Mâncarea ar fi gustoasă, dacă nu ar fi atâtea reguli la fiecare mișcare de
dimineață și până seara. Nimic nu e voie. Nu e voie să mâzgălești pereții casei cu un creion roșu sau albastru. Nu e voie să zgârii ușile. Nu e voie să cari pământ cu gălețile și să faci cozonaci cu apă în mijlocul odăii. Nu e voie să dai cu pietre în lampă sau să tai canapeaua. Nu e voie să rupi cărțile verzi și să verși cerneală din călimările lui tătuțu. Nu e voie să te pudrezi și să te faci roșu pe față, după ce te-ai făcut negru la bucătărie cu funingine. Nu e voie măcar să te culci nespălat și să dormi plin de noroi în puful alb. Dar Baruțu e revoltat și de altceva. De vreme ce-l spală seara la culcare, la ce mai folosește spălarea de dimineață, când e curat? Știți câte neplăceri se strâng într-un spălat? Apă caldă, apă rece. Săpun mult. Curățatul urechilor, suflatul nasului: o dată, de două ori, de trei ori. Baruțu dorește o viață fără reguli prin curte, pe câmp, la rațe, la găini, la câini, la pisici, fără trei-patru schimbări de haine pe zi, fără ochiul măicuței, urmărindu-l. Să intre sub pat și să stea acolo, până i-a veni să se urce pe dulap. Să intre pe sub lemne, să se joace cu ciocanul, să calce în noroi până la ciorapi și apoi să intre în praf. El nu se poate plimba decât însoțit. E frânat în toate voințele lui: să umble încet când merge repede, să mearegă repede când umblă încet, să stea când pornește, să se miște când s-a pornit. S-a săturat de toată societatea asta civilizată.
