Un ton, un cânt, o muză şi suspine.

Scriu slove răsturnate

înţelese doar de nimeni.
Pactul cu iubirea
nu poate fi învăţat,
sunt aceleaşi lanţuri
ce ne ţin legaţi.
Un surâs profan – magie!
Un sărut pe pielea pală,
iubirea toata ţi-o dau ţie!
Dar când un alt înger va jindui
sărutul va fi fost uita,
iar aripile tale...

Făuresc aceste stihuri

Aşternând pe foaie viitorul,
Un vis ucis de compromis
Caci viaţa si şeolul sunt totuna,
Iar îngerul e gol, nu singur!
Sufletul-i nemuritor
Nu ocoleşte furtuna,
Dar eu aceleşi vis îl pierd între stihii
Şi cântu-mi piere după buze.
Patima însufleţeşte marchiza,
Iar aceasta nu renunţă
Limpede mă înalţă
Cu aripi neobosite
Prin arcele de foc
Străpungând văzduhul
Spre soare şi zenit.
Îmbrăţişat de aripi acum aprise,
Slobod de trup şi veşminte...
Harfele cantă,
Vreau să-ţi spun cât te iubesc
Dar fără cuvinte...

Împânziţi de alge în Marea Moartă

Doi îngeri, iubind aceeaşi soartă,
Păzesc o carte de lume uitată.
Căci între facere şi moarte
Nu mai citim iubirea,
A doua carte.

Plămădiţi de Dumnezeu în pripă,

Aşezaţi nesocotit departe unul de altul,
Nefiind în timpul lor,
Doi îngeri după gratii...
Dar nici un drum nu e uşor,
Ca pasărea în zbor,
Iar fructul interzis e mult mai dulce.
Un fruct ce ne promite cuget şi adevăr
Ce ne lasă în trupul gol
Pierzând nenumărate clipe.
Păcatul ne cunoaşte, şi noi pe el,
Dar nimic nu ne desparte,
lăsăm aripile în cer...

Steaua ce ne scrie în palme viitorul

E oarbă,
Noi tăgăduim această soartă
Prin dulce grai şi patimi sfinte,
Descifrăm taine ascunse în morminte.
Cenuşa-n şapte mări mi-o varsă,
Ştiute şi uitate doar de tine,
Căci fără nimb nu mai există sfinţi,
Iar fără glas nu mai există cânt
Să plângă visul.
Cuminecătură fără vin
Sau jertfă fără crimă
Aşa şi viaţa fără înger păzitor
E ca mielul între lupi,
Ucis de saltul răpitor.

Cerul adumbrit
Mântuie taina,
Iar tablou-mi pare mai frumos,
Căci peste mii de ani iubito
Tot noi vom fi fost
Aceeaşi îngeri goi
Tânjind acelaşi eros
În cânt, în şoapte,
Atingeri şi suspine moi.
Luna străluceşte îndeajuns
Cât frumuseţea să ţi-o văd,
Valul mării şuieră prin vânt,
Iar păru-ţi joacă un dans ameţitor,
Mă uit...
În adâncul ochilor tăi,
Acum sărutul tău mă cheamă
La început.
Dau veacu-napoi
La acelaşi asfinţit şi-ţi cer
Sărutul selenar pe care
l-am primit şi ieri...

Clipele sunt numărate

căci marele păstor indian
Speră în alte vieţi ciudate
Să te zărească
lângă acelaşi vechi platan.
Măreaţa taină naşte roade,
iar lumina se coboară
într-un trup de egiptean
ce cu sabia-n mână moare
jinduind iubirea fiinţei tale,
lângă alcelaşi vechi platan.
Cel mai iscusit scrib ia fiinţă
căutând iubirea într-un templu atenian,
găseşte doar cuvinte scris-n taină,
secretele ascunse
ale miilor de ani...
Şi iată!
Vede iar lumină,
Însă cu ochi de cavaler roman
Ce caută în şapte mări odihna,
Ascuns de privirea
Sclavei ce-i fusese dată-n dar.
Acum călugărul tânjeşte
Fecioara fără de păcat

Un cuget ce nu plânge
Slove pe foaie
E un cuget pierit
În temuta uitare.
Ca suflul nopţii
Ce stinge plăpânda văpaie
Ascunsă cu vaiet
De umeda ploaie...

Salciile negre
Ne-ncântă lă umbră,
Cugetul nostru
Vrea moarte nu nuntă...

Acheronul
Charon LUNTRAŞUL
Minos – judecatorul celor ce cauta doar voluptate

Adormit pe malul Acheronului

Luntraşu-mi sperie somnul,
Popeye groparul şi cei 7 răniţi
Dintr-o poezie scrisă invers
Un poet neiscusit De tragicul poet
Îţi scrie rime aspre, Ce-i stă deasupra,
Ca foşnetul de La catul următor
Ploşniţe făcut în baie. Pe verticală,
Acuma pierzi o clipă Unde adesea te pierdeai...
Pe stihuri răsturnate-n pripă Între petalele florilor de câmp
Într-o foaie dezlipită Ce-ţi mângâiau spatele
De pe coşciugul Când te delectai
Ce zăcea în criptă. Privind cu spasm tavanul.
Şi-ţi cere socotelă Şi-ţi mai aduce aminte
Pentru aşternutul ruginit De nopţi şi jurăminte,
Dis-de-dimineaţă, De scrisori în care
Pentru că ai uitat Tu credeai că minte,
De primul cat superior, Deşi îţi scria taine
Unde aţi făcut întîi iubire. Ascunse de sine.
Şi ai tot urcat... Acel poet sunt eu!
Şi ce-l doare mai mult Acum mai mult modern,
E că n-ai observat... Decât ce am fost odată...
Nu era acelaşi pat, Un romantic.
Deşi avea şi el Dar să ştii că nu disper,
Rugină de pseudofecioară. Îţi voi scrie şi după gratii
Şi-ţi scrie doar că vrea Când...
Cearşaful să i-l speli, Doru mă va apăsa
Căci parfumul tău Cu tărie pe piept,
Îl băntuie de ieri Da, Doru fiind gardianul,
Fără răgaz. Călăul meu erect...
Dar stie că n-ai să vrei, Şi-mi pare rău c-am plâns
Căci mândra pată Stând în genunchi
Îţi va aminti de el, Căci lacrima nu te-a ajuns,
De crunta-ţi judecată Uscată fiind de vânt.
Ce dărâmă îngerii din cer. Şi-ţi mai cer
Şi-ţi scrie că nu mai crede O ultimă privire
În acel „şi eu“, A ochilor căprui,
Ce-ntr-un timp Ochi ce ieri
Îl spuneai ca pe un vers Erau verzui..

.
Oamenii vor să iasă din tipar, dar au uitată că trebuie să fii în cărţi ca să poţi face asta.

Nu cred să stii ce-aş face din iubire, dar vei afla.

Aievea să cunoşti ce nu aş face pentru nimeni.

De iure – crezi în aievea, nu în vise

De facto – toţi suntem animaţi de vise
Popeye groparul şi cei 7 răniţi

Un poet neiscusit
Îţi scrie rime aspre,
Ca foşnetul de
Ploşniţe făcut în baie.
Acum pierzi o clipă
Pe stihuri răsturnate-n pripă
Într-o foaie dezlipită
De pe coşciugul
Ce zăcea în criptă.
Şi-ţi cere socotelă
Pentru aşternutul ruginit
Dis-de-dimineaţă,
Pentru că ai uitat
De primul cat superior,
Unde aţi făcut întîi iubire.
Şi ai tot urcat...
Şi ce-l doare mai mult
E că n-ai observat...
Nu era acelaşi pat,
Deşi avea şi el
Rugină de pseudofecioară.
Şi-ţi scrie doar că vrea
Cearșaful să i-l speli,
Căci parfumul tău
Îl băntuie de ieri
Fără răgaz.
Dar stie că n-ai să vrei,
Căci mândra pată
Îţi va aminti de el,
De crunta-ţi judecată
Ce dărâmă îngerii din cer.
Şi-ţi scrie că nu mai crede
În acel „şi eu“,
Ce-ntr-un timp
Îl spuneai ca pe un vers
Dintr-o poezie scrisă invers
De tragicul poet
Ce-i stă deasupra,
La catul următor
Pe verticală,
Unde adesea te pierdeai...
Între petalele florilor de câmp
Ce-ţi mângâiau spatele
Când te delectai
Privind cu spasm tavanul.
Şi-ţi mai aduce aminte
De nopţi şi jurăminte,
De scrisori în care
Tu credeai că minte,
Deşi îţi scria taine
Ascunse de sine.
Acum mai mult modern,
Decât ce am fost odată...
Un romantic.
Dar să ştii că nu disper,
Îţi voi scrie şi după gratii
Când...
Doru mă va apăsa
Cu tărie pe piept,
Da, Doru fiind gardianul,
Călăul meu erect...
Şi-mi pare rău că am plâns
Stând în genunchi
Căci lacrima nu te-a ajuns,
Uscată fiind de vânt.
Şi-ţi mai cer
O ultimă privire
A ochilor căprui,
Ochi ce ieri
Erau verzui...

Popeye groparul şi cei 7 răniţi

Un poet neiscusit
Îţi scrie rime aspre,
Ca foşnetul de
Ploşniţe făcut în baie.
Acum pierzi o clipă
Pe stihuri răsturnate-n pripă
Într-o foaie dezlipită
De pe coşciugul
Ce zăcea în criptă.
Şi-ţi cere socotelă
Pentru aşternutul ruginit
Dis-de-dimineaţă,
Pentru că ai uitat
De primul cat superior,
Unde aţi făcut întîi iubire.
Şi ai tot urcat...
Şi ce-l doare mai mult
E că n-ai observat...
Nu era acelaşi pat,
Deşi avea şi el
Rugină de pseudofecioară.
Şi-ţi scrie doar că vrea
Cearșaful să i-l speli,
Căci parfumul tău
Îl băntuie de ieri
Fără răgaz.
Dar stie că n-ai să vrei,
Căci mândra pată
Îţi va aminti de el,
De crunta-ţi judecată
Ce dărâmă îngerii din cer.
Şi-ţi scrie că nu mai crede
În acel „şi eu“,
Ce-ntr-un timp
Îl spuneai ca pe un vers
Dintr-o poezie scrisă invers
De tragicul poet
Ce-i stă deasupra,
La catul următor
Pe verticală,
Unde adesea te pierdeai...
Între petalele florilor de câmp
Ce-ţi mângâiau spatele
Când te delectai
Privind cu spasm tavanul.
Şi-ţi mai aduce aminte
De nopţi şi jurăminte,
De scrisori în care
Tu credeai că minte,
Deşi îţi scria taine
Ascunse de sine.
Acum mai mult modern,
Decât ce am fost odată...
Un romantic.
Dar să ştii că nu disper,
Îţi voi scrie şi după gratii
Când...
Doru mă va apăsa
Cu tărie pe piept,
Da, Doru fiind gardianul,
Călăul meu erect...
Şi-mi pare rău că am plâns
Stând în genunchi
Căci lacrima nu te-a ajuns,
Uscată fiind de vânt.
Şi-ţi mai cer
O ultimă privire
A ochilor căprui,
Ochi ce ieri
Erau verzui...