Respiratia

Respiratia este un proces fiziologic fundamental prin care organismele realizeaza un schimb
de oxigen și dioxid de carbon cu mediul înconjurator.

Componentele sistemului respirator sunt caile respiratorii (cavitatea nazala, faringele, laringele,
traheea, bronhia) si plamanii.

Fosele nazale, care alcatuiesc cavitatea nazala, se deschid la exterior prin nari, iar in faringe prin
doua orificii. Interiorul foselor nazale este captusit cu o mucoasa ale carei secretii mentin locul mereu
umed. Mucoasa, fiind puternic vascularizata, incalzeste aerul inspirat. Mucusul, cat si firele de par din
fosele nazale opresc inaintarea prafului si a altor impuritati care se pot afla in aerul inspirat.

Faringele este organul in care se incruciseaza calea respiratorie cu calea digestiva.

Laringele este alcatuit din mai multe cartilaje, dintre care cel situat anterior prezinta o proeminenta,
numita "marul lui Adam". La intrarea in laringe se afla un capacel numit epiglota, care, la nevoie, astupa
cavitatea laringelui numita glota. Laringele este si organul vorbirii, deoarece in interiorul sau se afla doua
perechi de pliuri numite coarde vocale. Prin vibrarea coardelor inferioare se produc sunetele.

Traheea este un tub lung de aproximativ 12cm, mentinut deschis datorita inelelor cartilaginoase din
care este alcatuit; spre esofag, tesutul cartilaginos este inlocuit cu tesut moale, ce usureaza trecerea
alimentelor prin aceast. Peretele intern al traheii este captusit cu o mucoasa umeda, ale carei celule sunt
ciliate. Cilii se misca de jos in sus, antrnand astfel impuritatile spre exterior.

Bronhiile, in numar de doua, sunt ramificatii ale traheii care patrund in plamani. Inelele
cartilaginoase ale acestora sunt complecte, iar mucoasa lor contine, de asemenea, celule ciliate. Bronhiile
se ramifica in bronhii secundare: doua in plamanul stang, trei in plamanul drept.

Plamanii sunt doua organe buretoase elastice, de culoare roz, asezate in cutia toracica, deasupra
diafragmei.

Plamanul drept este alcatuit din trei lobi, iar plamanul stang are doar doi lobi, intre cei doi plamani
aflandu-se inima.

Ventilatia pulmonara (improspatarea aerului din plamani) consta in doua miscari respiratorii:
inspiratia si expiratia. In timpul expiratiei se contracta doua categorii de muschi inspiratori:

a) Diafragmul, un muschi in forma de bolta, deplaseaza baza cavitatii toracice spre abdomen.

b) Alti muschi (de exempleu cei intercostali externi) rotesc coastele. Ca urmare, coastele se
deplaseaza lateral si, de asemenea, departeaza sternul de coloana vertebrala.
 Respiratia la pesti si la organismele unicelulare:

Apa este aspirata prin gura pestelui, scalda branhiile lasand la nivelul lor oxigenul necesar vietii
si este expulzata datorita miscarilor operculului, care le acopera. Pe masura ce apa trece prin branhii,
oxigenul se raspandeste in circulatia sangelui prin vasele de sange spre filamente si lamele. Simultan
dioxidul de carbon din sange se raspandeste in apa si este eliminat. Nevoia de oxigen si de eliberare a
dioxidului de carbon este aproape universala intre organisme. Schimbul de gaze intre organism si
mediul inconjurator se face prin mai multe moduri de diferitele organisme. In organismele acvatice
unicelulare, ca si protozoarele, algele, meduzele sau orice alte organisme acvatice, schimbul de
oxigen si dioxid de carbon cu apa se face direct intre apa si celule. Aceasta se datoreaza faptului ca
celulele organismului se afla la distante mici fata de sursa de oxigen.

Respiratia la organismele pluricelulare:

Animalele cu mai multe straturi de celule nu se pot baza pe difuzie pentru ca celulele aflate la
cateva straturi in interiorul trupului ar muri inainte de a ajunge oxigenul la ele. Ca un rezultat al
schimbului de gaze, animalele mai complexe au nevoie de organe respiratorii speciale, cum ar fi
banhiile sau plamanii, alaturi de structuri circulatorii, ca sangele, vasele de sange sau inima.
Dezvoltarea cea mai primitiva a schimbului de gaze o intalnim la viermii circulari, nevertebratele
microscopice bogate in apa si sare. La viermii circulari oxigenul se elibereaza prin piele printr-un
lichid care umple cavitatea interna. Pe masura ce viermele se misca, lichidul se revara in cavitate,
punand in contact sistemul digestiv, organele reproducatoare si alte structuri situate in cavitate. Acest
sistem circulator primitiv se numeste sistem circulator deschis deoarece lichidul nu se afla in vase. La
scoici sistemul circulator deschis se combina cu o inima care pompeaza lichidul inconjurator din
cavitate. Ele folosesc de asemenea branhii, pereti subtiri de filamente care sunt extensii ale suprafetei
corpului. Branhiile ofera o suprafata mai extinsa pt a efectua schimbul de gaze decat suprafata
corpului singura. Pestii au branhii, o inima si un sistem circulator inchis, in care sangele este
transportat vaselor prin actiunea de pompare a inimii.

Simplele organisme terestre, inclusiv cateva plante, fungi si animale ca viermii lati, indeplinesc
schimbul de gaze prin difuziune. Organismele mai complexe se bazeaza pe structuri respiratorii
specializate. In locul branhiilor a caror filamente delicate cad daca nu se afla in apa, animalele
terestre folosesc plamani. Aflati in interiorul corpului, plamanii sunt formati din membrane
rabatabile. De fapt, la toate vertebratele inima si sistemul respiratoriu inchis lucreaza cu plamanii
pentru a transmite oxigenul si a elimina dioxidul de carbon din celule.

Insectele au un sistem de respiratie unic format din tuburi mici numite trahee. Ele conecteaza
toate partile corpului catre mici deschizaturi aflate la suprafata insectei. Oxigenul si dioxidul de
carbon sunt transportate prin trahee si de la trahee spre sange prin difuzie. La majoritatea insectelor
sangele se afla intr-un sistem circulator deschis si este transmis intregului organism de catre inima.

Sistemul respirator al pasarilor adaptat pentru zbor, este foarte diferit de cel al animalelor
terestre. Plamanii au doua deschizaturi, una pentru a lua oxigenul, iar cealalta pentru a elimina
dioxidul de carbon in aer. Aerul circula prin plamani astfel incat oxigenul sa patrunda in continuu in
plamani, ciclul lui neterminandu-se in alveole. Acest model permite pasarilor sa obtina cantitatea de
oxigen necesara pentru a putea rezista la zbor.