UNIVERSITATEA „OVIDIUS”CONSTANTA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI

SPECIALIZAREA:PEDAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOLAR

Aspecte caracteristice ale atenţiei, memoriei şi imaginaţiei

determinate de varietatea tipului de activitate fundamentalã şi
de tipul de relaţii în procesul de
desãvârşire a personalitãţii(ADOLESCENTA)

Studenta: Marin Paslaru Mioara

ADOLESCENŢA

Memoria

Se ştie că este rezervorul stocării cunoştinţelor şi informaţiilor subiectului. Memoria este un

fel de coloană vertebrală a psihicului, căruia îi susţine ca un suport de vertebre experienţa de
viaţă. Astfel se creează identitatea culturală, socială, profesională, interesele,
opţiunile.Memoria adolescentului este rezultatul maturizării mecanismelor cerebrale şi al
progreselor constante înregistrate în stadiile anterioare. Caracteristicile cele mai importante
sunt:

•atingerea volumului celui mai înalt care asigură însuşirea cunoştinţelor din variate domenii
şi construirea bazelor culturii generale şi a celei profesionale; Dat fiind faptul că adolescentul
simte o puternică nevoie de a şti şi de a cunoaşte, el citeşte foarte mult, uneori sistematic din
literatura clasică, modernă, contemporană, biografii celebre şi diverse lucrări de popularizare
a ştiinţei, acumulând o bogată cultură personală, descoperă lumea poeziei, universul ştiinţei,
al tehnicii, memorând volume întregi de versuri, aforisme, metafore etc.

•dominarea memoriei logice fără de care adolescentul nu ar putea face faţă solicitărilor
şcolare şi extraşcolare variate şi numeroase; un rol esenţial îl au schemele de gîndire,
adolescentul restructurând materialul de memorat pentru a fi mai sistematic şi mai inteligibil,
după cum afirmă şi Vîgotski* (1972) "copilul mic pentru a gândi trebuie să-şi amintească"
adolescentul pentru a-şi aminti trebuie sâ gândească".

Adolescenţii utilizează "scheme rezumative cât mai originale, elegante şi explicite, având
grijă să epuizeze conţinutul lecţiei, în funcţie de cerinţele profesorilor" (Şchiopu şi Verza,
1997, p. 234). Reproducerea este accentuat activă şi personalizată^ întrucât adolescentul nu
va actualiza cunoştinţele achiziţionate cuvânt cu cuvânt. Şchiopu şi Verza (1989), vorbind
despre preadolescent, afirmau faptul că sunt evocate mai ales, evenimente socio-culturale, iar
după 17 ani, acele fapte care îl înfăţişează într-o lumină favorabilă.

•creşterea capacităţii de a memora aspectele abstracte şi generale ale cunoştinţelor, care

permit formarea unor structuri cognitive ce integrează uşor noi informaţii şi le asigură
păstrarea îndelungată;

•formarea unor noi procedee mnezice care susţin creşterea şi mai mare a caracterului activ al
memoriei: identificarea ideilor centrale, ierarhizarea lor, selectarea argumentelor, eliminarea
detaliilor nesemnificative etc.;

•dezvoltarea mai largă a metamemoriei care permite gestionarea mai bună a capacităţilor
mnezice. Între gândirea şi memoria adolescentului sunt puternice relaţii de susţinere reciprocă
şi astfel creşte productivitatea şi eficienţa metamemoriei generale specifică acestui stadiu;

•reproducerea activă a cunoştinţelor, adică selecţionarea corespunzătoare a materialului ce

trebuie actualizat, şi reorganizarea în altă formă, adaptată sarcinilor de rezolvat.

•se dezvoltă mai mult activităţile de triere, stocare, de organizare a acestora în sisteme
complexe care au şi funcţia de control al proceselor de recepţie ulterioare cât şi de control al
deciziilor şi reacţiilor. Pe acest plan se constituie algoritmii de triere-filtraj ai memoriei
•se dezvoltă rezonanţele complexe ale experienţei stocate în structura identităţii, ale sinelui şi
idealului de sine ca aspiraţiile, interesele, abilităţile, aptitudinile şi corpul său de control
(acceptări)

•memoria de lungă durată se resistematizează, devine mai bogată în cunoştinţe şi urmăreşte

utilizarea lor eficientă, mai ales în raport cu viitoarea profesie.

Imaginaţia

Imaginaţia ajunge în acest stadiu la nivelurile înalte ale celorlalte procese cognitive iar
adolescenţii o percep ca pe o nouă zonă de autodefinire şi exprimare originală.

O caracteristică a preadolescenţei şi adolescenţei este dezvoltarea mare a forţei de creaţie, a

capacităţilor ideative şi a capacităţilor creatoare practice. În afară de imaginaţia reproductivă
care ajută în însuşirea sistemului de cunoştinţe transmise în procesul instructiv, se dezvoltă
tot mai sensibil imaginaţia creatoare, a cărei material ce o alimentează preadolescenţa şi
adolescenţa îl găseşte în realitatea în care trăieşte, trecutul istoric, diverse amintiri în legătură
cu propria persoană, anumite acţiuni umane, atitudini, defecte, perspectivele profesiei,
sentimentul de dragoste care începe să se manifeste. Prin creaţiile lor, preadolescenţii şi
adolescenţii îşi exprimă propriile judecăţi şi atitudini în legătură cu problemele ce-i frământa.
În repertoriul creaţiei artistice se exprimă exuberanţa, bucuria, dragostea de viaţă, sentimentul
de iubire.

O formă specială a imaginaţiei, strâns legată de vârsta adolescenţei, este visarea – ca

proiectare mentală a personalităţii în situaţii viitoare. Visarea este un proces strâns legat de
realitate, raportându-se la dorinţele lui legate de planurile de viitor, de profesie, de poziţie
socială generate de interesele, aptitudinile, şi sistemul de cunoştinţe ale adolescentului.

•Imaginația reproductivă se desfăşoară din ce în ce mai uşor şi mai bine şi este investită în
învăţare, în activităţile curente, în realizarea lecturilor de diverse feluri. Alături de volumul de
cunoştinţe aflat în continuă creştere, imaginaţia reproductivă este antrenată şi în procesul
didactic, necesitând o continuă stimulare din partea cadrelor didactice. Aceasta formă a
imaginaţiei este antrenată şi în domeniul matematicii, în stabilirea relaţiilor dintre datele
problemei şi exprimarea grafică a acesteia şi nu în ultimul rând în iecturile extraşcolare
specifice vârstei.

•Imaginaţia creatoare este cea care se manifestă la cote foarte înalte. Este favorizată de
legături strânse cu gândirea. Imaginaţia creatoare implicată în diverse activităţi, tehnice sau
artistice este propulsată de afectivitatea ce poartă amprenta acestei vârste, adică este
tumultuoasă, intensă, profundă, nuanţată. În cadrul imaginaţiei creatoare antrenată în
domeniul artistic este frecventă alunecarea spre fantezie. T. Creţu (2001) subliniază: "Această
particularitate exprimă încă fragilitatea interacţiunilor şi interinfluenţelor dintre capacităţile
cognitive, dar reprezintă şi o disponibilitate mentală care va fi favorizată în următoarele stadii
pentru manifestarea semnificativă, importantă a creativităţii" (p. 281, apud E. Bonchiş, M.
Secui, 2004). În ansamblu, imaginaţia creatoare a adolescenţilor şi postadolescenţilor se
remarcă printr-un grad mai mare de originalitate, comparativ cu alte stadii şi prin
personalizarea modurilor de exprimare.

•Visul de perspectivă, ca formă a imaginaţiei active şi voluntare, este implicat cu precădere în

construirea idealului de viaţă. Prin urmare, nivelul general înalt al imaginaţiei este, la rândul
său, un aspect deosebit al dezvoltării cognitive din adolescenţă şi postadolescenţă.

•O caracteristică importantă a imaginaţiei este înclinaţia spre reverie. Aceasta presupune că

activitatea imaginară a adolescentului rămâne strict mintală, dar ea poate fi implicată în
condiţii concrete, invenţii, creaţii intelectuale sau artistice. (E. Bonchiş, M. Secui, 2004)

Atenţia

Se ştie că în perioada adolescenţei atenţia este subordonată gândirii, deoarece solicitările

activităţii întelectuale sunt foarte complexe.

Volumul atenţiei creşte nu atât datorită unor noi caracteristici fizilogice, cât şi datorită
capactităţii de înmagazinare sistematică şi critică menită să elimine ceea ce este neutil.

Se dezvoltă evident atenţia voluntară. Chiar atenţia involuntară şi cea postvoluntară îşi
modifică aspectul, devin mai eficiente. Funcţiile intensive ale atenţiei sunt deplin dezvoltate,
creşte capacitatea de concentrare; la preadolescenţi – două ore, la adolescenţi – 4 ore.
Dezvoltarea cunoştinţelor diverse, multiple ale preadolescentului şi adolescentului, dezvoltă
spiritul de observaţie şi a diferitelor interese gnosice, organizează noi particularităţi ale
atenţiei: natura începe să fie privită cu ochi de "naturalist '', cu ochi de " fizician ", etc.

Numeroase cunoştinte asimilate permit comutări ale altenţiei în secvenţe temporale, astfel
încât să se cuprindă concomitent în vizorul ei două obiective, dintre care unul cunoscut şi
celalalt necunoscut, sporindu-se astfel eficienta atenţiei.

Toate acestea indică o creştere mare a capacităţii de receptare implicat în atenţie ca şi

creşterea deosebită a capacităţii de deplasare a atentiei.

Bibliografie

1. Zlate M., Introducere în psihologie, Editura Şansa, Bucuresti, 1997;

2. Dragu A.,Curs de psihologie scolara