CUPRINS

1. Aspecte generale privind funcția publică..................................................................1

2. Modele ale funcţiei publice la nivel european...........................................................2
3. Evoluţii recente în domeniul funcţiei publice locale.................................................4
4. Recrutarea în funcția publică la nivel european.........................................................4
5. Studiu de caz..............................................................................................................6
6. Concluzii....................................................................................................................8
7. Bibliografie.................................................................................................................7
 FUNCȚIA PUBLICĂ LOCALĂ

1. Aspecte generale privind funcția publică

Noţiunea de funcţie publică reprezintă o noţiune fundamentală a dreptului public,în general,
a dreptului administrativ, în special, strâns legată de noţiunea de organ,autoritate, activitate
administrativă.
Funcţia publică şi funcţionarul public sunt instituţii juridice ale dreptului public,în general,
şi ale dreptului administrativ în particular, care s-au conturat ca atare într-ocontinuă dispută între
doctrină, jurisprudenţă şi reglementare.Titularul unei funcţii publice este de regulă, dar nu
întotdeauna un funcţionar public.În toate ţările există tradiţii privind reglemetarea funcţiei publice,
ce nu trebuieconfundată cu apariţia unui statut general.
În majoritatea statelor UE, majoritatea angajaţilor publici au statut de funcţionari publici.
Aceasta înseamnă că sunt guvernaţi de o lege a funcţiei publice, care este o lege publică, şi nu de
legislaţia muncii, care constă în legi private sau civile aplicabile relaţiilor dintre angajaţii şi
angajatorii sectorului privat. Totuşi, importanţa sindicatelor trebuie remarcată prin angajamentele
colective încheiate cu guvernul în cadrul raporturilor publice. Acesta este cazul în Franţa, Spania,
Portugalia, Grecia, Irlanda, Olanda, Belgia şi Suedia. În Suedia, Legea funcţiei publice este
minimalistă, pentru că reglementează drepturile şi îndatoririle specifice, precum şi măsurile
disciplinare, în timp ce legislaţia muncii şi înţelegerile colective reglementează alte condiţii de
angajare. Marea Britanie este un caz aparte: funcţionarii publici au reglementări specifice
conferindu-le statutul defuncţionari public, dar nu există o lege generală a funcţiei publice.
În ţările UE, regula este ca un angajat public să fie funcţionar, iar excepţia este să deţină un
contract de muncă custatul. Situaţia este valabilă şi angajaţilor din administraţia locală (cu excepţia
MariiBritanii, unde funcţionarii locali se supun legislaţiei muncii).Într-un număr limitat de state,
doar o parte din angajaţii guvernamentali au statutulde funcţionari publici.
În Germania, există o distincţie tipică între funcţionarii publici, caresunt acei angajaţi
deţinând autoritate publică sau puteri de stat (în jur de 40% din angajaţii publici) şi restul, care sunt
supuşi legislaţiei muncii şi convenţiilor colective specifice.Legea germană oferă criterii pe baza
cărora se face distincţia între Beamte (funcţionari publici) şi Angestellte (angajaţi de stat) şi anume
capacitatea de a exercita funcţii de autoritate publică. Funcţionarii publici sunt priviţi ca braţele
executante ale statului, agenţi ai puterii publice, deşi au capacitatea de a sluji orice guvern,
independent de orientare (principiul neutralităţii politice) şi sunt responsabili în faţa legii.
Conceptul de„exerciţiu al autorităţii publice” este legat de problemele referitoare la interesul
naţional,lege şi ordine, suveranitatea statului, aplicarea legii etc. Totuşi, profesori universitari şi
profesori de la toate nivelele, inclusiv cei din şcoala primară, şi aproape toţi angajaţii din
administraţia locală sunt funcţionari publici. Cei care nu sunt funcţionari publici sunt priviţi ca
îndeplinind doar o profesie în sectorul public sau în economie sau în serviciile publice finanţate
din bugetul de stat. Austria şi Luxemburg se aproprie de modelul german.
Reformele din Danemarca din 1969 şi din Italia din 1993 au urmat modelul german. ÎnItalia
doar câteva mii de funcţionari de rang înalt sunt subordonaţi legii funcţiei publice,ceilalţi
supunându-se legislaţiei muncii.Astfel se poate spune că doar Danemarca(de la legea din 1969) şi
Italia (de la legeadin februarie 1993) au realizat o redefinire a funcţiei publice prin redimensionarea
sa înultimii 50 de ani.
În Suedia, o asemenea redefinire a dus la extinderea dimensiunii funcţiei publice, prin
includerea majorităţii angajaţilor publici, din cauza reformei legislaţiei munciişi a presiunilor
sindicale.
Deşi Elveţia nu este membră UE, progresele recente sunt remarcabile. Legea asupra
personalului Confederaţiei adoptată iniţial în 1927 este în curs de revizuire pentru a modifica
schemele salariale ale funcţionarilor publici şi a se introduce contracte de drept public şi convenţii
colective în relaţia dintre funcţionarii publici şi stat. Faptul este perceput ca o abolire a statutului
funcţionarilor publici. Potrivit observatorilor, sindicatele au acceptat reforma sub ameninţarea unui
referendum pe care l-ar fi pierdut. Reforma a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2001.
În România, legea privind funcţia publică din 1999 acordă o dimensiune largăfuncţiei publice
părin denumirea de funcţionari publici pe aceia care sunt numiţi într-o funcţie publică permanentă
la nivel central, judeţean, municipal sau comunal. Funcţiile publice sunt acelea care exercită
atribuţii publice.

2. Modele ale funcţiei publice la nivel european

Din punct de vedere teoretic, am putea spune că la nivel european, există două logici distincte
de organizarea a funcţiei publice: cea de carieră şi cea bazată pe post. Aceste două modele se află
la cei doi poli ai unui spectru în care se găsesc o gama largă de moduri de organizare, care au
legătură într-o oarecare măsură cu modul de organizare teritorială (Dexia Credit Local si CNFPT,
Hoorens D.-coord., Levitan-Dusset, J., Chevalier F., Patrice A. și Poole, 2006, p.54) :
- Modelul carieră se bazează pe existenţa unor corpuri de funcţionari , adică a unui personal
statutar , ce se supune unui statut specific încadrat de normele juridice care disting în mod net
condiţiile de ocupare de cele care se supun dreptului muncii.În acest model, angajarea sub statut
de drept public este dominantă, şi se realizează printr-un act unilateral de numire care emană de la
autoritatea publică. Condiţiile de angajare sunt adesea determinate fie prin Constituţie, fie printr-o
lege .Corpurile de funcţionari sunt divizate pe grade, altfel spus pe poziţii ierarhice. Funcţionarul
public este adesea titularizat pe un grad şi nu pe un post specific. El intră în corp pe bază de concurs
şi face carieră înaintând pe poziţii ierarhice. Acest sistem este îngrădit de garanţii în ceea ce priveşte
remunerarea şi derularea carierei şi asigură agenţilor publici securitatea locului de muncă.
- Modelul postului sau modelul contractual este cel în care personalul este angajat sub
contract de drept comun, de unde şi denumirea de personal contractual sau non-statutar , pentru că
nu există un statut specific , funcţiei publice aplicându-i-se dreptul comun al muncii. Ca urmare ,
 negocierea colectivă privind definirea condiţiilor de angajare ocupă un loc mult mai important.
Agentul public este recrutat pentru o funcţie specifică şi conform profilului competenţelor
personale. Intrarea sa în funcţia publică este posibilă la toate nivelurile sale. Cariera sa este
construită dintr-o succesiune de posturi deţinute.
Principalele caracteristici ale celor două modele ale funcţiilor publice

Modelul carierei Modelul postului

 contract de drept public şi/sau numire unilaterală  relaţie contractuală bazată în parte pe regulile
a funcţionarului de drept comun
 recrutare la începutul carierei  oricare ar fi poziţia, recrutarea se face
întotdeauna pe un post specific
 exigenţe legale în ceea ce priveşte calificările
sau diplomele pentru cariere specifice  recunoaşterea experienţei profesionale
dobândită în sectorul privat
 recunoaşterea limitată a experienţei profesionale
dobândită în sectorul privat  facilitatea mobilităţii
 sistem de remunerare statutar (avansare  absenţa principiului vechimii pentru
conform vechimii) determinarea remuneraţiei
 angajare pe viaţă  sistem de promovare neformalizat
 codul de etică (conţine reguli de disciplină  absenţa angajării pe viaţă
specifice)
 absenţa unui regim specific de pensionare
 procesul de muncă se bazează în principal pe
proceduri decât pe obiective  managementul performanţei

 accentul este pus asupra fidelităţii, imparţialităţii  acorduri asupra obiectivelor ce trebui atinse
şi respectării regulilor de drept
 regimuri de pensionare specifice
Sursa: Dexia Credit Local și CNFPT, Hoorens D.(coord.), Levitan-Dusset, J., Chevalier F., Patrice A. și Poole -
Local Government Employment in the 25 countries of the European Union, Dexia Editions 2006

Luând în considerare cele două modele statele Europei de Nord au adoptat un sistem
predominant bazat pe post, fără acordarea unor garanţii specifice pentru agenţii publici, în afara
celor care decurg din capacitatea lor de negociere, prin intermediul reprezentanţilor lor sindical. În
ceea ce priveşte Europa de Sud (Italia, Franţa, Spania, Portugalia şi Grecia), acestea au fost marcate
de-a lungul istoriei lor de numeroase mişcări revoluţionare şi unele dintre acestea nu au găsit
drumul spre democraţie decât în perioada contemporană. În aceste condiţii, aceste state au simţit
nevoia de a stipula în statute principiile unei administraţii neutre, imparţiale şi egalitare cu scopul
de a se apăra de regimurile politice autoritare. Această necesitate de a garanta principiile
fundamentale ale democraţiei a condus la necesitatea adoptării unor sisteme predominant de
carieră. La rândul lor, Statele Europei Centrale şi de Est, ai căror agenţi, în perioada comunistă,
erau supuşi dreptului comun al muncii, şi-au organizat noua lor funcţie publică, în timpul perioadei
de tranziţie la democraţie, iniţial urmând modelul predominant bazat pe post, pentru ca apoi să
recurgă la dispozitivele statutare cu caracter legal şi reglementar, pe de o parte mult mai protector
în raport cu puterea politică, încă instabile şi supuse corupţiei în ceea ce priveşte personalul lor.(
Administratia publică locală în tarile europene, Profiroiu A. )

3. Evoluţii recente în domeniul funcţiei publice locale

În ţările Europei s-au folosit mai multe soluţii în ceea ce priveşte funcţia publică ( OECD,
1999, p.23):
– În anumite state membre ale UE, majoritatea angajaţilor în administraţie au statutul de
funcţionari publici. Acesta înseamnă că ei se supun unei legislaţii a serviciului public şi nu
legilor generale ale muncii care stabilesc standarde minime pentru relaţiile contractuale dintre
angajaţi şi angajatori aşa cum se întâmplă în sectorul privat. Acesta este cazul Greciei, Belgiei,
Franţei, Irlandei, Olandei, Portugaliei şi Spaniei.
– Marea Britanie constituie un caz special: cei care lucrează în administraţie beneficiază
de reguli specifice care le asigură statutul lor ca angajaţi ai statului. În această ţară nu există
o lege a serviciului public, deoarece jurisdicţia Cabinetului reprezintă un prerogativ regal.
– În alte ţări, numai o parte a angajaţilor în domeniu are statutul de funcţionari publici.
În Germania există o distincţie clară între funcţionarii publici (Beamte), care deţin autoritatea
publică a puterii de stat şi reprezintă aproximativ 40% dintre angajaţi şi restul angajaţilor
statului (Angestelle) care se subordonează legislaţiei muncii. Funcţionarii publici sunt priviţi
ca instrumente executive ale statului, capabili să deservească orice guvern aflat la putere
(principiul neutralităţii politice) şi sunt răspunzători pentru faptele lor în faţa legii.
Conceptul de „exercitare a autorităţii publice,, este strâns legat de aspecte referitoare la
interesul naţional, lege şi ordine, suveranitatea statului, impunerea legii, etc. De exemplu,
deţinătorii celor mai înalte funcţii în adminis¬traţia de stat sunt consideraţi funcţionari publici,
ei având un statut special. Ceilalţi lucrători sunt priviţi ca persoane practicându-şi meseria în
sectorul public al economiei sau în cadrul serviciilor publice subvenţionate de bugetul de stat(
OECD, p.23).
Modelul german, apropiat de cel al Austriei şi Luxemburgului, a fost urmat de Danemarca
acum câteva decenii şi, mai recent, de Italia( OECD,p.23).
În Danemarca, tradiţia funcţiei publice era cea de apartenenţă în marea majoritate a agenţilor
publici la statutul de funcţionari . Reforma din 1969 a constat într-o formă de
,,contractualizare” a funcţiei publice, statutul de funcţionari fiind rezervat agenţilor de
autoritate şi celor responsabili cu conceperea şi controlul politicilor publice. În Italia, a avut
loc o reformă majoră în 1993 şi, în urma acesteia, în prezent, numai câteva mii de înalţi oficiali
sunt consideraţi funcţionari publici, ceilalţi fiind subiecţii Codului muncii şi ai contractelor
colective de muncă. Numai puţin, chiar şi conducătorii de la cel mai înalt nivel ai
administraţiei statului sunt supuşi conform decretului din 31 martie 1998 regulilor de drept
privat. Acest fapt este valabil şi pentru conducătorii din administraţie locală, contractul
acestora fiind pe perioadă determinată care nu poate să depăşească 5 ani.
4. Recrutarea în funcția publică la nivel european
Pentru recrutarea functionarilor publici, in general, se utilizeaza trei metode. In unele state
pentru ocuparea posturilor sau functiilor vacante se organizeaza concursuri de catre o anumita
autoritate la nivel central sau de catre institutia sau autoritatea publica unde exista locurile
vacante.
Astfel de tari in care este utilizata metoda concursului sunt: Austria doar pentru anumite
posturi sifunctii publice, Belgia, Franta, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia si
Spania.
In Belgia, exista o autoritate centrala competenta in organizarea concursului. Aceasta se
numeste Secretariat Permanent de Recrutare pentru recrutarea functionarilor publici la nivel
federal si regional.
In Franta exista Ecole Nationale d’Administration, o autoritate centrala pentru selectia
functionarilor publici pentru posturi si functii publice de nivel superior. In aceasta tara, exista
Institutes Regionaux d’Administration ca institutie specializata, dar la aceasta se adauga si
alte autoritati care se implică în selectia functionarilor publici pentru posturile si functiile de
la nivel mediu si inferior. În Grecia, autoritatea centrala care gestioneaza organizarea
concursurilor este Comisia pentru selectarea personalului, Personal Selection Board, iar in
Irlanda, institutia responsabila cu organizarea concursurilor este Comisia Serviciului
Public, Civil Service Commision.
In Italia, numai concursurile pentru cele mai importante posturi se organizeaza centralizat de
catre Departamentul functiei publice subordonat Consiliului de Ministri, Dipartimento della
funzione pubblica presso la Presidenzia del Consiglio dei Ministri.
O a doua metodă de selecție utilizată în Germania, și în unele situatii si in Austria, asa numita
Stellenausschreibung, consta in selectia personalului pentru serviciul public prin publicarea
obligatorie a postului vacant, insa fara organizarea unui concurs.
In vederea realizarii reformei administrative, Danemarca, Finlanda, Olanda, Suedia si Marea
Britanie au renuntat la vechea metoda de selectie si au adoptat unele metode informale de
recrutare bazate pe respectarea anumitor cerinte specifice necesare indeplinirii atributiilor
prevazute pentru postul vacant, fara a avea strict in atentie diplomele de studii sau vechimea.
Fiecare autoritate sau institutie publica stabileste un set de cerinte referitoare la educatie,
aptitudini, experienta profesionala.
In Marea Britanie, agentiile de recrutare si autoritatile sau institutiile publice colaboreaza cu
organizatii private, specializate in recrutarea si selectia functionarilor publici. Pentru pozitii
importante, respectiv inalti functionari publici, institutia responsabila cu recrutarea
este Comisia Serviciului Public, sau, dupa caz, Agentia de recrutare si evaluare.
In toate tarile membre UE, candidatii care au cazier judiciar, nu pot fi recrutati pentru a ocupa
o functie publica. De asemenea, starea corespunzatoare fizica si psihica reprezinta o conditie
esentiala pentru ocuparea unei functii publice.
 Dezvoltarea carierei functionarilor publici in tarile UE implica urmatoarele trei
coordonate: mobilitatea pe orizontala, promovarea pe verticala si avansarea in grila de
salarizare.
In unele tari, mobilitatea integreaza toate tipurile de schimbare a locului de munca, respectiv
delegare, detasare si transferul dintr-un domeniu in altul al serviciilor publice.
In Olanda si Suedia, mobilitatea intre diverse sectoare ale serviciului public nu este posibilă.
(http://www.creeaza.com/legislatie/administratie/FUNCTIONARUL-PUBLIC-IN-TARI-
AL489.php).

Studiu de caz
- Paralela Romania-Marea Britanie –

5.1 Accesul la functia publica

ROMANIA

Accesul la functii si statutul juridic in

legatura cu detinerea si exercitarea functiilor
publice formeaza statutul functionarului public.
In tara noastra a existat un astfel de statut al
functionarilor publici din anul 1923. Elaborarea
si adoptarea unui statut al functionarilor publici
este o conditie sine qua non pentru toate
categoriile de functionari publici.
Accesul la functia publica trebuie sa
prevada anumite conditii de baza pe care sa le
indeplineasca cei ce vor ocupa functia : conditia
cetateniei si a domiciliului in Romania; conditia
capacitatii profesionale; conditia folosirii
drepturilor civile fara nici un fel de infractiune
intentionata la activul persoanei; conditia unor
functii si reputatii.
In unele cazuri, pentru ocuparea unei
functii, pot fi stabilite prin lege si alte conditii,
cu privire la varsta, aptitudini, cunosterea unei
limbi straine, etc.
MAREA BRITANIE
În Marea Britanie, modul de selectare
este stabilit prin codul de recrutare a comisarilor
funcţiei publice. Pentru aceste cariere, selecţia
este coordonată de biroul funcţiei publice şi este
efectuată de agenţia de servicii privind
recrutarea şi evaluarea.
Termenul „fast stream“ indică faptul că
persoanele cu studii universitare competente
sunt promovate, în special, prin cadrul unui
program de formare după intrarea lor în cadrul
funcţiei publice.
Pentru majoritatea candidaţilor, procesul
de selecţie urmăreşte trei etape: 1) o lucrare de
evaluare printr-un chestionar a unei zile de lucru;
2) un centru de evaluare de două zile care
cuprinde o serie de lucrări; 3) o întâlnire de
aproape 40 de minute cu comitetul de selecţie
finală.
Proba calificării se compune din 4 teste
de aptitudini notate în mod obiectiv şi pe baza
unui chestionar.Chestionarul cuprinde întrebări
despre candidaţi, despre centrele lor de interes şi
despre experienţa lor.
 Notele obţinute la testul de aptitudini şi
la chestionar sunt combinate din punct de vedere
statistic pentru a obţine un etalon general angajat
pentru a selecţiona candidaţii.
5.2 Promovarea internă
ROMANIA
Modul de selectare a functionarilor publici
din Romania este : concursul prin care se
descopera performantele candidatului si in final
se realizeaza o alegere prin selectarea celui mai
bun.
In ceea ce priveste concursul, este
necesara cuprinderea unor criterii si a unor
factori relevanti pentru postul in cauza iar
examinarea trebuie sa aiba in vedere analizarea
si evaluarea pregatirii candidatului din punct de
vedere al cunostintelor si al abilitatilor.
Cu privire la concurs, exista problema
favoritismului, coruptia constituind in acest caz
un mod functional de ocupare a unui post. De
aceea, un rol important in promovarea
profesionalismului il va ocupa comisia de
examinare si evaluare a rezultatelor.
5.3 Strategiile formarii
ROMANIA
Pregatirea personalului administratiei din
tara noastra se realizeaza prin intermediul
programelor de formare si pregatire profesionala
oferite de institutii special constituite in acest
scop.
Astfel in 2001 a luat fiinta Institutul
National de Administratie care are in subordine
Centre teritoriale de pregatire. Institutul are ca
obiective formarea specializata si perfectionarea
profesionala a personalului din administratia
MAREA BRITANIE
În Marea Britanie, problema sistemului de
avansare a fost delegată ministerelor şi
agenţiilor, care trebuie să-şi stabilească propriul
regulament privind respectarea codului de
management din cadrul funcţiei publice.
Principiile de bază sunt evaluarea tuturor
candidaţilor şi selectarea conform unui ordin de
merit stabilit în funcţie de prestaţiile furnizate.
Selecţia este realizată de către comisiile
generale de promovare care se bazează pe o
evaluare anuală a anumitor aspecte
comportamentale şi pe aptitudinea generală a
candidatului care exercită o funcţie de rang
superior.
Tendinţa actuală este aceea de a suprima
comisiile generale pentru promovare în favoarea
unui sistem de promovare individuală în posturi
specifice.
publica, oferind programe in acord cu solicitarile
primite de la institutiile de administratie publica.
MAREA BRITANIE
În Marea Britanie nu există nici o
reglementare care să asigure funcţionarilor un
drept la formare. Diferitele departamente şi
agenţii asigură formarea propriului personal: în
consecinţă, este de datoria funcţionarilor să
discute cu angajatorul lor posibilitatea formării
personale.
 Formarea este prezentată in Cartea Alba
din 1994 ca unul dintre principalii factori ai
reformei structurale care vizează o ameliorare a
performanţei, obiectiv ce nu poate fi atins decât
printr-un management eficient şi un personal
flexibil.
5.4 Formarea cadrelor

ROMANIA
Pregatirea profesionala a personalului din administratia publica reprezinta unul dintre
obiectivele strategice ale reformei administrative din tara noastra, atat pentru ca este
necesara o regandire a relatiei cetatean-administratie, cat si datorita noilor contexte in
care ne aflam - un stat democratic si membru al Uniunii Europene.
Astfel, perfectionarea profesionala in Romania este asigurata de Institutul National de
Administratie.

MAREA BRITANIE
În Marea Britanie, formarea managementului central este asigurată în mare parte de
Civil Service College (Institutul Superior al Funcţiei Publice) şi o antenă a Centrului
de Studii de Management şi Politici Publice.

6. Concluzii
Cele două modele de organizare a funcției publice, cu un anumit grad de predominanţă
de la o ţară la alta, coexistă în cadrul aceluiaşi sistem de organizare al funcţiei publice
printr-o întrepătrundere structurală a celor două modele care împrumută unul de la altul
anumite aspecte.

Viata sociala a determinat intotdeauna multiple probleme ale membrilor societatii,

indeosebi de ordin administrativ. Nevoile formulate de acestia au dus la aparitia functiei
publice si a functionarilor care sa participe, intr-un cadru integrat la indeplinirea
acestora.

Functia publica poate fi definita ca un ansamblu de atributii si responsabilitati stabilite

in temeiul legii si aflate in mainile unui functionar public. Intr-un sens restrans
functionarul public contribuie la intarirea ideii ca “nimeni nu este mai presus de lege”.

In primul rand, functionarul public trebuie sa fie o persoana morala, cu un simt al

raspunderii ridicat, care sa ofere demnitate functiei pe care o ocupa. In acest sens au
fost instituite conditii generale de acces la functia publica, dar si conditii specifice. Este
de remarcat, in acest context, faptul ca, la nivelul Uniunii Europene se vorbeste de
functionarul public european,ca persoana care are atributiuni si responsabilitati in
cadrul unei institutii europene si care trebuie sa se supuna de asemenea unor conditii
generale si specifice de acces. Mai mult decat atat, consider importanta precizarea ca ,
la nivelul Uniunii Europene problema functiei publice si a functionarului public se pune
prin raportarea la traditiile statelor care formeaza Uniunea, insa, se impune si
consolidarea unui statut distinct, care a fost adoptat in 1968 sub numele de Statutul
comunitatilor, care consfinteste rolul functionarilor in cadrul institutiilor europene.

Referitor la tara noastra, cat si la Uniunea Europeana, conditiile de acces la

functia publica sunt: cetatenia (nationala si, implicit, cea europeana), capacitate
juridica, cunoasterea limbii materne (si a cel putin a inca unei limbi oficiale a Uniunii
Europene), nivel inalt de moralitate si corectitudine, stare fizica corespunzatoare
postului pentru care candideaza.

In al doilea rand, nu orice persoana care lucreaza in administratia de stat face

parte din categoria functionarilor publici. Nu se poate pretinde unor persoane
necalificate sa se ridice la nivelul exigentelor unui functionar public. De asemenea
putem aduce in discutie si particularitatile muncii lor. Ei se afla intr-o asa numita “zona
gri” in care nu pot sa fie nici total altruisti (orientati exclusiv pe interesul public), nici
egoisti, orientati doar spre interese proprii. Functionarii publici lucreaza in comunitati
in care au rude, prieteni, sefi, persoane de care sunt legati prin interese proprii. Lor li
se cere sa se orienteze neutru si detasat spre “public”. Prin urmare, ei nu pot sa fie decat
resurse umane competente pentru functiile pe care le ocupa.

Pe de alta parte, numeroase sunt sensurile atribuite conceptului de functie

publica. Insa, inainte de toate trebuie sa analizam functia cu rolul de a asigura punerea
in aplicare a normelor juridice prin intermediul functionarilor publici. In aceasta
privinta, functionarului public ii revine rolul de a exercita o parte a puterii de stat, prin
intermediul functiei sale in societate, in aceeasi masura, sa reprezinte si sa duca la
indeplinire interesele cetatenilor.

Din cele analizate mai sus, se desprinde o concluzie generala care poate fi
formulata astfel: o administratie publica competitiva, a carei valori se fundamenteaza
pe traditie si stabilitate, nu poate fi conceputa fara oameni pregatiti care aleg sa urmeze
o cariera in acest domeniu.

In concluzie, din punctul nostru de vedere, pentru a avea o administrație publică

performanta, care sa fie mereu capabila sa se schimbe si sa raspunda nevoilor mereu in
crestere ale cetatenilor, pregatirea profesionala a personalului este extrem de
importanta. Cariera in functia publica ofera celui care o detine o anumita prestanta
sociala, datorita caracterului orientat inspre oameni.
1.