I.

DOMENIILE FILOSOFIEI

 ONTOLOGIA (lb.gr. on, ontos – „fiinţă” şi logos – „ştiinţă”, „teorie”, „sistem”) – teoria
generală a existenţei; parte a filosofiei care îşi propune să abordeze existenţa ca atare,
„existenţa ca existenţă” (Aristotel), adică particularităţile şi principiile comune oricărei
existenţe; teorie speculativă cu privire la esenţele sau principiile ultime ale tuturor lucrurilor,
în opoziţie cu cunoaşterea aparenţelor, a fenomenelor; categoriile esenţiale cu care
operează: substanţa, spiritul, cauzalitatea, întinderea, fenomenul şi esenţa, posibilitatea şi
realitatea etc.

Exemple de interogaţii: Realitatea este de esenţă spirituală sau materială? Există Dumnezeu? În ce
constă distincţia corp – minte? Deţin oamenii liber arbitru sau se supun determinismului prezent în
natură?

 GNOSEOLOGIA (lb.gr. gnosis = cunoaştere) – parte a filosofiei care cercetează condiţiile

generale, izvoarele, structura, modul de desfăşurare şi validitatea procesului cunoaşterii,
conceput ca proces de producere a unor cunoştinţe. Având în centru problema raportului
dintre obiect şi subiect în procesul cunoaşterii, din cadrul ei se desprind ramuri specializate,
precum teoria adevărului, epistemologia(teoria cunoaşterii ştiinţifice), logica cercetării
ştiinţifice etc.

Exemple de interogaţii: Este experienţa singura sursă de cunoaştere? Ce face ca unele opinii să fie
adevărate, iar altele false? Există întrebări importante la care ştiinţa nu poate răspunde?

 ANTROPOLOGIA FILOSOFICĂ – disciplină care tratează problematica omuluidin perspectiva

unei concepţii generale despre lume şi viaţă; îşi propune cuprinderea unitară a tuturor
problemelor teoretice ale omului, prin cunoaşterea totală, mereu mai profundă a acestuia.

Exemple de interogaţii: Ce este omul? Care este sensul vieţii? Care este specificul naturii umane în
rândul celorlalte tipuri de fiinţare?

 AXIOLOGIA (lb.gr. axia – valoare) – teoria generală a valorilor (etice, estetice, politice,
juridice, economice etc.); parte a filosofiei ce-şi propune să studieze geneza, structura,
interacţiunea, cunoaşterea, realizarea, ierarhizarea şi funcţiile valorilor în viaţa socială,
corelaţia dintre ele, dinamica sistemelor de valori.

Exemple de interogaţii: Există o valoare supremă? Care este valoarea primordială a vieţii? În ce
constă o valoare cognitivă?

 ETICA (lb.gr. ethos – cutumă, obicei, morav) – studiul conceptelor şi principiilor pe care se
bazează modul în care judecăm comportamentul uman; ramură a filosofiei al cărei obiect de
cercetare îl constituie morala (lb.lat. mos, mores – morav, obicei, obişnuinţă). În cadrul eticii
s-a desprins o ramură – etica aplicată, ca replică la normativitatea principiilor morale clasice
şi a demersului deductiv. Etica aplicată depăşeşte domeniul strict teoretic şi adoptă un
demers inductiv derivând principiile morale din analiza unor fapte concrete.

Exemple de interogaţii: Ce semnificaţie are binele şi/sau răul? După ce criterii trebuie să distingem
între acţiunile corecte şi cele greşite din punct de vedere moral? Este plăcerea un criteriu după care
descriem o stare de lucruri ca fiind „bună”? Este arbitrară decizia morală?

 ESTETICA – studiul principiilor pe care se bazează judecăţile noastre asupra diferitelor forme
de artă; disciplină care-şi propune să studieze esenţa, legităţile, categoriile şi structura
atitudinii artistice a omului faţă de realitate.
Exemple de interogaţii: Care este scopul artei? Care este rolul sensibilităţii în judecata estetică? Care
sunt criteriile care ne permit să etichetăm o operă de artă ca fiind bună/mare?

 FILOSOFIA SOCIAL-POLITICĂ – studiul principiilor fundamentale ale statului, în mod special

ale celor care privesc dreptatea, autoritatea, libertatea şi ordinea.

Exemple de interogaţii: Unde trebuie trasată distincţia dintre drepturile individuale şi drepturile
guvernării? Pe ce se bazează dreptul de a guverna al oricărui suveran?

 FILOSOFIA RELIGIEI – studiul naturii, tipurilor şi obiectelor credinţelor religioase.

Exemple de interogaţii: Care este specificul relaţiei dintre credinţă şi raţiune? Ce sunt: credinţa
religioasă, experienţa religioasă? Poate fi cunoscut Dumnezeu? Cum este posibilă cunoaşterea
divinului?

 FILOSOFIA ŞTIINŢEI – domeniu al filosofiei care investighează probleme ce apar din reflecţia
asupra ştiinţei şi asupra practicii ştiinţifice.

Exemple de interogaţii: Ce particularizează metodele ştiinţei? Există o demarcaţie clară între ştiinţe
şi alte discipline, şi unde anume se plasează investigaţii ca istoria, economia sau sociologia? Sunt
teoriile ştiinţifice probabile sau au mai degrabă caracterul unor ipoteze provizorii? Pot fi ele verificate
sau falsificate? Ce deosebeşte explicaţia adecvată de cea inadecvată? Poate să existe o ştiinţă
unificată care să îmbrăţişeze toate ştiinţele speciale?

II. GENURILE FILOSOFIEI (Sursa: Gabriel Liiceanu – Cearta cu filosofia, Ed. Humanitas, Bucureşti,
1992)

„Istoria filosofiei este îndeobşte privită ca o succesiune a unor conţinuturi de gândire şi prea puţin ca
una a tipurilor de configuraţie ale acestora. Marile «figuri ale gândirii» cărora le corespund, până la
urmă, tot atâtea chipuri ale filosofiei, au fost considerate ca secundare în raport cu ceea ce exprimau
ele la nivelul orientării fundamentale a gândului. Expresia pe care o îmbracă o idee, stilul gândirii par
să reprezinte un element exterior şi accidental, opţiune arbitrară legată de temperamentul
gânditorilor sau de predominanţa unei mode filosofice anumite. O istorie a ordinii exterioare în care
este proiectată ordinea interioară a gândirii a fost, în fapt, neglijată. Istoricii filosofiei nu au acordat o
semnificaţie aparte faptului că gândirea lui Parmenide este poematică, că cea a lui Platon se exprimă
în dialoguri, iar cea a lui Kant sau Hegel în tratate sau prelegeri”(47).

Există o multitudine de concretizări discursive ale gândului filosofic:

 JURNALUL FILOSOFIC – concretizare a gândirii care se adresează sieşi (ex. jurnalul lui Sören
Kierkegaard, jurnalul lui Green);

 EPISTOLA FILOSOFICĂ – întruchipare a unei gândiri care intră în dialog cu altă gândire (ex.
epistolele lui Descartes, ale lui Leibniz, scrisorile lui Charles S. Peirce către lady Welby);

 PRELEGEREA FILOSOFICĂ – concretizare a gândirii care se adresează unui public specializat

(ex. prelegerile lui Hegel, ale lui Schelling sau ale lui Nae Ionescu);

 DISCURSUL/CUVÂNTAREA FILOSOFICĂ – instanţiere a unei gândiri care se adresează unui

public nespecializat (adunare/mulţime) (ex. discursul lui Blaga Elogiul satului
românesc, Cuvântările către naţiunea germană ale lui Fichte);

 DIALOGUL FILOSOFIC – concretizare a gândirii care se implică într-o conversaţie (ex.

dialogurile lui Platon, ale lui Augustin);
 FRAGMENTUL/AFORISMUL FILOSOFIC – marca unei gândiri rapsodice (ex. aforismele lui
Cioran, fragmentele lui Voltaire);

 ESEUL FILOSOFIC – simbol al unei gândiri liber-asociative (ex. eseurile filosofice ale lui John
Locke, ale lui Camus);

 TRATATUL FILOSOFIC – marca gândirii care îşi propune să fie precisă, exhaustivă (tratatul
asupra valorilor al lui Lavelle, ontologia lui Noica);

 STUDIUL/MONOGRAFIA FILOSOFICĂ – concretizare a unei gândiri specializate (ex.

studii/monografii dedicate unor autori, curente, problematici).