Sunteți pe pagina 1din 2

T: Defecte comune în locuinţele noi

866 cuvinte

Apartamentele noi, la cheie, au o piaţă bună în orice moment. Se adresează, în bună


măsură, cumpărătorilor care dispun de sume importante de bani, iar aici vorbim de cei
care dau curs ofertelor unor dezvoltatori, dar şi de beneficiarii programelor de tip ANL.
În cazul unei oferte serioase, în afara preţului mai mare, care aduce un spaţiu de
parcare, un spaţiu de joacă pentru copii, sau utilităţi deja funcţionale (cablu, internet,
telefonie, supraveghere perimetrală etc), principalul avantaj este legat de confortul
adaptat cerinţelor actuale, dotările şi amenajările bazate pe tehnologii noi şi economiile
cu întreţinerea unui spaţiu nou, care nu necesită renovări. Cu toate acestea,
cumpărătorii noilor construcţii nu vor fi scutiţi de unele vicii de construcţie, care apar de
multe ori din cauza economiilor de materiale, sau de pe urma grabei de care dă dovadă
constructorul, sau, dacă vreţi, din cauza mîinii de lucru ieftine şi lipsite de
profesionalism. Şi, de multe ori, astfel de vicii au ca rezultat costuri suplimentare, sau
chiar procese lungi în instanţă. Cert este că, în astfel de cazuri, toată lumea are de
pierdut: şi beneficiarul care nu se poate bucura de noua construcţie, dar şi dezvoltatorul
care îşi va pierde din reputaţie. Prin urmare, înainte de a se bucura de apartamentul „la
cheie“, noul proprietar trebuie să facă o inspecţie serioasă.

Faţade cu probleme de etanşare, sau cu tencuială crăpată

Tencuiala exterioară poate ceda în timp, fie pentru că materialele utilizate au fost de
slabă calitate, fie pentru că materialele nu au fost aplicate în mod corespunzător. La o
primă examinare, viciile care pot fi observate sunt cele de etanşare, cu precădere la
nivelul ferestrelor şi vor fi constatate în urma ploilor. Problemele cu aceste tipuri de
defecte sunt grave, pentru că, nesoluţionate, conduc în timp la formarea igrasiei, la
disconfort interior şi la afectarea structurii de rezistenţă. Tocmai de aceea, constructorul
trebuie să îşi asume, în scris, intervenţia gratuită, într-un termen de cel puţin 36 de luni,
pentru a remedia orice problemă legată de tencuiala exterioară.

Umiditatea şi podelele de lemn

În prezent au o mare căutare, dat fiind că sunt mai uşor de întreţinut. Podelele de lemn,
sau cele din structuri melaminate, sunt atrăgătoare, se prezintă într-o diversitate de
culori şi pot fi montate extrem de uşor. Cu toate acestea, pot crea probleme în
momentul în care nu sunt montate corespunzător. În primul rând, lemnul natural utilizat
la montarea podelelor trebuie să fie uscat şi să beneficieze de o vreme călduroasă şi
uscată în momentul fixării. Chiar şi aşa, la fiecare schimbare de anotimp se constată
deformări, care pot da bătăi de cap, fără a mai vorbi de întreţinerea periodică, mult mai
pretenţioasă. În general, lemnul se umflă, fie că este masiv, fie că face parte din
materialele compozite actuale, iar principalul duşman este apa, fie că se infiltrează
direct, fie că este provocată de umezeală. O inundaţie în apartament este un adevărat
dezastru, dar şi mai periculoasă este inundarea din cauza zidăriei exterioare, un motiv
în plus pentru ca inspecţia pereţilor să fie una exigentă.
Ventilaţia necorespunzătoare aduce disconfort

Acesta este poate aspectul cel mai neglijat de cumpărători. Din punct de vedere tehnic,
clădirile supraetajate sunt izolate faţă de exterior, pentru a putea conserva căldura pe
parcursul sezonului rece. Astfel, apare iarna problema cauzată de presiunea negativă.
Spaţiile de la parter încălzite degajează surplusul pe verticală, iar acesta se ridică prin
holul comun, sau prin hornurile de ventilaţie şi, în cazul în care apar blocaje, se opreşte
la etajele superioare, deja încălzite. Aerul nu mai circulă şi nu mai este evacuat,
acumulându-se dioxid de carbon. Oamenii se adaptează acestui neajuns, dar în timp
apar probleme de sănătate. Pentru noi, poate părea o excentricitate, dar în afara
graniţelor, un cumpărător atent la bani nu va uita în nici un moment să verifice, cu
ajutorul aparatelor, presiunea şi viteza aerului din apartament.

Materialele de proastă calitate, lipsa instalaţiilor anti-incendiu şi ferestrele neetanşe

Constructorul profită, de multe ori, de lipsa de fermitatea a clientului şi utilizează


materiale de construcţie sau de finisaj care le înlocuiesc pe cele mai scumpe. Astfel de
probleme pot fi greu de descoperit, chiar şi de către cunoscători, de aceea, în multe
cazuri, substitutirea de materiale se realizează cu acordul viitorului proprietar, tocmai
pentru a aduce economii. Este însă mai puţin conştientizat faptul că economiile
respective vor afecta calitatea finală, la recepţie, pentru că influenţele negative vor
apărea mult după expirarea termenului de garanţie a lucrării. În ceea ce priveşte
ferestrele, orice defect poate fi lesne observat prin deschiderea şi închiderea repetată,
astfel încât dispozitivele de închidere şi blocare să funcţioneze corespunzător, iar
etanşarea să fie funcţională, deşi aspectul este mai puţin vizibil, fără ajutorul unui aparat
aflat în prezent doar în dotarea firmelor specializate în tâmplărie PVC. Pentru final vom
vorbi de dispozitivele anti-incendiu, cu atât mai mult cu cât un astfel de sistem este mai
mult decât necesar: în cazul unui eveniment nedorit, o astfel de instalaţie intervine
prompt, la modificări de temperatură, sau la sesizarea unui amestec de fum. Oraşele
mari sunt din ce în ce mai aglomerate, iar circulaţia autospecialelor de pompieri se
desfăşoară cu greutate pe străzi înguste, sau blocate de maşini parcate, ceea ce
transformă aceste dispozitive într-o necesitate.

S-ar putea să vă placă și