INTRODUCERE

PIB-ul stă la baza a numeroase decizii și instrumente politice ale Uniunii Europene.
Necesitatea de a îmbunătăți datele și indicatorii care vin în completarea PIB-ului este tot mai
des recunoscută și constituie elementul central al unei serii de inițiative internaționale. Aceste
inițiative reflectă totodată noile priorități societale și politice. În perioada actuală de recesiune
economică, restabilirea creșterii economice reprezintă principala provocare, iar creșterea PIB-
ului este un indicator esențial pentru evaluarea eficacității planurilor de redresare elaborate de
UE și de guvernele naționale.
Scopul lucrării date este de a prezentă o analiză a evoluției produsului intern brut
realizat de țările membre a Uniunii Europene în perioada 2007-2015.
Obiectivele:
 Analiza evoluției în dinamică a produsului intern brut al statelor Uniuni Europene;
 Analiza evoluției în dinamică a produsului intern brut pe cap de loitor al statelor
Uniuni Europene;
 Determinarea modificări mediei produsului intern brut în urma aderări noilor state.
Metodologia de cercetare aplicată, include: a) baza informațională formată din surse
metodologice, lucrări ştiinţifice, baze de date statistice ale Comitetului European, Fondul
Monetar internațional etc.b) metodele de cercetare utilizate (cantitative și calitative);

1
 1. ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND PRODUSUL INTERN BRUT

Activitatea economică desfăşurată în cadrul unei economii naţionale se materializează

într-o gamă largă de bunuri şi servicii. Evaluarea rezultatelor acestei activităţi se realizează cu
ajutorul indicatorilor microeconomici şi macroeconomici.
Indicatorii microeconomice reflectă rezultatele la nivelul unei interprinderi, cum sunt:
cifra de afaceri, producţia netă, valoarea adăugată, etc. În schimb, indicatorii macroeconomici
exprimă performanţa la nivelul ansamblului economiei naţionale. Principalii indicatori
macroeconomici sunt: produsul global brut, produsul intern brut,produsul naţional brut,
produsul intern net şi venitul naţional.
PIB reprezintă valoarea brută a producţiei finale realizată pe o perioadă de timp
determinată, de obicei un an, de către agenţii economici care îşi desfaşoară activitatea pe
teritoriul unei ţări.
PIB-ul este format din cinci componente:
 Consumul privat reprezintă ansamblul cheltuielilor gospodăriilor în economie;
 Cheltuielile statuluiformate din totalitatea cheltuielilor guvernamentale pentru
bunuri şi servicii;
 Investiţiile în fabrici, echipamente, inventar, etc;
 Exporturile
 Importurile
PIB se poate calcula prin următoarele metode:
a) Metoda de producţie presupune însumarea valorii adăugate brute corespunzătoare
ramurilor de activitate la producerea output-ului anual de bunuri şi servicii.
b) Metoda cheltuielilor se realizează prin însumarea cheltuielilor realizate într-un an
pentru obţinerea output-ului de bunuri şi servicii.
c) Metoda veniturilor. Presupune agregarea veniturilor agenţilor economici obţinute
din activitatea economică şi din patrimoniu. Aceasta înseamna că în PIB sunt incluse
remuneraţiile reprezentând recompensarea muncii, profitul obţinut de către întreprinzători,
precum şi rente, dobânzi la care se adaugă şi veniturile din proprietate.
Dinamica prezintă evoluţia în timp a indicatorilor macroeconomici. Dinamica PIB-ului
real este folosită pentru a măsura creşterea economică a unei ţări.

2
 2. PRINCIPALELE REZULTATE STATISTICE. EVOLUȚIA PIB
(2007-2015)

Criza economică și financiară mondială a antrenat o recesiune severă în UE, în Japonia

și în Statele Unite ale Americii în 2009 (figura 1), urmată de o redresare în 2010. Criza a
apărut deja în 2008 pe fondul unei reduceri considerabile a ratei de creștere a PIB-ului în UE-
28, aceasta fiind urmată de o scădere a PIB-ului real de 4,4 % în 2009. Redresarea la nivelul
UE-28 a însemnat o creștere a indicelui de volum al PIB-ului (pe baza volumelor concatenate)
de 2,1 % în 2010, existând o nouă creștere de 1,7 % în 2011. Ulterior, PIB-ul a scăzut cu 0,5
% în 2012 în termeni reali, înainte să se înregistreze, în mod progresiv, rate pozitive mai mari
de variație în 2013 (0,2 %), 2014 (1,6 %) și 2015 (2,2 %). În zona euro (ZE-19), ratele
aferente de variație au fost foarte similare celor din UE-28 până în 2010, în timp ce creșterea
înregistrată în 2011 a fost ușor mai redusă (1,5 %), iar reducerea din 2012 a fost mai
accentuată (-0,9 %) și a fost menținută în 2013 (-0,3 %). În 2014 și 2015, creșterea PIB-ului
real în zona euro a fost oarecum mai redusă decât în UE-28 în ansamblu.1

Figura 1. Creșterea PIB-ului real, 2007-2015

(evoluție în % față de anul anterior)
Sursa: Eurostat (naida_10_gdp), OCDE și Banca Mondială

1http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php /National_ accounts_ and_GDP/ro#Evolu. C8.9 Bia

_PIB
3
 În UE, creșterea PIB-ului real a cunoscut variații considerabile atât în timp, cât și între
statele membre ale UE (tabelul 1). După o reducere observată în 2009 în toate statele membre,
cu excepția Poloniei, creșterea economică s-a reluat în 2010 în 23 de state membre, o situație
care s-a repetat în anul 2011. Cu toate acestea, în 2012 această evoluție s-a inversat, întrucât
doar mai puțin de jumătate (13) dintre statele membre au raportat o expansiune economică. În
2013, a existat din nou situația înregistrării unei creșteri în majoritatea statelor membre,
numărul celor care au înregistrat o rată pozitivă de variație ajungând la 17 și crescând la 25 în
2014 și la 27 în 2015; singurul stat membru cu o rată negativă de variație în 2015 a fost
Grecia, care a înregistrat o scădere de 0,2 % după o creștere de 0,4 % în 2014 și șase reduceri
succesive ale producției economice în perioada 2008-2013. În 2016, pentru prima dată din
2007, niciunul dintre statele membre nu a raportat o scădere a PIB-ului, 27 au raportat o
creștere, iar Grecia nu a înregistrat nicio schimbare.2

Tabelul 1: Creșterea PIB-ului real, 2006-2016

2 http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php /National_ accounts_ and_GDP/ro#Evolu. C8.9 Bia

_PIB
4
 În 2016, cele mai mari rate de creștere au fost înregistrate în Irlanda (5,2 %) și Malta
(5,0 %), iar cele mai scăzute rate — în afară de rata de variație de 0,0 % în Grecia — au fost
creșterile de 0,9 % în Italia și 1,2 % în Franța și Belgia.
Polonia a înregistrat rate pozitive de variație în perioada prezentată în tabelul 1, iar
Danemarca, Germania, Estonia, Franța, Lituania, Malta, Austria, Slovacia și Regatul Unit au
înregistrat cea de a șaptea rată anuală pozitivă consecutivă de variație în 2016; cu alte cuvinte,
ultima lor rată anuală negativă de variație a fost înregistrată la apogeul crizei în 2009; aceasta
a fost situația și în Norvegia și Statele Unite, precum și în Elveția, Albania, Turcia, Kosovo
(RCSONU 1244) și China, unde cele mai recente date disponibile sunt cele pentru anul 2015.
Efectele crizei economice și financiare globale au dus la scăderea performanței
generale a economiilor statelor membre ale UE în ultimii zece ani. Ratele de creștere medii
pentru UE-28 și pentru zona euro (ZE-19) în perioada 2006-2015 au fost de 0,7 % pe an și,
respectiv, 0,5 % pe an (a se vedea tabelul 1). Cea mai mare creștere, potrivit acestei măsuri, în
perioada 2006-2016 a fost înregistrată în Malta (o creștere medie de 3,7 % pe an), urmată de
Polonia (3,5 %), Irlanda (3,4 %) și Slovacia (3,1 %). În schimb, evoluția globală a PIB-ului
real în perioada 2006-2016 a avut o tendință negativă în Grecia, în Italia, în Croația și în
Portugalia.
Ar trebui să se efectueze comparații între țări folosindu-se standarde ale puterii de
cumpărare (SPC) care ajustează valorile pentru a reflecta diferențele la nivelul prețurilor între
țări. Este de reținut faptul că datele prezentate în graficele 2 și 3 și în tabelul 2 sunt în prețuri
actuale și nu ar trebui să fie utilizate pentru comparații în timp din cauza fluctuațiilor de la
nivelul inflației și al ratei de schimb. În 2016, PIB-ul în UE-28 a ajuns la valoarea de 14,8
trilioane SPC (14 800 de miliarde); ca atare, PIB-ul UE-28 în SPC a rămas în fața celui
înregistrat în Statele Unite în fiecare an vizat de analiza prezentată. Este interesant de
remarcat faptul că, în mod istoric, China a cunoscut un nivel de producție mai scăzut decât
UE-28 sau Statele Unite, însă această situație s-a schimbat odată cu transformarea rapidă și
expansiunea continuă a economiei Chinei. În 2014, PIB-ul Chinei în SPC a fost pentru prima
dată mai mare decât nivelul înregistrat în Statele Unite, iar în 2016 producția economică a
Chinei a ajuns la 15,6 trilioane SPC, un nivel care a fost cu 5,3 % mai mare decât cel
înregistrat în UE-28.
Zona euro (ZE-19) a reprezentat 70,6 % din PIB-ul UE-28 în 2016 (măsurat în SPC),
scăzând de la 72,3 % în 2006 și 2007. În 2016, suma celor mai mari cinci economii ale
statelor membre ale UE (Germania, Franța, Regatul Unit, Italia și Spania) a reprezentat 67,1
% din PIB-ul UE-28, fiind cu 2,0 puncte procentuale mai mică decât cota înregistrată de
acestea în urmă cu un deceniu (în 2006).
5
 De regulă, pentru a evalua nivelurile de trai se utilizează PIB-ul pe cap de locuitor,
adică o cifră ajustată la dimensiunea unei economii din punctul de vedere al populației. PIB-ul
mediu pe cap de locuitor la prețurile actuale în UE-28 în 2016 a fost de 29 de mii EUR. Prin
comparații în timp, din punctul de vedere al volumului (folosind volume concatenate cu anul
de referință 2010), PIB-ul pe cap de locuitor la nivelul UE-28 în 2016 a fost de 26,9 mii EUR,
fiind pentru al doilea an consecutiv peste valoarea maximă atinsă în 2008 (26,2 mii EUR),
înainte să se resimtă efectele crizei financiare și economice globale.
Pentru a compara PIB-ul pe cap de locuitor între statele membre ale UE (și cu țări
nemembre), au fost analizate valorile exprimate în SPC, astfel cum sunt ajustate pentru
diferențele de la nivelul prețurilor din aceste țări. SPC sunt calculate în așa fel încât, la nivelul
UE-28, un SPC este echivalent cu un euro. Poziția relativă a țărilor individuale poate fi
exprimată printr-o comparație cu media UE-28, care este stabilită la 100 (tabelul 2). Dintre
statele membre ale UE, cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în Luxemburg, unde PIB-ul pe
cap de locuitor exprimat în SPC era de 2,7 ori mai mare față de media UE-28 în 2016 (fapt
explicat parțial de numărul mare de lucrători transfrontalieri proveniți din Belgia, din Franța și
din Germania). La polul opus, în Bulgaria, PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în SPC s-a
situat la sub jumătate din media UE-28.

6
 Tabelul 2: PIB la prețurile actuale ale pieței, 2006 și 2014-2016
Deși, în principiu, ar trebui să se recurgă la valori SPC pentru comparații între țări la
nivelul unui singur an, nu în timp, dezvoltarea acestor valori în ultimul deceniu sugerează
faptul că s-a realizat, într-o anumită măsură, convergența nivelurilor de trai. Majoritatea
statelor membre care au aderat la UE în 2004, 2007 sau 2013 au trecut de pe o poziție aflată
sub media UE-28 în 2006 pe una mai apropiată de media UE în 2016, în pofida unor
impedimente apărute în timpul crizei economice și financiare globale. Slovenia și Cipru au
constituit excepții, în măsura în care Slovenia s-a poziționat puțin sub media UE-28 în această
perioadă, asemenea Greciei și Portugaliei în rândul statelor membre UE-15. Cipru a trecut de
la o poziție peste media UE-28 la o poziție sub această medie, asemenea Italiei și Spaniei. În
vreme ce, comparând situația din 2016 cu cea din 2006, Luxemburg, Irlanda, Germania,
Danemarca și Austria au depășit media UE-28, mai multe alte state membre ale UE-15, și
anume Regatul Unit, Finlanda, Țările de Jos, Franța și Belgia, au trecut de la o poziție de
peste media UE-28 în 2006, la o poziție mai apropiată, însă totuși peste media UE-28 în 2016.
În aceeași perioadă, Danemarca și Austria nu au înregistrat aproape nicio schimbare la nivelul
PIB pe cap de locuitor în SPC raportat la media UE-28.
7
 Principalele agregate ale PIB
Printr-o analiză a PIB-ului din perspectiva producției, tabelul 3 oferă o imagine de
ansamblu asupra importanței relative a 10 activități sub aspectul contribuției acestora la
valoarea adăugată brută totală la prețuri de bază. Între 2006 și 2016, cota industriei din
valoarea adăugată de la nivelul UE-28 a scăzut cu 0,9 puncte procentuale la 19,3 %, deși a
rămas puțin mai mare decât în cazul serviciilor de distribuție comercială, al transporturilor, al
serviciilor de cazare și de alimentație publică, a căror cotă din valoarea adăugată brută totală a
fost similară în 2016 (19,1 %) și în 2006 (19,0 %). În schimb, administrația publică, educația
și sănătatea au înregistrat o creștere a cotei lor cu 0,8 puncte procentuale, ajungând la 19,0 %
în 2016. Următoarele activități ca nivel de importanță în 2016 au fost activitățile imobiliare
(11,2 %), urmate de serviciile profesionale, științifice, tehnice, administrative și de sprijin —
denumite în continuare „servicii pentru întreprinderi” — (11,0 %), de construcții (5,3 %), de
serviciile financiare și de asigurări (5,1 %) și de serviciile de informare și de comunicare (5,0
%). Cele mai mici contribuții au provenit din divertisment și alte servicii (3,5 %) și din
agricultură, silvicultură și pescuit (1,5 %).3
Serviciile au contribuit 73,9 % din valoarea adăugată brută totală a UE-28 în 2016 față
de 71,8 % în 2006. Importanța relativă a serviciilor a atins cote deosebit de ridicate în
Luxemburg, Cipru, Malta, Grecia, Regatul Unit, Franța, Țările de Jos, Belgia, Portugalia și
Danemarca, unde acestea au reprezentat cel puțin trei sferturi din valoarea adăugată totală. În
schimb, cota serviciilor a fost sub trei cincimi în Republica Cehă și Irlanda.
Transformările structurale sunt, cel puțin parțial, rezultatul unor fenomene precum
schimbările tehnologice, evoluția prețurilor relative, externalizarea și globalizarea, antrenând
deseori mutarea activităților de producție și a unor servicii (cele care pot fi prestate la distanță,
cum ar fi prin intermediul centrelor de intermediere telefonică) în regiuni cu costuri mai mici
ale forței de muncă, atât pe teritoriul UE, cât și în afara acestuia. Criza economică și
financiară globală și urmările sale au afectat în mod deosebit mai multe activități. Industria a
suferit cel mai sever declin între 2007 și 2009, valoarea adăugată în UE-28 scăzând în general
cu 12,7 % (ca volum); producția industrială în UE-28 a scăzut cu încă 2,2 % între 2011 și
2013, înainte să crească într-un ritm relativ accelerat în 2014 și 2015 (înregistrând creșteri de
2,3 % și, respectiv, 3,9 %) și într-un ritm mai redus (1,5 %) în 2016. Construcțiile au suferit
reducerea cea mai profundă și mai de durată, producția aferentă scăzând cu 18,7 % între 2007
și 2013, nivelul său reducându-se în fiecare an în această perioadă: ca atare, creșterea de 1,2
% înregistrată în cazul construcțiilor în 2014 a fost prima creștere anuală în șapte ani și a fost

3 http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php /National_ accounts_ and_GDP/ro#Evolu. C8.9 Bia

_PIB
8
urmată de o creștere de 1,5 % în 2015 și de 1,1 % în 2016. Serviciile pentru întreprinderi,
precum și serviciile de distribuție comercială, transporturile și serviciile de cazare și de
alimentație publică au înregistrat scăderi relativ mari ale valorii adăugate în 2009, -6,9 % și,
respectiv, -6,0 %, însă ulterior acestea au înregistrat rate anuale pozitive de variație în fiecare
an până în 2016. După o stabilitate relativă (-0,3 %) în 2009, producția din agricultură,
silvicultură și pescuit a scăzut în 2010 cu 2,9 % și din nou în 2012 cu 5,5 %; după o creștere
de 3,5 % și 2,8 % în 2013 și 2014, producția din agricultură, silvicultură și pescuit a scăzut cu
aproximativ 1 % în 2015 și 2016. În cazul altor activități au fost înregistrate în timpul crizei
reduceri relativ mici ale valorii adăugate, mai ales în 2009, 2010, 2012 și 2014 în cazul
serviciilor financiare și de asigurări și în 2009, 2010, 2012 și 2013 în cazul artelor, al
divertismentului, al activităților recreative și al altor servicii (a se vedea graficul 5). Două
dintre activitățile prezentate în graficele 4 și 5 nu au înregistrat o scădere anuală a valorii
adăugate în niciun an pe parcursul crizei: activitățile imobiliare; administrația publică,
apărarea, educația, sănătatea umană și asistența socială.
În 2016, toate activitățile — cu excepția agriculturii, a silviculturii și a pescuitului —
au înregistrat o creștere a valorii lor adăugate brute față de anul 2015. Activitățile cu cea mai
mare creștere au fost cele de informare și comunicare (4,1 %), serviciile pentru întreprinderi
(3,1 %), precum și serviciile de distribuție comercială, transporturile și serviciile de cazare și
de alimentație publică (2,8 %).

Productivitatea muncii
Pentru a elimina efectele inflației, productivitatea muncii pe lucrător salariat poate fi
calculată pe baza datelor ajustate pentru variația prețurilor. O analiză a productivității muncii
pe lucrător salariat în termeni reali (pe baza variațiilor volumului concatenat) în perioada de
10 ani cuprinsă între 2006 și 2016 arată creșteri la nivelul majorității activităților, cele mai
mari câștiguri la nivelul productivității fiind înregistrate în agricultură, silvicultură și pescuit
(28,0 %), serviciile de informare și comunicare (22,8 %) și în industrie (14,8 %)— a se vedea
graficul 6. Este de reținut că o comparație precisă a nivelurilor productivității muncii între
activități poate fi analizată doar pentru anul de referință 2010 din cauza caracterului non-
aditiv al volumelor concatenate. În 2010, cel mai mare nivel al productivității muncii a fost
observat în cazul activităților financiare și de asigurări, urmate îndeaproape de serviciile de
informare și de comunicare, în timp ce agricultura, silvicultura și pescuitul au înregistrat cel
mai scăzut nivel.
Date suplimentare privind evoluția productivității reale a muncii, măsurate fie pe
lucrător salariat, fie pe oră de muncă sunt prezentate în tabelul 4. Productivitatea muncii pe
9
lucrător salariat a crescut, în termeni reali, între 2006 și 2016 în aproape toate statele membre
ale UE, Grecia, Italia, Croația, Luxemburg și Finlanda înregistrând scăderi (nu există date
disponibile pentru Malta). În aceeași perioadă (2006-2016), productivitatea muncii pe oră de
muncă a crescut în toate statele membre ale UE, cu excepția Greciei (nu există date
disponibile pentru Croația sau Malta). Lăsând la o parte statele membre cu o întrerupere a
seriei, cele mai mari creșteri (în procente) în cazul ambelor măsuri ale productivității reale a
muncii au fost înregistrate în Bulgaria, Slovacia, Lituania și Letonia.

Consumul și investițiile
Pe baza unei analize a evoluției componentelor PIB pe partea cheltuielilor, se poate
remarca faptul că, la nivelul UE-28, cheltuielile pentru consumul final au crescut cu 8,4 % ca
volum între 2006 și 2016 (figura 2), în pofida unor ușoare scăderi în 2009 și în 2012.
Cheltuielile pentru consumul final aferente administrației publice au crescut într-un ritm
oarecum accelerat, până la 12,2 % între 2006 și 2016. În aceeași perioadă, formarea brută de
capital a fost relativ volatilă: aceasta a crescut puternic în 2007 și a scăzut într-un ritm
accelerat în 2009, iar între 2010 și 2016 a fluctuat între valorile sale din 2008 și 2009.
Creșterea exporturilor a depășit creșterea importurilor în majoritatea anilor, excepțiile fiind
anul 2007, 2009, 2014 și 2016; în perioada 2006-2016, exporturile au crescut cu 34,2 % în
total, iar importurile au crescut cu 28,4 %.

După un regres în 2009, nivelul cheltuielilor de consum ale gospodăriilor și ale

instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației s-au redresat în 2010 (în
creștere cu 0,8 % ca volum) și nu au înregistrat aproape nicio schimbare în 2011 (0,1 %),
înainte să scadă din nou în 2012 (-0,5 %) și 2013 (-0,1 %); în 2014, 2015 și 2016 aceste
cheltuieli au crescut cu 1,2 %, 2,1 % și 2,3 %, cele mai mari creșteri anuale în termeni reali
începând din 2007.

10
 Figura 2: Evoluții ale cheltuielilor de consum real, ale formării brute de capital, ale
exporturilor și importurilor, UE-28, 2006-2016

În 2010, ritmul de creștere al cheltuielilor administrației publice în UE-28 a scăzut ca

volum, iar această rată de variație a rămas relativ stabilă (în intervalul -0,1 % - 0,4 %) între
2011 și 2013, înainte de revenirea la o creștere mai pronunțată în 2014 (1,0 %), în 2015 (1,4
%) și în 2016 (1,7 %).
În pofida unei creșteri în 2011 (1,9 %), formarea brută de capital fix în UE-28 nu s-a
redresat în totalitate după prăbușirea sa dramatică din 2009 (-12,0 %) și a revenit la o rată de
variație negativă în 2012 și 2013; însă, în 2014, 2015 și 2016 formarea brută de capital fix a
crescut cu 2,7 %, 3,6 % și, respectiv, 2,7 % în termeni reali, acestea fiind cele mai mari
creșteri începând din 2007.

La prețurile actuale, cheltuielile de consum ale gospodăriilor și ale instituțiilor fără

scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației au contribuit cu 56,0 % la PIB-ul UE-28 în
2016, în vreme ce cota cheltuielilor administrației publice a fost de 20,5 %, iar cea a formării
brute de capital a fost de 20,0 % .

11
 Figura 3: Componentele de cheltuieli din PIB la prețurile actuale ale pieței, UE-28, 2016

La nivelul statelor membre ale UE, au existat diferențe mari în ceea ce privește
intensitatea investițiilor, ceea ce este posibil să reflecte, în parte, stadiile diferite de dezvoltare
economică, precum și dinamica creșterii din ultimii ani (figura 4). În 2016, formarea brută de
capital fix (în prețuri actuale) ca procent din PIB a fost de 19,7 % în UE-28 și de 20,1 % în
zona euro (ZE-19). Aceasta a înregistrat cel mai ridicat procentaj în Irlanda (29,3 %),
Republica Cehă (24,6 %), Suedia (24,1 %) și Malta (23,4 %) și cel mai scăzut procentaj în
Portugalia (14,9 %) și Grecia (11,4 %).

12
 Figura 4. Formare brută de capital fix la prețurile actuale ale pieței, 2016

Marea majoritate a investițiilor au fost realizate în sectorul privat, după cum reiese din
tabelul 5: în 2015, investițiile realizate de întreprinderi și de gospodării au reprezentat 17,0 %
din PIB-ul UE-28, în vreme ce pentru investițiile din sectorul public cifra echivalentă a fost de
2,9 %. În termeni relativi, Ungaria și Bulgaria au realizat cele mai mari investiții publice (6,6
% din PIB); cele mai mari investiții realizate de întreprinderi au fost înregistrate în Suedia
(16,8 %) și Irlanda (16,7 %), iar cele mai mari investiții realizate de gospodării au fost
înregistrate în Germania (6,2 %). Investițiile realizate de gospodării (ca procent din PIB) în
2015 au fost considerabil mai mici decât în 2005 în Irlanda, Grecia, Spania și Cipru, în vreme
ce au fost semnificativ mai mari în România; Germania și Lituania au fost singurele alte state
membre ale UE care au raportat o creștere a investițiilor realizate de gospodării ca procent din
PIB. O comparație similară indică o scădere relativ mare a investițiilor realizate de
întreprinderi în Slovenia, Slovacia, Letonia, Bulgaria și Estonia.

Veniturile
O analiză a PIB-ului în cadrul UE-28 din perspectiva veniturilor arată că distribuția
între factorii de producție pentru venitul rezultat din procesul de producție a fost dominată de
remunerarea angajaților, care a reprezentat 47,5 % din PIB la prețurile actuale ale pieței în
2016. Ponderea excedentului brut de exploatare și a veniturilor mixte a fost de 40,7 % din
13
PIB, în timp ce, pentru impozitele pe producție și importuri minus subvențiile, aceasta a fost
de 11,9 %. Irlanda a înregistrat cea mai mică proporție în ceea ce privește remunerarea
angajaților în PIB (31,3 %), urmată de Grecia (33,4 %) și România (34,2 %), proporții de
peste 50,0 % fiind înregistrate în trei state membre ale UE, ajungându-se la proporția maximă
de 52,6 % în Danemarca.
În ceea ce privește excedentul brut de exploatare și venitul mixt, acestea au înregistrat
deja doar creșteri limitate în UE-28 în 2008, după care au scăzut cu 8,2 % în 2009; până în
2012, acest agregat de venit revenise la un nivel similar vârfului atins înainte de criză (în
2008), iar până în 2016 acesta a fost cu 10,8 % peste vârful respectiv.
Scăderea impozitelor pe producție și importuri minus subvențiile în UE-28, care
începuse deja în 2008 (-3,1 %), s-a intensificat în 2009 (-9,3 %); până în 2011 aceste pierderi
fuseseră mai mult decât recuperate, iar în 2016 respectivul agregat de venit s-a situat cu 16,2
% peste nivelul său maxim înregistrat anterior (2007).
Consumul gospodăriilor
Cheltuielile de consum ale gospodăriilor au reprezentat în 2016 cel puțin jumătate din
PIB (la prețurile actuale ale pieței) în aproape trei sferturi (20) dintre statele membre ale UE;
proporția cea mai ridicată a fost înregistrată în Cipru (68,7 %), Grecia (67,8 %), Lituania
(64,8 %) și Portugalia (63,8 %). La polul opus, nivelul cel mai scăzut a fost înregistrat în
Luxemburg (27,8 %), care însă prezenta cel mai ridicat nivel al cheltuielilor medii de consum
ale gospodăriilor pe cap de locuitor (22 200 SPC) .
În afară de Luxemburg, cheltuielile medii de consum ale gospodăriilor pe cap de
locuitor (ajustate pentru a ține cont de diferențele de la nivelul prețurilor) au fost, de
asemenea, ridicate în 2016 în Regatul Unit (19 300 SPC), Austria (18 800 SPC) și Germania
(18 700 SPC). La polul opus, Croația, Ungaria și Bulgaria au fost singurele state membre ale
UE care au raportat faptul că nivelul cheltuielilor medii de consum ale gospodăriilor pe cap de
locuitor a fost sub 10 000 SPC.
Conform unei analize a evoluției reale a cheltuielilor medii de consum pe cap de
locuitor în euro (pe baza unui indice de volum concatenat) în perioada 2011-2016, cea mai
rapidă creștere a fost înregistrată în statele membre baltice și în România (este de reținut că, în
cazul ultimei țări menționate, a avut loc o întrerupere în serie). Cel mai mare declin a fost
înregistrat în Grecia, unde cheltuielile de consum ale gospodăriilor pe cap de locuitor au
scăzut în medie cu 1,4 % pe an în perioada supusă analizei. Au existat, de asemenea, reduceri
mai mici (sub 1,0 % pe an) înregistrate pentru Italia, Austria, Cipru, Slovenia și Țările de Jos.

14
 Sursele și disponibilitatea datelor
Sistemul european de conturi naționale și regionale (SEC) furnizează metodologia
privind conturile naționale din UE. Versiunea actuală, ESA 2010 (în limba engleză), a fost
adoptată în mai 2013 și a fost pusă în aplicare din septembrie 2014. Aceasta respectă în
totalitate orientările de la nivel mondial aplicabile conturilor naționale 2008 SNA.
PIB-ul și principalele sale componente
Principalele agregate ale conturilor naționale sunt compilate din unități instituționale,
și anume corporații financiare sau nefinanciare, administrații publice, gospodării și instituții
fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (IFSLSGP).
Datele din domeniul conturilor naționale cuprind informații privind componentele
PIB, ocuparea forței de muncă, agregatele consumului final și economiile. Multe dintre aceste
variabile sunt calculate anual sau trimestrial.
PIB-ul este măsura principală pentru conturile naționale, care sintetizează poziția
economica a unei țări (sau regiuni). Acesta poate fi calculat prin diferite metode: metoda
producției; metoda cheltuielilor; și metoda veniturilor.
O analiză a PIB-ului pe cap de locuitor elimină influența dimensiunii absolute a
populației, facilitând comparațiile între diferite țări. PIB-ul pe cap de locuitor este un indicator
economic general al nivelului de trai. Datele privind PIB în monedele naționale pot fi
convertite în standarde ale puterii de cumpărare (SPC) utilizând parități ale puterii de
cumpărare (PPC) care reflectă puterea de cumpărare a fiecărei monede, mai degrabă decât
cursurile de schimb ale pieței; astfel, diferențele de nivel al prețurilor între țări sunt eliminate.
Indicele de volum al PIB-ului pe cap de locuitor în SPC este exprimat în raport cu media UE-
28 (stabilită la 100). Dacă indicele unei țări este mai mare/mai mic de 100, nivelul PIB-ului pe
cap de locuitor al acestei țări se situează peste/sub media UE-28; acest indice este destinat mai
degrabă comparațiilor între țări decât comparațiilor temporale.
Calculul ratei de creștere anuale a PIB-ului, folosind indici de volum concatenat
(variații reale), este prevăzut a permite efectuarea de comparații ale dinamicii dezvoltării
economice atât în timp, cât și între economii de diferite dimensiuni, indiferent de nivelul
prețurilor.
Date suplimentare
Producția economică poate fi analizată, de asemenea, pe activități: la cel mai agregat
nivel de analiză, sunt identificate 10 rubrici NACE Rev. 2: agricultură, silvicultură și pescuit:
industrie; construcții; servicii de distribuție comercială, transporturi și servicii de cazare și de
alimentație publică; servicii de informare și de comunicare; servicii financiare și de asigurări;
activități imobiliare; servicii profesionale, științifice, tehnice, administrative și de sprijin;
15
administrație publică, apărare, educație, sănătate umană și asistență socială; arte, divertisment,
activități recreative și alte servicii, precum și activități casnice și activități ale organizațiilor și
organismelor extrateritoriale.
O analiză a producției pe activitate în timp poate fi facilitată prin utilizarea unei măsuri
de volum (variații reale) – cu alte cuvinte, prin reducerea valorii producției pentru a elimina
impactul variației prețurilor; fiecare activitate este redusă individual pentru a reflecta variațiile
la nivelul prețurilor produselor sale asociate.
Un alt set de date privind conturile naționale este utilizat în contextul analizelor
referitoare la competitivitate, și anume indicatori referitori la productivitatea forței de muncă,
cum ar fi măsurile pentru productivitatea muncii. Măsurile de productivitate exprimate în SPC
sunt deosebit de utile pentru analizele comparative între țări. PIB-ul pe lucrător salariat este
menit să ofere o imagine globală a productivității economiilor naționale. Ar trebui păstrat însă
în vedere faptul că această măsură depinde de structura ocupării totale a forței de muncă și ar
putea, de exemplu, să fie redusă prin trecerea de la munca cu normă întreagă la munca cu
fracțiune de normă. PIB-ul pe oră lucrată oferă o imagine mai clară a productivității, întrucât
incidența activităților profesionale cu fracțiune de normă variază considerabil de la o țară la
alta și de la o activitate la alta.
Informațiile anuale cu privire la cheltuielile gospodăriilor sunt disponibile din
conturile naționale compilate prin intermediul unei abordări macroeconomice. O sursă
alternativă de analizare a cheltuielilor gospodăriilor este ancheta bugetelor de familie (ABF):
aceste informații sunt obținute solicitând gospodăriilor să țină un jurnal de cumpărături și
acoperă mult mai în detaliu bunurile și serviciile, precum și tipurile de analize
socioeconomice care sunt puse la dispoziție. ABF se efectuează și se publică doar o dată la
cinci ani – ultimul an de referință disponibil momentan este anul 2010.
Context
Instituțiile europene, guvernele, băncile centrale, precum și alte organisme sociale și
economice din sectorul public și din cel privat au nevoie de un set de date statistice
comparabile și fiabile pe baza cărora să își fondeze deciziile. Conturile naționale pot fi
utilizate pentru diverse tipuri de analize și de evaluări. Utilizarea unor concepte și a unor
definiții acceptate la nivel internațional permite analiza unor economii diferite, cum ar fi
interdependențele dintre economiile statelor membre ale UE, sau o comparație între țările UE
și țări terțe.

16
 Analiza ciclului economic și a politicilor macroeconomice
Una dintre principalele utilizări ale datelor privind conturile naționale se referă la
necesitatea sprijinirii deciziilor în materie de politică economică europeană și la realizarea
obiectivelor uniunii economice și monetare (UEM) cu ajutorul unor statistici pe termen scurt
de înaltă calitate care să permită monitorizarea evoluțiilor macroeconomice și formularea unor
orientări în materie de politică macroeconomică. De exemplu, una dintre utilizările cele mai
elementare și de lungă durată ale conturilor naționale este cuantificarea ratei de creștere a unei
economii, mai simplu spus creșterea PIB-ului. Cifrele principale din conturile naționale sunt
utilizate în special pentru elaborarea și monitorizarea politicilor macroeconomice, în vreme ce
datele detaliate privind conturile naționale pot fi ,de asemenea, utilizate pentru elaborarea de
politici sectoriale sau industriale, îndeosebi prin intermediul unei analize a tabelelor de intrări-
ieșiri.
De la începutul UEM în 1999, Banca Centrală Europeană (BCE) este unul dintre
utilizatorii principali ai conturilor naționale. Strategia BCE de evaluare a riscurilor la adresa
stabilității prețurilor se bazează pe două perspective analitice, denumite „cei doi piloni”:
analiza economică și analiza monetară. Un mare număr de indicatori monetari și financiari
sunt astfel evaluați în raport cu alte date relevante care permit combinarea analizei monetare,
financiare și economice, de exemplu agregatele-cheie ale conturilor naționale. Astfel,
indicatorii monetari și financiari pot fi analizați în contextul restului economiei.
Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare monitorizează evoluțiile
economice. UE desfășoară ciclul anual de coordonare a politicilor economice cunoscut sub
denumirea Semestrul european. În fiecare an, Comisia Europeană efectuează o analiză
detaliată a planurilor de reformă bugetară, macroeconomică și structurală ale statelor membre
ale UE și oferă recomandări pe țări pentru următoarele 12-18 luni.
De asemenea, Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare elaborează
previziunile macroeconomice ale Comisiei Europene de trei ori pe an (iarna, primăvara și
toamna), în coordonare cu ciclul anual al Semestrului european. Pentru a obține prognozele
privind zona euro și privind UE, aceste previziuni cuprind toate statele membre ale UE, însă
includ și perspective pentru țările candidate, precum și pentru anumite țări terțe.
Analiza finanțelor publice prin intermediul conturilor naționale este o altă utilizare
recunoscută a acestor statistici. La nivelul UE a fost dezvoltată o aplicație specifică în legătură
cu criteriile de convergență pentru UEM, două dintre acestea făcând trimitere directă la
finanțele publice. Aceste criterii au fost definite din perspectiva cifrelor aferente conturilor
naționale, și anume deficitul public și datoria publică în raport cu PIB-ul. Pentru informații

17
suplimentare, a se consulta articolul despre statisticile privind finanțele administrațiilor
publice.
Politicile regionale, structurale și sectoriale
Pe lângă analiza ciclului economic și a politicilor macroeconomice, există și alte
utilizări de ordin politic ale datelor la nivel european privind conturile naționale și regionale,
în special referitoare la aspecte regionale, structurale și sectoriale.
Alocarea cheltuielilor pentru fondurile structurale se bazează în parte pe conturile
regionale. Mai mult decât atât, statisticile regionale sunt utilizate pentru evaluarea ex-post a
rezultatelor politicii regionale și de coeziune.
Încurajarea creșterii și a creării de locuri de muncă este o prioritate strategică atât
pentru UE, cât și pentru statele membre, și face parte din Strategia Europa 2020. Pentru a
sprijini aceste priorități strategice, în toate sectoarele economiei UE sunt implementate politici
comune, iar statele membre implementează propriile reforme structurale naționale.
Comisia Europeană efectuează o analiză economică ce contribuie la dezvoltarea
politicii agricole comune (PAC) prin evaluarea eficienței diferitelor sale mecanisme de sprijin
și conturarea unei perspective pe termen lung. Aceasta include cercetări, analize și studii de
impact pe teme legate de agricultura și de economia rurală din UE și din țări terțe, utilizând
parțial conturile economice pentru agricultură.
Stabilirea obiectivelor, evaluarea comparativă și contribuțiile
Politicile din cadrul UE stabilesc din ce în ce mai mult obiective pe termen mediu sau
lung, cu caracter obligatoriu sau nu. Pentru unele dintre acestea, nivelul PIB-ului este utilizat
ca „numitor de referință”, de exemplu stabilirea unui obiectiv pentru cheltuieli în domeniul
cercetării și dezvoltării la un nivel de 3,00 % din PIB (care este unul dintre obiectivele
Strategiei Europa 2020).
De asemenea, conturile naționale sunt utilizate pentru determinarea resurselor UE,
normele de bază fiind prevăzute într-o decizie a Consiliului. Cantitatea globală de resurse
proprii necesare finanțării bugetului UE se stabilește prin scăderea celorlalte venituri din
cheltuielile totale, iar dimensiunea maximă a resurselor proprii este asociată cu venitul
național brut al UE.
Pe lângă faptul că sunt utilizate pentru a stabili contribuțiile bugetare în cadrul UE,
datele privind conturile naționale sunt utilizate, de asemenea, pentru a stabili contribuțiile în
cadrul altor organizații internaționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite (ONU).
Contribuțiile la bugetul ONU se bazează pe venitul național brut, însoțit de o varietate de
ajustări și limite.

18
 Analiști și specialiști în prognoze
Conturile naționale sunt utilizate pe scară largă de analiști și de cercetători în vederea
examinării situației și a evoluțiilor economice. Partenerii sociali, cum ar fi reprezentanții
întreprinderilor (de exemplu, asociațiile profesionale) sau reprezentanții lucrătorilor (de
exemplu, sindicatele), au și ei un interes în ceea ce privește conturile naționale, în scopul
analizării evoluțiilor care afectează relațiile de muncă. Printre alte utilizări, cercetătorii și
analiștii utilizează conturile naționale pentru analiza ciclului economic și pentru evaluarea
ciclurilor economice pe termen lung și relaționarea acestora cu evoluțiile economice, politice
sau tehnologice.

19
 BIBLIOGRAFIE

1. Constantin Anghelache, Analiză macroeconomică-Sinteze şi studii de caz, Editura

Economică, Bucureşti, 2007
2. Angelica Băcescu-Cărbunaru, Analiza Macroeconomică, Editura Economica,
Bucureşti,2002
3. http://ec.europa.eu/
4. http://databank.worldbank.org/
5. http://www.econstats.com/
6. http://www.fmi.org/
7. http://www.coe.int/en/
8. http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php /National_ accounts_
and_GDP/ro#Evolu. C8.9 Bia _PIB

20