Sunteți pe pagina 1din 9

CURSUL Nr .

Dezvoltarea pomilor şi arbuştilor fructiferi


Fenologia pomilor şi arbuştilor fructiferi
Cerinţele pomilor faţă de condiţiile de mediu

Dezvoltarea pomilor şi arbuştilor fructiferi

Pomul este o plantă lemnoasă , perenă , policarpă , unitară şi bipolară el


parcurgînd în dezvoltarea sa două etape :
- creşterea ;
- dezvoltarea ;
Creşterea - este un proces prin care sporeşte volumul şi greutatea
organismului .
Dezvoltarea - este un proces prin care pomul poate să producă flori , fructe ,
seminţe .
Orice organ al pomului are două vîrste :
- vîrsta proprie a organului ( frunză , mugure , etc. ) socotită de la apariţia
acestuia ;
- vîrsta generală care este vîrsta pomului .
Perioada de vîrstă :
- perioada embrionară - începe cu formarea zigotului şi se termină cu
formarea frunzelor ;
- perioada tinereţii - începe cu formarea frunzelor şi se sfîrşeşte cu
perioada începutului de fructificare ;
- perioada maturităţii - începe cu fructificarea temeinică şi se termină cu
uscarea vîrfului coroanei ;
- perioada bătrîneţii - începe cu uscarea ramurilor şi sfîrşeşte cu
moartea pomilor ;

Fenologia pomilor şi arbuştilor fructiferi

În cursul unui an , datorită climatului în care se află ţara noastră , există o


perioadă de timp favorabilă vegetaţiei ( vara ) şi una nefavorabilă ( iarna ) . Ca o
consecinţă a acestei stări , există în ciclul anual de viaţă a pomului o perioadă de
vegetaţie şi una de repaus .
Perioada de repaus
Începe cu căderea frunzelor în acest timp , absorbţia , asimilaţia şi respiraţia
încetează . Există în această perioadă un repaus fiziologic sau obligatoriu , datorită
unor substanţe care inhibează pornirea în vegetaţie , chiar dacă sunt condiţii
favorabile de vegetaţie . Există de asemenea un repaus forţat înspre primăvară cînd
pomul este pregătit să pornească în vegetaţie însă timpul este nefavorabil depăşirii
perioadei . În perioada de repaus scade amidonul din plantă şi creşte cantitatea de
glucide şi grăsimi care măresc rezistenţa pomilor la ger .
Perioada de vegetaţie
Începe cu dezmuguritul şi se sfîrşeşte cu căderea frunzelor , în această
perioadă toate funcţiile organismului se desfăşoară intens şi se formează noi organe .
În cursul perioadei de vegetaţie se produc modificări de ordin morfologic ca rezultat
al funcţiilor pomului , care se numesc fenofaze .
2

Fenofazele organelor vegetative sunt :


- dezmuguritul şi începutul creşterii lăstarilor ;
- creşterea intensă a lăstarilor ;
- încetinirea şi încetarea creşterii lăstarilor ;
- coacerea ţesuturilor şi pregătirea pomilor pentru iarnă ;
Dezmugurirea şi începutul creşterii lăstarilor
Începe cu umflarea mugurilor , apoi cu apariţia primei frunze şi sfîrşeşte cu
apariţia frunzei a cincea sau a şasea . Desfăşurarea fenofazei se face pe seama
substanţelor de rezervă din ţesuturi , glucide , proteine , care sunt reutilizate pînă cînd
se restabileşte absorbţia şi asimilaţia , ca rezultat al creşterii perilor absorbanţi şi a
frunzelor .
Creşterea intensă a lăstarilor
În această fenofază se formează organe noi , muguri , frunze , ramuri
preflorifere , mugurii vegetativi . În această perioadă pomul are nevoie de multă apă
azot , fosfor şi calciu .
Încetinirea şi încetarea creşterii lăstarilor
Fenofaza sfîrşeşte cu formarea mugurelui terminal . Respiraţia şi transpiraţia
sunt intense şi deci pomul are nevoie de apă , are loc şi sinteza substanţelor
glucide şi proteice .Are loc îngroşarea lăstarilor şi diferenţierea mugurilor .
Coacerea ţesuturilor şi pregătirea pomilor pentru iarnă
Fenofaza începe cu formarea definitivă a mugurelui terminal şi sfîrşeşte cu
căderea frunzelor . Continuă sinteza glucidelor , proteinelor şi grăsimilor , substanţele
reutilizabile migrează din frunze în ţesuturi . Se formează ţesuturi de protecţie ,
frunzele se îngălbenesc şi apoi cad după ce au format un suber la inserţia peţiolului
cu ramura mamă .
Fenofazele organelor reproducătoare :
- diferenţierea mugurilor de rod ;
- înflorirea şi legatul fructelor ;
- creşterea şi dezvoltarea fructelor ;
- coacerea fructelor ;
Diferenţierea mugurilor vegetativi în muguri de rod
Pomii cu muguri cu evoluţie tîrzie formează flori prin diferenţierea mugurilor
formaţi în anul precedent : măr , păr , nuc .
Pomii cu muguri cu evoluţie precoce pot forma flori prin diferenţierea mugurilor
formaţi în aceeaşi vară : piersic , vişin .
Diferenţierea este legată de vîrsta plantei şi de soi , apariţia şi formarea
organelor florale aparţinînd unei anumite categorii de muguri cu o vîrstă şi o aşezare
anumită pe ramurile de rod şi care sunt bine nutriţi .
Înfloritul şi legatul fructelor
Este fenofaza care apare numai la pomii care sunt în perioada de vîrstă a
creşterii şi rodirii . Fructificarea pomilor şi arbuştilor fructiferi se produce de la
plantarea în livadă la vîrsta de : 2 ani - coacăz , zmeur , agriş ; 3 ani - gurtui ,
piersic , moşmon ; 4-5 ani - prun , vişin , cireş , migdal , 5-6 ani - măr , păr , ; 8-15
ani la nuc şi castan .
Eşalonarea înfloriri este diferită :
- unele specii înfloresc înainte de înfrunzire - alun , cais , corcoduş , nuc;
- înfloresc în acelaşi timp cu înfrunzirea - măr , păr ;
- înfloresc după înfrunzire - gutui , moşmon , castan ;
Înfloritul durează timp de 8-16 zile şi se produce la temperaturi de peste 10 0C.
Polenizarea florilor
3
Este fenomenul prin care grăunciorii de polen sunt transportaţi pe stigmant . Ea
poate fi :

- polenizare anemofilă - cînd transportul se face cu ajutorul vîntului ( nuc,


alun ) care au florile femele mici , fără culoare , miros sau glande nectarifere , însă
au un stigmat mare . Florile bărbăteşti sunt nişte amenţi mari , plini cu o cantitate
mare de polen .
- polenizare entomofilă - cînd transportul grăunciorilor de polen se face
cu ajutorul insectelor , ca la speciile colorate , mirositoare şi bogate în nectar ( vişin ,
măr , cireş ) . Dintre insectele polenizatoare reprezintă 75% din ele , putînd activa pînă
la maxim 210C şi raza lor de acţiune fiind de 600-1500 m. după unii chiar şi 3 Km.
Fecundaţia
Este fenomenul prin care se uneşte grăunciorul de polen cu ovulul . Grăunciorii
de polen ajunşi pe stigmat şi sub influienţa unor enzime speciale , încep să
germineze .
Creşterea şi dezvoltarea fructelor şi seminţelor
La măr :
- strîngerea sepalelor care are loc cînd fructul are mărimea unei alune ;
- formarea cavităţii pedunculare - cînd fructele sunt de mărimea unei nuci ;
- începutul coloraţiei fructului cînd apare culoarea acoperitoare peste cea
de bază ;
- intrarea fructelor în pîrgă , cînd pulpa acestora începe să fie moale ;
În cursul acesti fenofaze apare fenomenul denumit căderea fiziologică a
fructelor . Se cunoaşte că o producţie mare se obţine cu 5-15% fructe legate , deci
este nevoie să se rărească fructele , care are loc îndată după înflorire , în luna iunie
şi căderea prematură înainte de recoltă .
Căderea fructelor în primele două etape este datorită lipsei fecundaţiei sau a
unei nutriţii insuficiente . Pînă la o anumită limită căderea fiziologică este o
autoreglare a încărcăturii pe care o poate duce pomul , cu hrana pe care o are la
dispoziţie.
În această fenofază , fructele au o culoare verde , sunt tari deoarece pericarpul
conţine cantităţi mari de amidon şi sunt acre din cauză că ele conţin o cantitate
mare de substanţe tanice .
Coacerea fructelor
În etapa de la pîrguirea fructelor şi pînă la coacere se petrec în fructe
transformări de ordin biochimic care fac ca fructul să fie comestibil .
La început creşte conţinutul în amidon , celuloză şi acizi , treptat conţinutul în
amidon scade pentru că acesta se transformă în glucide simple ( glucoză şi fructoză )
Datorită acestei transformări , fructele devin colorate întrucît clorofila se reduce
sau dispare şi apar noi pigmenţi . Ele devin moi , datorită substanţelor pectice care
se solubilizează în apa care îmbibă pereţii celulelor . Fructele devin dulci , întrucît
creşte conţinutul în glucide şi scade conţinutul în acizi .

Cerinţele pomului faţă de condiţiile de mediu

Totalitatea condiţiilor de climă , sol , floră şi faună a unui loc dat , poartă
numele de mediu . Cînd se studiază condiţiile de mediu în care cresc pomii , trebuie
înţeles că şi aceştia fac parte din mediu .
Influienţa luminii asupra pomilor şi
cerinţele acestora faţă de lumină
Lumina este un factor de o mare importanţă pentru viaţa pomilor astfel că sub
influienăa luminii solare are loc fenomenul de fotosinteză , influienţează habitusul
pomilor , viteza de creştere a lăstarilor , coloraţia fructelor .
4
Speciile de pomi iubitoare de căldură au coroana răsfirată ( caisul , nucul ) , iar
speciile mai puţin iubitoare de căldură au o coroană mai strînsă ( mărul ) .

În cazul luminii insuficiente , tulpina se alungeşte şi capacitatea ei de ramificare


scade , iar înrăutăţirea condiţiilor de lumină din coroana unui pom duce la etiolarea
frunzelor , a lăstarilor a alungirii lor nefirească . În cazul unor condiţii de lumină
suficiente , frunzele au o culoare verde intensă fiind mai rezistente la atacul bolilor
criptogamice .
Intensitatea luminii este variabilă în funcţie de relief , astfel expoziţiile sudice şi
estice sunt mai bine luminate . Treimea superioară a unui deal este mai bine
luminată decît treimea inferioară .
După felul cum plantele reacţionează la factorul lumină , ele se împart în :
- plante de zi lungă ;
- plante de zi scurtă ;
În condiţiile de zi lungă , are loc procesul de creştere , iar în condiţiile de zi
scurtă , are loc procesul de depunere a substanţelor şi încetarea creşterii
lăstarilor . Coacerea lemnului are loc în a doua parte a verii , cînd ziua îşi scurtează
durata sa .
După nevoia de lumină , plantele se împart în :
- plante iubitoare de lumină ;
- plante rezistente la umbră ;
După pretenţiile lor faţă de lumină , speciile de pomi urmează în ordinea :
- nucul ; piersicul ; caisul ; migdalul ; cireşul ; părul ; gutuiul ; vişinul ; prunul ;
mărul .
Cerinţele pomilor faţă de lumină cresc cu vîrsta , astfel pomii mai tineri au mai
puţină nevoie de lumină decît cei maturi , de unde şi forma de coroană strînsă la cei
tineri şi globuloasă la cei mai în vîrstă .
Cerinţele pomilor faţă de lumină sunt diferite şi de aceea trebuie să se ia
următoarele măsuri :
- alegerea expoziţiilor sudice pentru speciile iubitoare de lumină şi cele
nordice pentru speciile mai puţin pretenţioase la lumină ;
- repartizarea speciilor pe terenurile în pantă , în aşa fel încît treimea
superioară să fie ocupată de speciile iubitoare de lumină, iar cele mai puţin iubitoare
să ocupe treimea mijlocie şi inferioară ;
- adoptarea în practică a distanţelor de plantare optim pentru fiecare
specie ;
- folosirea unei coroane echilibrate , în care ramurile să fie repartizate
optim în spaţiu pentru a primi lumina necesară ;
Cerinţele pomilor faţă de căldură şi
comportarea lor faţă de ger
Căldura joacă un rol important în viaţa pomilor , deoarece în prezenţa acestui
factor au loc :
- creşterea organelor ;
- fructificarea ;
- maturarea fructelor şi a ţesuturilor ;
La noi în ţară căldura este suficientă pentru speciile de pomi existenţi în
cultură , însă pentru alte specii mai pretenţioase ca smochinul , castanul , migdalul ea
este insuficientă în multe părţi din ţară .
Temperatura variază în funcţie de mai mulţi factori :
- latitudinea şi longitudinea - unde este aşezată localitatea .
Temperatura medie anuală este mai ridicată în partea de sud decît în nord ;
5
- altitudinea localităţii - se consideră că la fiecare 100 m. altitudine ,
temperatura medie creşte cu 0,70 C . Altitudinile cuprinse între 150-350 m. sunt
favorabile pentru cultura speciilor pretenţioase la căldură , iar cele cuprinse între
350-750 m. pentru speciile mai puţin pretenţioase .

- relieful şi expoziţia terenului - pot contribui la variaţia temperaturii ,


cunoscut fiind că dealurile opresc vînturile , iar localitatea situată în spatele unui
deal este mai adăpostită , deci mai caldă .
Expoziţia sudică este mai caldă , cele nordice mai reci . Pantele acoperite de
masive muntoase opresc scurgerea curenţilor de aer rece în vale . În multe din văile
rîurilor , din cauza îngustimii lor , domină curenţii reci şi nu se poate face o
pomicultură rentabilă .
Speciile de pomi , după pretenţiile lor faţă de temperatură sunt :
- mărul , vişinul , alunul ;
- prunul , părul ;
- cireşul , gutuiul ;
- caisul , nucul ;
- piersicul , migdalul ;
- smochinul ;
Temperatura solului este şi ea influienţată - solurile lucrate şi lipsite de
buruieni se încălzesc mai repede decît cele nelucrate .
Influienţa temperaturilor joase asupra pomilor
Temperaturile joase au o influenţă negativă asupra pomilor , deoarece
temperaturile joase inhibă procesele vitale şi deci şi creşterea .
Se deosebesc mai multe feluri de temperaturi joase , care aduc vătămări
diferitelor organe ale pomilor :
- îngheţuri timpurii de toamnă - însoţite de brume ce pot să se producă
în regiunile muntoase în luna septembrie , iar în regiunea de coline şi şes , la
începutul lunii octombrie , pot cauza căderea prematură a frunzelor şi degerarea
vîrfurilor de creştere a lăstarilor , avînd ca efect insuficienta pregătire a pomului
pentru iarnă prin împiedicarea maturării ţesuturilor ;
- gerurile de iarnă - care se produc în acest anotimp în medie timp de
60-70 zile , provoacă vătămarea organelor şi degerarea pomilor . Gerurile de la
începutul iernii nu sunt atît de periculoase , înregistrînd valori mai mici ( -8 0C pînă
la -150C ) , putînd fi suportate cu uşurinţă de pomii care sunt pregătiţi pentru a
rezista la temperaturi scăzute . Gerurile mari din luna ianuarie şi care înregistrează
valori mari ( -200 C pînă la -300 C ) sunt periculoase cînd se prelungesc un timp de
10-12 zile .
Gerurile din luna februarie sunt periculoase , fie că sunt la -25 0 C sau -200C
pentru că pomii încep să-şi piardă rezistenţa la ger , se decălesc , deoarece încep
să iasă din starea de repaus .
S-a constatat că gerurile mici de -100C sau -150C sunt periculoase în luna
februarie cînd se ivesc după o perioadă de dezgheţ , dăunînd în general mugurilor la
speciile sîmburoase mai sensibile ( piersic , migdal , cais ) .
- îngheţurile tîrzii de primăvară - care se produc după începerea
vegetaţiei , în luna aprilie , uneori şi în mai , sunt foarte periculoase putînd distruge
floarea , fructul sau frunzele pomului ,
- răcirea în perioada de înflorire a pomilor între 00C şi 50C , fără a fi o
formă de îngheţ , ci numai o coborîre bruscă a temperaturii , ca urmare a unor ploi
reci , poate împiedica polenizarea florilor , compromiţînd parţial sau total recolta .
În ordinea sensibilităţii lor la ger , organele pomilor sunt :
- fructele tinere în primele zile după legare ;
- florile , în special organele de reproducere ;
6
- frunzele tinere de primăvară ;
- mugurii de rod şi apoimugurii vegetativi ( întîi cei de la vîrf , apoi cei de
la bază ) ;
- lăstarii şi ramurile tinere de un an ;
- rădăcina pomilor ;

- trunchiul pomilor ;
- ramurile din coroana pomilor ;
Rădăcinile pomilor degeră mai uşor decît coroana . Temperatura la care degeră
rădăcinile sunt : măr -120C ; păr -110C ; piersic -100C ; cireş -140C ;
Mugurii por rezista în timpul iernii la temperaturi : măr -22 0C pînă la -400C ;
prun de la -190C pînă la -340C .
Felurile de degerături
În unii ani , în urma acţiunii gerului , se produce dereglarea organului degerat
care nu se mai reface . La geruri mari pomul poate pieri . Felurile de degerături :
- degerarea mugurilor floriferi a florilor şi a fructelor legate , care are ca
efect compromiterea producţiei în anul respectiv .
- degerarea vîrfului ramurilor anuale - din cauza conţinutului mare de
apă , cînd toamna se prelungeşte şi vegetaţia continuă pînă la venirea bruscă a
gerului , fiind mai frecvent acest fel de degerături la pomii tineri sau în pepiniere ;
- înnegrirea lemnului - produsă în general de gerurile timpurii ;
- degerarea scoarţei - care poate cuprinde trunchiul şi baza ramurilor de
schelet , formînd aşa numitele plăgi geroase , producîndu-se în partea de sud a
trunchiului , care suferă mai mult de pe urma oscilaţiilor de temperatură de la zi la
noapte .
- crăpăturile de ger - sunt provocate de gerurile mari , ele producîndu-
se pe lungimea trunchiului şi baza ramurilor de schelet . Crăpăturile pot avea lungii
de 1,8 - 2,70 m. şi 3-5 cm. adîncime .
- dezlipirea scoarţei - ca urmare a degerării ţesutului cambian la cireş .
Dezlipirea scoarţei la punctul de altoire la caisul altoit în ochi şi putrezirea ei
provoacă moartea prematură a caisului ( apoplexia caisului ) .
- degerarea rădăcinii poate provoca după intensitatea atacului chiar şi
moartea pomului . Temperaturile joase devin mai periculoase pentru pomi în anii cînd
se prelungeşte vegetaţia lor , în anii cu ierni lipsite de zăpadă , în anii cînd vara şi
toamna sunt secetoase .
Sunt mai multe grade de vătămare la pomi :
- pierirea a o parte din lăstarii anuali ;
- pierirea tuturoe lăstarilor anuali ;
- pieirea a o treime a ramurilor secundare ;
- pierirea a jumătate din ramurile secundare ;
- pieirea a unei părţi din ramurile principale ;
- pierirea tuturor ramurilor primare ;
- pierirea la o parte din tulpină ;
- pierirea totală a trunchiului ;
- pierirea sistemului radicular şi a pomului .
Cerinţele pomului faţă de apă
Pomii sunt pretenţioşi în ceea ce priveşte regimul de apă , de aceea se
poate spune că apa este factorul de mediu care limitează aria de cultură a pomilor .
Ei consumă cantităţi mari de apă din sol pentru formarea şi creşterea organelor
Conţinutul în apă al ţesuturilor pomilor este mare :
- rădăcina conţine - 60-85% apă ;
- frunzele şi ramurile - 50-75% ;
- fructele - peste 85% ;
7
Conţinutul în apă al ţesuturilor atinge maximum în prima parte a perioadei de
vegetaţie şi scade treptat în a doua parte a acestei perioade .
Rolul apei în viaţa pomilor este foarte important : apa transportă sărurile
minerale din sol în ţesuturile plantei şi tot apa joacă un rol important în procesul de
transpiraţie , hidroliză , şi sinteză .

În lipsa apei , frunzele se ofilesc , procesele vitale îşi reduc intensitatea ,


încetează creşterea .
De asemenea , în anii secetoşi , se înmulţesc dăunătorii cu mai multă uşurinţă
iar lipsa apei favorizează apariţia clorozei .
fenomenul opus secetei , este excesul de umezeală , care favorizează apariţia
ciupercilor , care provoacă boli criptogamice la pomi . La cireşe , caise , prune ,
căpşuni , din cauza excesului de umiditate se produce crăparea fructelor şi deci
degradarea lor .
Excesul de umiditate în sol are ca efect stînjenirea creşterii şi chiar asfixia şi
moartea pomilor .
În general , speciile de pomi cultivate la noi pretind 500-800 mm. precipitaţii
anuale .
În funcţie de pretenţiile lor faţă de apă , speciile de pomi se împart în :
- specii care pretind peste 700 mm. anual - agriş , zmeur , coacăz roşu
şi coacăz negru ;
- specii care pretind 700 mm. anual - gutui , măr , prun ;
- specii care pretind 600 mm. anual - păr , nuc , cireş , vişin ;
- specii care pretind 500 mm. anual - piersic , cais , migdal ;
Pomii au nevoie în perioada de vegetaţie de mai multă apă şi căldură ,
perioadă care durează în jur de 7 luni , din aprilie pînă în octombrie . Pornind de la
aceste consideraţii , s-a cîutat să se determine constanta de climă a unui loc , pe
baza căreia să se poată stabili dacă o specie de pomi reuşeşte sau nu în acel loc.
Prin calcul , se poate stabili coeficientul hidrotermic , care ne dă măsura de
apreciere a climatului .
Coeficientul hidrotermic ( K ) este un raport ce rezultă din împărţirea sumei
totale a precipitaţiilor ( P ) căzute într-o lună , prin media temperaturii ( T ) a aerului din
acea lună :

P
K = —— ;
T

Dacă pe intervalul aprilie-octombrie inclusiv , coeficientul hidrotermic este egal


cu 5 , atunci localitatea respectivă este potrivită pentru cultura mărului , părului şi
prunului , iar cînd coeficientul este sub 5 , localitatea respectivă nu este potrivită
pentru aceste culturi , datorită precipitaţiilor scăzute şi a temperaturilor ridicate şi este
recomandată cultura altor specii cu pretenţii mai reduse la apă .
Comportarea pomilor faţă de vînt
Vîntul poate avea influienţe pozitive sau negative asupra pomilor . Un vînt uşor
sau moderat permite evaporarea normală a apei din sol aflată în exces , permite ca
roua să se evapore de pe frunze şi fructe în timpul optim , permiţînd livezii să se
aerisească . În schimb , un vînt puternic provoacă stricăciuni mari pomilor , ei putînd fi
dezrădăcinaţi , se pot rupe ramurile , iar fructele să cadă producînd daune importante.
Un vînt puternic , în cursul fazei de înflorire împiedică vizitarea pomilor de către
albine şi micşorează numărul de flori polenizate , iar unul de durată mai lungă duce
la micşorarea umidităţii aerului , provocînd uscarea staminelor şi stigmatelor .
8
În regiunile unde vîntul are o intensitate mare pe o perioadă de timp lungă ,
face ca pomii să sufere mult , astfel că în regiunile de cîmpie talia pomilor se reduce
pentru a se putea apăra de acţiunea nefavorabilă a vîntului .
În regiunile bîntuite de vînturi , livezi întregi sunt cu pomii aplecaţi într-o parte
iar fructele se scutură înainte de părguire .
Speciile de pomi sunt influienţaţi nefavorabil de vînt , de aceea ei trebuiesc

plantaţi în locuri adăpostite sau trebuie infiinşate perdele de protecţie în jurul livezii .
Speciile mai rezistente la acţiunea vîntului sunt : cireşul ,vişinul ,nucul , corcoduşul
Cerinţele pomilor faţă de sol
Se ştie că toate plantele , cer un sol foarte fertil , inclusiv pomii , care trăiesc
un timp îndelungat pe acelaşi loc . Cu toate acestea , pomii sunt cultivaţi pe solurile
mai sărace şi aceasta se explică prin aceea că ei au o capacitate mai mare de
exploatare a solului şi putinţa de a-şi găsi cu mai multă uşurinţă hrana , decît alte
plante care au un sistem radicular mai superficial .
Cele mai bune soluri pentru pomi sunt cernoziomurile degradate , solurile brune
de pădure , podzolurile şi la urmă aluviunile .
Nu sunt bune pentru pomi sărăturile fie umede sau uscate , nisipurile ,
terenurile mlăştinoase , pietroase . De asemenea , terenurile argiloase nu sunt potrivite
pentru pomi pentru că sunt grele şi reci , pomii dezvoltîndu-se încet , sistemul lor
radicular este subdezvoltat iar vegetaţia pomilor pe aceste soluri întîrzie atît primăvara
cît şi toamna .
Natura subsolului este importantă în cultura pomilor , astfel subsolurile adînci ,
reavene cu un conţinut mic de calcar convin pomilor , pe cînd cele pietroase duc la
o dezvoltare mică , au ramurile răsucite şi dezvoltate lateral şi pier repede .
Solurile nisipoase sunt sărace , pierd repede apa iar pomii suferă de secetă ,
iar subsolurile cu un conţinut mare de săruri determină stînjenirea vegetaţiei .
În ceea ce priveşte reacţia solului , pomii preferă un sol puţin acid , deoarece
la originea lor sunt plante de pădure .
Se consideră că pomilor le convin solurile cu o reacţie slab acidă , sau
aproape neutră .
Mărul , alunul , castanul comestibil , suportă soluri cu o reacţie acidă sau slab
acidă .
Părul , gutuiul , vişinul , prunul , cireşul , sunt specii cărora le priesc solurile cu
reacţie neutră .
Caisul , piersicul , migdalul , suportă soluri slab alcaline , iar gutuiul suportă mai
uşor chiar şi solurile slab sărăturoase .
Solurile cu o umiditate prea mare nu sunt potrivite pentru pomi , în acest scop
se pot planta pomi pe solurile unde pînza de apă freatică se află la o adîncime de
2,5-3 m. , iar pentru arbuştii frctiferi , pînza de apă freatică poate fi la o adîncime de
1,2-1,5 m.
Solul pe un teren plan prezintă o uniformitate mai mare , primeşte o cantitate
de căldură egală , reţine aproape în întregime cantitatea de apă rezultată din ploi sau
din topirea zăpezii şi primeşte de asemenea o luminozitate uniformă .
Solurile de pe terenurile în pantă sunt uniforme în ceea ce priveşte compoziţia
lor fizico-chimică , nu sunt luminate şi încălzite în mod egal şi nici nu pot reţine în
întregime apa rezultată din precipitaţii , din cauza înclinării terenului . Pe de altă parte
nici solurile de la poalele dealului nu corespund cu cele de la mijlocul lor . Se
deosebesc la o porţiune de teren înclinat , trei zone : astfel , treimea superioară este
încălzită şi luminată bine , dar este bătută mai mult de vînturi , în schimb , este
apărată de brume . Solurile din această treime se spală mai uşor , deci el este mai
sărac în elemente nutritive , este mai mult supus uscăciunii , deoarece reşine o
cantitate mai mică de apă din precipitaţii .
9
Treimea mijlocie , este luminată şi încălzită mai puţin , este mai adăpostită de
vînturi , însă nu este apărată de brume . Solul reţine mai multă apă şi este mai
bogat în substanţe fertilizante .
Treimea inferioară este mai puţin încălzită şi luminată , ea este mai adăpostită
de vînturi , însă mai expusă brumelor , deoarece curenţii reci se lasă întotdeauna la
nivelul ei . Din cauza colmatării , solurile sunt mai bogate în substanţe fertilizante şi
reţin mai multă apă .

În general , toate speciile preferă terenuri adînci , scurse , însă reavene şi cu o


umiditate normală .
Influienţa florei şi faunei asupra pomilor
Atît fauna cît şi flora sunt produşi ai mediului . Pădurea are o influenţă pozitivă
asupra livezilor de pomi , deoarece este o pavăză împotriva vînturilor , crează un
microclimat în jurul ei care este favorabil pomilor , ca umiditate mare , căldură
potrivită .
În acelaşi timp , însă pădurea poate constitui un pericol pentru livezile de pomi
deoarece pădurea este o gazdă permanentă pentru bolile şi dăunătorii care atacă
pomii , de asemenea , ea adăposteşte animale care fac rău pomilor ( iepuri , şoareci )
Prezenţa unor plante în livezile de pomi poate dăuna - pirul , pălămida şi alte
plante perene care infestează solul deoarece ele concurează în mod intens pomii la
apă şi hrană .
Prezenţa bolilor criptogamice şi a dăunătorilor animali este dăunătoare în
reuşita culturii pomilor deoarece pe lîngă daunele pe care le produc , ridică mult şi
cheltuielile pentru combaterea lor .
Prezenţa păsărilor folositoare ca : piţigoi , grauri , ciocănitori în vecinătatea
livezilor aduc foloase deoarece micşorează numărul insectelor dăunătoare pomilor .
În concluzie , pentru creşterea şi fructificarea pomilor , există un grup de factori
nefavorabili ca : seceta , gerul , vînturile şi zăpezile mari , boli şi dăunători , care ca
şi grupul de factori favorabili , aparţin de asemenea de condiţiile de mediu .

* * *