Epidemio C. 5 04.04.

2012

Prevenirea terţiară (terapeutică) nu este întotdeauna realizabilă (ex. febra aftoasă).

În ţările avansate, prin prevenirea primară şi secundară speranţa de viaţă la naştere a crescut
considerabil, au fost reduse în felul acesta multe din bolile cu caracter de masă, aşa cum sunt
cardiopatia ischemică, insuficienţa cardiacă, iar multe din bolile contagioase au fost fie eradicate, fie
reduse foarte mult aşa cum se întâmplă cu poliomielita.
Monitorizarea productivităţii în turmă şi pe animalul individual de multe ori furnizează un
indiciu că ceva „biologic” este în neregulă. Din această cauză, monitorizarea producţiei trebuie să fie o
componentă a unui program de management al sănătăţii. Deci, monitorizarea producţiei este o formă
de prevenire secundară. Prin această monitorizare de exemplu la un efectiv de vaci în lactaţie, se pot
detecta uşor bolile subclinice precum metritele uşoare, după prima fătare, estrusul, dar şi afecţiunile
mai grave aşa cum pot fii pneumoniile, febrele, diareea, retenţiile placentare. Există deci o relaţie
directă între productivitate şi starea de sănătate (vezi carte pg 34 figura 1.3 „relaţia ipotetică dintre
monitorizarea producţiei şi stările de boală sau alte evenimente.”).

Rolul şi contribuţia Organizaţiei mondiale pentru sănătatea animalelor (OIE) în

dezvoltarea epidemiologiei veterinare ca ştiinţă.

Din iniţiativa guvernului francez a avut loc la Paris 1991 conferinţa internaţională pt studiul
epizootiilor în urma faptului că în acel ana fost reintrodusă pesta bovină cu ajutorul unui transport de
zeb venit din Asia care a făcut escală la Anvers, unde s-a ajuns la concluzia că este necesar să se
înfiinţeze un organism menit să supravegheze bolile epizootice ale animalelor la nivel mondial.
Organismul, după o serie de tratative, a luat fiinţă în anul 1994 şi s-a numit Oficiul
Internaţional de Epizootii (OIE), iar lucrările efective au început cu anul 1997, România fiind ţară
membră încă de la înfiinţare.
În prezent aproape toate statele lumii sunt state membre ale oficiului iar din anul 2005, Oficiul
ş-a schimbat titulatura în Organizaţia mondială pt sănătatea animalelor (OIE).
OIE are încheiate acorduri cu peste 14 organisme internaţionale printre care: FAO, OMS,
OMC (comerţului), UE, banca mondială, Banca central europeană.
Are structuri proprii care îi asigură reprezentarea la nivel guvernamental dar şi o independenţă
totală în acţiune iar structurile specifice de organizare îi permit accesul la toate datele ştiinţifice care
servesc drept bază în luarea deciziilor şi implementarea foarte rapidă a acestora în caz de urgenţă.
OIE reţine şi astăzi principalele misiuni care i-au fost atribuite încă de la înfiinţare şi anume:
1.Strânge informaţii despre bolile animalelor de pe tot globul,
2.Studiază şi elaborează metode de diagnostic al acestor boli,
3.Reglementează comerţul internaţional cu animale şi produse de origine animală.
OIE editează o serie de publicaţii periodice aşa cum sunt:
- Informaţia despre boli - (săptămânală) statele membre au obligaţia de a notifica
biroului central al OIE toate datele legate de apariţia pt prima dată într-o ţară, zonă, regiune, sau
efectiv a unei boli în termen de 24 h, şi mai apoi să transmită inf săpt despre evoluţia acestor boli, iar
pt bolile care există deja de mulţi ani în teritoriul respectiv, informarea este anuală.
- Seriile tehnice OIE (lunar) – toate publicaţiile se elaborează în 3 limbi de circulaţie
internaţională: engleză, franceză, spaniolă
- Anuarul de sănătate elaborat împreună cu FAO şi OMS
- Codul terestru – pt mamifere, păsări şi albine – începând cu 1995 apare an de an
- Codul acvatic – pt peşti, moluşte, crustacei
- Manualul de standarde pt testele de diagnostic şi vaccinuri - mamifere, păsări şi
albine
- Manualul de standarde pt testele de diagnostic şi vaccinuri – peşti, moluşte,
crustacei.