Câteva precizări
1. În primul rând nu este un top. Am folosit trucul de a numi această listă de filme "top" ca să atrag
mai uşor atenţia celor care caută pe internet filme "grozave" pentru copii.
2. Aşa-zisele topuri pe care le găsiţi pe internet sunt întocmite de persoane care ştiu mult prea puţine
lucruri despre ceea ce înseamnă un film bun.
3. Pe internet poate să scrie oricine, orice! Depinde de cititor şi de capacitatea lui de a analiza textele
citite ce face cu aceste articole, le dă crezare şi le transmite mai departe ca fiind o informaţie
valoroasă, sau îşi pune nişte întrebări serioase şi rămâne cu anumite rezerve şi îndoieli despre ceea
ce citeşte.
4. De ce se fac aceste topuri, totuşi?
Fiindcă subiectul e atrăgător pentru cineva care vrea să fie citit (bloggeri, ziarişti media etc.).
5. Care sunt criteriile după care au fost trecute filmele în aceste topuri?
Succesul de casă
Premiile primite la festivaluri
Nota IMDB
Cât de distractiv este
Câtă adrenalină produce acţiunea
Ce efecte speciale grozave are
Cât de spectaculoase sunt trucajele
Cât de bine descriu ceea ce îşi doresc cei mai mulţi dintre copii:
să fie eroii unor aventuri extraordinare
să aibă puteri supranaturale
să-şi exercite puterea asupra celor din jur
să guste din lucrurile şi plăcerile interzise
să aibă parte de toate distracţiile pe care şi le pot imagina
şi altele de felul acesta
6. Pot exista şi altfel de topuri, altfel de criterii?
Fireşte că pot exista. Trebuie doar să facem un exerciţiu de gândire.
7. De ce, care este cauza pentru care vă propun eu încă un top?
Fiindcă peste 90% din filmele menţionate în topurile pe care le găsiţi cu google dăunează
copiilor!
Fiindcă eu am întocmit lista de filme după alte criterii decât cele amintite mai sus; fireşte,
ca orice listă, are şi o doză de subiectivism.
Deoarece am preocupări în domeniul educaţiei, am trecut în această listă doar filme
valoroase din punct de vedere artistic, filme din care privitorul-copil are foarte multe lucruri
de învăţat şi care îl vor ajuta să devină un adult preocupat mai degrabă de valorile umane
fundamentale decât de o viaţă uşoară şi plină de plăceri.
Copii au nevoie de poveşti şi de lumea fantastică a poveştilor.
8. De ce eu? De ce aţi avea o încredere mai mare în lista întocmită de mine?
Din următoarele motive:
sunt cinefil, una din pasiunile mele de o viaţă este filmul, filmul adevărat, filmul artistic
am o cultură cinematografică solidă, formată în aproape cinci decenii
am citit foarte multe cărţi şi articole bine documentate despre filme, actori şi regizori şi cred
că decriptez corect mesajul unui film şi observ foarte repede calităţile lui
am tradus în ultimii 12 ani peste 700 de filme artistice, scurtmetraje şi filme documentare
(capodopere sau filme valoroase conform criticii de specialitate)
9. Ar fi folositoare o astfel de listă?
Iată câteva argumente:
poate fi utilă pentru profesorii diriginţi la orele de consiliere
poate fi utilă pentru părinţi pe care îi asigur că pot să-şi lase fără nicio rezervă copiii să
vizioneze singuri astfel de filme, deşi sfatul meu este să le vedeţi împreună şi să le
discutaţi după încheierea lor
îi ajută pe copii să fie nişte copii normali care să-şi trăiască frumos copilăria
îi învaţă pe copii să se transforme în adolescenţi frumoşi, iar apoi în adulţi responsabili
îi ajută pe copii să se înţeleagă pe sine şi să înţeleagă viaţa şi societatea în care trăiesc
îi ajută pe copii să devină sensibili, să plângă când văd durerea, disperarea şi nenorocirile
semenilor şi să se bucure cu aceia care sunt fericiţi şi îşi împlinesc visele
prin contrast cu unii eroi din aceste filme, să conştientizeze şi să aprecieze cum se cuvine
dragostea şi atenţia de care se bucură, să aprecieze şi să fie recunoscători pentru familia,
locuinţa şi bunurile materiale pe care le au sau pentru vremurile de pace şi linişte socială pe
care le trăiesc.
10. Cum primesc şi cum privesc copiii aceste filme
Este foarte posibil ca la început aceste filme să fie respinse:
foarte mulţi copii, adolescenţi şi tineri sunt lipsiţi de sensibilitate faţă de lucrurile frumoase
şi emoţionante (ori şi-au pierdut această sensibilitate) şi nu ştiu să-şi gestioneze
sentimentele (de obicei le ascund sau le neagă sub influenţa reacţiilor grupului)
aceste filme sunt foarte diferite de ceea ce văd ei la televizor, pe smart-phone-uri şi pe
internet
din cauza muzicii pe care o ascultă, unele filme muzicale li se par plictisitoare
acţiunea unor filme mai vechi, mijloacele tehnice de atunci prin care se redă lumea
fantastică şi personajele ei nu sunt pe placul copiilor care îşi doresc efecte computerizate
spectaculoase
nu au exerciţiul şi răbdarea necesare să vadă dincolo de acţiunea filmului
copiii, la fel ca adolescenţii şi tinerii, au o imaginaţie săracă iar lucrul acesta îi determină să
fie foarte reticenţi la filmele vechi
11. Cum îi ajutăm noi pe copii să înţeleagă şi să aprecieze aceste filme:
la fel ca în cazul cărţilor, muzicii, teatrului, copiii au nevoie să fie iniţiaţi să vadă, să
recunoască şi să aprecieze operele de calitate în general; această iniţiere trebuie făcută cu
tact, răbdare şi perseverenţă, fiind la baza înţelegerii filmelor
mai întâi trebuie să vedem noi înşine filmele şi să ne documentăm în privinţa lor
să le facem o scurtă prezentare şi să le explicăm la ce să se aştepte
să le atragem atenţia în timpul vizionării asupra unor scene sau dialoguri importante sau să
le explicăm o scenă importantă din film (chiar oprind filmul dacă e cazul)
să subliniem lucrurile frumoase şi emoţionante pe care le arată filmul
la sfârşitul vizionării trebuie să discutăm despre film
12. Ce trebuie să discutăm (cu argumente) după vizionarea împreună a filmului:
ce au observat copiii urmărind filmul respectiv (provocaţi-i să răspundă):
personajele şi imaginile sau scenele care le-au plăcut şi care i-au impresionat
despre personajele pozitive şi cele negative
despre lucrurile memorabile din film
despre scenele emoţionante din film pentru ca micii spectatori să-şi recapete sensibilitatea
faţă de lucrurile frumoase şi emoţionante şi să empatizeze cu eroii filmului, iar mai apoi cu
oamenii din jurul lor
despre situaţiile prezentate în film din care putem să învăţăm ceva util pentru viaţa noastră
de ce filmul urmărit a avut calităţi artistice şi nu a fost unul de duzină
semnalarea cărţii după care s-a făcut filmul
semnalarea altor filme sau cărţi cu subiect asemănător
despre regizori şi actori
13. Am pus asemenea filme copiilor de la şcoala în care predau şi am putut observa reacţiile şi
aşteptările lor, dar şi faptul că sunt foarte receptivi şi îşi doresc o iniţiere în filmele artistice.
Iată filmele pe care vi le propun în ordinea în care îmi vin în minte:
1. Fly Away Home
4. The Point
6. A Christmas Carol
7. Lion King
9. Pay It Forward
12. Hugo