Sunteți pe pagina 1din 2

Agamemnon Dandanache, "mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu", este

candidatul trimis de la centru pentru a fi ales deputat in judetul X si intruchipeaza tipul demagogului.
Structura morala reiese, in mod indirect, prin comicul de caracter realizat din atitudinea, faptele si
vorbele lui Dandanache, iar in mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte personaje,
conflictul dramatic fiind conturat prin intreaga varietate a comicului.
Dandanache apare in piesa abia in ultimul act si se contureaza prin acumularea tuturor defectelor
personajelor de pana atunci. Trasaturile dominante sunt caricaturale, dar comice, ramolismentul si
degradarea fiind evidente inca de la sosirea "cu birza tinti postii hodoronc-tronc, zdronca-zdronca
[...] si clopotei... imi tiuie urechile". Personajul este ridicol, principalele trasaturi decurgand din
manifestarea diversificata a comicului de caracter, care defineste contradictia dintre esenta si
aparenta.
Agamita vrea sa dea impresia unui politician abil, convins ca solutia santajului este inteligenta si se
mandreste cu faptul ca i-a venit in gand aceasta idee ("Aminteri daca nu-mi dedea in gand asta, nu m-
aledzeam") insa, in esenta, personajul este o canalie senila, decrepit si peltic, de o josnicie fara
seaman.
Printr-un comic de situatie magistral construit, Caragiale creeaza un personaj grotesc: santajul
exercitat de Catavencu pare nevinovat in comparatie cu gestul abject al lui Dandanache, de a nu
inapoia scrisoarea de amor.
El fusese respins de comitetul central pentru orice fel de candidatura, deoarece, spune el indignat, se
considera ca nu este "marcant". Intr-o seara, cineva, "persoana insemnata... da' becher" (becher -
celibatar, necasatorit - n.n.), jucase carti acasa la Dandanache si isi uitase paltonul. Cautandu-l in
buzunare, el gasise o scrisorica de amor adresata becherului din partea sotiei unui politician influent
("catre becherul meu, de la nevasta unui prietin, - nu spui tine... persoana insemnata"). Dandanache il
santajase pe "becher" cu scrisoarea gasita, amenintandu-l ca daca nu-i asigura alegerea in Camera
Deputatilor, o s-o publice in ziarul de scandal "Razboiul". Cu toate ca "becherul" ii asigurase postul
de deputat, Dandanache nu-i inapoiaza scrisoarea, ci o pastreaza, pentru ca "mai trebuie s-aldata... La
un caz iar... pac! la "Rasboiul". Caracterizarea directa facuta de Tipatescu evidentiaza ticalosia lui
Dandanache, prefectul gandindu-se ca ar trebui sa-i ceara iertare lui Catavencu, deoarece Agamita
este un santajist mult mai perfid, pastrand scrisoarea de amor, si un politician mult mai abject, fiind
foarte mandru pentru ideea care o avusese pentru a fi ales.
Dandanache, inconstient de josnicia gestului sau, repeta mereu intamplarea: "Cand i-am pus pitorul
in prag - ori coledzi, ori «Razboiul», ma-nteledzi - tranc! depesa aiti...". ,Daca Nae Catavencu
exercitase santajul cu discretie, Dandanache este mandru de ideea care-i venise: "Asa e, puicusorule,
c-am intors-o cu politica? Aud? te era de facut? Aminteri daca nu-mi dedea in gand asta, nu m-
aledzeam... si nu merdzea deloc, neicusorule".
Singurul argument pe care-l aduce in sprijinul meritelor sale politice este ridicol: "familia mea de la
patuzsopt ...si eu in toate Camerele, cu toate partidele, ca rumanul impartial... si sa raman fara
coledzi!". Prost, demagog, peltic, amnezic si senil, incurca mereu pe prefect cu Trahanache,
spunandu-i lui Tipatescu: "Eu la masa o sa stau ori langa d-ta, ori langa consoarta d-tale...", spre
disperarea Zoei, care-l caracterizeaza direct: "A! Idiot!". Povesteste mereu "istoria cu scrisoarea",
desi Zoe il rugase sa nu o faca publica, pentru ca ar face impresie proasta alegatorilor. Spiritul sau
machiavelic, miselia sunt relevate printr-o replica ce contureaza magistral personajul, dramaturgul
scriind in paranteza "(aparte)", sugerand astfel imbecilitatea lui: "E slab de tot prefectul, ii spui de
doua ori o istorie si tot nu pritepe", referindu-se, bineinteles, la Trahanache.
Personajul este grotesc, ingrosat, trasaturile fiind amplificate cu ostentatie. Dupa "inchiderea
urnelor", la festivitatea inchinata candidatului si condusa de Catavencu,-Dandanache, indemnat de
Zoe si Tipatescu sa rosteasca discursul politic prin care sa se adreseze alegatorilor, este incapabil sa
rosteasca ceva inteligibil, fluent sau logic, uitand chiar motivul pentru care se afla aici si pentru care
luptase -"si da-i si lupta, si lupta si da-i"- cu atata sarg. Comicul de limbajeste ilustrat prin anacolut:
"In sanatatea alegatorilor... care au probat patriotism si mi-au acordat (nu nemereste)... asta...cum sa
zic, de!...zi-i pe nume, de!...a! sufradzele lor; eu care, familia mea, de la patuzsopt in Camera, si eu
ca rumanul impartial, care va sa zica...cum am zitc.in sfarsit sa traiasca!". Magistral construit,
discursul lui Dandanache este, poate, cea mai convingatoare si sugestiva ilustrare a incompetentei si
demagogiei oamenilor politici, din toate comediile lui Caragiale.
"Agamita Dandanache e mai mult un balbait si un marginit mintal, simbol trist al necesitatilor
electorale si lamentabii exponent de clasa" (G.Calinescu).
Comicul de nume este un mijloc de caracterizare indirecta si consta in alaturarea absurda a numelui
viteazului razboinic grec, conducator de osti si strateg abil - Agamemnon - cu Dandanache, care
sugereaza incurcatura, dandana, belea.
Caracterizarea lui Dandanache se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile lui,
precum si direct de catre celelalte personaje. Pe langa dialog si monolog, o modalitate aparte o
constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in didascalii (parantezele autorului), ca indicatii scenice,
prin care autorul isi "misca" personajele, le da viata. Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fise de
caracterizare directa. Dandanache este foarte precis caracterizat prin didascalii: "(vorbeste peltic si
sssait) ", "(aducandu-si in sfarsit aminte) ", "(Dandanache face gestul cu clopoteii) ".
In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea mai
sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura,
demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand
aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".