Europa în căutarea resurselor: marile descoperiri geografice ąi formarea imperiilor coloniale

,,Majestatea Voastră trebuie să știe ca ne-am reîntors 18 oameni cu doar o singură

corabie din cele cinci cu care am plecat. Am descoperit mirodenii, trestie de zahăr și perle.
Majestatea voastră va ști să aprecieze faptul că am făcut înconjurul lumii, că plecând către
vest, am revenit prin est. " (Jurnalul lui Antonio Pigafetta, sec. al XVI-lea)

Repere cronologice:

Sec. X-XI – Călătoriile vikingilor pe ţărmurile estice ale continentului american.

Sec. al XIII-lea – Călătoria lui Marco Polo în China ąi Asia de Sud-Est.
1418 - 1431 – Portughezii se instalează în arhipelagurile Madeira și Azore.
1488 – Bartolomeo Diaz descoperă extremitatea sudică a Africii (Capul Bunei Speranţe).
1492 – Prima călătorie a lui Cristofor Columb peste Oceanul Atlantic.
1494 – Tratatul de la Tordesillas.
1498 – Vasco da Gama înconjoară Africa ąi ajunge pe ţărmul vestic al Indiei.
1500 – Portughezul Alvaro Cabral descoperă Brazilia de azi.
1518-1522 – Spaniolii conduși de Hernan Cortez cuceresc Imperiul Aztec.
1531-1535 – Spaniolii conduși de Francisco Pizzaro cuceresc Imperiul Incaș.
1600 – Înfiinţarea Companiei engleze a Indiilor Orientale.
1602 – Înfiinţarea Companiei olandeze a Indiilor de Vest.
1608 – Începe colonizarea franceză a Canadei.
1652 – Prima așezare olandeză în Africa de Sud.
1642 – Călătoria lui Abel Tasman în Pacificul de Sud.
Contextul istoric general
Călătoriile de explorare a teritoriilor îndepărtate nu au reprezentat o noutate absolută
pentru Europa secolelor al XV-lea și al XVI-lea. Astfel de explorări fuseseră realizate în
Antichitate de fenicieni sau de greci, apoi, în primele secole ale Evului Mediu, de arabi ori de
vikingi. Acestea răspundeau curiozităţii legitime a epocii cu privire la lumea înconjurătoare,
dar îndeplineau totodată și un rol economic și social important: căutarea de noi resurse,
pentru acoperirea nevoilor umane. Vikingii, de pildă, au ajuns în Islanda și, Groenlanda, iar
în jurul anului 1000, au explorat zona Terra Nova din America de Nord, dar fără consecinţe
notabile pe termen lung. Din secolul al XV-lea, Europa a desfășurat un proces complex de

1
deschidere către alte orizonturi teritoriale, în urma căruia vaste spaţii geografice, altă dată
complet necunoscute, aveau să fie descoperite și subordonate dominaţiei marilor puteri
europene. Mai întâi portughezii și spaniolii, apoi francezii, englezii și olandezii, au
contribuit, prin descoperirile geografice efectuate, la formarea imperiilor coloniale și, în cele
din urmă, la mondializarea economiei.
În plan politic, marile expediţii de explorare din secolele al XV-lea – al XVI lea au
reprezentat, într-o anumită măsură, o prelungire a cruciadelor din secolele anterioare, un
răspuns în faţa agravării pericolului musulman ilustrat de otomani în Europa. În plan
economic, se poate vorbi de o adevărată ,,foamete monetară” ce caracteriza Europa secolului
al XV-lea, aflată în plină expansiune demografică și urbană. Comerţul european avea nevoie
de monedă, iar aceasta nu putea fi furnizată în cantităţi suficiente doar prin exploatarea
resurselor continentului. Metalele preţioase, ca și mirodeniile ori produsele de lux (piperul,
șofranul, scorţișoara, cuișoarele, moscul, ambra, smirna, etc.), aduse din fabuloasele tărâmuri
ale Orientului Îndepărtat aveau să fie căutate de exploratorii aflaţi în slujba puterilor
europene. Marile descoperiri geografice au fost favorizate de progresele tehnice și știinţifice
ale epocii: portulanele, caravela, busola, astrolabul.

Expediţii realizate de Portugalia

Portughezii au fost cei cu care a început epoca marilor descoperiri geografice prin
explorarea coastei de vest a Africii încă din primele decenii ale secolului al XV-lea: la
începutul secolului al XV-lea, la extremitatea sud-vestică a Europei, pe țărmul Oceanului
Atlantic, s-a format un puternic stat maritim în care toate grupurile dominante erau interesate
în continuarea expansiunii pe mare.
Un rol foarte important l-a avut prințul Henric,<<infantele Henrique>>, în vârstă de
20 de ani, denumit după multe secole (în secolul al XIX-lea),<<Navigatorul>> , deși n-a
întreprins niciodată o călătorie mai lungă, care a sprijinit intens expedițiile de explorare a
coastei Africii, dorind și sperând la o exploatare economică a teritoriilor ce urmau să fie
descoperite: „el a hotărât să ajungă,pe mare,în țara aurului și a sclavilor,trimițându-și
corăbiile de-a lungul țărmului apusean al Africii”. În timpul vieții sale, a început negoțul cu
sclavi negri din Africa. Astfel, prințul Henric „a avut grijă să obţină de la papii de la Roma
aprobarea monopolului asupra comerţului african şi asupra cuceririi tuturor regiunilor de
litoral din Africa,<<atît asupra celor dobîndite, cât şi asupra celor ce vor fi dobândite>> ” .

2
 Prințul Henric a murit în anul 1460. El a contribuit însă la dezvoltarea semnificativă
a Portugaliei : „în cei 45 de ani de activitate el a pregătit numeroşi visători experimentaţi.
Flota comercială portugheză s-a situat pe primul loc din lume. ” Acest lucru a fost posibil
datorită retragerii lui la Sagres, unde „a întemeiat cu fondurile ordinului un observator și o
școală de navigație.” „Deoarece marinarii portughezi nu știau să folosească hărțile
maritime,și cu atât mai puțin să le întocmească,el a invitat profesori-cartografi,evrei din
Catalonia,orginari din insulele Baleare” pentru a îmbunătăți cunoștințele acestora.Construcția
de corăbii a cunoscut ,așadar, succese foarte mari .„Înainte ca el să-şi fi început activitatea, în
secolul al XIV-lea şi în primele decenii ale secolului al XV-lea, portughezii nu erau decât
niște ucenici ai constructorilor străini de corăbii”.
Tot în timpul vieții lui Henric Navigatorul s-a afirmat și corabia portugheză .În
secolul al XV-lea se construiesc „giganții mărilor” ,care vor facilita marile expediții atlantice.
Caravela este una dintre aceste vase, aceasta fiind o navă puternică,având coca rotunda și o
amplă velatură,navă inspirată de un tip de vas lung și subțire, de mic tonaj, practicat în
Portugalia încă din secolul al XIII-lea.
Portughezii și spaniolii o preia mai târziu ; aceștia „o vor perfecționa,îi vor mări
puterea adăugând două sau trei catarge în plus și maniabilitatea prin adaosul câtorva vele
pătrate, a căror forță motrice se combină în mod fericit cu flexibilitatea în manevrare pe care
o dau velele triunghiulare.”
De asemenea un pas important în circumnavigația Africii îl reprezintă expediția lui
Bartolomeu Diaz care, în anul 1488,ajunge la extremitatea sudică a continentului ,aceasta
fiind numită inițial Capul Furtunilor iar mai apoi Capul Bunei Speranțe.Vasco da Gama,bazat
pe informațiile și cunoștiințele dobândite de cei doi precursori,a condus o expediție începută
din Portugalia în iulie 1497 pornind cu patru corăbii de-a lungul coastei vestice a Africii.A
înconjurat Africa,trecând și prin Capul Bunei Speranțe,stramtoarea Mozambic și Oceanul
Indian,ajungând într-un final în portul Calcuta,în mai 1498.

Expediţii organizate de Spania

P a t r u a m b a r c a ţi u n i p ă r ă s i r ă u s c a t u l ą i veniră în întâmpinarea noastră, dorind

să a fl e c i n e s u n t e m . L o c a l n i c ii n e a r ă t a r ă portul Calicut (…). Căpitanul îl
trimise pe unul dintre ai no ątri la Calicut. Localnicii care l - au însoţit, l - au dus la doi mauri
(arabi) din Tunis, care ątiau să vorbească g e n o v e z a ą i c a s tili a n a . Î n l o c d e b u n v

3
e n it, a c e ą ti a l - a u î n t r e b a t r ă s tit “ C e c a u ţi a i c i ? ” . I a r o m u l n o s t r u l e -
a răspuns: creątini ąi mirodenii . (Alvaro Velho¸ Sosirea lui Vasco da Gama în India )
În 1492, regii Spaniei, Ferdinand de Aragon ąi Isabela de Castilia, au acceptat
propunerea lui Cristofor Columb de a organiza o expediţie maritimă pentru găsirea drumului
către Indii navigând spre vest, peste Oceanul Atlantic. Cu trei caravele – Santa Maria, Niña ąi
Pinta, Columb a părăsit portul Palos la 3 august 1492, iar în octombrie 1492 a ajuns în
Insulele Bahamas din Arhipelagul Antilelor. Cea dintâi insulă descoperită de Columb a fost
numită San Salvador. În timpul acestei prime călătorii, el a explorat actualele insule Cuba ąi
Haiti. Până în 1503, Columb a mai efectuat alte trei călătorii, în timpul cărora a explorat
insulele Americii Centrale ąi coasta nordică a Americii de Sud. ,,Am găsit un mare număr de
insule populate de foarte mulţi locuitori. Le-am ocupat pe toate, în numele Alteţelor Voastre,
fără a întâmpina vreo opoziţie. Toate sunt foarte fertile; sunt foarte frumoase, ușor accesibile
ąi acoperite de mii de specii de arbori. Trebuie să fi văzut porturile maritime, ca ąi
numerosele râuri grandioase, cu ape curate, încărcate de aur. În insula Juana se găsesc multe
mirodenii, mine mari de aur ąi alte metale. (...) Locuitorii acestor insule nu au nici fier, nici
oţel, nici arme, pe care, de altfel, nu ar putea să le folosească, nu pentru că nu ar fi suficient
de robuąti, ci pentru că sunt foarte temători.” (Scrisoare trimisă de Cristofor Columb regelui
și reginei Spaniei).
Explorările lui Columb au fost completate de cele efectuate de Amerigo Vespucci, la
rândul său un navigator aflat în slujba Spaniei.
U n a d i n c e l e m a i m a r i p r o b l e m e î n aceste exp ediţii era perioada
îndelungată î n c a r e m a r i n a r ii r ă m â n e a u l a b o r d u l v a s e l o r , n e a v â n d a c
c e s l a a li m e n t e p r o a s p e t e . D e a c e e a e r a n e c e s a r s ă i a p r o v i z ii s u fi c i
e n t e , c o n s t â n d î n h r a n ă uscată, carne ąi peąte uscat ąi o pâine s p e c i a l ă , n u m it
ă î n p o r t u g h e z ă «bis c o it o » , b i s c u iţi. A c e s t e a li m e n t e n u c o n ţi n e a u v
it a m i n a C ą i, î n li p s a e i, o a m e n ii s e î m b o l n ă v e a u d e s c o r b u t. Relatările
despere expediţia lui Vasco da G a m a s u g e r e a z ă c ă s c o r b u t u l e r a p r i n c i p a l
a c a u z ă d e d e c e s î n r â n d u l echipajului. (R. Magalhães)
Între anii 1519-1522, portughezul Fernando Magellan, sprijinit de împăratul romano-
german Carol Quintul (rege al Spaniei), a iniţiat prima călătorie în jurul lumii. Ocolind
continentul american prin sud, el a străbătut strâmtoarea care astăzi îi poartă numele ąi a
trecut în Oceanul Pacific. Magellan a ajuns în apropierea Asiei, în Insulele Filipine, unde ąi-a
pierdut viaţa în timpul unui conflict cu băstinaąii (1521). Expediţia sa a fost continuată de
Sebastian el Cano, care a revenit în Spania în 1522, încheind prima circumnavigaţie a Terrei.

4
 PRIMII CONTINUATORI AI LUI MAGELLAN
„CONGRESUL DE LA BADAJOZ”
După expediţia lui Magellan, oamenii de stat spanioli şi portughezi s-au văzut puşi
într-o situaţie foarte dificilă. S-a constatat, şi de data aceasta, nu în teorie ci în practică, că
spre mult doritele insule ale Mirodeniilor (Moluce) duc două căi în direcţii opuse: calea
spaniolă, spre vest, în jurul extremităţii sudice a Americii, şi calea portugheză, spre est, în
jurul extremităţii sudice a Africii. Dar atunci s-a ridicat o problemă de importanţă
excepţională: cui trebuie să aparţină insulele Moluce, pe baza „împărţirii lumii” făcute de
papă — Spaniei sau Portugaliei? Cu alte cuvinte, întrucât papa a trasat linia de demarcaţie
numai prin Oceanul Atlantic, trebuia determinată această linie şi pe partea opusă a globului,
prin Oceanul Pacific. Pentru a rezolva disputa, pe cât va fi cu putinţă pe cale paşnică,
guvernele celor două state din peninsula Iberică au hotărât să convoace în 1524 aşa-numitul
„Congres de la Badajoz”, la care au participat pe baze paritare reprezentanţi ai Spaniei şi
Portugaliei: fiecare ţară a trimis câte trei jurişti, trei cosmografi şi trei piloţi. Congresul a
durat 50 de zile şi n-a ajuns la nici un rezultat. Nu se cunoştea nici punctul de plecare, nici
lungimea exactă a gradului de meridian (şi prin urmare nici lungimea marelui cerc al globului
pământesc), nici distanta pe mare până la Moluce şi nici coordonatele la care se află aceste
insule. Divergenţele dintre cele două părţi asupra acestor probleme se refereau la mărimi până
la 46º! Atunci părţile au hotărât să treacă de la vorbe la fapte.
Consecinţe ale marilor descoperiri geografice
A. Cucerirea vechilor civilizaţii precolumbiene. Locuitorii zonelor temperate,
favorabile culturii porumbului, de pe platourile Mexicului de astăzi sau ale Anzilor Cordilieri,
au constituit civilizaţii agrare originale, așa cum au fost cea mayaąă, aztecă ąi incaąă. Aflaţi
în Peninsula Yucatan din Mexic, mayaąii au rămas în istorie prin oraąele vaste, cu caracter
sacru, constituite în jurul templelor ąi altor spaţii cu destinaţie religioasă. Mayaąii au elaborat
un calendar extrem de complex, bazat pe calculul anului sacru, a celui solar (365 de zile) ąi a
celui venusian (2920 de zile) ąi o scriere de tip hieroglific. În astronomie realizau calcule
foarte precise, în matematică au fost cel dintâi popor din lume care a utilizat cifra “0”.
În cursul secolului al XIV-lea, mayaąii au intrat sub dominaţia aztecilor. Proveniţi din nordul
Mexicului, aztecii au fondat în 1345 orașul Mexico (Tenochtitlan), care avea să devină
capitala unui imperiu puternic. Societatea aztecă era ierarhizată și războinică, nobilii
(războinici ąi sacerdoţi) dominând masa oamenilor de rând. În prima jumătate a secolului al
XVI-lea, statul aztecilor a fost cucerit de spaniolii conduąi de Hernan Cortez ąi a fost
transformat în colonie a Regatului Spaniei (Noua Spanie). Imperiul incaąilor cuprindea, în

5
principal, actualele state Bolivia ąi Peru. Capitala sa, Cuzco, număra aproximativ 200 000 de
locuitori ąi era dominată de Templul Soarelui (zeul suprem), ale cărui ziduri erau acoperite cu
aur. În fruntea statului se afla împăratul (Marele Inca), descendent al Zeului Soare. Statul
avea 12 milioane de locuitori (vorbind peste 500 de limbi diferite), care erau conduși de
funcţionari ąi preoţi, supravegheaţi de o armată numeroasă ąi supuși unor reguli economice
stricte (munca era obligatorie pentru toţi, producţia era centralizată în depozitele statului, de
unde o parte era destinată nevoilor statului ąi nobilimii, o alta cultului religios iar cea de-a
treia, distribuită populaţiei).
LEGENDA DESPRE ELDORADO, DESCOPERIREA ANZILOR DE NORD ŞI A
BAZINELOR FLUVIILOR ORINOCO ŞI MAGDALENA
ORIGINEA LEGENDEI DESPRE ELDORADO
Conchistadorii au auzit în diferite regiuni din America de sud şi centrală povestiri ale
indienilor despre „omul aurit” (în spaniolă — El Dorado), care ar cârmui undeva în apus o
ţară bogată în aur şi pietre preţioase. Se spunea că acest Eldorado îşi „pudrează” în fiecare
dimineaţă corpul cu nisip fin de aur şi în fiecare seară îşi spală aurul de pe piele, cufundându-
se în apa unui lac sfânt. Cu tot caracterul în aparenţă fantastic al acestei povestiri, ea nu era de
loc o fantezie; născocite erau numai amănuntele mărunte şi neesenţiale. În linii mari,
povestea despre Eldorado se baza pe rituri religioase reale, răspândite printre triburile indiene
ale muiscilor, pe care spaniolii le numeau cibcea (chibcha). Regiunile de baştină ale
muiscilor, care se aflau pe o treaptă destul de înaltă de civilizaţie, erau situate în munţii din
nord-vestul Americii de Sud, iar capitala lor era oraşul Bogota. Acest oraş se află pe podişul
Cundinamarca, la o înălţime de peste 2.600 mtr. deasupra nivelului mării şi la o distanţă de
20—30 km de izvoarele râului Meta, mare affluent apusean al fluviului Orinoco. Muiscii se
închinau multor fenomene ale naturii, dar îndeosebi venerau soarele şi apa. De acestea erau
legate formele aparte ale cultului lor religios. Ei aduceau jertfă zeităţilor apei darurile soarelui
— mai ales nisip aurifer şi obiecte de aur. Jertfele cele mai solemne şi nesângeroase erau
legate de alegerea noului preot suprem, care devenea totodată căpetenia supremă a tribului.
Preoţii îl aduceau pe cel ales pe malul unui lac. Acolo îl aştepta o plută încărcată cu daruri de
preţ — aur şi smaralde; pe plută se aflau patru casici (căpetenii de triburi) îmbrăcaţi în
vestminte strălucitoare. Preoţii îl dezbrăcau pe noul conducător suprem, îl ungeau cu pământ
gras, iar apoi îl pudrau din cap şi până în picioare cu pulbere de aur. Strălucind ca soarele, el
se urca pe plută şi se aşeza între casici. Apoi pluta era dusă în mijlocul lacului. Aici noul
conducător suprem arunca zeităţilor apei toate obiectele de preţ strânse pe plută. În ţară erau
multe lacuri sfinte de acest fel şi pentru pelerini se construiseră drumuri bune, pavate. În

6
timpul calamităţilor (foamete ori epidemie) sau după victorii se organizau pe malurile
lacurilor ceremonii solemne însoţite de jertfe. Fireşte că diferitele variante ale legendei despre
Eldorado exagerau acest ritual religios. Se spunea că fundul unor lacuri sfinţite ar fi pavat cu
plăci de aur şi smaralde. Se afirma că Eldorado se cufundă în fiecare seară în apele lacului
pentru a-şi spăla de pe trup smoala lipicioasă amestecată cu pulbere de aur. Alţii afirmau că
Eldorado are un singur ochi, este un monstru-ciclop etc. Treptat s-a format legenda fericitei
ţări a aurului — Eldorado, pe care o căutau aventurieri din diferite ţări europene.
Cucerirea imperiului de către spaniolii conduși de Francisco Pizzaro a fost favorizată
de războiul civil dintre cei doi fraţi pretendenţi la tron, Huascar ąi Atahualpa. Teritoriul
incaąilor a devenit, la rândul său, stăpânire spaniolă. Din secolul al XVI-lea, aproximativ 150
000 de coloniąti spanioli ąi portughezi s-au instalat în teritoriile cucerite pe continentul
american, aducând cu ei un nou mod de viaţă ąi o civilizaţie total diferită de cea autohtonă.
America a devenit o prelungire a Europei, fiind condusă după modelul și instituţiile europene.
B. Formarea primelor imperii coloniale.
În 1493, papa Alexandru al VIlea a împărţit noile teritorii descoperite, trasând o linie
imaginară la 370 mile vest de Insulele Azore. În 1494, prin Tratatul de la Tordesillas, s-a
stabilit că Portugalia avea să stăpânească teritoriile situate la est de această linie, iar Spania pe
cele de la vest. Imperiul colonial portughez, format îndeosebi din puncte de coastă, pe
ţărmurile Africii sau ale Asiei (cu excepţia Braziliei) s-a dovedit fragil, datorită prea marii
dispersări teritoriale a coloniilor ąi a populaţiei destul de puţin numeroase a Portugaliei,
incapabilă să susţină o colonizare de lungă durată. Imperiul colonial spaniol era format din
viceregate supuse autorităţii regale centrale, considerate de aceasta adevărate surse de aur ąi
argint. Abundenţa de resurse din colonii nu a contribuit însă la dezvoltarea economică a
Spaniei, nevoită să importe mărfurile necesare. În Asia, Coloniile întemeiate de europeni
începând din secolul al XVI-lea au cuprins, zonele de sud ąi sud-est ale continentului
(Filipine, Indonezia, India, Birmania etc.), având asupra populaţiei locale o influenţă mult
mai redusă comparativ cu cele americane. Comunităţile europene au rămas, în general,
izolate, mulţumindu-se mai degrabă cu avantajele economice, civilizaţia orientală păstrându-
ąi trăsăturile specifice. Ulterior, aceste stăpâniri au cuprins și alte teritorii (Indochina, India
etc.).
C. Noi rute comerciale și mărfuri.
Vechile rute maritime ąi porturi ale Mediteranei și-au pierdut treptat din însemnătate
în favoarea celor de pe latura atlantică a Europei: Lisabona, Cadix, Londra, Amsterdam,
Bordeaux etc. În jurul anului 1500 se conturează trei noi rute comerciale maritime: cea a

7
mirodeniilor – aduse din India prin sudul Africii; cea a metalelor preţioase aduse din Peru,
prin Strâmtoarea Magellan, către Spania, ąi cea care lega Mexicul de Spania, traversând
Atlanticul de Nord. Comerţul a fost favorizat de asemenea, de afluxul de metale preţioase
provenite din minele Americii (argintul, provenit din exploatarea de la Potosi, America de
Sud). Dezvoltat între secolele al XVI-lea ąi al XVIII-lea, dominat de portughezi ąi de
olandezi, comerţul triunghiular avea trei etape - schimbul de mărfuri europene (ţesături,
podoabe, diverse produse manufacturate) contra sclavilor negri, în Africa; apoi, de aici, în
America, vânzarea sclavilor ąi cumpărarea de produse locale; în final, vânzarea acestor
produse în Europa, cu profituri foarte mari. Comerţul cu sclavi negri, întrebuinţaţi ca mână de
lucru pe teritoriul american, s-a păstrat până în secolul al XIX-lea. În acelaąi timp, cantitatea
de monedă de pe pieţele europene a crescut, în secolul al XVI-lea, mai rapid decât producţia
de mărfuri ce ar fi putut să absoarbă abundenţa de metale preţioase, ceea ce a dus la creąterea
generalizată a preţurilor (inflaţie), afectând astfel categoriile sociale neimplicate în activităţile
profitabile legate de marile descoperiri (nobilimea, de exemplu, și-a pierdut forţa economică).
,,Î n d e c u r s u l a 4 0 d e a n i a u m u r it d i n c a u z a ti r a n i e i s p a ni o lil o r p
e s t e 1 2 m ili o a n e d e s u fl e t e ( … ) p r i n r ăzboaie nedrepte ąi crude (…) ąi prin
exploatarea crudă ąi feroce (…). Motivul pentru care c r eș ti n ii a u u c i s a t â ţi a o a m e n
i a f o s t numai dorinţa nepotolită de aur, setea de îmbogăţire”. (Bartolomeo de Las Casas,
Relatarea c ă l ă t o r iil o r ą i d e s c o p e r i r il o r s p a n i ole , sec. al XVI-lea ).
Principala și aproape singura cauză (a creąterii preţurilor) este abundenţa aurului ąi a
argintului, care, în zilele noastre, este în acest regat mai mare ca niciodată… Dar, s-ar putea
întreba cineva, de unde atât de mult aur ąi argint? Acum peste opt decenii, portughezul,
navigând în largul mărilor, și-a umplut corăbiile cu toate bogăţiile Indiilor... În acelaąi timp,
castilianul, luând în stăpânire pământurile noi, peste măsură de bogate în aur ąi argint, a adus,
la rândul său, aceste bogăţii în Spania… Dar spaniolul care, în cele necesare traiului zilnic,
depinde de Franţa, obligat fiind să se aprovizioneze de aici cu grâne, pânzeturi ori postavuri,
va merge până la capătul Pământului ca să caute metalele preţioase… Azi, se află mai mult
aur ąi argint în Spania ąi în Italia decât în Franţa. De aceea, totul este mai scump în Spania ąi
în Italia decât în Franţa ąi încă mai scump în Spania faţă de Italia… (Jean Bodin, scrisoare
către dl. de Malestroit, sec. al XVI-lea).
,,Eu știu că domnia ta, Altramirano, ai venit din Spania în Indii pentru a-l servi pe
Majestatea sa, acum 23 de ani. L-ai slujit cu armele, caii, supuąii tăi, cu mari chelturieli ąi
punându-ţi în pericol propria viaţă. Ca recompensă parţială pentru marile servicii aduse, în
numele Majestăţii Sale, îţi încredinţez tribul numit Millapoa; de acesta te vei servi potrivit

8
recomandărilor ąi ordinelor regale, tratându-i cum se cuvine, pentru ca numărul membrilor
tribului să crească ąi aducându-i la religia noastră creątină. De asemenea, va trebui să aveţi
arme ąi cai pentru a-l sluji pe Majestatea sa în caz de revoltă. (O exploataţie colonială oferită
de guvernatorul din Chile, sec. al XVI-lea).