Drept la replica

Raportul Tismaneanu si crimele sovietice din Basarabia

-- Sorin Iliesiu denunta ca "lipsite de temei" acuzatiile potrivit carora raportul Comisiei
prezidentiale pentru studierea crimelor comunismului ar ignora victimele represiunii
instaurate in teritoriile anexate de URSS

Intr-un drept la replica transmis

redactiei se arata: Pe prima
pagina a ziarului ZIUA din 30 dec.
2006 a fost publicat articolul
"Crimele uitate ale
comunismului" care contine
acuzatii uluitoare, lipsite de
temei, referitoare la Raportul
Comisiei prezidentiale
coordonate de prof. Vladimir
Tismaneanu, raport in baza
caruia presedintele Romaniei a
condamnat recent regimul
comunist din Romania ca
nelegitim si criminal. Citez
cateva dintre acuzatiile facute ca
si cum autorul acestora nici
macar nu ar fi citit Raportul:
"Primele victime facute de
comunism in randul romanilor
sunt ignorate complet de
Raportul Comisiei Tismaneanu.
Documentul nu pomeneste nimic
despre represiunea sangeroasa instaurata in Basarabia si Bucovina imediat dupa
anexarea acestor teritorii de catre URSS, in 1940". "Invadate de trupele sovietice,
Basarabia si Bucovina au cunoscut primele gustul amar al comunismului impus cu forta
tancurilor. (...) In mod straniu, Comisia Tismaneanu a ales sa nu pomeneasca nimic despre
ele, limitandu-se sa studieze perioada 1945-1989". In calitate de membru al Comisiei
Tismaneanu care a elaborat Raportul, va solicit publicarea catorva fragmente care
demonstreaza contrariul:

Pag. 14 - Introducere: "Primul experiment de <<democratie populara>>, deci dictatura nelimitata

de nici o lege pe teritoriul istoric al Romaniei, a fost impunerea regimului bolsevic in Basarabia si
Bucovina de Nord in perioada de dupa ultimatumul sovietic din iunie 1940. Tinem sa mentionam
aici atrocitatile comise de comunistii din ceea ce s-a numit Moldova sovietica impotriva cetatenilor
nevinovati: arestari, deportari, exproprieri, asasinate in masa".

Pag. 166 - subcapitolul Genocidul comunist in Romania: "Printre faptele cu caracter de genocid
impotriva natiunii noastre se mai pot aminti: deportarile si teroarea din Basarabia si Bucovina
(...)".

Iata cateva fragmente din subcapitolul Represiunile comuniste in Moldova sovietica:

Pag. 576: "Studiul de fata isi propune un scop triplu: 1) sa evidentieze cele mai tragice momente
din istoria postbelica a Republicii Moldova, adica deportarile, represiunile si foametea in masa din

1
perioada stalinista; 2) sa scoata la iveala unele trasaturi specifice ale fenomenului represiv pe
baza unui studiu de caz; si 3) sa avanseze o cifra estimativa a numarului victimelor politice ale
regimului comunist sovietic in fosta RSSM (Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca)".

Pag. 576: "...in Moldova sovietica cetatenii nascuti pe teritoriul republicii puteau sa se identifice
drept rusi, ucraineni, evrei, gagauzi, bulgari etc, dar in nici un caz drept romani. Simplul fapt de a
spune ca esti roman era calificat drept actiune impotriva statului sovietic, etichetat ca nationalism
si pedepsit conform articolului 71 al Codului Penal al RSS Moldovenesti. In perioada stalinista,
nationalismul, adica simplu fapt de a-ti asuma identitatea romaneasca, era sanctionat de regula
cu deportarea in Siberia. Dupa moartea lui Stalin, a fi roman continua a fi o crima, dar
susceptibila de o pedeapsa mai putin aspra - ostracizarea din societate. Chiar folosirea
alfabetului latin cade sub incidenta actiunilor antisovietice.

Pag. 580: "Represiunile din primul an de ocupatie sovietica a Basarabiei, 1940-1941. In urma
semnarii Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Basarabia este revendicata de
sovietici drept zona lor de influenta. Astfel, la 28 iunie 1940, Armata Rosie ocupa Basarabia,
precum si Bucovina de Nord si tinutul Hertei. Drept urmare, este creata Republica Sovietica
Socialista Moldoveneasca (RSSM) la 2 august 1940. (...) Basarabia cunoaste astfel inca din anii
1940-1941 experienta sovietizarii si comunizarii, unul din elementele centrale ale acestei
experiente fiind aplicarea terorii in masa fata de clasele sociale indezirabile. Anexarea Basarabiei
de catre sovietici anticipeaza astfel instaurarea regimului comunist in spatiul romanesc dupa
1944. Intrucat majoritatea etnica romaneasca din Basarabia era alcatuita din tarani, iar aceasta
clasa era vizata de masurile de teroare, represiunea capata, in mod indirect, un pronuntat
caracter antiromanesc.

Pag. 581-582: "Primii care au cazut victime ale regimului comunist au fost 1122 de persoane,
arestate in perioada 28 iunie - 4 iulie 1940, constituind fosti functionari ai statului roman sau
suspecti de colaborare cu administratia romana. In urmatoarele luni au fost arestate alte cca.
2000 de persoane, majoritatea fiind lucratori ai cailor ferate in care regimul sovietic nu avea
incredere. (...) Cele mai importante arestari ale populatiei locale vor avea loc in ajunul atacului
german asupra Uniunii Sovietice din iunie 1941. (...) Operatiunea majora de arestare si deportare
a fost stabilita pentru noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, fiind vizate 32.423 de persoane din
Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Hertei. Dintre acestea, 6250 urmau sa fie arestate, iar
26.173 - deportate. (...) In total, in primul an de ocupatie sovietica au avut de suferit - prin
arestare sau deportare - nu mai putin de 86.604 persoane din Basarabia, Bucovina de Nord si
tinutul Hertei".

Pag. 582: "La 22 iunie 1941, armata germana ataca URSS, iar Romania intra in razboi de partea
Germaniei cu scopul declarat de a elibera teritoriile pierdute un an mai devreme. Ulterior, mii de
basarabeni sunt recrutati in armata romana si participa la razboiul impotriva Uniunii Sovietice,
inclusiv la batalia de la Stalingrad".

Pag. 583: "Reluarea represiunilor in Basarabia si foametea din anii 1946-1947. Sovietizarea si
comunizarea Basarabiei este reluata imediat dupa intrarea Armatei Rosii in provincie in martie
1944. (...) ...In iarna anului 1946/1947, puterea sovietica a declansat o foamete in masa cu scopul
terorizarii populatiei recalcitrante. In total, dupa estimarile facute de istoricul Mihai Gribincea pe
baza documentelor de arhiva, numarul victimelor foametei din anii 1946-1947 se ridica la cel
putin 216.000 persoane. Pentru prima data in istoria provinciei au fost inregistrate cazuri de
canibalism".

Pag. 584: "Un supravietuitor, Victor Volcinschi (...): "La noi, la Badraganii-Vechi, raionul Edinet, au
fost cazuri grave de tot. S-au mancat frate pe frate si, peste cativa ani, cei ramasi in viata si-au
iesit din minti...".

Pag. 584: "Se poate afirma, in egala masura, ca foametea din anii 1946 si 1947 a constituit un
instrument pentru puterea comunista de a grabi ritmul colectivizarii agriculturii. Astfel, cei care

2
intrau imediat in colhoz erau ajutati cu produse alimentare, iar cei care refuzau - erau lasati sa
moara de foame. Cu toate acestea, foametea nu a determinat schimbarea radicala a atitudinii
populatiei locale fata de puterea sovietica. A fost nevoie de organizarea unei operatiuni de
deportare in masa de o amploare mult mai mare decat cea din iunie 1941, pentru a infrange
spiritul de rezistenta al taranilor fata de procesul de colectivizare al agriculturii.

Pag. 585: "Deportarile basarabenilor din 1949 si 1951. Foametea, dupa cum am vazut, n-a
convins taranul sa intre in colhoz. Ca si in alte regiuni anexate recent de Uniunea Sovietica, in
RSSM a fost organizata o noua deportare in masa, dupa modelul celei din iunie 1941. Acest
eveniment tragic a inceput in noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la orele 2 de dimineata si a durat
pana la orele 8 seara a zilei de 7 iulie. Conform operatiunii "Iug" ("Sud") (...) a fost infaptuita
stramutarea fortata in Siberia si Kazahstan a 35.796 de persoane."

Pag. 586: "Frica de o noua operatiune, poate de o mai mare amploare, a determinat agricultorii
individuali sa renunte la gospodariile lor si sa accepte compromisul cu regimul sovietic, un regim
care daduse de inteles ca nu va cruta nici un fel de protestatar ori rebel. Mai ales ca cei deportati
in iunie 1949 erau inclusi in categoria celor care nu aveau dreptul sa mai revina niciodata pe
meleagurile natale, conform unei decizii speciale a autoritatilor de la Moscova".

Pag. 586: "In 1946, guvernul de la Chisinau inregistrase cca. 40.000 de "repatriati" basarabeni. Ei
erau tratati cu mare suspiciune si unii au fost trimisi direct in lagare de concentrare in Siberia".

Pag. 586: "Ultima deportare in masa a populatiei basarabene a avut loc in noaptea de 31 martie
spre 1 aprilie 1951 si a vizat, de aceasta data, elementele religioase considerate un pericol
potential la adresa regimului comunist stalinist".

Pag. 593: "Prin urmare, daca excludem chestiunea muncitorilor recrutati pentru munca in diferite
intreprinderi ale URSS, numarul victimelor politice ale regimului comunist sovietic din fosta RSSM
se ridica la peste 300.000 de persoane. Dintre acestea, cca. 5000 au fost executati in timpul Marii
Terori in RASSM, 216.000 au murit de foamete in anii 1946-1947, cca. 95.000 erau atestati ca
deportati in gulag la 1950, iar alte cateva mii au fost condamnati pentru "nationalism" sau alte
actiuni antisovietice, din 1953 pana in 1989".

Cu increderea ca nu se poate sa nu citim cel mai important document istoric al Romaniei

postcomuniste,

Sorin ILIESIU

membru al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania.

Sorin Iliesiu - initiatorul Apelului de condamnare a regimului comunist din Romania ca nelegitim si
criminal (10 martie 2006), al Raportului neoficial de condamnare a acestora (publicat in premiera
de ZIUA in oct. 2005), precum si al Proclamatiei pentru Romania (publicat in premiera de ZIUA in
aprilie 2005). Initiatorul Apelului pentru condamnarea internationala a criminalitatii si nelegitimatii
comunismului (17 mai 2006). Vicepresedinte al Aliantei Civice, membru al Grupului pentru Dialog
Social, al Academiei Civice si al Societatii Timisoara.
Dosare ultrasecrete 13 ianuarie 2007

DOSARE ULTRASECRETE - Sambata, 10 iunie 2006

"Forta A" in actiune

Evrei-palestinieni parasutati in Romania in anii Holocaustului

3
 Zece parasutisti evrei au fost lansati in anii celui de-al doilea razboi mondial, in Romania.
Alti 22 au fost lansati in alte tari est-europene. Parasutarea lor a facut parte dintr-o
operatiune de "intoxicare", a Germaniei hitleriste, care trebuia convinsa ca aliatii vor
deschide "al doilea front" in estul Mediteranei si in Balcani, si nu in Normandia. Se pare ca
aceasta actiune a fost crosetata la intalnirea istorica dintre Roosevelt, Churchill si Stalin la
Teheran, in anul 1943. Agentii evrei aveau de indeplinit misiuni militare, dar primisera si
consemnul sa-i contacteze pe conducatorii sionisti si sa "intareasca" rezistenta evreiasca.
Cei 10 agenti evrei, Aba Bardicev, Dov Berger-Harari, Itzhak Ben Efraim (Menu Moscovici),
Arie Fichtman, Leova Gukovschi, Baruh Kamin, Mielu Kanner (Uriel Kanev), Ricu Lupescu,
Itzhac Macarescu, si Joshua Trachtenberg (Saike Dan) s-au intalnit, inainte de a zbura spre
Romania, cu Moshe Sharet, seful Departamentului Politic al Executivei Sioniste si cu
Moshe Sne, comandantul fortelor armate evreiesti ilegale din Palestina ("Hagana").
Germanii au cazut in capcana elaborata de serviciile secrete ale Aliatilor si au transferat 25
de divizii in Italia si 25 de divizii in Balcani (din cele 120 de divizii care aparau "Zidul
Atlanticului" in vestul Europei). Aceasta uriasa operatiune de dezinformare (numele de cod
"Joel") a fost atat de perfecta, incat Hitler, in orele decisive ale debarcarii trupelor aliate in
Normandia, a ezitat sa arunce in lupta diviziile de rezerva, convins ca debarcarea este un
siretlic anglo-american.
Istoria celui de-al doilea razboi mondial va inscrie ca o
mare reusita aceasta actiune, desi cei mai multi dintre
parasutistii evrei au fost ucisi sau aruncati in
inchisoare dupa ce au aterizat. Aba Bardicev, lansat
din eroare in Iugoslavia, a actionat o vreme in
randurile rezistentei lui Tito, apoi a incercat sa ajunga
in Romania, dar a fost prins in Ungaria si executat.
Uriel Kanev a fost si el asasinat de hitleristi. Trei
parasutisti, Dov Berger, Arie Fichtman si Leova
Gukovsk au supravietuit razboiului, dar au murit in
Israel (la o parada aviatica un avion s-a prabusit peste
ei).

Salt in intuneric

Doi dintre acesti parasutisti, Arie Fichtman si Liova

Gokovski, aveau punct de aterizare, o mica localitate la
circa 60 km departare de Bucuresti. Din momentul survolarii teritoriului romanesc, avionul lor a
fost intampinat de puternice baraje de artilerie antiaeriana. Primul a sarit Arie, apoi Liova. Acesta
din urma avea sa-si aminteasca, peste ani: "Coborarea in noaptea glaciala imi parea un cosmar.
Imprejurul nostru explodau obuzele antiaeriene si, in timp ce pluteam, suspendat intre cer si
pamant, mi-a venit dintr-o data ideea ca aceasta noapte era noaptea Anului Nou. Deasupra,
avionul scanteia in lumina proiectoarelor. Am privit spre pamant si am simtit ca imi sta inima:
aveam sub picioare periferiile Bucurestiului. Din eroare, pilotul ne lansase deasupra Capitalei
romanesti." Tragand disperat de suspante, Liova a evitat sa aterizeze intr-o piata si a cazut pe un
acoperis, de pe care s-a rostogolit intr-o curte de ferma, intr-o caruta plina de stiuleti de porumb.
Maraiau caini in jur si Liova era incapabil sa se miste: in cadere isi fracturase piciorul stang. Nu i-
a mai ramas decat sa inghita planul de operatii si codurile. Apoi s-au auzit pasi pe pavajul curtii si
parasutistul s-a vazut inconjurat de un grup de soldati. A fost internat in spitalul militar din
Bucuresti, de unde a izbutit sa intre in legatura cu Executiva sionista ilegala din Romania. La
randul sau, Arie Fichtman a fost capturat de jandarmeria rurala romaneasca.

Istoricul Mihai Pelin scrie ca Arie si Liova s-au prezentat autoritatilor militare romanesti sub
numele de Gideon Jakobson si Iosef Hanany. Avionul care i-a parasutat - un aparat de zbor
american tip "Liberator" - a intrat in spatiul aerian al Romaniei survoland Dunarea intre Turnu
Magurele si Giurgiu, in noaptea dinspre 30 septembrie spre 1 octombrie 1943. Obiectivul lor era
de a se angaja pe itinerarul Bucuresti-Timisoara, pentru a arunca manifeste, a sonda reactiile

4
artileriei antiaeriene si a aprecia traficul naval de pe Dunare. Cel putin asa au afirmat, la
interogatoriu, cei doi prizonieri.

La 1 octombrie 1943, orele 2.15, cei doi parasutisti erau in mainile Jandarmeriei romane. Mai
intai, captivii au fost lasati sa doarma pe saturate si abia spre amiaza zilei organele militare
romanesti de informatii i-au supus la primele interogatorii. Evidenta pleda in favoarea faptului ca
nu erau insarcinati cu o misiune de diversiune. Gideon Jakobson si Iosef Hanany purtau uniforme
militare britanice, nu aveau nici haine civile, nici arme, si sarisera din avion cu parasute albe, de
salvare. Indeobste, lansarile de noapte, in scopuri de spionaj sau in cadrul unor actiuni de
comando, din motive lesne de inteles, se efectuau cu parasute de camuflaj, albastre sau cenusii.
In acelasi timp, o alta evidenta starnea suspiciuni: asupra lui Gideon Jakobson si Iosef Hanany s-
au gasit 123 monede de aur, 198 bancnote straine si 246 bancnote romanesti totalizand 173.000
lei, sume apreciabile in vremurile acelea. De asemenea, parasutistii aveau asupra lor pachete cu
hrana concentrata si truse medicale de prim ajutor.

Anchetatorii romani nu i-au chinuit pe prizonieri si nu le-au smuls declaratii cu forta. In raportul
inaintat maresalului Ion Antonescu, mentionau ca cei doi prizonieri "au lasat sa se inteleaga ca
viitorul Romaniei depindea de modul cum ii tratau pe evrei".

Antonescu refuza sa-i predea pe parasutisti Gestapo-ului

Vestea capturarii celor doi parasutisti evrei a ajuns imediat la ambasadorul german Manfred von
Killinger si de la acesta la maresalul Hermann Göring. Gestapo-ul a intrat in actiune, cerand
insistent romanilor sa le fie predati prizonierii, dar autoritatile romanesti s-au sustras presiunilor
germane printr-o stratagema. Maresalul Antonescu a dat ordin "Statului Major al Aerului" sa
comunice germanilor ca prizonierii vor fi interogati de organele romanesti, iar rezultatul va fi
comunicat "Misiunii aeriene germane". Nu ar fi exclus - scrie Mihai Pelin - ca raspunsul romanilor
sa fi fost determinat tocmai de faptul ca prizonierii capturati erau amandoi evrei, motiv temeinic
de a fi feriti de o ancheta nazista.

Totusi, neputand sa reziste presiunilor germane, autoritatile de la Bucuresti au admis ca Gideon

Jakobson sa fie interogat de nemti, in Germania. Romanii au hotarat sa formeze o comisie de
ofiteri care sa-l insoteasca pe Gideon in Germania si sa se informeze la fata locului asupra
metodelor si tehnicilor germane de interogare a prizonierilor aliati.

Gideon Jakobson a plecat la 9 octombrie 1943 in Germania, insotit de ofiteri romani, si s-a intors
in Romania la sfarsitul lunii octombrie insotit de aceeasi garda de ofiteri romani. Raportul
anchetei germane, semnat de Manfred von Killinger, ministrul lui Hitler la Bucuresti, nu cuprindea
nimic nou fata de cele cunoscute de romani. Josef Hanany s-a reintalnit cu Gideon Jakobson in
lagarul de prizonieri aliati de la Timisul de Jos (dupa ce petrecuse cateva saptamani in spitalele
din Sinaia si Brasov). Cei doi captivi au fost eliberati in zilele de 2 si 3 septembrie 1944 si s-au
imbarcat, pe aerodromul Popesti-Leordeni, impreuna cu ceilalti prizonieri aliati, in avioane
americane spre Italia.

Adevarata identitate a parasutistilor evrei

Istoricul israelian S. Avni, in acei ani membru in conducerea miscarii sioniste aflata in ilegalitate,
mi-a relatat, la Tel Aviv, ca cei doi spioni evrei nu se numeau in realitate Gideon Jakobson si
Josef Hanany (cum apar in arhivele romanesti) si nici Arie Oreni si Yehouda Ashibar (cum apar in
alte surse), ci Arie Fichtman si Liova Gokovski. Nu este exact ca ei vorbeau doar engleza,
germana si ebraica; ambii erau originari din Romania, si au ascuns faptul ca vorbesc bine
romaneste.

5
In martie 1944 au fost capturati in Ungaria patru parasutisti evrei: Hanna Szenes, Joel Palgi
(Nussbacher), Iona Rosen (Rosenfeld) si Perez Goldstein (ultimii trei erau evrei clujeni).

La 3 mai 1944, Ricu Lupescu (Zufi) si Itzhak Macarescu au fost parasutati, in timpul noptii, in
Oltenia, la 20 de km de Craiova, (din nefericire, au fost si ei prinsi de jandarmeria romana si
internati intr-un lagar). La 4 iunie, au fost parasutati in Romania, Menu Moscovici (astazi prof. ing.
Itzhak Ben Efraim) si Saike Trachtenberg-Dan. Nu mult dupa parasutarea acestora, la 29 iulie
1944, au fost parasutati in Romania Baruch Kamin (Kaminschi) si Dov Berger. Apoi a fost
parasutat Mielu Kanner.

Toti erau kibutnici, cu totii erau originari din Romania si toti vorbeau romaneste. Ei au fost condusi
de Itzhac Artzi la sediul Executivei Sioniste ilegale, unde s-au intalnit cu presedintele A. L. Zissu
si cu Jean Cohen (responsabilul Departamentului Politic si de Informatii al Executivei Sioniste).
Au fost imediat informati si rabinul-sef Alexandru Safran si presedintele comunitatii evreiesti,
avocatul Wilhelm Filderman. Ei s-au ocupat cu organizarea miscarii sioniste de tineret, auto-
aparare si strangerea de informatii in folosul fortelor aliate. Saike Dan a ramas o vreme in
Romania si dupa sfarsitul razboiului. Ricu Lupescu a revenit in noiembrie 1944, la Ierusalim, unde
a urmat niste cursuri si a fost trimis din nou, ilegal, in Romania. De aceasta data era in uniforma
de ofiter englez. S-a ocupat cu organizarea emigrarii evreilor, legale si ilegale. 60.000 de evrei au
fost "scosi" din Romania de "agentii parasutati" palestinieni. In 1948, Ricu Lupescu a vrut sa
paraseasca Romania si sa se reintoarca in Israel. Ambasadorul israelian Reuven Rubin a vorbit
cu Ana Pauker, dar ea a refuzat sa-i aprobe un pasaport de emigrare, motivand ca... "asta stie
prea multe". Abia in 1949, Ricu Lupescu a reusit sa iasa din Romania. El s-a reintors in kibutul
Sarid, unde a infiintat o fabrica moderna de pietre de polizor.

Cum s-a nascut ideea organizarii unei unitati de parasutisti evrei?

Suntem in posesia unei marturii dintr-o prima sursa, cea a fruntasului sionist Itzhac Artzi, care a
conlucrat la Bucuresti, in acei ani, cu cativa din parasutistii evrei: "Inca din 1942 se cristalizase in
gandirea conducerii sioniste din Palestina ideea ca trebuia pregatita o actiune in cadrul careia
voluntari evrei, sionisti din Palestina, sa ajunga in Europa spre a-i ajuta pe fratii lor aflati in pragul
nimicirii" - dezvaluie Artzi. Istoricul dr. Ioav Ghelber, specialist in materie, considera ca ideea a
capatat o forma practica in clipa cand jumatatea de milion de evrei, aflati atunci in Palestina, s-a
intalnit cu grupul de evrei de cetatenie palestiniana retinuti de germani pana in toamna lui 1942 si
repatriati in cadrul unui schimb de prizonieri. In presa si in adunari publice, acestia au povestit
amanuntit despre lagarele, ghetourile si crimele in masa savarsite de nazisti si acolitii lor. Mesajul
lor era clar: evreii vor fi cu totii lichidati sistematic in scurt timp. Fara un gest dramatic, Isuvul -
adica populatia evreiasca din Palestina - se va dovedi vinovata de pasivitate si indiferenta in fata
unei tragedii istorice fara precedent.

Dr. Ghelber subliniaza si aspectul politic al problemei: in august 1943, Mose Shertok (Sharet) -
capul Departamentului de politica internationala al Agentiei Evreiesti - s-a inapoiat dintr-o misiune
la Istanbul. Acolo functiona o reprezentanta a Comitetului de Ajutorare si Salvare, aflata in contact
direct, prin curieri diplomatici, cu celulele sioniste din teritoriul inamic. Cu acest prilej, el a ascultat
rapoarte autentice despre situatia evreilor din Slovacia, Ungaria, Romania. Daca si aceste
comunitati urmau sa fie nimicite, in Rasaritul Europei n-aveau sa mai ramana evrei activi, capabili
sa lupte pentru realizarea idealului sionist, Statul iudeu. Interesul pentru soarta lor si hotararea de
a le da un ajutor direct a cuprins cercuri din ce in ce mai largi, intre care si conducatori de frunte
ca David Ben Gurion, Eliahu Golomb, Shaul Avigur, cei trei stalpi ai strategiei militare sioniste.
Interesul sionist s-a intalnit cu o seama de noi curente de gandire in cercurile britanice.

Ideea sionistilor de a razbi in Europa pentru a lupta in spatele liniilor dusmane, a coincis, astfel,
cu un stil de gandire similar al liderilor militari englezi. Astfel s-a constituit o noua unitate speciala:
"A-Force". Intr-un raport de sinteza publicat dupa razboi, colonelul Tony Simons, fondatorul lui "A-
Force", povesteste cum a luat nastere aceasta unitate. In calitate de ofiter al serviciului de

6
informatii britanic, el a fost insarcinat sa organizeze o unitate care sa actioneze in spatele liniilor
inamicului. In 1941, englezii au inceput sa organizeze unitatea MI (Military Intelligence) care
trebuia sa se ocupe cu salvarea prizonierilor de razboi si, in primul rand, a aviatorilor doborati de
artileria antiaeriana germano-romana. Avand stranse legaturi in cercurile evreiesti palestiniene,
Simons a propus subordonatilor sai sa utilizeze pentru aceasta misiune voluntari evrei
palestinieni. La izbucnirea razboiului, el se afla la Ierusalim unde-si facuse un larg cerc de
cunoscuti evrei si stabilise legaturi de prietenie cu conducatorii sionisti. Evreii sunt poligloti,
spunea Simons, cu usurinta pot fi depistati evrei proveniti din diverse tari, cunoscatori ai limbii
locale, ai moravurilor si locurilor natale. Ei ar putea fi agenti ideali.

Cine s-a opus ideii? Evident, cercurile politice britanice din Palestina si comandantul trupelor de
acolo, generalul Barker, un antisionist declarat. Pentru a-l ocoli, Simons s-a adresat direct lui
Churchill, care i-a acceptat numaidecat planul de actiune. Colonelul Tony Simons explica
argumentele care au stat la baza activitatii acestei unitati in tarile balcanice. Iata argumentul sau
referitor la Romania: La 1 august 1943, divizia a 9-a a aviatiei americane a executat un atac
nimicitor asupra Ploiestiului. Asa a inceput razboiul aerian, care a continuat pana la capitularea
Romaniei un an mai tarziu. O alta problema a lui A-Force era contactul cu prizonierii de razboi, in
cea mai mare parte americani (care la un moment dat au depasit cifra de o mie de insi). Instruirea
unui asemenea aviator costa o avere. "De aceea - afirma Simons - am hotarat sa realizam in
Romania actiuni de salvare a aviatorilor, trimitand acolo agenti". Instruirea lor a inceput imediat
dupa bombardarea Ploiestiului.

Simons era constient de marele risc asumat de voluntari. "Mi-e mila de ei. Ei au o sansa de
supravietuire de zece la suta" - va scrie el in sinteza sa. Acum mai ramanea sa se decida cum se
vor infiltra.

Tinta: Romania

De ce a fost, totusi, aleasa Romania drept teatrul central al operatiunii? "Din cauza pozitiei
geografice, ca tara de trecere din Balcani spre alte tari ca: Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, afirma
Itzhac Artzi. Situatia evreilor din Romania era, oarecum, mai buna. Exista o miscare de rezistenta
evreiasca organizata, care putea fi mobilizata atat pentru salvarea de prizonieri, cat si pentru
informatii. Cum se putea patrunde in Romania? Au fost studiate cateva alternative:

1.Cu un submarin care sa ajunga pana la 8 kilometri de apele teritoriale. De acolo grupul putea
inota pana la tarmul romanesc.

2. Prin infiltrarea din Turcia in Bulgaria si de acolo traversand granita in Romania.

3. Prin angajarea unor marinari pe un vas ce pleca in Romania si stabilirea ,acolo, de contacte cu
oamenii de legatura localnici.

4. Prin parasutarea in Iugoslavia, in teritoriul eliberat de partizanii lui Tito, si patrunderea pe jos in
Ungaria si Romania.

In cele din urma, decizia adoptata a fost aceea a "saltului orb". In cartea "Parasutarea oarba",
bazata pe convorbiri cu Saike Dan, acesta explica ce insemna "parasutarea oarba" sau, in limbaj
popular, "salt orb" adica parasutarea directa, perechi-perechi, pe teritoriul inamicului. Aici nimeni
nu-i astepta. "Doar se va sti de venirea lor. Pana la punctul de intalnire cu localnicii ei vor trebui
sa se descurce singuri".

Pe aceasta baza s-a realizat, la 1 octombrie 1943, lansarea perechii Gukovski-Orni. Aspectul
actiunii din perspectiva evreo-sionista este descris in raportul lui Reuben Zaslani (Shiloah) omul
de legatura dintre Agentia Evreiasca si serviciile secrete britanice. Spicuim din el o seama de

7
date publicate in cartea de amintiri: "Din tara asediata la evreii asediati" (1996), publicata de unul
dintre protagonistii actiunii din Romania si unul din ultimii supravietuitori ai acesteia, prof. Itzhak
(Menu) Ben Efraim.

Aflam, astfel, ca, din 1942, conducerea Agentiei Evreiesti a inceput primele discutii asupra
modalitatilor de pregatire si instruire a unitatilor de comando care urmau sa fie apoi infiltrate in
Europa ocupata.

Destinele unor eroi uitati

Tragica a fost soarta parasutistului Aba Berdichev (numele de cod, sergent Robert Willis), originar
din Galati. Parasutat in Iugoslavia, el n-a izbutit sa ajunga in Romania. In baza unui nou ordin a
fost transferat in Slovacia, in cadrul operatiunii cu cod "Amsterdam", spre a activa in cadrul
rascoalei partizanilor antinazisti de la Blanska Bistiza. La 1 ianuarie 1945, Berdichev primeste
ordinul de a parasi Slovacia si a trece in Ungaria cu un grup de ofiteri englezi si americani, toti in
uniforme americane. Numele de cod al acestei actiuni era "Operation DAWES". In drum, ei au
fost descoperiti de o patrula germana, torturati timp de trei zile si apoi transportati in lagarul
Mauthausen. Dintr-un raport al Biroului american de anchetare a crimelor de razboi, aflam ca din
ordinul capeteniilor naziste Heinrich Himmler si Ernst Kaltenbrunner, Aba Berdichev si camarazii
sai au fost judecati, condamnati la moarte si executati la 12 februarie 1945. Toate straduintele de
pana acum de a le descoperi ramasitele pamantesti au dat gres.

Inainte de a pleca in misiune, Bersichev a lasat o scrisoare-testament familiei si kibutzului in care

traia: "Ca fiu al unei natiuni lipsita de noroc, ce a platit in acest razboi cel mai mare pret,
constiinta ma obliga sa sacrific pentru ea totul, chiar si viata. N-am dreptul sa refuz. Mii, zeci de
mii de evrei sunt asasinati, caminele lor distruse, sterse de pe fata pamantului. Refugiatii
supravietuitori ratacesc pe mari, cautand un tarm de salvare, pe care insa nu-l gasesc; unii sunt
arestati, rapiti de Gestapo, altii sistematic lichidati, asasinati prin mijloacele cele mai barbare. In
infernul nimicirii, ei asteapta o licarire de lumina, o mana intinsa care sa-i ajute. Doar intamplarea
face ca eu nu sunt acolo, ci aici. Asta ma obliga, poate, sa incerc a indeplini misiunea ce mi-am
asumat-o"...

Putinii parasutisti evrei din Palestina care au reusit sa se ascunda si sa actioneze au reusit sa
organizeze evadarea si sa protejeze 150 de prizonieri anglo-americani. Actiunea parasutistilor a
avut un mare efect moral asupra militantilor sionisti din Romania. "Am inteles ca nu am fost uitati,
scrie Itzhac Artzi. Parasutistii ne-au adus un nou fel de gandire despre auto-aparare in cazul unei
bai de sange posibile la retragerea din Romania a armatei germane. Ei ne-au acordat ajutor in
organizarea emigrarii in masa, pe mare si pe uscat, precum si in reconstruirea miscarii sioniste,
imediat dupa 23 august 1944." (Itzhac Artzi: Actiunea parasutistilor evrei-palestinieni in Romania,
CSIER, 1999) Unul din acesti parasutisti, Dov Berger (Dov Harari), revenit in Israel, s-a numarat
printre fondatorii corpului de parasutisti al armatei israeliene.

Soarta parasutistilor evrei a fost cruda, scrie Artzi. Sapte, aproape o cincime dintre ei, si-au
pierdut viata. Printr-o ironie a destinului, patru din supravietuitori au murit in iulie 1954, intr-un
accident absurd, in kibutul Maagal. Se aflau in tribune cand un avion care participa la parada
aviatica de aniversare a zece ani de la operatiunea parasutistilor s-a prabusit asupra asistentei.

In fiecare an, la cimitirul de pe Muntele Herzl din Ierusalim se aduna oameni in jurul mormantului
colectiv al parasutistilor evrei din Palestina, cazuti pe pamanturile romanesti. Un mormant gol de
trupuri, un cenotaf, care in veci va glorifica o fapta eroica.

Tesu SOLOMOVICI

8
 ARHIVA
DOSARE ULTRASECRETE - Sambata, 17 iunie 2006
Evreii care l-au influentat pe Antonescu

Scriitorul si publicistul Tesu Solomovici lanseaza, zilele

acestea, la Bookfest, un nou volum dedicat dramei evreimii
romane in anii Holocaustului. La adapost de orice
suspiciune de antisemitism, autorul indrazneste sa
evalueze evenimentele in toata complexitatea lor,
subliniind "contradictiile si paradoxurile" regimului
antonescian, care a operat cu doua masuri in problema
"purificarii etnice". Pogromurile si deportarile din
Basarabia, Transnistria si nordul Bucovinei nu au avut
echivalent in Vechiul Regat sau in sudul Transilvaniei,
unde situatia evreilor a fost incomparabil mai blanda,
imensa majoritate supravietuind razboiului. Acest "dublu
standard" a fost impus de Maresalul Ion Antonescu,
prigonitor al unora, dar salvator al altora. Venerat ca un
erou patriot sau hulit ca un dictator criminal, Antonescu
ramane o personalitate prea complexa pentru etichete
simpliste. O demonstreaza si faptul ca, pe tot parcursul
razboiului, a pastrat relatii (uneori chiar cordiale) cu varfuri
ale evreimii din Romania. Acestor relatii - de neconceput in
vreo alta tara aliata a Germaniei naziste - Tesu Solomovici le dedica un important capitol din cea
mai recenta lucrare a sa. Fragmentele pe care le reproducem mai jos documenteaza "legatura
amicala" dintre Antonescu, conducatorul statului legionar, si arhitectul evreu Horia Herman
Clejan. O legatura nu lipsita de implicatii politice. (Miruna MUNTEANU)

Intertitlurile apartin redactiei.

In vizita la Butimanu

Horia Herman Clejan nu detinea nici o functie in Centrala Evreilor. Nici nu se prea amesteca in
treburile comunitatii. Era arhitect si, inainte de razboi, ii construise lui Ion Antonescu o casa la
Predeal. Ii castigase, se pare, simpatia. Asa se face ca, atunci cand antisemitismul devenise
politica de stat in Romania, Clejan a continuat sa aiba acces la Maresal. A fost invitat, la 8
septembrie 1941, sa-si spuna parerea despre ordinul Consiliului de Ministri care impunea tuturor
evreilor din Romania sa poarte un semn distinctiv - o stea galbena in sase colturi. Discutia a avut
loc intr-un cadru neoficial, la resedinta lui Antonescu din Butimanu. La ea a participat si Willi
Filderman, presedintele Federatiei Uniunii Comunitatilor din Romania (FUCE). Avocat de
profesie, Wilhelm Filderman, Willi, cum ii spuneau apropiatii, fusese coleg de liceu cu Maresalul.
(Despre influenta acestuia asupra lui Antonescu vom detalia, insa, intr-o editie viitoare - n.red.)

Invitatia fusese lansata, in dimineata aceleiasi zile, pentru orele 18.00. Era duminica. In ziua de
odihna, Conducatorul statului il invita pe liderul evreilor la el acasa, la vila din comuna Butimanu.
Ne aflam in vara lui 1941, dupa victoriile eclatante ale armatelor germane si romane pe frontul de
Rasarit, Hitler, stapanul Europei si Conducatorul unei tari aliate cu Germania nazista si ale carui
trupe "sangereaza pe frontul impotriva bolsevismului", il invita pe liderul evreimii-romane acasa la
resedinta sa personala. Sa vina impreuna cu arhitectul evreu Horia Clejan.

9
Doua zile mai tarziu, Consiliul de Ministri a revocat ordinul cu privire la semnul distinctiv impus
evreilor.

Corespondenta maresalului Antonescu cu arhitectul evreu Clejan

Clejan nu se prea amesteca in treburile comunitatii. Totusi, la 2 februarie 1944, s-a lasat convins
de conducatorii evrei si i-a cerut maresalului o audienta. Antonescu il invita la resedinta sa si-i
asculta plangerile.

A doua zi, Clejan i-a trimis maresalului o lunga scrisoare: "Domnule maresal, sunt fericit ca mi-ati
facut deosebita cinste acordandu-mi audienta solicitata si va rog, inainte de toate, a primi
multumirile mele cele mai profunde. Cele ce vreau sa va comunic sunt realitati, sunt situatii care,
in ambianta actuala, ar fi bine daca s-ar rezolva cat mai grabnic." Clejan ii scrie despre situatia
evreilor din Transnistria: "Dupa datele din 10 noiembrie 1943 ale Ministerului de Interne, au mai
ramas 55.000 de supravietuitori din cei 110.000 deportati. Din acestia au fost repatriati 6300 de
dorohoieni si 700 de deportati politici, in total circa 7000 de repatriati, ramanand asadar 48.000.
Dupa datele culese insa de Comisia pentru Transnistria ar fi ramas 58.000, acestia fiind
amenintati sa fie distrusi, asteapta zi cu zi salvarea. Pentru ei si soarta lor tragica sufera si se
framanta toata obstea evreiasca. Pentru acestia stau azi inaintea Domniei Voastre, sa implor
omenie si iertare pentru cei ce-au gresit. Daca unii din ei au fost deportati din vina de a fi gandit
sau lucrat impotriva intereselor statului, jumatate din ei au si platit cu viata lor aceasta greseala,
iar cei ramasi au ispasit cu prisosinta prin suferintele lor, cum insa multi n-au fost vinovati, ei au
ispasit totusi cu cei vinovati moartea, mizeria si lipsurile. Stiu ca s-au facut numeroase intampinari
la Domnia Voastra in aceasta cauza si ca s-ar fi luat oarecare masuri in aceasta directie. S-a
hotarat si repatrierea copiilor orfani, dar numai pana la 15 ani si numai orfanii de ambii parinti. Va
rog sa aprobati ca aceasta masura sa-i cuprinda pe toti minorii pana la 21 de ani, orfani chiar
numai de un singur parinte. Ceilalti deportati din Transnistria ar fi indicat sa fie dusi, dupa
posibilitatile de transport, in localitatile situate mai aproape de Nistru, pentru a nu fi lasati in voia
soartei daca evenimentele s-ar precipita, iar apoi treptat sa fie trimisi in orasele de origine sau in
lagarele din Vechiul Regat". in legatura cu evreii deportati dincolo de Bug, Clejan scrie: "Dincolo
de Bug au fost trimisi evrei in detasamentele de munca pentru "Organizatia Todt" si altele. Despre
acestia se spune ca ar fi fost omorati cu totii, ultimii 433 la 10 decembrie 1943, fapt confirmat de
o scrisoare din Tulcin. Aceasta scrisoare mai afirma ca toti evreii din Oradotca, Crasnopolka si
Tarasifca ar fi pierit pana la ultimul. Aceasta fiind situatia de dincolo de Bug, va rog cu multa
insistenta a dispune ca persoane sa plece la fata locului spre a cerceta daca mai sunt acolo evrei
deportati si a lua masuri urgente de repatriere". Referitor la situatia evreilor din Vechiul Regat si
Transilvania de Sud, Clejan il roaga pe maresal "sa nu fie supusi la taxe excesive", pentru ca
"majoritatea evreilor lupta cu greutatile vietii si au de suportat pe langa contributiile directe si
taxele militare, intretinerea tuturor acelora plecati la munca si a familiilor lor, intretinerea populatiei
evacuate din orase si targuri, a celor deportati, a spitalelor, scolilor etc. Toti acestia, gratie
spiritului domniei-voastre de dreptate si omenie, gratie vointei domniei-voastre, cu toate
restrictiunile si sacrificiile impuse, au credinta si nadejdea ca vor putea trai, munci si razbi pana la
vremuri mai bune. Ei sunt cu tot sufletul pentru triumful dreptatii neamului romanesc si va exprima
prin mine tot devotamentul si recunostinta. Sa traiti, domnule maresal. H. Clejan".

Maresalul citeste scrisoarea lui Clejan, impinge mai incolo de pe birou harta operatiunilor militare,
si - culmea! - ia o foaie alba si incepe sa-i scrie evreului. Reproducem in extenso aceasta
scrisoare, e un document istoric si psihologic de mare insemnatate:

"Bucuresti, 4 februarie 1944.

Domnule Clejan, scrisoarea dv. referitoare la situatia evreilor din Transnistria si de-a lungul
Bugului, ca si cele relative la dispensarea din obligativitatea prestarii muncii de folos obstesc, mi-
a dat ocazia de a retine din nou o serie de aspecte ale problemei evreilor in Romania in limitele
realitatii, determinate de situatia de razboi si de evenimentele precedente acestuia. Dupa cum v-

10
am declarat si oral, am fost nevoit sa evacuam evreii din Basarabia si Bucovina, caci datorita
comportarii lor oribile in timpul ocuparii acestui teritoriu de catre rusi, populatia a fost atat de
puternic intaratata impotriva acestora, ca fara aceste masuri de securitate ar fi avut cele mai
groaznice pogromuri. Cu toate ca am fost hotarat sa evacuez pe toti evreii din Basarabia si
Bucovina, prin diferite interventii, am fost impiedicat s-o fac. Astazi regret ca nu am facut aceasta
caci am constatat ca din randul evreilor ramasi acolo, elemente nedemne au fost recrutate de
catre adversarul tarii noastre. Nu exista nici o organizatie comunista sau terorista, descoperita de
organele noastre de politie careia sa nu-i apartina si evrei si adesea ele sunt constituite numai de
evrei. Aceasta este tragedia rasei evreilor de a nu fi recunoscatori, de a se opune tarii in care ei
traiesc si de la care trag foloase. De aceea atrag si de data aceasta atentia ca, daca evreii si pe
mai departe vor continua sa submineze statul tolerant, vor atrage dupa sine urmari si mai grele
decat pana acum, caci statul nu poate lasa nepedepsiti pe aceia care, profitand de aceasta
toleranta, se straduiesc intr-un fel criminal sa duca statul la prabusire. Mai departe, nu trebuie sa
uitam ca noi avem in Transnistria peste 200.000 de romani si de partea aceasta a Bugului tot asa
de multi care, in cazul ca frontul se apropie de granitele noastre, ar trebui sa vina in Romania
libera. Situatia acestor frati ai nostri ridica pentru natiunea romana una din cele mai grele
probleme de constiinta si eu sunt profund ingrijorat pentru cei 100.000 de romani, pe care nu pot
sa-i adapostesc in tara. Se intelege de la sine ca in astfel de imprejurari este pentru mine o
imposibilitate morala si politica de a consimti la aducerea inapoi a evreilor din Transnistria.
Despre aceasta nu poate fi vorba. Voi dispune insa ca evreii din imediata apropiere a frontului sa
fie adusi in sudul Transnistriei, de unde, apoi sa poata fi transportati din tara, de catre
comunitatea evreiasca, prin legaturile pe care le are in strainatate. Dintre evreii din Transnistria
au fost recolonizati numai aceia care au fost deportati acolo din greseala, adica aproximativ 7000
de evrei din Dorohoi si 4000 de copii orfani. In razboiul actual care se extinde asupra intregului
glob pamantesc, evreii nu sunt iertati de suferintele si mizeriile pe care aproape intreaga omenire
trebuie sa le indure. Daca in timpul lipsei alimentelor si a conditiilor neigienice de viata au fost
secerate si vieti ale evreilor, aceasta inseamna ca legile nemiloase ale razboiului, pe care nu noi
l-am provocat, au impus si evreilor imperativul de a plati tributul de sange. Romanii, care lupta in
primele linii ale frontului, mor zilnic cu miile. Insa ca un om de factura europeana, nu am suportat
niciodata omorurile impotriva nimanui si nu pot sa fac acest lucru. Am luat masuri si le voi lua si
pe mai departe, ca astfel de omoruri sa nu se comita nici impotriva evreilor, oriunde s-ar gasi. In
ce priveste dispensarea de obligativitatea prestarii muncii de folos obstesc si exercitarea
profesiei, aceasta este o problema in care nu ma amestec si nu ma priveste. Cred insa ca nu se
poate face o comparatie intre contributia materiala a acelor evrei care sunt pentru dispensarea lor
de la obligativitatea prestarii muncii de folos obstesc si jertfa de sange a acelora care cu arma in
mana contra dusmanului, apara si asigura viata si munca tuturor acelor care se gasesc in patrie,
deci si a evreilor. Aceste obligatii au fost stabilite in intelegere cu Centrala Evreilor si o mare parte
a obligatiilor servesc intereselor Centralei si sprijina familiile de evrei lipsite de mijloace. Maresal
Antonescu."

Frumoasa epistola, aproape pastorala, umanista, dar nu trece nici macar o zi, ca acelasi Ion
Antonescu, "omul de factura europeana" care purta un dialog civilizat cu un lider al evreilor
oprimati, promitandu-i anumite inlesniri, sa se manifeste ingrozitor de cainos. Auzind de la
Guvernatorul Transnistriei, Alexianu, ca evreii mor pe capete din cauza tifosului si exista pericolul
extinderii epidemiei ("Trebuie sa-i dezinfectez, altfel o sa-i infecteze pe toti"), maresalul ii
recomanda acestuia, cu cinism: "Lasa-i, sa mai moara pe-aceia". Este acelasi Antonescu care
inchide ochii si se face ca nu stie de miile de refugiati evrei din Polonia, Ungaria, Franta, chiar si
din Germania care se strecoara in Romania ca sa-si salveze vietile. Ce asimetrie de psihologie
umana imposibil de inteles!

Fenomenul petitiilor:

pro si contra

11
Istoricul Raul Hilberg nu are cuvinte bune despre acest "fenomen al petitiilor", il analizeaza ca
parte componenta a unui sistem in care evreii au jucat un rol in propria lor anihilare. Hilberg
sustine ca in fata fortei, evreii ar fi putut reactiona prin cinci forme diferite: 1. Rezistand. 2.
Incercand sa atenueze sau sa neutralizeze pericolul. 3. Prin fuga. 4. Prin paralizie. 5. Prin
supunere. Exista putine documente care pot atesta existenta unei rezistente evreiesti in fata
tavalugului nazist al mortii. Comportamentul evreilor s-a caracterizat prin absenta, aproape
completa, a rezistentei, scrie istoricul evreu-american. Conducatorii evrei nu au intocmit, din
vreme, planuri de rezistenta. Actiunile de deportare si exterminare i-au lovit prin surprindere, desi
amenintarea plutea de multa vreme deasupra capetelor lor. Chiar daca au existat grupuri care ar
fi vrut sa puna mana pe arme, ele au fost impiedicate, motivandu-se ca "pentru succesul limitat al
unui pumn de oameni, marea masa o va pati". Implorandu-si opresorul prin petitii, evreii credeau
ca soarta lor putea fi decisa de cuvinte si argumente. "Petitia era o veche traditie, cunoscuta de
mult de familia evreiasca si in perioadele de tulburari multi oameni compuneau reclamatii...
Oriunde opuneau armelor - cuvinte, si fortei - dialectica, evreii pierdeau... In Romania,
concluzioneaza Hilberg, conducatorii comunitatii evreiesti au incercat sa sesizeze simpatia sau
slabiciunea celor mai inalte instante ale puterii, iar eventualele rezultate ale demersurilor facute
pe langa acesti conducatori instabili, depindeau de soarta schimbatoare a razboiului."

Istoricul american n-a cunoscut in adancime fenomenul petrecut in Romania; numeroasele decizii
ale lui Antonescu, care au ameliorat situatia evreilor-romani, au fost rezultatul direct al petitiilor
trimise maresalului de diversi lideri evrei, dintre care cel mai influent a fost, de departe, Willi
Filderman, fostul coleg de liceu al maresalului. Nu i-a fost usor, probabil, lui Filderman sa se
"ploconeasca" si sa-i cerseasca astfel clementa. Dar ce alt mijloc ii ramasese la indemana pentru
a impiedica exercitarea raului? Ce Tribunal i-ar condamna ploconeala, supunerea, cooperarea?

Fenomenul e unic in istoria Holocaustului. Conducatorul evreu a scris, Ion Antonescu a citit si a
raspuns, a pus uneori rezolutii pe plangerile lui Filderman, oameni au fost astfel salvati de la o
moarte sigura, suferintele unora ameliorate. Si unde a fost mandria evreiasca? - se intreaba
caposii. Chiar in acea epoca, Filderman a fost acuzat de ploconeala fata de dictator, dar din
perspectiva timpului, istoria Holocaustului din Romania inregistreaza acest "fenomen al petitiilor"
benefic pentru evreii-romani. Istoricul israelian Th. Loewenstein-Lavi avea pretuire pentru
"patentul petitiilor" inventat de Filderman: "Sionistii, mai precis cercurile national-evreiesti din
sanul lor, au combatut sistemul jalbelor, scria Loewenstein-Lavi. Problema s-a transformat
aproape intr-un conflict principial. Metoda era condamnata ca un fel de ploconeala fara
demnitate. In epoca antonesciana, nu numai ca petitionarea era aproape singurul mijloc de a
exprima rezerve si uneori chiar a protesta, dar era un succes insusi faptul ca jalbele erau primite.
De la inceput Filderman a avut ocazia sa constate ca informarea pur si simplu a dictatorului era
de folos. Nici vorba de ploconeala, desi pentru <<pikuah nefes>> (salvarea oamenilor, in limba
ebraica, n.a.), in acele vremuri cumplite, cu amenintarea permanenta a exterminarii, am fi primit
cu ingaduinta orice mijloc folosit. Daca n-ar fi decat seria de petitii ca documentare istorica, se
poate reconstitui toata cronica la zi a prigoanei anti-evreiesti."

Tesu SOLOMOVICI

12