Eva Braun, ucenică la Foto Hoffmann, între 17 şi 25 de ani;
aici, în luna octombrie a anului 1929, îl întâlneşte pe Hitler. Heinrich Hoffmann a fost fotograful oficial al lui Hitler. Acesta a fost cel dintâi politician care a înţeles importanţa de a-şi proiecta o imagine publică. Hitler însuşi hotăra ce fotografii trebuiau înfăţişate poporului german. Cele mai bune ipostaze erau lansate în public, drept portrete oficiale. Herr Wolf era pseudonimul preferat al lui Hitler, parte a imaginii de personaj întunecat, romantic şi misterios. Fotografiile Führerului, realizate de Hoffmann, s-au vândut cu zecile de mii, iar cele sub formă de cărţi poştale, cu milioanele. Hoffmann a amplificat şarmul subiectului cerându-i să adopte posturi eroice şi folosind lumina spre a obţine efecte artistice, transformându-l pe Hitler în ultimul şi cel mai măreţ dintre cavalerii teutoni. Familia Evei Braun nu avea încredere în nazişti şi îi detesta, iar aceştia, la rândul lor, dispreţuiau creştinismul şi originea sa iudaică. Societatea în care a crescut Eva era dominată de nobilime, cler şi militari. Cântecele de leagăn germane aminteau des despre suferinţă şi cruzime, despre caracterul implacabil al destinului. Poeziile germane, personificare a unor trăsături adânc înrădăcinate în caracterul german, inoculează în sufletul copiilor ideea de acceptare fatalistă a suferinţei şi a morţii, sentimentul că acestea fac parte din condiţia umană. Poveştile sumbre ale fraţilor Grimm, evocând o lume dominată de codri întunecaţi, peşteri umede şi castele reci din piatră, unde coexistă durerea şi teroarea, forţa şi slăbiciunea, puterea şi vulnerabilitatea. Dacă trăsăturile caracteristice ale unui popor pot fi deduse analizând temele şi arhetipurile prezente în folclorul şi în basmele sale populare, atunci fraţii Grimm le-au conferit copiilor germani o perspectivă aspră şi crudă. În basmele germane pentru copii, băieţeii şi fetele sunt trimise să facă faţă unor încercări multiple, din care se întorc, dacă se mai întorc, acasă la părinţii care par aproape dezamăgiţi că aceştia au scăpat cu viaţă. După încheierea Primul Război Mondial, toată lumea avea să jure că aceasta avea să fie cea din urmă conflagraţie. În noiembrie 1918, Kaiserul a abdicat, iar Germania a fost proclamată Republică. Războiul crease o întreagă generaţie de fete nemăritate care, neavând parte de soţi şi copii, s-au transformat în forţă de muncă. Bărbaţi şomeri nutreau ostilitate faţă de aceste femei – noua ordine le sfida masculinitatea. Confruntate cu presiuni sociale, familiile s-au fisurat de la un capăt la altul. Tatăl Evei, Fritz Braun, a rămas un patriarh de secolul XIX, care stăruia asupra ascultării necondiţiuonate a părinţilor. În cadrul bâlciurilor, se manifesta interesul morbid al germanilor faţă de mutilare, grotesc şi cruzime (soldaţii mutilaţi pe front). Inflaţia. În anul 1918, oameni care până atunci duseseră o existenţă decentă şi civilizată, au fost împinşi într-o stare de sărăcie extremă şi mulţi s-au sinucis. Piaţa neagră a subminat standardele anterioare de probitate. Oamenii oneşti şi cumpătaţi, obişnuiţi cu o guvernare eficientă şi cu integritatea civică, şi-au pierdut încrederea în conducători. Adâncirea inflaţiei, apariţia, prin 1923, a trocului. Impresia că evreii manipulau lucrurile în plan financiar. În iulie 1929, părăsind şcoala de pe lângă mănăstire, la 17 ani şi jumătate, Eva era virgo intacta, fecioară neprihănită. Fritz Braun ar fi dorit ca fetele sale să locuiască cu părinţii până la măritiş. Socotea drept o datorie sacrosanctă să se asigure că fiicele sale erau „fete cuminţi”, respectiv supuse şi credincioase soţilor, de casă, virtuoase şi devotate. Când s-a născut A. Hitler, dragostea avea mai curând sensul de datorie, muncă înrobitoare constantă, pietate, dar îi conferea femeii statutul de femeie măritată, în schimbul căreia femeia datora ascultare absolută domnului şi stăpânului si. Soţiile datorau ascultare atât soţului, cât şi bisericii.