Creaţia – formă de activitate a copilului preşcolar

Prof. Înv.preşc. NAŞCA CRISTINA,

Grădiniţa cu program ptelungit nr.15.
Tg. Mureş, jud. Mureş

Moto : „Cu copiii poţi să faci orice, atâta timp cât te joci cu ei.”
OTTO EDUARD LEOPOLD von BISMARK

1. Actualitatea şi importanţa temei

Asigurarea succesului la învăţătură al copiilor în funcţie de potenţialul lor biologic şi psihic,

pe de-o parte şi depăşirea eşecului pe de altă parte, se prezintă ca obiective educaţionale de mare
complexitate la etapa actuală de dezvoltare a teoriei şi practicii pedagogice.

Eficienţa preşcolarului mare depinde nu numai de capacitatea de asimilare a cunoştinţelor,

priceperilor şi deprinderilor, dar şi de anumite trăsături de personalitate, în particular, de imaginaţia
lui. Fără imaginaţie este imposibilă acumularea aceloraşi cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, este cu
neputinţă formarea personalităţii în ansamblu a preşcolarului mare.
Analizând procesul cognitiv, chiar de la 3-5 ani se remarcă unele particularităţi pe care se
pot baza exerciţiile de creativitate. Percepţia, memoria, imaginaţia, gândirea, limbajul se constituie
şi se dezvoltă prin acţiuni în situaţii concrete cu obiectele.
„Căutările spontane ale copilului – spune J. Piaget – cer ca orice adevăr ce trebuie cucerit să
fie reinventat… sau cel puţin să fie reconstituit şi nu doar transmis”. Operaţiile gândirii la vârsta
preşcolarului mic şi mijlociu se constituie tot în activitatea practică, nemijlocită. Pe fondul
activităţii ludice şi al activităţii comune în grădiniţă, la preşcolarul mare percepţia începe să se
detaşeze de situaţiile concrete. Acum copilul doreşte să ştie mai mult, pune numeroase întrebări,
experimentează, este curios şi „pune mâna” pe tot ce-i iese în cale, pe tot ce vede.
Jocul, ca activitate dominantă la vârsta preşcolară, îndeplineşte în viaţa copilului funcţii
formative esenţiale:
• Îmbogăţeşte sfera cognitivă, afectivă şi voliţională a vieţii psihice a copilului.
• Formează interesele şi incită curiozitatea.
• Extinde aria relaţiilor psihosomatice interpersonale.
Valoarea jocului ca activitate fundamentală a grădiniţei, a fost relevată de J. Piaget care îl
defineşte ca o pârghie foarte puternică a învăţării, deoarece copilul care se joacă îşi dezvoltă
percepţiile, inteligenţa, tendinţa de a-şi exprima instinctele sale sociale.
 2. Conceptul de creativitate. Activitatea creativă.
„A crea” înseamnă „a produce”, „a genera” ceva nou în raport cu ceea ce este vechi,
cunoscut, uzual, banal. Noutatea este şi ea evaluată gradual după cote de originalitate. Cota de
originalitate corespunde distanţei dintre produsul nou, şi ceea ce preexistă ca fapt cunoscut şi
uzual în domeniul respectiv. În literatura română este apreciată originalitatea poeticei lui Eminescu,
iar apoi cea a poeziei lui Arghezi, Blaga, Nichita Stănescu. În alte domenii, precum pictura,
sculptura sau arhitectura, măsura originalităţii este şi mai evidentă.
În deceniul al patrulea al secolului nostru, pentru a depăşi limitele vechiului termen „ talent”,
a fost introdus în vocabularul psihologiei americane termenul de „creativitate”, care are un grad mai
mare de generalitate şi un spectru mai larg de cuprindere. Elementul comun al celor doi termeni este
nota de originalitate. Spunem despre o persoană că e talentată, dacă într-un anumit domeniu
manifestă multă originalitate. „Talentul corespunde creativităţii de nivel superior” (Neveanu, P.P.,
„Psihologie”, 1990, p.168).
Talentul înglobează dezvoltarea superioară a aptitudinilor generale şi specifice. Creativitatea
depăşeşte nivelul aptitudinilor, deoarece cuprinde structuri complexe de personalitate.
Conceptul de creativitate are trei accepţiuni:
• Comportament şi activitate psihică creativă;
• Structură a personalităţii sau stil creativ;
• Creativitate de grup.
Brian Clegg şi Paul Birch, în lucrarea lor: „Creativitatea”, oferă o nouă viziune asupra
actului creativ, conferindu-i trei dimensiuni:
• Creativitate artistică – crearea unei cărţi, a unei picturi, sculpturi sau piese muzicale originale;
• Creativitatea descoperirii – inventarea unor jucării noi din piesele lego pe care le are deja ;
• Creativitatea umorului – ceva cu totul aparte, deoarece dezvăluie faptul că lumea este privită
diferit, acesta fiind lucrul esenţial în creativitate.
Fiecare fiinţă umană posedă o experienţă pe care o prelucrează mereu, folosind operaţii,
tehnici şi scheme mintale, ceea ce demonstrează faptul că orice individ posedă un potenţial creativ.
M. Ralea spunea că muzica ne învaţă să ascultăm, iar pictura ne învaţă să privim. Analog,
am putea spune că inovaţia şi tehnica ne învaţă să acţionăm să alegem cele mai bune metode şi
procedee pentru a rezolva situaţiile problematice şi conflictuale.
3. Metodele interactive – valenţele lor în direcţia stimulării creativităţii
Metoda este calea, drumul pe care îl urmezi pentru a obţine rezultatul dorit. Alegerea celor
mai eficiente metode ţine de tactul pedagogic şi creativitatea fiecărei educatoare în parte.
Pentru o eficienţă maximă, metodele trebuie prezentate copiilor ca un joc cu reguli. Ele
acţionează asupra modului de gândire şi de manifestare a copiilor, împletindu-se cu creativitatea lor.
 Prezentate ca nişte jocuri de învăţare, de cooperare, distractive şi nu de concentrare,
metodele interactive învaţă copiii să rezolve problemele cu care se confruntă, să gândească creativ,
să ia decizii în grup şi să aplaneze conflictele.
Situaţiile de învăţare rezolvate prin metode interactive, de grup, dezvoltă copiilor atât
gândirea creatoare, cât şi gândirea democratică, deoarece ei exersează gândirea critică şi înţeleg că
atunci când analizează un personaj, comportamentul unui copil, o faptă, o idee, un eveniment, ei
critică comportamentul, ideea, fapta, nu critică personajul din poveste, sau copilul, adultul.
Metodele învaţă copiii că un comportament întâlnit în viaţa de zi cu zi poate fi criticat pentru a
învăţa cum să-l evităm.
Strategiile didactice interactive, ca strategii de grup, presupun munca în colaborare a
elevilor organizaţi pe microgrupuri sau echipe de lucru, în vederea atingerii unor obiective
preconizate (soluţii la o problemă, crearea de alternative). Se bazează pe sprijinul reciproc în
căutare cercetare şi învăţare, stimulează participările individuale, antrenând subiecţii cu toată
personalitatea lor (abilităţi cognitive, afective, volitive, sociale).
Metodele destinate produsului creator sunt de două categorii, de asemenea, imaginative şi raţionale.
a.Metode imaginative:
Brainstorming-ul este cel mai des folosit ca metodă de stimulare a creativităţii de grup,
foarte util în producţie, elaborată de Osborn în 1935 şi pleacă de la două principii esenţiale:
amânarea judecăţii pentru a putea căuta soluţii.
Sinectica, spre deosebire de metoda precedentă, este o metodă calitativă, fiind elaborată o
singură soluţie ce va fi ajustată ulterior, bazându-se pe două principii esenţiale: transformarea
straniului (necunoscutului) în familiar (cunoscut); transformarea familiarului în straniu.
Metoda Philips 6-6 presupune reunirea a 30-50 persoane cu specialităţi diferite, din care se
formează grupe de 6 persoane, fiecare cu un lider, care va prezenta un raport asupra discuţiilor
purtate în 6 minute.
Metoda Panel se desfăşoară într-un grup de 5-7 persoane, cu competenţe în domeniul
respectiv.
Metoda 6-3-5 presupune organizarea de grupuri de 6 persoane, ce trec soluţiile pe o foaie cu
trei coloane ce circulă pe la fiecare, după 5 minute.
Metoda Delphi este o metodă prin care un grup de experţi completează un chestionar, într-
un timp stabilit.
Metoda Frisco are ca principală caracteristică atribuirea unor roluri de către moderator
(tradiţionalul, exuberantul, pesimistul, optimistul).
b.Metodele raţionale (analitice) cel mai des utilizate sunt:
 - metoda listelor, elaborată de R. Crawford, în 1931 şi presupune descompunerea fiecărei
probleme în elementele sale componente şi îmbunătăţirea fiecărei componente în parte;
- metodele matriceale presupun trecerea pe orizontală şi pe verticală a variabilelor ce
urmează a fi asociate şi combinate.
Am ales pentru exemplificare ca şi metodă interactivă: “Ciorchinele”.
Aceasta este o tehnică care exersează gândirea liberă a copiilor asupra unei teme şi
facilitează realizarea unor conexiuni între idei deschizând căile de acces şi actualizând cunoştinţele
anterioare.
Obiectiv: - Integrarea informaţiilor dobândite pe parcursul învăţării în ciorchinele realizat
iniţial şi completarea acestuia cu noi informaţii.
• Tehnica contribuie la organizarea reprezentărilor.
• Exersează capacitatea copiilor de a înţelege un anumit conţinut.
Materiale necesare: carton colorat, foarfeci, şabloane, carton presat, autocolant, carioca.
Tehnica de lucru: desen după şablon, decupare, aşezare.
• Se pregăteşte panoul de lucru,
• Se desenează şi se decupează ovale folosind culori diferite pentru fiecare informaţie
adecvată temei,
• Se desenează şi se decupează săgeţi de lungimi, grosimi şi culori diferite,
corespunzătoare materialului anterior;
• Se face un exerciţiu simplu de aşezare a materialelor pe panou.
Etapele elaborării ciorchinelui:
a) Comunicarea sarcinii de lucru:
• Se lucrează pe grupe, copiii din acelaşi grup cooperând unii cu alţii în scopul
rezolvării sarcinii;
• Fiecare grup dispune de carton, foi autocolante, carioci, imagini din poveste.
b) Activitatea pe grupe de 4-5 copi:
În cadrul activităţii integrate:
ADE / DOS+DS: „Africa – ţinutul lumii a treia” – prezentare generală
Pe parcursul derulării poveştii se foloseşte ca metodă activ-participativă de fixare,
consolidare a cunoştinţelor „Ciorchinele”, pentru a evidenţia personajele şi apoi, pe baza figurii se
urmăreşte exersarea creativităţii prin jocul: „Trei lucruri pe care le puteţi spune despre
personajul...”
Astfel, se împărţit grupa în grupe de 4-5 copii.
Se aşează pe panou o imagine din poveşte , iar în mijloc se scrie cuvântul “personaje”.
 Împreună cu copiii se stabilesc care sunt personajele din poveste şi se aşează folosind săgeţi
mai lungi în jurul temei pe panou.
Apoi, fiecare grup de copii va primi o planşă cu un personaj şi vor desena trei lucruri pe care
le pot spune despre personaj, pe cercuri diferite.

c) Activitatea frontală:
• Se completează ciorchinele pe panou.
• Pe rând, grupurile vor prezenta imaginile din care reies însuşiri ale personajelor
(scene din poveste), pe care le vor grupa în jurul personajelor corespunzătoare pe
panou.

buni
aventu-
Pricepuţi
rieri
răi la luptă

mărini-
moşi

neprie-
Explorato curajos
tenoşi Sălbati-
rul şi cei
cii negri
2 copii
înţelept

Leul Drago-
nul
Zuco Puter-
nic
Personaje

Vidra
prietenoşi
Pingui
-nii
Măgă- Regel
ruşul e deştepţi
Julian

atenţi
Dansa- hazliu
tor
îngîm-
fat

Fig. I.Reprezentarea grafică a personajelor.

Concluzie:
Ciorchinele se poate realiza şi în activităţi de observare, precum şi într-o activitate de
convorbire, sau la începutul şi pe parcursul unui proiect pentru a reactualiza şi sintetiza cunoştinţele
copiilor despre un subiect şi completarea lor cu altele noi.
 4. Jaloane în evaluarea creativităţii în învăţământul preşcolar
Stimularea creativităţii este un demers socio-educaţional complex, ce cuprinde simultan
fenomenele de activizare (incitare şi susţinere), antrenare, cultivare şi dezvoltare prin actualizarea
virtualitaţilor creative, pentru accederea lor de la posibil la real, prin afirmarea efectivă .
Este necesar să avem în vedere întregul sistem al condiţiilor sau factorilor favorizanţi
afirmării şi dezvoltării creativităţii, cum ar fi:
a. factori structurali, intriseci creativităţii;
b. factori de climat general în dezvoltarea şi afirmarea personalităţii copiilor ;
c. factori de ambianţă psihosocială şi respectiv de climat psihoeducaţional – stimulativ
pentru afirmarea şi evoluţia creatoare.
Receptivitatea şi curiozitatea copilului, bogăţia imaginaţiei, tendinţa sa spontană către nou,
pasiunea pentru fabulaţie dorinţa lui de a realiza ceva constructiv creativ pot fi “alimentate” şi
împlinite efectiv pot fi puse adecvat în valoare prin solicitări şi antrenamente corespunzătoare care
astfel pot oferi multiple elemente pozitive în stimularea şi cultivarea potenţialului creativ propriu
vârstei preşcolare.
În acelaşi sens, atmosfera sau climatul psihosocial în care îşi desfaşoară activitatea copilul
constituie aspectul hotărâtor. Rolul unui climat caracterizat prin deschidere şi stil relaxat de creaţie,
prin asigurarea libertăţii de afirmare şi expresie independentă, prin recunoaşterea şi aprecierea
pozitivă ca şi prin încurajarea şi promovarea efortului creativ pot participa în mod decisiv la
dezvoltarea creativităţii copiilor.

BIBLIOGRAFIE
APPLEBEE, A.– The Child’s Concept of Story: Ages Two to Seventeen, The University of Chicago Press,
Chicago, (1973)
BOCOŞ,M., CATALANO, H., AVRAM, I., SOMEŞAN, E.– Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar.
Instrumente didactice, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, (2009)
BREBEN,S., GONGEA,E., RUIU,G., FULGA,M., (****) – Metode interactive şi de grup – ghid metodic,
Editura Arves
CANT, A.– Educaţia preşcolară privită cu alţi ochi, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, (2010)
EGAN,K. - Imaginaţia în predare-învăţare, Editura DPH, Bucureşti, (2008),
FOGARTY, R., JACOBS, H.H– How to Integrate Curriculum, Corwin Pr, Thohsand Oaks, CA., (2002)
GARDNER, H.– Mintea disciplinată, editura Sigma, Bucureşti, (2005)
NEVEANU, P.P., ZLATE, M., CREŢU, T.– Psihologie, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti,
(1990)
ROŞCA, A., - Creativitate general şi specific, Editura Academiei, Bucureşti, (1981),
ROCO, M,– Creativitatea individuală şi de grup, Editura Academiei, Bucureşti, (1979)
SIMISTER, C., J.,– Jocuri pentru dezvoltarea inteligenţei şi creativităţii copiilor, Editura Polirom, Iaşi,
(2011)
STERNBERG,R.,J.,– Manual de creativitate, Editura Polirom, Bucureşti, (2005)
TAIBAN, M., PETRE,M., NISTOR,V., BERESCU ,A.,– Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii, Ed.
didactică şi pedagogică, Bucureşti, (1976)