Departamentul Familie

Săptămâna Familiei
2018

Sabat 1

PREDICA NR. 1
CE VREI SĂ FACĂ ISUS ASTĂZI PENTRU TINE?
WILLIE ȘI ELAINE OLIVER

Versetele biblice:
Marcu 10:46-52; Matei 20:29-34; Luca 18:35-43; Apocalipsa 3:18

Introducere:
Cu câteva săptămâni în urmă, am călătorit în Orientul Mijlociu, unde orbii par a fi mai
numeroși pe stradă decât în oricare alt loc pe care l-am vizitat. Lipsa văzului afectează
invariabil realitatea socială a unei persoane și îi diminuează mobilitatea. Desigur, orbirea
continuă să fie o povară pentru mulți, adesea forțându-i să cerșească de mâncare pe străzi
pentru a supraviețui.
Orbirea rămâne un flagel global, în ciuda progreselor tehnologice și medicale care se
bazează pe cercetările medicale străvechi din Orientul Mijlociu și din Grecia. Grecii au venit
cu concepte precum diagnosticul și prognosticul medical. Lor le datorăm multă recunoștință
pentru etica medicală avansată, cum ar fi cea încorporată în versiunile inițiale ale jurământului
hipocratic de astăzi. În ciuda tuturor progreselor noastre, orbirea rămâne o problemă pe întreg
globul.1
Iată care este situația de exemplu în Statele Unite. În conformitate cu Centrul de Control
al Bolilor, aproximativ 11 milioane de americani, cu vârste de la 12 ani în sus, ar putea să-și
îmbunătățească vederea printr-o corectare refractivă adecvată. Mai mult de 3,3 milioane de
oameni cu vârste peste 40 de ani sunt fie orbi total, fie suferă de vedere redusă a ochiului
funcțional. Principalele cauze ale orbirii și vederii scăzute în Statele Unite sunt în primul rând

1
„Visual Impairment and Blindness.” Organizația Mondială a Sănătății. http://www.who.int/mediacentre/
factsheets/fs282/en/. (Accesat pe 14 septembrie 2017.)
bolile oculare legate de vârstă, cum ar fi degenerarea maculară, cataracta, retinopatia diabetică
și glaucomul.2
Dacă orbirea ar exista doar în domeniul fizic, ființele umane ar putea totuși să facă față
efectelor sale debilitante. Însă ea există și în alte domenii. Iată ce vrem să spunem.
Eu și soția mea am fost creștini toată viața. Suntem pregătiți din punct de vedere
teologic, sociologic și psihologic. Căsătoriți de mai bine de 33 de ani, slujim familiilor de
aproape trei decenii, dar totuși trăim momente de orbire în căsnicia noastră. Un astfel de
moment a apărut recent când eu (Willie) am simțit că Elaine ar fi trebuit să facă patul într-o
dimineață, deoarece fusese ultima care coborâse din el. Ei îi revenea această sarcină și i-am
amintit lucrul acesta când m-am întors de la exercițiile mele de dimineață.
Elaine a fost binevoitoare. Mi-a acceptat sentimentele, dar mai târziu mi-a pus întrebări
cu privire la corectitudinea observației mele. „Willie”, începu ea, „după atâția ani de căsătorie,
cât de greu ar fi fost pentru tine să faci pur și simplu patul, când l-ai găsit nefăcut?” Întrebarea
ei a țintit direct în miezul problemei. Nu mi-au trebuit decât câteva secunde să-mi recunosc
orbirea și, rușinat, mi-am cerut scuze.
Ca să spun adevărul, Elaine face mult mai multe pentru viața noastră de căsnicie de zi
cu zi decât fac eu și asta fără să se plângă și fără să aștepte laude. Iar eu, fără să mă gândesc
prea mult, i-am cerut socoteală pentru un motiv minor pe care l-aș fi putut rezolva singur fără
probleme. Asemenea orbului Bartimeu din Marcu capitolul 10, eu (Willie) am strigat la Isus și
am văzut lumina. Datorită acestor momente în care „vedem”, continuăm să avem o căsătorie
funcțională, sănătoasă și satisfăcătoare, care ne oferă ocazii să împărtășim astfel de experiențe
cu dumneavoastră și cu alții care doresc „să vadă” mai bine.
Astăzi, speranța noastră este să descoperim cu toții domeniile în care suntem orbi și, la
finalul momentelor de închinare, să putem declara: „Am văzut lumina!”
Am intitulat cele câteva gânduri pe care le vom împărtăși cu dumneavoastră „Ce ai
nevoie astăzi de la Isus?” Să ne rugăm!

I. Versetul biblic: Marcu 10:46-52

Deschideți Bibliile împreună cu mine la Marcu 10:46-52:

„Au ajuns la Ierihon. Și, pe când ieșea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi și cu o mare
mulțime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerșetor orb, ședea jos, lângă drum, și cerea

2
„Common Eye Disorders.” Centers for Disease Control. https://www.cdc.gov/visionhealth/basics/
ced/index.htmlCDC common eye disorders. (Accesat pe 13 septembrie 2017.)
milă. El a auzit că trece Isus din Nazaret și a început să strige: «Fiul lui David, ai milă de
mine!» Mulți îl certau să tacă, dar el și mai tare striga: «Fiul lui David, ai milă de mine!»
Isus S-a oprit și a zis: «Chemați-l!» Au chemat pe orb și i-au zis: «Îndrăznește, scoală-te, căci
te cheamă.» Orbul și-a aruncat haina, a sărit și a venit la Isus. Isus a luat cuvântul și i-a zis:
«Ce vrei să-ți fac?» «Rabuni», I-a răspuns orbul, «să capăt vederea». Și Isus i-a zis: «Du-te,
credința ta te-a mântuit.» Îndată orbul și-a căpătat vederea și a mers pe drum după Isus.”

Contextul acestei istorii ne informează că Isus era în drum spre Ierusalim pentru
sărbătoarea Paștelui, dar totodată spre Calvar și spre moartea Sa pe cruce pentru păcatele tale
și ale mele.
În Marcu 10, observăm că Marele Învățător folosește o abordare inovatoare de a vesti
Evanghelia. Aici, nu folosește simboluri sau minuni, nici tipologii, pilde sau proverbe, ci
afirmațiile paradoxale cu scopul de a-Și prezenta învățătura în mod clar. O afirmație
paradoxală este o afirmație care, deși pare să se contrazică singură, exprimă totuși un
principiu sau un adevăr valabil. Exemplul de paradox: „Când sunt slab, atunci sunt tare” (2
Corinteni 12:10). Apostolul Pavel spune despre credincioși să sunt priviți „ca niște întristați,
deși totdeauna suntem veseli” (2 Corinteni 6:8-10), pentru a sublinia o idee profundă.
În loc să țină o predică lungă, Isus a prezentat cinci lecții importante prin rostirea a cinci
afirmații paradoxale: 1. Cei doi vor fi una (Marcu 10:1-12); 2. Adulții vor fi ca niște copii
(Marcu 10:13-16); 3. Cei dintâi vor fi cei de pe urmă (Marcu 10:17-31); 4. Slujitorii vor fi
cârmuitori (Marcu 10:32-45); și 5. Săracii vor fi bogați (Marcu 10:46-52).3

II. Explicația și aplicația

În al cincilea paradox pe care-l menționează în Marcu 10:46-52, Isus subliniază istoria
unui cerșetor sărac, care este transformat atunci când sărăcia lui se intersectează cu abundența
Sa. El devine bogat instantaneu, primind tot ce și-a dorit de când se știa – vederea!
Warren Wiersbe, un cercetător biblic ilustru, sugerează că, înainte de Paște, o mare
mulțime de oameni i-au urmat pe Isus și pe ucenicii Săi până la Ierihon, o cetate aflată la 29
km de Ierusalim. Erau două orașe cu numele de Ierihon: unul era vechiul oraș, în ruine.
Celălalt era un oraș nou, la aproximativ o milă depărtare, unde Irod cel Mare și descendenții
lui construiseră un palat luxos de iarnă. Acest fapt poate ajuta la clarificarea aparentei
contradicții dintre Marcu 10:46 și Luca 18:35, care spune: „Pe când ieșea Isus din Ierihon”, în

3
Wiersbe, Warren W., The Bible Exposition Commentary, ed. 1989, pp. 143–148.
vreme ce Luca spune: „Pe când se apropia Isus de Ierihon”. Perspectivele lor sunt ușor diferite
deoarece unul avea ca punct de reper vechea cetate Ierihon, iar celălalt noua cetate.4
Relatarea din Marcu continuă în capitolul 10, versetul 47: „El a auzit că trece Isus
din Nazaret şi a început să strige: «Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!»” Merită
menționat că, la persoanele cu deficiențe de vedere, celelalte simțuri sunt în general mai
dezvoltate. Acesta este modul minunat în care corpul compensează pierderea unuia dintre
simțuri. Orașele din Orientul Mijlociu sunt de obicei zgomotoase, iar în timpul Sărbătorii
Pascale mulțimi de oameni se deplasau dinspre cetățile mai îndepărtate sau mai apropiate spre
Ierusalim, unde era Templul principal. Probabil că nivelul de zgomot produs de mulțime era
foarte ridicat. Totuși, pentru Bartimeu, a cărui supraviețuire depindea exclusiv de capacitatea
de a vedea tot ce se întâmpla în jur, vestea că o persoană importantă ca Isus era în imediata lui
vecinătate era o ocazie pe care nu-și putea permite s-o rateze.
Comentatorii sugerează ca faima de vindecător a lui Isus se răspândise în lung și-n lat,
în toată țara. A existat ceva în inima acestui cerșetor – poate credința cât un bob de muștar –
care l-a împins la acțiune în momentul cel mai oportun. A existat ceva în sufletul lui care i-a
dat convingerea că acest Isus nu era un om obișnuit, ci Mesia trimis de Dumnezeu! Poate că
era orb, dar nu era prost. La capitolul teologie și istorie stătea foarte bine de vreme ce I se
adresează lui Isus cu expresia mesianică națională „Fiul lui David” nu o dată, ci de două ori.5
Strigătul său a fost atât de pătrunzător, că i-a speriat pe cei din jur. „Mulți îl certau să
tacă, dar el și mai tare striga: «Fiul lui David, ai milă de mine!»” (Marcu 10:48). Când
sufletul este disperat după schimbare, nimic altceva nu mai contează. Prietenii și cunoștințele
nu mai contează. Mulțimea s-ar putea să vrea să ne distragă atenția de la Isus, așa cum a
încercat în acea zi cu Bartimeu, dar nu trebuie să ne lăsăm distrași. Rețelele de socializare,
filmele și muzica, toate atentează la timpul și la spațiul pe care ar trebui să le rezervăm pentru
relația cu Isus. Vor avea ele câștig de cauză?
Bartimeu refuză să fie oprit de mulțime. Este concentrat, este neobosit, este determinat
să nu piardă această ocazie de a se apropia de Învățătorul. Unii din mulțime au fost probabil
ofensați de titlul mesianic pe care cerșetorul orb l-a folosit pentru a atrage atenția lui Isus, dar
Isus nu a fost deranjat. Dimpotrivă, Isus nu a făcut niciun efort ca să-l reducă pe Bartimeu la
tăcere. El se îndrepta spre Ierusalim tocmai ca să-Și îndeplinească misiunea ca Mesia,
Mântuitorul lumii. Asemenea lui Bartimeu, și noi trebuie să ne păstrăm ochii ațintiți asupra lui
Isus, ca să fim vindecați de orbire.

4
Wiersbe, Warren W., The Bible Exposition Commentary, ed. 1989, p. 148.
5
Ibid.
 Simțind povara din glasul plângător al cerșetorului, Isus se oprește. Marcu 10:49
spune: „Isus S-a oprit și a zis: «Chemați-l!» Au chemat pe orb și i-au zis: «Îndrăznește,
scoală-te, căci te cheamă.»” Când Isus îl cheamă, Bartimeu este gata. Nu există niciun fel de
ezitare, niciun moment de întârziere, nicio fandoseală, nicio teamă. Nu există nimic mai
important pentru Bartimeu decât să ajungă la Isus, Sursa bunătății, Sursa puterii, Sursa
compasiunii și Împlinitorul oricărei nevoi. Isus te cheamă și pe tine. Tu Îl auzi? El vrea să te
vindece de orbire. Ești gata? Mulțimea nerăbdătoare a recunoscut în ziua aceea strigătul de
agonie al orbului și s-a simțit obligată să-i deschidă drum spre Isus. Simți și tu nevoia să-i
ajuți pe oameni să ajungă la Isus?
Marcu 10:50 spune: „Orbul și-a aruncat haina, a sărit și a venit la Isus.” Unii
comentatori sugerează că haina aceasta era probabil folosită și ca așternut. Ei susțin, de
asemenea, că, prin folosirea acestui limbaj, Marcu încearcă să sugereze îndepărtarea bolii și a
infirmității. Această haină, care până atunci era „protecția” lui Bartimeu, lucrul care-l ocrotea
de răcoarea serilor și de roua dimineții, constituia probabil toată averea lui pământească. La
chemarea lui Isus însă, el o aruncă pentru a-I răspunde grabnic.6 Suntem și noi dispuși să
aruncăm lucrurile pământești care ne împiedică să venim la Isus? Bartimeu nu-L poate vedea
pe Isus, dar auzul său ascuțit a prins nu doar vocea Lui, ci și direcția din care venea ea. El lasă
totul și aleargă spre vindecare.
„Isus a luat cuvântul și i-a zis: «Ce vrei să-ți fac?» «Rabuni», I-a răspuns orbul,
«să capăt vederea»” (Marcu 10:51). Ce întrebare interesantă i-a pus El acestui orb! Aceeași
întrebare le-o adresează lui Iacov, Ioan și Salome în Marcu 10:36.7 Și ți-o adresează și ție, și
mie, în fiecare zi a vieții: Ce vrei să-ți fac? Mesajul de astăzi aduce această întrebare înaintea
tuturor celor ce ne ascultă: Ce vrei să facă Isus astăzi pentru tine?
Adu-ți aminte că Isus i-a vindecat pe cei zece leproși de boala lor cruntă. El a hrănit
5000 de bărbați, femei și copii cu doi peștișori și cinci pâini. La nunta din Cana Galileei, El a
prefăcut apa în vin. Amintește-ți că El l-a înviat pe fiul văduvei din Nain (Luca 7:11-17). El
are puterea să facă orice pentru tine și te întreabă astăzi: Ce vrei să fac pentru tine?
Pentru a crește din punct de vedere spiritual și relațional, trebuie să-I răspundem lui Isus
așa cum I-a răspuns Bartimeu în acea zi, în apropierea Ierihonului. Mai întâi, orbul știa clar
cine era Isus: Rabuni, cum l-a numit el, adică Învățător, Maestru. Când îl numești pe cineva
maestru înseamnă ești gata și ești dispus să-l urmezi. Singura altă persoană din Evanghelii
care a folosit acest termen a fost Maria (Ioan 20:16) și l-a folosit când L-a văzut pe Isus în

6
Brooks, James A., The New American Commentary: Mark, ed. 1991, p. 174.
7
Wiersbe, Warren W., The Bible Exposition Commentary, ed. 1989, p. 148.
grădină, după înviere. Cerșetorul orb l-a numit de două ori „Fiul lui David”, un titlu mesianic
național, dar Rabuni era o exprimare a credinței personale.8 În timp ce se apropia de Isus,
orbul și-a afirmat credința deplină în El.
În al doilea rând, Bartimeu era perfect conștient de ceea ce avea nevoie de la Isus în
acea zi. Cuvântul grecesc este anablēpō , „să capăt vederea” (NKJV). Unii comentatori
sugerează că el ar putea însemna „să recuperez vederea”.9 Această variantă este foarte
plauzibilă și apropiată de original, care sugerează că, asemeni multor orbi din Orientul
Mijlociu, este posibil ca Bartimeu să nu se fi născut orb, ci să devenit orb în timp, din cauza
lipsei de îngrijire medicală. Aduceți-vă aminte că existau medici pe vremea lui, dar probabil
că el nu avea posibilități să apeleze la ajutorul lor. El ducea lipsă de îngrijire medicală, dar,
prin harul și mila lui Isus, a avut parte de toată îngrijirea necesară. Credem că Isus poate face
același lucru pentru noi astăzi?
Prin urmare, punem din nou întrebarea: Ce nevoie ai astăzi de la Isus? În ce domeniu
ești orb? Ești conștient că Isus are puterea, capacitatea și dorința de a-ți oferi răspuns la nevoia
ta? Îl vezi pe Isus ca pe Învățătorul tău, ca pe Maestrul Tău, ca pe Mântuitorul tău? Este
orbirea ta de ordin spiritual? Ai nevoie să vii la lumina lui Isus, pentru ca El să te poată
vindeca și să treci de la oscilare la credință? Este orbirea ta de ordin relațional? Ai nevoie de
puterea Lui transformatoare în căsnicia ta, în responsabilitatea de părinte, în relațiile cu
părinții sau cu frații/surorile tale? Ai nevoie de ea în relațiile cu oamenii pe care nu-i agreezi?
Marcu 10:52 concluzionează: „Și Isus i-a zis: «Du-te, credința ta te-a mântuit.»
Îndată orbul și-a căpătat vederea și a mers pe drum după Isus.”
Bartimeu a fost vindecat imediat. La fel poți fi vindecat și tu.

III. Concluzie
În ce aspect al vieții tale suferi de orbire? O poți identifica și poți recunoaște nevoia ta
de Isus? Este ea legată de trăirea unei vieți autentice, astfel încât să ai o relație plină de
satisfacții cu ceilalți – incluzând soțul sau soția, copiii sau vecinii, colegii de serviciu sau alte
persoane importante? Ești pregătit să-ți pui în practică angajamentul de a crește în Isus, uitând
lucrurile care sunt în urma ta și înaintând spre chemarea în Isus Hristos?
Ești capabil să-L recunoști pe Isus ca Maestru, ca Învățător al tău, astfel încât să poți
crește zilnic în relația cu El și, împreunăm, să zidim Biserica lui Dumnezeu? Crezi în El? Ai
încredere în El? Ce nevoie ai astăzi de la Isus?

8
Wiersbe, Warren W., The Bible Exposition Commentary, ed. 1989, p. 148.
9
Strong, James, A Concise Dictionary of the Words in the Greek Testament and the Hebrew Bible, ed. 2009.
 Bartimeu nu putea să vadă, dar putea să vorbească și a strigat: „Isus, Fiul lui David, ai
milă de mine!” Bartimeu nu putea să vadă, dar putea alerga la Isus. Cine are nevoie să alerge
astăzi la Isus ca să-i redea vederea, ca să facă lumină în relațiile lui cu toți oamenii și în relația
cu El?
Ellen White scrie: „Să ne folosim de mijloacele puse la dispoziția noastră ca să fim
transformați după chipul Lui și să fim restabiliți în părtășia cu îngerii slujitori, în armonie și
comuniune cu Tatăl și Fiul.”10
Apocalipsa 3:18 afirmă: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc,
ca să te îmbogățești și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea
goliciunii tale și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi.”
Căsnicia noastră nu este perfectă, dar avem încredere în Dumnezeu că ne va da răbdare
și bunătate în fiecare zi, ca să relaționăm unul cu altul în așa fel încât să-I aducem onoare și
slavă. În fiecare zi Îi cerem să ne vindece de orbirea relațională, ca să putem vedea și să avem
acea relație care ne aduce bucurie și mulțumire în cămin.
Este speranța noastră că veți lua decizia de a-I cere astăzi lui Isus ce aveți nevoie, că în
urma acestei ocazii de închinare veți fi bucuroși și capabili să spuneți că, deși erați orbi, acum
puteți vedea și că lumina pe care ați primit-o vă va influența relația cu toți oamenii cu care
intrați în contact!
Rugăciunea noastră este ca Dumnezeu să vă ajute la aceasta.

10
White, Ellen G., Calea către Hristos, p. 22 (ed. în lb. engl).
PREDICA NR. 2
CE LEGĂTURĂ ARE DRAGOSTEA CU CĂSĂTORIA?
CLAUDIO ȘI PAMELA CONSUEGRA

Textul biblic: Cântarea Cântărilor 5:16

Iubiți ciocolata?
Iubiți înghețata?
Vă iubiți părinții?
Vă iubiți partenerul de viață?
Îl iubiți pe Dumnezeu?
Folosim cuvântul „a iubi” pentru atât de multe lucruri și în moduri atât de diferite, încât
ajunge să se golească de sens. Poate de aceea, pentru majoritatea oamenilor, dragostea nu pare
să însemne prea mult. Cert este că, atunci când vine vorba de dragoste și de angajament,
mesajul culturii noastre este următorul: nimic nu durează pentru totdeauna. Dragostea, cel
puțin așa cum este ea prezentată în filme, în romane, în muzică și în viața celebrităților, este o
emoție puternică, dar care fluctuează și, în cele din urmă, dispare. Scripturile prezintă o
concepție radical diferită. În Cântarea cântărilor, mireasa exclamă: „Pune-mă ca o pecetea pe
inima ta, ca pe o pecete pe brațul tău; căci dragostea este tare ca moartea” (Cântarea
Cântărilor 8:6).
Dacă te gândești să-ți iei un angajament pe viață față de o altă persoană, trebuie să ții
cont de această concepție despre dragoste. Ce înseamnă ea mai exact?
Pe baza experienței noastre și a studiului Scripturii, am sintetizat câteva observații
despre natura iubirii durabile.

OBSERVAȚIA 1:
Căsătoria necesită prietenie
Un secret pentru o căsnicie funcțională este prietenia bazată pe valori și pe interese
comune. Nu este tipul de dragoste pe care oamenii o caută de obicei în relațiile romantice.
Vechii greci ne pot ajuta să rezolvăm această dilemă. Ei recunoșteau că există multe forme de
dragoste și foloseau o serie de termeni pentru a le descrie. Doi dintre termenii lor preferați
erau eros și storge.
Eros este dragostea romantică puternică ce se aprinde repede și se exprimă în moduri
dramatice. Cei a căror dragoste se încadrează în această categorie experimentează toate
urcușurile și coborâșurile unui carusel emoțional. Ei sunt vânători de adrenalină, care caută cu
disperare noi emoții.
Pe de altă parte, storge sau dragostea dintre prieteni se dezvoltă lent, dar durează.
Căsătoria, poate mai mult decât orice altă legătură, are nevoie de această dragoste durabilă – o
dragoste care ține. În etapa prieteniei, cei doi se lasă ușor cuprinși de romantismul dragostei
eros. Dar în cadrul căsătoriei, dragostea și angajamentul se concretizează adesea în
responsabilități și în sacrificii zilnice, specifice mai degrabă prietenilor (dragostei storge),
decât iubiților.
Scriptura confirmă această legătură între dragostea pasională, romantică și prietenie.
Mireasa din Cântarea Cântărilor spune că iubitul ei este deosebit și îi compară trupul cu
„fildeșul lustruit” (Cântarea cântărilor 5:14). Când o atinge, inima ei bate cu putere (versetul
4). Și ne-am putea întreba: ce anume declanșează niște sentimente romantice atât de
puternice? După ce-l descrie fizic pe soțul ei, ea afirmă: „Așa este iubitul meu, prietenul meu”
(trad. din lb. engl.). Prietenia ei cu Solomon și sentimentele ei romantice pentru el erau
inseparabile.
Filosoful Friedrich Nietzsche a spus odată: „Nu lipsa dragostei, ci lipsa prieteniei este
cea care face căsătoriile nefericite”.11 O mulțime de oameni de știință – sociologi și psihologi
– sunt de acord cu această afirmație.

OBSERVAȚIA 2:
Dragostea durabilă este neegoistă
Ca să dureze, dragostea trebuie să fie neegoistă, însă astăzi eul iese frecvent în frunte.
Am auzit frecvent oameni cu căsătorii destrămate întrebându-se: „Nu am eu dreptul să fiu
fericit?” Căsătoria și relațiile în general sunt bune doar dacă îți aduc ție beneficii. Dacă o
relație necesită prea mult timp, atenție sau sacrificiu, mulți te vor sfătui să renunți la ea și să
treci la alta. Nu este surprinzător atunci că multe cupluri care participă la prezentări și cursuri
se luptă cu egoismul. Îmi place cum definește apostolului Pavel dragostea. Știți unde se
găsește, nu-i așa? 1 Corinteni 13 este unul dintre pasaje. Dar mai este unul: „Nu faceți nimic
din duh de ceartă sau din slavă deșartă, ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai
presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să
aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus” (Filipeni 2:3-4).

11
Citat de Les & Leslie Parrot în Relevant Magazine, sept/oct. 2008.
 Am putea spune pur și simplu că dragostea maritală înseamnă efort. Sau, așa cum
afirmă Pavel, dragostea este decizia zilnică de a nu ne uita la foloasele noastre și de a ne
concentra la nevoile celuilalt. Gândiți-vă: nu există niciun comutator care, odată activat în
ziua nunții, să vă ajute să puneți în mod automat interesele celuilalt mai presus de propriile
interese. Abilitatea și dorința de a fi dezinteresat sunt testate în interacțiunea din perioada
prieteniei.
Pe măsură ce relația devine serioasă și luați în calcul căsătoria, este timpul să vă puneți
câteva întrebări: „Sunt dispus să pun nevoile acestei persoane înaintea propriilor nevoi, chiar
și atunci când nu-mi convine?”
Îmi aduc aminte că într-o ocazie a venit la mine un cuplu de tineri mexicani, căsătoriți
de doar trei ani și jumătate. El venise în Statele Unite ca să strângă bani și să o ajute să-și
termine pregătirea ca asistentă medicală. În acest timp, un fost prieten de-al ei a devenit
obsedat de ea și a violat-o. A amenințat-o, a sechestrat-o o săptămână și a lăsat-o să plece
numai după ce i-a promis să nu spună la nimeni. Odată eliberată, ea i-a povestit soțului ei ce i
s-a întâmplat, precum și părinților ei, la care locuia. Soțul a rugat-o să vină în State, ca să
poată fi împreună. Ea a venit, însă, cum era de așteptat, nu i s-a putut dărui lui complet, ca
într-o relație de căsătorie normală și funcțională. Nereușind să depășească barierele
emoționale și psihice, i-a spus soțului că nu era corect ca el să aibă de suferit și că trebuia să
divorțeze ca el să-și găsească o soție bună. Atât de mult prețuia ea bunăstarea bărbatului pe
care-l iubea!
Cu lacrimi în ochi, soțul i-a spus soției devastate: „Dar te iubesc. Am învățat din
sacrificiul lui Isus pentru noi și sunt dispus să-mi dau viața pentru tine pentru că te iubesc cu
adevărat. Și dacă va fi nevoie să aștept luni sau ani până să avem din nou relații intime, până
să avem din nou o căsnicie funcțională, voi aștepta cu plăcere, pentru că te iubesc.” Acești doi
tineri au arătat ce înseamnă dragostea neegoistă, care îl are în vedere în primul rând pe
celălalt. Nu nevoile mele, ci nevoile partenerului meu au prioritate.

OBSERVAȚIA 3
Relațiile intime premaritale complică totul
Evitarea intimității sexuale înainte de căsătorie este o altă componentă necesară pentru a
găsi dragostea durabilă. Relațiile sexuale premaritale constituie o încălcare a poruncilor lui
Dumnezeu și, în plus, întunecă judecata. Decizia de a te căsători este unul dintre cei mai
importanți pași pe care-i vei face în viață; ai nevoie de luciditate ca să-ți evaluezi relația.
Intimitatea sexuală te poate determina să crezi că relația ta cu prietenul/prietena este mai
strânsă decât este în realitate și să nu reușești să îl/o privești decât din perspectivă sexuală.
Puterea relațiilor sexuale de a întuneca judecata este unul dintre motivele pentru care
Scriptura ne instruiește să le rezervăm pentru căsătorie. Apostolul Pavel scrie: „Căci aceasta
este voia lui Dumnezeu, sfințirea voastră; adică să vă abțineți de la imoralitate sexuală” (1
Tesaloniceni 4: 3, trad. din lb. engl.).
Când ne interzice un lucru, Dumnezeu îl interzice pentru că dorește să protejeze și să ne
poarte de grijă. În acest caz, Dumnezeu vrea să ne protejeze de decizii neînțelepte cu privire la
celălalt. Ce înseamnă să te abții de la imoralitate sexuală într-o relație de prietenie? Cuvântul
grecesc pe care îl folosește Pavel în 1 Tesaloniceni 4:3, porneias, acoperă o gamă largă de
acțiuni sexuale, dar se referă în principal la raportul sexual. Pavel adaugă, de asemenea, că ar
trebui să evităm „aprinderea poftei” (versetul 5) sau acțiunile care ne-ar determina să ne
dorim să facem sex.
Deoarece sexul și întâlnirile în doi sunt considerate sinonime în cultura noastră, pentru a
avea o relație de dragoste de durată cu cineva va fi nevoie să-ți pui întrebări dificile cu privire
la voi și la relația voastră. Din punct de vedere psihologic, rezervarea intimității pentru
căsătorie are o mare valoare. Odată misterul înlăturat, relația are foarte mult de suferit. Din
păcate, statisticile nu mint. Riscul de divorț este mult mai ridicat în cazul cuplurilor care
trăiesc împreună înainte de căsătorie decât în cazul cuplurilor care nu au experimentat acest
lucru înainte de căsătorie.
Rabinul Schmuley Boteach scrie,
DĂRUIREA SEXUALĂ PREA TIMPURIE ÎNTR-O RELAȚIE GARANTEAZĂ
APROAPE ÎNTOTDEAUNA DISTRUGEREA MUGURELUI ROMANTISMULUI, ÎN
PRIMUL RÂND PENTRU CĂ RISIPEȘTE MISTERUL. CORPUL TĂU, ACOPERIT CU
ÎMBRĂCĂMINTE, ESTE O COMOARĂ TAINICĂ PE CARE NUMAI RELAȚIA DE
ANGAJAMENT O POATE DEZVĂLUI. CÂND TE APUCI SĂ ÎL DEZGOLEȘTI, EȘTI
CA UN PUZZLE REZOLVAT. EROTISMUL (DIN GRECESCUL EROS) DISPARE DIN
RELAȚIE, DE VREME CE ACUM NU MAI EXISTĂ OBSTACOLE DE DEPĂȘIT
PENTRU A AVEA PLĂCERE.”12

OBSERVAȚIA 4:
Dragostea maritală necesită angajament

12
Boteach, Schmuley. Kosher Sex: A Recipe for Passion and Intimacy. Denvers, MA: Harmony Books, p.172.
 Cultura noastră pleacă de la premisa că dragostea este efemeră și că angajamentul
cuplurilor nu ar fi important. Din acest motiv, din ce în ce mai multe cupluri aleg uniunea
consensuală și nu căsătoria. Iar în general cuplurile care aleg uniunea consensuală nu ajung
niciodată să se căsătorească. Cele care ajung totuși să se căsătorească sunt mai expuse
divorțului din cauza atitudinii anti-angajament la care nu renunță nici chiar după ce s-au
căsătorit. În schimb, imaginea Bibliei despre dragostea romantică matură implică un
angajament de durată. Isus a spus: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va
lipi de nevastă-sa” (Matei 19:5). Sensul literal al cuvântului „a se lipi” este „a face legământ”.
Înseamnă a face un jurământ public față de Dumnezeu și față de partenerul de căsătorie.
Ezechiel scrie că Dumnezeu a făcut un legământ cu noi: „«Când am trecut Eu pe lângă
tine, M-am uitat la tine şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostei. Atunci am întins peste
tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu
tine», zice Domnul Dumnezeu, «şi ai fost a Mea!»” (Ezechiel 16:8).
Căsătoria este în esență un legământ! De aceea, jurămintele de căsătorie nu reprezintă o
declarație despre sentimentele unuia dintre parteneri pentru celălalt, ci o promisiune despre ce
vor fi și ce vor face pentru celălalt. Cei mai mulți dintre voi ați repetat aceste jurăminte sau
unele similare: Eu, (nume), te iau pe tine, (numele), să fii (soția/soțul) mea/meu, la bine și la
rău, în bogăție și în sărăcie, în boală și în sănătate, să te iubesc și să te prețuiesc, din această zi
înainte, până când moartea ne va despărți.
A iubi și a prețui nu se referă la ce simți. Nu înseamnă să simți dragoste pentru partener
sau să simți că-l prețuiești. Se referă mai degrabă la decizia voinței. Această decizie creează o
relație de legământ care controlează acțiunile viitoare ale persoanei. Secretul pentru a-ți
controla trecutul și a nu te lăsa controlat de el este să ierți; secretul pentru a-ți controla viitorul
este să faci un legământ. Atât dragostea, cât și iertarea sunt decizii pe care trebuie să le luăm!
Când ne alipim sufletul și ființa de sufletul și de ființa altcuiva, devenim una cu acea persoană
din punct de vedere spiritual, intelectual, emoțional și fizic. Deși tânjim după independență și
libertate, majoritatea dorim să ne atașăm de o persoană pe care o iubim și care ne iubește – pe
viață.
Dacă vă gândiți la căsătorie, relația descrisă în Geneza ar trebui să vă pună pe gânduri.
Căsătoria presupune să vă puneți siguranța în joc și să vă dedicați cu totul unei singure
persoane, o persoană împreună cu care veți întâmpina provocări pe durata unei vieți întregi.
 Unul dintre filmele de succes din 2011 a fost „The Vow” (Jurământul), bazat pe o carte
cu același titlu.13 Cartea povestește despre Kim și Krickitt, care s-au cunoscut și s-au
îndrăgostit unul de altul în 1992, în timpul unei convorbiri telefonice la distanță. S-au atașat
unul de altul pe baza credinței lor creștine și s-au căsătorit la foarte scurt timp. La doar zece
săptămâni după căsătorie, cuplul a suferit un accident grav de mașină în urma căruia Krickitt a
intrat în comă, cu traumatism cerebral sever.
Când s-a trezit din comă, Krickitt a rămas cu o formă accentuată de amnezie și i s-au
șters din memorie ultimele optsprezece luni din viață. Soțul ei îi era, practic, străin. Unii l-au
încurajat pe Kim să divorțeze de Krikitt: „La urma urmei, ea nu te cunoaște”, i-au spus ei. Dar
el a refuzat. Credința religioasă a cuplului în jurământul indisolubil al căsătoriei a fost cea
care i-a păstrat împreună. „Prin jurămintele de căsătorie, faci o promisiune înaintea lui
Dumnezeu”, a spus Krickitt Carpenter, „și ești obligat să le iei în serios.”
Poate că îți spui: Unde să găsesc puterea de a iubi o persoană permanent, pentru toată
viața? Răspunsul se găsește în cea mai importantă observație despre dragostea romantică.

OBSERVAȚIA 5
Dragostea divină este cheia
Abilitatea noastră de a iubi o persoană – și de a ne bucura de dragostea ei – este legată
de ceea ce știm personal despre dragostea lui Dumnezeu. Motivul devine evident atunci când
luăm în considerare tipul de dragoste pe care toți sperăm să o primim. Când le cer tinerilor să
descrie persoana pe care doresc să o iubească pentru tot restul vieții, ei răspund: „O persoană
care va ține la mine mereu, care va avea întotdeauna grijă de mine, care mă va accepta
totdeauna, care mă va avea mereu în atenție, care va fi totdeauna interesat de mine.”
Dragostea pe care o așteaptă ei este descrisă într-un mod impresionant în Scripturi:

DRAGOSTEA ESTE ÎNDELUNG RĂBDĂTOARE, ESTE PLINĂ DE BUNĂTATE,

DRAGOSTEA NU PIZMUIEȘTE, DRAGOSTEA NU SE LAUDĂ, NU SE UMFLĂ DE
MÂNDRIE, NU SE POARTĂ NECUVIINCIOS, NU CAUTĂ FOLOSUL SĂU, NU SE
MÂNIE, NU SE GÂNDEȘTE LA RĂU, NU SE BUCURĂ DE NELEGIUIRE, CI SE
BUCURĂ DE ADEVĂR, ACOPERĂ TOTUL, CREDE TOTUL, NĂDĂJDUIEȘTE
TOTUL. DRAGOSTEA NU VA PIERI NICIODATĂ.

13
Krickitt And Kim Carpenter, Couple Who Inspired „The Vow” Talk About Love That Endures. OWN. Pagina
accesată: http://www. huffingtonpost.com/2014/08/14/krickitt-and- kim-carpenter-the-vow_n_5676474.html
 1 CORINTENI 13

Această descriere a dragostei rezonează cu noi deoarece a fost inspirată de dragostea lui
Dumnezeu pentru oameni. Fascinația noastră și dorința după dragostea perfectă au fost sădite
în inimile noastre. Dar, dacă suntem cinstiți, ne dăm seama că nu putem să iubim întotdeauna
pe cineva așa cum descrie Pavel. Așteptarea ca un partener imperfect să ne iubească perfect
este nerealistă și lasă loc la dezamăgire și suferință. O singură persoană poate iubi perfect –
Dumnezeu. Cunoașterea dragostei Lui statornice este singura cale de a fi satisfăcuți de
dragostea umană. De ce? Pentru că atunci ne lăsăm iubiți de El – Cel care nu are schimbări de
dispoziție sau zile rele, nevoia noastră de dragoste transcendentă este împlinită. Atunci
suntem liberi să fim mulțumiți de dragostea pe care ne-o pot oferi ceilalți. Și suntem mai
capabili să îi iubim pe ceilalți în felul în care ne iubește Dumnezeu. Dacă abilitatea de a iubi
pe cineva este dependentă de cunoașterea dragostei lui Dumnezeu, atunci este esențial să
evaluăm umblarea noastră cu Dumnezeu și cea a prietenului/prietenei.

CONCLUZIE
Evaluarea opiniilor noastre cu privire la dragostea romantică și realinierea lor la
perspectiva lui Dumnezeu necesită timp și efort. Dar hai să gândim în felul următor: Dacă ai
ști că următoarea mașină pe care o vei cumpăra va fi singura mașină pe care o vei conduce tot
restul vieții, ce ai face ca să te asiguri că ai luat o decizie bună? Ce măsuri de precauție ai lua
pentru a te asigura că ai cumpărat mașina potrivită? Poate că te-ai interesa cum evaluează cei
de la Protecția Consumatorului eficiența acestui model. Poate că ai deschide capota ca să vezi
dacă totul este în regulă. Cu siguranță că ai lua mașina pentru un test drive lung. Și totuși, cel
mai important lucru pe care l-ai putea face este să duci mașina la un mecanic bun care știe
cum ar trebui să ruleze o mașină. Verificările la care ar supune-o el ar conta cu mult mai mult
decât orice test i-ai putea face tu.
Totuși, când vine vorba de dragostea maritală, cei mai mulți oameni se mulțumesc să-și
creeze singuri lista de verificare. Aceste liste reflectă adesea o perspectivă uimitor de limitată:
„Ne distrăm împreună?”, „Îl/o plac prietenii mei?”, „Ne place aceeași biserică?”.
Noi suntem creștini și avem acces la perspectiva Autorului Dragostei. Dumnezeu nu
doar că știe ce înseamnă să iubești, ci El este dragostea însăși (1 Ioan 4:8). Opinia Sa,
descoperită prin Cuvântul Său, ne poate ghida pe măsură ce trecem de la prietenie la dragoste
și la un legământ pe viață. Dacă te gândești să te căsătorești, aceasta este cea mai sigură cale
spre o relație pe deplin satisfăcătoare pentru tine și spre o relație care să fie un exemplu pentru
alții, într-o lume disperată după dragoste durabilă.
Deci ce legătură are dragostea cu căsătoria? Dacă vrei să ai o căsătorie durabilă, de
succes și fericită, ai nevoie de cel puțin patru fațete ale dragostei:
 Ai nevoie de dragostea storge, o dragoste înrădăcinată în prietenie.
 Ai nevoie de dragostea eros, o atracție pentru celălalt.
 Ai nevoie de dragostea phileo, o dragoste frățească, ca și când am fi fost întotdeauna
împreună.
 Și, cel mai important, ai nevoie de dragostea agape, dragostea neegoistă, veșnică și
atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu pentru noi și prin noi.
Robertson McQuilkin, în vârful carierei sale a demisionat din funcția de președinte al
Colegiului și Seminarului Biblic Columbia în 1990 pentru a deveni un îngrijitor cu normă
întreagă al soției lui, Muriel, care avea Alzheimer.
A făcut acest lucru, mărturisește el, deoarece Muriel era mult mai fericită când el îi era
alături. Pe măsură ce Muriel a avut tot mai multă nevoie de el, el se lupta cu întrebarea cine ar
trebui să primească întreaga lui atenție: Muriel sau Colegiul Biblic Columbia.
Iată cum explică McQuilkin:

„CÂND A SOSIT VREMEA, DECIZIA ERA CLARĂ. NU ERA NEVOIE DE PREA

MULTE CALCULE. ERA O CHESTIUNE DE INTEGRITATE. NU PROMISESEM EU CU
42 DE ANI ÎN URMĂ «ÎN BOALĂ SAU ÎN DEPLINĂ SĂNĂTATE, PÂNĂ CÂND
MOARTEA NE VA DESPĂRȚI»? NU ERA O DATORIE LA CARE SĂ MĂ RESEMNEZ
CU STOICISM, TOTUȘI. AȘA ERA CINSTIT. LA URMA URMEI, EA ÎMI PURTASE DE
GRIJĂ TIMP DE APROAPE PATRU DECENII, CU UN DEVOTAMENT UIMITOR;
ACUM VENISE RÂNDUL MEU. ȘI CE PARTENER FUSESE EA! DACĂ AȘ FI
ÎNGRIJIT-O LA RÂNDUL MEU TIMP DE 40 DE ANI, TOT NU AȘ FI REUȘIT SĂ-MI
PLĂTESC DATORIA. ÎNSEAMNĂ MAI MULT DECÂT A-ȚI PĂSTRA PROMISIUNILE
ȘI A FI CORECT, TOTUȘI. ÎN TIMP CE-I PRIVESC COBORÂREA CURAJOASĂ ÎN
UITARE, MURIEL ESTE BUCURIA VIEȚII MELE. ÎN FIECARE ZI VĂD NOI DOVEZI
ALE FIRII EI, ALE SOȚIEI PE CARE AM IUBIT-O ÎNTOTDEAUNA. VĂD, DE
ASEMENEA, DOVEZI NOI ALE DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU – DUMNEZEUL PE
CARE TÂNJESC SĂ-L IUBESC MAI DEPLIN. EA E AȘA O ÎNCÂNTARE PENTRU
MINE! NU TREBUIE SĂ AM GRIJĂ DE EA, ÎMI REVINE PLĂCEREA S-O FAC.”14

Claudio Consuegra, DMin,

este directorul Departamentului Familie,
Diviziunea America de Nord a Adventiștilor de Ziua a Șaptea,
Columbia, Maryland, SUA.
Dr. Pamela Consuegra
este director asociat al Departamentului Familie,
Diviziunea America de Nord a Adventiștilor de Ziua a Șaptea,
Columbia, Maryland, SUA.)

POVESTIREA PENTRU COPII NR. 1

UN BĂIAT PE NUME W
SAUSTIN SIMPSON MFUNE
(Director asociat al Departamentului Copii
Conferința Generală a Bisericii
Adventiste de Ziua a Șaptea
din Silver Spring, Maryland, SUA)
Principiul biblic:
„Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie”
(Psalmii 34:7).
„Strig către Tine, căci m-asculți, Dumnezeule! Pleacă-Ți urechea spre mine, ascultă
cuvântul meu!” (Psalmii 17:6)
Citat Ellen White:
„Nimeni nu este în siguranță o zi sau măcar o oră, fără rugăciune.” (Tragedia
veacurilor, p. 530)
Materiale: radieră / un șarpe de jucărie

14
Zylstra, Sarah Eekhoff. Died: Robertson McQuilkin, College President Praised for Alzheimer’s Resignation.
Pagina accesată: http:// www.christianitytoday.com/gleanings/2016/june/died-robertson-mcquilkin-columbia-
president-alzheimers-ciu.html
 Nu se știe câți oameni cunosc adevăratul lui nume, dar îl putem numi simplu W. W are
13 ani. Familiei lui îi place foarte mult să se roage. Familia lui se roagă pentru toate lucrurile.
În fiecare dimineață, înainte să meargă la școală, indiferent cât de încărcat le este programul,
toți se adună în sufragerie pentru închinare și rugăciune. În fiecare seară, înainte de a merge la
culcare, se adună în același loc ca să se închine lui Dumnezeu și să încheie ziua prin
rugăciune. Ba mai mult. Fiecare se roagă înainte de masă și înainte să plece în călătorie.
Familia lui W se roagă tot timpul.
Dar rugăciunea nu este singurul lucru pe care-l face familia aceasta. Ei citesc Biblia și
alte cărți creștine cu povestiri. Citirea acestor cărți l-a ajutat pe W să afle multe istorii
extraordinare despre dragostea lui Dumnezeu și despre grija Lui pentru oameni. Din Biblie, W
a învățat cum Daniel și cei trei prieteni ai săi s-au rugat ca să înțeleagă visul împăratului
Nebucadnețar, atunci când nici măcar împăratul nu-și mai amintea ce visase. W a citit cum
Isus se ruga dis-de-dimineață și pe tot parcursul zilei.
Nu departe de casa lui W este un mic râu. Risipite de-a lungul malului, se întind
buruieni, trestie de zahăr și alți copăcei. W are mulți prieteni care locuiesc pe partea cealaltă a
râului. Lui îi place să-și viziteze prietenii și este totdeauna foarte bucuros când ei, la rândul
lor, vin să-l vadă. Când vin, băieții trebuie să sară peste mai multe pietre destul de mari, care
țin loc de punte peste râu. Nu de puține ori, băieții se dezechilibrează când pășesc pe pietre, în
timp ce traversează.
În timpul unui sezon ploios, vegetația din jurul râului este verde și bogată. Într-o seară,
W a mers cu un prieten ca să-l ajute să traverseze râul în siguranță. Tatăl lui W plecase într-o
călătorie departe și lipsea de mai multe zile. După ce și-a însoțit prietenul, W s-a îndreptat
spre casă. Fluiera și zâmbea în timp ce se apropia de râu. Deși soarele apusese, era destulă
lumină ca să poată zări drumul. În timp ce se îndrepta spre râu, auzea broaștele care-L lăudau
pe Dumnezeu pe limba lor. Dar broaștele s-au oprit brusc când el s-a apropiat de râu. Nu era
un lucru surprinzător. De obicei, broaștele se liniștesc când aud alte zgomote în apropiere.
W a pășit pe prima piatră din râu, dar, în timp ce se pregătea să ridice piciorul deasupra
următoarei pietre, a avut un simțământ ciudat că este în pericol. Tu te-ai simțit vreodată așa?
W a simțit ca și cum milioane de furnici i-ar umbla pe piele. A început să simtă o căldură
ciudată în corp. Pe brațe și pe picioare i s-a făcut pielea de găină. Părul de pe corp părea să i
se ridice, în timp ce o senzație ciudată îi urca și îi cobora pe șira spinării. Inima stătea să-i sară
din piept, dar W nu știa de ce corpul lui reacționa atât de violent la un pericol pe care încă nu-l
văzuse – asta până când s-a uitat la apa care curgea în jurul pietrelor de la picioare.
 Când s-a uitat mai bine, a văzut o altă pereche de ochi care se uitau la el – și care își
schimbau culoarea. La început, n-a știut ce să facă și ce să înțeleagă din ce vedea, dar, când s-
a uitat mai atent, a descoperit că ochii aceea aparțineau unui șarpe imens. Era un piton! Capul
îi era ridicat și restul corpului lung era încolăcit în jurul pietrei pe care tocmai voia să
pășească. Lui W i-a înghețat sângele în vene. A văzut ochii frumoși și strălucitori ai șarpelui
imens mișcându-se mai aproape și tot mai aproape de el, în timp ce lui i se scurgea toată
puterea din trup și glasul i-a amuțit. A simțit că parcă plămânii i se micșorau și nu putea să
respire. A încercat să-și miște picioarele, dar nu a reușit. Tot ce putea să facă era să stea acolo
și să se uite. Era paralizat.
În acel moment de groază, i-a venit un gând – să se roage. W nu-și amintește ce s-a
întâmplat după aceea. Nici măcar nu-și amintește dacă a apucat să se roage sau nu, dar, după
ce gândul acesta i-a fulgerat prin minte, a văzut cum ochii pitonului se opresc dintr-o dată și
încep să se îndepărteze de el. Ochii lui s-au îndepărtat cu mișcări încete. A coborât capul ușor,
s-a descolăcit și s-a strecurat în lanul de porumb de pe mal.
Lui W i-a venit brusc puterea la loc. A plecat glonț spre casă. Când a ajuns, s-a năpustit
pe ușa de la intrare, aproape doborând o rudă care era în vizită la ei. S-a prăbușit pe un scaun
și a rugat-o pe mătușa lui și pe toți ceilalți din cameră să deschidă geamurile, deoarece simțea
că nu mai avea aer. Derutați, toți cei din familie au deschis geamurile. Apoi însă băiatul s-a
răzgândit și i-a rugat să închidă geamurile.
— Tre..... treceam..... râul..., gâfâi W, străduindu-se din răsputeri să vorbească. Era un
șarpe imens acolo. Apoi a plecat. Dar vine să mă ia. ÎNCHIDEȚI GEAMURILE! a țipat el.
Era atât de agitat, încât familia lui, îngrozită, a închis geamurile, așa cum le ceruse.
După ce și-a recăpătat răsuflarea, W le-a povestit restul pățaniei. Când a terminat, l-a
sunat pe tatăl lui și i-a povestit și lui. După ce a ascultat povestirea, vocea tatălui era plină de
emoție. Era mândru că fiul lui se gândise să se roage când a fost amenințat și în pericol. Își
dorise dintotdeauna ca W să știe că se poate baza de Isus în orice situație. Tatăl lui W a
încheiat prin a-i spune că se poate încrede întotdeauna în Isus. El, tatăl lui pământesc, poate fi
departe, dar Isus este cu el întotdeauna. Tatăl lui W s-a rugat cu el, mulțumindu-I lui Isus că l-
a protejat și că i-a salvat viața.
După ce a vorbit cu tatăl lui, W și toți ceilalți din casă au îngenuncheat și i-au mulțumit
lui Isus că i-a salvat viața băiatului.
 SEMINAR

CONSTRUIREA UNUI CĂMIN TRAINIC

CLAUDIO ȘI PAMELA CONSUEGRA

(CLAUDIO CONSUEGRA – Directorul Departamentului de Familie la Diviziunea
Nord-Americană
PAMELA CONSUEGRA – Director asociat la Departamentul de Familie, Diviziunea
Nord-Americană)

Versetul biblic:
„Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala
cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească? Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus
temelia, să nu-l poată sfârși și toți cei ce-l vor vedea să înceapă să râdă de el și să zică: «Omul
acesta a început să zidească și n-a putut isprăvi.»” (Luca 14:28-30)

Introducere
Există mai multe tipuri de case (puteți folosi poze cu diferite tipuri de locuințe: casă din
paie, un bloc, o casă cu etaj, o vilă, o casă mică).
Astăzi vă vom ajuta să construiți un cămin, nu doar o casă. Dar, pentru a vă arăta cum
să construiți un cămin trainic, vom folosi modelul unei case.

I. TEMELIA SPIRITUALĂ
Cea mai bună fundație/temelie pentru un cămin trainic este fundamentul spiritual. Vă
rog să citiți Matei 7:24-25 și Iosua 24:15.
1. Familia spirituală se închină împreună.
Familia spirituală alege să participe și să fie implicată într-o biserică ce predică
Cuvântul lui Dumnezeu de la amvon, la fiecare Școală de Sabat și de pe fiecare scenă.
2. Familia spirituală respectă Cuvântul lui Dumnezeu și îl aplică în cămin.
Familia spirituală învață, citește cu voce tare, discută și respectă Cuvântul lui
Dumnezeu. Membrii ei înțeleg că nimic nu este mai important decât învățarea Cuvântului lui
Dumnezeu în cămin, deoarece acesta este viu, lucrător și veșnic. Când ar trebui să vorbiți
despre Cuvântul lui Dumnezeu, potrivit textului din Deuteronomul 6:7?
3. Familiile spirituale fac din rugăciune o parte zilnică a vieții de cămin.
 II. ÎNCREDEREA ȘI ANGAJAMENTUL
1. Angajamentul
Cei mai mulți oameni rostesc în ziua nunții următorul jurământ de căsătorie: „EU,
(NUMELE MIRELUI), te iau pe tine (NUMELE MIRESEI), să fii soția mea credincioasă, pe
care să o am și să o păstrez din această zi, la bine și la rău, în bogăție sau sărăcie, în boală și în
sănătate, până când moartea ne va despărți”. Facem acest legământ ca un angajament pe
viață. În cartea „Căsătorie de durată”, Floyd și Harriet Thatcher notează: „Acest angajament
nu poate fi o afirmație de moment, deoarece avem adânc înăuntrul nostru o nevoie psihologică
de continuă reasigurare, de a ne evalua relația cu partenerul de căsătorie. Conștiința că suntem
iubiți și acceptați ne întărește stima de sine și acceptarea de sine și ne face în stare să dăruim
și să ne exprimăm dragostea la rândul nostru.”
2. Încrederea
Încrederea este întărită atunci când există o sinceritate totală. Sinceritate totală include:
 Onestitate în privința trecutului – Nu trebuie să existe în trecutul tău nimic pe care
partenerul sau viitorul partener să nu-l știe.
 Onestitate emoțională – Trebuie să fii capabil să-ți împărtășești fără teamă
sentimentele cu cei din familia ta.
 Onestitate în ce privește prezentul – Nu trebuie să existe secrete cu privire la unde ești,
cu cine ești, ce faci etc.
 Onestitate cu privire la viitor – Care sunt țintele și planurile tale de viitor?

III. PREGĂTIREA PENTRU CĂSĂTORIE

Mulți oameni nu se pregătesc niciodată pentru căsătorie. Ce trebuie să faci ca să te
pregătești pentru experiența de-o viață împreună cu partenerul?
1. Căsătorește-te cu o persoană credincioasă. Apostolul Pavel a afirmat: „Nu vă
înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și
fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între
Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” (2 Corinteni 6:14-
15).
Cineva a spus: „Dragostea este ca o pereche de șosete: trebuie să ai două părți și părțile
trebuie să se potrivească.” (Autor necunoscut) Mulți creștini – și mulți adventiști – cred că,
odată ce s-au căsătorit, cel necredincios va fi convins să devină creștin/adventist. Se întâmplă
așa vreodată? Da, în unele cazuri, dar de ce să riscați într-un aspect atât de vital pentru temelia
unui cămin creștin? Da, s-ar putea să aveți sentimente profunde față de cel necredincios, dar
chestiunea aceasta trebuie stabilită înainte de ceremonia de nuntă. Dacă te rogi ca persoana cu
care vrei să te căsătorești să devină creștină, asigură-te că rugăciunea aceasta primește răspuns
chiar înainte de a accepta să te căsătorești. Dumnezeu nu a intenționat niciodată să facă din
căsătorie un instrument de evanghelizare.
2. Inspectează bagajul. Un alt element necesar în pregătirea pentru căsătorie este să
fim conștienți că, fie că ne place sau nu, toți aducem în relație un anumit „bagaj”. Bagajul
constă de obicei din experiențe din trecut, din amintiri negative, din temeri etc. El este de cele
mai multe ori diferit de cel al partenerului și poate deveni o sursă serioasă de amărăciune și de
conflict. Toate bagajele trebuie deschise, inspectate și examinate cu atenție înainte să aibă loc
căsătoria. Ești conștient de bagajul pe care-l aduci sau l-ai adus în căsătorie?
3. Rezolvați problema „lăsării și lipirii”. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe
mama sa și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup” (Geneza 2:24). În contextul
istoric și cultural al Vechiului Testament, era un fapt de la sine înțeles ca femeia să plece din
casa părintească și să meargă să locuiască cu soțul ei, așa că formularea de aici include o
poruncă adresată bărbatului. Dar astăzi, pentru a întemeia un cămin trainic, ambii parteneri
trebuie să înțeleagă și să urmeze aceste instrucțiuni clare din Cuvântul lui Dumnezeu. Ce
înseamnă acest lucru astăzi?
Mai întâi, ambii parteneri trebuie să fie dispuși să lase. Fiecare partener trebuie să
lase viața de tipul „eu” pentru a începe viața de tipul „noi”. Lăsarea implică două tipuri de
operații:
 tăierea cordonului dependenței: Aceasta înseamnă să alegi să nu te bazezi pe părinți
pentru sprijin material sau emoțional.
 tăierea cordonului loialității: Până în ziua nunții, cele mai importante relații sunt cu
mama și cu tata, dar, în timpul ceremoniei, prioritățile tale se schimbă. Evident că vei
continua să-ți respecți părinții (Exodul 20:12), dar prioritatea trebuie să devină partenerul
conjugal. Loialitatea cea dintâi și cea mai importantă este cea față de soț/soție.
Ce fac de obicei oamenii pentru a tăia cordonul dependenței după căsătorie?
În al doilea rând, ambii parteneri trebuie să se lipească unul de celălalt. Termenul
„a se lipi” înseamnă „a înclina către” sau „a se uni”. A te lipi de partenerul de căsătorie
înseamnă să-l alegi mai presus de ceilalți și chiar mai presus de tine. Te lipești, înclini către
sau te unești cu partenerul tău prin împlinirea nevoilor lui, prin ascultarea lui, prin înțelegerea
sentimentelor și dorințelor lui. Vă lipiți doar unul de celălalt pentru împlinire și plăcere
fizică.
4. Nu te grăbi. Al patrulea pas în pregătirea pentru căsătorie este să te asiguri că ți-ai
luat timp suficient pentru pregătire. Cum scria Shakespeare: „O căsătorie pripită rareori se
dovedește bună.” Este nevoie de timp ca să cunoști altă persoană suficient de bine încât să
decizi să-ți petreci viața cu ea. Proverbele 21:5 o spune clar: „Planurile omului harnic nu
duc decât la belșug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă.” Nunta este un
eveniment de o zi, dar căsătoria este un angajament pe viață. Ia-ți timpul necesar ca să afli cât
mai multe posibil despre cel/cea cu care plănuiești să-ți petreci restul vieții!
Cuplul ar trebui să se concentreze asupra a două domenii-cheie când în perioada de
pregătire:
A. Cunoașterea familiei din care provine celălalt
B. Cunoașterea cât mai bună posibil a celuilalt
5. Stabiliți un „legământ” de căsătorie. Gândiți-vă ce înseamnă un legământ, o
promisiune sau un jurământ pentru Dumnezeu. Citiți următoarele texte: Deuteronomul
23:21,23.
6. Căutați consiliere premaritală bazată pe Biblie.

IV. HRĂNIREA FAMILIEI

Există două căi fundamentale de comunicare.
1. Comunicarea verbală, adică prin cuvinte.
2. Comunicarea nonverbală corporală. În relațiile dintre noi, ne oferim unii altora
indicii nonverbale tot timpul. Acestea pot include poziția, gesturile, mișcarea ochilor sau
expresia feței.
Există trei mari stiluri de comunicare în familie:
1. Comunicarea agresivă. Membrii familiei comunică nepoliticos unul cu altul. Sunt
poruncitori, autoritari, iar cuvintele pe care le folosesc sunt egoiste, acuzatoare și adesea
volatile. Agresiunea fizică poate fi o caracteristică a acestei familii disfuncționale. Unii
membrii ai familiei nu-și exprimă niciodată opiniile, de teama reprimării.
2. Comunicarea pasivă. Comunicarea este tensionată și rară în această familie.
Membrii familiei pot fi prea rușinoși sau prea tăcuți și le este în mod frecvent teamă de
confruntare. Cel mai adesea, există o apatie până la punctul în care membrii familiei se ignoră
unul pe celălalt sau nu le pasă dacă există comunicare reciprocă.
 3. Comunicarea asertivă. Această familie face din comunicare o prioritate. Membrii
familiei sunt liberi să-și exprime opiniile și ideile. Sunt calmi, încrezători și vor să înțeleagă
ce vor să spună ceilalți. Ei ascultă și își răspund unul altuia într-un mod adecvat. Fiecare
membru al familiei se străduiește să respecte sentimentele și gândurile celorlalți.
Învață să asculți
Cea mai neglijată deprindere de comunicare este ascultarea. Familiile de succes au
învățat că procesul comunicării funcționează doar atunci când membrii ei învață să se asculte
unul pe altul. Probabil ați auzit zicala: „Dumnezeu ne-a dat două urechi și o singură gură, ca
să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim!” Este interesant! Cei mai mulți oameni
ascultă doar pentru a răspunde, a ataca sau a se apăra. De fapt, familiile sunt formate din patru
tipuri fundamentale de ascultători:
1. Judecătorul. Judecătorul este persoana din familie care crede că are întotdeauna
dreptate. El și-a format anumite concepții, așa că nu vede de ce i-ar asculta pe alții. Este de
obicei negativist și critic. Își exprimă propria părere în loc să asculte. Psalmii 115:6 se referă
la acest tip de persoană: „Au urechi, dar nu aud.”
2. Consilierul. Consilierul ascultă doar atât cât să facă o evaluare rapidă și să treacă mai
departe. El este preocupat de evaluare și de oferirea unui sfat care, de obicei, nu este cerut. Îi
acuză pe ceilalți că nu ascultă. Ascultă doar pentru a dicta și a le spune celorlalți ce ar trebui
făcut. Proverbele 18:13 se referă la acest tip de persoană: Cine răspunde fără să fi ascultat
face o prostie și își trage rușinea.
3. Anchetatorul. Persoana aceasta crede că drumul spre ascultare este să-i pui întrebări
în mod constant celeilalte persoane – ceea ce poate fi obositor și contraproductiv.
Anchetatorul este înclinat să întrerupă și este distras cu ușurință. Este important să punem
întrebări pentru a clarifica înțelegerea anumitor lucruri, dar anchetatorul exagerează cu tactica
aceasta.
4. Ascultătorul bun. De departe, cel mai eficient ascultător din familie este persoana
care ascultă nu doar cuvintele rostite, ci care încearcă să înțeleagă și sentimentele persoanei
care vorbește. Ascultătorul acordă mare atenție limbajului corpului, semnalelor nonverbale și
expresiei faciale. El nu etichetează ceea ce s-a spus sau cum a fost exprimat. Dorința lui este
să înțeleagă și să răspundă în consecință.
În concordanță cu Iacov 1:19, noi ar trebui să fim grabnici la ascultare, înceți la vorbire
și zăbavnici la mânie.

V. CONSOLIDAREA INTIMITĂȚII
 „Fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12:10).
Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că bărbații și femeile, fiind diferiți, au nevoi
emoționale diferite. Cuvintele-cheie sunt „nevoi emoționale”. Toți oamenii au unele nevoi
comune. Totuși, soții și soțiile au unele nevoile emoționale distincte.

Cele 5 nevoi emoționale de bază ale femeii

1. Femeia are nevoie de afecțiunea soțului ei. Ea are nevoie să fie privită ca fiind de
valoare, importantă și vrednică. Cele mai romantice lucruri pe care le poate face un bărbat
pentru soția lui sunt cele prin care îi arată că este prețioasă pentru el. De fapt, acesta este felul
în care o femeie ar defini romantismul. Momentele romantice, precum și gesturile romantice
sunt cele menite să o facă să se simtă prețuită și iubită într-un mod special. Lucrurile mărunte
contează!
2. Femeia are nevoie de conversație. Femeile se conectează la nivel emoțional prin
comunicare verbală. Ele se simt mai în siguranță când au toate datele și toate detaliile. Femeia
are nevoie de anumite cuvinte din partea soțului ei: cuvinte de confirmare, de dragoste și de
încurajare, pe care doar soțul i le poate da. Stima ei de sine și siguranța ei sunt intacte atunci
când își aude soțul exprimându-și sentimentele față de ea.
3. Femeia are nevoie de sinceritate și de deschidere. Nici bărbații, nici femeile nu-și
doresc un partener care nu poate fi de încredere; dar pentru o femeie este imperativ să poată
avea încredere în soțul ei. Femeia are nevoie ca soțul ei să fie un bărbat de cuvânt, respectat în
societate și cunoscut ca bărbat sincer, deschis, care se ține de promisiune. Ea are nevoie să
conteze pe cuvântul dat de soțul ei și este descumpănită dacă descoperă că el a înșelat-o în
vreun fel. Un alt domeniu în care femeia are nevoie de onestitate îl reprezintă domeniul
sentimentelor și gândurilor cele mai intime ale soțului ei.
4. Femeia are nevoie de stabilitate financiară (de suport). Pentru ea, stabilitatea
financiară înseamnă asigurarea îmbrăcămintei, hranei, condițiilor și îngrijirii necesare pentru
toți membrii familiei. Este important de notat că ea nu are nevoie de bogăție sau de lux, în
sensul de mașini noi, haine costisitoare sau casă scumpă. Ea are nevoie de sentimentul de
siguranță care derivă din împlinirea nevoilor de bază ale familiei. 1 Timotei 5:8 spune că
bărbatul care nu-i asigură familiei lui cele necesare familiei este „mai rău decât un
necredincios”. Dacă un soț împlinește nevoile soției sale, asigurându-i stabilitatea financiară,
și soția trebuie să-și asume propria responsabilitate. Ea nu trebuie să cheltuiască exagerat sau
să pună asupra lui o presiune exagerată, cerând mai mult decât își pot permite. Ea trebuie să
fie un partener în reglarea cheltuielilor și să țină evidența bugetului.
 5. Femeia are nevoie de angajamentul soțului față de familie. Ea are nevoie să știe că
familia este prioritatea de vârf a soțului ei. Are nevoie ca soțul să-și demonstreze
angajamentul față de familie, făcându-și timp pentru familie. Prea mulți soți par să fie mai
dedicați carierei, prietenilor, sporturilor sau hobby-urilor, care le consumă cea mai mare parte
a atenției și timpului, și-i oferă familiei ce mai rămâne – adică foarte puțin. Există o veche
zicală, foarte potrivită aici: Dragostea se transcrie ca T-I-M-P. Taților, copiii voștri vor avea
mulți prieteni de-a lungul vieții; vor avea mulți profesori și multe alte persoane de la care vor
învăța. Dar absolut nimeni nu le va putea fi tată, decât voi!

Cele 5 nevoi fundamentale ale bărbatului

1. Bărbatul are nevoie de împlinire sexuală. Nu ar trebui să surprindă pe nimeni ideea
că bărbații sunt mai orientați spre sexualitate decât femeile. Femeile oferă sex pentru a avea
parte de intimitate (amintiți-vă că nevoia ei este să fie tratată ca o persoană valoroasă), iar
bărbații vor simula intimitatea pentru a avea parte de sex. Multe femei resping contactul
sexual și îl evită, folosind scuză după scuză pentru a-l amâna. Bineînțeles, această atitudine nu
trece neobservată de către bărbat. El începe să ia lucrurile personal și egoul lui suferă.
Dezinteresul soției îl poate face să se simtă nedorit. Când nevoile lui sexuale sunt împlinite în
cele din urmă, el simte că a făcut presiuni asupra soției și această experiență îl face să se simtă
frustrat și lipsit de satisfacție. Pentru unele femei, relațiile sexuale pot să nu fie plăcute din
motive fizice. În acest caz, medicul poate ajuta la stabilirea cauzei și a tratamentului necesar.
Nu lăsați să treacă ani de zile fără a căuta ajutor în acest domeniu important al intimității.
2. Bărbatul are nevoie de o soție care să-i fie partener de joacă (sau de recreere).
Înainte de a se căsători, femeile li se alătură bărbaților în preocupările acestora. Merg la
vânătoare, la pescuit, joacă fotbal sau se uită la filme pe care nu le-ar fi ales niciodată din
proprie inițiativă. După căsătorie, soțiile încearcă să îi implice pe soți în activități care sunt
mai pe gustul lor. Dacă încercările lor eșuează, s-ar putea să-și încurajeze soții să-și continue
activitățile recreative fără ele.
3. Bărbatul are nevoie de o soție care se îngrijește de ea (sau de o soție atractivă).
El nu are nevoie de o soție cu un corp perfect sau cu cea mai frumoasă față. Dar are nevoie de
o soție care se îngrijește de ea – de felul în care arată, de hainele ei, de obiceiurile personale.
Cu alte cuvinte, este important pentru el ca soția lui să se străduiască să fie pe cât de atractivă
posibil.
4. Bărbatul are nevoie de un cămin plin de pace (sau de suport familial). Căminul
pașnic nu exclude cu desăvârșire zgomotele fericite ale copiilor. Nu exclude dezordinea de pe
holul de la intrare sau de pe scări. Nu exclude cu desăvârșire problemele copiilor,
adolescenților și părinților care îl compun, însă toate acestea sunt ținute sub control. El este în
esență un cămin liniștit, echilibrat. Casa aceasta este condusă de Dumnezeu și este
caracterizată de dragoste și de rugăciune. Proverbele 21:19 afirmă că este mai bine să locuiești
într-un pământ pustiu, decât cu o nevastă supărată și nemulțumită. În conformitate cu
Proverbele 27:15, femeia care se plânge și murmură întruna este ca o streașină care picură
întruna.
5. Bărbatul are nevoie de admirație și de respect. El preferă să fie admirat decât iubit.
Ce însemnă asta? Bărbatul se simte iubit atunci când este admirat. Aceasta este limbajul
dragostei pentru bărbați: cuvinte de aprobare și de admirație. Bărbatul are nevoie mai ales de
admirație și de respect din partea soției sale. Poate că este apreciat de șef, de colegii de
serviciu și de ceilalți membri ai familiei. Sau poate că lucrează într-o atmosferă neplăcută,
unde este puțin loc pentru laudă și apreciere. Dacă are însă o soție iubitoare, care îi susține
stima de sine, găsind la el lucruri demne de admirat, el se simte un om de succes (Efeseni
5:33). Când nevoia de admirație nu-i este împlinită acasă, o va căuta în afara căsniciei – în
gașcă, în relații periculoase sau în orice alte locuri care-l vor ajuta să-și satisfacă acea nevoie.

Nevoile copiilor
1. Copiii au nevoie de dragoste necondiționată. Avem nevoie să-i învățăm pe copiii
noștri principiul exprimat în aceste cuvinte: „Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici
viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici
înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui
Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:38-39)
2. Copiii au nevoie de educație. „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și,
când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6). Părinții trebuie să înțeleagă că,
în copilărie, lucrurile nu se învață, ci se prind din zbor!
3. Copiii au nevoie să fie hrăniți. Cuvântul „a hrăni” înseamnă „a asigura hrană și
susținere în timpul etapelor fragile ale dezvoltării”. Este imperativ ca părinții să-i hrănească
prin cuvinte, atingeri și timp alocat.
4. Copiii au nevoie de laudă autentică, meritată.
5. Copiii au nevoie de părinți care dețin controlul.

VI. PROTEJAREA INTIMITĂȚII

 A. ÎNVAȚĂ SĂ GESTIONEZI CONFLICTUL. „Mâniați-vă, dar nu păcătuiți. Să n-
apună soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26). Toate relațiile au potențial conflictual.
Conflictul este o parte normală, naturală a vieții. Oricât de ciudat ar părea, viața lipsită de
conflict nu este sănătoasă. Aduceți-vă aminte acest principiu important: Nu toate conflictele
sunt rele!
Există patru reacții posibile la conflict:
1. Eu câștig, tu pierzi.
2. Tu câștigi, eu pierd.
3. Amândoi pierdem, nimeni nu câștigă.
4. Toată lumea câștigă, nimeni nu pierde.
Ținta voastră ar trebui să fie ca toți să câștige și nimeni să nu piardă.

Principii pentru soluționarea constructivă a conflictului

1. Practicați regula prevenției. „Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape, de
aceea, curmă cearta înainte de a se înteți” (Proverbele 17:14). Odată începută, evoluția
conflictului este incredibil de greu de oprit.
2. Căutați domeniile în care sunteți de vină. Când cauți să-ți asumi responsabilitatea
în conflict, celălalt se înmoaie și îți va lua apărarea. Puneți-vă următoarele întrebări:
a. Merită această luptă? Proverbele 19:11
b. Am greșit?
c. Ar trebui să reacționez sau să răspund?
d. Ce schimbare va aduce aceasta în viața mea peste trei zile? Ce impact va avea în
cinci ani?
Iată câteva sugestii legate de felul în care să vă spuneți lucrurile unul celuilalt într-un
mod mai eficient:
 Folosiți un ton calm și liniștit. (1 Împărați 19:12). Coborâți tonul. Inspirați adânc și
controlați-vă tonul. Dacă sunteți furioși, îndepărtați-vă și calmați-vă. Aveți grijă la limbajul
corporal și la contactul vizual. O anumită înclinare ironică a capului sau o privire îl poate
determina pe celălalt să devină supărat și defensiv.
 Păstrați-vă simțul umorului.
 Nu luați lucrurile personal. Nu spuneți lucruri iresponsabile despre celălalt, cu
intenția de a răni sau defăima. Asta înseamnă atac la persoană, nu soluție la problemă.
 Nu răscoliți trecutul.
  Nu deviați de la subiect.

B. ÎNVĂȚAȚI SĂ IERTAȚI. „Dacă nu-i iertați pe ceilalți, nici Tatăl vostru care este
în ceruri nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6:15).
Ce este iertarea?
1. Să fii conștient de fapta celuilalt și totuși să-l ierți. Iertarea are loc numai atunci
când recunoaștem greșeala fără să o negăm sau să o acoperim și atunci când nu-l obligăm
totuși pe cel care ne-a greșit să plătească pentru ea. Iertarea este adesea dureroasă. Te doare
atunci când trebuie să spui adio răzbunării. Iertarea nu înseamnă să uiți greșeala. Iertarea
înseamnă să nu-i mai ceri socoteală celui care ți-a greșit pentru fapta lui.
2. Să alegi să nu ții evidența greșelilor. Dragostea „nu se gândește la rău” (1 Corinteni
13:5). De ce ținem evidența greșelilor celuilalt? Pentru a le folosi împotriva lui. Ca dovadă a
ceea ce s-a întâmplat. Pentru a i le flutura pe sub nas când se îndoiește că a fost așa. Dragostea
este o alegere. Iertarea este o alegere. Când facem din iertare un stil de viață, învățăm să
ștergem răul și nu să-l stocăm în calculatorul nostru mental.
3. Să refuzi să pedepsești. Să refuzi să-i pedepsești pe cei care merită pedeapsa, să
renunți la dorința naturală de a-i vedea „primind ce li se cuvine”. Înseamnă să refuzi să fii
copleșit de teama că nu-și vor primi pedeapsa sau mustrarea pe care crezi că o merită.
4. Să nu divulgi greșeala. Cine iartă cu adevărat nu-l bârfește pe cel care i-a greșit.
Dacă simți nevoia să spui cuiva, asigură-te că acea persoană este de încredere și nu va duce
vorba mai departe.
5. Să fii milos. „Ferice de cei miloși, căci ei vor avea parte de milă” (Matei 5:7). O
diferență între har și milă este că harul înseamnă să primești ceva ce nu meriți, iar mila
înseamnă să nu primești ceva ce meriți. Deci, când arătăm milă, nu-i judecăm pe cei care ne-
au rănit; acesta este un aspect al evlaviei.
6. Să renunți la luptă. Vă aduceți aminte de jocul „lupta cu odgonul” din copilărie
(când două persoane sau două echipe încearcă să tragă, fiecare de o parte a unei sfori, cealaltă
echipă peste linia de mijloc)? Atâta timp cât echipele trag, există o „luptă”. Dar când cineva
dă drumul sforii, lupta s-a terminat.

VII. UN VIITOR ÎMPREUNĂ

Creați amintiri și tradiții pozitive. 2 Tesaloniceni 2:15. Tradițiile aduc cu ele trei
rezultate în familiile de succes:
 1. Tradițiile aduc familiile împreună, ajutându-i pe membrii ei să se cunoască mai
bine unii pe alții. Tradițiile se vor forma de la sine, dacă veți accepta să fiți o parte a familiei.
Vor apărea când vă veți aștepta mai puțin și vor veni la pachet cu o amintire extraordinară!
2. Tradițiile creează amintiri pozitive, care pot oferi încurajare și stabilitate.
Tradițiile sunt comemorări ale amintirilor. Amintirile care însoțesc tradițiile pot avea un
impact puternic. În conformitate cu Psalmii 137:1, când copiii lui Israel erau în captivitate,
care era răspunsul lor față de amintiri?
3. Tradițiile sunt îndrăgite și sunt transmise generațiilor viitoare. Tradițiile și
amintirile valoroase le conferă familiilor conștiința identității și direcție viitoare.

RUGĂCIUNEA
Rugăciunea este fundamentul spiritual cel mai important. Avem nevoie să ne cufundăm
familia în rugăciune constantă. Acestea două sunt de nedespărțit.
„Darul Lui este complet și, ca Mijlocitor al nostru, Își realizează lucrarea pe care Și-a
asumat-o singur ținând înaintea lui Dumnezeu cădelnița cu propriile merite neprihănite și cu
rugăciunile, mărturisirile și mulțumirile poporului Său. Înmiresmate cu parfumul neprihănirii
Sale, acestea se înalță la Dumnezeu ca o mireasmă plăcută. Darul este primit pe deplin și
iertarea acoperă toate păcatele.”15

CONCLUZIE
Pe care dintre aceste elemente le veți include la clădirea căminului vostru? Ce alte
elemente veți adăuga, pe lângă cele menționate? Fiecare cămin este diferit; de aceea, căminul
vostru nu trebuie să aibă exact acest set de elemente. Este adevărat că unele elemente sunt
indispensabile. Căminul fără o fundație solidă se va prăbuși. Cămin fără niște granițe
protectoare (pereții) va fi vulnerabil. Căminul fără un adăpost potrivit (acoperișul) va fi expus
la intemperii. Căminul fără căldură (rugăciunea) poate produce îmbolnăvirea și, în final,
moartea. Acestea sunt indispensabile.
Și alte elemente ale unui cămin sănătos sunt foarte importante, dar pot diferi în funcție
de timp și de circumstanțe. Dacă nu aveți copii, nu este necesară împlinirea nevoilor copiilor.
Nevoile emoționale proprii și cele ale soțului/soției pot diferi și pot fi altele decât ale
majorității bărbaților și femeilor. De aceea, trebuie să te gândești care sunt cele mai

15
Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p.156.
importante nevoi ale tale și care sunt cele mai importante nevoi ale soțului/soției și să căutați
să vă împliniți unul altuia nevoile emoționale.
Cel mai important este să vă gândiți cum să vă construiți un cămin sănătos. „Faceți
socoteala cheltuielilor” (Luca 14:28-30)!
Sabat 2

PREDICA NR. 3
PARTENERUL DE CĂSĂTORIE PERFECT
DEREK J. MORRIS
(Derek J. Morris, DMin, este președintele Hope Channel, Inc.,
la Conferința Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea,
Silver Spring, Maryland, SUA.)

Versetul: Efeseni 5:25-33

Subiectul: Cum să-ți iubești partenerul de căsătorie
Concluzia: Cu dragostea agape: care se sacrifică, îi poartă de grijă și îl prețuiește.
Ideea predicii: Faceți din căsnicie o reflectare a dragostei nemăsurate și nesecate a lui
Dumnezeu.
Scopul: Să încurajez ascultătorii să-și iubească partenerul de căsătorie cu o dragoste
cerească, sacrificându-se pentru el, purtându-i de grijă și prețuindu-l.

Am cunoscut-o pe soția mea, Bodil, la Colegiul Newbold, în Marea Britanie. Ea avea 18

ani, iar eu 20. În scurt timp am devenit buni prieteni. Am iubit-o înainte să-i fi atins vreodată
mâna. Am avut un an școlar minunat împreună, dar curând ea s-a întors acasă, în Takoma
Park, Maryland, pregătindu-se să intre la un program de asistență medicală la Colegiul
Columbia Union, acum Universitatea Adventistă din Washington. Am reușit s-o vizitez în
acea vară în Statele Unite și, chiar înainte să plec, părinții ei m-au invitat să mă alătur familiei
lor într-o vacanță la schi în luna decembrie, în New England. Părea o idee minunată, dar știam
că, fiind student sărac, nu mi-aș fi putut permite niciodată luxul acesta. Înainte totuși să apuc
să-mi plâng de milă, părinții ei mi-au spus că-mi vor plăti toate cheltuielile, inclusiv biletul de
avion!
Ultimul semestru de studii universitare a trecut repede și curând eram în drum spre
Statele Unite, pentru o vacanță de iarnă emoționantă. Nu-mi trecea prin minte la momentul
acela că mă îmbarcam doar pentru dus. În timpul vacanței, mi s-a oferit un district pastoral în
Conferința Pennsylvania. Nu m-am mai întors niciodată acasă. Opt luni mai târziu eram
logodiți. La un an după aceea, eram căsătoriți.
 Totul părea perfect, dar curând aveam să descopăr ce soț imperfect eram. După câțiva
ani de slujire pastorală, soția mi-a scris o scrisoare. Când am citit-o, am simțit ca și cum mi-ar
fi tras cineva un pumn în abdomen. Acum sunt conștient că ea nu încerca să mă rănească –
mi-a scris scrisoarea fiindcă mă iubea și îi păsa de căsnicia noastră. Iată ce scria ea: „Îmi spui
că sunt în capul listei tale, dar nu mă simt acolo.” Eram un partener abuziv și nici măcar nu
realizasem acest lucru. Sigur, nu am lovit-o niciodată. Nu-mi amintesc nici măcar să fi țipat
vreodată la ea, dar o abandonam, lucrând de dimineața devreme până noaptea târziu, și, ca să
înrăutățesc și mai tare situația, făceam acest lucru în Numele lui Isus!
După acea coborâre cu picioarele pe pământ, am început să fiu mai atent față de căsnicia
mea. Am găsit câteva sfaturi înțelepte scrise cu aproape două mii de ani în urmă de apostolul
Pavel. El se adresează direct bărbaților în scrisoarea pe care o scrie creștinilor din Efes, dar
sunt convins că acest sfat se adresează și femeilor.

„Bărbaților, iubiți-vă nevestele, cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru
ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze
înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci
sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor.
Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui,
ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale
trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. «De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi
pe mamă-sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup.» Taina aceasta este
mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta
ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat” (Efeseni 5:25-33).

Observați din nou modul în care apostolul Pavel începe în Efeseni 5:25: „Bărbaților,
iubiți-vă nevestele.” Așa cum știți probabil, există în limba greacă mai multe cuvinte traduse
prin cuvântul dragoste. Verbul folosit aici este agapao, din care avem substantivul „agapă”.
Se folosește ori de câte ori se vorbește despre dragostea lui Dumnezeu. Astfel, când Biblia
spune „căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea”, se folosește verbul agapao. Când Isus
spune: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu”, se folosește
verbul agapao. Pavel spune aici: „Bărbaților, iubiți-vă nevestele”. Și noi putem adăuga:
soțiilor, să vă iubiți bărbații cu dragostea agape.
Pavel ne provoacă pe aceia dintre noi care suntem căsătoriți să manifestăm dragostea
nemăsurată și nesecată a lui Dumnezeu. Iar verbul este la imperativ prezent, exprimând deci o
poruncă și un apel serios continuu. Iubiți și continuați să vă iubiți soțul/soția cu o dragoste
cerească!
Poate că cineva se întreabă: Ce înseamnă mai exact ca dragostea pentru partenerul de
căsătorie să fie o manifestare a dragostei nemăsurate și nesecate a lui Dumnezeu? Ei bine,
din fericire, apostolul Pavel subliniază trei aspecte ale acestei iubiri cerești.

I. SACRIFICĂ PENTRU PARTENERUL TĂU (Efeseni 5:25)

Mai întâi, a manifesta dragostea nemăsurată și nesecată a lui Dumnezeu față de
partenerul tău de căsătorie înseamnă să sacrifici pentru el/ea. Să recitim împreună Efeseni
5:25: „Soților, iubiți-vă nevestele, cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea.”
Hristos Și-a demonstrat dragostea de tip agape pentru noi, biserica Sa, făcând sacrificiul
suprem. El S-a dat pe Sine Însuși în locul nostru. El S-a dat pe Sine Însuși în favoarea noastră.
El a luat ce meritam noi – moartea, ca noi să putem primi darul fără plată pe care Îl merita El
– viața veșnică. Și nu a venit să spună: Voi da 50% dacă dai și tu 50%. El a dat 100%,
necondiționat, deși știa că mulți nici măcar nu vor aprecia darul Său.
Așa trebuie să ne iubim partenerul de căsătorie. Să-l iubim cu o dragoste cerească. Să
sacrificăm pentru el. Să dăm 100% necondiționat. Poate că spui: „Nu e drept! De ce să dau
100%? Cum rămâne cu nevoile mele? Cu drepturile mele? Nu pot iubi în felul acesta!” Ai
perfectă dreptate. Nu ne putem iubi partenerul de căsătorie cu o dragoste cerească, dacă
inimile noastre sunt egoiste și neconvertite. Dacă nu ți-ai predat viața lui Hristos și nu I-ai
cerut să te umple, prin Duhul Sfânt, cu dragostea Lui de tip agape, nu poți să-ți iubești
partenerul cu o dragoste cerească. Este imposibil. Vei eșua de fiecare dată. Dar, dacă te rogi în
fiecare dimineață: „Doamne, Te rog, umple-mă cu dragostea Ta agape”, atunci dragostea lui
Dumnezeu poate să ajungă prin tine la partenerul tău. O parte a dragostei cerești față de
partenerul tău este să sacrifici pentru el.
Cu mulți ani în urmă, am avut privilegiul să botez un cuplu tânăr, Gary și Laurie Moyer.
Laurie suferea de fibroză chistică și toată viața ei fusese o luptă. Pe când era copil, a fost
molestată de un angajat al spitalului. Viața era grea. Dar, în cele din urmă, l-a întâlnit pe Gary,
un tânăr care o iubea așa cum era. Nu pentru ce ar fi putut el să-i ofere sau pentru ce ar fi
putut să facă din ea, ci pur și simplu pentru cine era ea. Laurie făcea tratament timp de șase
ore pe zi, doar ca să poată respira liber. Era determinată și disciplinată, dar, în cele din urmă,
plămânii ei eu început să cedeze. Nu mai rămăseseră alte opțiuni medicale decât transplantul
de plămâni. Soțul ei devotat s-a oferit să-i dea unul dintre plămânii lui. Aceasta, prieteni, este
o dovadă vizibilă ca vă iubiți partenerul cu o dragoste cerească. Sacrificați pentru el. Îl iubiți
mai mult decât vă iubiți viața. O astfel de dragoste, prieteni, nu este prefăcută. O astfel de
dragoste este un dar de sus, turnată în voi și prin voi în cei pe care-i iubiți.
Laurie nu a fost suficient de puternică să reziste operației. Acum se odihnește în Isus, în
speranța sigură și nestrămutată a învierii, care va avea loc când Domnul nostru Isus se va
întoarce în slavă. Chiar și așa, în această viață, ea a cunoscut o fărâmă din dragostea
nemăsurată și nesecată a lui Dumnezeu și se va bucura de această dragoste de-a lungul
veșniciei.

II. HRĂNEȘTE-ȚI PARTENERUL (Efeseni 5:28-29)

Un al doilea aspect al manifestării dragostei nemăsurate și nesecate a lui Dumnezeu este
să-ți hrănești partenerul de căsătorie. Observați Efeseni 5:28-29: „Tot aşa trebuie să-şi
iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine
însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi
Hristos Biserica.”
Pavel folosește imaginea unei persoane care-și îngrijește trupul. El spune că așa cum o
persoană își hrănește corpul și așa cum Hristos hrănește Biserica, tot la fel, în calitate de
creștini, trebuie să ne hrănim partenerul de căsătorie. Verbul folosit aici, ektrepho, înseamnă
să hrănești pe deplin sau să încurajezi creșterea. A-ți iubi soția sau soțul cu o dragoste
cerească înseamnă nu doar să sacrifici pentru ea sau pentru el, ci și să-l hrănești, să-l
încurajezi să crească și să se dezvolte.
Un mod de a-ți hrăni partenerul este să-l încurajezi să crească pe plan personal. Cu
patruzeci de ani în urmă, pe 26 iunie 1977, soția mea și cu mine ne-am căsătorit în Takoma
Park, Maryland. Ne-am scris singuri jurămintele pentru nuntă. În jurământul meu, i-am
promis să o ajut să devină „tot ce voia Dumnezeu de la ea”. Asta înseamnă să-ți „hrănești”
partenerul. Deși am eșuat de multe ori, promisiunea aceasta a fost o parte importantă a
legământului nostru. Când Bodil a absolvit cursurile postuniversitare și a urcat pe scenă cu
diploma de master în mână, nu știu cine era mai entuziasmat – ea sau eu! M-am simțit de
parcă aș fi absolvit și eu împreună cu ea! A luat toate testele și a pregătit toate lucrările,
inclusiv teza de disertație, dar a fost nevoie de un angajament al familiei „ca să o hrănim”, să
o încurajăm și să o susținem în creșterea ei. În calitate de creștini, a ne iubi partenerul cu o
dragoste cerească, implică nu doar să ne sacrificăm pentru el, ci și să-l hrănim.
Un al doilea mod de a ne hrăni partenerul este să-l încurajăm să crească din punct de
vedere spiritual. De fapt, ascultați-mă cu atenție, prieteni, în opinia mea, a-ți hrăni partenerul
din punct de vedere spiritual este cea mai bună cale de a vă întări și a vă proteja relația. Vă
rugați împreună cu soțul/soția? Vă rugați pentru soțul/soția dumneavoastră? Aveți un timp de
închinare împreună? Vă încurajați partenerul să crească din punct de vedere spiritual? Acestea
sunt modalități de a vă hrăni partenerul, aceasta înseamnă a-l iubi cu o dragoste cerească.

III. PREȚUIEȘTE-ȚI PARTENERUL (Efeseni 5:29)

Dar există un al treilea mod de a manifesta față de partenerul de viață dragostea
nemărginită și nesecată a lui Dumnezeu, așa cum este descrisă în Efeseni 5:29: să-ți prețuiești
partenerul. „Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca
şi Hristos Biserica.”
Din nou, Pavel folosește imaginea persoanei care-și îngrijește trupul. Verbul din
versetul 29 tradus prin a îngriji cu drag este deosebit. Verbul thalpo, care se găsește în Noul
Testament în doar două locuri, înseamnă a prețui, a mângâia, a ține de cald. El mai apare în 1
Tesaloniceni 2:7 cu referire la o doică sau o mamă care-și hrănește copiii: „Dimpotrivă, ne-am
arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii.” Ce imagine frumoasă!
Să manifești față de partenerul tău de căsătorie dragostea nemăsurată și nesecată a lui
Dumnezeu înseamnă nu doar să sacrifici pentru el și să-l hrănești, ci și să-l prețuiești. Să-l
mângâi. Să-i ții de cald. Și asta nu înseamnă doar să-i încălzești picioarele reci într-o seară
geroasă de iarnă, ci și să-l faci să se simtă special, prețios, valoros.
Am citit săptămâna trecută o ilustrație frumoasă despre un soț care a făcut exact acest
lucru. Și-a prețuit soția, iar ea a simțit lucrul acesta. Povestea a fost consemnată de un chirurg
martor la scena aceasta mișcătoare. O tânără tocmai suferise o intervenție chirurgicală pentru
îndepărtarea unei tumori faciale. În timpul operației un nerv facial a fost secționat, lăsându-i
gura strâmbă și fața contorsionată. Tânărul soț stătea lângă patul ei, în salonul de spital, când
tânăra l-a întrebat pe medic: „Gura mea va rămâne așa mereu?” „Da, a răspuns el, pentru că
nervul a fost tăiat.” Ea a dat din cap în tăcere, dar tânărul soț a zâmbit. „Mie îmi place”, spune
el. „Este drăguț.” Cu delicatețe, soțul se apleacă să-i dea un sărut pe gura strâmbă,
strâmbându-și buzele după ale ei, pentru a-i arăta că pot încă să se mai sărute.16 Nu știu cum
vi se pare vouă, dar mie imaginea aceasta îmi răscolește sufletul. O ilustrație simplă, dar
foarte frumoasă despre ce înseamnă să-ți prețuiești soția, manifestând față de ea dragostea
nemăsurată și nesecată a lui Dumnezeu.

CONCLUZIE

16
Dobson, James C. (2014). Straight Talk to Men. Carol Stream, IL: Tyndale Momentum, p. 112.
 Și eu am fost binecuvântat cu un tovarăș de viață care a manifestat față de mine
dragostea nemăsurată și nesecată a lui Dumnezeu. Nu a fost ușor, deoarece nu sunt un
partener perfect. Ceea ce face ca minunea să fie și mai remarcabilă este următorul lucru: nici
ea nu este o parteneră perfectă! Dar se roagă ca Dumnezeu s-o umple cu dragostea agape și
mă iubește cu o dragoste cerească – sacrificând, hrănindu-mă și prețuindu-mă. Iar astăzi, la
mai bine de 40 de ani de când am spus „Da”, vreau să-i mulțumesc în mod public pentru că a
manifestat față de mine dragostea nemăsurată și nesecată a lui Dumnezeu.
(NOTĂ: Vorbitorul își va aprecia acum soția și apoi îi va invita pe ceilalți să facă la
fel).
Am adus niște flori ca să-ți mulțumesc, dar nu sunt toate pentru tine! Le-am adus ca să
le împart cu altcineva din sală care vrea să-i mulțumească soțului/soției pentru că a manifestat
față de el dragostea nemărginită și nesecată a lui Dumnezeu.
Dacă inima ta este plină de recunoștință pentru cineva care te iubește cu o dragoste
cerească – sacrificând pentru tine, hrănindu-te, prețuindu-te – atunci vino, ia o floare și
mulțumește-i acestei persoane speciale din viața ta pentru că te ajută să cunoști o fărâmă din
dragostea nemăsurată și nesecată a lui Dumnezeu!
 PREDICA NR. 4
PUTEREA RUGĂCIUNII PĂRINTEȘTI
S. JOSEPH KIDDER
(profesor la Facultatea de Teologie Adventistă,
Universitatea Andrews,
Berrien Springs, Michigan, SUA.)

Textul biblic:
„Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr” (3 Ioan
4).

Introducere
L-am întâlnit pe Larry în preajma Crăciunului. Părea un tip dur și era acoperit de tatuaje
de sus până jos pe toată lungimea brațelor, pe gât și chiar și pe cap. Pe parcursul conversației,
mi-a spus că era prim-diacon la biserica lui. Am fost șocat! De obicei mă feresc să emit
judecăți, dar nu puteam înțelege cum era posibil ca o biserică să-l aleagă pe un tip atât de dur
ca Larry să fie prim-diacon.
Crescuse în biserică și a beneficiat de o educație adventistă din primii ani de școală
până în primul an de facultate. Când a ajuns la facultate, a simțit că nu se poate încadra în
regulamentul strict. A abandonat școala, sfârșind prin a se alătura echipei Hell’s Angels
(Îngerii Iadului). A îmbrățișat în totalitate viața de gașcă – droguri, femei, băutură, tatuaje pe
întreg corpul.
Cât Larry a fost departe de Dumnezeu, mama lui s-a trezit la ora 5 în fiecare dimineață
ca să se roage pentru fiul ei. Nu prea putea să mai stea de vorbă cu el și adesea nici măcar nu
știa unde este, dacă este viu sau mort, în închisoare sau liber, dar a continuat să spere. Timp
de cincisprezece ani, mama lui Larry s-a rugat cu credincioșie pentru fiul ei și a cerut
împlinirea făgăduințelor biblice în dreptul lui.
Cincisprezece ani mai târziu, Larry a decis că venise în sfârșit momentul să părăsească
Îngerii Iadului. El și prietena lui s-au stabilit în Regiunea Golfului San Francisco. El a obținut
o slujbă, dar fura de la șeful lui ca să-și poată plăti drogurile. A fost prins și concediat. Curând
după aceea, a rămas fără bani. El și prietena lui au fost evacuați din apartament și, la scurt
timp, ea l-a părăsit. Nereușind să-și revină, Larry a trăit pe străzile orașului San Francisco.
Mânca din tomberoane și tot de acolo își procura cele necesare.
 A devenit atât de deprimat, încât a ajuns să creadă că nu-i mai rămăsese decât să-și ia
viața. Într-o dimineață de Sabat, și-a luat pistolul și și l-a pus la tâmplă. În timp ce stătea cu
degetul pe trăgaci, a auzit o voce care i-a spus să meargă la biserică. Nu mai fusese la biserică
de 15 ani și a ignorat vocea. A așezat pistolul la loc, dar a auzit vocea din nou: „Du-te la
biserică!” El iar încercat să o ignore. Lucrul acesta s-a repetat de mai multe ori. Cum a
răspuns Larry? Ce s-a întâmplat cu el? Ne vom întoarce în scurt timp la subiectul acesta.

Să ne acoperim copiii cu rugăciuni

În fiecare zi facem multe lucruri pentru copiii noștri – îi iubim, îi hrănim, le purtăm de
grijă, îi învățăm, îi educăm, îi ajutăm, îi ghidăm, îi pregătim, îi încurajăm, îi protejăm și atât
de multe altele. Petrecem ore prețioase trăind alături de ei, ajutându-i la teme și participând cu
ei la diferite activități. Cheltuim bani pentru antrenament sportiv, lecții și diferite cursuri, ca
să-i ajutăm să crească și să devină tot ce pot mai bine, oferindu-le ocazii să facă ce le place cel
mai mult pe lume. Dar, în mijlocul acestei viați încărcate și ocupate, trebuie să ne întrebăm:
ne rugăm noi pentru copiii noștri?
Nu mă refer la rugăciunile acelea scurte, puțin conștientizate. Mă refer la adevărata
rugăciune, specifică, puternică, bazată pe făgăduințe, animate de speranță. Singurul lucru cu
valoare eternă care va trece testul timpului sunt rugăciunile pentru copiii noștri. Rugăciunile
pentru copiii noștri nu pier niciodată. Ele continuă să lucreze în viețile lor. Relația lor cu Isus
este singurul lucru pe care-l pot lua cu ei în cer și, bazați pe acest fapt, trebuie să ne rugăm
pentru ei.
Când cei doi copii ai mei erau mici, aveam după cină momentul de închinare în familie.
Imediat după aceea, plecam de obicei la vreo întâlnire sau în vizite pastorale. Soția mea îi
punea pe copii în pat, după ce se ruga cu fiecare dintre ei. Când mă întorceam acasă, mergeam
în camerele lor și mă rugam și eu cu ei. Apoi mă rugam împreună cu soția mea în camera
noastră pentru mântuirea copiilor noștri, pentru protecția lor, pentru viitorul lor și pentru
caracterul lor. De multe ori, ceream împlinirea anumitor făgăduințe biblice în dreptul lor.
Până în ziua de azi, copiii mei, deși sunt mari acum, sunt urmași devotați ai lui Isus.
Nu există nimic mai puternic decât rugăciunile serioase ale părinților care
îngenunchează în umilință și își aduc copiii în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Ellen White
scrie:

„Puterea rugăciunilor mamei nu poate fi estimată. Aceea care îngenunchează lângă fiul
şi fiica ei în perioada plină de greutăţi a copilăriei, în tinereţe, când sunt atâtea primejdii, nu
va cunoaşte niciodată până în ziua judecăţii influenţa pe care au avut-o rugăciunile sale în
viaţa copiilor ei. Dacă este legată prin credinţă de Fiul lui Dumnezeu, mâna duioasă a mamei
îl poate trage înapoi pe fiu din calea ispitei, iar pe fiică de a nu îngădui păcatul. Când pasiunea
şi pofta se războiesc, cerând supremaţie, puterea iubirii, a influenţei restrângătoare, serioase şi
hotărâte a mamei poate echilibra sufletul şovăielnic, punându-l de partea cea dreaptă”
(Căminul adventist, p. 266).

În slujirea mea pastorală am văzut efectul rugăciunilor făcute de părinți pentru copiii
lor. Copiii lor sunt protejați de Dumnezeu. Și în mod frecvent se hotărăsc să-L urmeze pe Isus
și în general se întorc la Dumnezeu dacă se întâmplă să se îndepărteze de El pe parcursul
vieții.
Rugăciunile sunt puternice deoarece avem un Dumnezeu care face chiar și imposibilul
atunci când ne rugăm. Ana s-a rugat pentru un lucru imposibil pentru ea – să aibă un copil; iar
Dumnezeu i-a împlinit dorința. Același Dumnezeu care a împlinit dorința Anei de a avea un
copil onorează rugăciunile părinților pentru salvarea, protecția și viitorul copiilor lor. Ana știa
Cine o ajutase: „Pentru copilul acesta m-am rugat și Domnul mi-a ascultat rugăciunea” (1
Samuel 1:27). Speranța mea este ca fiecare părinte să fie capabil să ceară împlinirea acestei
făgăduințe în dreptul copiilor săi.
Acum aș vrea să vă împărtășesc șapte domenii importante pentru care să vă rugați în
ceea ce-i privește pe copiii voștri. La finalul prezentării, am inclus un plan de rugăciune de 31
de zile, care vă poate ajuta să începeți să vă rugați pentru copiii voștri. Îi puteți repeta sau îl
puteți adapta după cum doriți.

1. Mântuirea
Ca tată, cea mai mare dorință a mea în această lume este să-mi văd copiii umblând cu
Domnul și mă rog pentru acest lucru tot timpul. Ioan se referea exact la acest lucru când a
scris: „Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr” (3 Ioan
4).
Vreau să mă rog ca ei să aibă o experiență ca a lui Pavel, care a spus: „Şi să-L cunosc pe
El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca
să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi” (Filipeni 3:10,11). Când copiii
fac acest lucru, există vreo bucurie mai mare pe care o poate avea un părinte?
Rugăciune pentru mântuirea copiilor noștri:
 „Tată, mă rog ca fiica mea să mărturisească cu gura ei că Isus este Domnul și să creadă
în inima ei că Tu ai înviat pe Hristos din morți.
Fie ca fiica mea să cheme Numele Tău (Romani 10:9,13)! Tată, pentru slava Numelui
Tău, condu-o pe fiica mea pe calea neprihănirii. Mă rog ca să-Ți reverși dragostea în inima ei
și să o înveți să se bucure în Tine (Romani 5:5).
Doamne Isuse, Te rog să îl legi pe Satana și să rupi puterea pe care o are asupra fiicei
mele, căci el este un dușman învins. Te rog trimite îngerii tăi și oameni buni care să-i
slujească.
Duhule Sfânt, te rog să o aduci pe fiica mea la Isus Hristos și într-o relație strânsă și
personală cu El.
Îți mulțumesc, Doamne, pentru darul mântuirii Tale. Mulțumesc că o vei mântui și pe
fiica mea. Mă rog toate acestea în Numele lui Isus, Amin!”

2. Caracterul
Ne dorim foarte mult pentru copiii noștri să fie asemenea lui Hristos. Rugăciunea
apostolului Pavel a fost ca ei să urmeze exemplul său, așa cum el urma exemplul lui Hristos
(1 Corinteni 11:1). Ne rugăm ca ei să nu știe doar doctrina, ci să-L cunoască pe Isus și să aibă
caracterul Său. Speranța noastră cea mai mare este ca alții să-L poată vedea în ei, ca lumina
lor să strălucească înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele lor bune și să slăvească pe Tatăl
lor, care este în ceruri (Matei 5:16).
Nu este suficient să ne „dorim” ca ei să fie ca Isus. Trebuie să fim exemple bune,
asemenea lui Hristos, pentru ei și să ne rugăm cu sinceritate ca în viața lor să se vadă
caracterul Lui. În studiul meu biblic personal îmi place să descopăr caracterul lui Dumnezeu
din Cuvântul Său. Ori de câte ori fac o listă cu aceste caracteristici, mă rog insistent ca
Dumnezeu să așeze aceste trăsături în copiii mei și în mine. Nu există act de închinare mai
mare decât a fi asemenea lui Hristos, căci noi am fost creați după chipul Lui, pentru părtășie
cu El.
Rugăciune pentru caracterul copiilor noștri:
„Tată, Îți mulțumesc că fiul meu este copilul Tău! Tu l-ai ales să fie sfânt și îl iubești
atât de mult! Îmi doresc ca viața lui să fie caracterizată de îndurare și har, de bunătate, de
umilință, de blândețe și răbdare. Fie ca el să crească în harul și în cunoștința Domnului și
Mântuitorului Isus Hristos (2 Petru 3:18). Fă ca lumina fiului meu să strălucească înaintea
celorlalți, ca ei să vadă faptele lui bune și să Te slăvească (Matei 5:16).
 Mă rog ca inima fiului meu să fie umplută cu pacea lui Hristos și cu recunoștință. Fie ca
orice detaliu din viața lui – cuvintele, acțiunile și gândurile – să fie făcute în Numele lui Isus,
mulțumindu-Ți pentru fiecare pas.
Fie ca fiul meu să învețe să facă binele, să caute dreptatea și să apere pe cei asupriți. Fie
ca el să ia cauza orfanului și să pledeze cazul văduvei (Isaia 1:17).
Mă rog ca fiul meu să Te slujească cu credincioșie din toată inima și să aprecieze
lucrurile pe care le-ai făcut pentru el (1 Samuel 12:24). În Numele lui Isus, Amin!”

3. Relațiile
Rugăciunile noastre trebuie să aibă în vedere călăuzirea copiilor noștri de către
Dumnezeu „pe cărări drepte, din pricina Numelui Său” (Psalmii 23:3) și povățuirea lor în
alegerea prietenilor și a viitorilor parteneri. Trebuie să ne rugăm ca ei să aibă relații pozitive,
care să-i îndrepte spre Hristos.
Rugați-L pe Dumnezeu să-l protejeze zilnic pe copilul dumneavoastră de cei care ar
putea avea o influență rea asupra lui. „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se
opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte
plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” (Psalmii 1:1,2).
Prietenii au o influență considerabilă asupra copiilor noștri. Să ne rugăm ca Dumnezeu
să aducă creștini devotați pe cărarea lor, așa cum a făcut cu apostolul Andrei, ca să-i conducă
la Isus. De asemenea, ne dorim ca ei să se asemene cu Andrei și să-i aducă pe alți oameni la
Hristos.17 S-ar putea chiar să fie nevoie să ne rugăm ca Dumnezeu să îndepărteze din viața
copilului, în mod miraculos, un prieten cu caracter discutabil.
Rugăciune pentru prietenii copiilor noștri:
„Tată, adu pe calea copiilor mei prietenii pe care vrei să-i aibă. Doamne, ține-i departe
de influențe rele. Ajută-i să aibă relații bune și să facă lucruri frumoase, care-Ți fac plăcere.
Tată, Îți mulțumesc că-i ajuți pe copiii mei să umble pe calea bunilor creștini și să
păstreze drumul cel drept. Îți mulțumesc, Tată, că pregătești prietenii înțelepte și bune pentru
copiii mei. Fie ca ei să-și găsească parteneri buni, care să-i încurajeze în credință și să Îl
urmeze pe Domnul (2 Corinteni 6:14). În Numele lui Isus, Amin!”

4. Bucuria

17
Andrei l-a adus la Hristos pe fratele său, Petru (Ioan 1: 40-42). El a adus la Isus pe un băiețel cu peștele și
pâinile lui (Ioan 6:6-9). De asemenea, citim că el a ajutat la aducerea grecilor la Isus (Ioan 12:20-22).
 Noi ne dorim să le aducem fericire celor pe care-i iubim. Această dorință este o mică
reflectare a dorinței lui Dumnezeu de a le oferi copiilor noștri fericire peste măsură. Bucuria
este amintită de peste 200 de ori în Biblie, fapt ce dovedește ce valoare îi acordă Dumnezeu.18
Bucuria este chiar unul dintre roadele Duhului Sfânt, un rezultat al faptului că avem Duhul
Sfânt în viața noastră (Efeseni 5:22).
Cea mai mare bucurie este să vedem prezența lui Dumnezeu în viața copiilor noștri.
„Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în
dreapta Ta” (Psalmii 16:11). Imaginați-vă desfătarea veșnică și bucuriile nespuse pe care vrea
Dumnezeu să ni le dea. Faceți din fericirea eternă în prezența lui Dumnezeu punctul vostru de
referință și ținta voastră, în timp ce vă rugați pentru copii.
Numai Dumnezeu poate oferi fericirea deplină și veșnică. Bucuria nu se bazează pe
posesiuni materiale, pe realizări sau circumstanțe, ci pe mulțumire și recunoștință în Domnul.
Pavel spune: „Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am
deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă
întăreşte” (Filipeni 4:12,13).
Rugăciune pentru bucuria copiilor noștri:
„O, Isuse, doar Tu știi ce poate să o facă pe fiica mea fericită pe deplin. Numai Tu ai
așezat-o pe cărarea spre fericire veșnică în prezența Ta, de aceea fă tot ceea ce crezi că e mai
bine. Eu doar Îți cer s-o umpli cu Duhul Tău cel Sfânt și o așez în mâinile Tale. Fie ca bucuria
Ta să fie puterea ei (Neemia 8:10).
Fie ca ea să fie îmbărbătată și unită în dragoste cu credincioșii și să capete toate
bogățiile plinătății de pricepere, pentru ca să Te cunoască (Coloseni 2:2). Fie ca fiica mea să-
și păstreze viața liberă de iubirea față de bani și să fie mulțumită cu ceea ce are, pentru că Tu
ai spus: «Niciodată n-am să te las; cu niciun chip nu te voi părăsi» (Evrei 13:5). Fie ca
prezența Ta și desfătarea veșnică să sălășluiască în inima ei, în mintea ei și în sufletul ei
pentru totdeauna. În Numele lui Isus, Amin!”

5. Protecția
Când studiam la Colegiul Middle East din Beirut, Liban, s-a declanșat un război civil
între creștini și musulmani. Colegiul se afla pe teritoriul creștin, la capătul liniei de bătaie.
Multe rachete cădeau în campus, devenind, în mod evident, din ce în ce mai periculos. Mama
mea se ruga zilnic și cerea împlinirea făgăduințelor de ocrotire din Psalmul 91 în dreptul meu:

18
Există peste 200 de versete care se referă la bucurie în traducerea NIV a Bibliei. http: // www.
faithgateway.com/25-bible-verses-about-joy/#. WWzqTBS_tlI. Accesat la 19 iulie 2017.
„Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic zice
despre Domnul: «El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă
încred!» Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei. El te va acoperi cu
penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui! Nu
trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de
ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua namiaza mare. O mie să cadă
alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia” (Psalmii 91:1-7).
Motivul pentru care sunt în viață astăzi este că ea a invocat împlinirea acelor făgăduințe
în dreptul meu. De aceea, astăzi, fac o rugăciune specială de protecție pentru copiii mei și mă
rog pentru multele pericole cu care se confruntă în fiecare zi. De asemenea, Îi cer lui
Dumnezeu să-i protejeze de păcat și de cel rău. Zilnic se confruntă cu ispite precum drogurile,
alcoolul, pornografia și chiar prietenii, care ar putea să-i conducă pe cărări greșite. În lupta
noastră împotriva răului avem de-a face cu puteri spirituale. Așadar, trebuie să ne punem toată
armura lui Dumnezeu și să stăm împotriva atacurilor celui rău.
„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată
armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor Diavolului. Căci noi n-avem
de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor împotriva domniilor, împotriva
stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile
cereşti. De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi
să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul” (Efeseni 6:10-13).
O armă puternică, pe care orice părinte creștin o are este abilitatea de a se ruga și a
ridica un zid de protecție în jurul copiilor săi. „Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă
va păzi de cel rău” (2 Tesaloniceni 3:3).
Fiți specifici când cereți împlinirea făgăduințelor Scripturii care se potrivesc cu tipul de
protecție de care au nevoie copiii voștri. De exemplu, pentru protecție de păcat, puteți invoca
un verset precum cel din Romani 6:14: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră.”
Pentru protecție de descurajare, ați putea cere împlinirea următoarelor făgăduințe: „Niciodată
n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Deuteronomul 31:6; vezi și Evrei 13:5).
Rugăciune pentru protecția copiilor noștri:
„Tată, în Numele lui Isus, Te rog să ridici un zid de protecție în jurul copiilor mei. Îți
mulțumesc că ești un zid de foc în jurul lor. Îți mulțumesc că i-ai lăsat în grija îngerilor Tăi, ca
să-i păzească în toate căile lor. Îți mulțumesc că îngerii Tăi îi înconjoară când sunt plecați și
departe de casă. Îți mulțumesc că îi ocrotești de pagube, accidente și tot felul de pericole. Fie
să se culce și să adoarmă în pace, căci numai Tu, Doamne, le dai liniște deplină în locuința lor
(Psalmii 4:8).
Îți mulțumesc, Doamne, că ești cetatea de scăpare și refugiul copiilor mei. Îți mulțumesc
că Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele lor și o lumină pe cărarea lor. Îți mulțumesc
că cel rău nu îi poate atinge și niciun rău nu se va apropia de ei.
Tată, binecuvântează-i și păzește-i; fă ca fața Ta să lumineze peste ei și îndură-Te de ei!
Înalță-ți fața peste ei și dă-le pacea! (Numeri 6:24-26). În Numele lui Isus, Amin!”

6. Viitorul
Rugăciunea noastră sinceră pentru copiii noștri este ca ei să umble cu credincioșie cu
Dumnezeu, acum și întotdeauna, așa cum a făcut Enoh (Geneza 5:24) și ca Isus să le fie
prieten și Mântuitor toată viața.
Ne rugăm pentru viitorul copiilor noștri, ca să-L aleagă pe Isus să fie călăuzitorul lor în
toate deciziile. Vrem ca ei să ia decizii care nu se bazează în exclusivitate pe logică sau pe
nevoile de moment, ci pe voia lui Dumnezeu, călăuzită de Duhul Sfânt (Psalmii 119:105).
Trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să-i ajute să ia decizii înțelepte. Una dintre cele mai
importante decizii este alegerea unui partener de viață. Această decizie trebuie luată cu multă
rugăciune, sfat și înțelepciune. Dumnezeu a făgăduit înțelepciune tuturor celor care o cer:
„Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor
cu mână largă și fără mustrare și ea îi va fi dată (Iacov 1:5). Ne rugăm pentru copiii noștri să-
și dorească împlinirea voii lui Dumnezeu, să-I predea Lui viața lor și să-I ceară să fie
Călăuzitorul și Îndrumătorul lor. Rugăciunile noastre trebuie să se concentreze asupra
alegerilor lor, ca să aleagă înțelept și să aleagă pe cineva pe care Dumnezeu îl/o aprobă,
cineva care le va încuraja relația cu Dumnezeu.
Ne rugăm pentru ei să aibă un viitor sigur lângă Dumnezeu. El are control asupra tuturor
lucrurilor și va fi prezent alături de ei mult după ce noi nu vom mai fi.
Rugăciune pentru viitorul copiilor noștri:
„Doamne, Îți mulțumesc că planurile și gândurile Tale pentru fiul meu sunt gânduri de
pace și nu de nenorocire – ca să-i dai un viitor și o nădejde (Ieremia 29:11). Te rog să
împlinești Tu toate nevoile lui emoționale, fizice și spirituale, după bogăția Ta, în slavă, în
Isus Hristos (Filipeni 4:19). Mă rog ca fiul meu să nu se ducă la sfatul celor răi, să nu se
oprească pe calea celor păcătoși și să nu se așeze pe scaunul celor batjocoritori, ci să își
găsească plăcerea în legea Ta și zi și noapte să cugete la Legea Ta (Psalmii 1:1-2).
Mă rog ca fiul meu să se încreadă în Tine din toată inima lui și să nu se bizuiască pe
înțelepciunea lui; să Te recunoască în toate căile lui și ca Tu să-i netezești cărările (Proverbele
3:5-6). Fie ca fiul meu să uite ce este în urma lui și să se arunce spre ce este înainte (Filipeni
3:13). Fie ca el să fie încredințat că lucrarea bună pe care ai început-o în el o vei isprăvi până
Te vei întoarce iarăși (Filipeni 1:6). În Numele lui Isus, amin!

7. Credincioșia
Dorința noastră pentru copiii noștri este să fie credincioși și în lucrurile mici, și în
lucrurile mari. Vrem ca ei să fie credincioși în relația lor cu Dumnezeu, cu partenerul de
căsătorie, cu copiii, cu munca, cu banii și cu biserica.
Creștinii din biserica primară erau foarte credincioși în frecventarea bisericii, în laudă și
închinare și în rugăciune. „Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau
pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă” (Faptele 2:46).
Când vine vremea să stea tari pentru credința lor, vrem ca ei să rămână în picioare,
precum Daniel și cei trei prieteni – Șadrac, Meșac și Abednego – care au avut de ales între a
se închina împăratului și a evita mânia lui teribilă și a se închina doar lui Dumnezeu și,
eventual, să moară. Ei i-au spus împăratului:
„Noi n-avem nevoie să-ți răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia
Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins și ne va scoate din mâna ta, împărate. Și, chiar
dacă nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom
închina chipului de aur pe care l-ai înălțat” (Daniel 3:16-18).
Pentru a ne asigura că suntem credincioși în lucrurile mari, trebuie să fim credincioși în
lucrurile mici. Luca scris: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în
cele mari și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari” (Luca
16:10).
Când am devenit adventist, m-am confruntat cu o dilemă – să-I fiu credincios lui
Dumnezeu și să cinstesc Sabatul sau să merg la Universitate și să susțin examene în Sabat.
Am decis să fiu ascultător de Dumnezeu și să urmez voința Sa. Când am rămas cu restanțe de
doi ani consecutiv, am fost exmatriculat. Cei din familie au fost aproape să mă omoare în
bătaie pentru că devenisem adventist. M-au renegat și m-au dezmoștenit. Am rămas pe
drumuri. Lucrul acesta s-a întâmplat acum 38 de ani. Reflectând le vremea aceea, realizez
acum că Dumnezeu făcea ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele meu și al familiei
mele. Astăzi mă rog ca și copiii mei să procedeze la fel și să stea tari și să rămână credincioși
lui Dumnezeu în lucrurile mărunte sau mari ale vieții, indiferent de prețul plătit.
Rugăciune pentru credincioșia copiilor noștri:
 „Doamne, Tu ești întotdeauna credincios față de noi. Cuvântul Tău ne arată în repetate
rânduri credincioșia Ta. Mă rog ca și copiii mei să-Ți fie credincioși și să nu se depărteze de
Tine. Te rog să-i înveți ce înseamnă să-Ți fie credincioși Ție, Cuvântului Tău și Bisericii Tale.
Dă-le statornicie în timp ce Te urmează. Învață-i să fie credincioși în faptele de credință
simple și mărunte, precum și în faptele de credință mari. Mă rog să declare și ei ca Iosua: «Cât
despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului» (Iosua 24:15).
Doamne, Te rog ca ei să fie ca Daniel, care ar fi putut evita groapa leilor, dar a ales în
schimb să-Ți fie credincios (Daniel 6:10-16). Te rog să le dai copiilor mei Duhul Tău de
putere, dragoste și autodisciplină (2 Timotei 1:7). Te rog ca să fie puternici și curajoși și să nu
le fie teamă, ci să stea pentru Tine în orice vreme (Iosua 1:9). În Numele lui Isus, amin.”

Puterea unei mame care se roagă

Permiteți-mi să mă întorc la istoria lui Larry, fostul membru al bandei Îngerii Iadului,
care a fost adus înapoi la Dumnezeu de rugăciunile mamei. După câteva ocazii în care a
încercat să se sinucidă și a auzit vocea lui Dumnezeu, Larry a renunțat și a mers la o biserică
din San Francisco.
Biserica era plină, așa că Larry s-a așezat pe ultimul rând, în spatele bisericii. Deoarece
trăia pe străzi, fără să aibă acces la apă curentă sau posibilități de igienă personală, mirosea
atât de urât, încât toți cei care stăteau în jurul lui pe o rază de cinci rânduri s-au ridicat și au
părăsit biserica. Curând pastorul s-a ridicat să predice. Și-a pus Biblia și notițele pe amvon și
a cuprins cu privirea întreaga asistență. Larry i-a atras atenția. Pastorul s-a aplecat în față,
uitându-se fix la el timp de un minut, înainte să se întoarcă la notițele sale. Dar nu a putut să
predice. S-a aplecat din nou, uitându-se țintă la Larry și din nou a încercat să-și înceapă
predica. În zadar.
Acum întreaga biserică a început să se uite lui Larry. Încă incapabil să predice, pastorul
a părăsit amvonul și a coborât în sală, îndreptându-se spre partea din spate a bisericii. S-a dus
direct la Larry. A căzut la picioarele lui, cuprinzându-l, și l-a îmbrățișat, sărutându-l și
plângând de bucurie. Larry fusese colegul lui de cameră în facultate. Dintre toate bisericile la
care ar fi putut să meargă, a venit la cea în care Dumnezeu îi pregătise o întâlnire cu dragostea
necondiționată!
Cu o lună înainte ca Larry să renunțe la ideea de suicid și să meargă la biserică, pastorul
și soția lui au găzduit pe câțiva dintre colegii de facultate care călătoreau spre Parcul
Yosemite. În acea seară, după cină, au rememorat momente și amintiri din anii de studenție și
au scos un album cu fotografii. Răsfoindu-l, soția pastorului a văzut o fotografie cu Larry și s-
a întrebat ce se întâmplase cu el. Fiecare a spus ce știa despre viața lui – departe de
Dumnezeu, dependent de droguri și ducând o viață destrăbălată. După câteva momente, au
încetat discuția, cu convingerea că trebuiau să se roage pentru Larry.
În ziua următoare, când prietenii lor au plecat acasă, pastorul și soția lui au făcut un
legământ să se roage în fiecare zi pentru Larry, nădăjduind să-l vadă din nou. O lună mai
târziu, Larry a apărut în biserica lor! Nu s-a ținut nicio predică în Sabatul acela. În loc de asta,
pastorul a împărtășit istoria cu cei din biserică și biserica a sărbătorit evenimentul.
În seara în care l-am întâlnit pe Larry, el și logodnica lui s-au ridicat să părăsească masa
de cină unde mâncau mai multe persoane. Câteva minute mai târziu, a plecat un cuplu în
vârstă de aproximativ 60 de ani. Apoi a plecat un alt bărbat. Eram curios, așa că m-am ridicat
și i-am urmat să văd unde mergeau. Ieșiseră într-o încăpere anexă. Persoanele care se
ridicaseră să plece, am înțeles mai târziu, erau părinții și fratele logodnicei lui Larry. Larry
susținea studii biblice. Acum înțelegeam de ce acest bărbat deosebit era prim-diacon.
Rugăciunile neîncetate ale mamei și rugăciunile vechilor săi colegi nu s-au întors fără
rod. Au primit un răspuns uimitor. Larry s-a întors la familia sa, la Dumnezeu și la biserică.

Concluzie
În timp ce vă rugați pentru copiii dumneavoastră: rugați-vă prin intermediul Scripturii;
începeți un jurnal de rugăciune în care membrii familiei și prietenii scriu motivele lor de
rugăciune; formați o grupă de rugăciune; transformați-vă îngrijorările în rugăciuni; puneți
deoparte o cameră de luptă prin rugăciune (lipind pe pereți motivele de rugăciune, precum și
răspunsurile la aceste rugăciuni); rugați-vă în mod cât mai cuprinzător (intens, defensiv și
ofensiv cu copiii și soțul/soția). Copiii noștri au nevoie de rugăciunile noastre continue, bazate
pe Biblie. Când ne formulăm rugăciunile inspirate din Scripturi, dăm glas voii lui Dumnezeu
pentru ei (Evrei 4:12). Trebuie să facem un legământ să ne rugăm pentru ei cât trăiesc. Este
cel mai mare dar pe care li-l putem da.
Nu este ușor să fii părinte, dar Dumnezeu ne cheamă să perseverăm în acest efort,
păstrându-ne ochii ațintiți asupra Lui (Evrei 12:1-2). Lucrul acesta cere răbdare, umilință,
lipsă de egoism și adevăr. Dragostea noastră pentru copiii noștri trebuie să protejeze, să
creadă, să spere, să persevereze și să nu slăbească niciodată (1 Corinteni 13:4-8). Dorința mea
este să continuăm să ne rugăm pentru copiii și pentru nepoții noștri, până când toți vom fi
împreună cu El acasă, în siguranță.
 31 DE ZILE DE RUGĂCIUNE PENTRU COPIII NOȘTRI

1. Mântuire – „Doamne, fie ca mântuirea să răsară peste copiii mei, ca ei să obțină

mântuirea care este în Isus Hristos, în slava veșnică.” (Isaia 45:8; 2 Timotei 2:10, Tit 3:5)
2. Creștere în har – „Mă rog pentru copiii mei ca să crească în har și cunoștința
Domnului și Mântuitorului Isus Hristos.” (2 Petru 3:18)
3. Dragoste – „Ajută-i, Doamne, pe copiii mei să învețe să trăiască o viață de dragoste,
prin Duhul care sălășluiește în ei.” (Galateni 5:25; Efeseni 5:2)
4. Onestitate și integritate – „Fie ca onestitatea și integritatea să fie virtuțile lor și tăria
lor.” (Psalmii 25:21, Proverbele 10:9)
5. Dependență de Dumnezeu – „Ajută-i pe copiii mei să se încreadă în Tine cu toată
inima lor și să nu se bizuiască pe înțelepciunea lor.” (Proverbele 3:5; Psalmii 3:5).
6. Dragoste pentru Cuvântul lui Dumnezeu – „Ajută-i pe copiii mei să crească, să
prețuiască Cuvântul Tău mai mult decât aurul curat și să le placă mai mult decât mierea.”
(Psalmii 19:10)
7. Ocrotirea lui Dumnezeu – „Te laud că ești credincios; Tu îi vei întări și îi vei păzi pe
copiii mei de rău.” (2 Tesaloniceni 3:3)
8. Îndurare – „Ajută-i pe copiii mei să fie întotdeauna îndurători, așa cum și Tatăl lor
este îndurător.” (Luca 6:36; Luca 1:50)
9. Respect (pentru sine, pentru alții și pentru autoritate) – „Tată, ajută-i pe copiii mei
să le arate tuturor respectul potrivit, așa cum poruncește Cuvântul Tău.” (1 Petru 2:17)
10. Încredere de sine biblică – „Ajută-i pe copiii mei să-și dezvolte o încredere în sine
solidă care să-și aibă rădăcinile în conștientizarea faptului că sunt lucrarea mâinii Tale, creați
în Isus Hristos.” (Efeseni 2:10)
11. Credincioșie – „Fie ca dragostea și credincioșia să nu-i părăsească niciodată pe copiii
mei, ci leagă aceste două principii la gâtul lor și scrie-le pe tăblița inimii lor.” (Proverbele
3:3; Proverbele 14:22)
12. Curaj – „Ajută-i pe copiii mei să fie întotdeauna puternici și curajoși în caracter.”
(Deuteronomul 31:6)
13. Puritate – „Zidește în ei o inimă curată, Doamne, și fie ca această curăție a inimii să
se vadă în faptele lor.” (Psalmii 51:10)
14. Bunătate – „Doamne, ajută-i întotdeauna pe copiii mei să fie amabili unul cu altul și
cu ceilalți.” (1 Tesaloniceni 5:15)
 15. Generozitate – „Ajută-i pe copiii mei să fie generoși și dispuși să împartă cu alții și
astfel să-și adune o comoară ca temelie pentru următoarea etapă de vârstă.” (1 Timotei 6:18-
19)
16. Pace – „Tată, ajută-i pe copiii mei să facă orice efort necesar, care i-ar conduce la
pace.” (Romani 14:19; Isaia 26:3)
17. Bucurie – „Ajută-i pe copiii mei să fie umpluți cu bucuria dată de Duhul Sfânt” (1
Tesaloniceni 1:6; Psalmii 92:4)
18. Perseverență – „Doamne, învață-i pe copiii mei perseverența în tot ce fac și ajută-i în
mod special să alerge cu stăruință în alergarea ce le stă înainte” (Evrei 12:1; 1 Corinteni
15:58)
19. Umilință – „Doamne, Te rog să cultivi în copiii mei atitudinea de smerenie” (Tit 3:2;
Proverbele 22:4)
20. Compasiune – „Doamne, Te rog îmbracă-i pe copiii mei cu virtutea compasiunii.”
(Coloseni 3:12; Psalmii 145:9)
21. Responsabilitate – „Ajută-i pe copiii mei să învețe responsabilitatea, ca fiecare să-și
poarte sarcina lui însuși.” (Galateni 6:5; Coloseni 3:23)
22. Mulțumire – „Tată, învață-i pe copiii mei secretul mulțumirii în toate situațiile, prin
Dumnezeu, care dă puterea” (Filipeni 4:12,13; 1 Timotei 6:6)
23. Credință – „Te rog ca, în inima copiilor mei, credința să prindă rădăcini și să crească,
ca să poată primi ce le-a fost făgăduit.” (Luca 17:5-6; Evrei 11: 1-40)
24. Inimă de slujitor – „Doamne, Te rog să-i ajuți pe copiii mei să-și dezvolte o inimă de
slujitori, ca să slujească cu toată inima, ca și când Ți-ar sluji Ție, nu oamenilor.” (Efeseni
6:7; Romani 12:11)
25. Speranță – „Fie ca Dumnezeul nădejdii să lucreze la inima copiilor mei ca să
prisosească de speranță prin puterea Duhului Sfânt.” (Romani 15:13)
26. Înțelepciune – „Când copilului meu îi lipsește înțelepciunea, Te rog ajută-l să
înțeleagă că ar trebui să o ceară de la Tine. Tu dai cu prisosință și fără să-Ți pară rău.”
(Iacov 1:5)
27. Pasiune pentru Dumnezeu – „Doamne, Te rog pune în copiii mei un spirit care să
tânjească după Tine, care se agață cu înflăcărare de Tine.” (Psalmii 63:8; Psalmii 42:1;
Plângeri 3:25)
28. Autodisciplină – „Tată, Te rog să-i ajuți pe copiii mei să ducă o viață disciplinată și
atentă, făcând ce este bine și drept.” (Proverbele 1:3; 1 Corinteni 10:13; 1 Tesaloniceni 5:6)
 29. Viață de rugăciune – „Ajută, Doamne, ca viața copiilor mei să fie o viață de
rugăciune, ca ei să învețe să facă, prin Duhul, în orice vreme, tot felul de rugăciuni.” (1
Tesaloniceni 5:17)
30. Gratitudine – „Ajută-i pe copiii mei să ducă o viață plină de mulțumire și întotdeauna
să-Ți mulțumească pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.”
(Efeseni 5:20; Coloseni 2:7; Psalmii 107:8)
31. Ascultare de Dumnezeu – „Amintește-i copilului meu să asculte mai mult de Tine
decât de oameni.” (Faptele 5:29)
 POVESTIREA PENTRU COPII NR. 1
UN BĂIAT PE NUME W
SAUSTIN SIMPSON MFUNE
(Director asociat al Departamentului Copii
Conferința Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea,
Silver Spring, Maryland, SUA)
Principiul biblic:
„Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie”
(Psalmii 34:7).
„Strig către Tine, căci m-asculți, Dumnezeule! Pleacă-Ți urechea spre mine, ascultă
cuvântul meu!” (Psalmii 17:6)
Citat Ellen G. White:
„Nimeni nu este în siguranță o zi sau măcar o oră, fără rugăciune.” (Tragedia
veacurilor, p. 530)
Materiale: un șarpe de jucărie

Nu se știe câți oameni cunosc adevăratul lui nume, dar îl putem numi simplu W. W are
13 ani. Familiei lui îi place foarte mult să se roage. Familia lui se roagă pentru toate lucrurile.
În fiecare dimineață, înainte să meargă la școală, indiferent cât de încărcat le este programul,
toți se adună în sufragerie pentru închinare și rugăciune. În fiecare seară, înainte de a merge la
culcare, se adună în același loc ca să se închine lui Dumnezeu și să încheie ziua prin
rugăciune. Ba mai mult. Fiecare se roagă înainte de masă și înainte să plece în călătorie.
Familia lui W se roagă tot timpul.
Dar rugăciunea nu este singurul lucru pe care-l face familia aceasta. Ei citesc Biblia și
alte cărți creștine cu povestiri. Citirea acestor cărți l-a ajutat pe W să afle multe istorii
extraordinare despre dragostea lui Dumnezeu și despre grija Lui pentru oameni. Din Biblie, W
a învățat cum Daniel și cei trei prieteni ai săi s-au rugat ca să înțeleagă visul împăratului
Nebucadnețar, atunci când nici măcar împăratul nu-și mai amintea ce visase. W a citit cum
Isus se ruga dis-de-dimineață și pe tot parcursul zilei.
Nu departe de casa lui W este un mic râu. Risipite de-a lungul malului, se întind
buruieni, trestie de zahăr și alți copăcei. W are mulți prieteni care locuiesc pe partea cealaltă a
râului. Lui îi place să-și viziteze prietenii și este totdeauna foarte bucuros când ei, la rândul
lor, vin să-l vadă. Când vin, băieții trebuie să sară peste mai multe pietre destul de mari, care
țin loc de punte peste râu. Nu de puține ori, băieții se dezechilibrează când pășesc pe pietre, în
timp ce traversează.
În timpul unui sezon ploios, vegetația din jurul râului este verde și bogată. Într-o seară,
W a mers cu un prieten ca să-l ajute să traverseze râul în siguranță. Tatăl lui W plecase într-o
călătorie departe și lipsea de mai multe zile. După ce și-a însoțit prietenul, W s-a îndreptat
spre casă. Fluiera și zâmbea în timp ce se apropia de râu. Deși soarele apusese, era destulă
lumină ca să poată zări drumul. În timp ce se îndrepta spre râu, auzea broaștele care-L lăudau
pe Dumnezeu pe limba lor. Dar broaștele s-au oprit brusc când el s-a apropiat de râu. Nu era
un lucru surprinzător. De obicei, broaștele se liniștesc când aud alte zgomote în apropiere.
W a pășit pe prima piatră din râu, dar, în timp ce se pregătea să ridice piciorul deasupra
următoarei pietre, a avut un simțământ ciudat că este în pericol. Tu te-ai simțit vreodată așa?
W a simțit ca și cum milioane de furnici i-ar umbla pe piele. A început să simtă o căldură
ciudată în corp. Pe brațe și pe picioare i s-a făcut pielea de găină. Părul de pe corp părea să i
se ridice, în timp ce o senzație ciudată îi urca și îi cobora pe șira spinării. Inima stătea să-i sară
din piept, dar W nu știa de ce corpul lui reacționa atât de violent la un pericol pe care încă nu-l
văzuse – asta până când s-a uitat la apa care curgea în jurul pietrelor de la picioare.
Când s-a uitat mai bine, a văzut o altă pereche de ochi care se uitau la el – și care își
schimbau culoarea. La început, n-a știut ce să facă și ce să înțeleagă din ce vedea, dar, când s-
a uitat mai atent, a descoperit că ochii aceea aparțineau unui șarpe imens. Era un piton! Capul
îi era ridicat și restul corpului lung era încolăcit în jurul pietrei pe care tocmai voia să
pășească. Lui W i-a înghețat sângele în vene. A văzut ochii frumoși și strălucitori ai șarpelui
imens mișcându-se mai aproape și tot mai aproape de el, în timp ce lui i se scurgea toată
puterea din trup și glasul i-a amuțit. A simțit că parcă plămânii i se micșorau și nu putea să
respire. A încercat să-și miște picioarele, dar nu a reușit. Tot ce putea să facă era să stea acolo
și să se uite. Era paralizat.
În acel moment de groază, i-a venit un gând – să se roage. W nu-și amintește ce s-a
întâmplat după aceea. Nici măcar nu-și amintește dacă a apucat să se roage sau nu, dar, după
ce gândul acesta i-a fulgerat prin minte, a văzut cum ochii pitonului se opresc dintr-o dată și
încep să se îndepărteze de el. Ochii lui s-au îndepărtat cu mișcări încete. A coborât capul ușor,
s-a descolăcit și s-a strecurat în lanul de porumb de pe mal.
Lui W i-a venit brusc puterea la loc. A plecat glonț spre casă. Când a ajuns, s-a năpustit
pe ușa de la intrare, aproape doborând o rudă care era în vizită la ei. S-a prăbușit pe un scaun
și a rugat-o pe mătușa lui și pe toți ceilalți din cameră să deschidă geamurile, deoarece simțea
că nu mai avea aer. Derutați, toți cei din familie au deschis geamurile. Apoi însă băiatul s-a
răzgândit și i-a rugat să închidă geamurile.
— Tre..... treceam..... râul..., gâfâi W, străduindu-se din răsputeri să vorbească. Era un
șarpe imens acolo. Apoi a plecat. Dar vine să mă ia. ÎNCHIDEȚI GEAMURILE! a țipat el.
Era atât de agitat, încât familia lui, îngrozită, a închis geamurile, așa cum le ceruse.
După ce și-a recăpătat răsuflarea, W le-a povestit restul pățaniei. Când a terminat, l-a
sunat pe tatăl lui și i-a povestit și lui. După ce a ascultat povestirea, vocea tatălui era plină de
emoție. Era mândru că fiul lui se gândise să se roage când a fost amenințat și în pericol. Își
dorise dintotdeauna ca W să știe că se poate baza de Isus în orice situație. Tatăl lui W a
încheiat prin a-i spune că se poate încrede întotdeauna în Isus. El, tatăl lui pământesc, poate fi
departe, dar Isus este cu el întotdeauna. Tatăl lui W s-a rugat cu el, mulțumindu-I lui Isus că l-
a protejat și că i-a salvat viața.
După ce a vorbit cu tatăl lui, W și toți ceilalți din casă au îngenuncheat și i-au mulțumit
lui Isus că i-a salvat viața băiatului.
POVESTIREA PENTRU COPII NR. 2
Rugăciunea ascultată a Domnului Top
Dawn Jacobson-Venn
(asistent administrativ al Departamentului Familie
de la Conferința Generală,
Silver Spring, Maryland, USA)

Principiul biblic
„Către Domnul strig în strâmtorarea mea și El m-ascultă.” (Psalmii 120:1)
Materiale ajutătoare: o pungă cu tricouri

Domnul Top locuiește în Bangkok, Thailanda, împreună cu familia sa. El are o

afacere care nu-i mergea prea bine. Știi ce fel de afacere are Domnul Top? Vinde
cămăși. (Scoateți cămășile sau tricourile din pungă și arătați-le copiilor). De aceea și-a
numit afacerea „Dl. Top.” (De vârf – n.t.). Casa lui era plină de cămăși, pe care le ducea
la piață și le vindea, iar cu banii cumpăra cele necesare familiei. Dar știți ce a făcut Dl.
Top când nu a cumpărat nimeni cămăși de la el? (Dați-le copiilor timp să răspundă).
Când vânzările au scăzut, Dl. Top s-a descurajat. Dacă nu putea să câștige
suficienți bani, nu putea să-și hrănească familia. S-a întristat foarte tare.
În acea perioadă, Misiunea Adventistă din Thailanda a cumpărat o clădire, chiar
în vecinătatea Domnului Top. Pastorul Sudakar, un profesor de Biblie care preda și
limba engleză, s-a mutat în clădirea misiunii. Apoi a început să predea cursuri de Biblie
comunității. A început să țină servicii de închinare în Sabat la micuțul centrul din
clădirea misiunii.
Într-o zi, pastorul Sudakar i-a vizitat pe oamenii din vecinătate și a bătut și la ușa
Domnului Top. L-a invitat la biserică și l-a întrebat dacă se poate ruga pentru el și
familia lui. Dl. Top era budist și a refuzat ca pastorul Sudakar să se roage pentru el. Mai
mult, i-a cerut să plece. Nu voia să aibă nimic de-a face cu creștinii. Pastorul Sudakar a
plecat, dar a continuat să se roage pentru Dl. Top pe drumul spre acasă.
În noaptea aceea, Dl. Top a avut un vis despre vizitatorul lui din ziua aceea. În
vis, i-a văzut pe pastorul Sudakar și pe mica lui biserică înconjurați de lumină. Și a mai
văzut că el era încojurat de întuneric. Domnului Top i s-a făcut frică, deoarece nu voia
să fie înconjurat de întuneric. În dimineața următoare, a mers la pastor și i-a povestit
visul. I-a explicat că ar dori să știe mai multe despre biserică și i-a cerut să se roage
pentru el, ca să poată fi și el înconjurat de lumină, așa cum văzuse în vis. Pastorul
Sudakar s-a rugat, iar Dl. Top a plecat acasă mai liniștit și mai fericit cum nu mai fusese
de mult.
Ce credeți că s-a întâmplat a doua zi, când Dl. Top s-a dus la piață ca să vândă
cămăși? A vândut o cămașă, două cămăși, apoi cinci, apoi zece. Până la sfârșitul zilei, a
reușit să vândă toate cămășile pe care le adusese. Cât de fericit a fost! Vânduse mai
mult decât suficient pentru a-și hrăni familia și a le purta de grijă. S-a dus apoi și la
pastorul Sudakar ca să-i spună cum îi ascultase Dumnezeu rugăciunile.
Prin această experiență, Dl. Top a învățat un adevăr important – Dumnezeu vrea
să ne ofere binecuvânteze extraordinare. El vrea să poarte de grijă fiecărei nevoi pe care
o avem și să ne umple cu dragostea Lui, dar uneori noi stăm în cale, deoarece nu avem
încredere în El, nu-L ascultăm sau nu Îi cerem să ne ajute. Dl. Top nici măcar nu-L
cunoștea pe Isus, dar a recunoscut modul în care Dumnezeul universului a ascultat
rugăciunea pastorului Sudakar. El a văzut felul în care îl binecuvântase Domnul Isus și
cum lucrase în viața lui. Datorită acestui fapt, a vrut să-L cunoască mai bine pe Isus.
Domnul Top a ajuns să-L cunoască pe Isus. De fapt, el L-a acceptat pe Isus ca
Mântuitor personal și Domn. Acum este un membru botezat al micii biserici de langă
casa lui, din Bankok, Tailanda. N-a lipsit nici măcar o dată de la biserică de când
Pastorul Sudakar s-a rugat pentru el. El continuă să vândă cămăși și în fiecare zi se
îndrăgostește tot mai mult de singurul Dumnezeu care poate răspunde la rugăciuni. El
scpune acum tuturor despre Dumnezeu.
Și tu poți să te rogi pentur cineva care nu-l cunoaște pe Isus,așa cum a făcut
Pastorul Sudakar pentur Domnul Top. Când te rogi, urmărește felul în care Dumnezeu
schimbă viața acelei persoane prin puterea dragostei Lui.
 SEMINARUL 1
CONSTRUIREA UNUI CĂMIN TRAINIC
CLAUDIO ȘI PAMELA CONSUEGRA
(CLAUDIO CONSUEGRA – Directorul Departamentului Familie,
Diviziunea America de Nord.
PAMELA CONSUEGRA – Director asociat al Departamentul Familie,
Diviziunea America de Nord.)

Versetul biblic:
„Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala
cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească? Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus
temelia, să nu-l poată sfârși și toți cei ce-l vor vedea să înceapă să râdă de el și să zică: «Omul
acesta a început să zidească și n-a putut isprăvi.»” (Luca 14:28-30)
Introducere
Există mai multe tipuri de case (puteți folosi poze cu diferite tipuri de locuințe: casă din
paie, un bloc, o casă cu etaj, o vilă, o casă mică).
Astăzi vă vom ajuta să construiți un cămin, nu doar o casă. Dar, pentru a vă arăta cum
să construiți un cămin trainic, vom folosi modelul unei case.

I. TEMELIA SPIRITUALĂ
Cea mai bună fundație/temelie pentru un cămin trainic este fundamentul spiritual. Vă
rog să citiți Matei 7:24-25 și Iosua 24:15.
1. Familia spirituală se închină împreună.
Familia spirituală alege să participe și să fie implicată într-o biserică ce predică
Cuvântul lui Dumnezeu de la amvon, la fiecare Școală de Sabat și de pe fiecare scenă.
2. Familia spirituală respectă Cuvântul lui Dumnezeu și îl aplică în cămin.
Familia spirituală învață, citește cu voce tare, discută și respectă Cuvântul lui
Dumnezeu. Membrii ei înțeleg că nimic nu este mai important decât învățarea Cuvântului lui
Dumnezeu în cămin, deoarece acesta este viu, lucrător și veșnic. Când ar trebui să vorbiți
despre Cuvântul lui Dumnezeu, potrivit textului din Deuteronomul 6:7?
3. Familiile spirituale fac din rugăciune o parte zilnică a vieții de cămin.

II. ÎNCREDEREA ȘI ANGAJAMENTUL

1. Angajamentul
 Cei mai mulți oameni rostesc în ziua nunții următorul jurământ de căsătorie: „EU,
(NUMELE MIRELUI), te iau pe tine (NUMELE MIRESEI), să fii soția mea credincioasă, pe
care să o am și să o păstrez din această zi, la bine și la rău, în bogăție sau sărăcie, în boală și în
sănătate, până când moartea ne va despărți”. Facem acest legământ ca un angajament pe
viață. În cartea „Căsătorie de durată”, Floyd și Harriet Thatcher notează: „Acest angajament
nu poate fi o afirmație de moment, deoarece avem adânc înăuntrul nostru o nevoie psihologică
de continuă reasigurare, de a ne evalua relația cu partenerul de căsătorie. Conștiința că suntem
iubiți și acceptați ne întărește stima de sine și acceptarea de sine și ne face în stare să dăruim
și să ne exprimăm dragostea la rândul nostru.”
2. Încrederea
Încrederea este întărită atunci când există o sinceritate totală. Sinceritate totală include:
 Onestitate în privința trecutului – Nu trebuie să existe în trecutul tău nimic pe care
partenerul sau viitorul partener să nu-l știe.
 Onestitate emoțională – Trebuie să fii capabil să-ți împărtășești fără teamă
sentimentele cu cei din familia ta.
 Onestitate în ce privește prezentul – Nu trebuie să existe secrete cu privire la unde ești,
cu cine ești, ce faci etc.
 Onestitate cu privire la viitor – Care sunt țintele și planurile tale de viitor?

III. PREGĂTIREA PENTRU CĂSĂTORIE

Mulți oameni nu se pregătesc niciodată pentru căsătorie. Ce trebuie să faci ca să te
pregătești pentru experiența de-o viață împreună cu partenerul?
1. Căsătorește-te cu o persoană credincioasă. Apostolul Pavel a afirmat: „Nu vă
înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și
fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între
Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” (2 Corinteni 6:14-
15).
Cineva a spus: „Dragostea este ca o pereche de șosete: trebuie să ai două părți și părțile
trebuie să se potrivească.” (Autor necunoscut) Mulți creștini – și mulți adventiști – cred că,
odată ce s-au căsătorit, cel necredincios va fi convins să devină creștin/adventist. Se întâmplă
așa vreodată? Da, în unele cazuri, dar de ce să riscați într-un aspect atât de vital pentru temelia
unui cămin creștin? Da, s-ar putea să aveți sentimente profunde față de cel necredincios, dar
chestiunea aceasta trebuie stabilită înainte de ceremonia de nuntă. Dacă te rogi ca persoana cu
care vrei să te căsătorești să devină creștină, asigură-te că rugăciunea aceasta primește răspuns
chiar înainte de a accepta să te căsătorești. Dumnezeu nu a intenționat niciodată să facă din
căsătorie un instrument de evanghelizare.
2. Inspectează bagajul. Un alt element necesar în pregătirea pentru căsătorie este să
fim conștienți că, fie că ne place sau nu, toți aducem în relație un anumit „bagaj”. Bagajul
constă de obicei din experiențe din trecut, din amintiri negative, din temeri etc. El este de cele
mai multe ori diferit de cel al partenerului și poate deveni o sursă serioasă de amărăciune și de
conflict. Toate bagajele trebuie deschise, inspectate și examinate cu atenție înainte să aibă loc
căsătoria. Ești conștient de bagajul pe care-l aduci sau l-ai adus în căsătorie?
3. Rezolvați problema „lăsării și lipirii”. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe
mama sa și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup” (Geneza 2:24). În contextul
istoric și cultural al Vechiului Testament, era un fapt de la sine înțeles ca femeia să plece din
casa părintească și să meargă să locuiască cu soțul ei, așa că formularea de aici include o
poruncă adresată bărbatului. Dar astăzi, pentru a întemeia un cămin trainic, ambii parteneri
trebuie să înțeleagă și să urmeze aceste instrucțiuni clare din Cuvântul lui Dumnezeu. Ce
înseamnă acest lucru astăzi?
Mai întâi, ambii parteneri trebuie să fie dispuși să lase. Fiecare partener trebuie să
lase viața de tipul „eu” pentru a începe viața de tipul „noi”. Lăsarea implică două tipuri de
operații:
 tăierea cordonului dependenței: Aceasta înseamnă să alegi să nu te bazezi pe părinți
pentru sprijin material sau emoțional.
 tăierea cordonului loialității: Până în ziua nunții, cele mai importante relații sunt cu
mama și cu tata, dar, în timpul ceremoniei, prioritățile tale se schimbă. Evident că vei
continua să-ți respecți părinții (Exodul 20:12), dar prioritatea trebuie să devină partenerul
conjugal. Loialitatea cea dintâi și cea mai importantă este cea față de soț/soție.
Ce fac de obicei oamenii pentru a tăia cordonul dependenței după căsătorie?
În al doilea rând, ambii parteneri trebuie să se lipească unul de celălalt. Termenul
„a se lipi” înseamnă „a înclina către” sau „a se uni”. A te lipi de partenerul de căsătorie
înseamnă să-l alegi mai presus de ceilalți și chiar mai presus de tine. Te lipești, înclini către
sau te unești cu partenerul tău prin împlinirea nevoilor lui, prin ascultarea lui, prin înțelegerea
sentimentelor și dorințelor lui. Vă lipiți doar unul de celălalt pentru împlinire și plăcere
fizică.
4. Nu te grăbi. Al patrulea pas în pregătirea pentru căsătorie este să te asiguri că ți-ai
luat timp suficient pentru pregătire. Cum scria Shakespeare: „O căsătorie pripită rareori se
dovedește bună.” Este nevoie de timp ca să cunoști altă persoană suficient de bine încât să
decizi să-ți petreci viața cu ea. Proverbele 21:5 o spune clar: „Planurile omului harnic nu
duc decât la belșug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă.” Nunta este un
eveniment de o zi, dar căsătoria este un angajament pe viață. Ia-ți timpul necesar ca să afli cât
mai multe posibil despre cel/cea cu care plănuiești să-ți petreci restul vieții!
Cuplul ar trebui să se concentreze asupra a două domenii-cheie când în perioada de
pregătire:
A. Cunoașterea familiei din care provine celălalt
B. Cunoașterea cât mai bună posibil a celuilalt
5. Stabiliți un „legământ” de căsătorie. Gândiți-vă ce înseamnă un legământ, o
promisiune sau un jurământ pentru Dumnezeu. Citiți următoarele texte: Deuteronomul
23:21,23.
6. Căutați consiliere premaritală bazată pe Biblie.

IV. HRĂNIREA FAMILIEI

Există două căi fundamentale de comunicare.
1. Comunicarea verbală, adică prin cuvinte.
2. Comunicarea nonverbală corporală. În relațiile dintre noi, ne oferim unii altora
indicii nonverbale tot timpul. Acestea pot include poziția, gesturile, mișcarea ochilor sau
expresia feței.
Există trei mari stiluri de comunicare în familie:
1. Comunicarea agresivă. Membrii familiei comunică nepoliticos unul cu altul. Sunt
poruncitori, autoritari, iar cuvintele pe care le folosesc sunt egoiste, acuzatoare și adesea
volatile. Agresiunea fizică poate fi o caracteristică a acestei familii disfuncționale. Unii
membrii ai familiei nu-și exprimă niciodată opiniile, de teama reprimării.
2. Comunicarea pasivă. Comunicarea este tensionată și rară în această familie.
Membrii familiei pot fi prea rușinoși sau prea tăcuți și le este în mod frecvent teamă de
confruntare. Cel mai adesea, există o apatie până la punctul în care membrii familiei se ignoră
unul pe celălalt sau nu le pasă dacă există comunicare reciprocă.
3. Comunicarea asertivă. Această familie face din comunicare o prioritate. Membrii
familiei sunt liberi să-și exprime opiniile și ideile. Sunt calmi, încrezători și vor să înțeleagă
ce vor să spună ceilalți. Ei ascultă și își răspund unul altuia într-un mod adecvat. Fiecare
membru al familiei se străduiește să respecte sentimentele și gândurile celorlalți.
Învață să asculți
 Cea mai neglijată deprindere de comunicare este ascultarea. Familiile de succes au
învățat că procesul comunicării funcționează doar atunci când membrii ei învață să se asculte
unul pe altul. Probabil ați auzit zicala: „Dumnezeu ne-a dat două urechi și o singură gură, ca
să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim!” Este interesant! Cei mai mulți oameni
ascultă doar pentru a răspunde, a ataca sau a se apăra. De fapt, familiile sunt formate din patru
tipuri fundamentale de ascultători:
1. Judecătorul. Judecătorul este persoana din familie care crede că are întotdeauna
dreptate. El și-a format anumite concepții, așa că nu vede de ce i-ar asculta pe alții. Este de
obicei negativist și critic. Își exprimă propria părere în loc să asculte. Psalmii 115:6 se referă
la acest tip de persoană: „Au urechi, dar nu aud.”
2. Consilierul. Consilierul ascultă doar atât cât să facă o evaluare rapidă și să treacă mai
departe. El este preocupat de evaluare și de oferirea unui sfat care, de obicei, nu este cerut. Îi
acuză pe ceilalți că nu ascultă. Ascultă doar pentru a dicta și a le spune celorlalți ce ar trebui
făcut. Proverbele 18:13 se referă la acest tip de persoană: Cine răspunde fără să fi ascultat
face o prostie și își trage rușinea.
3. Anchetatorul. Persoana aceasta crede că drumul spre ascultare este să-i pui întrebări
în mod constant celeilalte persoane – ceea ce poate fi obositor și contraproductiv.
Anchetatorul este înclinat să întrerupă și este distras cu ușurință. Este important să punem
întrebări pentru a clarifica înțelegerea anumitor lucruri, dar anchetatorul exagerează cu tactica
aceasta.
4. Ascultătorul bun. De departe, cel mai eficient ascultător din familie este persoana
care ascultă nu doar cuvintele rostite, ci care încearcă să înțeleagă și sentimentele persoanei
care vorbește. Ascultătorul acordă mare atenție limbajului corpului, semnalelor nonverbale și
expresiei faciale. El nu etichetează ceea ce s-a spus sau cum a fost exprimat. Dorința lui este
să înțeleagă și să răspundă în consecință.
În concordanță cu Iacov 1:19, noi ar trebui să fim grabnici la ascultare, înceți la vorbire
și zăbavnici la mânie.

V. CONSOLIDAREA INTIMITĂȚII
„Fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12:10).
Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că bărbații și femeile, fiind diferiți, au nevoi
emoționale diferite. Cuvintele-cheie sunt „nevoi emoționale”. Toți oamenii au unele nevoi
comune. Totuși, soții și soțiile au unele nevoile emoționale distincte.
 Cele 5 nevoi emoționale de bază ale femeii
1. Femeia are nevoie de afecțiunea soțului ei. Ea are nevoie să fie privită ca fiind de
valoare, importantă și vrednică. Cele mai romantice lucruri pe care le poate face un bărbat
pentru soția lui sunt cele prin care îi arată că este prețioasă pentru el. De fapt, acesta este felul
în care o femeie ar defini romantismul. Momentele romantice, precum și gesturile romantice
sunt cele menite să o facă să se simtă prețuită și iubită într-un mod special. Lucrurile mărunte
contează!
2. Femeia are nevoie de conversație. Femeile se conectează la nivel emoțional prin
comunicare verbală. Ele se simt mai în siguranță când au toate datele și toate detaliile. Femeia
are nevoie de anumite cuvinte din partea soțului ei: cuvinte de confirmare, de dragoste și de
încurajare, pe care doar soțul i le poate da. Stima ei de sine și siguranța ei sunt intacte atunci
când își aude soțul exprimându-și sentimentele față de ea.
3. Femeia are nevoie de sinceritate și de deschidere. Nici bărbații, nici femeile nu-și
doresc un partener care nu poate fi de încredere; dar pentru o femeie este imperativ să poată
avea încredere în soțul ei. Femeia are nevoie ca soțul ei să fie un bărbat de cuvânt, respectat în
societate și cunoscut ca bărbat sincer, deschis, care se ține de promisiune. Ea are nevoie să
conteze pe cuvântul dat de soțul ei și este descumpănită dacă descoperă că el a înșelat-o în
vreun fel. Un alt domeniu în care femeia are nevoie de onestitate îl reprezintă domeniul
sentimentelor și gândurilor cele mai intime ale soțului ei.
4. Femeia are nevoie de stabilitate financiară (de suport). Pentru ea, stabilitatea
financiară înseamnă asigurarea îmbrăcămintei, hranei, condițiilor și îngrijirii necesare pentru
toți membrii familiei. Este important de notat că ea nu are nevoie de bogăție sau de lux, în
sensul de mașini noi, haine costisitoare sau casă scumpă. Ea are nevoie de sentimentul de
siguranță care derivă din împlinirea nevoilor de bază ale familiei. 1 Timotei 5:8 spune că
bărbatul care nu-i asigură familiei lui cele necesare familiei este „mai rău decât un
necredincios”. Dacă un soț împlinește nevoile soției sale, asigurându-i stabilitatea financiară,
și soția trebuie să-și asume propria responsabilitate. Ea nu trebuie să cheltuiască exagerat sau
să pună asupra lui o presiune exagerată, cerând mai mult decât își pot permite. Ea trebuie să
fie un partener în reglarea cheltuielilor și să țină evidența bugetului.
5. Femeia are nevoie de angajamentul soțului față de familie. Ea are nevoie să știe că
familia este prioritatea de vârf a soțului ei. Are nevoie ca soțul să-și demonstreze
angajamentul față de familie, făcându-și timp pentru familie. Prea mulți soți par să fie mai
dedicați carierei, prietenilor, sporturilor sau hobby-urilor, care le consumă cea mai mare parte
a atenției și timpului, și-i oferă familiei ce mai rămâne – adică foarte puțin. Există o veche
zicală, foarte potrivită aici: Dragostea se transcrie ca T-I-M-P. Taților, copiii voștri vor avea
mulți prieteni de-a lungul vieții; vor avea mulți profesori și multe alte persoane de la care vor
învăța. Dar absolut nimeni nu le va putea fi tată, decât voi!

Cele 5 nevoi fundamentale ale bărbatului

1. Bărbatul are nevoie de împlinire sexuală. Nu ar trebui să surprindă pe nimeni ideea
că bărbații sunt mai orientați spre sexualitate decât femeile. Femeile oferă sex pentru a avea
parte de intimitate (amintiți-vă că nevoia ei este să fie tratată ca o persoană valoroasă), iar
bărbații vor simula intimitatea pentru a avea parte de sex. Multe femei resping contactul
sexual și îl evită, folosind scuză după scuză pentru a-l amâna. Bineînțeles, această atitudine nu
trece neobservată de către bărbat. El începe să ia lucrurile personal și egoul lui suferă.
Dezinteresul soției îl poate face să se simtă nedorit. Când nevoile lui sexuale sunt împlinite în
cele din urmă, el simte că a făcut presiuni asupra soției și această experiență îl face să se simtă
frustrat și lipsit de satisfacție. Pentru unele femei, relațiile sexuale pot să nu fie plăcute din
motive fizice. În acest caz, medicul poate ajuta la stabilirea cauzei și a tratamentului necesar.
Nu lăsați să treacă ani de zile fără a căuta ajutor în acest domeniu important al intimității.
2. Bărbatul are nevoie de o soție care să-i fie partener de joacă (sau de recreere).
Înainte de a se căsători, femeile li se alătură bărbaților în preocupările acestora. Merg la
vânătoare, la pescuit, joacă fotbal sau se uită la filme pe care nu le-ar fi ales niciodată din
proprie inițiativă. După căsătorie, soțiile încearcă să îi implice pe soți în activități care sunt
mai pe gustul lor. Dacă încercările lor eșuează, s-ar putea să-și încurajeze soții să-și continue
activitățile recreative fără ele.
3. Bărbatul are nevoie de o soție care se îngrijește de ea (sau de o soție atractivă).
El nu are nevoie de o soție cu un corp perfect sau cu cea mai frumoasă față. Dar are nevoie de
o soție care se îngrijește de ea – de felul în care arată, de hainele ei, de obiceiurile personale.
Cu alte cuvinte, este important pentru el ca soția lui să se străduiască să fie pe cât de atractivă
posibil.
4. Bărbatul are nevoie de un cămin plin de pace (sau de suport familial). Căminul
pașnic nu exclude cu desăvârșire zgomotele fericite ale copiilor. Nu exclude dezordinea de pe
holul de la intrare sau de pe scări. Nu exclude cu desăvârșire problemele copiilor,
adolescenților și părinților care îl compun, însă toate acestea sunt ținute sub control. El este în
esență un cămin liniștit, echilibrat. Casa aceasta este condusă de Dumnezeu și este
caracterizată de dragoste și de rugăciune. Proverbele 21:19 afirmă că este mai bine să locuiești
într-un pământ pustiu, decât cu o nevastă supărată și nemulțumită. În conformitate cu
Proverbele 27:15, femeia care se plânge și murmură întruna este ca o streașină care picură
întruna.
5. Bărbatul are nevoie de admirație și de respect. El preferă să fie admirat decât iubit.
Ce însemnă asta? Bărbatul se simte iubit atunci când este admirat. Aceasta este limbajul
dragostei pentru bărbați: cuvinte de aprobare și de admirație. Bărbatul are nevoie mai ales de
admirație și de respect din partea soției sale. Poate că este apreciat de șef, de colegii de
serviciu și de ceilalți membri ai familiei. Sau poate că lucrează într-o atmosferă neplăcută,
unde este puțin loc pentru laudă și apreciere. Dacă are însă o soție iubitoare, care îi susține
stima de sine, găsind la el lucruri demne de admirat, el se simte un om de succes (Efeseni
5:33). Când nevoia de admirație nu-i este împlinită acasă, o va căuta în afara căsniciei – în
gașcă, în relații periculoase sau în orice alte locuri care-l vor ajuta să-și satisfacă acea nevoie.

Nevoile copiilor
1. Copiii au nevoie de dragoste necondiționată. Avem nevoie să-i învățăm pe copiii
noștri principiul exprimat în aceste cuvinte: „Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici
viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici
înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui
Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:38-39)
2. Copiii au nevoie de educație. „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și,
când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6). Părinții trebuie să înțeleagă că,
în copilărie, lucrurile nu se învață, ci se prind din zbor!
3. Copiii au nevoie să fie hrăniți. Cuvântul „a hrăni” înseamnă „a asigura hrană și
susținere în timpul etapelor fragile ale dezvoltării”. Este imperativ ca părinții să-i hrănească
prin cuvinte, atingeri și timp alocat.
4. Copiii au nevoie de laudă autentică, meritată.
5. Copiii au nevoie de părinți care dețin controlul.

VI. PROTEJAREA INTIMITĂȚII

A. ÎNVAȚĂ SĂ GESTIONEZI CONFLICTUL. „Mâniați-vă, dar nu păcătuiți. Să n-
apună soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26). Toate relațiile au potențial conflictual.
Conflictul este o parte normală, naturală a vieții. Oricât de ciudat ar părea, viața lipsită de
conflict nu este sănătoasă. Aduceți-vă aminte acest principiu important: Nu toate conflictele
sunt rele!
Există patru reacții posibile la conflict:
 1. Eu câștig, tu pierzi.
2. Tu câștigi, eu pierd.
3. Amândoi pierdem, nimeni nu câștigă.
4. Toată lumea câștigă, nimeni nu pierde.
Ținta voastră ar trebui să fie ca toți să câștige și nimeni să nu piardă.

Principii pentru soluționarea constructivă a conflictului

1. Practicați regula prevenției. „Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape, de
aceea, curmă cearta înainte de a se înteți” (Proverbele 17:14). Odată începută, evoluția
conflictului este incredibil de greu de oprit.
2. Căutați domeniile în care sunteți de vină. Când cauți să-ți asumi responsabilitatea
în conflict, celălalt se înmoaie și îți va lua apărarea. Puneți-vă următoarele întrebări:
a. Merită această luptă? Proverbele 19:11
b. Am greșit?
c. Ar trebui să reacționez sau să răspund?
d. Ce schimbare va aduce aceasta în viața mea peste trei zile? Ce impact va avea în
cinci ani?
Iată câteva sugestii legate de felul în care să vă spuneți lucrurile unul celuilalt într-un
mod mai eficient:
 Folosiți un ton calm și liniștit. (1 Împărați 19:12). Coborâți tonul. Inspirați adânc și
controlați-vă tonul. Dacă sunteți furioși, îndepărtați-vă și calmați-vă. Aveți grijă la limbajul
corporal și la contactul vizual. O anumită înclinare ironică a capului sau o privire îl poate
determina pe celălalt să devină supărat și defensiv.
 Păstrați-vă simțul umorului.
 Nu luați lucrurile personal. Nu spuneți lucruri iresponsabile despre celălalt, cu
intenția de a răni sau defăima. Asta înseamnă atac la persoană, nu soluție la problemă.
 Nu răscoliți trecutul.
 Nu deviați de la subiect.

B. ÎNVĂȚAȚI SĂ IERTAȚI. „Dacă nu-i iertați pe ceilalți, nici Tatăl vostru care este
în ceruri nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6:15).
Ce este iertarea?
 1. Să fii conștient de fapta celuilalt și totuși să-l ierți. Iertarea are loc numai atunci
când recunoaștem greșeala fără să o negăm sau să o acoperim și atunci când nu-l obligăm
totuși pe cel care ne-a greșit să plătească pentru ea. Iertarea este adesea dureroasă. Te doare
atunci când trebuie să spui adio răzbunării. Iertarea nu înseamnă să uiți greșeala. Iertarea
înseamnă să nu-i mai ceri socoteală celui care ți-a greșit pentru fapta lui.
2. Să alegi să nu ții evidența greșelilor. Dragostea „nu se gândește la rău” (1 Corinteni
13:5). De ce ținem evidența greșelilor celuilalt? Pentru a le folosi împotriva lui. Ca dovadă a
ceea ce s-a întâmplat. Pentru a i le flutura pe sub nas când se îndoiește că a fost așa. Dragostea
este o alegere. Iertarea este o alegere. Când facem din iertare un stil de viață, învățăm să
ștergem răul și nu să-l stocăm în calculatorul nostru mental.
3. Să refuzi să pedepsești. Să refuzi să-i pedepsești pe cei care merită pedeapsa, să
renunți la dorința naturală de a-i vedea „primind ce li se cuvine”. Înseamnă să refuzi să fii
copleșit de teama că nu-și vor primi pedeapsa sau mustrarea pe care crezi că o merită.
4. Să nu divulgi greșeala. Cine iartă cu adevărat nu-l bârfește pe cel care i-a greșit.
Dacă simți nevoia să spui cuiva, asigură-te că acea persoană este de încredere și nu va duce
vorba mai departe.
5. Să fii milos. „Ferice de cei miloși, căci ei vor avea parte de milă” (Matei 5:7). O
diferență între har și milă este că harul înseamnă să primești ceva ce nu meriți, iar mila
înseamnă să nu primești ceva ce meriți. Deci, când arătăm milă, nu-i judecăm pe cei care ne-
au rănit; acesta este un aspect al evlaviei.
6. Să renunți la luptă. Vă aduceți aminte de jocul „lupta cu odgonul” din copilărie
(când două persoane sau două echipe încearcă să tragă, fiecare de o parte a unei sfori, cealaltă
echipă peste linia de mijloc)? Atâta timp cât echipele trag, există o „luptă”. Dar când cineva
dă drumul sforii, lupta s-a terminat.

VII. UN VIITOR ÎMPREUNĂ

Creați amintiri și tradiții pozitive. 2 Tesaloniceni 2:15. Tradițiile aduc cu ele trei
rezultate în familiile de succes:
1. Tradițiile aduc familiile împreună, ajutându-i pe membrii ei să se cunoască mai
bine unii pe alții. Tradițiile se vor forma de la sine, dacă veți accepta să fiți o parte a familiei.
Vor apărea când vă veți aștepta mai puțin și vor veni la pachet cu o amintire extraordinară!
2. Tradițiile creează amintiri pozitive, care pot oferi încurajare și stabilitate.
Tradițiile sunt comemorări ale amintirilor. Amintirile care însoțesc tradițiile pot avea un
impact puternic. În conformitate cu Psalmii 137:1, când copiii lui Israel erau în captivitate,
care era răspunsul lor față de amintiri?
3. Tradițiile sunt îndrăgite și sunt transmise generațiilor viitoare. Tradițiile și
amintirile valoroase le conferă familiilor conștiința identității și direcție viitoare.

RUGĂCIUNEA
Rugăciunea este fundamentul spiritual cel mai important. Avem nevoie să ne cufundăm
familia în rugăciune constantă. Acestea două sunt de nedespărțit.
„Darul Lui este complet și, ca Mijlocitor al nostru, Își realizează lucrarea pe care Și-a
asumat-o singur ținând înaintea lui Dumnezeu cădelnița cu propriile merite neprihănite și cu
rugăciunile, mărturisirile și mulțumirile poporului Său. Înmiresmate cu parfumul neprihănirii
Sale, acestea se înalță la Dumnezeu ca o mireasmă plăcută. Darul este primit pe deplin și
iertarea acoperă toate păcatele.”19

CONCLUZIE
Pe care dintre aceste elemente le veți include la clădirea căminului vostru? Ce alte
elemente veți adăuga, pe lângă cele menționate? Fiecare cămin este diferit; de aceea, căminul
vostru nu trebuie să aibă exact acest set de elemente. Este adevărat că unele elemente sunt
indispensabile. Căminul fără o fundație solidă se va prăbuși. Cămin fără niște granițe
protectoare (pereții) va fi vulnerabil. Căminul fără un adăpost potrivit (acoperișul) va fi expus
la intemperii. Căminul fără căldură (rugăciunea) poate produce îmbolnăvirea și, în final,
moartea. Acestea sunt indispensabile.
Și alte elemente ale unui cămin sănătos sunt foarte importante, dar pot diferi în funcție
de timp și de circumstanțe. Dacă nu aveți copii, nu este necesară împlinirea nevoilor copiilor.
Nevoile emoționale proprii și cele ale soțului/soției pot diferi și pot fi altele decât ale
majorității bărbaților și femeilor. De aceea, trebuie să te gândești care sunt cele mai
importante nevoi ale tale și care sunt cele mai importante nevoi ale soțului/soției și să căutați
să vă împliniți unul altuia nevoile emoționale.
Cel mai important este să vă gândiți cum să vă construiți un cămin sănătos. „Faceți
socoteala cheltuielilor” (Luca 14:28-30)!

19
Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p.156.
SEMINARUL 2
Renunțarea: seminar despre sindromul cuibului gol (SCG)
Marija Trajkovska,
(Directorul Departamentului Familie,
Uniunea Europa de Sud-Est, Diviziunea Trans-Europa.)

Introducere
A rămas cuibul gol! Sentimentul este unul ciudat. După atât de mulți ani de
supraveghere și îngrijire constantă, acum nu te mai simți necesar. După ani de zile în care
ai fost mașină de spălat vase, schimbător de scutece, șofer de taxi, învățător, bucătar,
mentor, consilier, confident și cel mai bun prieten, acum ești jefuit de toate îndatoririle
părintești. O tăcere stranie învăluie căminul când te uiți pe noua ta listă de sarcini. „Puii”
și-au luat zborul!
La început, te amăgești cu gândul că lipsa copiilor este doar temporară. Curând se
va încheia anul școlar și ei se vor întoarce, îți spui. Este luna august, dar lunile va trec
repede și ei vor veni acasă de sărbători. Realitatea crudă este însă că, până să-ți dai
seama, semestrele vor face loc absolvirii, absolvirea va face loc căsătoriei și curând,
carierei. Când pleacă la facultate, copiii în general părăsesc căminul pentru totdeauna, cu
excepția câtorva vizite ocazionale.
Cum pot părinții să-și lase copiii să plece și ei să rămână totuși veseli și cu mintea
întreagă? Cum pot evita sentimentele inevitabile de gol, de descurajare și, în unele cazuri,
de deprimare? Există cineva sau ceva care să-i pregătească din timp pentru a preveni
apariția sindromului cuibului gol? Acest seminar încearcă să ofere câteva sfaturi și
răspunsuri la aceste întrebări și la alte întrebări cu care se confruntă mulți părinți în fiecare
an.
Într-un articol intitulat „Saying goodbye to my child, the youngster”,20 publicat în
The Washington Post, scriitorul Michael Gerson scria că experiența care l-a marcat cel
mai mult în viață a fost cea pe care a avut-o în ziua când l-a dus pe fiul său cel mai mare
la colegiu. „Cu tot respectul pentru sentimentele fiului meu, eu sunt cel mai afectat. Eu
știu ceva ce el nu știe – nu este tocmai un secret, dar e ceva de neînțeles pentru tineri”,
nota el. „El trece acum prin experiența acomodării specifică oricărui început. Viața lui

20
Gerson, Michael. 2013. “Saying goodbye to my child, the youngster.” Retrieved from
https://www.washingtonpost.com/opinions/ michael-gerson-saying-goodbye-to-my-child- the-
youngster/2013/08/19/6337802e-08dd- 11e3-8974-f97ab3b3c677_story.html?utm_ term=.6d2688bcc934
de-abia acum începe. Eu am intrat în îndelungul proces al renunțării la el.”
Dacă aveți același sentiment acum sau dacă vă temeți de ziua în care îl veți avea,
explorați împreună cu mine ce înseamnă sindromul cuibului gol și care sunt cauzele lui.

Definiție
Fenomenul cunoscut sub numele de sindromul cuibului gol (SCG) își ia numele din
practica din natură prin care păsările tinere își iau zborul din cuib când devin suficient de
puternice și suficient de mature. Ele își părăsesc părinții, în timp ce își încearcă noile
aripi. Expresia a fost introdusă pentru prima dată în 1914 de scriitoarea Dorothy Canfield,
dar nu pentru a descrie o afecțiune. Abia în anii 1970, termenul a fost adoptat și
popularizat de către medici.
Conform literaturii medicale, sindromul cuibului gol se referă la sentimente de
depresie, tristețe și durere cu care se confruntă părinții și tutorii atunci când copiii cresc
și pleacă de acasă. Sindromul cuibului gol apare adesea atunci când copiii merg la
facultate sau se căsătoresc.21 Unii cercetători au arătat că femeile au mai multe șanse
decât bărbații să fie afectate de absența copiilor din cămin. În momentul în care copiii
pleacă, mamele se confruntă adesea cu alte provocări semnificative ale vieții, cum ar fi
menopauza, pensionarea, boala sau îngrijirea părinților vârstnici. Bărbații pot de
asemenea experimenta sentimente similare de pierdere în ceea ce privește separarea de
copiii lor.

Semnele și simptomele sindromului cuibului gol

Simptome comportamentale. Sentimentul inutilității poate fi foarte puternic la
părinți atunci când nu mai au acasă copii de care să aibă grijă. Copiii nu mai sunt
permanent cu ei, așa că le este dor să-i aibă în preajmă.
Acesta este și un moment în care părinții devin foarte îngrijorați de siguranța
copiilor lor și de capacitatea lor de a avea grijă de ei înșiși. Lupta este și mai mare dacă
ultimul copil părăsește casa mai devreme sau mai târziu decât se aștepta. Cel mai mare
sentiment de pierdere apare în familiile cu un singur copil, în familiile în care rolul
parental a fost puternic identificat și concentrat în slujba unui singur copil.
Părinții știu că responsabilitatea lor principală este să-și educe copiii, care se vor
dezvolta și vor pleca de acasă. Un rol al nostru este să-i lăsăm să plece, dar faptul că știm

21
Encyclopedia. Empty nest syndrome. June, 2017. Retrieved from https://en.wikipedia.org/wiki/
Empty_nest_syndrome
acest lucru nu ne face sarcina mai simplă. Sărbătorim nașterea prin copleșirea noilor
mămici cu flori și cadouri, dar sfârșitul rolului direct de mamă este trăit adesea în
suferință tăcută.
„Sentimentele de gol și de pierdere există chiar și înainte de plecarea efectivă a
copiilor,
pentru că, de-a lungul anilor lor de adolescență, ei se depărtează tot mai mult de noi din
punct de vedere emoțional, mutându-și atenția spre exterior, spre lume și în afara
legăturilor și siguranței familiei”, spune Maddy Donaghy din Londra, mamă a unui singur
copil pe care l-a crescut ca văduvă, după moartea subită a soțului ei, Michael. „Rolul
nostru ca părinți este să dispărem grațios în fundal, lucru care poate fi dureros și dificil.
Cuibul gol a devenit o inimă dureroasă, goală.”22
Este normal ca părinții să aibă sentimente de gol sufletesc, de tristețe și de pierdere
atunci când copiii părăsesc căminul. Când duc dorul companiei sau contactului zilnic pe
care îl aveau cu ei înainte, pot avea un profund sentiment de suferință și de singurătate.
Dar dacă sentimentul de suferință este mai puternic decât de obicei, dacă părinții se tem
că și-au pierdut scopul și sensul în viață, dacă se simt vinovați, dacă plâng excesiv și sunt
atât de triști și de deprimați încât nu-și pot vedea de viață, dacă își neglijează îndatoririle
zilnice, dacă se extenuează muncind sau se depărtează de alții, ar trebui să ia în
considerare consilierea de specialitate.
Părinții cu SCG pot avea chiar și unele simptome legate de depresia clinică, precum
dificultate de concentrare, incapacitate de a căuta și de a obține plăcere, îngrijorare sau
anxietate excesivă, indecizie sau nesiguranță.
Într-un interviu acordat la un post de radio al Universității din Utah, dr. Kyle
Bradford Jones, medic de familie, a răspuns la întrebări privind unele semne și simptome
grave ale sindromului cuibului gol. El a remarcat că părinții cu acest sindrom „au foarte
multe sentimente de vinovăție”, mai ales dacă au avut o relație tensionată cu copilul sau
copiii lor. De asemenea, este posibil să aibă dificultăți de concentrare. Ei pot avea
probleme de somn, variind de la lipsa de somn până la somn excesiv, datorate stărilor
depresive.23

22
Donaghy Maddy. (2014). Empty nest? More like an empty heart. Forget the cliches - here a mother describes
the sheer, raw agony of knowing her son’s about to leave home. Mail Online (August 5, 2014). Retrieved from
http://www.dailymail. co.uk/femail/article-2716171/Empty-nest-More- like-heart-Forget-cliches-mother-
describes- sheer-raw-agony-knowing-son-s-leave-home. html#ixzz4i4TeyfUV
23
The Scope, University of Utah Health Science Radio. The Dangers of Empty Nest Syndrome, (October 6,
2014). [Transcript]. Retrieved from https://healthcare.utah.edu/the-scope/shows. php?shows=0_etom70c6
 Simptomele fizice pot include bufeuri, transpirații nocturne, oboseală sau lipsă de
motivație, iritabilitate, modificări ale tiparelor alimentare și timp excesiv petrecut în
camera copilului.

Tratamentul
În caz de tristețe și de durere copleșitoare din cauza plecării unui copil, se
recomandă tratamentul de specialitate. Un sfat de la medicul generalist sau de la
psihoterapeut îi poate ajuta pe părinți, în special pe mame, să-și înțeleagă mai bine și să-
și gestioneze mai bine sentimentele. În unele cazuri, medicamentația poate fi necesară
pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor de depresie care pot apărea în această perioadă.
În aceste momente de stres și de singurătate, sprijinul social poate fi de asemenea
extrem de util. Dr. Kyle Bradford Jones recomandă cu tărie discuția despre problemă. La
început, simpla recunoaștere a existenței unei probleme poate fi foarte dificilă pentru un
părinte deprimat. Jones le recomandă părinților să facă eforturi ca să vorbească despre
sentimentele lor cu partenerul conjugal și cu prietenii apropiați, în loc să evite problema
prin implicarea în sarcini care distrag atenția și/sau necesită multă energie și concentrare.
Acest timp de tranziție este, de asemenea, cel mai bun moment ca părinții să se
adapteze la un nou rol și să adopte o nouă identitate parentală. Relația lor cu copiii trebuie
să devină una de la egal la egal, care să le permită mai multă intimitate atât copiilor, cât
și lor înșiși.

Impactul asupra sănătății și comportamentului

Cercetările efectuate în trecut au arătat că mulți părinți cu SCG simt un profund
sentiment de pierdere care îi poate face vulnerabili la depresie, alcoolism, criză de
identitate și conflicte maritale. Cu toate acestea, alte cercetări au demonstrat că
sindromul cuibului gol poate fi și benefic pentru părinți, reducând conflictele de muncă
și de familie și oferindu-le ocazii de a se reconecta, de a-și îmbunătăți viața maritală și
de a le reînnoi interesele pentru care anterior nu aveau timp.
De asemenea, potrivit studiilor recente, calitatea relației părinte-copil poate avea
consecințe importante asupra ambelor părți în acest moment de tranziție. Părinții
beneficiază cel mai mult de pe urma acestei tranziții atunci când au dezvoltat și
menținut relații bune cu copiii lor. Atitudinile ostile, conflictul sau deconectarea în
relațiile părinte-copil pot reduce sau chiar exclude sprijinul intergenerațional necesar
tinerilor în perioada maturității timpurii, iar părinților, în fața dificultăților bătrâneții.
 Predispunerea la SCG
Barbara Mitchell și Loren Lovegreen, cercetători la Universitatea Simon Fraser, au
intervievat peste 300 de părinți din Vancouver, British Columbia, pentru a afla mai multe
despre efectele SCG. Constatările lor au fost publicate într-o ediție din 2009 a revistei
Journal of Family Issues. Mitchell și Lovegreen au remarcat mai întâi că mai multe
cercetări privind SCG au avut loc în deceniile anterioare, când femeile aveau mai puține
oportunități de a lucra în afara casei decât în prezent. În acea perioadă, copiii părăseau
căminul mai devreme și erau mai clar separați odată plecați, în timp ce astăzi, copiii
pleacă mai târziu și revin uneori când au probleme financiare. Mai mult, o mare parte din
cercetările asupra SCG s-au concentrat asupra părinților din America de Nord, care au
considerat că plecarea copiilor este un semn de succes parental în pregătirea acestora
pentru maturitate.24
Cercetările actuale arată că mamele aveau o probabilitate ușor mai mare decât tații
de a raporta SCG, dar, în general, procentele părinților deprimați au fost foarte scăzute,
variind de la 20 la 25% în majoritatea grupurilor studiate. Cu toate acestea, în culturile în
care se pune accent pe continuarea relației părinților cu copiii la vârsta adultă, cum ar fi
grupurile indoneze și indiene de est, s-au observat rate cu mult mai mari de SCG – 50%
pentru tați, 64% pentru mame – comparativ cu părinții chinezi, sud-europeni și britanici.
Pe lângă rolul culturii, studiul de la Vancouver a identificat șapte factori-cheie
sociali și psihologici care păreau să-i expună pe părinți la SCG:
1. Găsirea identității în rolul de părinte (în special pentru femei).
2. Senzația de pierdere a controlului asupra vieții copiilor lor (în special pentru
bărbați).
3. Numărul mic de copii sau un singur copil.
4. Lipsa unei rețele de sprijin social.
5. Sentimentul că plecarea copiilor a fost prea timpurie sau prea târzie, în
comparație cu normele culturale.
6. Vârsta mai tânără a părinților la plecarea copiilor, mai ales dacă copiii nu
părăsesc definitiv cuibul (copiii „bumerang”).
7. Îngrijorarea cu privire la siguranța și bunăstarea copilului în lumea din afara

24
Mitchell, Barbara A.; Lovegreen, Loren D. “The Empty Nest Syndrome in Midlife Families: A Multimethod
Exploration of Parental Gender Differences and Cultural Dynamics.” Journal of Family Issues (2009). Retrieved
from https://eric. ed.gov/?id=EJ860712
familiei.
Cu toate acestea, majoritatea părinților intervievați în acest studiu au fost capabili
să se adapteze bine la tranziția spre cuibul gol. Mulți au raportat că au cunoscut o creștere
personală, că și-au îmbunătățit relația cu soțul/soția, că au avut mai mult timp liber și că
au avut sentimentul de succes când copiii și-au luat zborul în lumea adulților.
Cercetătorii au concluzionat că este foarte important ca părinții să fie atenți atât la
factorii culturali, cât și la cei psihologici care le-ar putea influența starea de bine. Astăzi,
pot păstra legătura cu copiii lor prin intermediul rețelelor sociale, chiar dacă aceștia
trăiesc în cealaltă parte a lumii. Cu toate acestea, dacă obișnuiau să-și definească
identitatea exclusiv prin rolul parental, vor trebui să caute alte moduri de a și-o defini.
Vor trebui să caute oportunități de a-și dezvolta alte calități personale, fie la locul de
muncă, fie în comunitate, fie în activitățile recreative.
Înțeleasă și acceptată în mod corespunzător, perioada de tranziție către cuibul gol
poate fi o oportunitate extraordinară de dezvoltare. Curând, rolul de părinte poate fi
înlocuit cu cel de bunic, ceea ce conduce deseori la experiențe familiale și mai plăcute, și
mai pline de satisfacții.

Cum să faci față la SCG

Se poate supraviețui perioadei cuibului gol. Este bine să le reamintim tuturor
părinților în cauză că pot face multe lucruri practice pentru a facilita tranziția. Ei ar trebui:
• Să accepte timpul ales de copii pentru a pleca. În loc să compare vârsta la care
au ales copiii să plece cu propriile așteptări și experiențe, părinții să-i ajute să devină
încrezători și eficienți atunci când părăsesc căminul.
• Să păstreze legătura cu copiii. Părinții pot rămâne aproape de copii, chiar dacă
locuiesc la distanță. Pot păstra legătura prin apeluri telefonice, e-mailuri, mesaje, apeluri
video și vizite.
• Să caute sprijin. Membrii familiei și prietenii apropiați reprezintă o rețea bună
de sprijin pentru părinții care au dificultăți de adaptare la noua situație. Este foarte
important ca părinții să-și împărtășească și să-și exprime deschis sentimentele și
gândurile. În cazul depresiei, este bine să consulte un medic sau un expert în domeniul
sănătății psihice, chiar și atunci când sentimentele negative sunt moderate.
• Să rămână pozitivi. Gândurile pozitive de a obține timp suplimentar pentru a se
dedica căsătoriei sau intereselor personale îi pot ajuta pe părinți să se adapteze mai ușor
la această schimbare majoră.
 În cartea The Empty Nest: How to Survive and Stay Close to Your Adult Children,
Celia Dodd sugerează câteva strategii pentru părinții aflați în perioada cuibului gol:
• Înfruntați-vă sentimentele. Eliberați-vă printr-un plâns zdravăn, răsfoiți
albumele de familie și discutați cu cineva în care aveți încredere că vă va înțelege cu
adevărat, care nu va încerca doar să vă înveselească.
• Practicați spontaneitatea. Nu este întotdeauna ușor să faceți acest lucru după ani
de organizare a vieții în jurul altor persoane. Dacă cineva vă propune o excursie în ultimul
moment, acceptați oferta, nu refuzați automat.
• Luați-vă timp să vă adaptați la ideea că nu va mai fi nevoie zilnic de voi. Este
bine să vă faceți un program comod pentru o perioadă. Găsiți altceva de îngrijit – dar nu
vă cumpărați un câine deocamdată!
• Discutați planurile de viitor. Dacă sunteți căsătoriți, nu așteptați până când
cuibul se golește complet pentru a face planuri de viitor și a alege mai multe activități de
făcut împreună.
• Amintiți-vă de perioadele în care ați fost fără copiii. Căutați fotografiile în care
sunteți doar voi doi, fără copii – în care sunteți împreună cu prietenii sau doar voi doi la
diferite ocazii. Este un mod bun de a vă aminti că este perfect posibil să vă simțiți bine și
fără copii.
• Redefiniți relația copil-părinte. Când copii vin acasă, recunoașteți că relația cu
ei este acum pe alte baze. Nu vă mai puteți aștepta să vă spună unde se duc sau la ce oră
vor fi acasă, deși vă puteți aștepta totuși ca ei să vă respecte convingerile.25

Cuplurile care se confruntă cu SCG

Sabine Walker și Pierre A. Lehu, în „Taking a Look at the Empty Nest
Syndrome” sugerează că există o mai mare probabilitate ca victimele acestui sindrom să
fie cupluri a căror relație se destramă atunci când copiii pleacă. Acești cercetători
subliniază că SCG se dezvoltă pe parcursul a mai mulți ani. El debutează atunci când
cei doi încep să se îndepărteze unul de altul, dar rămân totuși împreună de dragul
copiilor. Căsătoria lor poate părea perfectă din exterior, însă este doar o aparență,
deoarece ei nu comunică și nu relaționează decât strict în ce are tangență cu copiii lor.
Și foarte probabil că nu mai au relații intime. Toate conversațiile lor gravitează în jurul

25
Dodd, Celia. (2011). Empty Nest Syndrome: The Long Goodbye, Independent, (August 11, 2011). Retrieved
from http://www.independent.co.uk/ life-style/health-and-families/features/empty-nest- syndrome-the-long-
goodbye-2330118.html
copiilor, precum și multe dintre activitățile desfășurate împreună. Când pierd această
legătură, deoarece copiii au plecat la casele lor, nu le mai rămâne decât relația găunoasă
unul cu celălalt. Foarte adesea, în astfel de căsătorii, furia înlocuiește emoțiile pe care
le-au avut pentru copii. Cei doi își împart timpul între tăcere și certuri.26
Jon Beaty, asistent social clinic licențiat și autorul cărții If You’re Not Growing,
You’re Dying: 7 Habits for Thriving in Your Faith, Relationships and Work, face câteva
observații în articolul său „How to Rescue Your Marriage from Empty Nest
Syndrome”. El le propune cuplurilor să aplice tehnica hărților de dragoste ale Dr.
Gottman pentru a-și îmbunătăți relația în perioada cuibului gol.27 În cartea sa The Seven
Principle of Making Marriage Work, Gottman notează că harta dragostei este locul din
creier unde se stochează detalii despre trecutul, interesele, temerile, speranțele și
obiectivele soțului/soției.
Pentru a avea o căsnicie de succes și a o menține așa, cei doi trebuie să-și
actualizeze în mod regulat această hartă și să adauge detalii, punându-i partenerului
întrebări, ascultându-l și apelând la el în vremuri bune și în vremuri rele. Acest lucru
este important deoarece, odată cu schimbarea anotimpurilor vieții, întotdeauna intervine
o schimbare în lumea interioară a soțului. O schimbare se produce și în momentul în
care copiii părăsesc casa și când soții trebuie să facă revizuiri speciale și să adauge
informații la harta lor de dragoste pentru a rămâne pe aceeași frecvență cu partenerul.
Cuplurile fericite folosesc hărțile dragostei pentru a se înțelege reciproc și pentru a-și
arăta afecțiune și admirație.
Un scop comun este necesar în perioada cuibului gol. Altminteri, fiecare merge pe
drumul lui și, de obicei, merge în direcție opusă față de celălalt. Acum este momentul
să-și acorde o atenție nouă unul altuia, să-și găsească timp să stea de vorbă,
rememorând începuturile poveștii lor de dragoste și lucrurile care i-au apropiat. Ei
trebuie să dea o nouă scânteie relației lor ascultând muzica lor preferată, vizionând
filmele lor preferate sau mergând în locurile lor preferate. În acest fel, vor începe din
nou să dezvolte ritualuri, roluri, obiective și simboluri comune care să-i țină aproape și
uniți.

26
Walter Sabine and Lehu Pierre A. “Taking a Look at Empty Nest Syndrome.” Retrieved from
http://www.dummies.com/relationships/sex/taking-a-look-at-empty-nest-syndrome/
27
Beaty Jon. (2016). “How to Rescue Your Marriage from Empty Nest Syndrome.” The Gottman Institute,
(October 28, 2016). Retrieved from https://www.gottman.com/blog/rescue-marriage-empty-nest-syndrome/
 Părintele singur care se confruntă cu sindromul cuibului gol
Pentru cupluri, momentul plecării copilului de acasă poate fi o oportunitate de a
se reconecta și de a petrece mai mult timp împreună, însă părinții singuri vor avea,
foarte probabil, o experiență diferită. După cum spune Dr. Sheri Jacobson, director
clinic al Harley Therapy: „Părinții singuri pot forma legături intense cu copiii lor,
deoarece depind mai mult unii de alții. Și ce se întâmplă când copiii pleacă de acasă?
Nu pot avea sprijin din partea unui partener căruia să-i împărtășească trăirile din această
perioadă de schimbare și se trezesc dintr-odată complet singuri, fapt care îi poate
speria.”
Dar perioada aceasta nu trebuie fie neapărat una de tristețe și de singurătate pentru
părinții singuri. Jacobson spune: „Există totuși multe avantaje ale acestui stadiu al vieții.
Pentru unii părinți, care au considerat că este nedrept să introducă o altă persoană în viața
copilului, poate fi un moment în care să se îndrăgostească din nou. Pentru alții, care și-
au amânat visele îndelung, pentru că nu și-au mai putut lua timp și pentru ei, acesta poate
fi momentul în care să redevină creativi, să își schimbe profesia sau să se ocupe de un
hobby mult neglijat.”
Indiferent dacă au o relație cu cineva sau nu, aceasta este, probabil, prima ocazie
în care viața lor nu mai gravitează în jurul copiilor. Mulți oameni, singuri sau nu,
consideră că aceasta este o oportunitate de a încerca lucruri noi: sport, călătorii, chiar și
munca voluntară. Jacobson îi îndeamnă părinții singuri să facă următoarele: să
privească la avantaje, să nu se aștepte la o schimbare de atitudine peste noapte, să
accepte să se schimbe personal, să-și accepte emoțiile, să ceară ajutor dacă se simt
copleșiți și să nu uite niciodată că sunt încă părinți.
Poate fi prevenit sindromul cuibului gol? Într-un cuvânt, da! Părinții care își fac
planuri dinainte și care anticipează momentul plecării copiilor pot preveni impactul
puternic al sindromului cuibului gol. Dacă sunt în căutare de noi oportunități pentru viața
personală și profesională, dacă își ocupă timpul sau acceptă noi provocări, pot face față
mult mai ușor plecării copiilor și separării de ei.
Mulți experți sugerează că pregătirea pentru cuibul gol ar trebui să înceapă cât
copiii sunt încă acasă. Acesta este momentul pentru a dezvolta prieteniile, hobby-urile,
cariera și oportunitățile educaționale. De asemenea, este timpul să faceți planuri, cât
familia este încă împreună, să aveți vacanțe familiale, plimbări lungi și discuții,
petrecând împreună timp de calitate și creând amintiri speciale. Acest lucru va face
momentul plecării mai ușor atât pentru părinți, cât și pentru copii.
 Shelley Emling, autoarea articolului „Four Things They Never Tell You About
Empty Nest”, scrie despre lucrurile pe care nimeni nu vi le-a spus în prealabil ca să vă
pregătească pentru tranziția spre cuibul gol. Nimeni nu vă va spune cât de tulburătoare
pot fi schimbările de rol, cât de mult îi poate afecta absența unui copil pe copiii rămași
acasă, cât de important este timpul cu familia – mai ales în ultimul an de liceu al copilului
sau cât de imperfecți se vor simți părinții când trebuie să-l lase pe copil să plece, fără să-
i fi împărtășit tot ce sperau să-i împărtășească.28
Dar părinții nu trebuie să fie alarmați de aceste realități. Există o modalitate de a se
pregăti pentru SCG și chiar copiii pot juca un rol în acest proces. Iată o experiență pe care
am avut-o chiar eu.

O experiență personală
Îmi voi aminti mereu data de 4 septembrie 2015, când Pavle, singurul nostru fiu, a
plecat de acasă ca să urmeze cursurile de master ale Colegiului Newbold din Anglia.
Am încercat să ne pregătim pentru acest moment cu câteva luni mai înainte, ca la carte.
Am organizat mese speciale de familie, plimbări lungi și discuții împreună, chiar și
câteva sărbători speciale pentru a crea amintiri de durată pentru noi toți. Dar în acea
vineri dimineață când ne aflam în aeroportul din Belgrad, nu ne-a fost deloc mai ușor
nici mie, nici soțului meu. Ne-am reprimat lacrimile, apoi le-am lăsat să curgă liber
odată ce fiul nostru a plecat spre poarta de îmbarcare.
Când am intrat totuși în casa noastră goală, ne-a fost mult mai ușor decât am
anticipat, datorită lui Pavle. Eram în bucătărie și m-am gândit să asezonez mâncarea pe
care o pregătisem pentru oaspeții pe care îi invitasem la noi în Sabat. Când am luat
recipientul cu condimente de pe un raft, mi-a căzut în palmă o pietricică albă. Pe ea erau
scrise cuvintele: „Fiul vostru vă iubește.” Am găsit după aceea pietricele peste tot – în
căsuța poștală, în capacul de la sticluța de parfum, în setul de manichiură, printre
cearșafurile curate, în prosoape, în adidași și în pantofii de Sabat. Gestul lui atent de
iubire ne-a făcut să vărsăm din nou lacrimi, dar de data aceasta de bucurie. Pavle
avusese nevoie de o noapte întreagă ca să le ascundă în cele mai neașteptate locuri din
casă. Au trecut de atunci doi ani, dar noi încă mai descoperim prin casă semnele de
dragoste ale lui Pavle. Gestul lui ne-a ușurat tranziția către cuibul gol.

28
Emling Shelley. (2014). “4 Things They Never Tell You About Empty Nest Syndrome.” (January 23, 2014).
[Blog post]. Retrieved from http://www. huffingtonpost.com/shelley-emling/empty-nest-
syndrome_b_3956231.html
 Viața dincolo de rolul de părinte
Când copilul pleacă de acasă pentru a studia la facultate, pentru a se angaja, a se
căsători sau pentru a satisface stagiul militar, realitatea schimbării majore petrecute în
rolul parental devine apăsătoare în casa de-acum tăcută. Cu toate acestea, există viață
dincolo de rolul de părinte! Familiile centrate pe copii se pot redresa foarte greu atunci
când aceștia pleacă. Partenerii conjugali profund dedicați unul altuia ar trebui să profite
de această ocazie pentru a face trei lucruri importante: reconectarea, redefinirea relației
lor și reinvestirea într-o nouă creștere.

Reconectarea
Chiar și în căsătoriile și în situațiile cele mai fericite, partenerilor conjugali le este
dificil să păstreze legătura unul cu celălalt și să rămână pe aceeași frecvență în mijlocul
sarcinilor și responsabilităților parentale. Comunicarea lor poate avea de suferit pe
măsură ce se concentrează asupra activităților zilnice și nu reușesc să se conecteze la un
nivel de prietenie intimă. Pentru început, pot să-și ia timp zilnic pentru a vorbi despre
suișurile și coborâșurile zilei. Unele cupluri își fac obiceiul de a merge pe jos zilnic
împreună. Alții ies pe terasă după muncă. Dacă reușesc să se facă vulnerabili,
împărtășindu-și cu regularitate gândurile și sentimentele importante, se reconectează și
se atașează unul de celălalt.

Redefinirea relației
Centrarea atenției asupra copilului un timp atât de îndelungat poate afecta relația
de cuplu. Este important ca partenerii să se angajeze pe parcursul căsătoriei să se
centreze pe celălalt. Într-o căsătorie care are în centru cuplul, relația lor de dragoste este
esențială pentru viața lor zilnică. În acest mod, dragostea lor poate curge spre copiii și
spre ceilalți.
Biblia clarifică faptul că soțul și soția sunt chemați să se iubească unul pe altul și
să se sprijine reciproc în vremuri bune și în vremuri rele. Noi trebuie să ne „iubim unii
pe alții” (Ioan 13:24) „cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-
vă unii pe alții în dragoste” (Efeseni 4:3). Romani 12:10 spune: „Iubiți-vă unii pe alții
cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” „Mai bine doi decât
unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă,
se ridică unul pe altul” (Eclesiastul 4:9-10). O modalitate bună pentru un cuplu de a-și
redefini căsnicia este, de exemplu, să-și revadă jurămintele de nuntă.

Reinvestirea într-o nouă creștere

Un mod sănătos de a începe o nouă creștere este să vă luați timp să plângeți
pierderea rolurilor pe care le-ați îndeplinit în anii când ați fost părinți. Este utilă și
discutarea deschisă a punctelor forte și a punctelor slabe ale relației și stabilirea de noi
obiective împreună. Renunțarea la durerile și resentimentele vechi este un pas necesar
spre o creștere mai sănătoasă și mai sfântă în căsătorie. Uneori poate fi nevoie de
consiliere de specialitate.
Partenerii conjugali cărora le-a rămas cuibul gol și care au fost prea centrați pe copii
sunt acum chemați la noi alegeri, la mai multe libertăți și la noi modalități de a se iubi
unul pe altul în această frumoasă etapă a căsătoriei. O carte utilă pentru cei care doresc
să adapteze vieții fără copiii acasă este The Second Half of Marriage de David și Claudia
Arp.
Natalie Caine, scriitoare și fondatoarea serviciilor Empty Nest Suport, oferă câteva
sugestii practice care să-i ajute pe părinți să găsească un scop și un sens în viață după
perioada parentală. Iată câteva dintre sfaturile sale pentru viața de dincolo de perioada
parentală:
1. Scrieți-vă o scrisoare în care să notați de ce v-a plăcut să fiți părinte, despre
lucrurile de care vă va fi dor și despre lucrurile de care nu vă va fi dor. Citiți-o cu voce
tare.
2. Respectați toate sentimentele care apar în golul din suflet. Pot apărea pierderi
anterioare. Acordați-vă spațiu și timp ca să plângeți pentru pierderea rolului de părinte.
Nu ați mai trecut până acum prin această etapă a vieții.
3. Eliminați nevoia de a vă compara cu alți părinți care au rămas cu cuibul gol.
Nu știți ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise.
4. Faceți o listă cu complimentele primite de la oameni de-a lungul anilor, pentru
a vă da seama ce ați putea să faceți în continuare: „Ești un organizator atât de bun! Ești
un bun ascultător. Tu ești întotdeauna cel care ne adună ca să ne distrăm.”
5. Gândiți-vă bine când să luați legătura cu copiii. Numărați până la cinci înainte
de a le trimite mesajul sau e-mailul, întrebându-vă: „Ce nevoie am acum? Pot copiii mei
să-mi împlinească această nevoie sau trebuie să-i las în pace?”
6. Fiți conștienți de faptul că acum copiii au trecut la conducere. Acum decid
singuri când să sune și să se conecteze. Și trebuie să cereți dacă doriți ceva și să negociați.
Învățați să purtați discuții în contradictoriu spunând: acest lucru este adevărat și acela este
adevărat. Construiți compasiune de sine și încredere.
7. Amintiți-vă de vechile preferințe. Ce vă plăcea să faceți după ore, înainte să vă
căsătoriți și să aveți copii? Sunteți un bun observator, un lider, un visător, un bun prieten,
un artist, un colecționar, un bun baterist, un bun biciclist etc.? Sau poate că sunteți mai
multe deodată!
8. Respectați ceea ce sunteți. S-ar putea să fiți surprinși că nu vă este dor de rolul
pe care l-ați avut și că nu vă este dor de copii așa de mult cum ați anticipat.
9. Acordați-vă un timp în care să nu decideți ce să faceți în continuare. Puteți
alege ceva, cum ar fi tenisul sau clubul de lectură, și vă puteți răzgândi. Sunteți adulți.
Sunteți liberi să vă răzgândiți.
10. Evaluați modul în care vă petreceți timpul săptămânal. Scrieți-vă numele
în centrul unei foi de hârtie și apoi trageți o linie de la nume la un domeniu de interes,
linie care să fie mai scurtă sau mai lungă după cum simțiți domeniul respectiv mai
aproape sau mai departe de preocupările personale. De exemplu, profesia poate fi
aproape, spiritualitatea, departe, sănătatea, mai aproape, finanțele mult mai departe decât
profesia, relațiile de tot felul, mai aproape, preocupările intelectuale, creativitatea,
distracția... cât de aproape le simțiți și câtă atenție le acordați într-o săptămână? Aceasta
vă oferă o imagine de ansamblu asupra lucrurilor în care investiți timp și asupra celor în
care nu investiți timp.
11. Treziți vechile interese. Gândiți-vă ce preocupare pe care ați abandonat-o cât
ați fost părinți ați putea să reînviați.
12. Dați-i vieții un nou sens. Ce nou sens vreți să-i dați vieții și ce faceți în prezent
în acest sens?
13. Cunoaște necunoscutul. Împrieteniți-vă cu necunoscutul. „Nu știu ce vreau să
fac astăzi și asta nu este o problemă.”
14. Formați un nou grup de prieteni. Ați pierdut legătura cu părinții celorlalți
copii de la școală. Ce puteți face pentru a forma un nou grup de prieteni?
15. Descoperiți ce vă place și ce nu vă place ție și partenerului de viață. Distrați-
vă descoperind ce vreți sau nu vreți să faceți împreună.
16. Aflați ce vă inspiră. Lucrul la care vă pricepeți poate diferi de lucrul care vă
inspiră. Observați ce vă dă energie și ce vă epuizează.
17. Cunoașteți-vă mai bine propria persoană. Ce daruri și ce limite aveți? Cu cât
știți mai multe despre propria persoană, cu atât descoperiți mai multe deprinderi interioare
și exterioare de care aveți nevoie.
18. Fiți deschiși la ceea ce urmează. Poate că vă îndreptați într-o direcție, dar la
un moment dat viața vă duce în altă direcție care ar putea fi bună.
19. Cereți ajutor. Nimeni nu trebuie să înfrunte provocările de unul singur.
20. Interpretați o piesă la un instrument acasă.
21. Explorați noi posibilități. Care ar însemna în ce vă privește să ieșiți din zona
de confort? Actorie, călătorie etc.? Încercați ceva.
22. Fiți hotărâți și perseverenți. Ce înseamnă să îndrăzniți să faceți ceva, în ce vă
privește?
23. Redescoperiți-vă. Ce talente ascunse nu ați reușit să dezvoltați sau încercați
până acum?

Cuibul gol – o criză sau o oportunitate?

Fiecare părinte decide în perioada cuibului gol dacă ea va fi o perioadă de criză
sau de oportunități. Dr. Marie Hartwell-Walker, psiholog autorizat și consilier de
familie și cuplu, autoarea inspiratei cărți pentru părinți Tending the Family Heart,
explorează în articolul ei „The Empty Nest: Opportunity or Crisis?” aceste două
posibilități.
Ea spune că poate fi o criză:
 Dacă copiii au fost în centrul atenției părinților. Părinții trebuie să fie
conștienți că „slujba de părinte este un stadiu din viață, nu întreaga viață”. Părinți care
s-au dedicat total rolului lor părinte, neglijând propriile interese, pot trăi cu impresia că
scopul lor în viață a dispărut. Dar nu este așa. Ei doar au ajuns în punctul în care trebuie
să-și redefinească relația cu copilul, cu partenerul, dacă există vreuna, și cu ei înșiși.
Dacă nu s-au pregătit adecvat pentru asta, această perioadă se poate transforma într-o
reală criză de identitate, de scop sau de sens.
 Dacă alți părinți au fost singurii lor prieteni. Părinți tind să creadă că au o
viață socială plină pentru că sunt tot timpul în preajma altor persoane datorită
activităților copiilor. Dar simpla participare împreună cu aceștia la acest tip de activități
nu înseamnă neapărat că sunt și prieteni cu ei. Mulți părinți nu pot să găsească timpul
necesar pentru a forma relații adevărate de prietenie cu adulți de vârsta lor. Iar când
copiii pleacă, descoperă că au prea puține relații profunde și valoroase cu alți adulți. Iar
asta poate provoca o criză.
  Dacă copiii au fost o modalitate de distragere de la lucrurile care nu au
mers bine în relația de căsătorie. Unele cupluri se îngroapă în lucru și în activitățile
copiilor pentru a evita să se confrunte cu realitatea că încep să se distanțeze unul de
altul. Când copiii pleacă, ei se simt ca doi străini. Acum revin în centrul atenției toate
micile iritări și toate marile dezacorduri rămase nerezolvate. Uneori, cuplurile de acest
fel trebuie să aibă conversații dureroase, dar productive, pentru a face schimbările
necesare și a înfrunta împreună următoarea etapă a vieții.
 Dacă nu v-ați pregătit copilul să fie independent. Copiii care au fost
hiperprotejați vor să fie dădăciți în continuare. Ei vor să fie monitorizați, ajutați, salvați
și protejați mai departe. Dar acest lucru le împiedică nu doar creșterea, ci și trecerea la
etapa următoare.
 Dacă părinții sunt deprimați de ideea că nu mai sunt necesari în rolul lor
activ. Nevoia de a vă simți necesari pentru a vă simți demni și importanți nu este deloc
sănătoasă. Aceasta înseamnă că veți dori să aveți mereu pe cineva care să depindă de
voi pentru a avea un scop și un sens în viață. Va fi nevoie să găsiți alt mod de a
relaționa cu ceilalți și de a vă simți bine cu voi înșivă.29
Parentingul poate fi o etapă frumoasă, plăcută, frustrantă, umilitoare și importantă
a vieții, dar nu este decât o etapă, nu viața însăși. La încheierea timpului intens de
pregătire a copiilor pentru maturitate, avem ocazia de a decide ce vom face cu restul
vieții. Sigur că vom include și relația cu copiii noștri adulți. Dar ei nu trebuie să rămână
în centrul atenției noastre, dacă vrem ca ei să fie sănătoși și să-și întemeieze o familie.
Acum a venit rândul lor să fie parteneri de viață și părinți. Acum este rândul nostru să
redescoperim noi posibilități pentru noi înșine.
Doar de noi depinde dacă această nouă etapă a vieții va fi o criză sau o
oportunitate. Una dintre oportunitățile minunate puse la dispoziția noastră, ca ființe
umane, este abilitatea de a decide ce vrem să facem în continuare. Uneori avem
suficientă înțelepciune, înțelegere și resurse personale pentru o lua decizia singuri.
Alteori avem nevoie de consiliere de specialitate pentru a încheia un capitol din viața
noastră și pentru a începe unul nou. Indiferent de decizia luată, vom avea o nouă șansă
de creștere.

29
Hartwell-Walker Marie. The Empy Nest: Opportunity or Crisis? PsychCentral. Retrieved
from
https://psychcentral.com/lib/the-empty-nest- opportunity-or-crisis/
 Părinții care au rămas cu cuibul gol pot să memoreze trecutul și să îl sărbătorească
și, în același timp, să primească cu brațele deschise viitorul și tot ce aduce el!