Concluzii

„Pianistica în creaţia beethoveniană. Sonatele pentru pian” aduce ca argument importanţa

şi actualitatea clasicismului muzical vienez din ultimele două secole. Ideea porneşte de la faptul că
acest curent a fost punctul de plecare şi de referinţă pentru romantismul german şi european precum
şi pentru celelalte curente care au luat naştere ulterior, rolul primordial avându-l Ludwig van
Beethoven şi creaţia sa pianistică. Prin această lucrare am căutat să evidenţiez rolul covârşitor pe
care l-a avut şi îl are Ludwig van Beethoven prin creaţiile, inovaţiile sale, acesta fiind un izvor
nesecat de inspiraţie pentru generaţiile următoare.
Clasicismul a însemnat o tentaţie permanentă pentru compozitori, el însemnând echilibru şi
proporţie, eleganţă în expresie, denotând nobleţe şi necesitând o atentă selecţie a limbajului
muzical. În clasicism, alături de romantism, s-au scris cele mai frumoase şi nemuritoare lucrări care
au învins uzura timpului.
Ca idee generală, m-a surprins sobrietatea cu care a dominat sentimentele, gustul pentru
puritate şi simplitate precum şi claritatea şi armonia care au oferit clasicismului trăsăturile de
universalitate impersonală. În lucrare, am căutat să aduc şi conjunctura socială, politică şi
economică în care a apărut clasicismul, el fiind o punte spre romantism.
Am structurat lucrarea în patru capitole şi nouă subcapitole, în care am încercat cu modestie
să vorbesc despre importanţa creaţiei beethoveniene din numeroase puncte de vedere - stilistice,
estetice şi fond ideatic, filosofic.
În capitolul I - Introducerea – am motivat alegerea acestei teme de cercetare şi am
demonstrat actualitatea ei.
Capitolul II. - Privire istorică asupra perioadei clasicismului muzical (1750 – 1830) – am
dorit să sublinieze conjunctura istorică, ambianţa economică, situaţia politică şi culturală în care a
apărut clasicismul, ce a însemnat acesta şi condiţiile care au permis dezvoltarea lui în general şi a
clasicismului muzical vienez în special. Acest capitol conţine două subcapitole.
Subcapitolul II.1. - Apariţia formei de sonată clasică – argumentează impunerea ca o
amprentă asupra curentului clasicismului muzical şi a celui vienez în special, a formei de sonată
clasică.
Subcapitolul II.2. - Triada marilor clasici şi evoluţia sonatei – îi nominalizează pe
principalii creatori de sonată clasică care au promovat-o în creaţiile lor muzicale: Hayden, Motzart
şi Beethoven.
În Capitolul III. - Ludwig van Beethoven – scurtă monografie – am evidenţiat principalele
momente din viaţa marelui compozitor, care i-au influenţat în mod decisiv creaţia şi orientarea sa
3
componistică. Acest capitol conţine două subcapitole.
Subcapitolul III.1. - Pianistica beethoveniană oglindită în cele 32 de sonate pentru pian -
reliefează rolul pe care l-a avut pianul în creaţia sa.
Subcapitolul III.2. - De la stilul haydnian spre originalitate. Crearea sonatei simfonice -
urmăreşte în continuare drumul inovaţiilor lui Beethoven şi câştigarea treptată a originalităţii
componistice, stilistice, expresive.
Pentru a demonstra elemente de originalitate faţă de modelul lui Hayden sau Mozart în genul
de sonată pentru pian am ales trei sonate din creaţia pianistică, ele însemnând direcţia ce merge
către conturarea caracteristicilor romantice.
Cele trei subpuncte ale capitolului al III– lea analizează: III.2.1. - Sonata Opus 2 Nr.1 în fa
minor, III.2.2 - Sonata Opus 31 Nr. 2 în re minor şi III.2.3. - Sonata Opus 110 în La b major.
Aceste trei sonate reprezintă momentele de vârf în creaţia beethoveniană pentru pian.
În Capitolul IV. - Sonata beethoveniană – punte spre romantism. Elemente romantice,
inovaţii, expresivitatea pianistică – am scos în evidenţă trăsăturile originale care au influenţat
întreaga creaţie componistică romantică din care s-au inspirat mai apoi Schubert, Chopin,
Schumann sau Brahms, etc. Acest capitol este structurat pe două subcapitole.
Subcapitolul IV.1. - Tematica beethoveniană şi procedeele de prelucrare – am dorit să
dezvăluie câteva dintre mijloacele componistice folosite pentru a crea ideile muzicale, confruntările
de idei la care le supune, sentimentele şi trăirile relevate ale discursului muzical al marelui creator
clasic. Totodată am arătat modalităţile originale de tratare cu mijloace simfonice.
Subcapitolul IV.2. - În căutarea formei potrivite - relevă drumul parcurs de gândirea
creatorului, direcţiile în care s-a manifestat inventivitatea legată de trasarea formei de sonată.