Ioan Caltu Multumesc! De la d-voastra am primit raspunsul cel mai documentat si cel mai elegant.

Unii evita sa raspunda la astfel de intrebari altii se supara... Eu mai am sute de intrebari la care nu
gasesc un raspuns logic. Mi-ar face placere sa polemizam pe aceasta tema dar nu vreau sa abuzez de
timpul d-voastra. Acum am lamurit una din primele mele nedumeriri, DE CE VORBEA DUMNEZEU LA
PLURAL ?

Subiectul pe care il propuneti este de esenta extrem de tare! Chiar dintre cei ce beneficiaza de
o pregatire teologica, daca se incumeta sa ofere un raspuns, au o senzatia de parca ar inainta
pe creasta abrupta a unui munte in varful picioarelor...Din start, evit sa manifest incumetarea
specialistului in domeniu, care va ridica garantat ceata, pentru a aparea lumina! Cineva ar
incerca sa scape ieftin, aruncand sintagma: “Este o taina, domnule!” (partea 1)
Aleg sa merg tot pe analiza textului: fiindca nu suntem in postura de a-L avea la indemana pe
Dumnezeu, spre examinare, este necesar sa observam cum se recomanda sau ce spune chiar
El despre Sine Insusi! Cum de apare pluralul “Noastra”, respective “Noi”? Cheia dezlegarii
acestui mister pare sa fie elementul de legatura dintre ceea ce urmeaza sa apara, prin creatie
(adica omul) si Cel care se ia pe Sine drept prototip! Asadar, accentul pica pe „asemanare”,
sau „ca unul din...”, respectiv „dupa chipul..” Odata ce privim inspre copia rezultata dupa
Modelul original, capatam cel putin o minima viziune despre cum este Dumnezeu! (partea a
2-a)
Facerea omului a presupus aducerea la existenta a primei fiinte – Adam! In termeni
matematici Adam poarta valoarea cifrei unu (1), caci evidenta si bunul simt asta ne
arata...Lucrurile se complica, in momentul in care din Adam este „luata” o a doua faptura si
adusa la existenta – Eva! Punctul culminant este atins in momentul in care prin contopirea
celor doi, apare rodul lor – copilul! Acum, ca o recapitulare: initial avem de-a face cu o
singura unitate, insa simultan ajungem la concluzia ca acel unu continea si pe ceilalti doi ce au
aparut din el; asadar omul primordial a fost unul si totusi a fost diversificat in cele 3 ipostaze:
barbat, femeie si copil! Macar ca vorbim de 3 persoane diferite, de sine statatoare, in acelasi
timp ne referim, de asemenea la 1, care grupeaza pe acesti mai multi membrii sub statutul de
familie! (partea a 3-a)
Odata inteles conceptul familiei, putem muta accentul pe Sursa care a inspirat aceasta creatie:
Dumnezeu! Spunea un preot, in copilaria mea: „Taica, Trinitatea trebuie inteleasa cam asa:
avem un ou, insa in aceeasi masura avem un galbenus, un albus si o coaja – toate acestea sunt
trei, dar impreuna sunt Una!” Prin analogie, putem spune ca a existat la inceput doar
Dumnezeu (Tatal), din care ulterior a aparut din El si Fiul si iarasi, la final...Duhul Sfant? Nu
cred asta! Tocmai pentru ca textul nu spune: sa facem o copie identica, ci doar sa cream fiinta
dupa...asemanarea Noastra! Dumnezeu a fost de la inceput Unul Singur si totusi existenta Sa
s-a manifestat sub spectrul acesta extrem de greu de inteles al....pluralitatii! (partea a 4 –a –
penultima  )

Aspectul cel mai profund, mi se pare mie a fi, alegerea omului drept mijloc didactic de a
descoperi cum este Dumnezeu, in ceea ce priveste caracterul Sau, nu atat forma Sa! Daca
Dumnezeu nu S-ar referi la Sine la plural, ar insemna ca El nu poate fi izvorul original al
iubirii! Pentru ca iubirea nu se poate manifesta in termeni de 1, ci de minim 2 sau 3! In Sanul
Divinitatii s-a manifestat exteriorizarea acestei trairi, tot asa cum, in cazurile ideale ale unei
familii umane, o persoana iubeste pe a doua, iar a doua manifesta reciprocitate iubind pe
primul; in acelasi timp, cei doi se unesc canalizandu-si afectiunea spre cel de al treilea...si
circuitul se reia dintre cel de-al treilea, reciproc spre cei doi! (partea a 5-a – ultima!!!)