lipsirea de capacitate de exerciţiu este o măsură legală de protejare a intereselor
acestora, fundamentată pe inexistenţa discernământului.
260. Incapacitate
Stare a unei persoane de a fi lipsită de capacitate juridică. Nepricepere,
nepregătire, lipsa de aptitudini pentru îndeplinirea unei activităţi, funcţii,
meserii, profesii sau ocupaţii.

261. Incapacitate de exerciţiu

Lipsa posibilităţii juridice de a exercita personal şi singur drepturile şi de a
asuma, tot astfel, obligaţiile prin încheierea de acte juridice civile.

262. Incapacitate de folosinţă

Inaptitudinea de a avea anumite drepturi şi obligaţii. Ea nu poate fi însă
generală, pentru că ar echivala cu lipsa calităţii de subiect de drept civil al
persoanei.

263. Incapacitate de muncă

Pierderea totală sau parţială de către o persoană a capacităţii biologice de a
desfăşura activitatea în cadrul raportului de muncă. Poate fi temporară sau
permanentă, definitivă, iar durata şi natura sa constituie unul din criteriile
folosite pentru definirea accidentului de muncă.

264. Incesibil – care nu poate fi cedat.

265. Indivizibil
Caracteristica unui bun mobil sau imobil care nu poate fi împărţit fără ca această
operaţiune să nu fie urmată şi de schimbarea destinaţiei economice avute.

267. INOPOZABIL
Care nu poate fi invocat faţă de alte persoane şi în alte cazuri decât cele
determinate de lege.

268. Inopozabilitate
Sancţiunea ce intervine în cazul nesocotirii unor cerinţe de publicitate faţă de
terţi prevăzute de lege pentru anumite acte juridice.

269. Înscris oficial

Înscrisurile ca mijloc de probaţiune judiciară reprezintă orice declaraţie despre
un act sau fapt juridic, făcută prin scriere de mână, dactilografiere, imprimare pe
hârtie sau pe orice material.
1. Înscrisurile preconstituite: s-au constituit mai înainte în scopul de a fi utilizate
în cazul ivirii unui litigiu între părţi. De pildă, contractul de vânzare-cumpărare
(înscrisuri ce pt fi originale, recognitive şi confirmative).
2. Înscrisurile sub semnătură privată
3. Înscrisurile autentice (încheiate cu solemnităţile cerute de lege de către un
funcţionar public): actele de stare civilă, hotărârile judecătoreşti, procesele
verbale. În sens restrâns, prin acte autentice se înţeleg numai actele notariale.
Încheierea în formă autentică a actelor juridice se impune atunci când legea
prevede acest lucru pentru validitatea actului. Înscrisul autentic se bucură de
prezumţia de validitate, cel care îl foloseşte fiind scutit de orice dovadă, proba
contrară revenindu-i celui care îl contestă.
Potrivit dispoziţiilor codului civil, cele constate prin actul autentic sunt
opozabile faţă de orice persoană (erga omnes).

270. Înscris originar

Înscris preconstituit, întocmit fie de organul instrumentator competent, fie de
părţi, în scopul constatării încheierii, modificării sau stingerii unui act juridic.
(ex. înscrisurile autentice)

271. Înscrisul
Reprezintă orice scriere ce materializează pe hârtie un act juridic, precum şi
orice obiect material care încorporează un asemenea act. Înscrisurile pot
constitui mijloace de probă dacă în conţinutul lor se arată fapte sau împrejurări
de natură să contribuie la aflarea adevărului.

272. Înscrisul autentic

Este înscrisul întocmit cu respectarea tuturor solemnităţilor cerute de lege, de un
funcţionar public ce are dreptul de a îndeplini atribuţiile funcţiei sale în locul
unde a fost făcut actul respectiv, precum: înscrisurile notariale, actele de stare
civilă, hotărârile judecătoreşti, procesele verbale de îndeplinire a actelor de
procedură şi orice alte înscrisuri întocmite de funcţionarii publici în limitele
competenţei lor.

273. Înscrisul confirmativ

Este actul preconstituit al cărui scop este de a consolida un act anulabil făcând
ca acesta să nu mai fie viciat.

274. Înscrisul în formă electronică

Reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice
şi funcţionale şi care redau litere, cifre şi orice alte caractere cu semnificaţie
inteligibilă destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic.

275. Înscrisuri sub semnătură privată

Înscris întocmit şi semnat de părţi fără intervenţia funcţionarului public. La
aceste înscrisuri legea cere pentru validitatea lor numai semnătura părţilor.

276. Interdicţie judecătorească

Măsură prevăzută de lege pentru ocrotirea persoanelor fizice care, fiind lipsite
de discernământ din cauza alienării mintale sau a debilităţii mintale, nu se pot
îngriji de intresele lor.

277. Interzis
Persoana pusă sub interdicţie judecătorească sau căreia i s-a aplicat pedeapsa
complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de legea penală.
Interzis judiciar şi interzis legal

278. Intimatul
Parte în cadrul unui proces, aflându-se în situaţia unui pârât în cale de recurs sau
în altă cale de atac, respectiv persoana împotriva căreia se declară recursul.

279. Intravilanul localităţii

Teritoriul, determinat prin Planul Urbanistic General, ce cuprinde ansablul
terenurilor cu şi fără construcţii, care constituie o localitate.

280. Intuitu personae – în considerarea unei anumite persoane

Expresie latincă care defineţte actele juridice la încheierea cărora elementul
determinant l-au constituit aptitudinile, calităţile sau pregătirea profesională a
unei persoane; de pildă, contractul de muncă, contractul de editare, contractul
pentru executarea unei picturi, etc.

281. Învestire
Act prin care un organ de jurisdicţie se recunoaşte competent să rezolve cererea
care i-a fost adresată şi o reţine spre soluţionare.

282. Izvor de obligaţii

Act sau fapt juridic care dă naştere unui raport juridic de obligaţie. Spre
deosebire de izvorul de drept, care este o formă de exprimare a normei juridice,
izvorul de obligaţii stabileşte un raport juridic concret între persoane determinate
generând drepturi subiective şi obligaţii coreltive.

283. Juris et de jure

Locuţiune exprimând ideea că o prezumţie legală are caracter absolut, neputând
fi combătută prin nici un alt mijloc de dovadă. Desemnează caracteruul absolut,
irefragrabil, de neînfrânt al unei prezumţii legale.

284. Juris tantum

Locuţiune exprimând ideea că o prezumţie are caracter relativ, putând fi
combătută pin probă contrarie.
285. Justa cauza
Termen legitim pentru mărirea patrimoniului unei persoane şi diminuarea
corespunzătoare a patrimoniului altuia. Actele juridice valabile sau orice drept
conferit de lege ca urmare a uzucapiunii, prescripţiei extinctive, constituie o
justa cauza.

286. Legat
Dispoziţie cuprinsă în testament prin care testatorul dispune ca după decesul său
o anumită persoană să primească întreaga moştenire (legat universal), o
fracţiune din patrimoniu (legat cu titlu universal) sau bunuri determinate din
masa succesorală (legat cu titlu particular).

287. Liberalitate
Act juridic prin care o persoană dispune de un bun al său în favoarea unei alte
persoane fără a urmări primirea în schimb a unui echivalent.

288. Litigiu
Proces, pricină, cauză, conflict, neînţelegere între două sau mai multe persoane
fizice sau juriduce supus sau susceptibil de a fi supus spre rezolvare unui organ
de jurisdicţie. Litigiul se naşte ca urmare a încălcării sau a pretinsei încălcări a
unui drept ocrotit de lege. În raport de natura normelor legal încălcate, litigiile
pot fi civile, penale, arbitrale, de muncă.

289. Litigiu civil

Neînţelegere sau conflict în legătură cu drepturile personale nepatrimoniale
precum dreptul la nume, pseudonim, onoare, reputaţie, precum şi cu drepturile
patrimoniale. Litigiul civil se soluţionează de instanţele judecătoreşti.

290. Locus regit actum

Locul guvernează actul, locuţiune latină potrivit căreia condiţiile de formă ale
unui act sunt cele prevăzute de legislaţia statului în care acest act se încheie.

291. Lucrum cessans

Expresie latină folosită spre a desemna partea din prejudiciu care constă în
câştigul sau beneficiul legitim nerealizat de către o persoană ca urmare a
neexecutării sau a îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor asumate de o altă
persoană sau a săvârşirii de către aceasta a unor fapte ilicite. Potrivit unui
principiu fundamental în materia răspunderii civile, despăgubirile trebuie să
acopere atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât şi lucrum cessans.

292. Mandatul
Contractul în temeiul căruia o persoană numită mandant împuterniceşte pe o altă
persoană numită mandatar să încheie în numele ei şi pentru ea anumite acte
juridice.

233. Manu militari

Cu mâna militarului, expresie latină folosită pentru a desemna intervenţia forţei
publice în scopul determinării unei persoane de a se supune unei dispoziţii
legale.

294. Mijloacele de probă

Mijloace prin care se constată elementele de fapt care pot servi ca probă –
înscrisurile, depoziţiile martorilor, mărturisirea, cercetarea la faţa locului şi
expertiza.

295. Minuta
Act procesual în care se consemnează pe scurt rezumatul deliberării completului
de judecată şi care trebuie să aibă toate menţiunile din conţinutul prevăzut
pentru dispozitivul hottărârii. Minuta se notează în registrul de şedinţă şi apoi se
pronunţă în şedinţă publică. Din momentul pronunţării minutei în şedinţă
publică instanţa se consideră desesizată de judecarea cauzei.

296. Nemo auditur pripriam turpitudinem allegans

Nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă, adagiu
latin potrivit căruia nimeni nu poate să obţină foloase invocând propria sa vină,
incorectitudine, necinste şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.

297. Nemo legem ignorare censetur

Nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaşte legea, adagiu latin ce exprimă
principiul potrivit căruia se prezumă că toată lumea cunoaşte legea şi nimeni nu
poate fi apărat de răspundere invocând necunoaşterea prevederilor ei; eroarea de
drept nu exonerează de răspundere.

298. Netemeinicie
Viciu al unei hotărâri, constând în aprecierea eronată a conţinutului probelor şi
în stabilirea unor situaţii de fapt care nu concordă cu realitatea, cu adevărul
obiectiv. Netemeinicia constituie un motiv pentru exercitarea recursului sau a
altei căi de atac în cadrul căreia se reexaminează fondul cauzei.

299. Non bis in idem

Formulă potrivit căreia este oprit unui judecător să se pronunţe în legătură cu o
cauză asupra căreia s-a pronunţat anterior.
300. Novaţie
O convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie
existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie.

301. Nudă proprietate

Drept de proprietate care a suferit o restrângere temporară prin aceea că posesia
şi folosinţa asupra bunului ce face obiectul său au fost transmise unei alte
persoane, beneficiare a unui drept de uzufruct, uz sau abitaţie. Abitaţia este o
varietate a uzufructului, având ca obiect o casă delocuit.

302. Nulitate
Sancţiune care constă în lipsirea actului juridic civil de efectele sale fireşti
întrucât acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative sau
cu încălcarea condiţiilor de validitate ale actului respectiv.

303. Nulitatea actului juridic

Sancţiune civilă care constă în desfiinţarea retroactivă a unui act juridic încheiat
cu încălcarea dispoziţiilor legale. Nulitatea se îndreaptă împotriva acelor efecte
ce contravin dispoziţiei legale încălcate, lăsând neatinse efectele care nu
contrazic legea. Numai în cazul când clauzele afectate de nulitate nu pot fi
înlocuite ori au constituit cauza determinantă a actului juridic sau dacă toate
efectele sunt contrare legii, actul juridic este lovit de nulitate totală. Prin urmare,
nulitatea este cârmuită de principiul nulităţii parţiale, în sensul că ori de câte ori
este posibil, actul juridic trebuie salvat de la desfiinţare.
În funcţie de caracterul normei încălcate, nulitatea actului juridic este absolută
sau relativă.
În cazul încălcării unei norme legale imperative care ocroteşte precumpănitor un
interes general, obştesc, sancţiunea este nulitatea absolută. Atunci când s-a
încălcat o dispoziţie legală care ocroteşte un interes precumpănitor personal,
sancţiuna este nulitatea relativă.
Nulitatea actului juridic este absolută în cazurile:
- când lipseşte un element esenţial de validare a actului: consimţământul,
obiectul sau cauza.
- când actul a fost încheiat de o persoană lipsită de capacitatea de folosinţă.
- când prin încheierea actului se încalcă o interdicvţie stabilită pentru ocrotirea
unui interes obştesc.
- când obiectul sau cauza actului juridic sunt ilicite sau imorale, contrare unor
norme imperative sau ordinii politice, sociale şi economice ori normelor de
convieţuire socială.
- când nu s-a respectat forma solemnă cerută de lege pentru validitatea actului.
Nulitatea actului juridic este relativă în cazurile:
- când consimţământul este viciat prin eroare, dol sau violenţă.
- când actul a fost încheiat cu nerespectarea condiţiilor legale privind capacitatea
de exerciţiu, fie că a fost încheiat de minorul sub 14 ani sau de interzisul
judecătoresc, persoane lipsite total de capacitate, fie a fost încheiat de minorul
cu capacitate restrânsă fără încuviinţarea ocrotitorului legal sau, după caz, fără
încuviinţarea autorităţii tutelare.
- când nu s-a respectat interdicţia de a încheia un anumit act juridic, interdicţie
stabilită pentru ocrotirea unui interes personal.
Ambele tipuri de nulităţi produc aceleaşi consecinţe şi anume desfiinţarea, de
regulă retrpactivă a efectelor care contravin legii sau a actului juridic.
Regimul juridic aplicat celor două nulităţi este diferit. Nulitatea absolută poate fi
invocată oricând, de către procuror sau instanţa de judecată. Poate fi invocată
oricând, acţiunea în constatarea nulităţii fiind imprescriptibilă; nu poate fi
acoperită prin confirmare decât în cazuri cu totul excepţionale. Nulitatea relativă
poate fi invocată numai de către persoana în interesul căreia a fost instituită
dispoziţia legală încălcată; poate fi invocată numai în termenul de prescripţie
prevăzut de lege; poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacită de către
cel ce o poate invoca.
304. Obiectul contractului
Prestaţia la care părţile sau numai una din ele se obligă. Obiectul
contractului trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege:
- să fie licit, deci conform cu legea şi celelalte reguli de convieţuire socială.
- lucrurile la care se referă prestaţia să se afle în circuitul civil.
- să fie determinat sau determinabil în viitor.
- să fie posibil.
- să constituie un fapt personal al celui care se obligă.

305. Obligaţia
Acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ
denumit creditor de a cere subiectului pasiv denumit debtor să dea, să facă sau
să nu facă ceva sub sancţiunea constrângerii de stat în cazul neexecutării de
bună voie.
306. Obligaţie indivizibilă
Obligaţie care nu poate fi împărţită între creditori sau debitori fie datorită
naturii obiectului ei, fie ca urmare a convenţiei părţilor. Sunt indivizibile prin
natura lor obligaţiile de a nu face. În orice obligaţie indivizibilă, fiecare debitor
este obligat să execute în întregime prestaţia; în acelaşi mod sunt obligaţi
moştenitorii debitorilor.

307. Obligaţie alternativă

Raport juridic având ca obiect una sau mai multe prestaţii, din care numai
una singură trebuie să fie executată de debitor, la alegerea sa, dacă acest drept de
alegere nu s-a acordat expres creditorului.
 308. Obligaţie condiţională
Obligaţie asumată sub condiţie, obligaţie a cărei perfectare depinde de un
eveniemnt viitor şi incert.

309. Obligaţie conjunctă

Obligaţie divizibilă, reprezintă o obligaţie cu mai mulţi creditori sau mai
mulţi debitori, care se divide de drept; fiecare creditor nu poate pretinde decât
partea care i se cuvine, iar fiecare debitor nu poate fi urmărit decât pentru cota-
parte din datoria la care s-a obligat.

310. Obligaţie cu termen

Obligaţie a cărei executare sau stingere urmează să se producă la împlinirea
unui eveniment viitor şi sigur.

311. Opozabilitate
Calitate a unui act juridic sau a unui drept subiectiv de a produce efecte
între părţile raportului juridic şi de a impune respectarea lui şi de către alte
persoane.

312. Pasiv patrimonial

Ansamblul obligaţiilor, datoriilor şi sarcinilor din conţinutul unui
patrimoniu.

313. Patrimoniu
Ansamblul drepturilor şi obligaţiilor având valoare economică aparţinând
unei persoane fizice sau juridice. Patrimoniul este o universalitate juridică
cuprinzând într-o unitate totalitatea drepturilor (activul) şi obligaţiilor (pasivul)
şi existând atâta timp cât există persoana. Fiecare persoană nu poate avea decât
un singur patrimoniu. În cazul persoanelor juridice, elementele componente ale
patrimoniului sunt cuprinse în diferite grupe de bunuri şi valori materiale,
corespunzător destinaţiei economice, fiecare grupă având u regim juridic
propriu.

314. Pendente conditione

Perioada anterioară împlinirii condiţiei
315. Peremptoriu
Care nu poate fi contestat

316. Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu

Persoana care a împlinit vârsta de 18 ani. Persoana cu capacitate de
exerciţiu restrânsă, persoana care a împlinit vârsta de 14 ani până la vârsta de 18
ani, poate încheia singură acte juridice, dar cu încuviinţarea prealabilă a părţilor
sau în lipsa acestora a tutoirelui. Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu:
minorul până la vârsta de 14 ani şi cei puşi sub interdicţie, pentru care actele
juridice se fac de către reprezentanţii lor legali. Reprezentanţii legali ai
minorului sunt: părinţii sau, în lipsa acestora, tutorele, iar a celor puşi sub
interdicţia din cauza alienaţiei mentale sau a debililor mintali, tutorele desemnat
de autoritatea tutelară.

317. Persoana fizică

Omul considerat în mod individual, ca membru al societăţii, având calitatea
de subiect de drept. Calitatea de subiect de drept este recunoscută şi garantată
tuturor persoanelor fizice fără nicio discriminare pe motiv de rasă, naţionalitate,
sex, religie sau grad de cultură. Persoana fizică are, în condiţiile legii, capacitate
de folosinţă şi capacitate de exerciţiu.

318. Persoane juridice

Alături de persoane fizice, persoanele juridice apar în circuitul civil ca
subiecte de drepturi şi obligaţii. În această calitate, ele au aptitudinea generală şi
abstractă de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii şi în virtutea acesteia
pot dobândi drepturi şi îşi pot asuma obligaţii. Dacă în cazul persoanelor fizice
capacitatea de folosinţă are un conţinut identic pentru toate persoanele, în cazul
persoanelor juridice această calitate diferă de la o persoană juridică la alta în
funcţie de scopul pentru care persoana a fost înfiinţată. Decretul 31/1954
prevede: „persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund
scopului ei stabilit prin lege, act de înfiinţare sau statut”.
Întinderea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice este limitată de
principiul specialităţii acestei capacităţi, iar principiul se raportează scopul
persoanei juridice stabilit de lege, act de înfiinţare sau statut. Persoanele juridice
dobândesc o capacitate de folosinţă la data înregistrării.

319. Posesia
Este puterea materială pe care o exercită o persoană asupra bunului dându-i
posibilitatea de a se comporta ca şi cum ar fi adevăratul proprietar al bunului.

320. Posesorul
Este persoana fizică sau juridică ce deţine numai posesiunea şi folosinţa din
dezmembrpmintele dreptului de proprietate.

321. Prejudiciu
Efect negativ, cu caracter patrimonial sau nepatrimonial, produc unei
eprsoane prin fapta ilicită a alteia ori prin acţiunea lucrurilor sau animalelor care
se află sub paza juridică a altei persoane. Constituie un prejudiciu: distrugerea,
sustragerea sau degradarea unor bunuri, vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii cu reducerea ori pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă;
lezarea onoarei, reputaţiei, calităţii de creator intelectual sau a oricăror atribute
ce definesc statutul moral al persoanei. Prejudiciul este un element esenţial al
răspunderii civile, al răspunderii materiale şi uneori al răspunderii penale.
Existenţa prejudiciului dă dreptul la repararea lui integrală – care se face în
natură sau, atunci când acest lucru nu este posibil, prin acordarea de despăgubiri.
Spre a fi susceptibil de reparare, el trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
a) să fie cert, adică existenţa şi întinderea sa să fie sigure. Este cert
prejudiciul actual, prejudiciul deja produs. Este cert prejudiciul viitor, care e
sigur că se va produce ca urmare a faptei ilicite, fiind astfel posibil de evaluat.
b) să fie direct, adică să constituie un efect nemijlocit al faptei ilicite de
care se leagă printr-un raport de cauzalitate
c) să nu fi fost acoperit încă prin despăgubiri de o terţă persoană.
Prejudiciul suferit poate fi patrimonial sau nepatrimonial, moral.
Prejudiciul patrimonial este cel care poate fi evaluat în bani. El constă într-o
diminuare a activului, distrugere, degradare de bunuri, pierderea dreptului la
întreţinere ori printr-o creştere a pasivului, de pildă plata unor penalităţi ori
amenzi.
Repararea prejudiciului patrimonial este diferită după cum persoana
obligată este chemată să răspundă după regulile dreptului civil sau ale dreptului
muncii. În cazul răspunderii civile despăgubirile trebuie să cuprindă atât
valoarea pierderii efective, damnum emergens, cât şi beneficiul sau câştigul
realizat lucrum cessans.

322. Prepus
Persoana care îndeplineşte o acţiune sau desfăşoară o activitate sub direcţia,
supravegherea şi controlul unei alte persoane denumită comitant. Faptele ilicite
săvârşite de prepus în îndeplinirea sau în legătură cu funcţiile încredinţate atrag
răspuderea comitentului.

323. Prescripţie extinctivă

Mijloc de stingere a dreptului la acţiune având un obiect patrimonial prin
neexercitarea dreptului de către titularul său o anumită perioadă de timp
prevăzută de lege. Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept
principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii. Prescripţia
extinctivă stinge dreptul la acţiune în sens material, fără a aduce atingere însuşi
dreptului subiectiv care continuă să existe dar care nu se mai bucură de ocrotire
pe calea acţiunii în justiţie. Reglementarea prescripţiei extinctive constituie
sancţiunea juridică a neglijenţei titularului unui drept pe care nu-l exercită o
anumită perioadă de timp.

324. Prezumţie
Presupunere făcută de legiuitor sau judecător prin considerarea unui fapt ca
existent, dedus din existenţa altui fapt, vecin şi conex.
 325. Probele
Sunt mijloace de convingere prin care se stabileşte existenţa unor acte sau
fapte juridice şi, automat, a unor drepturi şi obligaţii ce rezultă din acestea.

327. Procură
Înscrisul constatator al contractului de mandat dă posibilitatea ca
mandatarul să lucreze în numele şi pe socoteala mandantului şi curpinde
drepturile conferite mandatarului, limitele împuternicirii sale, se redactează în
scris şi trebuie să fie autentificat ori de câte ori mandatarul este însărcinat să
încheie un act autentic.

328. Proprietar
Persoana fizică sau juridică titulară în exclusivitate sau în indiviziune a
dreptului real asupra corpului de proprietate supus înscrierii.

329. Proprietate comună în devălmăşie

Partea fiecărui proprietar nu este determinată astfel încât nici dreptul de
proprietate şi nici bunul nu sunt divizate (de pildă, bunurile comune ale soţilor,
bunuri dobândite în timpul căsătoriei).

330. Proprietate publică

Drept subiect ce aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale şi
care are ca obiect bunurile care fie prin natura lor fie printr-o dispoziţie a legii
sunt de uz sau de utilitate publică.

331. Proprietate privată

Dreptul persoanelor fizice sau juridice, al statului sal al unităţilor
administrativ—teritoriale asupra bunurilor mobile sau imobile, bunuri asupra
cărora proprietarul exercită atribute ale dreptului de proprietate în interes
propriu, în limitele legii.

332. Proprio nomine

În nume propriu, expresie latimă folosită pentru a reda ideea că persoana îşi
exercită singură drepturile şi îşi asumă în acelaşi mod obligaţiile.

333. Propter rem

Obligaţii reale impuse titularului unui drept real asupra unui bun

334. Prorogarea
Extinderea competenţei unui organ judiciar prin posibilitatea acordată de
lege de a soluţiona anumite cauze care în mod obişnuit nu intră în competenţa
sa. În materie penală există numai prorogarea legală. În materie civilă
prorogarea competenţei instanţei de judecată după temeiul care o determină
poate fi legală, voluntară (convenţia părţilor) şi judecătorească.

335. Punerea sub interdicţie

Mijlocul de ocrotire judiciară a persoanelor lipsite de discernământ aflate în
imposibilitatea de a se îngriji de interesele lor sau de a-şi exercita drepturile
civile.

336. Quid pro qou

În echivalent / ceva în schimb.

337. Raportul de expertiză

Relatarea făcută de către expertul desemnat de instanţă în scris sau oral, în
care acesta expune constatările şi concluziile sale cu privire la împrejurările de
fapt a căror lămurire a fost solicitată.

338. Raportul juridic civil

Este definit ca fiind o relaţie socială reglementată de norma juridcă, ca
relaţia socială patrimonială sau personală nepatrimonială reglementată de norma
de drept civil. Ca orice raport juridic, raportul juridic civil este o relaţie socială,
anue o relaţie socială cu caracter patrimonial (economic) sau personal
nepatrimonial (neeconomic).
Pentru a fi raport juridic civil, relaţia socială trebuie să fie reglementată de
o nomră juridică de drept civil. Relaţia socială devine raport juridic civil,
pătrunde în ordinea de drept numai în măsura în care a făcut obiectul de
preocupare a legiuitorului, sub forma edictării unei norme juridice civile care să
oo reglementeze. Dacă orice raport juridic este o relaţie socială, nu orice relaţie
socială este un raport juridic.

339. Răspundere civilă

Formă a răspunderii juridice ce se fundamentează pe obligaţia celui ce a
păgubit pe altul de a repara prejudiciul produs. Asemenea tuturor formelor de
răspundere juridică, răspunderea civilă este guvernată de principiul legalităţii.
De regulă, fapta ilicită generatoare de prejudiciu conduce la obligarea reparării
sale numai când e culpabilă, în sensul săvârşirii ei cu intenţia de a păgubi sau din
cauza lipsei unei atitudini diligente a făptuitorului. Repararea prejudiciului se
face în natură sau prin echivalent , prin plata despăgubirilor care trebuie să
cuprindă atât valoarea pagubei efective (damnum emergens) cât şi a câştigului
de care persoana a fost lipsită ca umare a faptei ilicite (lucrum cessana).
Răspunderea civilă poate avea două forme: răspunderea delictuală,
extracontractuală şi răspunderea contractuală. Normele juridice privind
răspunderea delictuală formează regula în materie de răspundere civilă.
Răspunderea delictuală este consecinţa prejudiciului creat printr-o faptă ilicită
care constituie în afara unei legături juridice preexistente între victimă şi autor
nesocotirea obligaţiei generale de a nu păgubi pe altul. Răspunderea poate fi
stabilită pentru faptele proprii: pentru faptele ilicite şi prejudiciabile comise de
cei aflaţi sub supraveghere, pentru pagubele cauzate de animalele sau lucrurile
pe care persoana le are în pază, pentru paguba produsă prin ruina unui edificiu.
Răspunderea contractuală intervin în cazu în care debitorul nu a executat
ori a executat necorespunzător obligaţia pe care o avea în baza unui contract. În
cazul răspunderii contractuale, întinderea obligaţiei este stabilită în contractul
încheiat de părţi.

340. Rea-credinţă
Incorectitudine, atitudine a unei persoane care săvârşeşte un fapt sau un act
contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştientă de
caracterul ilicit al conduitei sale.

341. Recursul
Calea de atac ordinară prin care la cererea procurorului şi a părţilor
interesate se asigură repararea erorilor din hotărârile judecătoreşti pronunţate pe
fond, constituind al treilea grad de jurisdicţie.

342. Remiterea de datorie

Iertarea de datorie. Renunţarea cu titlu gratuit la încasarea unei creanţe.
Este o modalitate de stingere a unui raport juridic fără a se ajunge la finalitatea
acestuia; executarea obligaţiilor de către părţi.

343. Reprezentare convenţională

Îndeplinirea unor acte juridice de către o persoană, reprezentant, mandatar,
în numele şi în interesul unei alte persoane, reprezentat, mandant. Instrumentul
juridic prin care se realizează acordul de voinţă privind reprezentarea
convenţională îl reprezintă contractul de mandat, iar înscrisul care consemnează
înţelegerea părţilor se numeşte procură, acesta putând fi generală dacă priveşte
totalitatea actelor juridice ori specială când se referă la anumite acte juridice.

344. Res derelicte

Lucruri părăsite, expresie latină utilizată spre a desemna acele bunuri
abandonate care pot fi însuşite de oricine fără ca prin aceasta să fie săvârşită
vreo infracţiune ori o altă faptă ilicită.

345. Res nullius

Lucrurile nimănui, expresie latină utilizată pentru lucrurile care nu aparţin
vreunei persoane şi care, ca atare, pot fi însuşite de oricine.
 346. Res perit domino
Pierderea lucrului este în sarcina proprietarului, expresie latină desemnând
regula de principiu potrivit căruia riscul pierderii sau distrugerii unui lucru fie
din cauză de forţă majoă fie în caz fortuit revine persoanei care în acel moment
avea calitatea de proprietar al lucrului.

347. Reşedinţă
1. Locuinţa care spre deosebire de domiciuliu, nu este statornică sau
principală. O persoană poate avea, în dreptul românesc, un singur domiciliu şi
mai multe reşedinţe. 2. Locuinţa şefului misiunii diplomatice. Statul de reşedinţă
este ţara în care este stabilită misiunea diplomatică.

348. Retenţie
Drept real de garanţie imperfect conform căruia persoana deţinătoare a unui
bun pe care trebuie să-l restituie are dreptul să-l reţină până când titularul
bunului îi achită cheltuielile făcute pentru întreţinerea, păstrarea sau
îmbunătăţirea acelui bun.

349. Revocare
1. Desfiinţare, pentru viitor, a unui contract legal încheiat care se
efectuează de regulă prin consimţământul părţilor, iar în mod excepţional şi prin
manifestarea unilaterală de voinţă a uneia dintre părţile contractante.
2. Desfiinţarea unei donaţii sau legat în cazurile şi în condiţiile prevăzute
de lege.
3. Înlăturarea efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii
manifestate de cel gratificat sau a neexecutării culpabile a unor sarcini asumate.

350. Reziliere
Desfiinţarea unui contract sinalagmatic (care impune obligaţii reciproce
pentru părţi) cu executare succesivă ca urmare a faptului că cealaltă parte nu şi-a
executat în mod culpabil obligaţiile contractuale.

351. Rezoluţiune
Desfiinţarea unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu (dintr-o dată)
la cererea uneia dintre părţi ca urmare a faptului că cealaltă parte nu şi-a
executat în mod culpabil obligaţiile contractuale.

352. Rezolutoriu
Atribut al unui act juridic sau al unei modalităţi al acestuia, care are ca
efect desfiinţarea unui raport juridic.

253. Sarcina liberalităţii

 Obligaţie impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu gratuit
(liberalităţi) de a da, a face sau a nu face ceva.

354. Sechestru asigurator

Măsură care constă în indisponibilizarea unei părţi din bunurile mobile
aparţinând debitorului pârât, urmând ca acestea să fie vândute silit pentru
realizarea creanţei reclamantului dacă debitorul nu-şi va executa de bună voie
obligaţia în momentul în care reclamantul obţine o hotărâre definitivă.

355. Sechestru judiciar

Constă în numirea de către instanţă a unei persoane căreia i se încredinţează
bunul în litigiu, cât timp durează judecata în fond.

356. Sentinţă
Hotărârea judecătorească prin care instanţa de judecată soluţionează cauza
în primă instanţă ori prin care aceasta se dezinvesteşte fără a soluţiona cauza.

358. Statut juridic civil

Totalitatea atributelor şi calităţilor prin care o persoană este individualizată
în societate şi familie, din punctul de vedere al normelor de drept. Stare juridică
a unei persoane. Statutul juridic civil este inseparabil de noţiunea de
personalitate, este unic şi indivizibil. Fiecare persoană are un singur statut civil
care se dobândeşte şi se modifică prin fapte sau acte juridice. Elementele care
determină statutul juridic civil sunt: cetăţenia, naţionalitatea, capacitatea
juridică, starea civilă.

359. Stipulaţie
Clauză într-un contract sau tratat internaţional prin care părţile stabilesc
anumite drepturi sau obligaţii, o anumită regulă de conduită, etc.

360. Subiect activ

Parte într-un raport juridic de obligaţie, titular de drepturi de creanţă
îndreptăţit să pretindă subiectului pasiv îndeplinirea prestaţiei la care s-a obligat.

361. Subiect de drept

Titular de drepturi şi obligaţii. Calitate a oamenilor de a participa,
individual sau în colectiv, la raporturi juridice.

362. Subiect pasiv

Parte într-un raport juridic de obligaţie, ţinută să îndeplinească faţă de
subiectul activ o prestaţie determinată, a da, a face ori a nu face, care constituie
obiectul raportului juridic.
 363. Superficie
Drept real ce presupune dreptul de proprietate asupra unei construcţii şi
dreptul de folosinţă asupra terenului pe care se găseşte aceasta.

364. Tempus regit actum

Expresie latină potrivit căreia un act juridic se încheie în conformitate cu
prevederile legale în vigoare la data întocmirii sale.

365. Termen
Modalitate a actulu juridic, obligaţie ce constă într-un eveniment viitor şi
sigur care suspendă până la îndeplinirea lui punerea în executare a actului sau
exigibilitatea obligaţiei, termen suspensiv sau stingere la data împlinirii,
obligaţia, actul juridic. După izvorul lor termenele pot fi: legale, prevăzute
expres în actele normative; convenţionale, stabilite prin convenţia părţilor; şi de
graţie, dispuse de instanţa judecătorească.

366. Termen extinctiv

Termen care amână stingerea exerciţiului dreptului subiectiv şi executarea
obligaţiei corelative până la împlinirea lui.

367. Terţii
Persoanele complet străine de actul juridic, adică persoanele cărora actul
juridic nu le poate profita în nici un fel ori nu le poate îndatora în nici un fel.

368. Tutelă
Instituţia de ocrotire a minorului care este lipsit de îngrijire părintească
precum şi a alienatului şi debilului mintal dar mai ales a persoanei care din
cauza vârstei nu se poate apăra singură. Tutorele exercită drepturile şi
îndeplineşte obligaţiile care-i revin în scopul ocrotirii intereselor acestor
persoane.

369. Tutore
Persoana fizică numită prin decizia autorităţii tutelare pentru a îndeplini,
sub supravegherea, controlul şi îndrumarea acesteia, sarcinile tutelei cu privire la
persoana pusă sub interdicţie.

370. Universalitate de bunuri

Masa de bunuri care sunt supuse aceloraşi norme juridice ţinându-se seama
de strânsa legătură dintre ele, patrimoniul, ansamblul bunurilor ce alcătuiesc
masa succesorală la deschiderea succesiunii constituite.

371. Uz – drept de uz
 Titularul dobândeşte dreptul de a se folosi de lucrul mobil sau imobil şi de
a-i culege fructele dar numai pentru nevoile sale şi ale familiei.

372. Uzucapiunea
Mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun prin
posedarea neîntreruptă a acestuia în termenul şi în condiţiile cerute de lege.

373. Uzufruct viager

Dreptul avut de o persoană, uzufructarul, de a se folosi de un bun şi de a-i
culege fructele pe timpul vieţii sale, dreptul de dispoziţie asupra lucrului
revenind nudului proprietar.

374. Validitate
Calitate a unui act juridic de a întruni toate condiţiile şi de a produce toate
efectele prevăzute de lege.

375. Voinţă juridică

Hotărârea unei persoane de a săvârşi un act sau un fapt producător de efecte
juridice. Regulile stabilite în concordanţă cu legea prin voinţa juridică a părţilor
au pentru ele aceeaşi forţă obligatorie cu însăşi legea. Motivul care determină
voinţa juridică îl constituie scopul sau cauza actului juridic, iar manifestarea
exterioară a voinţei juridice este consimţământul. Pentru ca voinţa juridică să
producă efecte trebuie să nu fie afectată de vicii de consimţământ. Minorii sub
14 ani, alienaţii şi debilii mintali, cei aflaţi în stare gravă de ebrietate şi, în
genere, persoanele lipsite de integritatea facultăţilor lor intelectuale nu au voinţă
juridică neputând încheia acte juridice.