Dezvoltarea competentelor emotionale si sociale la copii

Un lucru important in viata fiecaruia dintre noi, este felul in care reusim sa stabilim relatii optime
interpersonale. In functie de calitatea acestora vom obtine un anumit nivel de satisfactie,
implinire si echilibru. Dezvoltarea acestor competente se face treptat in functie de etapa de
varsta a copilului si asigura succesul copiilor in viata si la scoala.
1. Dezvoltarea competentelor emotionale:
Competentele emotionale presupun achizitionarea unor deprinderi si comportamente specifice
in urmatoarele directii: intelegerea emotiilor, expresivitate emotionala, capacitatea de a
reactiona adecvat fata de manifestarile emotionale ale celorlalti.
Exprimarea si intelegerea propriilor emotii si a emotiilor celorlalti, de la emotiile primare
(bucurie, frica, manie,tristete) la cele mai complexe (mindrie, rusine, vina), constituie
competente specifice domeniului emotional. Copilul invata sa le simta, invata sa le exprime si sa
le recunoasca.
Dezvoltarea competentelor emotionale in functie de etapele de varsta:
Perioada 0 – 2 ani
Copiii exprima inca de la nastere emotii, de exemplu, un zambet spontan care la 3-6 saptamani
se transforma in zambet social. In aceasta perioada exprimarea emotionala se realizeaza cel
mai frecvent prin plans.
Principala achizitie din punct de vedere emotional in primele 6 luni de viata este sentimentul de
frica; aceasta se manifesta prin frica de persoane straine. La 5-6 luni, copilul este capabil sa
distinga persoanele cunoscute de cele necunoscute si pe acestea din urma le respinge
intorcand privirea sau refuzand sa fie luat in brate.
In primele 24 de luni, reglarea emotionala se realizeaza prin comportamente de genul suptul
degetului sau cautarea suportului din partea adultului (ex. privire, suport fizic).
Perioada 2 – 4 ani
Intre 2 si 4 ani, copiii incep sa vorbeasca despre propriile emotii.
La aceasta varsta identifica si diferentiaza expresiile faciale ale emotiilor de baza (furie, tristete,
frica si bucurie). Tot acum copiii manifesta frecvent accese de furie si teama de separare.
Copiii de la 2-4 ani se angajeaza in lupte pentru putere, ceea ce duce, de cele mai multe ori, la
aparitia acceselor violente de furie.
In aceasta perioada, copiii incep sa inteleaga cauzele emotiilor de baza.
La varsta de 2-4 ani, copiii nu reusesc sa inteleaga ca ceea ce cauzeaza o emotie este
interpretarea si evaluarea unui eveniment sau situatii de catre o persoana si nu situatia in sine.
Ei pot intelege doar ca evenimentele sunt cele care cauzeaza emotii. Tot in aceasta perioada,
copiii apeleaza si la strategii comportamentale de autoreglaj emotional precum cautarea
suportului adultilor si cautarea proximitatii (aproprierii) fizice ale adultilor.
Perioada 4 – 5 ani
Identifica si diferentiaza expresiile faciale ale mai multor emotii, precum furie, tristete, bucurie,
rusine, mandrie, vina.
Identifica si diferentiaza emotiile si pe baza altor indici decat expresiile faciale, ex. tonul vocii. In
aceasta perioada pot categoriza emotiile in pozitive („bune”) sau negative („rele”). Intre 4 si 5
ani, copiii manifesta interes in exploatarea emotiilor celorlalti („mami, de ce plangi?” sau „de ce
esti trist, tati?”). Copiii utilizeaza etichete verbale pentru diverse trairi emotionale care se
diferentiaza mai greu intre ele. (ex. „nu sunt suparat, sunt ingrijorat”). Evalueaza corect
majoritatea emotiilor, insa atribuie cauza emotiilor unor factori externi mai degraba decat unor
factori interni; nu inteleg inca faptul ca emotiile sunt cauzate nu de situatiile de viata, ci de
interpretarea cognitiva a situatiilor de viata. La aceasta varsta nu pot intelege faptul ca o
persoana poate simti doua emotii in acelasi timp (de exemplu, o persoana poate fi trista si
furioasa). Intre 4 si 5 ani, copiii incep sa inteleaga impactul pozitiv si/sau negativ al exprimarii
diverselor emotii.
Acum incep sa inteleaga si ca acelasi eveniment poate fi o sursa de emotii diferite pentru
persoane diferite (de exemplu, castigatorul concursului e fericit, iar cel care a pierdut e trist).
Sunt capabili sa amane o recompensa imediata, dar mica, pentru o recompensa ulterioara unei
activitati, dar mai substantiala (de exemplu, „decat o bomboana acum, mai bine o felie de tort
dupa ce aranjez toate jucariile la locul lor”).
Copiii de 4-5 ani tolereaza trairile de frustare care nu au o solutie imediata (de exemplu, daca
sunt in autobuz si le este foame pot astepta fara sa se enerveze pana la oprirea autobuzului). E
perioada in care interiorizeaza regulile (regulile de comportament in diverse situatii socilale
sau pe cele legate de ritualuri de familie) si se supun cu usurinta lor, ceea ce inseamna ca
reglarea emotionala se realizeaza mai usor. Copiii incep sa aplice singuri strategii eficiente de
reglere emotionala precum: identificerea de solutii adecvate la problemele cu care se confrunta,
rationalizarea sau minimanizarea.
De la 5 la 7 ani
Datorita dezvoltarii intense a limbajului, in jurul varstei de 5-7 ani, copiii pot identifica si denumi
majoritea emotiilor.
Copiiilor de 5-7 ani nu le plac esecurile si devin critici cu ei insisi; este recomandata stimularea
competitivitatii cu ei insisi si nu cu alti copii.
Copiii de aceasta varsta pot manifesta teama de separare cand nu sunt alaturi de persoanele
semnificative din viata lor in situatii critice (de exemplu, cand schimba gradinita sau cand dorm
in alta parte decat acasa). Cea mai importanta achizitie in aceasta perioada este dezvoltarea
empatiei, adica a abilitatii de a fi interesat si de a intelege emotiile celorlalti. Copiii de 5-7 ani
incep sa isi formeze simtul moralitatii si inteleg termeni abstracti ca: onestitate, corectitudine,
moralitate. In acesta perioada inteleg ca emotiile sunt cauzate NU de evenimentele externe sau
de situatii in sine, ci de interpretarea cognitiva a acestora, adica de ceea ce gandim noi despre
ele. Copiii de 5-7 ani sunt capabili sa isi elaboreze propriile reguli de reglaj emotional in diverse
situatii de joc, de interactiuni sociale si uneori aceste reguli sunt complexe. Desi la aceasta
varsta copiii apreciaza prietenii de aceeasi varsta, continua sa apeleze la adulti (mai ales la
parinti) pentru ajutor si ghidaj emotiona
2. Dezvoltarea competentelor sociale
Relatiile pe care le stabileste copilul cu ceilalti copii necesita siguranta, receptivitate,
disponibilitate si confort emotional. Incetul cu incetul copiii dezvolta abilitati de cooperare, de
negociere, de a conduce si a fi condusi, de a lega prietenii, de a-si exprima sentimentele intr-o
maniera acceptata social. Relatiile sociale ale copilului cu adultii vizeaza capacitatea copilului
de a avea incredere si a interactiona cu usurinta cu acestia, precum si capacitatea lor de a
recunoaste diferitele roluri sociale ale acestora.
3. Identificarea nevoilor de dezvoltare a competentelor emotionale si sociale la copil
Inca de le cele mai fragede varste se pot observa diferenete intre copii privind nivelul de
dezvoltare a acestor competente. Este foarte important ca parintii si educatorii sa identifice
aceste diferente si sa urmeze programe de dezvoltare personala, pentru a reduce aceste
diferente.
Evaluarea nivelului de dezvoltare emotional a copilului in functie de varsta, se face avand
in vedere urmatoarele aspecte:
Dezvoltarea conceptului de sine
(copilul ar trebui sa fie capabil sa demonstreze cunoasterea insusirilor proprii si sa manifeste
satisfactie pentru propriile reusite si incredere in sine)
Dezvoltarea auto-controlului
(copilul ar trebui sa demonstreze responsabilitate personala si sa manifeste independenta in
actiunile sale)
Dezvoltarea expresivitatii emotionale
(copilul ar trebui sa fie capabil sa recunoasca si sa isi exprime corespunzator emotiile)
Evaluarea nivelului de dezvoltare social al copilului se face avand in vedere urmatoarele
aspecte:
Interactiunile cu copiii de varsta apropiata
(copilul trebui sa fie capabil sa stabileasca relatii pozitive si de respect cu copiii de aceeasi
varsta sau de varsta apropiata; copilul ar trebui sa poata manifesta empatie fata de copiii cu
care interactioneaza)
Interactiunile cu adultii
(copilul ar trebui sa fie capabil sa stabileasca relatii pozitive cu adultii. copilul ar trebui sa fie
capabil sa manifeste incredere si respect in comunicarea cu adultii din anturajul sau)
Interactiune in grup
(copilul ar trebui sa demonstreze abilitati de cooperare in interactiunile de grup. Copilul ar trebui
sa fie capabil sa recunoasca asemanarile si deosebirile dintre oameni. Copilul ar trebui sa fie
capabil sa manifeste respect fata de deosebirile dintre oameni)
Programele de dezvoltarea personala pentru copii au un rol important pentru ca:
 reprezinta un mijloc de a preintampina dereglariile comportamentale si emotionale
ulterioare
 contribuie semnificativ la cresterea capacitatii de adaptare la cerintele scolare
 dezvoltarea abilitatiilor interpersonal care faciliteaa atingerea sucesului
 dobandirea unor strategii care faciliteaza adaptarea la situatiile stresante
………………………

Creşterea şi dezvoltarea copilului de la 1 la 3 ani

Copilul este la vârsta la care îşi îmbogăţeşte substanţial planul senzorial-perceptiv. Învaţă cele
mai multe lucruri prin experienţe nemijlocite sau prin explorarea mediului. Îşi pune la lucru atât
senzaţiile auditive, cât şi vizuale sau tactile pentru a înţelege lumea înconjurătoare.
Până la vârsta de 3 ani, planul mental al copilului se dezvoltă considerabil. Memoria şi
atenţia prind contur. Deşi memoria începe să se dezvolte pe la vârsta de 2 ani, atenţia
este un câştig nou în dezvoltarea cognitiva a copilului. Abia între 2 şi 3 ani, atenţia şi
concentrarea încep să ia amploare, mai ales daca sunt bine antrenate şi exersate cu
ajutorul părinţilor.
Spre deosebire de perioada anterioară, copilul începe să fie indeopendent dezvoltând
mersul, vorbirea, manevrarea cu mai multã precizie a obiectelor din jur. Perioada se
caracterizeazã prin expansiunea conduitelor motorii şi verbale.
S-a dovedit că primii ani de viaţă sunt vitali în stabilirea stării de bine fizic şi emoţional
de mai târziu şi în cele din urmă, pentru dezvoltarea intelectuală. Din această cauză,
mediul în care creşte şi se dezvoltă copilul trebuie să fie afectiv, să ofere siguranţă şi să
fie stimulativ. Cercetările au pus în evidenţă mai multe tipuri de nevoi ale copilului în
primii ani de viaţă ce se impun a fi satisfăcute: nevoi fizice, emoţionale şi sociale şi
nevoi ce asigură dezvoltarea intelectuală.
Nevoile fizice ale copilului în primii ani de viaţă:
 hrănă
 protectie împotriva factorilor teratogeni
 prevenirea bolilor

Nevoile emoţionale şi sociale ale copilului:

 creşterea într-o familie unită, sub supravegherea strictă a
 impunerea limitelor rezonabile ale comportamentului copilului, care să-l ajute să-şi
stimuleze dezvoltarea autocontrolului.
 asigurarea stării de sănătate bună
 cultivarea sentimentul de respect pentru propria viaţă şi viaţa celorlalţi

Nevoile pentru dezvoltarea intelectuală corespunzătoare a copilului

 crearea unor facilităţi educaţionale, adaptate nevoilor copilului.
 stimularea dezvoltării intelectuale.

Perioada antepreşcolară se caracterizează prin trei achiziţii importante:

 Mersul
 Limbajul
 Reprezentarea

Dezvoltarea motricităţii trece din faza ei incipientă “de tatonare“ în faza ei de adevărată,
de expansiune. Copilul îşi dezvoltă capacităţile de la mersul şovăit la alergat,târât,
căţărat, de la manevrarea imprecisă, la apucare, învârtire, desfacere. Acum este capabil
să împingă, să tragă, să ridice, să spargă, să smulgă. Aceste achiziţii permit copilului un acces
mai mare la mediul înconjurător ba mai mult decât atât la stăpânirea şi modificarea lui.
Se perfecţionează mişcările mâinilor în rapiditate şi precizie (încă de la un an
şi câteva luni copilul poate bea din cană, mâncând cu linguriţa). La doi ani este capabil
să deschidă uşile, dulapurile, sertarele şi să culeagă obiecte mici între degete.
O altă achiziţie importantă în acest stadiu este vorbirea.
La sfârşitul primului an de viaţă majoritatea copiilor pronunţă câteva cuvinte cu înţeles,
dacă nu mai multe dintre acestea unele fiind cuprinse în vocabularul propriu sau
limbajul propriu.
La sfârşitul primului an de viaţă deja cunoaşte valoarea socială a limbajului, respectiv
faptul că prin intermediul limbajului poate obţine satisfacerea unor trebuinţe.
În jurul vârstei de 2 ani el foloseşte limbajul ca mijloc de comunicare curentă.
Vocabularul său poate conţine de la 8 până la 20 de cuvinte, jargonul folosit este
impregnat de conţinut emoţional, se joacă repetând un cuvânt sau o frază. La 2 ani
ritmul şi fluenţa vorbirii este încă slabă, produce propoziţii din care lipseşte de cele mai
multe ori verbul, vocea nu este controlată în volum şi modulaţie. La 3 ani aproape
majoritatea conţinutului exprimat de copil este inteligibil, înţelege întrebări simple ce au
legătură cu mediul său şi activităţile sale. Este capabil să relateze despre experienţa sa şi
relatarea să poată fi urmărită şi înţeleasă.
 în perioada 12 – 18 luni:

– foloseşte cuvinte simple pentru a denumi obiecte familiare

 la 18 luni are un vocabular activ de 5 pana la 20 de cuvinte:
1. poate urma instrucţiuni simple (creste capacitatea de înţelegere a limbajului)
2. îşi recunoaşte numele.
3. comunicarea non-verbala se nuanţează (solicita ajutor prin gesturi)
4. foloseşte cuvântul “nu”
 în perioada 18 – 24 luni:

1. foloseşte cuvinte cu rol de propoziţie

2. alătura 2 – 4 cuvinte
3. numărul cuvintelor din vocabularul activ creste, ajungând la 2 ani la 150-300 de
cuvinte
 în perioada 24 – 36 luni:
1. se îmbunătăţeşte claritatea şi corectitudinea pronunţie
2. vocabularul copilului cuprinde intre 700/800 – 1.000 de cuvinte
3. apar întrebările “Ce este?” şi “De ce?”.
Inteligenţa şi gândirea cuprind mai multe momente:
 1 – 1,6 ani – conduitele inteligente achiziţionate (a suportului, a bastonului etc.) se
consolidează, se diversifică, ceea ce denotă un început de separare dintre mijloc şi
scop; Conduita de tatonare, fără participarea reprezentării
 1 ½ – 1,8 ani – apare funcţia semiotică pe baza începuturilor reprezentării, ceea ce
asigură trecerea spre gândirea simbolică. Funcţia semiotică se manifestă prin 3
conduite acţionale: imitaţia amânată, jocul simbolic, desen
 2 ani surprinde caracterul magic – constă în asimilarea lumii la puterea magică a
propriilor ţipete, cuvinte. Prin acestea vrea să obţină totul.
Jocul este un element esenţial al dezvoltării. El ocupă cea mai mare parte a timpului
unui copil mai mic de 3 ani. La un an este interesat să tragă o jucărie de aţa, să închidă
şi să deschidă sertarele. Îi plece să se bălăcească, să se joace cu lopăţica în nisip.
Psihanaliza susţine că jocurile cu apa au un rol de calmant, apa amintindu-i copilului de
lichidul amniotic. Spre vârsta de 2 ani, copilul este interesat de jocuri de evoluţie: cuburi,
cheile de la uşi etc. Copilului îi plac foarte mult cărţile şi devine capabil să întoarcă
paginile una după alta. Cum se apropie de vârsta de 3 ani, începe să aibă câteva
noţiuni legate de ordine şi de derularea în timp a evenimentelor, permiţându-i să se
identifice pe el însuşi şi să-şi reprezinte succesiunea momentelor zilei şi a zilelor
săptămânii
Pe măsură ce înaintează în vârstă conduitele afective ale copilului devin tot mai complexe,
caracterizându-se prin: instabilitate, fragilitate, reacţii capricioase, mare sensibilitate faţă de
restricţii, refuzuri care determina uneori apariţia reacţiilor de opoziţie. În jurul vârstei de 18 luni
rezonanţa afectivă creşte copilul fiind mult mai impresionabil. Acum se poate manifesta gelozia
în raport cu un alt copil căruia i se acordă atenţie sau faţă de o persoană care se interpune între el
şi mamă.
Timiditatea faţă de persoanele străine, simpatia sau antipatia faţă de cele cunoscute
sunt atitudini ce se dobândesc în această perioadă. Copilului începe să-i placă gluma,
păcăleala, comicul şi poate surâde la complimente.
Atitudinea lui faţă de membrii familiei se modifică apărând anumite atitudini ostile faţă
de adult concretizate în negativismul primar. Copilul se opune prin plânsete, ţipete
făcând adevărate spectacole. Aceste tendinţe dispar către sfârşitul perioadei deoarece
copilul se maturizează, dobândeşte mai multă siguranţă, independenţă, dar şi datorită
folosirii unor metode educaţionale adecvate. Ataşamentul afectiv faţă de persoana care
îl îngrijeşte capătă acum valenţe noi. Această atitudine afectivă se manifestă selectiv,
dar se poate manifesta şi faţă de anumite obiecte. Anxietatea de separare devine
evidentă, copilul reacţionând amplu la separarea de persoana faţă de care manifestă
acest ataşament. În această perioadă ataşamentul se exprimă mai ales faţă de mamă,
iar la 21-24 de luni poate îmbrăca forme dramatice când copilul, obişnuit cu prezenţa
acesteia, îi descoperă absenţa. Acest lucru devine o problemă mai ales dacă persoana
ce o înlocuieşte pe mamă nu are un comportament adecvat problemelor copilului la
această vârstă. Legat de acest aspect, abandonul, generează reacţii care pot influenţa
negativ dezvoltarea ulterioară a copilului. Cu toate că stările emoţionale sunt intense
multe dintre ele sunt fragile şi instabile. Copilul trece de la o stare la alta, poate avea
manifestări violente, zgomotoase, având puţine resurse pentru a-şi controla aceste
stări. Sub influenţa adultului, a experienţelor lui relaţionale, a modelelor care i se oferă,
aceste comportamente dispar iar dezvoltarea emoţională devine mai stabilă şi mai
controlată.
Personalitatea copilului se constituie prin apariţia şi dezvoltarea unor elemente bazale
ale acesteia în relaţie cu cei din jur şi cu achiziţiile importante de viaţă.