Epidemiologie C. 11 24.05.

2012

Formele epidemiologice ale bolii

Gradul de variaţie a incidenţe în decursul unei perioade de timp conduce la

posibilitatea de a structura formele epidemiologie ale bolilor în:
-boli cu evoluţie sporadică,
-boli cu evoluţie enzootică (endemică)
-boli cu evoluţie epizootică (epidemică)
-boli cu evoluţie panzootică (pandemică) (vezi lab pg 112 fig 4.4)
Atunci când incidenţa rămâne stabilă în cursul unor perioade succesive, adică viteza
de propagare rămâne constantă oricare ar fi nivelul ei vorbim despre o enzootie sau endemie.
Pt a califica evoluţia unei boli drept enzootie este imp să se cunoască gradul de variaţie al
incidenţei în decurs de timp şi nu nivelul la care incidenţa se situează în mod obişnuit.
Când incidenţa unei boli suferă mari variaţii în decursul unor perioade succesive,
pornind de la un nivel slab sau 0 pt a creşte în per următoare considerabil înainte de a se
stabiliza sau anula, vorbim în acest caz de un tip de evoluţie epizootic, epidemic (ex. pesta
porcină clasică şi pseudopesta aviară)
În patologia animală unitatea epidemiologică cea mai semnificativă este turma sau
ferma şi în acest caz pt patologia veterinară ca o boală să fie calificată drept epizootie trebuie
ca incidenţa focarelor, deci a turmelor atinse să cunoască variaţii imp şi nu numai o incidenţă
a animalelor bolnave în cadrul unei singure ferme, indiferent de mărimea acesteia.
Evoluţia curbei în clopot cu mai multe turme atinse într-o zonă indemnă anterior este
definită ca epizootie, în schimb, afectarea unu nr semnificativ de animale cu evoluţie într-o
singură fermă indemnă anterior nu corespunde unei epizootii. (ex. afectarea unui nr de 10.000
păsări într-o fermă de 20.000 capete nu este o evoluţie epizootică pt că vorbim de un singur
focar). În acest caz spunem că boala are o alură epizootică, dar nu este o epizootie. În schimb,
în medicina umană, concepţia este diferită – evoluţia a 10.000 de cazuri a unei boli infecţioase
într-o zonă în care boala nu a existat anterior (ex. gripa la oameni), constituie o epidemie pt că
unitatea apidemiologică în med umană este individul şi în acest caz vorbim de 10.000 de
focare.
Atunci când o epidemie se propagă la mari distanţe şi atinge succesiv mai multe state
sau continente pornind de la un focar iniţial primar vorbim în acest caz de o panzootie
(pandemie).
Nu trebuiesc confundate panzootiile cu bolile cu distribuţie mondială ca Tbc,
bruceloza, leucoza, boli care nu au un potenţial de întindere rapidă ca în cazul panzootiilor şi
de asemenea nu este vorba de un singur focar iniţial ci de focare distincte (boli cu foarte mare
difuzibilitate: febra aftoasă, gripa aviară). Evoluţia sporadică (cazuri sporadice) se întâlnesc
atunci când incidenţa slabă, accidentală iar aceste perioade sunt intercalate cu perioade cu
incidenţă 0.
Totuşi, o boală contagioasă se poate prezenta cu una sau mai multe forme intermediare
a formelor epidemiologice descrise (ex. dacă o boală e cunoscută ca având o evoluţie
enzootică la un mom dat îfd factorii determinanţi ai bolii sau de patogenitatea ag patogen evol
poate fi sporadico-enzootică sau enzootică-epizootică).
În concluzie, cei 2 mari indicatori epidemiologici (atât incidenţa cât şi prevalenţa
bolii) permit să se caracterizeze situaţia unei boli la un mom dat şi în decursul unei perioade
date cât şi evoluţia sa în timp.

Supravegherea epidemiologică

Este denumită şi Epidemiosupraveghere şi este necesară şi obligatorie în lupta contra

bolilor atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional (OIE, FAO, OMS).
 Lupta împotriva unei boli, indiferent că ea evoluează într-o pop umană, animală sau
vegetală necesită pt a fi eficientă o bună cunoaştere a:
1. frecvenţei
2. distribuţiei geografice
În conformitate cu reglementările juridice ale FAO, OIE, OMS pt bolile cu
difuzibilitate rapidă cum sunt febră aftoasă la animale şi gripa la om, este imp să se dispună
cât mai repede posibil de inf privind apariţia primului caz sau focar de boală.
Codul terestru al OIE oferă date despre modul în care se face notificarea
epidemiologică a bolilor, obligaţiile administraţiilor veterinare ale fiecărei ţări membre pe
care le au în a transmite inf în cazul apariţiei unei boli cu evol epizootică sau panzootică pt
prima dată într-o ţară, zonă, regiune, efectiv (în aceste situaţii, notificarea se face în 24 h prin
tel, fax, mail).
Succesul măsurilor care se întreprind, cum este de ex uciderea animalelor (Marea
Britanie – febra aftoasă, România – gripa aviară 2006) sau declanşarea unor campanii de
vaccinare pt boli cu mare sau medie difuzibilitate (pseudopesta aviară) sau vaccinarea
oamenilor cu o anumită tulpină de virus gripal depind de viteza existentă de cele 2 părţi şi
anume: dintre ag patogen pe de o parte şi măsurile de luptă întreprinse de cealaltă parte.
Pt o boală cuprinsă în grupa bolilor cu difuzibilitate mai lentă (Tbc, leucoza enzootică
bovină, AIE) exigenţa notificării mai puţin importantă, codul terestru al OIE obligând la o
notificare foarte rapidă, în 24 h, atunci când aceste boli apar pt prima dată într-o ţară, zonă,
efectiv, altfel prevalenţa bolii este suficient a fi cunoscută trimestrial, semestrial, şi mai ales
anual.
Se poate concluziona că pt o boală cu mare transmisibilitate sau care are un mare
impact (medical, social, economic) asupra sănătăţii populaţiilor, sistemul de supraveghere
trebuie să fie organizat ca să permită să se detecteze în orice moment un prim focar după care
evoluţia trebuie monitorizată şi transmisă zilnic.
Epidemiosupravegherea presupune înregistrări continue care permit să fie urmărite în
principal următoarele aspecte:
-starea de sănătate sau factorii de risc di interiorul unei populaţii definite
-decelarea proceselor patologice noi
-analizarea evoluţiei în timp şi spaţiu în vederea analizării sau reanalizării
măsurilor de combatere
O acţiune de epidemiosupraveghere este structurată în 4 etape:
1.Recoltare de date privind boala sau factorii de risc.
2.Transmiterea datelor la un centru de prelucrare
3. Prelucrarea datelor
4. Difuzarea rezultatelor
Termenul de epidemiovigilenţă este folosit pt a desemna în cadrul
epidemiosupravegherii acţiunile de „veghe” menite să detecteze apariţia unei boli cum ar fi
cazul unei boli „exotiece” introdusă dintr-o altă ţară sau apariţia unei boli noi cum este
encefalopatia spongiformă transmisibilă.
Acţiunile acre se întreprind în cadrul epidemiovigilenţei sunt oarecum diferite de cele
care se desfăşoară pt o boală deja cunoscută, „vigilenţa” vizând determinarea precisă a
oricărui caz şi în mod deosebit detectarea primului caz iar din acest moment trebuie declanşat
sistemul rapid de notificare.
Reţeaua de epidemiosupraveghere presupune un ansamblu de persoane şi struct care
colaborează permanent pt elaborarea informaţiei.
O reţea de epidemiosupraveghere se organizează întotdeauna pe un teritoriu dat, strict
delim şi pt una sau mai multe boli.